1.7 C
București
sâmbătă, 3 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1101

România are de astăzi 6 procurori delegați la Parchetul European

Sursa Foto: Ministerul Justitiei

Procurorii propuși de Ministerul Justiței pentru a face parte din Parchetul European au fost acceptați de Colegiul unității. Numele celor șase procurori sunt Dana-Manuela Ana, Dana-Cristina Bunea, Camelia-Elena Grecu, Constantin Irina, Florin Bogdan Munteanu și Jean-Nicolae Uncheșelu. Patru dintre aceștia vin de la Direcția Națională Anticorupție, Dana-Cristina Bunea este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în timp ce Florin Bogdan Munteanu a soluționat dosare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
MJ a făcut selecția procurorilor pe 29 ianuarie, iar procurorii europeni delegați în România vor acționa în numele Parchetului European (EPPO) în statele lor membre și vor avea aceleași competențe ca procurorii naționali în ceea ce privește investigațiile, urmăririle penale și trimiterea în judecată. EPPO va ancheta și urmări penal fraude și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Avem, așadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuții de urmărire penală. Acum ne vom concentra pe aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia.

România a fost printre primele state care au susținut înființarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât și în etapele de operaționalizare a noului organ jurisdicțional al Uniunii. EPPO va avea un rol esențial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene. Activitatea operațională a EPPO este preconizată a începe în curând. Misiunea lui va fi cu atât mai importantă în perioada următoare, când vor fi disponibile fonduri semnificative din bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, în sumă de 1074.3 miliarde EUR, și din pachetul de redresare post-pandemic Next Generation EU, în valoare de 750 miliarde EUR”, se arată într-un comunicat de presă al MJ.

Monetăria Statului își plătește directorul, un fost electrician, cu 5.300 €/lună

Foto: Știri din Bucovina

Octavian Schen, director general la Monetăria Statului câștigă nici mai mult, nici mai puțin de 5.300 euro pe lună, potrivit unei știri inițiale Newsweek.ro. Conform informațiilor, acesta ar fi încercat (și reușit) să își ascundă veniturile obținute de la Monetăria Statului, în ultimii doi ani, ceea ce reprezintă o practică nelegală. Veniturile erau marcate cu „secret”, în declarația sa de avere din 2020, directorul acoperind sumele.

Monetăria Statului, locul unde electricienii pot deveni directori generali

Nu se știe motivul concret pentru care Schen a decis să-și ascundă veniturile salariale câștigate datorită funcției de director general la Monetăria Statului, însă ceea ce se știe este că acesta a intrat în instituție în anul 1998 când s-a angajat, într-o primă instanță, ca electrician la secția mecano-energetică. Timp de cinci ani a ocupat această funcție, ulterior obținând o diplomă de licență la ASE, semn că o diplomă de bacalaureat obținută la Grupul Școlar Industrial Energetic București nu era suficient pentru actualul director. Perseverența i-a adus beneficii acestuia, din câte se poate observa.

În drumul său pe scara ierarhică, Octavian Schen a trecut pe la contabilitate, ca mai apoi să ocupe un post la divizia de resurse umane. Următorul pas l-a propulsat direct pe scaunul de director al Monetăriei Statului.

Aurelia Surulescu, social democrata care s-a îmbogățit din salariul de la stat

Câteva detalii despre activitatea Monetăriei – post Revoluție

„În 1990 a fost adoptată  o Hotărâre de Guvern prin care Monetăria Statului se organizează ca regie autonomă în subordinea Băncii Naționale. În primii ani de după Revoluție, la Monetărie există o activitate intensă de batere pentru înlocuirea vechii monede a republicii socialiste. Se execută majoritatea monedelor de 1, 5, 10, 20, 50 și 100 de lei. În 2005, este extrem de activă în denominarea leului și reapariția în circulație a subdiviziunilor acestuia”, menționează sursa citată anterior.

Executor judecătoresc din Craiova, reținut de procurori pentru executarea silită ilegală cu repetiție a Complexului Energetic Oltenia

sursă foto: pixabay

Un nou dosar penal pentru un executor judecătoresc din Craiova, care are deja o condamnare de 10 ani de închisoare pentru acte de executare ilegală dispuse împotriva Complexului Energetic Oltenia. De menționat că executorul Gagiu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni similare și în 2018, însă prejudiciul reținut la acea dată era mult mai mare.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au anunțat că ieri, împotriva lui Nicolae Gagiu a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, sub acuzația de abuz în serviciu și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată. Nicolae Gagiu a fost dus astăzi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În perioada 2015 – noiembrie 2020, inculpatul Gagiu Nicolae, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 1.485.325 lei.
Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta ar fi transferat și ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus.
De menționat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condițiile în care inculpatul știa că este cercetat în prezentul dosar penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispozițiilor legale, în aceeași modalitate.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, au comunicat procurorii anticorupție.

În octombrie anul trecut, Gagiu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție, acuzația fiind aceea că a prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu 6 milioane de lei. Sentința nu este definitivă, în acest moment dosarul aflându-se în stadiul de recurs, la Înalta Curte, unde un termen de judecată a fost stabilit chiar pentru săptămâna viitoare.

În perioada 15 aprilie 2014 – mai 2018, inculpatul Gagiu Nicolae, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfăşurării a şase proceduri de executare silită, a cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obţinerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 5.924.320 lei. Concret, deşi prin deciziile instanţelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menţionată mai sus”, comunica DNA în 2018. La acea dată, Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în cauză, iar procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui teren şi asupra celorlalte bunuri ale lui Nicolae Gagiu, inclusiv sume de bani, prezente şi viitoare.

Ministrul Mediului exclude o dezbatere despre taxa auto

Foto: Hotnews
Foto: Hotnews

Fără discuții și fără dezbateri: ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că poate lua în calcul o discuție referitoare la taxa de poluare, dar refuză categoric să trateze subiectul taxei auto.

Ca răspuns la întrebările despre stadiul discuțiilor în privința unei posibile viitoare taxe auto, Tanczos Barna a declarat, potrivit Mediafax:

Nu vom lansa nicio dezbatere publică sau nicio discuție despre taxa auto. Putem vorbi despre o taxă de poluare, despre o formă de taxă care este aplicabilă în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, o formă prin care poluatorul plătește acolo unde există poluare”.

Aprilie, luna în care pot începe dezbaterile

De asemenea, ministrul Mediului a mai precizat că va lansa dezbaterea publică și discuțiile pentru a vedea în ce măsură România trebuie să se înroleze în rândul statelor europene care aplică diverse forme de taxare a poluării. Alternativa ar fi menținerea poziției în grupul celor trei – patru state membre ale Uniunii Europene care nu practică nicio formă de taxare a poluării aerului.

Tanczos Barna a mai adăugat că este vorba despre o dezbatere importantă și că este nevoie să se ia în calcul mărusile care pot fi impuse pentru reducerea poluării.

Trebuie să vedem cu ce măsuri putem să venim în vederea reducerii poluării, mai ales în marile centre urbane precum București, Timișoara, Iași, Cluj, unde constatăm aproape săptămânal că pe perioade scurte se depășește limita admisă de poluare”, a afirmat Tanczos.

Taxa de poluare nu este decisă de Ministerul Mediului

În ceea ce privește o opinie personală a ministrului Mediului referitoare la taxa de poluare, Tanczos a răspuns că ministerul nu poate decide aplicarea unei taxe, menționând că deciziile nu se iau în grabă, nu se iau fără o dezbatere publică și nici fără a analiza o situație juridică.

În același timp, Tanczos Barna  a făcut precizarea conform căreia nu dorește o repetare a istoriei și încearcă, pe cât posibil să evite procese pierdute la Curtea Europeană de Justiție.

Nu ministrul Mediului este cel care spune, de aceea vom avea dezbatere publică cu factorii decidenți”, a conclus Tanczos Barna.

Kelemen Hunor: ”Trebuie eliminate toate pensiile speciale!”

Foto: Hotnews
Foto: Hotnews

În viziunea lui Ludovic Orban ar trebui eliminate unele pensii speciale, Dacian Cioloș ar opta pentru desființarea pensiilor care nu se justifică, în timp ce Kelemen Hunor îi corectează: ”Toate trebuie eliminate”.

În ciuda opiniilor colegilor din coaliție, în data de 1 februarie 2021, liderul UDMR susținea eliminarea tuturor pensiilor speciale, declarând că nu există variantă de mijloc.

De asemenea, întrebat dacă susţine varianta USR referitoare la eliminarea pensiilor speciale ale demnitarilor, președintele UDMR s-a artătat ferm, arătând că nu există un acord în coaliţie pe această temă.

La începutul lunii februarie, politicianul susținea că fiecare cetățean este egal în fața legii, un acord în coaliție nu a intrat și nici nu intră în discuție referitor la subiect, menționând, în același timp, că pensiile speciale trebuie eliminate pentru toate categoriile socio-profesionale.

Kelemen Hunor rămâne categoric

Discuția referitoare la pensiile speciale continuă și în data de 10 februarie, iar vicepremierul Kelemen Hunor a subliniat că UDMR doreşte eliminarea tuturor pensiilor speciale, nu doar pentru o categorie de salariaţi.

Nu discriminează, insistă în deciziile luate și declară că nu există „în special pentru parlamentari” şi „în special pentru alţii”.

Ori eliminăm toate pensiile, fiindcă toţi suntem egali, ori nu eliminăm nimic. Deci, noi suntem pentru a elimina toate pensiile speciale”, au fost cuvintele lui Kelemen Hunor.

Fără discriminare: Toate pensiile speciale trebuie eliminate

În ceea ce privește pensiile speciale ale magistraților, în condiţiile în care există o decizie a Curţii Constituţionale pe această temă, liderul UDMR și-a menținut opinia, s-a arătat de neclintit, pledând pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale.

Ori eliminăm toate pensiile, fiindcă există decizii ale CCR pentru mai multe categorii, ori stabilim un plafon pentru toate pensiile speciale, ori ne batem joc de noi înşine şi de banii publici”, a fost concluzia vicepremierului.

Șoferul vinovat pentru accidentul din localitatea Ovidiu a fost prins

Polițiștii rutieri din Constanța au fost alertați, în cursul zilei de marți, 9 februarie, în jurul orei 10:00, în legătură cu producerea unui accident rutier în localitatea Ovidiu, județul Constanța. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că accidentul s-a produs între două autoturisme, unul condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, iar celălalt condus de o femeie de 34 de ani. În urma impactului, unul dintre autoturisme a ieșit de pe partea carosabilă acroșând un stâlp, care a căzut pe un al treilea autoturism aflat în trafic. Toate cele trei mașini au fost avariate.

Bărbatul responsabil de accident a fost prins de polițiștii din Ovidiu, după ce a încercat să fugă de la fața locului

Șoferul responsabil de accidentul din localitatea Ovidiu a încercat să fugă de la fața locului, însă la scurt timp a fost prins de poliție. La verificări s-a constatat că acesta deținea o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost încătușat și transportat ulterior la spital pentru investigații, întrucât s-ar fi rănit ușor în accidentul produs chiar de acesta.

„La unitatea spitalicească, bărbatul a avut un comportament recalcitrant și nu s-a supus indicațiilor polițiștilor, încercând să fugă, motiv pentru care a fost încătușat. Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța, potrivit CTNews.ro.

Constanța: Polițistul local amendat de un coleg de la Rutieră a contestat contravenția în instanță

Constanța, cu vederea spre mare

Foto Primăria Constanța

Primăria Constanța a anunțat modernizarea căii de acces spre cea mai cunoscută plajă de pe litoralul românesc, Plaja Modern. Această acțiune va completa lucrările de modernizare a plajelor, prin înnisipare, ce va da litoralului 53 de hectare de plajă nouă.

După ani în care zona de acces către plaja Modern oferea o privește dezolantă, proiectul de consolidare și modernizare a treptelor degradate se materializează. Echipele administratorului drumului public intervin în aceste zile asupra scărilor din zona de esplanadă de pe strada Mircea cel Bătrân, după ce în cursul săptămânii trecute s-a acționat în zona de acces către plaja Modern, dinspre strada Ștefan cel Mare

au scris reprezenanții primăriei Constanța, pe o rețea de socializare

Printre lucrările asupra căii de acces se află decomaltarea șanțurilor, care vor pregăti terenul pentru montarea noilor rigole, de beton. Totodată a fost anunțată și înlăturarea bordurilor de beron de pe lateralele scărilor.

„Treptele urmează să fie stabilizate prin montarea de cofraje din metal. Se vor placa cu oțel contratreptele și pereții laterali ai scărilor. Scările vor fi recondiționate prin turnarea unui nou strat de beton iar pentru separarea fluxurilor de trecători va fi amenajată un suport de sprijin. Modernizarea scărilor de acces către Plaja Modern va oferi atât constănțenilor, cât și turiștilor, oportunitatea petrecerii timpului liber într-un mod civilizat”, se mai arată în comunicat.

Reamintim că litoralul românesc va avea la începutul acestei veri aproape 53 de hectare de plajă nouă, ca urmare a celei  mai mari operațiunii de înnisipare din ultima jumătate de secol. Acest proiect amplu, cu o valoare de peste 800 milioane de euro, este atât în beneficiul locuitorilor din zonă, cât și al operatorilor economici, de turism.

După finalizarea proiectului, locuitorii din zona litoralului românesc vor fi mai protejaţi, iar turiştii se vor putea bucura de o plajă largă şi modernă. Mai mult, proiectul nostru va avea efecte pozitive majore și în domeniul socio-economic, iar operatorii din zona litorală vor putea să își dezvolte activitatea în cele mai bune condiții”, au transmis reprezentanții ANAR.

Primăria Sectorului 5 și certificarea sistemului de management al calității

Certificatul ISO 9000 (Sursă Facebook Primăria Sectorului 5)

Primăria Sectorului 5 a obținut pentru prima dată certificarea sistemului de management al calității ISO 9001:2015 în cadrul proiectului „O primărie mai aproape de oameni la doar un click distanță” SIPOCA 661/SMIS 128825, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, se arată într-un comunicat de presă.

Procedura de obținere a certificatului ISO 9001:2015 a fost demarată în timpul mandatului Primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Prin această certificare se demonstrează angajamentul Primăriei Sectorului 5 de a respecta cerințele acceptate la nivel internațional, o garanție pentru desfășurarea eficientă și eficace a activității instituției. Sistemul de management al instituției este funcțional și conform cu standardele internaționale în domeniu, astfel, atenția este îndreptată către nevoile cetățeanului, îmbunătățind permanent calitatea serviciilor oferite acestora

Comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 5

Certificarea ISO 9001, primul pas pentru o administrație publică modernă și competitivă

Acest certificat simbolizează o confirmare a respectării de către o organizație a cerințelor standardului ISO 9001:2015. „De fapt, certificarea ISO 9001 simbolizează o apreciere a calității actului managerial de către un evaluator extern, o apreciere a bunelor practici din organizație. Se atestă, prin procesul de certificare, orientarea organizației în direcția calității. Evaluarea se realizează urmărind cerințele cadru ale standardelor referitoare la managementul calității din familia ISO 9000.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit site-ului Asociației pentru Implementarea Democrației (AID), „valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.323.148,40 lei, din care 3.436.600,48 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020, Axa prioritară 2: Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul Specific 2.1: Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, în cadrul Cererii de Proiecte POCA/470/2/1 (CP12/2018 pentru regiunea mai dezvoltată), «Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunea mai dezvoltată»”.

Primarul Timișoarei, avertizare: „Ne mințim singuri și asta ne dă o impresie de falsă siguranță”

Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, critică voalat modul în care autoritățile – colegii săi de coaliție până la urmă – gestionează pandemia în țara noastră. După ce săptămâni întregi a făcut apeluri repetate pentru ca Timișoarei să îi fie alocate mai multe doze de vaccin, Fritz a vorbit astăzi într-o conferință de presă despre testările care se efectuează în toată țara, explicând că încă nu se testează la nivelul la care ar trebui.

Aceasta în contextul în care județul Timiș în general are o rată mare de infectare însă, după cum spune edilul Timișoarei, explicația este aceea că se testează mult, aproape dublu față de alte zone. În cadrul aceleiași conferințe de presă, Fritz a solicitat autorităților centrale să aloce mai multe doze de vaccin în Timiș, potrivit Opinia Timișoarei.

Impresia mea, dacă mă uit la cifre, este că noi avem mai multe cazuri cunoscute pentru că noi, în Timiș, tesăm cum ar trebui să testeze toată România. Cred că este o problemă că în alte părți ale țării ne mințim singuri și asta ne dă o impresie de falsă siguranță. Ca să fac o comparație, în Timiș se fac săptămânal, în medie, cam 1.500 de teste PCR la 100.000 de locuitori. Media națională este de 700 de teste la 100.000 de locuitori. Deci noi în Timiș testăm dublu. Zece la sută din toate testele făcute în România sunt în județul Timiș.

Eu cer urgent o politică unitară de testare, nu numai de raportare, la nivelul întregii tari. Să fie publice aceste date despre numărul de teste efectuate la nivel de județ, pentru că așa vedem ca un județ care pe hârtie este verde este poate mai în pericol decât unul care este pe hârtie roșu. Spun doar că ceilalți nu iau destul de mult în serios, iar asta are efecte negative.

Fac apel la transparență și în privința vaccinării și propun o schimbare a criteriilor de alocare a dozelor în funcție de numărul de programări. E absurd să trebuiască timișenii să se deplaseze în alte județe. Dați vaccin acolo unde cererea este mai mare. Înțeleg foarte bine ca România, la fel ca peste tot în lume, are mai multă voință de a vaccina decât doze disponibile”, a declarat primarul, potrivit sursei citate.

Decizie inedită: soluția lui Ciolacu ar fi Laura Codruța Kovesi

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu / Captură video

Conform unui mesaj transmis în cursul zile de azi președintelui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu cere ajutorul Laurei Codruța Kovesi, susținând că Iohannis ”protejează mafia PNL-USR din Guvern”.

Spusele președintelui PSD vin în contextul în care Florin Cîțu a făcut anunțul conform căruia a dispus o investigație din partea Corpului său de Control pe modul de aplicare a Măsurii 3 – granturi de investiții pentru IMM-uri, subliniind că dorește că sumele să ajungă la firmele care au ”cea mai mare nevoie”.

Suspiciuni cu privire la aplicaţiile depuse

De asemenea, respectivul anunț a venit după o întâlnire cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui. Năsui a subliniat faptul că această măsură nu îşi atinge scopul, întrucât din cei 27.736 de aplicanţi, 8.275 au aplicat pentru imobile.

Din punctul de vedere al liderului Partidului social Democrat, președintele ar proteja coaliția aflată la guvernare, coaliție privită de politician ca pe o mafie în fața căreia Klaus Iohannis nu ar avea nimic de spus și acționând ca un complice.

În data de 5 februarie, Ciolacu îi acuza atât pe Năsui, cât și pe Cîțu, afirmând că actualul Guvern nu este în stare să gestioneze programele pentru IMM-uri.

Fondurile europene revin în discuțiile politicianului, liderul PSD manifestându-și speranța că va interveni șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.

Ați închis ochii blajin când PNL a #furat sute de milioane de euro în plină pandemie, cu achizițiile de măști și ventilatoare de la UNIFARM.

Acum stați și vă lustruiți schiurile în timp ce miniștrii, pe care i-ați pus peste capul poporului care a votat altceva, fură cu nesimțire și banii europeni! 478 de milioane de euro – fonduri europene NERAMBURSABILE destinate sprijinirii firmelor românești au ajuns pe mâna samsarilor imobiliari!”, a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, a adăugat că miniștrii președintelui ar fi dat iama, după bunul plac, prin platforma electronică, măsluind rezultatele în timp ce antreprenorii onești sunt în pragul falimentului.

Kovesi, ca soluție și profesor

Insistând pe tăcerea sau neimplicarea președintelui, Ciolacu a mai afirmat că inactivitatea nu va împiedica DLAF și OLAF să acționeze.

Unde vă veți ascunde atunci când accesul României la banii europeni va fi blocat din cauza hoției guvernamentale monumentale PNL-USR??!

PS: Sau dați-i un telefon doamnei Kovesi de la Parchetul European să vă învețe ce se întâmplă când banii europeni sunt furați fără jenă!”, a conclus Marcel Ciolacu.

Foto

Liberalii și turismul electoral: la vot doar cu viză de flotant „cu vechime”

Un deputat PNL a gândit o modificare a Legii 115/2015, scopul declarat fiind acela de a opri turismul electoral. Din ce explică liberalul Gigel Știrbu – citat de Euractiv, modificările au legătură cu vizele de flotant, dat fiind că, în urma unei analize proprii, a observat o migrație suspectă la alegerile locale din anii 2016 si 2020.

Concluzia deputatului Știrbu a fost aceea că numărul de vize de flotant a fost de 20.000, aproape toate emise în preajma alegerilor, adică „a fost obținută viza de flotant doar pentru a-l vota pe primar și sunt oameni care își fac viză de flotant câteva zile, săptămâni sau chiar o lună înainte de ziua alegerilor, apoi votează, iar patru ani de zile nu mai calcă prin acea localitate”.

Așa cum am promis, am depus la începutul acestei noi legislaturi inițiativa legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenta persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români, în sensul prevenirii ”turismului electoral” și distorsionării rezultatului alegerilor.

Concret, nu mai pot vota pe listele electorale permanente persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală de mai puțin de un an de zile înaintea datei scrutinului. De ce? Pentru că sunt cetățeni care își fac viză de flotant cu 3, 4, 5 zile înainte, o săptămână sau cu o lună înainte de ziua alegerilor, apoi, își exercită dreptul constituțional de a vota acolo, iar patru ani de zile nu mai calcă prin acea localitate. Este inadmisibil ca prin votul astfel viciat din localitățile respective, de către cetățenii care nu locuiesc în comunitățile respective, să fie compromise programele de dezvoltare ale localităților! Stop turismului electoral!”, scrie Gigel Știrbu pe Facebook.

Constanța: Polițistul local amendat de un coleg de la Rutieră a contestat contravenția în instanță

Foto: Poliția Română Facebook

Cazul polițistului din Constanța care a fost amendat în timpul serviciului de un coleg de la Poliția Rutieră a făcut, la momentul respectiv, destulă vâlvă pe canalele media, fie ele online sau clasice.

Agentul amendat a spus că în luna martie 2020, în timp ce se afla de tură, în calitate de polițist local, a observat un autoturism marca Dacia, care se deplasa necontrolat pe carosabil, cu luminile stinse. Ulterior acesta a cerut ajutorul Poliției Rutiere, întrucât nu avea competența necesară pentru a opera cazul. Ajuns la fața locului, agentul de poliție rutieră i-a solicitat polițistului local să se legitimeze, însă în lipsa actului de identititate, acesta a prezentat legitimația de muncă, motiv pentru care a fost amendat.

Dosarul Retrocedărilor din Constanța: Dragoș Săvulescu, liber în Italia

Constanța, orașul tuturor posibilităților

Astfel, prin intermediul cererii înregistrate pe rolul Judecătoriei Constanța, polițistul local a formulat o plângere împotriva procesului verbal de contravenție, solicitând anularea acestuia, însă și restituirea sumei de 250 lei pe care a achitat-o (jumătate din amendă), în baza procesului verbal, însă și obligarea reclamatului să plătească cheltuielile aferente judecății, precizează Ziua de Constanța. De asemenea, polițistul amendat nu se consideră vinovat, considerând amenda nejustificată.

„Nu se poate reține susținerea organului constatator, în sensul că petentul (nr. polițistul local) a refuzat sa dea relații cu privire la identitatea sa, câtă vreme aceasta a precizat ca este agent la poliția locală, era îmbrăcat în uniformă, fiind la vedere si legitimația pe care acesta o poartă întotdeauna în timpul serviciului. Instanța reține că nu a existat un refuz din partea petentului, câtă vreme insigna pe care acesta o purta putea conduce la concluzia, fără niciun dubiu, că acesta face parte din cadrul Poliției Locale, și, totodată, petentul i-a indicat datele sale agentului de poliție, neavând asupra sa actul de identitate“, se arată în motivare, potrivit sursei citate anterior.

De curând, Judecătoria Constanța a admis plângerea formulată de polițistul local și a anulat procesul verbal de contravenție emis de polițistul de la Rutieră.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
1.7 ° C
2.1 °
1 °
65 %
1.5kmh
0 %
S
5 °
D
6 °
lun
5 °
mar
8 °
mie
5 °

Ultimul articol

Educația între improvizație politică și instabilitate legislativă. Anatomia unui declin sistemic (1990–2025)

Instabilitatea conducerii: o constantă postdecembristă În perioada 1990–2025, Ministerul Educației a fost condus de 28 de persoane distincte, care au cumulat 33 de mandate ministeriale,...
Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...