Sursa: gov.ro

Astăzi este ziua în care premierul Nicolae Ciucă ar trebui să își depună mandatul, pentru a „face loc” noului prim-ministru de la PSD, respectiv Marcel Ciolacu.

Însă greva generală declanșată de sindicaliștii din Învățământ pare să amâne acest moment, dat fiind că negocierile de până în acest moment nu au dus la vreun rezultat.

După ședința Biroului Politic Național al PNL din 16 mai, Ciucă a anunțat că își va da demisia pe 26 mai, însă ieri nu mai părea atât de sigur. Potrivit Agerpres, premierul nu a dat un răspuns clar legat de amânarea procedurilor pentru rotativa guvernamentală, în condițiile în care anterior, președintele Klaus Iohannis a subliniat că „nu cred că rotaţia se va face în timpul unor negocieri”.

Ajung la Bucureşti, discut cu partenerii de coaliţie şi luăm o decizie”, a răspuns Ciucă, deși ieri dimineață asigura că „vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”.

Nici Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, nu a fost mai clar atunci când a fost întrebat dacă premierul își depune mandatul sau rotativa s-ar putea amâna, subliniind că astăzi se va face „marele anunț”: „Sunt purtătorul de cuvânt al Guvernului. Desigur, întrebarea dumneavoastră vizează premierul României, dar are o conotație politică pe care nu o pot comenta. Dar decizia domnului prim-ministru în legătură cu ceea ce se va întâmpla mâine cu siguranță o să o aflați mâine”.

Aflat ieri la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a confirmat că astăzi „ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează”, însă totodată a spus că „nu cred că rotaţia se va face în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat şi una şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”.

Articolul precedentSindicaliștii din Educație nu sunt impresionați de oferta Guvernului și continuă greva generală
Articolul următorOrban, plângere penală împotriva membrilor Guvernului: „Refuzul de a organiza alegeri reprezintă o faptă gravă”