-2.2 C
București
joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 938

Protest la Ministerul Transporturilor. George Simion s-a infiltrat și el printre protestatari

George Simion
George Simion / Foto: Facebook

CFR-iștii organizează, în acest moment, un protest în fața Ministerului Transporturilor. Printre cerințele angajaților Căilor Ferate Române se numără aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru compania la care lucrează, însă și condiții mai bune de muncă.

La protest se strigă: „Vrem o cale ferată modernă”

Cei care participă, în acest moment, la protest, suflă din vuvuzele și scandează mesaje ca: „Nu vrem înghețarea salariilor!”, „Trădătorii!” sau „Vrem material rulant nou, locomotive, vagoane, rame electrice, automotoare”. Oamenii au adus cu ei inclusiv pancarte pe care se află scrise aceste mesaje.

Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, împreună cu sindicatele afiliate.

George Simion profită de ocazie și se alătură protestatarilor

Așa cum era de așteptat, liderul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, George Simion, nu a putut sta departe, așadar s-a alăturat sindicaliștilor care protestează, în acest moment, în fața Ministerului Transporturilor. De altfel, nu este prima oară când liderul politic se alătură protestelor împotriva actualului Executiv, partidul său făcând parte din opoziție, alături de PSD.

„Protestăm până când România va respecta strategia europeană şi în domeniul feroviar. Protestăm pentru că la jumătatea anului 2021, ce este declarat de Uniunea Europeană ca fiind anul Căilor Ferate Europene, în România nu există aprobat prin Hotărâre de Guvern Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al SNTCF ‘CFR Călători’ SA pe anul 2021. Protestăm pentru că SNTCF ‘CFR Călători’ SA nu face solicitare la CENAFER pentru a începe şcoli/cursuri de mecanici locomotivă pentru asigurarea schimbului de generaţii. Protestăm contra subfinanţării infrastructurii feroviare care micşorează viteza trenurilor de călători. Protestăm contra subcompensării operatorilor de transport feroviar de călători din România, deoarece aceasta menţine în circulaţie trenurile vechi, cu saună vara şi cu răcoare iarna”, a anunţat sindicatul.

Citește și: Ciolacu compară moțiunea cu meciul Franța-Elveția: „Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi”

Ciolacu compară moțiunea cu meciul Franța-Elveția: „Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi”

Sursa Foto: Facebook

Liderul PSD Marcel Ciolacu s-a numărat aseară printre spectatorii meciului Franța-Elveția, postând de atunci pe Facebook o poză în care apare inclusiv alături de Sorin Grindeanu.

Azi, după ce lucrurile s-au mai liniștit și a trecut euforia, Ciolacu a revenit tot pe Facebook, nu doar cu impresii despre meci, ci chiar făcând o paralelă între ceea ce s-a întâmplat cu ceea ce va urma la votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

Pentru cei care încă nu știu, Franța a fost eliminată de la EURO 2020 de Elveția, după ce meciul s-a decis la loviturile de departajare. Și, potrivit liderului social democrat, partidul pe care îl conduce va fi la fel de spectaculos ca Elveția.

Aseară, alături de alte zeci de mii de spectatori, am văzut ce înseamnă să lupți până în ultima clipă. Să fii epuizat, dar să crezi până la capăt în șansa ta.

Ca și Elveției, nimeni nu ne dă șanse azi la moțiunea de cenzură. Dar ne vom bate până la ultimul vot. Evident, contăm și pe ratangiul de serviciu Cîțu. Hai că se poate!”, a scris Ciolacu.

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD va fi supusă într-adevăr astăzi la vot și, din ce a calculat Ciolacu, „România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”, ar mai avea nevoie doar de 18 voturi pentru a trece. Aceasta în condițiile în care toți parlamentarii vor fi prezenți astăzi la vot, PSD contând pe grupul minorităților, cel care nu și-a manifestat încă intențiile pentru astăzi.

Polițist din Argeș, trimis în judecată după ce a falsificat un proces verbal

Ziua de Constanța

Fals intelectual şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Acestea sunt acuzațiile pentru care a fost trimis în judecată un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș – Biroul Rutier Pitești, pentru fapte comise în toamna anului trecut.

Alături de acesta, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au trimis în judecată și o altă persoană, pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, toate faptele fiind săvârşite în concurs real.

Pe scurt, polițistul este acuzat că a favorizat o femeie aflată la volan, care fusese suprinsă cu o viteză peste limita legală. Cu sprijinul polițistului, femeia a scăpat de amendă și de sancțiunea suspendării dreptului de a conduce, după ce omul legii a întocmit un proces-verbal din care reieșea că altcineva ar fi fost la volan.

La data de 20 septembrie 2020, agentul de poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic persoana inculpată, care conducea un autoturism cu o viteză ce a depăşit cu peste 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv. Pentru a nu-i întocmi acestuia procesul – verbal de contravenție și a nu-i aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, agentul de poliție ar fi falsificat procesul – verbal, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și ar fi consemnat, în fals, faptul că şoferul autoturismului a fost o altă persoană, aplicându-i acesteia sancţiunea amenzii în cuantum de 1.305 lei şi suspendarea dreptului de a conduce.

Totodată, prin falsificarea procesului – verbal de contravenție prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, s-a cauzat o pagubă bugetului Primăriei Piteşti în cuantum de 1.305 lei şi o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei care a fost sancţionată pentru o contravenţie pe care nu a comis-o şi care a fost privată, pe nedrept, de dreptul de a conduce autovehicule timp de 90 de zile. De asemenea, pentru inculpat s-a obţinut un folos necuvenit, respectiv nesancţionarea contravenţională a acestuia şi neaplicarea măsurii suspendării dreptului de a conduce”, au comunicat polițiștii Direcției Generale Anticorupție.

Barna, Peter Pan-ul politicii românești! Cu toate că e cu doar trei ani mai tânăr decât Luis Figo, liderul USR PLUS a scris: „Pentru toţi care, COPII fiind, ne uitam la acest domn”

Dan Barna și Luis Figo / Foto: Facebook Dan Barna

Ca orice politician care se respectă, și Dan Barna s-a aflat ieri în tribuna meciului dintre Franța și Elveția. Ba chiar, spre deosebire de alți politicieni aflați, la rândul lor, la meci, Barna a beneficiat de noroc în plus, având ocazia să se întâlnească cu Luis Figo și chiar să-l convingă pe acesta să zâmbească într-un selfie, alături de el.

Dan Barna și-a editat comentariul, după ce și-a dat seama că e doar cu trei ani mai tânăr decât Luis Figo

Mesajul final postat de Dan Barna, pe pagina lui de Facebook a fost următorul: „Pentru toţi cei care, copii sau tineri fiind, ne uitam la acest domn cu fascinaţie şi admiraţie. Acum Figo este la Bucureşti în tribună şi Pogba şi Benzema strălucesc pe teren. Nu încetaţi să visaţi, pentru că visul de a-ţi întâlni idolii copilăriei sau tinereţii se poate împlini oricând!”. Cu toate astea, inițial, politicianul a scris: „Pentru toţi care, copii fiind, ne uitam la acest domn…”. Pesemne că liderul USR PLUS a aflat un pic mai târziu că diferența de vârstă între el și Figo nu este chiar atât de mare.

Captură foto Facebook Dan Barna

Social democrații și-au trimis, la rândul lor, „delegați”

În cadrul meciului de aseară au fost prezenți, de asemenea, și oamenii de vârf din PSD, în acest caz vârful fiind reprezentat de liderul social democrat, Marcel Ciolacu și de Sorin Grindeanu, fost premier pe vremea vechii conduceri a partidului.

La fel de relaxat ca Dan Barna, Marcel Ciolacu a fost surprins râzând și bucurându-se de meci și de „atmosfera senzațională”.

Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu / Foto: Facebook Marcel Ciolacu

Reamintim că săptămâna trecută, un scandal ce îi viza pe marii lideri politici ai țării, făcea înconjurul internetului, după ce Gică Popescu și Gică Hagi se vedeau nevoiți să urmărească meciul laolaltă cu restul fanilor, de vreme ce „crema” politică umplea tribuna oficială.

Citește și: PSD află astăzi dacă scapă de Cîțu. Se votează moțiunea!

Începe „blitzkrieg-ul” înscrierilor! Ministerul Economiei lansează o schemă de ajutorare a sectorului HORECA

Sursa Foto: Facebook

Ministerul Economiei lansează astăzi, începând cu ora 10:00, o nouă schemă de ajutorare a sectorului HORECA. Înscrierile se pot face, însă numai până în data de 12 iulie, la orele 20:00, astfel că doritorii vor trebui să se grăbească. Există posibilitatea prelungirii perioadei, însă nu se știe exact în ce condiții se poate realiza acest lucru.

Ministerul Economiei a publicat chiar și un tutorial în care reprezentanții HORECA sunt învățați ce pași trebuie să urmeze ca să se poată înscrie, pentru a beneficia de ajutor

În ciuda timpului extrem de scurt de înscriere, Ministerul Economiei a pus la punct un tutorial, pentru a-i ajuta pe reprezentanții din HORECA să se descurce mai ușor, în ceea ce privește înscrierile în platformă.

Înscrierile se pot face la următoarea adresă: granturi.imm.gov.ro.

Sumele ar urma să fie trimise către beneficiari cel târziu până la 31 decembrie 2022, unui număr maxim de 74.000 de afaceri în HORECA. Aceștia vor primi „în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe”. Bugetul total estimat este de 500 milioane de euro și este asigurat prin MEAT.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului anunţă lansarea etapei de înscriere în cadrul schemei „Horeca” prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

a transmis Ministerul Economiei

Citește și: PSD află astăzi dacă scapă de Cîțu. Se votează moțiunea!

Transfăgărășanul s-a deschis, cu program limitat. Avertismentul drumarilor: mare atenție la urși!

Circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis pentru toate categoriile de autovehicule. Circulația este permisă doar în intervalul orar 7:00 – 21:00.

Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21:00-07:00.

„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic. Instabilitatea atmosferică duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.

Îi atenționăm pe cei care tranzitează acest sector de drum că, în ultima perioadă, este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile. Îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora”, este avertismentul celor de la CNAIR.

PSD află astăzi dacă scapă de Cîțu. Se votează moțiunea!

Foto: PS News

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD va fi supusă, în cursul zilei de astăzi, la vot. În mod sigur, tot astăzi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului va fi circ în toată regula, așa cum ne-au obișnuit deja aleșii neamului.

Moțiunea de cenzură a PSD, „România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”, piatra de moară a Guvernului sau niciun motiv de îngrijorare?

Depinde pe cine întrebi. Dacă-i întrebi pe social democrați, moțiunea de cenzură ce va fi supusă votului astăzi, nu numai că are șanse să treacă, însă ar fi creat îngrijorare în rândul coaliției de la guvernare. Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu a refuzat, în repetate rânduri, să vorbească despre moțiune, atunci când a fost întrebat, lăsând să se înțeleagă că are treburi mai importante de făcut pentru țară decât să se îngrijoreze pentru această moțiune de cenzură a PSD.

Social democraților le lipsesc, totuși, 18 voturi

Potrivit declarațiilor liderului PSD, Marcel Ciolacu, social democraților le-ar mai fi necesare 18 voturi pentru ca moțiunea să devină un succes pentru aceștia. Însă asta numai dacă toți parlamentarii vor fi prezenți astăzi la vot. Speranța rămâne la grupul minorităților, cel care nu și-a manifestat încă intențiile pentru astăzi.

Liberalii au declarat, încă de săptămâna trecută, că nu au intenția de participa la acest vot, cu toate că se vor afla în bănci. Decizia a fost luată de la vârf, pentru a împiedica eventualele „trădări”.

USR PLUS a spus, de asemenea, că va proceda în „trend”, cel al coaliției, și anume că se vor abține, la rândul lor, de la vot. Cu toate astea, inițial, aceștia au spus că vor vota împotriva moțiunii. Pesemne că vorbim, în acest caz, fie despre o lipsă de comunicare în interiorul coaliției, fie despre o răzgândire bruscă.

Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Preţurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esenţiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei. Numai ”lucruri fantastice”!!!”Datoria publică bate record după record, iar de ţinta de deficit de 3% nu îşi mai aminteşte nimeni! Cu toate acestea, alocaţiile, salariile şi pensiile sunt îngheţate şi antreprenorii se plâng că statul nu le plăteşte lucrările efectuate! Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat! Şi atunci, întrebarea care este pe buzele tuturor românilor este: CE AŢI FĂCUT CU BANII, DOMNULE CÎŢU!?”

este parte din declarația PSD

Citește și: Cîțu nu a discutat despre remanierea miniștrilor

Propunerea UDMR, privind desființarea structurii regionale a Inspectoratului de Stat în Construcţii, a trecut de Senat

Cseke Attila / Foto: Capital

Senatul a adoptat, în cursul zilei de ieri, propunerea ce aparține UDMR cu privire la desfiinţarea structurii regionale a Inspectoratului de Stat în Construcţii. Mai exact, nivelul regional al ISC este desfiinţat conform unei reforme venite la propunerea Ministerul Dezvoltării, a scris UDMR, într-un comunicat de presă.

UDMR: „Propunem instituţii publice mai eficiente dar cu un impact bugetar mai mic”

„Senatul a adoptat astăzi propunerea Ministerului Administraţiei privind reforma instituţională a ISC. Este o măsură necesară având în vedere că nicio altă instituţie din subordinea ministerului nu avea trei niveluri, iar această organizare s-a dovedit a fi ineficientă”, a declarat luni inițiatorul legii, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Citește și: Inculpații din dosarul fraudei electorale din Prahova, puși sub control judiciar

Ministrul Dezvoltării (UDMR) a mai spus, de asemenea, că ar urma să fie păstrat nivelul nivelul județean al inspectoratului, pentru că oricum majoritatea sarcinilor ce țin de acesta erau îndeplinite de inspectorii judeţeni.

„ISC are atribuţia de a verifica construcţiile, însă multe dintre atribuţiile inspectorilor judeţeni sunt aceleaşi cu cele ale inspectorilor regionali, şi există o suprapunere şi între atribuţiile nivelului regional şi cel central. „În urma desfiinţării nivelului regional al ISC vor fi desfiinţate 20 de posturi de conducere şi, în total, 160 de funcţii, însemnând aproximativ 3 milioane de lei economisiţi din bani publici”, a spus, la rândul său, liderul senatorilor UDMR, Turos Lóránd.

Așadar, conform unor informații avut de ministerului Dezvoltării, inspectoratul regional sud-est, spre exemplu, deși are angajați, nu are și inspector. În aceste condiții, el devine inutil cetățeanului. Mai mult, a adăugat senatorul UDMR, în 2020 un inspector judeţean din Covasna ar fi avut, în medie, 72,4 lucrări de verificat, în timp ce un inspector regional din aceeaşi regiune ar fi inspectat doar 25,5 construcţii.

Citește și: Incendiu de proporții la groapa de gunoi din Sighișoara

Incendiu de proporții la groapa de gunoi din Sighișoara

Incendiu groapa de gunoi din Sighișoara (captură video)

Luni seara a izbucnit un incendiu de proporții la groapa de gunoi din Sighișoara. Autoritățile au trimis mesaje RO-Alert populației din cauza fumului degajat, relatează presa locală Nova TV.

Conform reprezentanţilor ISU Mureș, incendiul se manifestă cu flacără deschisă pe o suprafaţă de aproximativ 400 metri pătraţi. În ajutorul pompierilor din Sighişoara a fost mobilizată şi o autospecială din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş.

„A fost anunţată şi Garda de Mediu despre existenţa incendiului (…) În momentul de faţă sunt degajări mari de fum la incendiu, în acest sens a fost transmis un mesaj pentru avertizarea populaţiei prin intermediul aplicaţiei RO-ALERT,” a informat ISU Mureş.

Reamintim că anul trecut, au avut loc două incendii la groapa de gunoi din Sighișoara, în iulie și august, iar după cel din urmă prefectul judeţului Mureş, de la acel moment, Mara Togănel, anunţase decizia de suspendare a activităţii de la această groapă, pentru luarea unor măsuri de prevenite.

La începutul lunii iunie, un incendiu de amploare a izbucnit la un centru de colectare a deșeurilor în Sectorul 6, pe o suprafață de 500 de metri pătrați. Potrivit Digi 24, din primele date, în interior sunt butelii, dar și alte recipiente sub presiune.  

„Sunt deşeuri periculoase. Există suspiciuni referitor la activitatea din această locaţie şi probabil vor urma cercetări mai amănunţite şi plângeri penale în legătură cu ceea ce am găsit acolo. Trebuie să vedem dacă autorizaţia de mediu corespunde cu ceea ce se află în interiorul REMAT. Cu această ocazie extindem controalele şi la celelalte REMAT-uri din Bucureşti, să vedem cum operează acestea”, a declarat, la acel moment, Octavian Berceanu, comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu.

Arde din nou la EcoBurn Brazi, incineratorul de deșeuri periculoase din Prahova

Cîțu nu a discutat despre remanierea miniștrilor

Florin Cîțu (captură video)

Premierul Florin Cîțu a precizat, luni, că nu au fost discuții cu privire la remanierea guvernamentală, dar că evaluarea miniștrilor se face zi de zi, menționând faptul că în legea bugetului este inclus un articol care spune foarte clar că execuţia deficitară bugetară poate duce la reducerea bugetului pentru ministerul respectiv, „ceea ce înseamnă o bilă neagră” pentru ministrul respectiv.

„Nu ştiu unde s-a discutat despre remaniere. Eu nu am discutat despre remaniere. V-am spus doar că de fiecare dată că voi respecta Constituţia”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat luni la Parlament despre faptul că a afirmat că va respecta Constituţia şi nu va ţine cont de decizia partidului sau a coaliţiei cu privire la o posibilă remaniere în Guvern. De altfel, vice premierul Dan Barna  a precizat că după cazul Vlad Voiculescu nu va mai accepta o astfel de situație în care demiterea unui ministru să fie doar anunțată, nu și discutată.

Întrebat dacă ia în calcul o remaniere a miniştrilor, premierul a declarat că „evaluarea se face în fiecare zi, a miniştrilor, cu fiecare acţiune, cu fiecare decizie, cu fiecare hotărâre de Guvern, cu fiecare ordonanţă, cu fiecare explicaţie publică”.

Premierul Cîțu, avertisment pentru miniștri

De asemenea, întrebat dacă mai susţine ideea ca rectificarea bugetară să fie făcută cu mandatele miniştrilor pe masă, așa  cum a declarat în februarie, prim-ministrul a replicat: „Am inclus în legea bugetului de stat un articol care spune foarte clar că execuţia deficitară bugetară poate duce la reducerea bugetului pentru ministerul respectiv, ceea ce înseamnă o bilă neagră pentru ministrul respectiv. Haideţi să vorbim la rectificarea bugetară”.

Zi decisivă pentru Guvernul Cîțu

Marți, de la ora 14.00, în plenul Camerei Deputaților și Senatului, va avea loc dezbaterea și votul moțiunii de cenzură depusă de social democrați intitulată – România EŞUATĂ. Recordul „fantastic” al Guvernului Cîţu. Premierul pare că nu are emoții cu privire la votul de marți, precizând că parlamentarii coaliției vor fi prezenți la dezbatere, pentru „divertisment”, dar nu vor și vota.

„Vorbesc foarte des cu liderul partidului. Decizia este clară, am anunţat-o de săptămâna trecută, parlamentarii Coaliţiei de guvernare nu vor vota mâine la moţiune. Dacă vor să participe, pentru divertisment, dar nu vor vota mâine la moţiune”, a mai spus premierul Cîțu.

Simion și PAUR nu votează moțiunea PSD

Inculpații din dosarul fraudei electorale din Prahova, puși sub control judiciar

scrisoare ambasade

Magistrații Judecătoriei Ploiești au admis, astăzi, cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile pentru inculpații din dosarul alegerilor fraudate din comuna prahoveană Ciorani.

Măsura poate fi contestată în termen de 48 de ore, dar toate cele 16 persoane reținute au fost puse în libertate. 

Vă reamintim că în urmă cu două săptămâni 18 percheziții au avut loc în comuna prahoveană Ciorani, inclusiv la domiciliul primarului Marin Voicu. Acesta și alte 17 persoane au fost acuzați de fraudă electorală. 

În urmă cu o săptămână, Tribunalul Prahova a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului de la Ciorani și a altor 15 persoane. Un alt inculptat a primit arest la domiciliu.

Este pentru prima dată când un politician din România este reţinut într-un dosar de fraudă electorală. Marin Voicu este la al șaselea mandat de primar al comunei Ciorani. In primele cinci mandate a reprezentat PSD, iar în vara anului trecut a trecut la PNL.

Angela Merkel vrea organizarea unui summit UE-Rusia, în ciuda obiecțiilor

Angela Merkel și Vladimir Putin (Preluare Digi 24)

Cancelarul german, Angela Merkel a precizat, luni, că negocierile Uniunii Europene cu Rusia ar fi folositoare pe mai multe chestiuni, inclusiv pentru a-i spune direct preşedintelui Vladimir Putin că atacurile cibernetice nu pot fi baza unei relaţii productive, potrivit Reuters. Liderii UE au căzut de acord asupra unui „dialog” cu Rusia, însă nu și asupra formatului în care vor avea loc discuțiile.

„Aici, cred că este mai bine nu doar să vorbim între noi, dar şi să îl confruntăm pe preşedintele rus în privinţa acestor lucruri şi să îi spunem că pe o astfel de bază nu se poate construi o cooperare fructuoasă”, le-a spus Angela Merkel parlamentarilor germani şi francezi.

De altfel, liderii din Uniunea Europeană au respins vineri o propunere venită din partea Franţei şi Germaniei de a organiza un summit cu Rusia, după ce Polonia şi ţările baltice – Lituania, Letonia, Estonia – au spus că acest lucru ar transmite un mesaj greşit, în contextul deteriorării legăturilor Est-Vest. „Relaţia dintre Rusia şi Uniunea Europeană nu este bună în acest moment, însă chiar şi în timpul Războiului Rece oamenii vorbeau unii cu alţii. Prin urmare, cred că tăcerea nu este folositoare în rezolvarea problemelor”, a declarat cancelarul german.

Merkel: „Am făcut un pas înainte”

Totodată, Merkel a adăugat că liderii din UE au identificat chestiuni despre care au convenit că vor să fie discutate cu Rusia şi au însărcinat oficiali cu găsirea formatelor şi condiţiile în care ar putea avansa negocierile cu Moscova.  „Asta înseamnă că am făcut un pas înainte, dar încă nu ne-am îndeplinit obiectivul”, a adăugat ea.

Dincolo de preocupările Uniunii Europene cu privire la influenţa Rusiei în Belarus şi Ucraina, Merkel a mai evidenţiat dezarmarea şi viitorul Siriei şi al Libiei ca subiecte pe care blocul comunitar le-ar mai putea ridica în discuţiile cu Putin.

Astfel, șefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană au convenit să poarte un „dialog” cu Rusia, dar nu şi asupra formatului pe care ar trebui să-l aibă apropierea de Kremlin, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, la finalul primei zile a reuniunii Consiliului European desfăşurat la Bruxelles pe 24-25 iunie.

„Acum se lucrează la formatele şi condiţiile în care poate fi reluat dialogul. Astăzi nu a fost posibil să se ajungă la un acord cu privire la ce nivel, dacă la nivelul şefilor de stat, dar important este că formatul de dialog rămâne”, a mai spus Merkel.

SUA a spionat-o pe Merkel cu sprijinul serviciilor secrete daneze

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-2.2 ° C
-2 °
-2.3 °
72 %
8.1kmh
100 %
J
-2 °
vin
1 °
S
2 °
D
3 °
lun
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...