Serviciul de apă-canal Ialomița, în era SCADA

Patru sisteme complet automatizate sunt implementate de RAJA în Fetești, Țăndărei, Fierbinți și Căzănești

Cele mai importante patru localități din județul Ialomița fac obiectul unor investiții majore din partea operatorului regional de apă, compania Raja Constanța. Pe lângă obișnuitele lucrări de reabilitare și modernizare a sistemelor de apă și canalizare, Raja implementează soluții moderne de control și diagnosticare la distanță (SCADA).

Astfel până la sfârșitul acestui an urmează să fie complet operaționale dispeceratele SCADA în Fetești, Țăndărei, Fierbinți și Căzănești.  SCADA este acronimul pentru Monitorizare, Control și Achiziții de Date („Supervisory Control and Data Acquisition”).

Sistemele SCADA sunt utilizate pentru monitorizarea și controlul proceselor de infrastructură (tratarea și distribuția apei, colectarea apelor uzate, distribuție gaz, parcuri eoliene), utilităților (din clădiri de birouri, aeroporturi, stații spațiale), proceselor industriale (de producție, rafinare gaze și petrol, generare de energie).

Aceste sisteme se bazează pe transferul de date dintre centrul de comandă SCADA și un număr de RTU-uri, Unități Terminale Comandate la Distanță (Remote Terminal Unit),  și/sau PLC-uri, Unități Logice de control Programabile (Programmable Logic Controller).

Totodată centrul de comandă SCADA gestionează transferul datelor către interfața operator. Sistemele SCADA sunt formate din: unul sau mai multe RTU-uri  și/sau PLC-uri, ce comunică cu dispozitivele de măsură, panourile de comandă locale și cu actuatori (elementele de acționare);rețele de comunicație utilizate pentru realizarea transferului de date; un centru de comandă SCADA ce monitorizează și controlează întregul sistem; stația operator și alte tipuri de interfețe operator.

Principalele avantaje, pe lângă reducerea costurilor cu monitorizare și controlulul la distanță sunt avertizarea în timp real asupra avariilor și posibilitatea de a rezolva rapid deficiențele de natura tehnică fără deplasarea echipelor în teren.

Ziarul de Investigatii

Articolul precedentRobert Cazanciuc, despre starea de alertă: „E o lipsă de respect faţă de popor”
Articolul următorVioleta Alexandru avertizează că se verifică situația muncitorilor din Germania