-0.2 C
București
sâmbătă, 3 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1148

Cristian Rizea, fost deputat și fugar, actual „prins” la Chișinău

Cristian Rizea

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, cel ce și-a câștigat statutul de fugar, a fost prins în Chișinău, în cursul zilei de astăzi. Potrivit informațiilor, actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, i-ar fi retras lui Cristian Rizea cetățenia, declarând într-o conferință de presă că ar fi „anulat cetățenia acestui personaj”.

Urmează, sau nu, să fie Cristian Rizea extrădat?

Potrivit unor surse, Cristian Rizea ar urma să fie extrădat României în cel mai scurt timp. În egală măsură, cei de la Realitatea Plus susțin că informația ar fi una falsă, Rizea intrând în direct de la Chișinău. Rămâne de văzut care dintre aceste informații este cea veridică.

Sursa răului

Cristian Rizea este cunoscut „publicului larg” ca fiind acel deputat PSD care a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la, nici mai mult, nici mai puțin, de 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Acesta a fost judecat într-un dosar ce a vizat traficul de influență, fiind găsit vinovat de instanță.

Mai pe larg, Cristian Rizea ar fi pretins unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, mascată sub două contracte fictive de împrumut, aflăm din declarațiile DNA de la acea vreme.

Ziarul de Investigații

Fritz își începe mandatul cu o posibilă carantinare: „E puțin probabil să putem evita”

Anunțul pe care nu vrea nimeni să-l audă l-a făcut, astăzi, primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz. Potrivit lui Fritz, Timișoara se află din ce în ce mai aproape de momentul unei caratinări, cu toate că acest lucru nu se dorește, însă coroborat cu evoluția cazurilor, pare o decizie greu de evitat.

Dominic Fritz: „O să fim confruntați foarte curând cu această decizie”

Berbeceanu anunță un call-center cu 72 de linii noi, destinat luptei anti-Covid19

„Asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creștere exponențială și trebuie să spun că, din păcate, este puțin probabil că vom putea evita o carantinare a orașului și, de fapt, a întregii zone periurbane. Ieri (luni – n.r.), DSU, prin donul secretar de stat, a dat o comunicare ca localitățile care depășesc rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori ar trebui să trimită analiza privind impunerea măsurii de carantină sau justificarea pentru neinițierea carantinării. Asta înseamnă că o să fim confruntați foarte curând cu această decizie”, a spus Fritz, într-o conferință de presă susținută astăzi.

Dominic Fritz, validat de Tribunalul Timiș

„Dacă privim cifrele în față, atunci dacă realizăm că oricum la un moment dat o să trebuiască să carantinăm zona metropolitană Timișoara. Poate e mai bine decât mai târziu, pentru că bineînțeles, cu fiecare zi ce cresc infectările este mai greu să le limităm. Cred că scopul principal trebuie să fie să putem la sfârșitul lui decembrie să putem să sărbătorim un Crăciun cât de cât normal și scopul trebuie să fie să salvăm cât de multe vieți, iar pentru asta trebuie să dezbatem aceste măsuri”, a mai spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Ziarul de Investigații

PSD a găsit cheia redeschiderii la jumătate a activității din industria HoReCa

Foto: Facebook

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, asigură că activitatea din industria HoReCa s-ar putea redeschide măcar la jumătate din capacitate, dacă ar fi luate măsurile potrivite. Iar măsurile potrivite sunt gândite de social democrați, Simonis dezvăluind o parte din planul de revitalizare a afacerilor de acest tip, chiar și în vremuri de pandemie. Ales deputat în acest prim mandat în județul Timiș, Simonis dă ca sigur dezastrul din această parte a țării, unde zeci de oameni își vor pierde locurile de muncă dacă restricțiile impuse în industria HoReCa.

Bătaia de joc la adresa HORECA trebuie să înceteze urgent! Nu HORECA aduce și propagă virusul. Ci lipsa oricărui plan din partea lui Iohannis, Orban și Cîțu! HORECA a respectat regulile, și-au făcut partea, iar răsplata Guvernului a fost să-i închidă de tot! Doar în Timiș sunt câteva zeci de mii de oameni care vor rămâne pe drumuri!!!!

Noi cerem redeschiderea urgentă restaurantelor, cafenelelor, barurilor și a altor unități de alimentație publică la minimum 50% din capacitate, cu respectarea normelor de siguranță sanitară (decizia va fi luată în funcție de situația la nivel local).
Dar acest lucru nu este de ajuns! Este nevoie rapid de un plan de susținere reală a sectorului HORECA, nu glumele sinistre ale peneliștilor de genul scutirii de impozitul pe profit (CARE PROFIT????)

PSD propune un plan clar și concret în cinci pași:

Acordarea contravalorii unui salariu minim brut către angajații HORECA care nu-și pot desfășura activitatea pe perioada rectricțiilor, sub condiția ca angajatorul să mențină locurile de muncă pentru o perioadă de minim șase luni de la ridicarea restricțiilor;
Acordarea unui stimul de reinserție de 60% din valoarea salariului minim brut, pe perioada restricțiilor parțiale, pentru angajații din HORECA aflați la muncă, sub condiția menținerii contractelor de muncă pentru o perioadă de minim șase luni de la ridicarea totală a restricțiilor;
O schemă de ajutor prin care se subvenționează pe perioada stării de urgență / alertă și pentru unitățile a căror activitate a fost suspendată / închisă o cotă parte de 40% din diferența calculată între cifra de afaceri din anul trecut și cifra de afaceri din 2020, cu condiția menținerii activității și a locurilor de muncă;
Scutirea de impozit pe clădiri și terenuri, pe perioada existenței stării de urgență / de alertă și a închiderii unităților din Horeca (decizia va fi luată în funcție de situația la nivel local);
Generalizarea programului „Masă caldă în școli” de la data reînceperii școlilor, pentru anul școlar 2020-2021 și 2021-2022
”, scria ieri deputatul PSD pe Facebook.

Arhitect șef al unei primării din Sibiu, în conflict de interese cu iz penal. A favorizat firma soției pentru a obține suma de 266.927 lei

Un nou caz cu iz penal descoperit de Agenția Națională de Integritate, de această dată într-o comună din județul Sibiu, unde arhitectul șef al primăriei a încălcat regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, fiind totodată bănuit că și-a folosit funcția pentru a favoriza societatea deținută de soția sa. Potrivit ANI, Radu Constantin Hortan, arhitect șef – funcționar public de conducere – în cadrul Primăriei Comunei Șelimbăr, județul Sibiu, „a participat la luarea unor decizii cu privire la aprobarea și semnarea unor documentații depuse de o societate comercială deținută de către familia acestuia”, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu trebuie să stabilească dacă acesta și-a folosit funcția pentru favorizarea unor persoane.

În fapt, mai multe persoane fizice sau juridice care solicitau eliberarea unor documente de la Primăria comunei Selimbăr (certificate de urbanism, autorizații de construire, certificate de atestare a edificării construcției, avize de oportunitate etc.) au încheiat 13 contracte prestări servicii de proiectare cu H&H PROIECTARE ȘI ARHITECTURĂ S.R.L., societate deținută de soția arhitectului-sef din Primăria Selimbăr, HOROTAN RADU CONSTANTIN. Aceste servicii de proiectare presupuneau, printre altele, obținerea de semnături și avize aferente din partea lui HOROTAN RADU CONSTANTIN, în calitate de arhitect-șef al Primăriei.

Cu scopul de a evita conflictul de interese în materie administrativă, H&H PROIECTARE ȘI ARHITECTURĂ S.R.L. a subcontractat (în baza contractelor de comandă / subproiectare) proiectele persoanelor fizice și juridice care au solicitat eliberarea acestor documente de la Primăria Selimbăr către o altă societate comercială deținută de familia HOTORAN – S.C. UNU PUNCT S.R.L., societate înființată în ziua în care HOTORAN RADU CONSTANTIN a fost numit în funcția publică și deținută formal de G.L.I. – finul de cununie al acestora.

Astfel, documentația era depusă de către S.C. UNU PUNCT S.R.L. la Primăria Șelimbăr în vederea semnării și avizării de către arhitectul șef,în speță, HOTORAN RADU CONSTANTIN care, în exercitarea funcției publice, a semnat și avizat 25 de acte administrative generând un folos patrimonial pentru soția sa în cuantum de 266.927 lei, constând în sumele obținute de H&H PROIECTARE ȘI ARHITECTURĂ în calitate de beneficiar al celor 13 contracte de prestări servicii de proiectare.

Deși avea obligația să se abțină de la luarea deciziei, HOTORAN RADU CONSTANTIN a semnat/ avizat certificate de urbanism, autorizații de construire, certificate de atestare a edificării construcției, avize de oportunitate, fără a informa șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct în vederea măsurilor care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice.

În materie penală, întrucât în exercitarea atribuțiilor de serviciu a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soția sa, constând în încasarea sumei totale de aproximativ 266.927 lei ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii de proiectare dintre S.C. H&H PROIECTARE și ARHITECTURA S.R.L, societate la care soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, și persoane fizice sau juridice care au solicitat Primăriei comunei Șelimbăr certificate de urbanism, autorizații de construire, certificate de atestare a edificării construcției, avize de oportunitate, s-au conturat elemente privind încălcarea legislației penale”, se arată într-un comunicat al ANI.

Mama polițistului Gigină, după ce Gabriel Oprea a anunțat că vrea să fie deputat: „Asistăm la nesimțirea crasă de care dai dovadă”

Au trecut mai bine de 5 ani de când polițistul Bogdan Cosmin Gigină și-a pierdut viața într-un accident în timp ce asigura coloana oficială a lui Gabriel Oprea, au trecut patru ani de când fostul demnitar și-a dat demisia și alți doi de când a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, iar acum acesta încearcă să se întoarcă pe scena politică. Gabriel Oprea a anunțat acum câteva zile că va candida independent pentru un loc în Parlament, aparent pentru a face voia unor oameni care îl doresc neapărat din nou la butoane. Decizia luată de Oprea și implicit explicațiile acestuia sunt, așa cum era de așteptat, criticate de mama polițistului Gigină, care mai are de la fiul său doar amintirile și un mormânt rece.

Privesc stupefiată, indignată, cum cel din ordinul căruia a murit copilul meu, la cinci ani de la moartea lui candidează la postul de deputat folosind drept slogan „Demnitate pentru România”. Demnitate conform dex-ului=calitatea de a fi demn, atitudine demnă, prestigiu, autoritate morală. Demnitate… calitate de care nu ai dat dovada d-nule „Siguranță Natională”. Fără a vrea să fac referire la alte detalii… dacă poți să ne răspunzi cât de demn ai fost când din ordinul tău în seara de 20 Oct 2015 a murit un tânăr polițist în vârstă de 28 de ani… doar pentru că tu aveai nevoie de coloană oficială să te întorci de la restaurant acasă? De câtă demnitate ai dat dovadă mergând la cumetrii, nunți, nevoi fiziologice la domiciliu… etc, cu coloană oficială? Cât de demn ai fost ordonând șoferului ca mașina în care te aflai să nu oprească la locul accidentului, când un tânăr murea într-o baltă de sânge pe un caldarâm ud din ignoranța ta? Demn a fost copilul meu, demni suntem noi oamenii care asistăm la nesimțirea crasă de care dai dovadă… noi oamenii pe care continui să ne insulți!!”, a scris Carmen Gingină pe Facebook.

Gabriel Oprea a anunţat că va candida ca independent pentru un mandat de deputat în Capitală, aparent „la cererea militarilor şi poliţiştilor din toată ţara şi mai ales din Bucureşti”. Anunțul privind candidatura sa ca independent a fost făcut, duminică, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Uniunii Militarilor şi Politiştilor „Mihai Viteazul” din Capitală. „Am revenit la UNPR, m-au ales colegii iarăşi preşedinte, suntem într-un proces cu PMP-ul şi până atunci am hotărât să îi reprezint, la cererea lor, a militarilor, a poliţiştilor, să îi reprezint prin asociaţie şi din Parlamentul României, Comisia de Apărare. Sunt un om care m-am bătut pentru securitatea naţională a României în sensul bun al cuvântului. Astăzi parcă trăim într-o altă lume, avem un duşman comun, este această pandemie cred că trebuie toţi să fin solidari şi vedeţi şi dumneavoastră că în întreaga lume care luptă împotriva acestei pandemii în primele rânduri sunt alături de medici, de personalul medical sunt militarii şi poliţiştii oameni care jură să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii”, a anunţat Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea a fost ales de două ori deputat de Ilfov, prima oară în 2004 și apoi în 2008, iar între 2012-2016 a fost senator. Pe 21 octombrie 2015, pe timp de ploaie, Bogdan Cosmin Gigină, polițist ce făcea parte din coloana oficială ce îl escorta, a murit într-un accident de circulație. În 5 februarie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere și abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere. După doar câteva săptămâni, pe 2 martie 2016, procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit pentru că ar fi dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor. Însă pe 19 septembrie 2016 parlamentarii au decis să îl protejeze pe Gabriel Oprea, votând pentru păstrarea imunității acestuia, ceea ce a dus la proteste în stradă în București și în mai multe orașe din țară. Ulterior, la o săptămană, pe 26 septembrie 2016, Gabriel Oprea demisioneaza din Senat. În mai 2018, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru ucidere din culpă, în dosarul deschis după moartea poliţistului Bogdan Gigină. Dosarul încă se judecă pe fond.

Viorica Dăncilă se bucură că Maia Sandu a câștigat primul tur al alegerilor din Republica Moldova

Fostul candidat al PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, arată că urmărește cu interes ce se întâmplă în Republica Moldova. Dacă la un moment dat în cariera sa de premier Viorica Dăncilă înfiera Uniunea Europeană, acum aceasta se arată încântată că Maia Sandu, un candidat pro-european, a câștigat primul tur al alegerilor din țara de peste Prut. În Republica Moldova, „bătălia” decisivă va fi pe 15 noiembrie, când Maia Sandu îl va înfrunta din nou pe Igor Dodon.

Felicitări Maiei Sandu, candidata pro-europeană la președinția Republicii Moldova, pentru victoria obținută în primul tur al alegerilor prezidențiale! Într-o competiție foarte grea cu resurse mult mai puține, Maia Sandu a reușit un scor extraordinar, întrecându-l pe candidatul preferat al Moscovei, președintele Dodon.

Acum e momentul ca Republica Moldova să revină pe calea apropierii de Uniunea Europeană. Mult succes în turul 2, Maia Sandu!”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Ce se știe până acum de peste Prut este că Maia Sandu a câștigat primul tur al scrutinului prezidențial din Republica Moldova, potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală, după numărarea voturilor din 99,67% dintre secțiile de votare. Sunt rezultate parțiale, însă Maia Sandu are un procent de 35,96%, față de Igor Dodon, cu 32,74. Procentul obținut de Maia Sandu are strânsă legătură cu votul primit de aceasta din diaspora.

Directori ai ARR, anchetați de procurorii anticorupție

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat că au în lucru un dosar în care sunt cercetați atât fostul director cât și adjunctul Autorității Rutiere Române, în legătură cu menținerea acestuia din urmă pe funcție, în ciuda unei interdicții stabilite de instanța de judecată. Astfel, fostul director adjunct Alin Iulian Țucmeanu fusese condamnat în 2019 și, potrivit hotărârii definitive, acesta nu mai avea dreptul de a fi la conducerea ARR. Cu toate acestea, fostul director Aurelia Surulescu l-a menținut în funcție. În dosar, pentru Țucmeanu a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale, dar și luarea măsurii controlului judiciar, sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de neexecutare a sancțiunilor penale. În același timp, Aurelia Surulescu are calitate de suspect, fiindu-se efectuate cercetări pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 03 aprilie 2019, prin decizia penală nr. 455/A, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe inculpatul Țucmeanu Alin Iulian, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Deși a luat la cunoștință de dispozițiile deciziei penale mai sus menționate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcția de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorității Rutiere Române, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situații juridice.
Cea care l-ar fi menținut în funcție a fost suspecta Surulescu Aurelia care, în calitate de director general al A.R.R., ar fi încălcat cu intenție dispozițiile prevăzute în Codul Muncii și nu ar fi constatat, prin decizie, în termenul legal, încetarea de drept a contractului de muncă pe care inculpatul Țucmeanu Alin Iulian îl avea încheiat cu instituția publică pe motiv de condamnare penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligații, între care:
să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent, să nu exercite nicio funcție de conducere în cadrul Autorității Rutiere Române.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului și suspectei li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală”, a precizat DNA.

Pedofil prins în Capitală. Acesta ar fi agresat un copil în lift

Foto: Ministerul de Interne - Facebook

Un pedofil periculos a fost prins în urmă cu foarte puțin timp, anunță cei de la Mediafax. Bărbatul ar fi agresat sexual un copil de 8 ani într-un lift al unui bloc din București și a fost, potrivit informațiilor, reținut de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Pedofilul se află acum în audieri

Agresiunea sexuală despre care se vorbește ar fi avut loc joia trecută, fapta acestuia fiind una cu premeditare. Băiețelul de 8 ani ar fi fost așteptat în fața unui bloc din Sectorul 6 al Capitalei, urmând ca, ulterior, agresorul să intre cu băiețelul în lift. Potrivit relatărilor victimei, acesta ar fi fost sărutat pe gât și atins în zonele intime de pedofil.

Polițiștii Biroului Agresiuni Sexuale l-au capturat pe acesta și l-au dus, în cele din urmă, la audieri pe presupusul pedofil, cercetat acum pentru infracțiunea de agresiune sexuală împotriva unui minor.

Acesta va urma să fie prezentat magistraților, cu propunerea de arest preventiv, fiind acum reținut și anchetat de Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Ziarul de Investigații

Berbeceanu anunță un call-center cu 72 de linii noi, destinat luptei anti-Covid19

Prefectul Capitalei Traian Berbeceanu a declarat că, de curând, s-ar fi luat o serie de măsuri care să fluidizeze anchetele epidemiologice obținute prin telefon. Mai exact, Berbeceanu vorbește despre un număr de 72 de linii telefonice noi care vor fi folosite în acest scop. Format la foc automat, centrul a putut lua viață și cu ajutorul voluntarilor de la Facultatea de Medicină din București, anunță prefectul. De asemenea, ar mai fi pus „umărul la treabă” instituții ca DSP București, Primăria Generală a Capitalei și S.T.S.

Berbeceanu: „Cu sprijinul viitorilor medici, intenționăm să reducem cât mai mult timpii de realizare a anchetelor epidemiologice”

Comisia Europeană somează România să închidă ori să reabiliteze depozitele de deșeuri ilegale

„Toate acestea însă ar fi fost în zadar fără implicarea totală a studenților Facultății de Medicină București care, pe bază de voluntariat, au ales să-i ajute pe medicii DSP în realizarea anchetelor epidemiologice. Astfel, cu sprijinul viitorilor medici, intenționăm să reducem cât mai mult timpii de realizare a anchetelor epidemiologice, să identificăm în termen cât mai scurt contactele directe ale persoanelor infectate cu Covid 19 și, prin izolarea rapidă a acestora, să întrerupem lanțul de transmitere a virusului (…) Am întâlnit studenți care, deși în cursul zilei de ieri au desfășurat activități în centru în ambele ture, astăzi, la prima oră, au revenit pentru a ajuta! Mulțumesc!”, a declarat prefectul Capitalei Traian Berbeceanu.

Ziarul de Investigații

Ciolacu se arată interesat de educația copiilor și crede că doar PSD are soluția potrivită

Educația a devenit un subiect deosebit de important pentru social democrați în această perioadă de pandemie de coronavirus, în condițiile în care cursurile școlare se desfășoară mai mult online, situație care i se pare inacceptabilă președintelui PSD. Ca și cum doar în aceste câteva luni de pandemie educația ar fi avut de suferit după atâtea guvernări „de top” și conduceri care mai de care mai dubioase la Ministerul Educației, Marcel Ciolacu taxează măsurile pe care Guvernul Orban le-a luat în domeniu. Iar Ciolacu atrage atenția că, așa cum liberalii trag cu dinții de organizarea alegerilor parlamentare luna viitoare, la fel ar putea lua în considerare la modul serios organizarea cursurilor școlare „față în față”. Totul ține de măsuri coerente, cum ar fi testarea elevilor și profesorilor.

Școli deschise pentru copii, nu doar pentru alegeri!

Guvernarea Iohannis-Orban ține școlile închise, total invers față de restul Europei civilizate. Dar le va deschide din nou pe 6 decembrie, când le vor transforma în secții de votare.

Nu au avut niciun plan pentru elevi. Nu au luat nicio măsură. Nu au pregătit sistemul de învățământ on-line. Nu au testat profesorii și elevii. În schimb, din nepricepere, lașitate și dezinteres total compromit grav educația copiilor!

Epidemia crește galopant, dar nu din cauza școlilor. O spun toți specialiștii. O recunosc până și politrucii din Guvernul PNL! Cu toate acestea, au decis ca școlile să fie închise în continuare.

Soluția corectă este cea propusă repetat de PSD. Testarea rapidă a copiilor și a profesorilor, acolo unde există suspiciuni sau contaminați, izolarea celor pozitivi și continuarea normală a școlii pentru cei sănătoși. Cursurile on-line, așa cum sunt gândite de acest guvern incompetent, sunt o glumă! Proastă!

Deschideți școlile, nu sacrificați educația copiilor!”, atrage atenția Marcel Ciolacu.

Turcescu, supărat că USR-iștii nu jură pe Biblie

Cu toată că România este stat laic, iar legea îți permite să nu juri pe Biblie dacă nu ai convingerile necesare pentru a o face, ci să-ți adaptezi jurământul, iată că Robert Turcescu nu pare să fie de acord cu un asemenea gest. Mai mult decât atât, același Turcescu îi ironizează pe consilierii USR ai Sectorului 1, spunând că aceștia ar fi jurat pe Biblie, caz în care Marx le-ar fi dictat asta, contribuind la vechea propagandă potrivit căreia USR ar nutri convingeri comuniste.

Turcescu îi atacă pe cei de la USR, folosindu-se de amintirea lui Marx

„Sint curios sa știu citi dintre useristii care au refuzat sa jure pe Biblie la învestire, au refuzat sa se cunune si religios. Sau acolo le-a fost frica de palma mamei soacre mai tare decit de Marx? Dacă Marx ar fi zis că religia e „iarba” popoarelor, pariez că jurau toți cu mîna pe Biblie!”, a spus Robert Turcescu, pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că, la jurământul depus de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, și de consilierii primăriei, anumiți consilieri USR și-ar fi adaptat jurămintele, refuzând să atingă Biblia. Președintele USR Dan Barna a declarat că  „este dreptul fiecăruia” să jure așa cum crede de cuviință.

Ziarul de Investigații

Orban, prima reacție după declarația controversată a Patriarhului Daniel

Cu toate că au trecut multe zile de la declarația controversată a Patriarhului Daniel, cea care părea îndreptată împotriva Guvernului Orban, premierul reacționează abia acum. Potrivit lui Orban, nu se simte vizat de declarația șefului BOR, amintind că regulile stabilite de guvern sunt unele clare, pe care ar trebui să le respecte toată lumea, inclusiv Biserica, cea responsabilă de pelerinaje și nenumărate slujbe bisericești.

Ludovic Orban: „Personal, nu mă simt vizat de declarația aceasta”

„Eu am stabilit niște reguli de protecție sanitară care să permită reducerea riscului de răspândire a virusului odată cu aceste sărbători religioase. Declarația nu consider că mă privește pentru că eu nu am interzis ca oamenii să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie. Nu știu la ce s-a referit Patriarhul. Personal, nu mă simt vizat de declarația aceasta”, a declarat Ludovic Orban pentru Europa Liberă.

În același context, premierul Orban a mai declarat că „fiecare pădure are uscăturile ei”, făcând referire la preoții care nu țin cont de regulile impuse pe timp de pandemie. Cu toate astea, Ludovic Orban a mai spus că nu trebuie să blamată biserica pentru asta, ci mai de grabă îndemnată să-și „educe” preoții întru respectarea regulilor.

„Sunt și preoți parohi care nesocotesc existența virusului, dar orice pădure are uscături și nu poate să fie judecată Biserica în ansamblu din cauza faptului că mai există câțiva preoți parohi sau călugări care nesocotesc aceste reguli. Biserica și Bisericile, în general, trebuie să își îndemne preoții să respecte regulile. Cred că au o răspundere, sunt îndrumători spirituali, dar răspund și pentru sănătatea credincioșilor. Ar trebui aici să aibă mai multă grijă. Repet, nu poate să fie judecată o Biserică sau alta că sunt pastori sau preoți care nesocotesc regulile și care îndeamnă la nerespectarea măsurilor de protecție sanitară”, a mai spus Ludovic Orban.

Ziarul de Investigații

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.2 ° C
0.6 °
-1.1 °
81 %
1.5kmh
0 %
S
8 °
D
6 °
lun
6 °
mar
7 °
mie
10 °

Ultimul articol

Educația între improvizație politică și instabilitate legislativă. Anatomia unui declin sistemic (1990–2025)

Instabilitatea conducerii: o constantă postdecembristă În perioada 1990–2025, Ministerul Educației a fost condus de 28 de persoane distincte, care au cumulat 33 de mandate ministeriale,...
Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...