Beach Bar Constanta
Beach Bar Constanta

Operatorii de plaje, obligați să-și demoleze beach-barurile ilegale

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a notificat operatorii de plaje privind demolarea construcțiilor ridicate pe nisip care nu respectă prevederile legale. Potrivit ABADL, în urma unui control efectuat pe plaja din municipiul Constanța, inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța din cadrul institutiei au dat termene de remediere a neregulilor constatate și au sancționat cu avertisment verbal patru operatori de plajă, care nu respectau prevederile contractului cadru de închiriere a plajei Mãrii Negre. “Patru operatori de plajă (Quick Class SRL, Mystic Beach SRL, Pantheon Management SRL și Mega Telecom Solution) nu dețineau acte tehnico-juridice din partea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru mai multe construcții ușoare de tip beach – bar sau terase, amplasate pe sectoarele de plajă pentru care au fost încheiate contracte de închiriere cu A.B.A.D.L. Menționez că pentru zona respectivă P.U.Z-ul de amenajare a plajei Constanţa este în procedurã de elaboare şi avizare”, a declarat directorul A.B.A.D.L., Bogdan Bola. Potrivit acestuia operatorii de plajă în cauză au un termen de 72 de ore să dezafecteze toate construcţiile ilegale şi trebuie să aducă sectoarele de plajă la starea iniţială.

Ce spune legea

Conform prevederilor art. 8 pct. 8.4 din contractul cadru de închiriere a plajei Mãrii Negre, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului şi Schimbãrilor Climatice nr. 454/2013, actualizat, pe sectorele de plajă se pot amplasa doar dotările prevăzute în Ordinul MDRT 1204/2010 şi cele pentru care face solicitare şi se obţine acceptul A.B.A.D.L.

Beach Bar Constanta

Operatorii de plajă trebuie să asigure pemanent o suprafață de plajă liberă pe toată lungimea sectorului de plajă, corespunzătoare unei lățimi de 5 metri de la linia apei, în vederea realizării lucrărilor de intervenție, întreținere, igienizare și ecologizare mecanizată, iar pe această suprafață de plajă se interzice amplasarea oricăror dotări de plajă. Dacă nu vor iniția imediat demersurile pentru intrarea în legalitate, operatorii riscă amenzi și de asemenea toate construcțiile ilegale vor fi demolate. Beach-barurile extinse peste limita legală vor pur și simplu ridicate fără nicio autorizație ele fiind o problemă mai veche a litoralului românesc. Autoritățile de multe ori se fac că nu văd ilegalitățile comise de cei care închiriază sectoare de nisip, însă cel puțin în acest an se pare că noua conducere ABADL este decisă să înceapă sezonul estival cu plajele ca la carte. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, mai ales în condițiile unui sezon estival pus sub semnul întrebării din cauza măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19.

Ziarul de Investigatii – Zin.ro

Articolul precedentLudovic Orban, pregătit să dea OUG, caz în care CCR respinge starea de alertă
Articolul următorRevizia reactorului 1, amânată de Covid-19