Sursa: Facebook

Dacă lumea politică este în acest moment „în fierbere” din cauza tot mai apropiatelor alegeri locale și europarlamentare, se mai întâmplă și alte mișcări pe „scenă”.

O pagină de Facebook care aparent susține candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale, mai ales că se identifică cu acesta având la contact chiar linkul de la blogul secretarului general adjunct al NATO, invită cetățenii să îl sprijine.

Geoană s-a ferit permanent să facă declarații clare vizavi de posibila sa candidatură la prezidențiale, însă la fel de adevărat este că în ultima vreme prezența sa în mediul online este tot mai vizibilă.

Iar astăzi, pe pagina „pentru fani” „Mircea Geoană Președinte” a apărut un îndemn: Dacă doriți să vă alăturați și să sprijiniți candidatura domnului Mircea Geoană, vă rugăm să lăsați un mesaj cu numele, numărul de telefon și județul dumneavoastră. Haideți să contribuim cu toții la un viitor mai bun pentru România!”.

Mircea Geoană este un lider vizionar și un adevărat patriot, de care România chiar are nevoie în aceste vremuri de renaștere. Să-l susținem!”, se arăta anterior pe aceeași pagină de Facebook, tot aici fiind postat și un articol preluat de pe tv8.md:

Un sondaj realizat recent în Republica Moldova ne arată faptul că Mircea Geoană se află în topul preferințor cetățenilor români, în eventualitatea unei viitoare candidaturi la funcția de Președinte al României. Iată deci că sentimentul general, atât pentru cetățenii români de pe teritoriul României, dar cât și pentru cei aflați peste Prut, este acela că anul 2024 este anul lui Mircea Geoană!”.

Articolul precedentPrimarul General cere în continuare ajutor financiar
Articolul următorAngajată a MApN, arestată pentru violențe împotriva fiicei sale; femeii i s-a interzis să se mai apropie de micuță