-1.2 C
București
miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1212

USR avertizează: Guvernul folosește starea de alertă „pentru politizarea administrației publice și pentru transformarea României într-un stat coercitiv”

Proiectul stării de alertă sunt criticate astăzi inclusiv de Uniunea Salvați România, după ce formațiunea politică și-a luat un timp de răgaz pentru a analiza prevederile. USR atrage atenția asupra mai multor aspecte și anunță că are amendamente.

PNL preia de la PSD năravurile și vrea să folosească starea de alertă ca să-și instaleze membrii de partid în funcții publice și să-și ușureze viitoarele campanii electorale.

Proiectul Guvernului Orban pentru starea de alertă nu doar că este trimis foarte târziu Parlamentului spre dezbatere și adoptare, dar cuprinde prevederi prin care este creată posibilitatea de a folosi starea de alertă pentru politizarea administrației publice și pentru transformarea României într-un stat coercitiv.

Cea mai gravă prevedere este cea care elimină concursurile de angajare în instituțiile publice pe perioada stării de alertă.

Astfel, vor putea fi angajați oameni după bunul plac, pe durată determinată de 6 luni. În lipsa unor prevederi clare, angajările ar putea fi însă făcute și în ultima zi a stării de alertă și nu există vreo interdicție ca aceste contracte să fie prelungite ulterior sau chiar să fie transformate în contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, prin derogare de la legislația în vigoare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public vor putea fi făcute fără îndeplinirea condițiilor de pregătire.

Se va deschide, astfel, calea de intrare în corpul înalților funcționari publici – prefect, subprefect, inspector guvernamental, secretar general – a unor persoane care nu au fost anterior funcționari publici, iar lipsa concursului va face posibilă suprapolitizarea și a acestui corp de funcționari.

Uniunea Salvați România a formulat mai multe amendamente pentru corectarea tuturor acestor nereguli, dar și pentru sprijinirea sectorului turistic și pentru reluarea activităților culturale și sportive”, comunică USR.

ALDE, PSD și Pro România au depus un proiect pentru anularea amenzilor date în baza ordonanțelor militare

Liderul ALDE aduce la lumină un proiect gândit de formațiunea pe care o conduce, în cooperare cu PSD și Pro România, pentru anularea unora dintre amenzile aplicate în toată starea de urgență. Călin Popescu Tăriceanu spune că în acest mod se urmărește eliminarea „abuzurilor PNL”, explicând totodată că în proiect nu este vorba despre sancțiunile primite de cei care nu au respectat izolarea/ carantina sau de cei care au creat probleme, ci vizează acele amenzi aplicate abuziv.

Ne-am bucura dacă el ar fi preluat de către Guvern și transformat într-o Ordonanță de Urgență care să pună capăt acestei teme pentru a ne reîntoarce la ce e important: revenirea la viață!”, spune Tăriceanu despre proiectul de lege.

Decizia CCR a desființat amenzile abuzive aplicate românilor. În consecință, pentru a nu bloca instanțele de judecată, dar și pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendați în mod abuziv, am înaintat spre consultare și altor partide parlamentare proiectul de lege conceput de specialiștii ALDE, PSD și Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare.

Cred că putem profita de timpul pe care îl avem până la momentul în care Curtea Constituțională va da motivarea deciziei prin care a desființat aceste amenzi pentru a face o dezbatere în societate pe această temă. Nu e un proiect care îi penalizează pe cei care au respectat legea și au stat în case, așa cum propaganda guvernamentală a încercat să spună.

Proiectul nu este făcut nici în ideea de a submina autoritatea cuiva, nici a descuraja poliția să-și facă datoria și nici nu este un dat cu tifla celor care am respectat legile.

Proiectul are scopuri practice, care ne privesc pe toți.

  1. Evitarea blocării instanțelor. Vă închipuiți ce înseamnă încă 300.000 de procese pe rolul instanțelor? Activitatea care și așa se derula cu greutate va fi total blocată. Ca să nu mai vorbim de pericolul de a răspândi virusul în momentul în care 300.000 de români vor lua cu asalt instanțele.
  2. Facem dreptate românilor care au fost amendați în mod abuziv! Valoarea amenzilor date în România este probabil cea mai mare din lume. Cine s-a gândit că un pensionar care are 1000 lei pe lună pensie trebuie să plătească 5000 de lei amendă doar pentru că nu s-a putut încadra în cele 2 ore în care avea dreptul să iasă din casă, înseamnă că nu era cu toate țiglele pe casă!

Ca să fiu clar: NU VOM PROPUNE ANULAREA AMENZILOR PENTRU CEI CARE AU FUGIT DIN IZOLARE SAU DIN CARANTINĂ SAU CEI CARE AU PRODUS TULBURĂRI ALE ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE.

Pentru cei mulți care am stat în case: noi nu am stat în case pentru că ne era frică de amenzi. Noi am stat în case pentru că am vrut să respectăm legea, pentru că am vrut să ne ferim pe noi și cei dragi de acest virus nenorocit. Nu avem motive să ne simțim frustrați de această inițiativă. Nu putem fi complici la mulțimea de abuzuri care s-au întâmplat cum nu putem să lăsăm ca blocarea instanțelor să ne afecteze pe cei mai mulți”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.

Primarul Sectorului 1, sfaturi pentru „marea relaxare”

Daniel Tudorache avertizează că, după ridicarea stării de urgență și relaxarea măsurilor de siguranță, grija pentru sănătate nu trebuie să fie ignorată. Pericolul infectării cu SARS-CoV 2 nu a trecut, iar întoarcerea la locul de muncă poate aduce cu sine riscuri, dacă nu ne protejăm. Din acest motiv, primarul Sectorului 1 face dă sugestii pentru siguranța celor care de săptămâna viitoare își vor relua programul obișnuit de lucru.

Te întorci la serviciu? Iată unele măsuri utile pe care le poți sugera angajatorului tău:

Să numească un “epidemiolog”. Poate fi chiar reprezentantul lucrătorilor cu sănătatea și securitatea muncii (SSM-ul) sau o persoană care are minime cunoștințe medicale și despre COVID-19. Este cel care va răspunde de implementarea măsurilor de protecție.

Să existe un termometru (termoscaner dacă este cazul) cu care “epidemiologul” să verifice toate persoanele care intră în sediul firmei. “Epidemiologul” să fie instruit cum să interpreteze rezultatele și ce măsuri să ia.

Să existe (și să se aplice) un regulament de protecție, afișat în locuri cu vizibilitate maximă. Acesta include măsuri de: distanțare fizică, igienă respiratorie (eticheta de tuse), igienă a mâinilor, comportament în pauze. Trebuie să cereți angajatorilor să vă furnizeze mănuși și măști, dar și să instaleze dozatoare de săpun și dezinfectant. “Epidemiologul” trebuie să se asigure că acestea sunt folosite (corect) de toți cei prezenți în sediul firmei. Eventual să facă un instructaj, dacă și de câte ori este cazul.

Să facă săptămânal dezinfecția totală a sediului”, este sfatul edilului Tudorache.

Nelu Tătaru, despre declarația verbală, dovedită cu „ceva”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a dat câteva lămuriri „verbale” legate de ceea ce va însemna efectiv să ieșim din localitate după data de 15 mai. Astfel, potrivit lui Nelu Tătaru există o mare posibilitate ca după această dată să nu mai fim nevoiți să prezentăm „foaia la control”, declarația putând fi una de natură verbală, cu… „ceva” dovadă la purtător. Rămâne de văzut ce, așa cum rămâne de văzut și în ce fel va evolua această pandemie din toamnă.

„Deocamdata ne-am gandit sa fie verbala si sa putem dovedi cu ceva, un act de proprietate de exemplu. Trebuie sa facem dovada acelui motiv bine intemeiat. Putem da si o adresa unde mergem”, a declarat Nelu Tătaru.

Celelalte posibile prevederi ale stării de alertă, potrivit ministrului Nelu Tătaru

Deplasări permise fără nicio condiționalitate:

1. în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

2. în scop umanitar sau de voluntariat;

3. realizarea de activități agricole;

4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

5. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

6. participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

7. din alte motive justificate, precum:

− îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie;

− îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere;

− asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;

− deces al unui membru de familie.

Deplasări permise în anumite condiții:

1. asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

2. activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.

3. participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

4. pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Violeta Alexandru avertizează că se verifică situația muncitorilor din Germania

Violeta Alexandru

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a ținut să asigure că românii plecați la muncă în Germania nu sunt chiar ai nimănui și că se vor face verificări privind modul în care sunt tratați. Afirmațiile au venit în timpul audierilor în comisiile reunite de specialitate din Parlament, ocazie cu care aceasta a arătat că sesizările primite sunt mult mai puține față de ceea ce se speculează. Nu doar că a luat legătura cu autoritățile germane, ci chiar intenționează să plece personal acolo, susține ministrul Muncii.

Am cerut o verificare pe teritoriul Germaniei a tuturor sesizărilor sau a mesajelor pe care le primesc personal. Sindicatele din Germania şi Blocul Naţional Sindical din România au un contract de asistenţă pentru muncitorii noştri să le acorde sprijin, dacă întâmpină probleme. Această colaborare dintre cele două sindicate nu au ridicat o situaţie îngrijorătoare – statistic vorbind – cu privire la numărul de sesizări. Nu se confirmă în cifre situaţia îngrijorătoare scoasă la iveală din reportajele de presă.

I-am cerut Ministerului Muncii din Germania şi mi-a confirmat că s-a discutat cu fermierii, cu asociaţiile patronale pentru întărirea măsurilor de securitate şi de prevenţie în fermele în care se lucrează. Mi-au confirmat omologii mei că sunt puse la dispoziţie echipamente minimale de protecţie, aşa cum şi noi facem în România pentru orice angajat”, a încercat să dezamorseze situația Violeta Alexandru.

Serviciul de apă-canal Ialomița, în era SCADA

Kalhh from Pixabay

Patru sisteme complet automatizate sunt implementate de RAJA în Fetești, Țăndărei, Fierbinți și Căzănești

Cele mai importante patru localități din județul Ialomița fac obiectul unor investiții majore din partea operatorului regional de apă, compania Raja Constanța. Pe lângă obișnuitele lucrări de reabilitare și modernizare a sistemelor de apă și canalizare, Raja implementează soluții moderne de control și diagnosticare la distanță (SCADA).

Astfel până la sfârșitul acestui an urmează să fie complet operaționale dispeceratele SCADA în Fetești, Țăndărei, Fierbinți și Căzănești.  SCADA este acronimul pentru Monitorizare, Control și Achiziții de Date („Supervisory Control and Data Acquisition”).

Sistemele SCADA sunt utilizate pentru monitorizarea și controlul proceselor de infrastructură (tratarea și distribuția apei, colectarea apelor uzate, distribuție gaz, parcuri eoliene), utilităților (din clădiri de birouri, aeroporturi, stații spațiale), proceselor industriale (de producție, rafinare gaze și petrol, generare de energie).

Aceste sisteme se bazează pe transferul de date dintre centrul de comandă SCADA și un număr de RTU-uri, Unități Terminale Comandate la Distanță (Remote Terminal Unit),  și/sau PLC-uri, Unități Logice de control Programabile (Programmable Logic Controller).

Totodată centrul de comandă SCADA gestionează transferul datelor către interfața operator. Sistemele SCADA sunt formate din: unul sau mai multe RTU-uri  și/sau PLC-uri, ce comunică cu dispozitivele de măsură, panourile de comandă locale și cu actuatori (elementele de acționare);rețele de comunicație utilizate pentru realizarea transferului de date; un centru de comandă SCADA ce monitorizează și controlează întregul sistem; stația operator și alte tipuri de interfețe operator.

Principalele avantaje, pe lângă reducerea costurilor cu monitorizare și controlulul la distanță sunt avertizarea în timp real asupra avariilor și posibilitatea de a rezolva rapid deficiențele de natura tehnică fără deplasarea echipelor în teren.

Ziarul de Investigatii

Robert Cazanciuc, despre starea de alertă: „E o lipsă de respect faţă de popor”

România se pregătește să treacă în câteva zile din stare de urgență în stare de alertă și să relaxeze măsurile care au fost impuse prin ordonanțe militare timp de două luni. Pentru a preîntâmina anumite discuții, Guvernul a decis să lase starea de alertă la votul Parlamentului, însă social democrații atrag atenția că totul este prea rapid și că nu există timpul necesar dezbaterii.

Robert Cazanciuc, vicepreședinte cu atribuţii de Preşedinte al Senatului României, spune că proiectul privind starea de alertă a fost prezentat târziu, ceea ce „nu e decât o altă dovadă de incompetenţă, dacă nu decât de sfidare din partea Guvernului”.

Să vii acum, astăzi, când peste câteva zile expiră starea de urgenţă, să spui – eu, Guvernul am făcut un proiect de lege – este foarte bine că a înţeles Guvernul că e nevoie de lege şi că drepturile fundamentale ale omului nu pot fi restrânse când vrea Guvernul. Dar mi se pare complet iresponsabil să vii azi să spui că trebuie să trecem în patru zile un proiect de lege prin ambele camere ale Parlamentului. Putem să facem acest lucru, dar e o lipsă de respect faţă de popor, de Parlament, să nu ai parte de dezbatere cu adevărat importantă, largă, pe un proiect de act normativ care priveşte o ţară”, a atras atenția Cazanciuc.

Primarul Capitalei explica pasii pentru testarea PCR: „Testam persoanele fara simptome, dar care pot fi contaminate si sa reprezinte vectori de transmitere”

Gabriela Firea spune ca planul de testare pe baza de voluntariat a fost pus la punct pentru a fi depistate cat mai multe persoane purtatoare a coronavirusului. Primarul Capitalei a tinut totodata sa clarifice speculatiile potrivit carora cei testati vor primi bonificatii.

Primaria Capitalei, prin ASSMB, va deconta clinicilor de stat si private testarea PCR (cu teste normale, deci precise, nu cele rapide), în primă fază, pentru 11.000 de bucureșteni care se înscriu voluntar in proiectul “Testam pentru Bucuresti”.

Nu dam vouchere, nici bonuri, cum neadevarat s-a scris in aceste zile. Nu facem altceva decat ceea ce se intampla in toata lumea, sa testam persoanele fara simptome, dar care pot fi contaminate si sa reprezinte vectori de transmitere. Doar asa putem reporni activitatile si economia.

In acelasi timp, ASSMB și 5 spitale s-au pregătit sa depuna proiecte pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile – direcționate în contextul epidemiei Covid pentru a proteja sănătatea populației, prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare) 2014-2020 – Axa 4”a explicat primarul Capitalei.

Un alt punct asupra caruia s-a oprit Gabriela Firea a fost cel legat de educatia elevilor, care in aceasta perioada isi continua cursurile in mediul virtual. Pentru acestia, primaria pune la dispozitie o platforma pentru lectura, fara niciun cost.

Pentru prescolarii, elevii, parintii si profesorii din Municipiul Bucuresti, deoarece invatamantul se va desfasura preponderent on-line din cauza pandemiei, am pregatit proiectul Bucuresti.citeste.ro, prin care elevii vor beneficia de abonamente lunare pentru acces la lectura online, pe platforma bucuresti.citeste.ro.

Vor avea la dispozitie o mie de titluri de carte, cu un total de 300 de mii de pagini in toate formatele electronice: ebook, audiobook, videobook, teste interactive”, a detaliat Gabriela Firea.

Revizia reactorului 1, amânată de Covid-19

Societatea Națională Nuclearelectrica
Societatea Națională Nuclearelectrica

Societatea Națională Nuclearelectrica a decis reprogramarea opririi planificate a Unității 1 de la Cernavodă

Decizie istorică la Cernavodă. Pentru prima dată în cei 24 de ani de când funcționează Reactorul 1, SNN a amânat pe termen nelimitat revizia obligatorie la doi ani a instalațiilor nucleare. “SN Nuclearelectrica SA informează acționarii și investitorii asupra Deciziei Consiliului de Administrație al SNN, întrunit în ședință în data de 08.05.2020, de a demara programul de oprire planificată a Unității 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie 2020. În mod uzual, opririle planificate ale unităților nucleare se realizează alternativ, o data la doi ani pentru fiecare unitate, în perioada mai-iunie, dar în condițiile de pandemie la nivel internațional, similar altor centrale nucleare, oprirea planificata a Unității 1 de la Cernavoda s-a amânat. (…) decizia amânării opririi planificate a Unității 1 CNE Cernavodă a fost determinată de contextul actual al epidemiei de COVID-19 coroborat cu măsurile aferente Planului de protecție al personalului pentru asigurarea continuității operării și producției, întrucât derularea unei opriri planificate reprezintă un proiect complex de investiție prin structura logistică contractare și personal implicat. (… )SNN va emite, anterior datei de 20 iunie 2020, un comunicat de presă privind începerea efectivă a programului de oprire planificată a Unității 1 CNE Cernavodă. Amânarea și realizarea opririi planificate a Unității 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie 2020 nu afectează menținerea nivelului înalt de securitate nucleară și eficiența în operare a Centralei, producția desfășurându-se la parametri normali”, a comunicat compania.

Operatorii nucleari, izolați

Reamintim că pandemia a determinat personalul centralei nucleare să ia măsuri speciale. “Informăm acționarii și investitorii că SNN a elaborat și implementat un Plan de Continuitate a activităților în cazul unei epidemii și a format un Grup de Lucru intern care elaborează, coordonează și implementează măsurile de prevenire și planifică măsuri de protecție în funcție de posibila evoluție a situației. Planul de asigurare a continuității este elaborat în concordanță cu legislația naționala și măsurile stabilite la nivel guvernamental. Planul a fost conceput pentru aplicare gradual, de la măsuri preventive de igienă până la măsuri de izolare a personalului esențial, iar în prezent este aplicat integral în așa fel încât să se reducă la minim riscul de contaminare cu coronavirus pentru personal și să asigure în permanență activitățile esențiale de operare și producție. Pentru asigurarea personalului esențial în vederea operării în siguranță a instalației, SNN/CNE a inițiat din data de 15.03.2020 implementarea izolării personalului esential în conformitate cu Hotărârea CNSSU nr. 9/14.03.2020. În prezent, toate activitățile SNN se desfășoara în parametri normali”, a mai precizat conducerea compamiei.

Unitățile I și II de la Cernavodă produc împreună aproximativ 20% din consumul de energie electrică al țării. Reactoarele nucleare utilizează tehnologia canadiană CANDU. În anul 2018, cele două unități de la CNE Cernavodă au produs 11.377.435 MW.

Ziarul de Investigatii Zin.ro

ABADL reglementează activitatea pe plaje

Beach Bar Constanta
Beach Bar Constanta

Operatorii de plaje, obligați să-și demoleze beach-barurile ilegale

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a notificat operatorii de plaje privind demolarea construcțiilor ridicate pe nisip care nu respectă prevederile legale. Potrivit ABADL, în urma unui control efectuat pe plaja din municipiul Constanța, inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța din cadrul institutiei au dat termene de remediere a neregulilor constatate și au sancționat cu avertisment verbal patru operatori de plajă, care nu respectau prevederile contractului cadru de închiriere a plajei Mãrii Negre. “Patru operatori de plajă (Quick Class SRL, Mystic Beach SRL, Pantheon Management SRL și Mega Telecom Solution) nu dețineau acte tehnico-juridice din partea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru mai multe construcții ușoare de tip beach – bar sau terase, amplasate pe sectoarele de plajă pentru care au fost încheiate contracte de închiriere cu A.B.A.D.L. Menționez că pentru zona respectivă P.U.Z-ul de amenajare a plajei Constanţa este în procedurã de elaboare şi avizare”, a declarat directorul A.B.A.D.L., Bogdan Bola. Potrivit acestuia operatorii de plajă în cauză au un termen de 72 de ore să dezafecteze toate construcţiile ilegale şi trebuie să aducă sectoarele de plajă la starea iniţială.

Ce spune legea

Conform prevederilor art. 8 pct. 8.4 din contractul cadru de închiriere a plajei Mãrii Negre, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului şi Schimbãrilor Climatice nr. 454/2013, actualizat, pe sectorele de plajă se pot amplasa doar dotările prevăzute în Ordinul MDRT 1204/2010 şi cele pentru care face solicitare şi se obţine acceptul A.B.A.D.L.

Beach Bar Constanta

Operatorii de plajă trebuie să asigure pemanent o suprafață de plajă liberă pe toată lungimea sectorului de plajă, corespunzătoare unei lățimi de 5 metri de la linia apei, în vederea realizării lucrărilor de intervenție, întreținere, igienizare și ecologizare mecanizată, iar pe această suprafață de plajă se interzice amplasarea oricăror dotări de plajă. Dacă nu vor iniția imediat demersurile pentru intrarea în legalitate, operatorii riscă amenzi și de asemenea toate construcțiile ilegale vor fi demolate. Beach-barurile extinse peste limita legală vor pur și simplu ridicate fără nicio autorizație ele fiind o problemă mai veche a litoralului românesc. Autoritățile de multe ori se fac că nu văd ilegalitățile comise de cei care închiriază sectoare de nisip, însă cel puțin în acest an se pare că noua conducere ABADL este decisă să înceapă sezonul estival cu plajele ca la carte. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, mai ales în condițiile unui sezon estival pus sub semnul întrebării din cauza măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19.

Ziarul de Investigatii – Zin.ro

Ludovic Orban, pregătit să dea OUG, caz în care CCR respinge starea de alertă

Ludovic Orban
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat că are un as în mânecă, caz în care cei de la CCR vor respinge instaurarea stării de alertă, ceea ce, din câte se aude, se poate întâmpla.

În acest context, Ludovic Orban a declarat:

“Vom emite o reglementare de tip OUG care să dea Guvernului și autorităților din România instrumentele necesare pentru a putea apăra viața și sănătatea cetățenilor români”.

Ludovic Orban: „Nu putem sta cu mâinile în sân”

„Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. În nicio țară din Europa nu s-a întâmplat așa ceva, și anume autoritățile, printr-o sesizare și o decizie a Curții Constituționale practic să fie lipsite de instrumentele de a putea impune respectarea legilor, respectarea regulilor, mai ales într-o situația atât de gravă cum este situația provocată de epidemia de noul coronavirus.

Decizia CCR este un îndemn la nerespectarea Constituției. Este o instigare la nerespectarea legii și nerespectarea regulilor. Decizia Curții pune în pericol viața și sănătatea fiecărui român. Arată că acești oameni care au pierdut orice legătură cu realitatea din societatea românească vor să-i ajute pe cei care încalcă legea, o minoritate, și nu au pic de respect pentru cei care respectă legea, mai mult de 98% dintre cetățenii români.

Nu putem sta cu mâinile în sân.

Hotărârea CCR și în general acțiunile realizate de Avocatul PSD, ALDE și al lui Ponta nu fac altceva decât să calce în picioare dreptul fundamental al cetățenilor la viață și dreptul la sănătate”, a mai spus acesta.

Viceprimarul Popescu ignoră Ordonanțele Militare și anunță redeschiderea parcurilor în S2

Viceprimarul Popescu, al Sectorului 2 al Capitalei s-a gândit ca începând de astăzi să deschidă cele 15 parcuri mari ale sectorului pe care-l administrează, direct din funcția sa de subaltern. Se vede treaba că pentru domnia sa Ordonanța Militară nu contează, dând dispoziții după cum consideră că-i prielnic scrutinului viitoarelor alegeri locale.

Vă reamintim că ridicarea stării de urgență se va întâmpla, cel mai probabil, în data de 15 mai.

Viceprimarul Popescu știe cum să ocolească legea ca să capete ștampila

“Am luat decizia deschiderii parcurilor mari din sectorul 2 pentru că în ultimele săptămâni am văzut foarte mulți locuitori ai sectorului alergând sau desfășurând activități sportive, permise de ordonanțele militare, printre mașini, pe lângă parcuri sau în zone improvizate. Atât timp cât ne este permisă activitatea fizică, aceasta trebuie făcută în siguranță și în proximitatea locuinței, iar în sectorul 2 avem foarte multe parcuri pregătite pentru cetățeni”, anunță Dan Cristian Popescu.

Sub pretextul scurtării drumurilor de la punctul A la punctul B, Popescu ignoră Ordonanțele Militare. Pe el cine îl amendează?

„Mai mult, aceste parcuri sunt de trecere, deci vom facilita deplasarea locuitorilor sectorului 2 și vom scurta perioada pe care aceștia o petrec pe drum, ocolind aceste parcuri mari”, continuă viceprimarul Popescu.

Ca să se acopere într-o oarecare măsură, vicele menționează că parcurile vor rămâne doar pentru trecere, nu și pentru recreere. Sunt extrem de curioasă cum va reuși să delimiteze cele două activități!

„Vreau să menționez că toate locurile de joacă, terenurile de sport și foișoarele de recreere din parcuri rămân închise. Scopul meu nu este oferirea unei alternative de petrecere a timpului liber în această perioadă, ci vreau să ofer o variantă mai sigură pentru activitățile sportive și pentru scurtarea perioadei de deplasare. Locuitorii sectorului 2 trebuie să înțeleagă că restricțiile rămân, că suntem în stare de urgență și că pericolul infectării cu coronavirus nu a trecut. Toate parcurile vor avea la intrări panouri de atenționare și de informare asupra măsurilor de prevenție a răspândirii COVID-19”, încheie viceprimarul Dan Cristian Popescu

Nu știu ce gândește domnul viceprimar Popescu, însă e dovedit faptul că sugestiile nu au funcționat prea bine până acum. Cine credeți, domnule Popescu, c-o să se oprească ca să citească panourile alea de informare?

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-1.2 ° C
-1.1 °
-2.8 °
72 %
1.5kmh
0 %
mie
2 °
J
1 °
vin
4 °
S
8 °
D
6 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...