2 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 121

1.650 de lei – mita în Botoșani, de la un șofer care dorea să își păstreze permisul de conducere

Sursa: Captură video

Un tânăr șofer din județul Botoșani a fost prins în flagrant pe când încerca să mituiască polițiștii pentru a nu-i reține permisul de conducere.

S-a întâmplat ieri, după ce ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția municipiului Botoșani – Biroul Rutier.

Potrivit sesizării, oamenii legii opriseră pentru control în municipiului Botoșani un șofer în vârstă de 27 de ani din comuna Frumușica, județul Botoșani, dat fiind că mașina condusă de acesta prezenta modificări la sistemul de iluminare. Însă situația avea să ia și o altă turnură.

Astfel, din ce detaliază DGA, agenții de poliție ai IPJ Botoșani au descoperit că șoferul în cauză era și băut, testarea cu aparatul etilotest indicând o valoare de 0.26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De aici, polițiștii i-au adus la cunoștință tânărului șofer că va fi sancționat și se va dispune reținerea permisului de conducere, iar bărbatul le-a oferit bani pentru a trece cu vederea incidentul.

Concret, „aceasta s-a prezentat la autospeciala de poliție și a înmânat agenților de poliție suma de 1.650 de lei cu titlu de mită, disimulată între documentele autoturismului, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate”.

Ce nu știa șoferul a fost că agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto, iar mai departe, „ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”.

Ciolacu, către românii din diaspora: „Vă cer iertare pentru că n-am fost în stare să vă ținem acasă!”

Captură video: Facebook/Marcel Ciolacu
Captură video: Facebook/Marcel Ciolacu

Ieri, premierul PSD Marcel Ciolacu a participat la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni, în contextul în care în perioada 24 – 26 mai s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „Aici-Acolo”, cu prilejul acestui eveniment.

Iar în discursul susținut de premierul Ciolacu și adresat în mare parte românilor care au ales calea străinătății, acesta a punctat că „plecarea românilor peste granițe este principalul eșec al clasei politice românești de după Revoluție”.

Ca exponent vremelnic al acestei clase politice, dar – în primul rând – ca om, vă rog să îmi permiteți să vă cer scuze pentru că n-am putut mai mult și mai bine. Vă cer iertare pentru că n-am fost în stare să vă ținem acasă!”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul și-a făcut un fel de „mea culpa” pentru modul în care este tratată situația diasporei, punctând că „de 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul”, dar, în opinia sa, „fiecare trecere definitivă peste graniţă este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare”.

Sunt conştient că mulţi dintre dumneavoastră sunteţi decişi să rămâneţi definitiv peste hotare. De aceea, în toate întâlnirile pe care le am cu liderii europeni de aproape un an de când sunt prim-ministru, am încercat să obţin ceva pentru românii din afara graniţelor. (…)

Știţi foarte bine calvarul pe care trebuie să îl înduraţi, an de an, la graniţe, când vreţi să vă întoarceţi acasă de sărbători. Eu consider că aceasta este o umilinţă, iar românii nu au niciun motiv pentru care să fie umiliţi şi să nu primească ce li se cuvine. (…)

Este dureros când văd că media de vârstă a comunităţii româneşti în Italia, Spania sau Anglia este de 31 – 32 de ani. Nu există formule magice. Singura cale pentru a ne ţine copiii în ţară este să continuăm să creştem salariile, să îmbunătăţim serviciile publice, să dezvoltăm infrastructura. Pe scurt, să creştem nivelul de trai! (…)

Doar având condiţii ca afară, românii nu vor mai pleca! Doar aşa, cei care tânjesc să se întoarcă vor reveni la familiile care îi aşteaptă. (…) Sunt perfect conştient că sunt doar câţiva paşi făcuţi înainte, că mai sunt atât de multe de făcut! Dar România de astăzi este total schimbată faţă de România de acum 10 ani! (…)

Indiferent de locul unde vă aflaţi, indiferent de planurile pe care le aveţi de a vă reîntoarce sau nu acasă, un lucru este cert: fără tradiţiile româneşti, fără valorile şi obiceiurile româneşti, nu am fi putut vorbi astăzi de românii de pretutindeni. Vă mulţumesc pentru tăria de care aţi dat dovadă. (…)

Ştiu că nu vă este uşor, mai ales la început. Că, de multe ori, atunci când eşti singur, departe de familie, printre străini, Dumnezeu este unicul sprijin. Într-adevăr, Biserica, prin preoţii săi, prin munca extraordinară pe care aceştia o fac, ţin comunitatea unită.

Ştiu că, în afară de familie, copiii români născuţi în diaspora au ocazia să audă limba română doar în bisericile româneşti. De aceea, mulţumesc Bisericii Ortodoxe Române pentru că de-a lungul timpului a fost şi va rămâne liantul care păstrează vie, oriunde în lume, identitatea noastră naţională, respectul faţă de limba, cultura şi credinţele noastre. La mulţi ani, dragi români!”, au fost câteva dintre declarațiile lui Ciolacu.

Zeci de percheziții astăzi, pentru probarea unor infracțiuni economice

Percheziții astăzi în mai multe dosare penale, acțiunile fiind derulate de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit polițiștilor, sunt urmărite persoane implicate în infracțiuni economico-financiare, iar pentru probarea faptelor sunt efectuate nu mai puțin de 86 de percheziții domiciliare, în cadrul a 15 acțiuni operative.

Concret, Poliția Română informează că „activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, falsificare de produse, înșelăciune, fals, spălarea banilor, obținere ilegală de fonduri, delapidare, precum și alte infracțiuni prevăzute de Codul fiscal”.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel”, mai detaliază polițiștii, cu promisiunea că, „pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”.

Băsescu, despre Geoană și candidatura la prezidențiale: „L-am bătut de câte ori l-am prins. Nu este suficient de matur ca să poată câștiga”

Foto: Ziarul Financiar
Foto: Ziarul Financiar

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat aseară o informație tot mai vhiculată în ultimul timp, respectiv candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale.

Nu a fost însă singura temă abordată de Băsescu la România TV, acesta discutând despre mai multe subiecte, inclusiv despre planurile sale de viitor, dat fiind că ajunge la finalul unui mandat de europarlamentar.

Astfel, potrivit propriilor declarații, Traian Băsescu se va orienta către o altă carieră: „Mi-am făcut o fundație. După expirarea mandatului de europarlamentar va fi o fundație pe plan politic”, a explicat acesta.

Cât despre Geoană, Băsescu a subliniat că acesta „nu este suficient de matur ca să poată câștiga” alegerile prezidențiale, făcând referire inclusiv la alegerile din anii trecuți, în care actualul secretar general al NATO a fost devansat.

Geoană, la vârsta lui, este imatur. Prezidențialele sunt mai departe”, a atras atenția Traian Băsescu, opinând totodată că nu crede într-o variantă în care PSD și PNL să facă front comun și pentru a susține același candidat la prezidențiale, pe modelul alegerilor europarlamentare.

Spre deosebire de ei mi-am făcut cariera singur. Nu am stat la ușa nimănui. (…) Pe Mircea Geoană l-am bătut de câte ori l-am prins – și la PMB și la prezidențiale. Mircea Geoană nu este suficient de matur ca să poată câștiga”, e de părere fostul președinte.

„Piedometrul” lui Cristian Popescu Piedone

Cristian Popescu Piedone

Liderul PUSL, Cristian Popescu Piedone, a lansat un „piedometru”. Mai precis, este vorba despre un site, unde ni se prezintă „momentul adevărului”:

Ce a făcut Nicușor Dan din ce a promis în 2020 și contractul pe care ți-l propun eu, Cristian Popescu Piedone, cu tine, cetățean al Bucureștiului”.

Astfel, Popescu Piedone, candidat la Primăria Capitalei prezintă pe „piedometru” mai multe capitole – contractul său cu bucureștenii, de la ceea ce se vrea în prezent smart city, la infrastructură, termoficare, fonduri europene, urbanism, revitalizare, reducerea poluării, educație, sănătate, safe&eco, cultură și business.

Cum stă Nicușor Dan și care este programul real propus de Popescu Piedone puteți afla simplu: „1. Dă click pe fiecare capitol; 2. Apasă pe Nicușor Dan pentru a vedea ce a făcut din ce a promis; 3. Apasă pe Cristian Popescu Piedone pentru a vedea ce conține contractul său cu cetățenii Bucureștiului”.

M-am angajat în fața Bucureştenilor să duc la îndeplinire un contract de 12 puncte! (…) Bucureştiul trebuie şi merită să devină un oraş inteligent, prin implementarea tehnologiilor digitale şi soluțiilor inovatoare pentru îmbunătățirea calității vieții!”, atrage atenția Popescu Piedone.

Polițist din Sibiu, acuzat că a falsificat acte pentru a incrimina un bărbat imobilizat la pat

Sursa: Poliția Română

Un polițist din județul Sibiu a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, după ce s-a descoperit că acesta a falsificat o serie de acte prin care a incriminat un bărbat imobilizat la pat.

Numai că adevărul a ieșit la iveală, iar prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus trimiterea în judecată a agentului de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Şelimbăr, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.

Faptele de care este acuzat omul legii s-ar fi derulat în primăvara anului 2020, precizează Direcția Generală Anticorupție, a cărei structuri – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu – chiar a efectuat cercetările, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz.

În data de 01 mai 2020, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul a depistat o persoană conducând un autoturism pe drumurile publice, în localitatea Slimnic, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Cu această ocazie, acționând cu știință, după ce a procedat la testarea cu aparatul etilotest, inculpatul şi-a încălcat atribuțiile de serviciu şi a întocmit un proces verbal de constatare a contravenţiei în care a consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv faptul că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană.

Totodată, a completat şi fişa etilotest cu datele acelei persoane, indicată de contravenient, respectiv socrul acestuia din urmă, care era imobilizat la pat”, se arată într-un comunicat al DGA.

Ciucă mai așteaptă cu candidatura la prezidențiale: „Să vedem cum se derulează şi care sunt rezultatele în alegerile locale”

Sursa: Facebook

Liderul PNL Nicolae Ciucă continuă să susțină că momentan nu visează chiar cu ochii deschiși la o candidatură pentru alegerile prezidențiale.

Din perspectiva sa, tot șirul de întâmplări de până acum, declarațiile și poziționările politice nu au legătură decât cu campania pentru alegerile locale și europarlamentare care se derulează în acest moment.

Inclusiv faptul că pregătește lansarea unei cărți care poate fi percepută ca descriind profilul unui prezidnțiabil PNL – al său – este pură întâmplare. Nu chiar pună întâmplare, ci un gest „de respect”.

Mi s-a reproşat că sunt un politician atipic şi atunci am considerat că este bine să vin cu o descriere a tot ceea ce a însemnat viaţa mea profesională, viaţa mea personală, ca să nu mai existe niciun fel de enigmă legată de propria-mi persoană.

Este un demers pe care mai mulţi oameni l-au făcut şi consider că este un gest de respect faţă de oamenii care mi-au cerut mai multe date şi care vor să mă cunoască”, a explicat Ciucă la Euronews România, citat de Știri pe Surse.

Cât despre o campanie „ascunsă” pentru prezidențiale, Nicolae Ciucă a asigurat că nu este cazul, ci sunt doar discuții fără fundament, dat fiind că „alegerile prezidenţiale fac deliciul tuturor supoziţiilor şi discuţiilor în acest moment”.

Sigur, putem să discutăm despre profilul preşedintelui, cum îl vedem fiecare dintre noi. Viitorul preşedinte poate să fie de genul masculin sau de genul feminin, trebuie să fie un om care a performat în carieră, care are cunoştinţele necesare ca să porţi responsabilitatea integrată a instituţiilor statului, trebuie să ai dăruirea şi devotamentul să îţi slujeşti concetăţenii şi să poţi, de fiecare dată, să pui mai presus de orice interesul naţiunii. (…)

Nu este vorba de ce îmi doresc eu. (…) Chestiunile sunt dependente de mai mulţi factori. Să lăsăm timpul să treacă, să vedem cum se derulează şi care sunt rezultatele în alegerile locale, după care luăm o decizie”, a mai spus Ciucă, pentru sursa citată. Cum s-ar spune… un adevărat ostaș în slujba țării.

5.000 de euro, suma cerută de o femeie din Arad pentru o intervenție pe lângă magistrați

Sursa: pixabay.com

O femeie din județul Arad a fost trimisă în judecată în arest la domiciliu, sub acuzația de trafic de influență, după ce i-a promis unei persoane că, în schimbul a câteva mii de euro, va interveni pe lângă magistrați în vederea eliberării din arest a unui inculpat.

În urmă cu o lună, pe 23 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean – Serviciul de Investigații Criminale, Secția 2 Poliție Rurală Arad și Poliția orașului Nădlac organizau chiar un flagrant în acest sens, în timp ce inculpata „pretindea suma de 5.000 de euro de la martora C.E., pentru a interveni pe lângă magistrați, în vederea eliberării din arest preventiv a soțului martorei”.

Ulterior, judecătorii de la Tribunalul Arad au admis propunerea procurorilor şi au dispusluarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpata Sas Adela Elena, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, începând cu data de 23 aprilie 2024, până la 22 mai 2024, inclusiv. Pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, impune inculpatei obligaţia de a nu părăsi imobilul situat …fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

Pe timpul cât se află sub măsura preventivă a arestului la domiciliu inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; b) să nu comunice nici direct, nici indirect, pe nicio cale cu martorii Crainic Elena, Hele Gianina Maria, Coman Alessandra şi nici cu membrii de familie ai acestora.

Respinge cererea inculpatei formulată prin apărătorul desemnat din oficiu, de luare a unei măsurii preventive mai uşoare”. Nemulțumită de măsură, femeia a atacat soluția, însă Curtea de Apel Timișoara i-a respins „ca nefondată contestaţia”.

Ancheta s-a derulat rapid, iar zilele trecute procurorii au anunțat că au întocmit deja rechizitoriul: „La data de 15.05.2024 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a unei inculpate în vârstă de 32 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. (…)

În fapt, la data de 31.03.2024 , precum şi la 22.04.2024, inculpata S.A.E. a solicitat suma de 5.000 euro de la numita C.E. cu promisiunea că va interveni pe lângă un magistrat în scopul de a obţine eliberarea din arest preventiv a soţului numitei C.E. ori înlocuirea măsurii preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă (acesta fiind inculpat într-un dosar al DIICOT – BT Arad), prin crearea falsei aparenţe că acesta ar avea influenţă asupra unui magistrat; primind avansul de 2.500 de euro din această sumă la data de 23.04.2024 (moment în care a fost surprinsă în flagrant de către organele de urmărire penală)”, au transmis procurorii.

Sebastian Burduja, atac la Nicuşor Dan și Gabriela Firea

Deși au fost vremuri nu foarte îndepărtate când PSD&PNL mergeau cu același posibil candidat pentru Primăria Capitalei, după care l-au retras pe Cătălin Cîrstoiu și au luat decizia de a arunca în bătălia electorală candidați separați, pactul de „neagresiune” dintre Sebastian Burduja și Gabriela Firea nu merge la nesfârșit.

Pentru că a terminat cu toate elementele care țin de programul său electoral și alte încercări ușor nereușite de a-și atrage electorat, Sebastian Burduja a trecut la „nex level”: atacarea inclusiv a Gabrielei Firea, propunerea PSD pentru Primăria Capitalei.

La o conferinţă de presă organizată în faţa Primăriei București, Burduja a declarat că primarul general Nicuşor Dan a continuat „eşecul Gabriela Firea”, cu referire la numărul de procese în este implicată primăria şi a banilor cheltuiți.

Vă prezint o nouă dezvăluire privind ce se întâmplă în primăria lui Nicuşor Dan, care a continuat eşecul Gabriela Firea. Deci am avut patru ani de eşec Gabriela Firea şi, din păcate, încă aproape patru cu Nicuşor Dan. (…)

Prima informaţie este legată de numărul de procese pe care le are în mandatul dânsului. Noi am făcut o analiză complexă de pe date publice din portal. Vedeţi că de departe este recordman – trebuia să facă performanţă şi domnul Nicuşor Dan la o categorie şi anume la numărul de procese – deci sunt 24.135”, a contabilizat Sebastian Burduja.

Cu toate acestea, candidatul PNL a subliniat și că Nicuşor Dan cheltuie pe case de avocatură de 4 – 5 ori mai mult în fiecare an decât Gabriela Firea.

Am două concluzii. Prima este că nu are niciun fel de respect faţă de banul public. De altfel, dacă ne uităm pe toate datele, deşi administraţia Firea a irosit banii bucureştenilor pe iepuraşi, pe tot felul de vouchere, tot felul de programe electorale, de pomană electorală, a venit domnul Nicuşor Dan şi, în loc să cheltuiască 4 miliarde de lei din buget, a cheltuit anual 7 miliarde de lei.

Deci, în loc să reducă cheltuielile, inclusiv cu avocaţii, le-a dublat, triplat sau de patru ori mai mult. A doua concluzie pe care o am este că nu trebuie să ne mirăm când oraşul arată în halul în care arată pentru că, dacă dânsul este ocupat să plătească totul pe case de avocatură, respectiv să stea în instanţă, în loc să fie primar general, evident că n-are cum să se ocupe de problemele oraşului şi, de aceea, ajungem ca, cu două săptămâni înainte de alegeri, să asfaltăm aleile din Parcul Cişmigiu, care au zăcut sparte aproape patru ani de zile, să mai schimbăm o scară rulantă pe la universitate, să mai văruim nu ştiu ce borduri, să mai plantăm un pomişor aici pe bulevardul Elisabeta”, a mai spus Burduja.

Polițiștii, avertisment: „Vom refuza paza secțiilor de vot!”

Sursa: snppc.ro

Polițiștii critică ordonanța de urgență care preved că salariile bugetarilor ar urma să crească în perioada următoare, în contextul în care aceștia nu ar fi fost incluși la majorări.

Mai precis, este vorba despre agenții de poliție, avertismentul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) fiind acela că oamenii legii vor „refuza paza secțiilor de vot”.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a pus în dezbatere o ordonanță de urgență care prevede majorarea cu 10% a salariilor personalului plătit din fonduri publice, SNPPC atrăgând atenția că familia ocupațională „Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională” „este exclusă din acest proiect de act normativ, deși are drepturi financiare semnificative de recuperat”.

În acest context, SNPPC a transmis o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu, în care arată că este vorba despre „o situație cu implicații discriminatorii”:

Actuala guvernare are încă restanțe salariale de achitat, (…) dar și alte drepturi financiare, care ar trebui actualizate (unele sunt la valorile de acum 5 sau chiar 15 ani). (…) În acest context, al numeroaselor restanțe salarial-financiare către familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, considerăm că proiectul de OUG în discuție este complet discreționar și discriminatoriu în raport cu interesele noastre.

Drept urmare, apreciem că este necesară remedierea situației în cauză, fapt pentru care se impun, la nivelul Guvernului pe care îl conduceți și al coaliției de guvernare, toate demersurile necesare pentru includerea noastră între familiile ocupaționale care vor beneficia de majorarea salarială propusă, de 10%.

Pe această cale, vă readucem la cunoștință faptul că, în funcție de poziționarea Guvernului față de revendicările noastre, vom decide dacă este necesară declanșarea unui nou conflict de muncă, ce poate conduce inclusiv la boicotarea apropiatului scrutin electoral, dat fiind faptul că vom solicita ca polițiștii să nu asigure paza secțiilor electorale.

Asteptăm răspunsul, cu celeritate”, se arată în document, cu precizarea că scrisori similare au fost trimise și către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii.

Dispar afișele cu Avram Iancu, folosite de AUR în campania electorală

Sursa: Facebook

AUR nu mai are voie să se folosească de imaginea „Crăișorului munților” – Avram Iancu – în campania electorală.

Aceasta pentru că Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 1 Alba a dispus înlăturarea afişelor electorale ale AUR cu imaginea lui Avram Iancu, după o sesizare depusă de Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” din România – filiala Alba Iulia.

De altfel, este cunoscut faptul că AUR se folosește în această campanie de Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Avram Iancu și alte personalități istorice. Pe 16 mai, spre exemplu, AUR anunța pe Facebook: „Suntem oastea lui Iancu! Ieri am fost în județul Hunedoara în locuri cu o încărcătură sufletească uriașă pentru poporul nostru. Mulțumim hunedoreni! Alături de voi am simțit cu adevărat că Avram Iancu suntem toți! Pe 9 iunie ducem lupta veacului nostru! Avem 5 buletine de vot, 5 voturi pentru AUR! Pe 9 iunie votați candidații AUR la alegeri!”.

Sursa: Facebook

Folosirea imaginii unei persoane (Avram Iancu) pe un material de propagandă electorală (afiş) induce ideea că acesta este candidatul promovat prin materialul electoral, inducere eronată cu privire la identificarea clară a candidatului”, și-a motivat BECJ Nr.1 Alba hotărârea, care a fost luată cu majoritate de voturi.

Însă membrii BECJ Alba Iulia care nu au votat pentru această decizie au argumentat că, potrivit prevederilor art. 12 din Constituţie, figura Eroului Naţional Avram Iancu nu se regăseşte printre simbolurile naţionale consacrate constituţional.

Totodată, este de menționat că hotărârea BECJ Alba Iulia nu este de neclintit, putând fi contestată, în termen de 48 de ore de la afişare, la Biroul Electoral Central.

Inspector al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, arestat după ce a luat mită aparate de aer condiționat

Sursa: google maps

Un inspector din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi a fost arestat ieri sub acuzația de luare de mită, după ce a solicitat aparate de aer condiționat pentru a semna un proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor la un bloc de locuințe dintr-un sat din acest județ.

Măsura a fost dispusă de Tribunalul Iași, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care totodată a propus arestarea preventivă a unui alt inculpat, acuzat de complicitate la luare de mită.

Din ce detaliază procurorii, „inculpatul T.O., în calitate de inspector în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, fiind desemnat să participe ca membru in comisia de recepţie la terminarea lucrărilor pentru imobilul ridicat de P.A. în satul Hlincea din județul Iaşi, a pretins prin intermediul lui L. M., în data de 17 sau 18 aprilie 2024, pentru a semna procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, 4 bucăţi Daikin Sensira 12000 btu în valoare de 2.240 lei + TVA; 2 bucăţi Daikin Sensira 21000 btu în valoare de 3.845 lei + TVA; 6 module WIFI BRP069B45 în valoare de 176 lei +TVA, solicitare ce a fost acceptată, astfel că la data de 29.04.2024 a semnat acel proces-verbal şi ulterior la data de 16 mai 2024 a primit bunurile solicitate pe care le-a depozitat într-o boxă aflată la subsolul unui bloc din localitatea Valea Lupului, județul Iaşi”.

Totodată, despre cel de-al doilea inculpat, responsabil tehnic de execuție, procurorii precizează că, „în data de 17 sau 18 aprilie 2024 a transmis martorului P. A. faptul că inspectorul din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi T.O., (…) a pretins pentru a semna procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, 4 bucăţi Daikin Sensira 12000 btu în valoare de 2.240 lei + TVA; 2 bucăţi Daikin Sensira 21000 btu în valoare de 3.845 lei + TVA; 6 module WIFI BRP069B45 în valoare de 176 lei +TVA (…) şi ulterior a actionat pentru ca functionarul să primească mita cerută, făcând demersuri pentru emiterea facturii fiscale fără a fi plătită, precizând locaţia unde să fie livrate bunurile (…)”.

Judecătorii au considerat a fi necesară doar arestarea inspectorului, astfel că s-a dispusarestarea preventivă a inculpatului Tătăruşanu Ovidiu, cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 282/260/P/2024 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „luare de mită”, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.05.2024 şi până la data de 19.06.2024, inclusiv.

Cu privire la inculpatul Loghin Mihai: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului reținut. Ia faţă de inculpatul Loghin Mihai măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, care se calculează începând cu data de 21.05.2024.

Impune inculpatului Loghin Mihai ca pe durata măsurii preventive a controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, dacă va fi cazul, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală sau, dacă va fi cazul, a judecătorului de cameră preliminară a instanţei de judecată;

Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin se va realiza de organul de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Miroslava, jud. Iaşi, sub supravegherea Serviciului de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Iaşi, în condiţiile legii. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror, contestaţie care se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat prezenta încheiere”, se arată în minuta Tribunalului Iași, în condițiile în care soluția a fost deja atacată de inspectorul arestat.

Cei doi fuseseră reținuți luni, după o serie de activități de procedură penală desfășurate împreună cu ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași, pentru care s-a solicitat inclusiv sprijin din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, al Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași și Brigăzii Operațiuni Speciale Iași.

Cel de la care a pornit ancheta, arată DGA, a fost chiar dezvoltatorul imobiliar căruia i se ceruseră aparatele de aer condiționat. Ulterior, „ofițerii DGA – SJA Iași, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, din care 3 la locuințele suspecților și una la sediul societății comerciale. Cu ocazia percheziției efectuată la inspectorul ISC Iași, au fost identificate și ridicate toate cele 6 sisteme de aer condiționat menționate, cu modulele Wi-Fi aferente, în valoare totală de 20.070 lei, primite cu titlu de mită anterior”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
2 ° C
2.8 °
1 °
59 %
7.2kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °
vin
-1 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...