Anunțul pe care nu vrea nimeni să-l audă l-a făcut, astăzi, primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz. Potrivit lui Fritz, Timișoara se află din ce în ce mai aproape de momentul unei caratinări, cu toate că acest lucru nu se dorește, însă coroborat cu evoluția cazurilor, pare o decizie greu de evitat.

Dominic Fritz: „O să fim confruntați foarte curând cu această decizie”

Berbeceanu anunță un call-center cu 72 de linii noi, destinat luptei anti-Covid19

„Asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creștere exponențială și trebuie să spun că, din păcate, este puțin probabil că vom putea evita o carantinare a orașului și, de fapt, a întregii zone periurbane. Ieri (luni – n.r.), DSU, prin donul secretar de stat, a dat o comunicare ca localitățile care depășesc rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori ar trebui să trimită analiza privind impunerea măsurii de carantină sau justificarea pentru neinițierea carantinării. Asta înseamnă că o să fim confruntați foarte curând cu această decizie”, a spus Fritz, într-o conferință de presă susținută astăzi.

Dominic Fritz, validat de Tribunalul Timiș

„Dacă privim cifrele în față, atunci dacă realizăm că oricum la un moment dat o să trebuiască să carantinăm zona metropolitană Timișoara. Poate e mai bine decât mai târziu, pentru că bineînțeles, cu fiecare zi ce cresc infectările este mai greu să le limităm. Cred că scopul principal trebuie să fie să putem la sfârșitul lui decembrie să putem să sărbătorim un Crăciun cât de cât normal și scopul trebuie să fie să salvăm cât de multe vieți, iar pentru asta trebuie să dezbatem aceste măsuri”, a mai spus primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentPSD a găsit cheia redeschiderii la jumătate a activității din industria HoReCa
Articolul următorCristian Rizea, fost deputat și fugar, actual „prins” la Chișinău
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.