-9 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1148

Daea a mers dimineață în Piața Obor: „Nu este Zona Zoster, nu este un focar de covid, este un amfiteatru viu colorat de frumoasele produse românești”

Așa cum îi șade bine unui român gospodar, fostul ministru al Agriculturii a mers de dimineață să facă piața. Și nu oriunde, ci în Piața Obor, mai ales că acum toată țara se află într-un adevărat scandal pe marginea măsurilor de închidere a acestora. Social democratul Petre Daea a vrut însă să vadă cu ochii săi dacă prin piață mișună covidul, ocazie cu care a și cumpărat câteva produse de care probabil avea nevoie. Concluzia fostului ministru PSD este aceea că țăranii au nevoie de ajutor, iar în piață nu e niciun pericol.

Ca de obicei, m-am dus la țăranii noștri pentru a-i revedea în aceste clipe grele și pentru a le onora munca, cumpărându-le ce au produs cu multă trudă și foarte greu în acest an dificil. Pe mesele lor frumos aranjate, respectându-se toate condițiile de igienă și siguranță alimentară, produsele românești zâmbesc la consumatorii răzleți, a căror dorință de a mânca alimente sănătoase este oprită de măsurile nesăbuite pe care le-au stabilit guvernanții de astăzi.

Am cumpărat, am ascultat, am dialogat cu producătorii agricoli, cu comercianții din piețe. Cu disperare în ochii neacoperiți, mi-au transmis gândurile lor. Îmbrăcați cu trei sau mai multe rânduri de haine își vărsau amarul, spunându-mi să fac ceva pentru a putea să-și vândă rodul muncii și să-și poată câștiga existența, greu încercată în acestă perioadă. Le-am promis că voi face încă un apel, la cei care diriguie treburile țării, să elimine această măsură aberantă.

Domnule Orban, în piața Obor nu este Zona Zoster, nu este un focar de covid, este un amfiteatru viu colorat de frumoasele produse românești, pe care nu le găsim în nici un supermarket.

Lăsați-i pe români să le mănânce și nu îmbolnăviți țăranii, expunându-i la frig. Avem nevoie de ei. Ei ne-au hrănit tot timpul în perioada pandemiei. Au muncit câmpul, au îngrijit animalele, iar acum nu mai au nici lacrimi ca să-și verse amarul ce se află în sufletul lor. Temperatura scăzută, curenții reci de aer îi îmbolnăvesc și afectează calitatea produselor și ne vulnerabilizează pe toți în fața bolii.

Ce este așa greu de priceput?!”, întreabă și se întreabă Petre Daea.

Cum să reduci consumul de apă, premieră pentru România

RAJA S.A., cel mai mare operator regional din România în domeniul alimentării populației cu apă potabilă și al epurării apelor uzate, a încheiat Contractul de servicii pe bază de performanță pentru reducerea apei ce nu aduce venituri în Municipiul Constanța, împreună cu compania portugheză AGS – Administração e Gestão de Sistemas de Salubridade S.A.

Aceasta este responsabilă de managementul a 13 utilități din Portugalia și Brazilia, asigurarea serviciilor de Operare & Întreținere și dezvoltarea de soluții tehnologice specializate pentru eficientizarea serviciilor de apă. Contractul are un caracter inovativ pe piața românească.

Implementarea cu succes a acestui contract va contribui la conservarea apei, o importantă resursă naturală și va impulsiona replicarea acestui model și de către alți operatori de apă și de canalizare din România. Conform termenilor contractuali, RAJA va fi sprijinită de către AGS în ceea ce privește performanța rețelei de apă, managementul presiunii, sectorizarea rețelei în DMA-uri (District Metering Area) și controlul activ al pierderilor, instalarea echipamentelor de măsurare fiabile pentru a calibra modelul hidraulic, combaterea pierderilor comerciale, întreținerea și calitatea reparațiilor, instruirea personalului RAJA, precum și alte măsuri pe termen mediu și lung în vederea diminuării pierderilor de apă.

Petrov îl trage în jos pe Băsescu: și-ar putea pierde drepturile de fost președinte

În data de 30 octombrie, în plenul Senatului, o modificare de lege care ar putea să-i dea bătăi de cap lui Traian „Petrov” Băsescu a trecut de baricade. Mai pe larg, Senatul a dat undă verde unei propuneri venită din partea ALDE și PSD care are în vedere modificarea legii 406/2001, cu privire la acordarea unor drepturi speciale foștilor șefi de stat din România. Astfel, cu modificarea cere ca respectivii șefi de stat să nu fi colaborat cu Securitatea, Traian Băsescu alias Petrov s-ar putea afla în situația de a i se anula drepturile ex-prezidențiale.

„Nu beneficiaza de prevederile prezentei legi persoana careia i-a incetat calitatea de presedinte al Romaniei ca urmare a savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat definitiv, ori s-a constatat ca a avut calitatea de colaborator al securitatii (art. 2, lit. b, teza ultima din OUG nr.24/2008), sau ca urmare a demiterii din functie prin referendum”, prevede legea adoptată tacit de Senat.

Drepturile foștilor președinți ai României

Băsescu și colaborarea cu Securitatea: „Avem puncte de vedere diferite, eu și CNSAS”

a) folosinţă gratuita a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţa, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar

b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu

c) paza şi protecţie, precum şi folosinţă gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Paza

Ziarul de Investigații

Dan Barna ar vrea să-i audă pe parlamentari la telefon cum votează pentru „Fără penali în funcții publice”

Captură video

Spirite încordate în Parlament, unde azi se votează iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, aflată pe ordinea de zi a Senatului. Din ceva calcule sumare însă, senatorii nu s-au obosit prea tare să vină pentru a-și da cu părerea, în ciuda apelului lansat de Dan Barna în spațiul public către liderii PNL, PSD, UDMR de a-și trimite oamenii la vot. Barna a spus în cursul zilei de azi că, într-adevăr,
nu au existat înțelegeri între partide pe această temă, însă că inițiativa USR „este mai importantă decât orice alt subiect de luptă parlamentară în acest moment”.

Chiar înainte de ședință însă, Dan Barna a mirosit că ceva nu e în regulă, că prezența nu e asigurată, astfel încât a anunțat că USR nu participă la ședință dacă nu se ia votul telefonic. „Am cerut în Comitetul Liderilor ca votul sa fie telefonic, la fel ca în fiecare săptămână de pandemie de până acum, și deocamdată nu s-a acceptat. În acest moment colegii mei din USR sunt prezenți la muncă. Suntem aici pentru ca să devină realitate. Transmit un mesaj explicit și foarte clar: dacă nu se va lua votul prin telefon, așa cum se întâmplă de două luni în Senat, nu vom participa la această mascaradă, pentru că nu există nicio șansă să se adune cele 90 de voturi pentru ca inițiativa să devină realitate și Parlamentul acesta să facă istorie. Le cer celor doi lideri, Orban și Ciolacu, să renunțe la orice fel de combinatoristică parlamentară și, prin comitetul liderilor, să se aprobe revenirea la vot prin telefon. Dacă nu se va aproba votul prin telefon, nu vom participa la această ședință”, a atras atenția Barna.

Teodorovici numără de când e angajat la stat: „29 de ani cu încercări și provocări”

Senatorul Eugen Orlando Teodorovici a început în campanie să își calculeze anii de experiență pe care îi are ca angajat prin diverse instituții de stat, inclusiv ministeriale. Înscris din partea PSD Tulcea pe listele pentru Senat, Teodorovici a ajuns la o sumă: 29 de ani din cei 49 pe care i-a împlinit în luna august au fost, după cum spune singur, în slujba țării. Senatorul PSD explică în câteva puncte ce au însemnat acești 29 de ani și asigură că experiența dobândită îl mână de la spate să continue. Ca o mică explicație, pe când avea 20 de ani, în 1991, Teodorovici era angajat ca referent la Ministerul Transporturilor- Direcţia Generală de Management, Marketing, Prognoză şi Resurse Umane, în realitate o șansă pe care o avem fiecare dintre noi. Mai spre prezent, Teodorovici a fost ministru al Fondurilor Europene și apoi al Finanțelor Publice în Guvernul Victor Ponta, iar apoi ministru al Finanțelor Publice în Guvernul Viorica Dăncilă.

29 de ani de activitate … o singură motivație: #ROMÂNIA!

29 de ani în care am cerut #RESPECT și #TRATAMENT #EGAL pentru țara mea!

29 de ani în care am învățat că nu există NU SE POATE, dacă ai PASIUNE, CURAJ și VIZIUNE.

29 de ani în care am învățat că dacă dorești să realizezi ceva pentru România, întotdeauna există #SOLUȚII, indiferent cât de limitate sunt resursele.

29 de ani cu încercări și provocări ce m-au făcut și mai DETERMINAT.

29 de ani în care am avut șansa de a lucra cu OAMENI de CALITATE.

29 de ani cu un SCOP pentru care mi-am asumat cele mai grele lupte pentru ca, în final, ROMÂNIA SĂ CÂȘTIGE!

29 de ani în care am dovedit că SE POATE și care m-au convins că TREBUIE să continui!”, scrie senatorul PSD.

Tăriceanu vrea să-l vadă pe Iohannis cum se vaccinează, în direct!

Călin Popescu Tăriceanu pare din nou răzgândit în ceea ce privește data organizării alegerilor parlamentare, pe care ba le-a dori amânate, ba le-a dorit cât mai repede pentru a-i înlătura urgent pe liberali de la guvernare. Acum, în lumina ultimelor declarații ale șefului statului legate de apariția unui vaccin pentru coronavirus, Tăriceanu are o altă propunere, concretă. Astfel, acesta propune ca alegerile pentru Camera Deputaților și Senat să fie amânate până la momentul unei vaccinări și imunizări concrete. În plus, Tăriceanu mai are o dorință: Klaus Iohannis să dea un exemplu de bună practică și să se vaccineze primul. Nu în orice condiții, ci chiar în prime-time, pentru a fi în vizorul tuturor românilor!

Dl Iohannis vorbește cu insistență despre vaccinul antiCOVID-19. Eu personal cred că în aceste momente este doar o propagandă ieftină și o nouă încercare de manipulare a populației! De aceea îi zic așa: dle Iohannis, dacă acest vaccin nu este doar o iluzie pe care o vindeți românilor și chiar știți și credeți în apariția lui rapidă, haideți să amânăm alegerile parlamentare până după apariția acestui vaccin! Vaccinăm populația, facem o campanie reală și menținem o democrație funcțională și nu una de fațadă!

Așa parcă ne-ați convinge pe toți că acest vaccin nu este doar un slogan electoral, așa cum pare el acum!

P.S.: Era să uit: sper ca primul care se vaccinează, în direct la TV la oră de mare audiență cum vă place, să fiți dvs, dle Președinte!”, este solicitarea transmisă de Tăriceanu pe Facebook.

Adriana Săftoiu întoarce armele împotriva PNL

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat, cu nu mult timp în urmă, că ar fi votat în favoarea redeschiderii piețelor agroalimentare de interior, în detrimentul colegilor săi de partid care, în marea lor majoritate, s-au declarat pro deciziei Guvernului de a le închide. Potrivit spuselor acesteia, mesajele pe care le-a primit pe WhatsApp ar fi înclinat balanța votului său, înțelegând din acesta că populația își dorește ca piețele să rămână deschise.

Adriana Săftoiu: „M-au convins prin mesajele de pe grupul de WhatsApp”

În piețele Sectorului 1 bate vântul nepăsării

„Am votat pentru deschiderea piețelor. Aveam ceva îndoieli privind închiderea, dar era nevoie si de punctul de vedere al colegilor care sunt în comisiile de specialitate. M-au convins prin mesajele de pe grupul de whatsApp si prin votul lor favorabil din comisiile de specialitate. Că în plen au votat precum degetul ridicat, adică abținere (oribilă optiune, sunt țări unde nu există acest tip de vot) e altă problemă și nu e a mea, pe mine m-au convins atunci când au gândit si am votat ‘pentru’ legea pe care au confirmat-o în comisii”. scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Amendamentul lui Marcel Ciolacu, a fost votat astăzi, în Camera Deputaților, cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 93 de abțineri.

Ziarul de Investigații

Flori Cîțu: „PSD iși lansează programul pentru sărăcirea românilor”

Ministrul de Finanțe Florin Cîțu pare să nu se mai oprească din ironiile și acuzele la adresa celor de la PSD. De altfel, de vină nu este numai acesta, reacțiile venind, în egală măsură, și din partea social democrată. Aproape că este greu de dat seama cine a acuzat mai mult și cine mai puțin, scorul fiind la egalitate în acest moment.

Florin Cîțu, demn de stand-up comedy

„Să nu uităm ce a însemnat guvernarea PSD pentru că aceeași oameni pregătesc aceleași masuri:

– 500 modificări ale codului fiscal

– introducere supraaciza carburant

– TVA defalcat

– supraimpozatarea contractelor part-time

– naționalizarea pilonui II de pensii de facto

– taxă pe stâlp

– oug 114 -supraimpozitarea tuturor sectoarelor din economie

– atacul la justiție, OUG 13. Autorul acestui atac, Grindeanu, este astăzi numărul 2 în PSD.

– rata inflației a crescut de la 0% la 5.4%. A fost cea mai mare rată a inflației din UE aproape trei ani la rând.

– ROBOR a crescut de la 0.7% la 3.9%. Singura țară din UE în care au crescut dobânzile în această perioada.

– singura țară din UE în care deficitul bugetar a cresscut desi era o perioadă de creștere economică. Până și Grecia avut surplus bugetar în aceea perioadă.

– singura țară din lume din care cetățenii fugeau de regimul dictatorial instaurat de Dragnea la fel de rapid că din zonele de război”, a declarat Florin Cîțu, astăzi, pe Facebook.

Postarea ministrului Cîțu vine ca răspuns lansării PSD de la Romexpo, cea care se întâmplă chiar în acest moment, a programului de guvernare propus pentru a servi ca piatră de temelie alegerilor din 6 decembrie.

Ziarul de Investigații

Ponta se vrea premier și promite că va aplica din prima zi măsuri pentru a ieși din criză

Victor Ponta a anunțat oficial că este propunerea de premier din partea Pro România, probabil indiferent de câte scaune de parlamentar va obține formațiunea la alegerile din 6 decembrie, și, din această postură, începe ușor ușor să dezvăluie ce are de gând să facă. Ponta este decis și determinat, nimic de spus, dat fiind că în 2012, pe când era premier PSD, încă din primele zile de la preluarea mandatului a crescut salariile bugetarilor până la nivelul lor din 2010 și a returnat eșalonat contribuțiile la asigurările de sănătate. De această dată însă, visătorul Ponta vorbește despre realitatea momentului: coronavirusul și ce se poate face.

Programul Național de Testare + decontarea tuturor testelor (în sistemul public sau privat) + decontarea integrală a medicamentelor pentru tratamentul de Covid 19 = PROMisiunea Ieșirii din Criză! Fiind candidatul PRO România pentru funțtia de Prim Ministru garantez aplicarea acestor măsuri din prima zi! Noi suntem PRO România – și ne asumam PROMisiunea ieșirii din Criză!”, scrie Ponta pe Facebook.

Acest nou Ponta și virtual premier Pro România care critică măsurile și promite diverse uită însă că „puterile” parlamentului și guvernului de azi i-au fost cândva aliate de nădejde atunci când era social democrat. În momentul când Ponta a aliniat PSD la Alianța de Centru-Dreapta (ACD) compusă din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Conservator (PC), rezultând astfel Uniunea Social-Liberală (USL), nu mai existau prea multe critici. Ba chiar și după alianța cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a fost bine, pentru că, în urma căderii Guvernului Ungureanu, în luna mai 2012, Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României. Istoric vorbind, Guvernul Ponta 1 și Guvernul Ponta 2 au fost sprijinite de USL și au durat până în februarie 2014, până când liderul PNL Crin Antonescu și-a luat jucăriile partidului și a plecat. După aceasta, PSD, prin vocea lui Ponta, s-a înțeles cu UDMR – aflat în opoziție, maghiarii fiind de acord să îi înlocuiască la guvernare pe liberali. Așa a luat ființă în martie 2014 Guvernul Ponta 3 cu sprijinul PSD, UNPR, PC și UDMR. Cariera lui Ponta în guvern s-a încheiat odată cu înscrierea în cursa pentru alegerile prezidențiale, în condițiile în care vechiul Ponta a pierdut voturi importante după ce a fost acuzat că a împiedicat românii din diaspora să voteze.

Fostul ministru Liviu Pop și-a anunțat demisia din PSD pe Facebook

Social democratul Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației, nu poate trece peste faptul că anul acesta nu a mai încăput pe lista de la alegerile parlamentare și a anunțat aseară pe Facebook că a demisionat din partid. Liviu Pop acuză conducerea PSD Maramureș de practici dictatoriale și spune că a avut susținerea oamenilor din teritoriu, însă a fost pus „pe linie moartă”. Așa că Pop pare că nu mai vrea să fie social democrat, chiar dacă lasă o portiță: va reveni în partid dacă președintele PSD Maramureș dispare.

Este o decizie grea pentru mine în aceste momente dificile pentru partid, dar nu pot accepta să fac parte dintr-o organizație condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea care nu respectă statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean.
Nerespectarea deciziilor democratice ale PSD de către acesta, coroborat cu aceeași conduită greșită din campania electorală recentă, mă determină să fac acest lucru.

A condus și pierdut ultimele 3 campanii electorale și își dorește același lucru și pentru a 4 a oară.
Mai mult, doamna puternică din spatele lui l-a determinat să nu respecte hotărârea democratică a 91 de primari, viceprimari si președinți de organizații locale PSD Maramureș.
Rămân același om care se va implica în a ajuta pe fiecare maramureșean și nu numai.
Totodată, rămân alături de toți colegii și colaboratorii cu care am lucrat în ultimii ani.
Îmi rezerv dreptul de a analiza revenirea în PSD doar după ce Gabriel Valer Zetea nu va mai fi președintele organizației PSD Maramureș.

Să auzim numai de bine și succes tuturor candidaților”, se arată în postarea senatorului Pop.
Liviu Marian Pop a fost ales în această legislatură pentru a doua oară senator. În primul mandat, între 2012 – 2016 a fost ministru delegat pentru dialog social, iar în mandatul 2016 – 2020 a deținut chiar funcția de ministru al Educației, Cercetării și Tineretului.

Daea intervine în scandalul piețelor închise: „Fermierii și hrana asigură scutul apărării noastre împotriva dușmanilor nevăzuți”

Petre Daea, fost ministru PSD al Agriculturii, sare în apărarea agricultorilor în scandalul momentului, cel legat de închiderea piețelor care nu sunt în aer liber. Daea avertizează că munca fermierilor români este importantă în aceste momente de pandemie și chiar se citează pe sine însuși pentru a da greutate afirmațiilor sale. Social democratul este convins că sunt și alte soluții pentru a opri răspândirea coronavirusului, fără a da însă exemple concrete. Ceea ce poate spune este că guvernanții trebuie să oprească „măsurile nesăbuite!”.

Virusul există, boala se manifestă, urmările ei din nefericire sunt dramatice, iar măsurile pentru salvarea vieții oamenilor sunt obligatorii.

Dar să nu uităm nici o clipă, indiferent în ce situație ne aflăm, că alături de medici și medicamente, fermierii și hrana asigură scutul apărării noastre împotriva dușmanilor nevăzuți. Nici boala, nici foamea nu se văd, dar din nefericire se simt.

Dramatismul bolii îl măsurăm astăzi. Păcat că nu există constanță și consecvență în măsuri și acțiuni. Sunt instituții, instrumente, resurse și oameni, care pot acționa în orice condiții și mai ales în momentele grele. Nu înțeleg și nu voi înțelege niciodată orgoliile și nu trebuie să ne intereseze paternitatea ideilor, ci șansa lor de izbândă.

Aprovizionarea populației este un proces complex, sensibil, în continuă dezvoltare și perfecționare.

În data de 9 octombrie 2019, la Forumul Agricultorilor dedicat “Zilei naționale a produselor agroalimentare românești”, a fost prezentat la Romexpo, în prezența a 11 mii de lucrători din agricultură și industria alimentară, perfecționarea conceptului de comercializare a produselor agroalimentare, prezentându-se între altele module de piețe volante, îmbunătățirea relației producător- consumator, în așa fel încât populația să fie aprovizionată cu produse proaspete, de bună calitate, realizate în România.
În centrul acestui concept, se regăsește Casa de Comerț Agroalimentar Unirea fiind un instrument sigur al economiei de piață, capabil să diversifice rețeaua de aprovizionare a populației cu produse românești de care să beneficieze deopotrivă producătorii, consumatorii și statul român, diminuându-se astfel importurile și implicit ilegalitățile.
În data de 24 martie 2020, am prezentat public pe pagina de Facebook, un program de aprovizionare a populației, în condiții de pandemie ca sursă de inspirație pentru decidenții zilei. Vi-l reamintesc:
……
b. Aprovizionarea populației din centrele urbane
• Alături de rețeaua existentă, care trebuie să funcționeze, se pot realiza suplimentar următoarele:
• Rețele comerciale cu circuit scurt, direct de la producător la consumator, astfel:
o Stabilirea de spații pretabile pentru comercializare, spații goale ce pot fi folosite cu dotări minime și asigurarea igienei și siguranței alimentare
o Punerea la dispoziția fermierilor, grupurilor de producători, cooperativelor a acestor spații pentru vânzarea directă
o Asigurarea de mijloace de transport echipate special pentru transportul alimentelor direct de la producători în spațiile noi de comercializare
o Activarea Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea
o Inventarierea și punerea în funcțiune a unităților de prelucrare a produselor agricole aflate în blocaje juridice din diferite motive (ex. în județul Ilfov, comuna Vidra, etc.)
o Stabilirea și respectarea fluxurilor de aprovizionare și vânzare în piețe, cu delimitarea intrărilor și ieșirilor cumpărătorilor pe principiul “pe unde se intră nu se iese, pe unde se iese nu se intră”
o Echiparea tuturor vânzătorilor de produse agroalimentare cu materiale de protecție și acoperirea cu folie a produselor
……
Activitatea din agricultură și industria alimentară nu se poate opri și nici amâna!

Aceste măsuri pot fi interpretate, selectate, completate și operaționalizate de către un Comandament multidisciplinar și multiinstituțional, subordonat structurilor statului, care să funcționeze non-stop în această perioadă dificilă.

Să avem parte de succes. Doamne ajută!

(Extras din PROGRAM DE APROVIZIONARE CU ALIMENTE A POPULAȚIEI prezentat pe pagina Facebook Petre Daea în data de 24 martie 2020)

Agricultura ca motor economic, trebuie să funcționeze tot timpul, indiferent de vreme și de vremuri, fiind o șansă pentru revigorarea țării, având nevoie de noi piețe de desfacere atât în țară, cât și în afară. Guvernul trebuie sa stimuleze deschiderea de noi piețe și să nu le închidă pe cele existente.

A deschide drumul spre vot și a obtura drumul spre hrană este ilogic, ineficient, nedrept și periculos. Reveniți imediat asupra acestei măsuri nesăbuite! Sunt soluții!”, avertizează fostul ministru Daea.

În piețele Sectorului 1 bate vântul nepăsării

Odată cu dispozițiile date de Guvern, în piețele din Sectorul 1 s-a instalat liniștea. Forfota de odinioară a fost înlocuită de tarabe goale unde, până săptămâna trecută, micii producători și comercianți își vindeau marfa. Cu toate că sezonul anumitor legume de toamnă este în toi, producătorii sunt siliți să rămână cu marfa care, ulterior, se va altera, aruncând pe fereastră munca unui an întreg. De ce? Pentru că autoritățile locale ale Sectorului 1, cele nou instalate, nu au fost în stare să găsească soluții de compromis pentru a-i spriji atât pe cei care vând, cât și pe cei care cumpără. Fiindcă da, există cetățeni care preferă piețele, în detrimentul supermarket-urilor. Este o realitate de care nu s-a ținut cont, ajungându-se la închiderea unor piețe ca Matache, 1 Mai Dorobanți sau Aurel Vlaicu. De astăzi suflă vântul a deznădejde în acele locuri.

Piețele Sectorului 1, închise

Un aspect remarcat, de altfel, și de fostul edil al Sectorului 1, Dan Tudorache.

„Patru piețe din Sectorul 1 sunt închise, din dispoziția și prin „grija” autorităților, începând de azi: Matache, 1 Mai, Aurel Vlaicu, Dorobanți. Și asta se întâmplă acum, când este sezonul cartofilor, cepei, verzei, gogoșarilor, gogonelor, conopidei, nucilor, merelor și al altor produse românești.Bun, dacă te hrănești doar cu baby spanac, andive, anghinare, kiwi și fructul pasiunii, clar că nu-ți pasă, ba chiar sunt destui cei care aplaudă măsura, pentru că dă o lovitură cumplită „mafiei” din piețe. Doar că nu prea au contact cu realitatea.”, a declarat Dan Tudorache.

Tudorache: „Cred mai degrabă că de fapt este vorba despre un focar de incompetență la nivelul administrației”

„Lovitura o primesc din plin, în primul rând, producătorii autohtoni, a căror marfă nu mai ajunge pe tarabe sau în micile magazine din piețe. Și implicit noi, cetățenii.Și nu pot să închei fără să îmi aduc aminte de sutele de mii de turiști înghesuiți ca sardelele pe plajă, astă vară pe litoral, când nu s-a prea respectat nicio măsură, cluburile erau pline ochi, iar autoritățile nu au zis nici pâs. Piețele însă au fost declarate focare. Cred mai degrabă că de fapt este vorba despre un focar de incompetență la nivelul administrației.”, mai scrie Dan Tudorache, pe contul său de Facebook.

Ziarul de Investigații

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
nori împrăștiați
-9 ° C
-8.4 °
-9.5 °
77 %
3.6kmh
40 %
D
-3 °
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
1 °
J
-0 °

Ultimul articol

„Marş la Moscova”, mesajul pentru care un bărbat a fost amendat, după protestul de...

Amendă aplicată ieri unui bărbat, care, în timpul protestului organizat de AUR, a proiectat cu laser pe o clădire mesajul „Marş la Moscova”. Pe acesta...

Social democrații din Iași, supărați pe premierul PNL Bolojan

Social democrații din Iași și-a exprimat astăzi nemulțumirea la adresa premierului PNL Ilie Bolojan, declinând astfel invitația la o întâlnire. Din ce explică într-un comunicat...

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...