4 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1095

România, țara în care toate partidele își arogă eliminarea pensiilor speciale: „Nu e un motiv de laudă pentru niciun politician”

Vot Parlament

Ieri, parlamentarii au căzut de acord că nu au dreptul la pensii speciale, o mică picătură într-un ocean al drepturilor bănești acordate în această direcție în România. La finalul zilei, toți politicienii s-au lăudat că datorită lor a fost posibilă o așa minune, însă în continuare rămân mult mai multe categorii de „speciali” care încasează astfel de pensii. La o analiză rapidă, este de neînțeles de ce abia în anul de grație 2021 a fost făcut acest prim pas, dat fiind că, la nivel declarativ, toate partidele își doreau cu ardoare o astfel de modificare a legii.

Ba, mai mult, toate partidele au merite deosebite, de la USR-PLUS, la PNL și chiar PSD. Și, chiar dacă USR-PLUS este una dintre formațiunile cele mai vocale în acest sens, Dacian Cioloș pare că nu a citit ce au scris colegii săi și avertizează că nici măcar nu ar trebui făcut mare zgomot pe subiect. Asta într-o primă frază dintr-o postare pe Facebook, pentru că la următoarea recunoaște că USR-PLUS e singurul partid care luptă neîncetat în această direcție. Plus PNL, dacă tot sunt parteneri de coaliție.

Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor nu e un motiv de laudă pentru niciun politician, e un moment de normalitate, o revenire la principiul sănătos al contributivității.
Asta s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României și mă bucur că, la presiunea publică pe care Alianța USR PLUS și PNL o fac de câțiva ani, PSD a înțeles să voteze pentru eliminarea acestor pensii pe care tot PSD le-a introdus.
Este doar o etapă – importantă – în demersul nostru de a restabili dreptatea în România. Va trebui ca după o analiză rapidă să restabilim acest principiu pentru toate pensiile speciale nejustificate, în acord cu Constituția României
”, promite Cioloș, co-lider al USR-PLUS.

Momentul eliminării pensiilor speciale a fost marcat, firește, și de PNL și PSD, în condițiile în care aceste drepturi au fost conferite în timpul unei majorități formate din PSD, UNPR și ALDE. „Dacă nu există voința conturată a actualei coaliții, în special a Partidului Național Liberal și al alianței USR- PLUS, astăzi nu s-ar fi ajuns la acest deznodământ corect și drept pentru România”, scrie și Ludovic Orban pe rețeaua de socializare.

Nimic mai neadevărat, pare a sublinia Marcel Ciolacu, care crede că „majoritatea de dreapta a votat cu noduri în gât” proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor care, în viziunea liderului PSD, aparține nici mai mult nici mai puțin decât formațiunii pe care o conduce. Ba mai mult, Ciolacu este convins că de acum înainte toate pensiile speciale pot fi eliminate, prin pixul actualului premier Florin Cîțu.

Odată modificat Statutul deputaților și senatorilor, pe Cîțu nu-l mai împiedică nimic să dea OUG pentru eliminarea tuturor celorlalte pensii speciale.
Am un singur mesaj pentru PNL și USRPLUS: veniți odată cu bugetul! S-a terminat cu scamatoriile și inventarea de motive. Toți românii așteaptă respectarea promisiunilor făcute în campanie și pe care acum le încălcați pe bandă rulantă: pensiile, voucherele de vacanță, gratuitățile pentru studenți, sprijinul pentru mediul de afaceri românesc!
Pe scurt, românii așteaptă o guvernare responsabilă și creșterea nivelului de trai – așa cum ați promis!, nu austeritate, certuri pe ciolan sau scuze expirate cu greaua moștenire
”, scrie și liderul PSD.

Tichia de mărgăritar a lui madam Clotilde …

Dincolo de canon. Noua sculptură azi
Dincolo de canon. Noua sculptură azi

A rezolvat serviciul public de salubritate, intrând în conflict cu operatorul acestuia, fiindcă nu vrea să plătească facturile. 

A rezolvat bursele elevilor, care nu se plătesc nici până în ziua de azi. 

A rezolvat problema locurilor de parcare de reședință, creând un haos total la ADP Sector 1. 

A rezolvat și paza din școli, pentru a cărei lipsă a fost amendată de către Poliția Națională.

După atâta muncă, edilul din Banu Manta și-a găsit timp și pentru tichia de mărgăritar… Pardon, pentru mecenat.

Astfel, Holul de Onoare al Primăriei Sectorului 1 va găzdui, în perioada 19 februarie – 21 martie 2021 expoziția „Dincolo de canon. Noua sculptură azi”

Expoziția este organizată cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși de către Primăria Sectorului 1 București și Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Clotilde Armand -Foto romaniamama.ro

Expoziția își propune să prezinte unele dintre cele mai inovative modalități de exprimare artistică din creația românească de azi propuse de artiștii sculptori/sculptorițe: Alin Caracaș, Mihaela Eftimie, Emil Cristian Ghiță, Radu Panait, Daniel Petria, Adrian Piorescu, Alexandru Ranga, Maria Răducanu, Ștefan Siminic, Teodor Siminic, Irina Tănase, Adriana Untilov, Matei Ulmeanu, Florin Zhu

anunță organizatorii

Dincolo de canon. Noua sculptură azi

Expozanții vor demonstra „forța de creație și înnoire a tinereții”, iar demersul expozițional își propune să răspundă nevoii „de a crea oportunități de afirmare a tinerei generații de sculptori” dar și „să aducă în atenția publicului cele mai noi modalități de expresie specifice tinerilor artiști”, mai spun organizatorii.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 19 februarie – 21 martie 2021 între orele 11-17, inclusiv sâmbăta și duminica

Dar, deși vernisajul expoziției va avea loc vineri la orele 17, acesta se va desfășura cu ușile închise, fiind destinat doar cunoscătorilor, adică artiștilor și apropiaților acestora. Abia după aceea, publicul larg va putea vizita expoziția doamnei primar.

Pretextul este, bineînțeles, pandemia 

Dincolo de canon. Noua sculptură azi

Desigur, comentariile de pe pagina de socializare a lui Clotilde Armand, unde edilul a și anunțat vernisajul, duc și către un alt mobil al amânării accesului publicului. Cetățenii ii reproșează edilului că refuză să țină audiențe, sub pretextul respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. 

Deci, mobilul restricționării accesului publicului larg la vernisajul de vineri ar putea fi și acela de a evita posibilele reproșuri ale unora dintre cetățeni.

Trecând peste aspectul monden sau peste considerațiile de ordin politic, ceea ce șochează este aspectul ușor grotesc al operelor de artă ce urmează a face deliciul publicului. 

Oare ce viziune artistică doresc să ne împărtășească tinerii sculptori? Personajul cu trup feminin și cap suin să fie, oare, o exprimare discriminatorie la adresa doamnelor și domnișoarelor ceva mai rubensiene? Iar personajele cu măști de gaze pe figură să facă aluzie la problema poluării din nordul Capitalei, oare? 

Clădirea Primăriei Sectorului 1 este una monumentală, construită între anii 1928 și 1936, într-un stil eclectic ce îmbină elemente neoromanice și neoromânești, pentru Primăria de Verde, cum se numea pe atunci. 

Dincolo de canon. Noua sculptură azi

Pictura din superba sală de consiliu aparține Olgăi Greceanu, o pictoriță celebră și în vogă, în epocă. Regele Carol II însuși a plătit din banii săi pictura pentru a imortaliza scene de la încoronarea sa. 

Într-o asemenea clădire publică monumentală, în Holul de Onoare, placat cu marmură albă, decorat cu coloane de marmură și de unde pleacă scara monumentală de marmură sculptată, poate că nu este locul cel mai potrivit pentru expunerea unor opere de artă ce ar putea stârni controverse. 

Desigur, aceste opere ar putea fi expuse, de ce nu cu succes, într-o galerie privată.

Și rămâne fără răspuns întrebarea legitimă a cetățenilor: cum de primarul Clotilde Armand poate participa la evenimente mondene, precum vernisajul unei expoziții, dar nu poate acorda audiențe în spațioasa sală de consiliu a Primăriei Sectorului 1?

Poate că lui madam la maire Clotilde îi trebuie o… pălărie de mărgăritar…sau poate are…

Vama Veche, loc de tranzit pentru mărfurile contrafăcute venite din Turcia

Vama Veche / Foto: Iulia Kelt

Polițiștii de frontieră din din Vama Veche, județul Constanța au descoperit, într-un autocar care venea din Turcia, articole de încălțăminte sport în valoare de peste 28.000 lei contrafăcute, inscripționate cu numele unor mărci celebre, notează publicația locală constanțeană CTNews.ro.

Conform declarațiilor reprezentanților Gărzii de Coastă, în Punctul de Trecere a Frontierei un autocar sosit din Turcia a fost, în cursul zilei de astăzi, controlat de agenți, pentru ca ulterior să se descopere produsele contrafăcute.

„Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele unui pasager 188 articole de încălțăminte sport, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 59 de ani. Persoana în cauză a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Constanța: o femeie a murit după ce a sărit de la etaj, în urma unui incendiu

Zi plină pentru ofițerii Gărzii de Coastă din Vama Veche

Potrivit sursei citate, tot astăzi și tot în punctul de trecere al frontierei din Vama Veche, într-un alt autocar au fost găsite bijuterii în valoare de 25.000 lei. Coincidența face ca acestea să fie găsite asupra unei femei care venea tot din Turcia. Bijuteriile au fost confiscate până la finalizarea anchetei, iar femeia a primit o amendă contravențională în valoare de 5.000 lei.

„Polițiștii de frontieră au descoperit asupra unei pasagere, ascunse în îmbrăcămintea acestei, 102 grame bijuterii din metal galben și 118 grame bijuterii din metal alb. Bijuteriile aparțineau unui cetățean român, de sex feminin, în vârstă de 49 de ani. Persoana în cauză a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține autorizație de comercializare sau documente de proveniență pentru bunurile transportate”, au mai precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, după validarea deputatului Tobă: „O ofensă la adresa memoriei miilor de victime”

Azi, Francisc Tobă a fost validat în funcția de deputat, numirea acestuia fiind publicată inclusiv în Monitorul Oficial, în ciuda informațiilor potrivit cărora noul parlamentar ar fi avut un rol în reprimarea Revoluției de la Sibiu.

Asupra acestui aspect a atras atenția inclusiv Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, care și-a arătat dezaprobarea privind validarea ca deputat a acestuia. Însă votul a fost clar: în Plenul Camerei Deputaţilor validarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă a trecut cu 155 de voturi „pentru”, 8 voturi „împotrivă” și o abţinere.

Francisc Tobă, în vârstă de 67 de ani, nu este pentru prima dată în Parlament. Pentru prima dată a deținut mandatul între 1992-1996, fiind ales în județul Sibiu pe listele partidului PDSR. Francisc Tobă a fost și consilier al lui Adrian Năstase, iar la alegerile din decembrie 2020 a obținut un mandat de parlamentar din partea Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor.

IICCMER dezaprobă ferm acest vot transpartinic. Validarea mandatului de deputat al domnului Francisc Tobă, în ciuda numeroaselor probe care atestă implicarea sa în reprimarea Revoluției de la Sibiu, este o ofensă la adresa memoriei miilor de victime din decembrie 1989. IICCMER își reiterează implicarea în investigarea crimelor și abuzurilor comise în perioada 1945-1989. Or, gestul validării ca parlamentar a unei persoane trimise în judecată în dosarul Revoluției este o piedică în derularea corectă a procesului comunismului”, se arată într-un comunicat.

Piedone: „Nu vreau să văd gunoi pe străzi și nu vreau să lăsăm sute de oameni fără loc de muncă”

Captură video

În cursul zilei de astăzi, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a convocat o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Sector 5, întrucât sănătatea publică este cel mai important aspect de care trebuie să se țină cont. În plus, primarul Piedone a mai spus o altă problemă importantă pe ordinea de zi este situația efectivă a companiei Salubrizare Fapte 5 S.A. Primarul a cerut să se găsească soluții pentru ca angajații companiei de salubrizare să nu rămână fără loc de muncă, punctând, totuși, că în primul rând administrația ar trebui să țină cont de sănătatea locuitorilor sectorului.

Cristian Popescu Piedone: „Prin mine nu vreau să se deconteze niște greșeli ale trecutului”

„Am ajuns în punctul în care decontăm greșelile celor din trecut.”, a spus edilul în cadrul ședinței. Cristian Popescu Piedone a mai spus se știa de problema de la Salubrizare Fapte 5 S.A. încă din iunie 2020, însă nimeni din vechea administrație condusă de Florea Daniel nu a luat nicio măsură pentru că nu s-ar fi dorit soluționarea neregulilor. „Pentru a evita o situație care poate pune în pericol siguranța cetățeanului și sănătatea publică, am convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sector 5.”, s-a mai zis în ședința de astăzi.

Primarul Cristian Popescu Piedone urmează dispozițiile de la „Mediu”

Edilul a scos în evidență și problema gunoiului de pe raza sectorului, problemă care, dacă nu va fi rezolvată la timp riscă să devină un real pericol pentru comunitate. „Dacă va fi nevoie, voi convoca și o ședință a acționarului Salubrizare Fapte 5 S.A. și anume Consiliul Local.”, a mai spus Piedone.

Cristian Popescu Piedone a subliniat importanța conștientizării gravității situației și necesitatea găsirii unei soluții de urgență „pentru evitarea unei crize majore de sănătate publică, generată în mod voit și repetat de vechea administrație publică a sectorului.”, a mai transmis în ședință primarul Sectorului 5 al Capitalei.

Agenția pentru Protecția Mediului București a dispus suspendarea Autorizației de Mediu pentru Salubrizare Fapte 5 S.A. pentru șase luni.

Soțul femeii decedate în Constanța: ”Pompierii erau lângă mine. Priveau cum stă acolo și țipă”

Sursa: Digi 24
Sursa: Digi 24

În dimineața zilei de ieri a avut loc un tragic eveniment în Constanța: o femeie a murit, după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc, încercând să se salveze din incendiul care îi cuprinsese apartamentul.

Astăzi, soțul femeii a încercat să explice atât gestul soției sale, cât și incompetența pompierilor care se aflau la fața locului.

Mitică Stoica, spune într-un interviu în exclusivitate pentru postul de televiziune DIGI24 că, într-un prim moment, atât el, cât și soția au ieșit în siguranța din apartamentul în flăcări. Cu toate acestea, decizia ei de a se întoarce i-a fost, într-un final, fatală.

Deși au ieșit împreună din casă, soțul a povestit că aceasta s-a întors după un laptop, în care avea lucrări de serviciu.

Femeia din Constanța a murit cu două minute înainte ca pompierii să aducă una din cele trei autoscări din județ

În completare, Mitică Stoica a venit cu detalii legate de intervenție, menționând că pompierii au ajuns foarte târziu și, la fel de târziu, au dat drumul la apă. Bărbatul spune că a insistat în repetate rânduri să fie dat drumul la apă, pompierii aflându-se lângă el:

Târziu au ajuns și foarte târziu au dat drumul la apă. Vedeți în filmare că au cuplat furtunul și nu dădeau drumul la apă. Eram acolo, puteți să vedeți. Le-am zis de 4-5 ori: dați drumul la apă, dați drumul la apă! Nu știu ce așteptau așa că… se putea să fie mai mică paguba. Erau lângă mine. Și ea era sus, acolo. Nicio saltea, cum se face afară, să cadă de la etaj. Priveau cum stă acolo și țipă…”, a declarat soțul victimei.

Victima a murit cu două minute înainte ca la fața locului să ajungă, de la 8 kilometri distanță, una din cele trei autoscări existente în întreg județul Constanța.

Într-o încercare disperată de a se salva din calea flăcărilor, femeia a sărit de la etajul 6.

Trăim încă un episod sumbru și avem o nouă dovadă a incompetenței, a neputinței și a unui sistem bolnav în fața urgențelor.

Ministerul Transporturilor a semnat contractul pentru pasajul Drajna

Foto Cătălin Drulă, facebook

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a anunțat semnarea contractului pentru pasajul de la Drajna peste DN 3A Lehliu – Fetești, dar și magistrala de cale ferată București – Constanța. „Vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată și timpii mari de așteptare”, a scris pe o rețea de socializare ministrul.

„Încă o veste bună: astăzi s-a semnat contractul pentru pasajul de la Drajna peste DN3A Lehliu-Fetești și magistrala de cale ferată București-Constanța. Astfel, vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată și timpii mari de așteptare pe relația Slobozia – autostrada A2 – Călărași”, a anunțat ministrul Drulă pe Facebook.

Acesta a menționat că termenul contractul al acestui proiect este de 24 de luni, 6 luni pentru proiectare și alte 18 luni pentru execuție. „Proiectul are o lungime de 2,7km pe traseu nou, dintre care pasajul propriu-zis are o lungime de aprox. 300 de metri”, a mai scris Drulă. Totodată, acesta a menționat că are „promisiunea constructorului că va face toate eforturile pentru a finaliza în avans față de termen”.

Proiectul, în atenția guvernului încă de anul trecut

În luna mai 2020, ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode, a anunţat că doreşte introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind realizarea unui pasaj în zona Drajna din judeţul Călăraşi.

„După ani de aşteptări astăzi facem un pas important înainte în eliminarea blocajelor înregistrate într-unul din cele mai aglomerate noduri rutiere din România. Noi vom amenaja un pasaj rutier de-a lungul DN 21 peste calea ferată Bucureşti – Constanţa şi peste intersecţia DN 3A. În fundamentarea necesităţii implementării acestui obiectiv, am ţinut cont de media zilnică anuală înregistrată în prezent, respectiv 11.300 de vehicule pe zi, cu menţiunea că în desfăşurarea traficului configuraţia actuală a infrastructurii se înregistrează un timp de aşteptare de 30-45-60 de minute”, a explicat, la acel moment, Lucian Bode, în ședința de Guvern.

Kelemen Hunor ar schimba Clujul pentru Bihor

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Prefectura Bihor intră în jocurile politice dintre PNL și UDMR.

Președintele UDMR a declarat în cursul zilei de azi că poate ceda prefectura Clujului cu condiția ca UDMR să primească postul de prefect din județul Bihor.

Kelemen Hunor a explicat că e dispus să cedeze postul de prefect din Cluj, post care a stârnit numeroase discuții și controverse, amenințări cu demisia, dar și o scrisoare deschisă adresată lui Ludovic Orban.

Nu pleacă UDMR cu prefectura în traistă

Mai mult, liderul UDMR a declarat cu ironie că scopul partidului său nu este de a pleca cu ”prefectura în traistă”, insistând pe obținerea unui post de prefect UDMR în Bihor.

 ”Nu pleacă UDMR cu prefectura în traistă. Nu vreau să mă bag în disputa lor internă, care e mai important Cluj sau Bihorul. Nu am o problemă să schimbăm prefectul de Cluj cu cel de Bihor”.

Kelemen Hunor a continuat cu declarațiile, explicând că se află în imposibilitatea de a găsi alte soluții și că nu ar exista alte opțiuni.  

Ei trebuie să se înțeleagă cum vor. Relația noastră cu Emil Boc, cu Alin Tișe este încercată, dar noi nu am luat de la ei nimic”, a declarat liderul UDMR, la B1.

Demisia din scrisoarea deschisă

Atât edilul din Cluj Napoca, Emil Boc, cât și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, au venit cu numeroase critici în cursul lunilor ianuarie și februarie în ceea ce privește cedarea postului de prefect celor de la UDMR.

Alin Tișe le-a transmis liderilor de la centru că dorește îndreptarea ”greșelii” și numirea ca Prefect de Cluj a unei persoane competente din PNL Cluj. În data de 4 februarie, Tișe amenința cu demisia prin redactarea unei scrisori deschise destinată liderului PNL, Ludovic Orban. De asemenea, liberalul invoca argumentul solidarității dintre primării, scrisoarea fiind semnată de alți 70 de primari din județ

Foarte mulți clujeni și colegi de partid sunt în asentimentul meu că trebuie să luăm poziție fermă și fără echivoc. Eu am făcut-o, și o voi face, mergând până la demisia mea din PNL. Și nu voi fi singurul. Politica are și ea limite peste care nu ar trebui să trecem”, se arăta în scrisoarea deschisă.

Lupta dintre PNL și UDMR a dus la ”Un șantaj ordinar”

În data de 5 februarie, un fost senator UDMR îl acuză pe Alin Tișe, menționând că tot ceea ce se petrece este ”Un șantaj ordinar”. Cuvintele aparțin fostului senator UDMR de Cluj, Eckstein Kovacs Peter, iar declarația venea contextul scandalului pentru postul de prefect de Cluj. Alin Tișe insista pe faptul că nu acceptă și nu va accepta niciodată un prefect din cadrul UDMR.

În acel moment, Emil Boc era  de părere că Tișe are toate argumentele necesare pentru a purta o luptă cu Partidul Național Liberal, precizând faptul că PNL ”a trecut o linie roșie”, act pe care nu îl poate înțelege.

Aplicația SUMAL 2.0, face „victime” în pădurile României

Foto Andrei Ciurcanu (facebook)

Unul dintre primii hoţi de lemne prins cu aplicaţia SUMAL 2.0 s-a văzut nevoit să se întoarcă în pădure pentru a descărca lemnul încărcat în plus în camion, a anunţat jurnalistul de investigaţie Andrei Ciurcanu, specializat în probleme de mediu. Incidentul a avut loc în județul Bacău, în Ghimeș, pe Valea Trotușului.

Este vorba de un camion încărcat cu 32 de metri cubi de buștean, dar care, „pe hârtie” apărea cu numai 26 de metri cubi. Nevoit să descarce „fir cu fir”, după ce a fost dată jos cantitatea declarată, în camion mai rămăseseră 15 bușteni.

Potrivit aplicației SUMAL 2.0, transportatorii trebuie să încarce în sistemul informatic patru fotografii: a kilometrajului, din față, lateral și spate. Așa se dovedește că aceeași cantitate de material lemnos ajunge și în depozit.

„Imaginaţi-vă acum ce înseamnă 6 mc de lemn de buştean nedeclaraţi la nivel naţional, unde sunt mii de agenţi comerciali care exploatează şi transportă buşteni de la pădure şi sunt emise în medie peste 8000 de avize zilnic. Dacă doar 200 dintre avize (adică 2,5%) transportă 6 mc fără să-i declare, de cel puţin două ori pe săptămână, asta înseamnă peste 100.000 de metri cubi de lemn pe an lemn nedeclarat şi nefiscalizat. Ca imagine de ansamblu anul trecut Poliţia a indisponibilizat puţin peste 80.000 de mc. În toată ţara!”, a scris Andrei Ciurcanu, pe Facebook.

Ce este SUMAL

SUMAL este un sistem informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase realizat de autoritatea publică centrală. Principalele obiective ale SUMAL sunt: a) creșterea eficienței controlului ca parte a politicilor publice de reducere a infracționalității în domeniul forestier, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale, prin controlul provenienței lemnului și al asigurării trasabilității acestuia; b) obținerea de informații statistice la nivel național privind volumul de lemn exploatat și al materialelor lemnoase rezultate; c) practică unitară în evidența gestionară a materialelor lemnoase prin punerea la dispoziția profesioniștilor a unei aplicații informatice gratuite.

Aplicația SUMAL 2.0 a intrat în funcţiune în noaptea de 30 ianuarie, după îndelungi amânări şi după un val imens de critici la adresa autorităţilor responsabile.

Codrin Ștefănescu, supărat că Florin Iordache este de acord cu desființarea SIIJ

Consiliul Legislativ condus de fostul deputat PSD Florin Iordache a avizat favorabil proiectul de lege de desfiinţare a Secției de Investigarea a Infracțiunilor din Justitie, cu unele observaţii, decizie care a stârnit ceva reacții nu tocmai pozitive. Una dintre acestea îi aparține lui Codrin Ștefănescu, care scrie că Iordache, un om pe care l-a susținut, este un trădător.

În trecutul nu tocmai îndepărtat, până să fie preşedinte al Consiliului Legislativ, Florin Iordache înfiera la rândul său orice încercare de desființare a Secției Speciale.a

Spre exemplu, în momentul încare propunerea legislativă a fost dezbătură în Camera Deputaților, Iordache a susținut că desființarea SIIJ înseamnă subordonarea justiției. La acel moment – iunie 2020, propunerea legislativă pentru desfiinţarea Secţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a picat cu 167 voturi pentru respingere, 97 împotrivă şi 25 abţineri.

Incredibil! Florin Iordache a avizat pozitiv mizeria de proiect al reziștilor privind desființarea Secției de Investigarea a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)! Tocmai Florin Iordache, unul dintre creatorii Secției, unul dintre oponenții Statului Paralel, fostul luptător împotriva abuzurilor și încălcărilor drepturilor cetățenești! Omul pe care l-am apărat public de sute de ori! Pe care l-am susținut ca ministru al justiției, pentru care m-am certat rău cu trădătorul de Grindeanu! Cum se mai schimbă oamenii și ce ușor tradează tot în ceea ce au crezut! Jalnic!”, scrie Codrin Ștefănescu pe Facebook.

Cu toate acestea, ca și în cazul avizului negativ dat de CSM, avizul favorabil al Consiliului Legislativ este doar unul consultativ. Aceasta înseamnă că proiectul de lege poate merge la dezbatere și adoptare în Parlament și fără acestea. Iar Consiliul Legislativ a avut totuși câteva observații legate de desființare, printre care și aceea că legea trebuie să prevadă în mod expres cum se preiau cauzele aflate pe rolul Secției.

Orban reia amenințările la adresa Renatei Weber. Procedură de revocare a Avocatului Poporului

În câteva săptămâni se va discuta la subiect despre revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Sau cel puțin aceasta este promisiunea făcută ieri de Ludovic Orban, care reia astfel o temă din campania electorală. În ultimele luni, Avocatului Poporului i s-a reproșat că ar fi de fapt portavocea PSD și singurul său interes ar fi să îi apere pe social democrați.

Ieri, liderul PNL a anunțat că a fost demarată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului și că în două săptămâni va fi discutat în plen un raport pe care trebuie să îl întocmească Comisiile juridice.

Este o procedură care a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL, în legislatura trecută, dar nu a fost trimisă spre comisiile juridice. Birourile Permanente Reunite au refuzat să deruleze procedurile din legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare. La baza sesizării se află atât vechea sesizare a grupurilor parlamentare ale PNL, cât şi o sesizare depusă de colegul meu deputatul Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Cameră şi Senat ale USR-PLUS şi ale PNL.
Comisiile juridice au termen de două săptămâni să analizeze această solicitare și să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a avertizat Orban.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a spus marți seara că partidul va ataca la CCR o eventuală hotărâre de suspendare a Avocatului Poporului și că se va ajunge până acolo încât să fie sesizate și instituțiile europene.

Se împart funcțiile în Guvernul Cîțu: patru secretari de stat instalați azi oficial în fotolii

După o perioadă de respiro, ministerele își primesc cu brațele deschise noii secretari de stat, conform înțelegerilor dintre membrii coaliției de guvernare. Patru noi secretari de stat au fost numiți azi în funcții, însă nu este o noutate decât ca dată, nu ca persoane. Numirile fuseseră anunțate de ceva timp, azi au fost semnate actele de premierul Florin Cîțu, iar deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial.

Astfel, Violeta Vijulie a fost eliberată din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar în locul său a fost numit Liviu Mălureanu. Acesta din urmă este membru USR-PLUS și a candidat la alegerile locale la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, fără prea mare succes.

Cât despre Violeta Vijulie, aceasta conducea ANFP din octombrie, când a fost numită de funcție prin pixul premierului de atunci, Ludovic Orban. La începutul acestui an, Violeta Vijulie a confirmat că va fi schimbată din funcție, pentru că instituția a fost solicitată de USR-PLUS și a confirmat că va fi demnitar într-un alt minister.

O altă schimbare este la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, vrânceanul Ovidiu Burdușa fiind eliberat din funcție, în locul acestuia fiind numită secretar de stat Oana Ursache. Noul secretar de stat este originară din Gura Humorului, însă este stabilită de mulți ani în străinătate, și face parte din aripa PLUS. Oana Ursache este lector de limba română la Universitatea din Granada, în Spania.

Tot azi, în același număr al Monitorului Oficial, au fost publicate alte două numiri: Radu Călin Pop este secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar George Aurelian Cățean este secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
4 ° C
4.1 °
4 °
100 %
2.1kmh
100 %
S
6 °
D
9 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
6 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...