Foto Cătălin Drulă, facebook

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a anunțat semnarea contractului pentru pasajul de la Drajna peste DN 3A Lehliu – Fetești, dar și magistrala de cale ferată București – Constanța. „Vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată și timpii mari de așteptare”, a scris pe o rețea de socializare ministrul.

„Încă o veste bună: astăzi s-a semnat contractul pentru pasajul de la Drajna peste DN3A Lehliu-Fetești și magistrala de cale ferată București-Constanța. Astfel, vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată și timpii mari de așteptare pe relația Slobozia – autostrada A2 – Călărași”, a anunțat ministrul Drulă pe Facebook.

Acesta a menționat că termenul contractul al acestui proiect este de 24 de luni, 6 luni pentru proiectare și alte 18 luni pentru execuție. „Proiectul are o lungime de 2,7km pe traseu nou, dintre care pasajul propriu-zis are o lungime de aprox. 300 de metri”, a mai scris Drulă. Totodată, acesta a menționat că are „promisiunea constructorului că va face toate eforturile pentru a finaliza în avans față de termen”.

Proiectul, în atenția guvernului încă de anul trecut

În luna mai 2020, ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Bode, a anunţat că doreşte introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind realizarea unui pasaj în zona Drajna din judeţul Călăraşi.

„După ani de aşteptări astăzi facem un pas important înainte în eliminarea blocajelor înregistrate într-unul din cele mai aglomerate noduri rutiere din România. Noi vom amenaja un pasaj rutier de-a lungul DN 21 peste calea ferată Bucureşti – Constanţa şi peste intersecţia DN 3A. În fundamentarea necesităţii implementării acestui obiectiv, am ţinut cont de media zilnică anuală înregistrată în prezent, respectiv 11.300 de vehicule pe zi, cu menţiunea că în desfăşurarea traficului configuraţia actuală a infrastructurii se înregistrează un timp de aşteptare de 30-45-60 de minute”, a explicat, la acel moment, Lucian Bode, în ședința de Guvern.

Articolul precedentKelemen Hunor ar schimba Clujul pentru Bihor
Articolul următorSoțul femeii decedate în Constanța: ”Pompierii erau lângă mine. Priveau cum stă acolo și țipă”