3.8 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1217

Ministrul Finanțelor e sigur că a acționat „corect și la timp”

Foto: Facebook

Florin Cîțu a terminat câteva calcule și ține să asigure că economia țării – chiar dacă nu e în floare, din motive evidente – își va reveni cât ai clipi din ochi. Ministrul de Finanțe are ca punct de plecare în analiza sa cifrele execuției bugetare din luna martie, care ar demonstra că s-a acționat „corect și la timp”.

Economia României își va reveni pentru că am luat din primul moment măsuri care să susțină capacitatea de producție în economie. La primele semne ale crizei am luat măsuri prin care am susținut capitalul, economia privată. Dacă nu luam aceste masuri, nu am fi avut pe ce să ne bazăm după ce treceam de criză de sănătate.

Execuția bugetară pentru luna martie DEMONSTREAZĂ că am acționat la timp pentru susținerea economiei. Am INJECTAT bani în economie IMEDIAT:

  • 7,7 mld miliarde lei ramași în economie prin amânarea plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgență
  • 3,17 miliarde lei restituirile SUPLIMENTARE de TVA
  • 1,0 miliard lei creșterea cheltuielilor de investiții
  • 1,0 miliard lei avansurile ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal și zootehnic

Aceste masuri s-au dovedit VITALE pentru supraviețuirea economiei. Au urmat șomajul tehnic, amânarea ratelor la bănci și IMM INVEST.

Datele execuției bugetare pentru aprilie vor arăta că am avut un plan de salvare și mai ales vor arata că planul a FUNCȚIONAT.

Nu ne oprim aici!

România vă ieși din această criză cu o structură a economiei, privată și de stat, modificată dar mai eficientă și mai competitivă”, explică ministrul Cîțu.

Cutremur în grupul Tender: Prospecțiuni SA, pierderi de 13 milioane euro

Urmărită de fisc, cu patron proaspăt ieșit de după gratii, firma își vinde sediile ca să supraviețuiască

Reorganizarea nu a făcut prea bine companiei Prospecțiuni S.A. Potrivit raportului financiar-contabil publicat pe piața de capital, anul trecut una dintre cele mai importante companii a miliardarului Tender a bătut recordul la pierderi.

Cu o cifră de afaceri  relativ similară în ultimii doi ani contabili, respectiv 174,4 milioane lei în 2018 și 165,2 milioane lei în 2019, anul trecut firma a raportat o pierdere de 63.095.287 milioane lei. Asta în condițiile în care în urmă cu doi ani Prospecțiuni S.A. a încheiat anul cu un profit de peste 15,7 milioane lei. Veniturile totale ale companiei au fost în 2018 de peste 182,8 milioane lei, respectiv peste 203,2 milioane lei anul trecut.

Cheltuielile au luat-o însă razna, de la un volum de 164,6 milioane lei în 2018 la nu mai puțin de peste 263,5 milioane lei anul trecut. Și asta în condițiile în care costurile cu personalul au scăzut de la aproape 56 milioane lei acum doi ani la 54,6 milioane lei anul trecut.

Sediile, scoase la mezat

Rezultatul financiar dezastruos vine în condițiile în care compania își vinde imobilele ca să achite datoriile la bugatul de stat. “Prin modificarea planului de reorganizare, depus de către administratorul judiciar, în cursul lunii decembrie 2018, aprobat de către Adunarea Creditorilor și confirmat de către judecătorul sindic la data de 26.03.2019, s-a aprobat procesul de dare în plată a activului compus din teren și construcții situat în str. Caransebeș nr.1, sector1, București, proprietatea Prospecțiuni S.A. prin trecerea în proprietatea publică a statului în contul creanțelor fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele sale competente”, au raportat administratorii.

Fiscul a pus astfel mâna pe un teren de 8.629 metri patrați în buricul capitalei, trei clădiri și un laborator. Dacă de bine, de rău, restanțele la bugetul de stat au fost compensate, restul datoriilor atârnă ca o piatră de moară la gâtul companiei. Potrivit planului de reorganizare datoriile companiei erau la 31 decembrie 2018 de peste 52,7 milioane lei și au crescut la 31 decembrie 2019 la aproape 70 milioane lei.

Dintre acestea peste 67 milioane lei reprezintă restanțe ce trebuiesc achitate sub un an, asta binenețeles dacă firma va mai avea de unde. Prospecțiuni S.A. a intrat în reorganizare la sfârșitul lui 2017 iar în primăvara lui 2019 tribunalul a aprobat prelungirea duratei reoganizării.

Pușcăriaș de catifea

Ovidiu Tender a fost condamnat, în 2015, la 12 ani şi şapte luni de închisoare în dosarul Carom, în care și omul de afaceri Marian Iancu a primit o pedeapsă de 14 ani de închisoare.

Cei doi au fost acuzați de înşelăciune şi spălare de bani, decizia fiind luată de Curtea de Apel Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti îi condamnase, în decembrie 2014, pe Ovidiu Tender la 11 ani şi patru luni de închisoare şi pe Marian Iancu la 13 ani şi opt luni de închisoare, în aceșași dosar. Decizia a fost contestată, dar magistrații le-au mărit pedeapsa. Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost trimişi în judecată în 2006, rechizitoriul fiind întocmit de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.

Ovidiu Tender a părăsit însă Penitenciarul Târgu-Jiu, în noiembrie anul trecut, după ce magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au aprobat eliberarea condiţionată a omului de afaceri.

Ziarul de Investigatii

Foto Libertatea

Sorin Ovidiu Vîntu i-ar dori la închisoare pe Orban și pe Iohannis

Sorin Ovidiu Vîntu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Personaj cunoscut în scena afacerilor încă de la începutul anilor ’90, ca mai apoi să devină un soi de sfătuitor politic al vremurilor politice ce au urmat. În cele din urmă să ajungă la închisoare. Eliberat de curând din penitenciar, Vîntu pare să fi revenit la o viață normală în care banul rămâne ban, aroganța, aroganță, iar sfaturile și părerile acolo unde le stă lor bine: la purtător.

Ion Cristoiu nu s-a putut abține și i-a luat acestuia un interviu pentru CristoiuTv, interviu în care Sorin Ovidiu Vîntu a vorbit despre toți și despre toate. Poate cea mai controversată declarație a sa a fost cea potrivit căreia președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban ar trebui să fie, în acest moment, la pușcărie.

Interviul integral dat de Sorin Ovidiu Vîntu

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi, ca proprietar şi om de media putem vorbi de o psihoză, adică o diferenţă între pericolul real şi pericolul exagerat de presă?

Sorin Ovidiu Vîntu: S-a anticipat lucrul acesta. În presă în general, nu mă refer doar în România, jurnaliştii sînt descalificaţi de mult. Social-media le-a luat locul. Evenimente reale, interpretări reale, oameni foarte inteligenţi care scriu pe social-media, apar pe internet, au detronat calitatea de jurnalist autentic. Aţi mai rămas foarte puţini, sînteţi vreo 4-5 în toată ţara. Vă număraţi printre ei şi n-o spun pentru un captatio benevolentiae, chiar vă respect profesional. Sînteţi printre puţinii.

Ion Cristoiu: În ce-a constat psihoza mediatică? Faceţi-mi o scurtă analiză.

Sorin Ovidiu Vîntu: Atîta timp cît se ştie că în presă există o grămadă de proşti, şi presa se hrăneşte doar din rahat şi sînge, era evident c-o să muşte imediat. Şi nu vedeţi în fiecare seară chestia aia cu „Hai să anunţăm cifrele. Cîţi au mai murit”.

Ion Cristoiu: Tot dumneavoastră aţi postat un clip în care spuneaţi că ăştia n-au dreptul să ne oblige să nu ieşim din casă. Dacă vreţi să ne explicaţi.

Sorin Ovidiu Vîntu: E vorba de arest la domiciliu. Doar printr-o hotărîre judecătorească mă poţi ţine arestat la domiciliu. Iohannis, Orban ei trebuie băgaţi la puşcărie pentru un abuz formidabil. Dar cine s-o facă?

Ion Cristoiu: Da, domnule Sorin Ovidiu Vântu, dar şi francezii au stat în case, care se spune că e patria libertăţii. Ei cum au stat? Cum se face că această planetă, atît de înnebunită după drepturile omului, a acceptat într-o noapte să i se limiteze drepturile?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu eu n-am spus că francezii sînt mai deştepţi decît noi, hai să fim serioşi. Duceţi-vă în satele sau micile orăşele din Franţa vedeţi cîtă prostie e. Undeva planeta este egalizată sub semnul prostiei. Nu se mai citeşte, se stă pe social-media unde toţi cretinii îşi exprimă, mă rog dreptul lor, îşi varsă năduful şi e mai bine aşa decît să iasă în stradă. Deci presa serioasă s-a decredibilizat total, nu mai există practic.

Ion Cristoiu: În clipul „Există viaţă după coronavirus”, cred că spuneţi în ironie, pentru că văd că există viaţa grea, vă refereaţi la un moment dat la infracţionalitate, de fapt la creşterea infracţionalităţii, dacă vreţi să vă explicaţi.

Sorin Ovidiu Vîntu: Au venit de afară în milionul ăsta jumătate toţi infractorii noştri, mîndria noastră, au revenit la Patria-mumă. Plus infractorii care există în România. Vor face ravagii, mai ales cei care au venit din străinătate, n-au că mînca, dragule. Vor face ravagii. Deci la ora actuală Serviciul Român de Informaţii, Serviciile Armatei, serviciile Poliţiei toate trebuie să fie concentrate pe locurile unde se grupează la ora actuală lumea interlopă şi să le destructureze rapid clanurile. Una e să te atace unul şi alta e să te atace o bandă. Mă rog.

Ion Cristoiu: Va face faţă statul român, că dumneavoastră aveaţi acea formulă, „întăriţi-vă statul” este statul român suficient de tare ca să facă faţă acestui val de creştere a violenţei?

Doar statele slabe sînt abuzive

Sorin Ovidiu Vîntu: Un stat care s-a comportat atîţia ani abuziv, a arătat o slăbiciune imensă, doar statele slabe sînt abuzive, domnule Cristoiu. Nu, nu va face faţă.

Ion Cristoiu: Nu asta e o maximă, chiar e o zicere bună, aşa este statele slabe sînt abuzive. Spuneţi-mi de ce şi din închisoare aţi fost foarte dur cu clasa politică românească, de ce şi care ar fi slăbiciunile clasei politice la ora actuală?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu daţi-mi un singur exemplu de politician pe care dumneavoastră l-aţi vota cu amîndouă mîinile. Măcar cu o mînă, nu cu amîndouă.

Ion Cristoiu: A, nu e nici unul.

Sorin Ovidiu Vîntu: De ce mă întrebaţi.

Ion Cristoiu: Păi care e cauza? E urmarea acţiunii Binomului ?

Sorin Ovidiu Vîntu: A, nu. Ce treabă are binomul că parlamentarul cutare sau premierul cutare e un dobitoc? Hai să fim serioşi.

Ion Cristoiu: De ce n-avem elită politică domnul Sorin Ovidiu Vântu?

Sorin Ovidiu Vîntu: Începuse să se construiască, să se contureze, în momentul în care a venit uraganul peste România, au distrus toate centrele de putere, au fost arestaţi oameni politici, oameni de afaceri, locali, centrali. Ăsta a fost un plan, dacă vrei să cucereşti o ţară îi distrugi elita, îi distrugi ce are mai tare. Da să sărim peste asta. Dragule, oamenii ăştia nu ştiu carte, n-aţi văzut o grămadă dintre ei nu ştiu să vorbească româneşte, cum să mă conducă unul ca ăsta pe mine, dragule? Nu viziune, nu cultură economică, nu cultură politică, nu cultură de orice fel. De aceea am decis să sprijin apariţia a şase noi partide politice, nu unul, şase. Eu nu intru în politică, nu mă interesează, am destui bani, am siguranţă şi alimentară, dacă vreţi, dar îi finanţez după ce-i învăţ eu carte. Clubul ăsta de business şi politică asta îşi propune să înveţe carte un număr cît mai mare de oameni. Să-i înveţe politică şi business, nu există, domnule Cristoiu, să faci politică de anvergură fără să fi trecut clasa de business şi să ştii business. Cum nu poţi face business de anvergură, nu cîrciumoare şi buticuri fără să ai susţinere politică. E o realitate la nivel mondial. De ce tăcem? De ce ne facem că nu ştim?

Ion Cristoiu: Am văzut textul dumneavoastră în legătură cu Clubul de business şi politică. Sînt aproape sigur că printre postările răutăcioase au fost şi cele care v-au zis dacă nu cumva e un FNI? Au fost, ca să vă supăr?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu, nu mă supăraţi.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră cum aţi răspuns?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu o ţară are nevoie şi de proşti. Dacă n-ar exista nu ţi-ar mai săpa nimeni grădina, nu ţi-ar mai desfunda nimeni canalizarea. E bine să fie, decît să sară cu ciomagul în stradă mai bine să înjure pe internet.

Am căzut într-o capcană care mi-a fost întinsă ca ultimul prost.

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi, aşa ca să fie incomod pentru dumneavoastră, am studiat felul în care v-a lucrat Sebastian Ghiţă, mai ţineţi minte? Cum de v-a putut lucra pe dumneavoastră Sebastian Ghiţă în afacerea cu Realitatea?

Sorin Ovidiu Vîntu: În momentele mele de naivitate, asta e.

Ion Cristoiu: Recunoaşteţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Evident. Aşa cum am mai spus-o, am căzut într-o capcană care mi-a fost întinsă ca ultimului prost. Asta e.

Ion Cristoiu: Au fost şi Serviciile care au pus la cale asta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Cum adică dacă au fost şi serviciile? Idioţii din SRI au făcut toate operaţiunile. Cum adică dacă au fost şi serviciile?

Ion Cristoiu: Că tot nu ne aude nimeni spuneţi-mi nu cumva vi s-a părut Sebastian Ghiţă mai prost decît e? Adică ce teatru a jucat să vă tragă pe dumneavoastră pe sfoară, că dumneavoastră eraţi greu de tras pe sfoară?

Sorin Ovidiu Vîntu: Faceţi în general o cercetare jurnalistică foarte amănunţită. Am explicat lucru ăsta. Mi-a spus că trebuie să arate că e duşman cu mine domnului Blejnar, că altfel domnul Blejnar îi execută toate companiile. Şi vrea să-i prezinte o dovadă lui Blejnar, conform căreia noi sîntem duşmani. Şi atunci i-am zis, să facem o înregistrare în care eu să-l ameninţ, să-l sperii. Asta a fost tot. Am încercat să le dau o mînă de ajutor. Am fost un papagal. Se întîmplă.

Ion Cristoiu: Aţi mai da mîna cu Sebastian Ghiţă acum?

Sorin Ovidiu Vîntu: E o victimă şi el, săracul.

Ion Cristoiu: Parcă aţi fi în Săptămîna Sfîntă…

Sorin Ovidiu Vîntu: A, nu, nu, să ne înţelegem nu-l iert, staţi uşor, banii trebuie să mi dea.

Ion Cristoiu: Banii? Are să vă dea mulţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Destui.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră aţi crezut vreodată în Contele de Monte Cristo? Adică un om iese din celulă şi se gîndeşte după 20 de ani să se răzbune, credeţi că e posibil aşa ceva?

Sorin Ovidiu Vîntu: Da cum să nu, da cum să nu, este elementar. Cînd cineva te-a nedreptăţit nu poţi trece peste asta.

Ion Cristoiu: În afară de acest club, ce veţi face în continuare?

Sorin Ovidiu Vîntu: Acest club.

Ion Cristoiu: Poftim?

Sorin Ovidiu Vîntu: Dumneavoastră nu realizaţi importanţa acestui club.

Ion Cristoiu: Ba da, realizez, dar poate mai faceţi şi altceva. Ştiţi de ce întreb? Pentru că am văzut la unii confraţi speranţa că dumneavoastră veţi face din nou un trust de presă. Veţi mai face?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, eşti în România, cu cine să fac? Cu dumneavoastră şi cu cine? Ar mai fi 2-3, dar e insuficient pentru o televiziune puternică.

Ion Cristoiu: Ca proprietar de media, îmi puteţi spune de ce-a decăzut aşa de tare presa?

Sorin Ovidiu Vîntu: Motivele sînt financiare.

Ion Cristoiu: În sens?

Sorin Ovidiu Vîntu: Toţi proprietarii aceştia de presă, îmi cer iertare de la dumnealor, sînt nişte proşti. În loc să-şi folosească influenţa politică să treacă prin Parlament o lege conform căreia cabliştii trebuie să le plătească conţinutul, se mulţumesc cu mici ciubucuri, mici contracte de publicitate. N-au creier. Deci de vină sînt patronii de presă pe care nu-i duce capul cum să-şi optimizeze influenţa pe care o au în societatea românească. Vai de capul lor. În mod normal cabliştii trebuie să plătească conţinutul, conţinutul este o marfă care pe mine mă costă bani, ţi-o dau ţie şi tu încasezi banii rezultaţi în urma muncii mele. Nu e corect. Tot ce se cheamă Discovery, pentru a putea fi luat Discovery cabliştii plătesc cîţiva cenţi per abonat. Păi cum adică ca să nu preiei Antena 3, România TV, B1, Digi, chiar dacă e patronului, toate astea trebuie să încaseze bani de la cablişti. Este o aberaţie ce se întîmplă, o prostie monumentală a proprietarilor de presă. Neavînd bani, încearcă să obţină rating prin metode extrem de joase şi în felul acesta s-au deprofesionalizat valori, valori. Am lucrat cu nişte profesionişti excepţionali construind trustul Realitatea. Aproape toţi, cu o singură excepţie, au decăzut profesional. Să facă rating şi să obţină nişte mărunţiş, în loc să-şi asigure existenţa din banii plătiţi de cablişti. Aşa funcţionează lucrurile în mod normal, în mod logic.

Ion Cristoiu: Deci credeţi că goana după rating duce la căderea presei?

Sorin Ovidiu Vîntu: Dragul meu, dacă te consideri presă de quality nu dai creierii ăia zdrobiţi pe şosea, hai să fim serioşi! Nu te hrăneşti din rahat şi sînge. Hai să fim serioşi! Asta nu e presă, dragă. Prefer să vizitez internetul unde sînt şi o grămadă de oameni deştepţi, am văzut nişte postări excepţionale, decît să mă uit la televizor. Credeţi-mă rar mă mai uit la televiziunile de ştiri. La dezbateri niciodată, la jurnale mă mai uit, dar la dezbateri niciodată.

Ion Cristoiu: Credeţi că internetul va lua locul presei clasice?

Sorin Ovidiu Vîntu: L-a luat deja.

Ion Cristoiu: În ce sens, spuneţi-mi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Generaţia 20-40 stă pe internet, moşnegii stau pe televiziunile de ştiri, cam asta e situaţia.

Ion Cristoiu: Mă miră că pentru postarea aia a dumneavoastră în legătură cu conspiraţia nu v-au suspendat. Explicaţi-mi şi mie de ce este interzis pe această planetă să spui că criza Coronavirus e o conspiraţie?

Sorin Ovidiu Vîntu: Forţele implicate în această manipulare, Excelenţă, domină planeta. Normal să poată opri ce nu le convine. Faptul că am făcut eu nişte comentarii nu-i deranjează absolut deloc, nu sînt persoana care poate îndemna la o revoluţie la nivel planetar. Nu-i deranjează.

Băieţaşii ăştia din politică gîndesc doar în cicluri electorale

Ion Cristoiu: Relansarea economică cum o vedeţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Excelenţă eu aş angaja un economist mare, un finanţist mare, un ministru al Agriculturii mare. Aş angaja specialişti. După cum bine ştiţi, domnule Cristoiu, eu lucrez cu experţi. Valoarea mea şi valoarea business-urilor mele a constat în valoarea echipelor pe care am ştiut să le construiesc. Eu nu sînt deşteptul pămîntului, m-am înconjurat de oameni mult mai deştepţi decît mine. Acelaşi lucru ar trebui să-l facă şi Parlamentul României. Să angajeze experţi autentici, să le creioneze un plan economic şi să-l pună în aplicare. Din nefericire, băieţaşii ăştia din politică gîndesc doar în cicluri electorale. Atît. Din patru în patru ani. Mintea lor nu-i duce mai departe de această perioadă de timp. De-aia nu pot gîndi. Nici nu se poate întîmpla în România un miracol, o revenire a acestui stat şi a acestei ţări. Pe timpul lui Ceauşescu România era o ţară formidabil de puternică din punct de vedere economic şi chiar politic, la nivelul planetar. Pentru că avea o căpetenie. Aşa cum era el, era o căpetenie. Astăzi, uitaţi-vă şi dumneavoastră în ce hal… Cine conduce România domnule Cristoiu? Ştiţi, îmi puteţi spune?

Ion Cristoiu: Eu v-aş replica în sensul că pînă la urmă în democraţie asta este blestemata dependenţă de vot, nu?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, domnule Cristoiu, Puterea nu se împarte, Puterea este deţinută de o singură mînă, nu e tiranie. Trebuie să fie, evident, nişte legi care să revină la o adică, se compenseze sau să anuleze o decizie idioată a unei căpetenii. Dar puterea de zi cu zi trebuie exercitată de o singură persoană. Un tip cu viziune. Şi acum avem. Puterea în România e exercitată de Iohannis. Un profesoraş de fizică de liceu de provincie, ăsta conduce o ţară de 20 de milioane, domnul Cristoiu.

Ion Cristoiu: De ce sînteţi aşa supărat pe Klaus Iohannis, mai supărat decît mine?

Sorin Ovidiu Vîntu: N-am nimic cu el dar credeţi-mă că îl prefer pe gunoiul ăla de Băsescu lui Iohannis. Măcar ăla avea o viziune, tîmpită, greşită, dar avea şi avea puterea s-o pună în practică. Ăsta n-are nimic, dragă. Mai ales, reţine, în situaţie de criză majoră trebuie un bărbat puternic şi destupat la creier, aşa ca mine. Evident, nu intru în politică, n-am de gînd să conduc nimic, să ne înţelegem, dar un tip de genul meu. Asta e nevoie.

Ion Cristoiu: Cum de n-a putut să fie Klaus Iohannis numărul unu în această criză? Erau toate condiţiile, nu-i aşa? Facem o analiză la rece.

Sorin Ovidiu Vîntu: Eu sînt un pătimaş în general, dacă detest un individ nu stau să-l analizez. L-am văzut, l-am evaluat, e un personaj care n-are ce să caute în politică şi-n fruntea ţării româneşti.

Ion Cristoiu: Aţi ajuns să-l apreciaţi mai mult pe Traian Băsescu?

Sorin Ovidiu Vîntu: Evident, diferenţă colosală între cei doi. Chiar dacă Băsescu e un gunoi, din punct de vedere intelectual îl depăşeşte net pe Iohannis.

Ion Cristoiu: După 30 de ani de postdecembrism, care este omul politic pentru care aveţi aprecieri, pe care-l consideraţi că a fost un om politic? ?

Sorin Ovidiu Vîntu: Sînt doi: Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

Ion Cristoiu: De ce?

Sorin Ovidiu Vîntu: Ion Iliescu a ţinut ţara întreagă şi Adrian Năstase a băgat România în NATO şi în Uniunea Europeană.

Ion Cristoiu: Şi după asta, nu e nici unul?

Sorin Ovidiu Vîntu: Eu nu văd. Şi staţi să ne înţelegem, am coborît foarte mult standardele în ultima vreme, şi chiar la standardele scăzute nu văd pe nici unul. De aia trebuie schimbaţi toţi, dragă. Trebuie crescută o generaţie nouă de politicieni, trebuie schimbat sistemul politic în România. Aberaţia asta cu aşa zisa democraţie trebuie înlocuită cu un alt sistem politic, care să funcţioneze. Partidele trebuie să vină cu proiecte atunci cînd vor să fie votate. Proiecte pe care să şi le respecte dacă vor cîştiga alegerile. Să aibă respect pentru ăla care le dă votul. Să ştie că ajung acolo să cîştige şi ei, dar dintr-o sută de lei ei cîştigă 2 lei, 98 de lei cîştigă restul naţiei. Oamenii trebuie educaţi pentru politică. Să ştie ce responsabilităţi au acolo. Puterea fără responsabilitate este un dezastru. Nimeni, în afară de cei doi, nimeni dintre cei care au condus această ţară nu şi-au asumat şi responsabilitatea actului puterii.

Ion Cristoiu: Am vorbit despre postările dumneavoastră din perioada închisorii, e uşor, e greu să ai postări pe Facebook şi blog din închisoare?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu. Îmi scriam materialele şi le dictam fiului meu care le printa şi le trimitea administratorului de cont. Simplu ca bună ziua.

Ion Cristoiu: N-aveaţi internet la închisoare?

Sorin Ovidiu Vîntu: Excelenţă, totuşi, e puşcărie.

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi aşa dacă aţi scrie o carte de memorii

Sorin Ovidiu Vîntu: Am scris-o deja.

Ion Cristoiu: Şi cînd o publicaţi?

Sorin Ovidiu Vîntu: La momentul oportun.

Ion Cristoiu: Ce dobîndeşte un om ca dumneavoastră, care era puternic, după experienţa închisorii?

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, sînt un om cu un psihic extrem de puternic. Nu m-a afectat absolut deloc, dar absolut deloc. Evident am înaintat în vîrstă, anumite probleme de sănătate s-au agravat, dar atît. Se agravau şi dacă eram acasă.

Ion Cristoiu: În interviurile pe care le-am avut unii interlocutori au spus că această criză a arătat cît de mic e omul în raport cu Natura, cu Dumnezeu. Dumneavoastră aţi tras vreo concluzie din această criză?

Sorin Ovidiu Vîntu: Mi s-a confirmat, ceea ce ştiam cu toţii, cît de uşor e de manipulat omul. E atît de uşor de manipulat. Staţi în casă, noi nu ne vedem faţă în faţă, toată România stă în casă. Adică aţi acceptat în mod incredibil un abuz la adresa libertăţii dumneavoastră.

Operaţiunea se va numi Clubul de Politică şi Afaceri SOV

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi mai multe lucruri dar practice despre acea iniţiativă a dumneavoastră.

Sorin Ovidiu Vîntu: Deci operaţiunea se va numi Clubul de Politică şi Afaceri SOV. Voi lansa pe internet o testare naţională psihologică pentru cei care vor să aplice. Un test de IQ.

Ion Cristoiu: Să luăm paşii. Cine vrea trebuie să aplice. Veţi avea un formular? Paşii practici.

Sorin Ovidiu Vîntu: Practic aplici pentru testul respectiv, răspunzi la întrebările de acolo, ele sînt într-un server, nişte specialişti fac profilul psihologic, determină IQ-ul fiecăruia în parte, primii 20, cei mai deştepţi 20 vor lua loc într-o clasă unde nişte traineri, nişte profesori le vor explica, ei vor învăţa nişte lucruri. Nu cum se învaţă la şcoală ci într-un mod cu totul şi cu totul practic, nu teorie. Vor învăţa economie, psihologie, sociologie, logică, chestiile esenţiale din aceste materii.

Ion Cristoiu: Am remarcat Logica. De ce Logica?

Sorin Ovidiu Vîntu: Nu logica Aristotelică, măcar logica formală, hai să ne înţelegem.

Ion Cristoiu: Măcar să gîndească logic.

Sorin Ovidiu Vîntu: Dacă nu eşti capabil să gîndeşti, ce cauţi în business sau în politică? Trebuie să înveţi să gîndeşti. Lecţii de business, reţineţi nu să facă business, lecţii de business, business îi învăţ eu. Eu pentru 20 de minute îi voi învăţa ce trebuie să ştie ca să aibă succes în business. Deci îi învăţ afaceri, nu cum să facă un plan de afaceri, ăla îl găsesc peste tot. Carismă şi un tip extrem de antipatic poate învăţa să fie agreabil. Deci tot ceea ce este nevoie pentru un om să facă politică sau afaceri la nivel naţional.

Ion Cristoiu: Online va fi toată?

Sorin Ovidiu Vîntu: Deci va avea sala de 20 de studenţi, de cursanţi, va avea un profesor care va vorbi cu ei, le va explica, şi totul va fi în on line.

Ion Cristoiu: Cît va dura şcoala?

Sorin Ovidiu Vîntu: Trei luni.

Ion Cristoiu: Şi după ce termină care e afacerea?

Sorin Ovidiu Vîntu: Poftim?

Ion Cristoiu: Care e afacerea, după ce termină?

Sorin Ovidiu Vîntu: După ce termină, pentru cei care au ideile şi s-au pregătit şi îi văd că sînt cei mai deştepţi şi vor să facă business le pun la dispoziţie bani să facă business, le deschid nişte companii. Eu luîndu-mi 30% din fiecare companie. Pentru cei care vor să facă politică le pun la dispoziţie tot ce înseamnă resursa clubului ca să facă politică. Voi sprijini apariţia a şase noi partide politice, nu unul singur, ci şase. Cu speranţa ca în 2024 oamenii pe care-i cresc eu să-i măture pe ăştia şi să ia puterea în România ştiind deja ce au de făcut.

Ion Cristoiu: Pe această scenă politică, de la extrema dreaptă la extrema stîngă, partidele acestea unde se situează? În centru? La Stînga? La Dreapta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Fiecare îşi va face partidul, deci după învaţă politică va vedea dacă e de Dreapta, dacă e de Stînga, dacă e de Centru. Şi un lider îşi va face partid de Dreapta, de Stînga, de Centru.

Ion Cristoiu: Mă uit la guvernarea PNL, teoretic de Dreapta, n-aveţi impresia că postdecembrist noi n-am avut guvernări de Dreapta, liberal-capitaliste?

Sorin Ovidiu Vîntu: Ba a fost unul, a lui Tăriceanu.

Ion Cristoiu: Da?

Sorin Ovidiu Vîntu: Un guvern de Dreapta autentic.

Ion Cristoiu: Care a luat măsuri. Acesta de ce nu ia măsuri de Dreapta?

Sorin Ovidiu Vîntu: Păi nu ştie. Habar n-are ce e Dreapta.

PSD-ul n-are personalităţi

Ion Cristoiu: Partidului Social Democrat ce şanse îi mai daţi de specialist în PSD?

Sorin Ovidiu Vîntu: Excelentă. Cu unul ca Ciolacu în frunte ce pretenţii ai? Culmea, culmea Dragnea, aşa hulit, înjurat, a fost singurul lider autentic de Stînga în România, după Adrian Năstase. Lider puternic, cu viziune. Ăla, cum îl cheamă, ministrul de Finanţe, îmi scapă acum.

Ion Cristoiu: Teodorovici?

Sorin Ovidiu Vîntu: Aşa şi Vâlcov au venit cu Ordonanţa 114, bijuterie pentru ţara românească pe care idioţii ăştia au anulat-o. Dragule, PSD-ul n-are personalităţi. Singurul om de acolo care e specialist într-un domeniu este Iulian Iancu, e un om pe energie. Ăla ar trebui să se ocupe de portofoliul energiei, indiferent de guvernare, pentru că e profesionist. Ştie ce are de făcut. Şi mai era, reţineţi, Dan Ioan Popescu, foarte bun şi ăla, cu viziune într-adevăr. Păcat c-a fost cam lacom.

Ion Cristoiu: PNL spuneţi e partid de Dreapta sau de Stînga?

Sorin Ovidiu Vîntu: E o adunătură de … care n-are nici o legătură.

Ion Cristoiu: Adunătură?

Sorin Ovidiu Vîntu: Are doar un tip, dar nu se identifică nici un mod cu acel tip. Este o adunătură de, ştiu eu, funcţionăraşi politici.

Ion Cristoiu: Aţi avut o postare şocantă în care pledaţi pentru RomExit. De ce să iasă România din Uniunea Europeană?

Sorin Ovidiu Vîntu: De ce să rămînă?

Ion Cristoiu: Vă întreb?

Sorin Ovidiu Vîntu: De ce să rămînă, Excelenţă?

Ion Cristoiu: Pentru că, ca să mă exprim în termenii lui Klaus Iohannis, ne dau nişte bani.

Sorin Ovidiu Vîntu: Care bani?

Ion Cristoiu: Asta cam aşa e? Întrebaţi-l pe el.

Sorin Ovidiu Vîntu: Dragul meu Uniunea Europeană este o construcţie care n-are nici o legătură cu ideea fundamentală pornită de la vechii francmasoni. N-are legătură. A fost modalitatea prin care nemţii au putut să-şi anexeze, fără să tragă un foc de pistol, întreaga Europă. Culmea s-a ajuns pînă acolo încît ne rugam de nemţi „Luaţi-ne şi pe noi?” Ce ne-au dat acolo. Ce-am cîştigat acolo? Ne-au ras toate bogăţiile, alea pe care le puteau rade, ne-au luat toată forţa de muncă şi nu ne-au dat absolut nimic în schimb, ba ne-au dat: Diktate. Diktate, Excelenţă. Poate vă mai amintiţi termenul. Inadmisibil. Cît de proşti pot fi politicienii români să accepte toate lucrurile astea? Cît de proşti?

Ion Cristoiu: Vorbeaţi în postarea aceasta „Există viaţa după coronavirus” şi de faptul că ar trebui să folosim acest prilej pentru a dezvolta agricultura.

Sorin Ovidiu Vîntu: Domnule Cristoiu, industrializarea agriculturii.

Ion Cristoiu: Da, aşa e.

Sorin Ovidiu Vîntu: Produs agricol industrializat, dragul meu, ăla e plus valoarea, ăla aduce profituri imense. Trebuia să citiţi capitolul 62 din blogul meu, Proiectul SOV, proiectul meu de ţară. Şi acolo aveţi o descriere clară cu cifre, cu tot ce aveţi nevoie să vedeţi ce trebuie făcut în România. Priveşte toată naţiunea şi tot statul acel proiect. E o capodoperă, păcat că… nimic. Repet că eu cînd am făcut orice afacere m-am înconjurat de oameni supercalificaţi şi superdeştepţi. Am lucrat cu idei de-ale lor, am avut forţa să le pun în practică, şi ei m-au ajutat să le pun în practică. În spaţiul public au apărut o grămadă de oameni de bună credinţă cu numeroase idei. Nimeni nu le-a luat în seamă. Bă chiar aşa deştepţi o fi ăştia că nu mai există nimeni mai deştepţi decît ei? O grămadă de idei, lasă proiectul meu, nu s-a preluat nici o idee din spaţiul public şi sînt o grămadă, valoroase. Adică, cît de cretin să fii să nu te adapi de la înţelepciunea altuia? Am avut de învăţat aveţi cuvîntul meu de onoare şi de la menajera mea. A venit cu o chestie care mi-a străfulgerat, am făcut o conexiune şi am găsit… nu se poate să nu citeşti, să nu evaluezi bă o fi bună ideea asta?

Ion Cristoiu: Da, trebuie spus telespectatorilor că asta e o formulă extraordinară, industrializarea agriculturii dumneavoastră spuneţi că în fiecare localitate, sat, să fie o mică industrie alimentară.

Sorin Ovidiu Vîntu: Absolut din ce produce acolo să industrializeze. Produce fructe face conserve de fructe, face compoturi şi vinde compoturi, nu vinde mărul sau cireşica, sau sucul.

Ion Cristoiu: De ce 30 de ani n-am putut să facem?

Sorin Ovidiu Vîntu: Dragul meu prieten pentru că nu gîndeşte nimeni. Toţi care vin la putere se gîndesc cum să fure mai mult, să-şi asigure toată … şi să-şi facă bani pentru toată existenţa că ştiu că nu mai pupă acolo. Nimeni nu gîndeşte pentru alegător, pentru tîmpitul care l-a votat. Îi doare fix în cur. Vă rog să mă iertaţi.

Ion Cristoiu: Am înţeles, pe internet e permis.

Sorin Ovidiu Vîntu: Eu nu-mi permit totuşi, mi-a scăpat, îmi pare rău, îmi cer iertare de la cei care ne urmăresc şi de la dumneavoastră.

Ion Cristoiu: Credeţi că din politicieni românii au învăţat ceva din această perioadă?

Sorin Ovidiu Vîntu: Absolut nimic şi asta foarte încet.

Ion Cristoiu: De ce n-au învăţat?

Sorin Ovidiu Vîntu: Cum să mă explic: nu au creier şi asta e foarte simplu. Ajung nişte proşti să conducă 20 de milioane de români. Nu se poate aşa.

Avem avantajul, nefiind Uniunea Europeană că putem să tipărim monedă

Ion Cristoiu: Printre ultimele întrebări: care va fi principalul aspect al crizei economice care va urma la noi?

Sorin Ovidiu Vîntu: Bănuiesc că va trebui să batem monedă. Avem avantajul, nefiind Uniunea Europeană că putem să tipărim monedă. Cred că ăsta e primul lucru care trebuie făcut. Să se genereze o hiperinflaţie şi, păcat că domnul Mugur Isărescu e prea bătrîn ca să mai înţeleagă jocul tinerilor, România trebuie să-şi lanseze o criptomonedă. O monedă care să funcţioneze paralel cu leul românesc, astfel încît să fie un control al inflaţiei. Prin criptomonedă poţi controla inflaţia în aşa manieră încît ea să devină motor de dezvoltare. Avem nişte şanse uriaşe, domnule Cristoiu, trebuie un şef, trebuie un lider. Un cap care să pună în practică să bată cu pumnul şi să spună faceţi asta, faceţi asta, şi să se înconjoare de specialişti, dragule, de profesionişti autentici. A ajuns România să fie condusă de Streinu-Cercel, băiatul ăla de la ONU nu mai ştiu cum îl cheamă. Eu îi foloseam acolo să-mi scrie o hîrtiuţă, mă uit să văd despre ce e vorba dar deciziile le iau eu, nu mi le ia un medic, cu toată dragostea, ce-i atîtea osanale la medici, îi pupăm în cur. Sînt o grămadă printre ei, domnule Cristoiu, care habar n-au de meserie, ce fac le ridic osanale. Ajung să fiu condus de Rafila, de Cercel, de cum îl cheamă, mai este unul, cum îl cheamă? Arafat?

Ion Cristoiu: Raed Arafat, da.

Sorin Ovidiu Vîntu: Mi-e simpatic. A construit ceva, dar pînă la un punct, dragul meu. La nivelul ăsta omul şi-a atins de mult treapta incompetenţei maxime. Eu n-am nevoie de el decît să-mi scrie pe o hîrtie nişte fapte şi nişte consecinţe, atît. Deciziile le iau eu politic, nu ia Rafila decizii în locul meu… N-am nimic cu oamenii ăia, să ne înţelegem, dar n-au calificarea să mă conducă. Au altă calificare. Şi între noi fie vorba, bîjbîie de-ia naiba şi ăştia. Hai să fim serioşi. Experţii sufletului.

Ion Cristoiu: Dumneavoastră spuneţi că în această perioadă de criză de fapt au condus doctorii şi nu politicienii?

Sorin Ovidiu Vîntu: Şi nişte doctori, mă iertaţi, slab pregătiţi profesional. Îmi cer scuze de la ei. Adică dacă venea domnul Rafila cu un tratament sau cu un vaccin da, îl aplaudam. Dar cu cea venit? Cu nişte vorbe pe care le-a preluat de pe la ONU, de pe la Uniunea Europeană. Adică după 15 mai ies în stradă trebuie să-mi pun botniţă. Domnul Cristoiu, cît de proşti să fim? Cît de proşti să fim.

Ion Cristoiu: Nici dumneavoastră nu vă plac aceste botniţe.

Sorin Ovidiu Vîntu: Odată că nu ajută la nimic. Doi, cum mai văd eu femeia aia dacă-mi place sau nu-mi place?

Aparat Real Time Multiplex PCR pentru Spitalul Gomoiu, din bugetul Primariei Capitalei

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” va avea un aparat de testare pt COVID 19 RT- PCR, pe langa apartul RMN si Computerul Tomograf deja achizitionate. Dupa cum explica primarul general al Capitalei, chiar daca unitatile de invatamant raman inchise si riscul de infectare cu COVID-19 este mai mic, copiii trebuie sa fie testati cu celeritate. Cu atat mai mult cu acum timpii de asteptare sunt ridicati.

Am fost azi la aceasta unitate medicala, la Spitalul Gomoiu, cea mai mare investitie in domeniul sanatatii din ultimii ani, de fapt singurul spital construit de la zero in ultimele trei decenii, pentru a anunta ca vom achizitiona de urgenta un aparat de testare Real Time Multiplex PCR pentru copiii care ajung la acest spital.

Am decis sa luam aceasta masura pentru ca timpul de asteptare a rezultatelor testelor pentru micii pacienti, care erau realizate in cele doua spitale de specialitate, Spitalul Victor Babes si spitalul Matei Bals, era destul de lung.

Odata cu achizitionarea acestui aparat PCR, medicii de la spitalul Victor Gomoiu vor putea afla foarte rapid daca un copil care a ajuns la camera de garda sau la Unitatea de Primiri Urgente este bolnav de noul coronavirus sau nu si astfel vor putea sa administreze tratamentul corect in cel mai scurt timp.

Astfel, chiar in această saptamana, pe ordinea de zi a ședinței CGMB se afla si propunerea de achizitionare de către Primaria Capitalei, prin ASSMB, in cadrul proiectului ‘Si copiii trebuie testati’, a acestui aparat Real Time Multiplex PCR. Suma necesara va fi asigurata din bugetul local.

Prin eforturile Primăriei Capitalei au fost achiziționate un computer tomograf în valoare de aproape 1,1 milioane euro, precum si un aparat RMN în valoare de aproape 1 milion euro, ambele deja functionale in prezent. In total, in perioada 2016-2019, investitiile Primăriei Capitalei in aparatura pentru Spitalul „Dr. Victor Gomoiu” se ridica la peste 30 milioane de euro.

Nu in ultimul rand doresc sa ii asigur pe toti parintii ca la Spitalul ‘dr. Victor Gomoiu’ au fost luate toate masurile preventive necesare, astfel incat toti micii pacienti sa fie in deplina siguranta!

Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, imediat dupa ce a fost declarată pandemia de COVID-19, a dat dovadă de implicare și de o mare solidaritate cu unitățile medicale aflate în prima linie a luptei cu noul coronavirus, preluand mare parte din cazurile de copii cu boli infectioase care se prezentau, anterior pandemiei, la Spitalul „Victor Babes” sau la Insititutul „Matei Bals”.

Astfel, la Spitalul Gomoiu vin acum toate cazurile de copii cu boli eruptive (varicelă, rubeolă, rujeolă, oreion, scarlatina), boli diareice acute; patologie ORL (otită, amigdalită, sinuzită) boli infectioase neurologice acute (encefalită, meningită)”, a detaliat Gabriela Firea.

Cursurile nu vor fi reluate până la toamnă, asigură președintele Iohannis

Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a adus o serie de precizări legate de cursurile școlare, după ce ședința privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 desfășurate azi la Cotroceni. Pe scurt, școlile rămân închise, excepții urmând a fi analizate în ceea ce privește situația anilor terminali.

Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Dacă elevii s-ar duce la școală există două riscuri mari: să ducă boala la școală și să ducă boala acasă. Nu se va întoarce elevul fizic la cursuri. Anul școlar se va termina pe 12 iunie, până atunci vor continua formele de învățământ la distanță,… elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum.

În cazuri excepționale se pot face reevaluări. Sunt câteva excepții: elevii din clasele terminale – a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a, unde este cazul, vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum 10 elevi într-o clasă.

Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate. Așadar, nu se deschid școlile și universitățile! Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore”, a spus Klaus Iohannis.

Ministrul Finanțelor, transformat în caricatură de PSD

criza economica

Partidul Social Democrat a publicat pe pagina de Facebook o caricatură care îl prezintă pe ministrul Finanțelor flancat de un extraterestru și un hacker, cu referire la motivațiile acestuia privind site-ul pentru IMM-uri, care a picat imediat după ce a fost deschis. PSD are și un comentariu, dincolo de poza trucată, îndemnând la final ca cei din Guvernul Orban să guverneze, nu să mimeze.

Izolarea dăunează grav sănătății, domnule Cîțu!

După ce ați pierdut hackerii care vă atacau site-ul, acum v-ați întors la placa preferată: PSD e de vină!

Ați dus economia României în gard, fiind prea ocupat să fugiți de responsabilitate prin Parlament! Nu ați luat nicio măsură pentru a preîntâmpina criza economică, pentru că singurul plan era să declanșați anticipatele! IMM-urile au nevoie de sprijin real și de un plan de relansare a economiei, nu de hackeri, OZN-uri și alte scuze penibile!”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.

Olguta Vasilescu, catre Basescu: „Mardeias de port”

Foto: Facebook

Afirmatiile lui Traian Basescu, care a decretat ca ultimii 3-4 ministri ai Muncii „si-au batut joc de pensionari”, nu raman netaxate. Ca fost ministru al Muncii inclusa in discutie, Lia Olguta Vasilescu afirma ca fostul presedinte al tarii minte si da cateva cifre din mandatul sau. Cu ochii sai, Lia Olguta Vasilescu il vede pe Basescu ca un „mardeias de port”.

Tupeu de Basescu! Minte ca ultimii trei ministri ai Muncii i-au „furat pe pensionari” prin neacordarea cresterii cu rata inflatiei a pensiei, de la 1 ianuarie. …In 2017, anul in care am venit noi la guvernare, punctul de pensie a crescut DE DOUA ORI: cu 5,25 la suta de la 1 ianuarie, pentru a acoperi rata inflatiei si 50 la suta din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, pana la valoarea de 917,5 lei, si cu 9 la suta in luna iulie, pana la valoarea de 1.000 de lei, care sa acopere majorarea IN AVANS cu 6 luni pentru 2018.

Asadar, din 2018 pana in prezent, cresterile la pensii au fost IN AVANS cu 6 luni, ceea ce a insemnat mai multi bani in buzunarul pensionarilor, mai devreme! Nu toti sunt ca tine, preocupati doar de taieri, Basescule! Si mai renunta la retorica de mardeias de port, cu amenintari de genul: „i-as calca pe toti in picioare”, ca tu abia mai poti merge pe unde te uiti!”, este mesajul Liei Olguta Vasilescu.

Defrișările din România, subiect de dezbatere la nivel internațional

Defrișările din România, iată un subiect important pentru țară. De ani de zile țipăm la autorități, punem fotografii și filmulețe pe Facebook și cam tot de atunci nu ne ascultă nimeni. Se mimează rezolvări, se iese la interval cu declarații de presă, se promite, se bate cu pumnul în masă și se încruntă sprânceana pentru poza aia perfectă. Ca mai apoi să nu se facă nimic, ba chiar să se închidă ochii atunci când pădurile dispar, hectar cu hectar.

Publicația germană Die Zeit n-a rămas indiferentă și-a scris despre asta. Dacă multitudinea de articole scrise de noi, cei din presa românească, sunt trecute cu vederea, mă gândesc că poate faptul că The Zeit a sesizat neregulile va pune o piatră de temelie întru rezolvarea problemei. Nu-mi fac iluzii, însă. Se aruncă piatra, se fac câteva valuri, după care Costel Alexe își trage masca pe ochi, mai bagă una-două declarații războinice dar fără fundament și se dă iar frâu liber mătrășirii pădurilor.

UNESCO ne apără pădurile. Tot degeaba!

Încă din 2007, cei de la UNESCO au declarat pădurile de fag din România ca fiind parte din patrimoniul mondial. A oprit asta tăierile ilegale? I-a impulsionat asta pe toți cei care au purtat titulatura de ministru al Mediului să facă ceva concret pentru a opri abuzurile și furturile mai mult sau mai puțin legale? Răspunsul îl știm cu toții.

Acum aproximativ 6.000 ani, pădurile de fag acopereau 40% din suprafața Europei. În momentul de față în România, ele, pădurile de fag, încă există. Pentru cât timp, însă nu putem ști.

Opriți defrișările!

Se aude, domnule Costel Alexe? Încă avem și încă ne dorim să continuăm să avem! Vrem fapte, nu doar declarații de acest fel:

„Suntem în discuţii cu cei de la Parchetul General, cu cei de la Ministerul Justiţiei, astfel încât să înăsprim legile din România şi toţi cei care greşesc să plătească cu vârf şi îndesat pentru fiecare crimă pe care o fac cu pădurile României”, a declara Alexe la un moment dat.

Unii sezonieri români, abandonați pe stradă de către angajatori

Situația nu e una fără precedent, chestiuni de acest fel fiind des întâlnite încă de dinainte de situația pandemică. Le auzeam ici și colo, ne miram, ne înfuriam, după care uitam de dramele prin care unii lucrători sezonieri trec și ne vedeam de ale noastre. Faptul că noi ne vedeam de ale noastre nu însemna, însă că dramele lor au luat sfârșit – însemna doar că nouă nu ne mai pasă de ele.

Și-ai putea spune că, având în vedere situația excepțională, lucrătorii sezonieri plecați în Germania ar fi trebuit să nu mai treacă prin așa ceva acum, când toată lumea e cu ochii pe felul în care se aplică normale de siguranță anti Covid-19. Cu toate astea, iată că totuși se întâmplă.

Deutsche Welle povestește depre românii plecați la muncă în Germania și despre modul în care unii angajatori aleg să îi trateze. Nu se respectă măsuri de carantinare impuse, ori de bun simț. Muncitori tratați ca pe niște consumabile, muncitori retrogradați la stadiul de „neoameni”. Totul în timp ce românii își riscă sănătatea pentru a merge la muncă în locuri unde nu-și mai dorește nimeni să muncească.

Sezonieri români abandonați pe stradă. Un reportaj Deutche Welle

Profitând de reglementările legale impuse de guvernul german, unii angajatori uită de orice urmă de umanitate și aplică normele de siguranță doar pentru acei lucrători ce au ajuns în Germenia după data de 2 aprilie, cu toate că un număr de 20.000 de sezonieri se aflau deja la fermele din Germania încă de dinainte de această dată. Astfel, sezonierii români sunt abandonați pe străzi, fiindu-le neglijate drepturile de muncă. Da, în plină pandemie de Coronavirus.

Costel Alexe încearcă să-și spele rușinea. Prea târziu!

După îndelungi eschivări și comentarii controversate, Costel Alexe pare să vrea să-și spele rușinea. De vrut, vrem cu toții multe, însă de la vorbe la fapte, am învățat de-a lungul timpului că e cale lungă. Declarații de presă poate să facă oricine, ministru al Mediului sau nu, însă punerea declarațiilor de presă în practică s-a dovedit de multe ori a fi o chestiune ce ține de utopie.

Astfel, aflat la Antena 3, Costel Alexe a declarat că are de gând să dea „milităria jos din pod” și să trateze subiectul tăierii pădurilor cu ceva mai mult interes. De fapt, cică respectiva inițiativă legislativă ar fi depusă încă din februarie și s-ar referi la pedepsirea tuturor celor ce fură lemn. Greu de stabilit însă cine fură legal și cine fură fără acte.

„Am depus în luna februarie şi este pe circuitul legislativ, o iniţiativă legislativă prin care orice transport ilegal sau tăiere ilegală nu mai este considerată contravenţie în România, vreau să fie infracţiune şi toţi care taie sau transportă ilegal să-i vedem cu toţii cu cătuşe pe mâini şi să plătească”, a afirmat Costel Alexe, vineri seară, la Antena 3.

Costel Alexe: „Suntem în discuţii cu cei de la Parchetul General, cu cei de la Ministerul Justiţiei

„Suntem în discuţii cu cei de la Parchetul General, cu cei de la Ministerul Justiţiei, astfel încât să înăsprim legile din România şi toţi cei care greşesc să plătească cu vârf şi îndesat pentru fiecare crimă pe care o fac cu pădurile României”, a mai spus Alexe.

Astfel, rămâne întrebarea…

Dacă furtul de lemn va fi aspru pedepsit, conform spuselor lui Costel Alexe, ce ne facem cu „furtul” legal de lemn? Da, acela cu acte în regulă, cel care chelește munții României de ani buni! Ce ne facem cu tirurile pline ochi cu lemn care ne părăsesc țara?

George Scripcaru scapă basma curată în dosarul „Termoficarea” – deocamdată

George Scripcaru este primar al Municipiului Brașov de prin 2004. De-atunci a avut timp să facă de toate. Să fie primar, să fie reales primar și, în plus față de asta, să devină inculpat într-un dosar cu iz penal. Apoi în mai multe dosare, pentru c-așa-i la noi. Odată ce începi cu unul, începe să-ți placă!

Dosarul „Temoficarea”, care-l făcea celebru la nivel național pe primarul George Scripcaru, a început în anul 2016 și s-a derulat în 48 de termene, până în februarie anul acesta. Sentința a venit, ce-i drept, după un timp, mai exact în data 24 aprilie a anului curent, după aproximativ nouă amânări ale instanței. De menționat că decizia nu e definitivă, așa că primarul George Scripcaru poate deschide o sticlă de șampanie oricând, însă numai dacă e genul ăla de șampanie al cărui dop îl și poți pune înapoi.

De altfel, se pare că în rândul achitaților zilei de astăzi se numără toți cei ce au fost acuzați în dosarul „Termoficarea”, printre ei numărându-se cei șapte angajați ai primăriei Brașov, însă și cei patru adminstratori de firme.

În cazul în care nu știați, acesta ar fi al treilea proces în care primarul Brașovului scapă basma curată, un alt dosar celebru care l-a implicat fiind „Skoda”.

Judecătorii au decis iertarea lui George Scripcaru pentru toate acuzațiile din dosarul „Termoficarea”, după cum urmează: abuz în serviciu, luare de mită și instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Primăria Sectorului 2 are o afinitate pentru Belmar Prod

Primăria Sectorului 2 sparge contracte pentru a evita licitațiile

O anchetă marca Hotnews.ro scoate la iveală un lucru interesant. Se pare că Primăria Sectorului 2 a înțeles în sfârșit cum trebuie să facă pentru e evita licitațiile. De altfel, practica nu e nouă absolut deloc, administrațiile fiind obișnuite să procedeze așa, tocmai pentru a nu fi nevoite să apeleze la licitații.

Însă de ce nu ar vrea adminstrația să apeleze la licitații, ați putea să vă întrebați! Ei, bine, atunci când organizezi o licitație, e un pic mai greu (dar a nu se înțelege că imposibil), de a favoriza pe x sau pe y. Astfel că, spărgând un contract mare în multe mai mici, nu te întreabă nimeni de sănătate.

Acestea fiind spuse, se pare că firma Belmar Prod se numără printre favoriții celor de la Primăria Sectorului 2. Altfel nu ne explicăm nici noi și nici cei de la Hotnews.ro, cum ar putea să negocieze în data de 16 aprilie un număr de 15 contracte cu aceștia, asta după ce negociase deja în data de 27 martie alte 50. Valoarea setului de pe 16 aprilie este de 1 milion de lei, în timp ce a celui de pe 27 martie de 3 milioane de lei. Scopul? Achiziționarea de leagăne și căsuțe, pentru dotarea parcurilor pentru copii cu mobilier urban „de joacă”.

De altfel, firma Bermar Prod nu ar fi la prima „afacere” cu Primăria Sectorului 2, relația fiind una veche și, din câte observăm, și trainică.

Valeria Tudora explică modalitatea în care se poate face o achiziție publică:

”Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice reglementează modalitatea de estimare a valorii achiziției publice și alegerea modalității de atribuire. Astfel, la Art. 17, se menționează:

(1) Autoritatea contractantă alege procedura de atribuire în funcție de următoarele aspecte:

  • a) valoarea estimată a achiziției;
  • b) complexitatea contractului/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit;
  • c) îndeplinirea condițiilor specifice de aplicare a anumitor proceduri de atribuire.

(2) În aplicarea art. 11 alin. (2) din Lege, autoritatea contractantă are obligația că, la alegerea procedurii de atribuire, să se raporteze la valoarea estimată a produselor, serviciilor și lucrărilor care sunt considerate similare în condițiile de la alin. (1).

(3) În cazul în care autoritatea contractantă implementează proiecte finanțate din fonduri nerambursabile și/sau având că obiect cercetarea-dezvoltarea, prevederile prezentului articol se aplică prin raportare la durata contractului de finanțare/proiect.

Referitor la cele 51 de achiziții realizate de Administrația Domeniului Public sector 2 din data de 27.03.2020, de la furnizorul BELMAR PROD SRL, de ansambluri de joacă, fac precizarea că acestea nu au fost finanțate din fonduri comunitare (conform anunțurilor de atribuire), prin urmare prevederile alin (3) din Art 17 din HG 395/2016 nu sunt aplicabile în acest caz”, a explicat Valeria Tudora.

”Cum valoarea totală a achizițiilor a fost de peste 135.060 lei procedura de atribuire trebuia să fie Procedura simplificată și nu Achiziția directă. Prin atribuirea directă au fost încălcate prevederile Art 11 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice:

(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza metode de calcul al valorii estimate a achiziției cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezența lege.
(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire reglementate de prezența lege”, a adăugat Valeria Tudora.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
3.8 ° C
5 °
3.3 °
65 %
7.2kmh
0 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
1 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...