Sursa: Captură video

Constantin Octavian Boșcodeală, ex-primar PSD al municipiului Buzău, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru fapte comise în perioada sa de glorie, 2011 – 2013, acuzațiile fiind de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

Rechizitoriul întocmit de procurori și trimis la Tribunalul Buzău are legătură cu încheierea de către Boșcodeală, în calitate de primar, a unor contracte de asociere – plus acte adiționale – cu două cluburi sportive, care au implicat acordarea de fonduri.

Procurorii anticorupție arată că Boșcodeală și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu dispunând plata către cluburile sportive a sumei totale de 3.361.700 lei din bugetul municipiului, „în condițiile în care acele structuri sportive nu îndeplineau condițiile legale pentru obținerea finanțării”.

Este pentru a treia oară când Boșcodeală este trimis în judecată. Prima oară, în 2013, pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial. La acea vreme, procurorii îi imputau fapte din comise în cursul anilor 2002 – 2008, respectiv acordarea „unor asociații sportive, persoane juridice non profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local”, asigurându-le totodată „folosința gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău”.

Prejudiciul reținut la acea vreme era de 1.633.496,32 lei. Procesul s-a definitivat în martie 2016, când Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe Constantin Octavian Boșcodeală la 3 ani de închisoare cu suspendare, plus interzicerea, pe o perioadă de 5 ani, a dreptului de a ocupa funcția de primar. Totodată, instanța a dispus confiscarea de la acesta a 821.496,32 lei și echivalentul în lei la data plății a sumei de 9.377,5 euro.

În 2014, Boșcodeală era acuzat din nou de abuz în serviciu – cu consecințe deosebit de grave. Era vorba despre trecerea unei suprafețe de 33 ha teren arabil din domeniul public al statului în domeniul privat al municipiului Buzău.

„Terenul respectiv se afla în administrarea Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activității de cercetare și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operațiuni.”, explicau procurorii. La acel moment, prejudiciul imputat era de 12.720.000 lei – adus Statului Român, dar și 11.528.760 lei – paguba calculată de Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, „prin lipsa de folosință a suprafeței respective”.

Chiar dacă în decembrie 2019 Curtea de Apel Ploiești a dispus încetarea procesului penal față de Boșcodeală, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, acesta a fost obligat să achite, în solidar, cu alți inculpați din dosar, suma de 5.352.864 lei, cu dobânda legală la data plății, către Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, plus 531.062 lei, la care va fi adăugată dobânda legală pe timp de un an, calculată la nivelul anului 2001 către Agenția Domeniilor Statului.

Articolul precedentRomânia cere Rusiei să scadă numărul de diplomați din țara noastră; „Demersul părții române nu va rămâne fără răspuns”, anunță reprezentanții Federației Ruse
Articolul următorFirme create artificial în Caraș-Severin pentru obținerea de fonduri APIA și AFIR; două persoane au fost puse sub control judiciar