Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a dat câteva lămuriri „verbale” legate de ceea ce va însemna efectiv să ieșim din localitate după data de 15 mai. Astfel, potrivit lui Nelu Tătaru există o mare posibilitate ca după această dată să nu mai fim nevoiți să prezentăm „foaia la control”, declarația putând fi una de natură verbală, cu… „ceva” dovadă la purtător. Rămâne de văzut ce, așa cum rămâne de văzut și în ce fel va evolua această pandemie din toamnă.

„Deocamdata ne-am gandit sa fie verbala si sa putem dovedi cu ceva, un act de proprietate de exemplu. Trebuie sa facem dovada acelui motiv bine intemeiat. Putem da si o adresa unde mergem”, a declarat Nelu Tătaru.

Celelalte posibile prevederi ale stării de alertă, potrivit ministrului Nelu Tătaru

Deplasări permise fără nicio condiționalitate:

1. în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

2. în scop umanitar sau de voluntariat;

3. realizarea de activități agricole;

4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

5. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

6. participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

7. din alte motive justificate, precum:

− îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie;

− îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere;

− asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;

− deces al unui membru de familie.

Deplasări permise în anumite condiții:

1. asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

2. activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.

3. participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

4. pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Articolul precedentVioleta Alexandru avertizează că se verifică situația muncitorilor din Germania
Articolul următorPrimarul Sectorului 1, sfaturi pentru „marea relaxare”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.