2 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 914

Piedone recunoaște: „În fața lui Dumnezeu răspund cu fișa postului de om”

Captură video

„Povestea lui poate fi, oricând, povestea mea, a ta, a oricărui muritor!”, a scris edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe Facebook. „Când pierzi lumina zilei… cauți să deslușești viața cu ochii sufletului! Privești în el și te redescoperi! Cauți calea prin Dumnezeu, prin familie, prin prieteni! Prieteni… Prietenii sunt rari! I-am cunoscut povestea la Primărie! Acum șase ani era ca mine, ca tine, ca voi! Accidentul pe care l-a avut, i-a ascuns, într-o zi, soarele! L-a lăsat printre vecini.El… a rămas cu povara! Și cu lumina stinsă!”, a adăugat Piedone, în cadrul campaniei de ajutorare „Voluntar pentru Speranță”.

Edilul Piedone a dat primul târnăcop în casa dărăpănată de chirpici

Aflat la fața locului, împreună cu echipa sa, primarul Cristian Popescu Piedone a promis familiei că va face tot posibilul pentru a le reda bucuria pe care o merită. „Nu-mi vine să cred, aștept de atâția ani”, i-a spus tânărul, primarului Piedone. „Nu vreau să ai emoții, ci bucurie”, i-a replicat acesta. Imediat după, Piedone a pus mâna pe târnăcop și participat personal la dărâmarea ruinelor. „Dar… Dumnezeu a rămas lângă el! Și casa copilăriei, casa poveștilor cu zâne bune, casa bunicilor… tot cu el a rămas! E din chirpici… Nimic deosebit! Are o limbă de pământ în jur… Și e șubredă ca vai de ea! Băiatul nostru… și-a dorit-o caldă! Și-a dorit-o cămin! A reușit să strângă câțiva bănuți, dar… prea puțini ca să-și poată împlini visul!”, a mai spus edilul.

Voluntar pentru Speranță, un proiect „din inimă pentru Sectorul 5”

Povestea a început la Primărie

Potrivit relatărilor lui Cristian Popescu Piedone, tânărul i-ar fi spus povestea lui pentru prima dată la primărie, unde ar fi cerut, în prealabil, o audiență pe care a și primit-o. Și nu doar că a primit-o, ci s-a trezit și cu problema rezolvată, întrucât edilul s-a prezentat personal pe șantier.

„Mi-am depășit atribuțiile din fișa postului”

Conform edilului, în orice funcție, „simțirea” trebuie pusă mai presus decât orice. „În fața lui Dumnezeu răspund cu fișa postului de om. Și o voi face cu fruntea sus. Menirea mea e să fiu om înainte de toate, iar ca Primar, am datoria morală să fac tot ceea ce-mi stă în putere pentru a da comunității mele întreaga snagă”, a completat primarul Sectorului 5.

De menționat că, în urma demolărilor, pe teren a fost adusă o casă tip container, utilată și echipată cu cele necesare unui trai decent.

N-am obosit și nu voi obosi să ajut. Așa că astăzi… a fost despre el! Și mâine tot despre el va fi! Până vom izbândi să dărâmăm casa veche și să-i amenajăm o locuință bună, caldă, decentă, utilată cu tot ceea ce-i este de trebuință unui om… va fi despre el! Ce a fost greu… am spulberat împreună cu prietenii voluntari!Urmează să amenajăm terenul și să montăm casa! Va fi o locuință – container, autorizată, așa cum și-a dorit! O va avea curând! În câteva zile, adică! Așa că, prieten drag… alungă-ți coșmarul: Nu vei rămâne niciodată pe străzi! De acum încolo… îți suntem aproape! Din inima îți spun, prietene!Și… încă ceva: Fără lacrimi! Pentru că Dumnezeu îți este ghid și viața… merge înainte! Cu dragoste, PIE!

A scris edilul Cristian Popescu Piedone, pe Facebook

VIDEO

Citește și: „Piedone este cel mai bun om de pe pământ, dacă nu-l minți! Dacă îl minți… Piedone se transformă in lighioană!”

Amenzi pentru rafinăriile din Prahova pentru poluarea aerului cu benzen și toluen

250.000 de lei este cuantumul amenzilor primite de cele trei rafinării din Prahova din partea comisarilor Gărzii de Mediu. Amenzile au fost acordate după ce timp de două zile  ploieștenii au reclamat în repetate rânduri disconfort olfactiv. În urma măsurătorilor staţiile automate de monitorizare a calităţii aerului din oraş au arătat creşteri uriașe pentru benzen şi toluen.

Șapte amenzi în valoare de 250.000 de lei au fost aplicate rafinăriilor pentru poluarea aerului din zilele de 4 și 5 iulie. Informația a fost publicată pe pagina de Facebook a Gărzii Naționale de Mediu.

Rafinăria Vega a fost sancţionată cu trei amenzi contravenţionale, în valoare totală de 130.000 de lei, rafinăria Petrotel – Lukoil a primit două amenzi contravenţionale, în valoare totală de 55.000 de lei, iar rafinăria OMV Petrom Petrobrazi a primit două sancţiuni, în valoare totală de 65.000 de lei. 

Contrabanda dăunează grav mandatului de primar

Adrian Antochi, primar Ghindăoani (Facebook)

Primarul unei comune din județul Neamț, Adrian Antochi, candidat pe listele PSD, a fost condamnat la 2 ani, cu suspendare, într-un dosar cu contrabandă de țigări din Rusia, relatează presa locală Mesagerul Neamț. Concret, în cursul anului 2018, în magazinul lui Adrian Antochi au fost găsite 278 de pachete de țigări.  

Antochi, aflat la primul mandat, se află la doar un pas să fie suspendat, după ce secretarul general al comunei a înaintat către Prefectura Neamț referatul prin care aduce la cunoștință această situație. Cel mai probabil chiar pe 15 iulie, prefectul George Lazăr va semna ordinul de încetare a mandatului.

Primarul din Ciorani rămâne în arest preventiv. 15 persoane, în arest la domiciliu

Antochi a primit această condamnare din partea Judecătoriei Piatra Neamț, însă recursul făcut la Tribunalul Neamț a fost respins, astfel că a rămas valabilă decizia din prima instanță.

100 de zile de muncă neplătită

Mai mult, Adrian Antochi are de efectuat și 100 de zile de muncă în folosul comunității. De altfel, atribuțiile de primar vor fi preluate, interimar, de viceprimarul comuneo Ghindăoani, Marina Amariei.

Potrivit Codului Administrativ, mandatul unui primar încetează, de drept, „la condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a exeutării pedepsei”. Însă, ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanța de contengios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. „Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile, nefiind aplicabilă procedura de regularizare a cererii. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă”, se mai arată în Codul Administrativ.

De asemenea, data organizării alegerilor pentru funcția de primar se stabilește de către Guvern, la propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor, pe baza solicitării prefectului. Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (9) din art. 160 sau de la data pronunțării hotărârii instanței, în condițiile alin. (10) din același art. 160 din Codul Administrativ.

Arest la domiciliu pentru primarul din Cojasca și pentru mai mulți funcționari

Sindicalistul Rădoi, la audieri la DNA

sursă foto: DNA

Președintele Sindicatului Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, a fost adus la DNA pentru audieri, au declarat surse judiciare pentru G4Media.

Reamintim că miercuri, procurorii DNA au făcut percheziții la 16 locații din București, județul Ilfov și județul Prahova, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni pentru fapte de corupție, comise în perioada 2018-2021.  Totodată, au fost percheziții și la sediile primăriilor din Sectorul 3 și Sectorul 5, acestea fiind singurele sectoare unde chioșcurile de la Metrorex nu au fost demolate.

Drulă: „Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge”

Ancheta procurorilor de la DNA are loc în contextul în care în luna aprilie Metrorex a început demolarea spațiilor comerciale din metrou pe care le-a administrat sindicatul condus de Ion Rădoi, care încasa 75% din chirii.

După ce Metrorex a făcut anunțul cu privire la demolarea acestor chioșcuri, a doua zi sindicaliștii nu au permis garniturilor să plece, motiv pentru care transportul în comun de suprafață a fost suprasolicitat. De altfel, la acel moment, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a depus plângere penală la DNA, în care îi acuza pe  protestatari de zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu, trafic de influență și șantaj. „Mizele acestei acțiuni sunt cele identificate de Corpul de control – cartelul, controlul oneros asupra companiei și proprietății statului, spațiile comerciale ocupate fără drept. Miza este exact aceasta: banii pe care firma sindicatului îi încasează din chiriile de la spațiile comerciale. Pe acest subiect nu avem ce discuta”, declara Drulă, în martie.

DNA l-a luat pe sus pe Rădoi. Liderul sindicatului de la metrou e bănuit de corupție

Tarife majorate pentru gunoi în peste 30 de localități din Prahova

foto cu caracter ilustrativ

Tarifele de salubritate cresc în mai multe localităţi din Prahova! 

Decizia a fost luată în adunarea generală care reprezintă primăriile incluse în sectorul 2-6. Solicitarea de ajustare a tarifelor solicitată de Rosal a fost aprobată cu majoritate de voturi.

Măsura vine în contextul în care operatorul care se ocupă de ridicarea deşeurilor din mai multe localităţi din Prahova reclamă că tarifele nu au mai fost actualizate de aproximativ trei ani, în condiţiile în care cheltuielile au crescut substanţial în acest interval.

Propunerea de ajustare a tarifelor de salubritate a fost aprobată cu majoritate de voturi la şedinţa AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor Ploieşti – Prahova”. Conform unui comunicat de presă transmis de Primăria Ploieşti, „primarul Andrei Volosevici s-a abţinut de la vot, în conformitate cu  împuternicirea primită din partea Consiliul Local al municipiului Ploiești, prin HCL 234/06.07.2021”.

Sectorul respectiv reuneşte 36 de unităţi administrativ-teritoriale.

50.000 de lei, amenda primită de Fabrica de BCA din Constanța

Foto Garda de Mediu

Fabrica de BCA din zona industrială a Constanței, unde în urmă cu 10 zile a avut loc un incendiu urmat de mai multe explozii, a fost amendată de către Garda de Mediu (GNM) Constanța cu 50.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, comisarii au constatat faptul că operatorul economic „nu a indicat și prevenit riscurile asupra mediului pentru depozitarea preparatului periculos – pasta de aluminiu”.
Pentru această faptă, Garda de Mediu a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 50.000 de lei, conform prevederilor OUG 195/2005 art 96, fiind „impuse și măsuri referitoare la identificarea și prevenirea riscurilor generate de depozitarea și utilizarea substanțelor chimice și a preparatelor periculoase depozitate, gestionate, precum și pentru gestionarea corespunzătoare a tuturor deșeurilor rezultate din incendiu”, se arată în VIDEO – Incendiu în zona industrială a Constanței

CSM, acuzații la adresa ministrului Justiției: subminează statul de drept și se află într-o „zonă militantă, politicianistă, de adversitate faţă de valorile afirmate chiar de el însuşi”

Sursa: Facebook

Război total între ministrul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, pe tema deciziei Curții Constituționale, care astăzi a admis sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările legislative privind reducerea vechimii procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție şi Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Și, dacă Stelian Ion scrie că a fost dată „o lovitură DNA și DIICOT, adică luptei împotriva corupției și a criminalității organizate” și că „CCR nu a ținut cont de opinia celor care știu cel mai bine care este situația în parchete și a ignorat argumentele DNA și DIICOT, susținute, de asemenea, de mai multe asociații ale magistraților și de Secția de procurori a CSM”, acest din urmă organism îi dă o replică acidă.

CSM transmite însă cu totul altceva prin intermediul unui comunicat de presă, anume că declarațiile și ieșirile publice ale ministrului Justiției nu fac altceva decât să submineze statul de drept. Aceasta în condițiile în care sesizarea la CCR a fost făcută de chiar Înalta Curte, adică „o instituţie esenţială a statului de drept”.

Secția pentru judecători ia act de decizia Curții Constituționale a României de astăzi, 14 iulie 2021, care reprezintă o validare a punctului de vedere exprimat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin avizul negativ emis, aviz susţinut şi prin memoriul Amicus curiae transmis instanței de contencios constituțional. Avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost ignorat, din nou, de inițiatorii legii, procedeu amplu contestat în alte perioade de către aceiași inițiatori, printre care şi ministrul actual al justiției.

Soluţia adoptată de Curtea Constituţională a curmat intenţia de a adânci noi inechități în magistratură din perspectiva carierei profesionale. Consecvenţi principiilor afirmate de-a lungul timpului, membrii Secţiei pentru judecători reafirmă că temeinica pregătire profesională, specializarea reală şi experienţa profesională dobândită în decursul carierei reprezintă garanţii puternice apte să preîntâmpine erori şi să împiedice încălcări ale legii de către autoritățile judiciare în privinţa prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la apărare, a libertăţii individuale, a demnităţii umane, a vieţii private.

În acest context, Secţia pentru judecători dezaprobă, cu tărie, pozițiile publice recent exprimate de un înalt demnitar al statului român, ministrul justiției – domnul Stelian Ion, concretizate în veritabile atacuri la adresa judecătorilor instanței supreme din România, care, cu unanimitatea voturilor judecătorilor săi, a decis exercitarea unui drept constituțional specific statului de drept, acela de a crea cadrul necesar pentru tranșarea unei posibile neconformități cu legea fundamentală a unui act normativ.

Afirmațiile ministrului justiției vizând „linii roșii”, „interese politice” şi „ideologii”, atunci când se referă la judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în contextul demersului lor, denotă un antagonism manifest faţă de o instituţie esenţială a statului de drept – concept pe care, deşi îl clamează, în realitate demonstrează că îl subminează constant.

Totodată, Secţia pentru judecători constată că demersurile şi disponibilitatea pentru găsirea unui echilibru în funcţionarea autorităţii judecătoreşti în interesul societăţii s-au lovit, o dată în plus, de incapacitatea ministrului de a ieşi dintr-o zonă militantă, politicianistă, de adversitate faţă de valorile afirmate chiar de el însuşi, poziţie incompatibilă cu ideea de consolidare a unei justiții independente”, se arată în comunicatul CSM.

Azi, Steelian Ion a scris pe Facebook că „decizia CCR închide ușa pentru procurorii mai tineri, bine pregătiți profesional, dar care nu îndeplinesc cerința de 10 ani vechime, impusă de ministrul PSD Florin Iordache” și se plânge că nu poate repara ceea ce a stricat PSD.

A repara ceea ce a stricat PSD și a dus la blocaje în activitatea parchetelor este neconstituțional.
A face reformă în justiție și a le asigura unităților de parchet condițiile și personal pentru a-și desfășura activitatea în mod optim devine neconstituțional.

Lupta împotriva corupției și a criminalității tinde să devină neconstitutională, prin decizia unor judecători care nu s-au desprins de politicienii care i-au numit la CCR. Activitatea procurorilor care în prezent lucrează la DNA și DIICOT nu trebuie afectată, iar Ministerul Justiției analizează soluțiile pentru ca, pe viitor, aceste structuri care anchetează faptele de corupție și criminalitatea organizată să fie întărite.

După motivarea deciziei CCR, Ministerul Justiției va propune modificarea legislației astfel încât aceste unități de parchet și sistemul de justiție în general să funcționeze în mod optim. Legile justiției aflate în lucru la Ministerul Justiției vor oferi soluțiile ca lupta anticorupție să continue și garanțiile de independență pentru judecători și procurori.

În același timp, necesitatea unei reforme cu privire la Curtea Constituțională este din ce în ce mai mare. CCR are nevoie de o reformă reală și de judecători cu viziune europeană și cu respect pentru funcționarea statului de drept.
Vom repara ce a stricat PSD, oricâte piedici ni se pun!
”, a asigurat ministrul.

Pe de altă parte, DNA și DIICOT au transmis zilele trecute un punct de vedere comun, din care reiese că ministrul are susținerea acestor structuri. Explicația: lipsa de personal. „Modificarea legii nr. 304/2004, în sensul reducerii vechimii necesare pentru funcționarea procurorilor în cadrul DNA și DIICOT, este un demers legislativ necesar și solicitat, în mod constant, de către conducerea Ministerului Public, având în vedere că în perioada 2017-2021 cele două instituții au întâmpinat dificultăți în derularea activităților curente, în contextul unui deficit de personal de peste 40%.

Menținerea unei vechimi de 10 ani pentru accederea la postul de procuror în cadrul DNA și DIICOT, în condițiile în care conduce la permanentizarea deficitului acut de personal, este de natură să conducă la o gestionare precară a fenomenului criminalității organizate și corupției la nivel înalt, să crească riscurile pentru ordinea publică și siguranța cetățeanului, asociate acestor tipuri de infracțiuni și să ducă la imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor asumate de autoritățile naționale din perspectiva convențiilor internaționale împotriva corupției, strategiilor de combatere a criminalității organizate și corupției la nivelul Uniunii Europene, strategiei europene de securitate și strategiei Uniunii Europene în materie de droguri.

Vechimea necesară pentru funcționarea în cadrul unei structuri de parchet și dobândirea gradului profesional cu caracter temporar nu sunt prevăzute în legea fundamentală și nici nu sunt elementele esențiale în ceea ce privește îndeplinirea rolului Ministerului Public în apărarea ordinii de drept. De altfel, dacă această teză ar fi fost adevărată aceleași probleme de constituționalitate s-ar fi pus și în 2017, în momentul stabilirii vechimii de 10 ani pentru funcționarea în cadrul DNA și DIICOT.

De asemenea, opțiunea pentru modalități diferite de accedere la o structură a sistemului judiciar se poate constata și în ceea ce privește accederea la Înalta Curte de Casație și Justiție unde, legiuitorul a considerat că susținerea unui examen similar celor pentru tribunale sau curți de apel nu este o variantă aptă să producă rezultatul dorit, fără ca această opțiune să conducă la o dezbatere privind constituționalitatea normelor aplicabile.

Având în vedere însăși jurisprudența Curții Constituționale în această materie, jurisprudență pe care instanța de contencios constituțional a susținut-o în mod repetat, considerăm că nu există niciun element tehnic, obiectiv și legal care să conducă în situația prezentă la un reviriment jurisprudențial și la admiterea obiecției de neconstituționalitate doar prin raportare la instituțiile la care aceasta se referă”, se arăta într-un punct de vedere al DNA și DIICOT.

Arest la domiciliu pentru primarul din Cojasca și pentru mai mulți funcționari

Încă un primar din România stă în arest. Este vorba despre Victor Gheorghe, primarul comunei dâmboviţene Cojasca, care a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Aceeași măsură a fost dispusă de instanță şi în cazul a patru funcţionari publici. Toți sunt anchetați într-un dosar privind eliberarea în fals de vize de reşedinţă. 

Instanţa a dispus inițial măsura reținerii pentru 24 de ore pentru șapte persoane. Doi funcționari publici și-au recunoscut  faptele şi au primit control judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată (art 297 CP), fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată ( art 320 CP), fals informatic în formă continuată( art 325 CP ) și fals intelectual în formă continuată( art 321 CP) pentru 6 funcționari publici. Primarul este acuzat de instigare și complicitate la infracțiunile de mai sus.

Se pare că la Cojasca au apărut peste 70 de vize de reședință peste noapte. Posesorii acestor vize au votat la alegerile locale parțiale care au avut loc pe 27 iunie. 

Procurorii au deschis un dosar penal privind infracţiunile de abuz in serviciu în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

Șeful spionajului britanic alertează populația: „Feriți-vă de agenții ruși și chinezi”

Foto Educalingo

Șeful spionajului britanic (MI5), Ken McCallum le-a cerut miercuri cetățenilor britanici să trateze amenințarea cu spionaj dinspre Rusia și China cu aceeași vigilență ca în cazul terorismului, relatează Reuters. Acesta avertizează că spionii străini caută să fure tehnologie, să semene discordie, dar și să atace infrastructura Marii Britanii.

McCallum a declarat că serviciile MI5 au înregistrat 10.000 de abordări deghizate ale spionilor străini care urmăresc să manipuleze oamenii obișnuiți din Marea Britanie.

Potrivit acestuia, consecințele spionajului de către străini pot varia „de la frustrare și neplăceri, până la pierderea mijloacelor de trai, posibil chiar și pierderea vieții”, adăugând că trebuie cu timpul să fie creată „o conştientizare şi rezilienţă a publicului la ameninţări din partea unor state asemănătoare cu cea pe care am făcut-o de-a lungul anilor cu privire la terorism”, se arată într-un  fragment din discursul său dat publicităţii de MI5, transmis de Reuters.

Nu trebuie să fii speriat, ci atent

Spionii britanici spun că China și Rusia au încercat fiecare să fure date sensibile din punct de vedere comercial și proprietate intelectuală, precum și să intervină în politică și să semene dezinformare.

De partea cealaltă, Beijingul și Moscova spun că Occidentul este cuprins de o paranoia despre comploturi. Atât Rusia, cât și China neagă că se amestecă în străinătate, caută să fure tehnologie, să efectueze atacuri cibernetice sau să semene discordie.

McCallum, un spion de carieră, a declarat că întreaga țară ar trebui să fie atentă la amenințarea spionajului străin. „Vedem universitățile și cercetătorii geniali din Marea Britanie cărora li s-au furat sau copiat descoperirile. Vedem companiile scăpate de pierderea avantajului pe care au lucrat cu atenție pentru a-l construi”, a mai spus McCallum.

Germania: Agenți de spionaj, recrutați de pe Instagram

Cât de săracă e „ România Educată”. Un ONG a „ tras” de autorități să crească bursele elevilor

sursă foto: Salvați Copiii

„ România Educată” este unul dintre cele mai mari proiecte ale țării. Scopul este reformarea sistemului educațional din temelii, însă, pentru asta e nevoie de alocarea unui buget considerabil. Rapoartele unor organizații nonguvernamentale(ONG-uri) arată cât de puțin le-au păsat politicienilor de copiii pe care îi vor educați.

Spre exemplu, Societatea Academică din România(ONG) a reușit să convingă autoritățile locale să suplimenteze fondurile pentru bursele școlare ale elevilor.

Astfel, primarii din cinci județe au majorat sumele cuvenite copiilor cu aproximativ 30 de miliarde de euro. Reprezentanții acestui ONG spun că au fost uluiți să constate burse în valoare de 7 lei sau să realizeze cu stupoare că nu sunt acordate deloc.

„ Autoritățile publice locale sunt cele care, conform Codului administrativ, gestionează serviciul public local de educație, iar inacțiunea acestora și dispretul față de obligațiile legale care le incumbă au consecințe în practică asupra asigurării unui acces liber la o educație de calitate pentru fiecare copil” , au transmis mebrii Societății Academice din România. Ei au derulat proiectul Școli curate, în perioada 2019-2021. În cadrul acestuia, au reușit să elaboreze un ghid legislativ prin care autoritățile locale trebuie să îl respecte la alocarea burselor școlare.

Cât de săracă e „România educată”. La școală cu burta goală

Partidele de proveniență ale primarilor din România (Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Mișcarea Populară, Uniunea Salvați România, PRO România, Alianța Liberalilor și Democraților) să își asume, printr-un angajament național, că vor solicita aleșilor locali să își respecte obligațiile legale în domeniul educației” , au precizat reprezentanții Societății Academice din România.

Toate partidele sunt responsabile

Un alt raport, elaborat de organizația Salvați Copiii, a arătat cât au cheltuit părinții în anul școlar 2020-2021, pentru a susține școala online a copiilor lor.

Cei care au făcut eforturi mari să susțină educația obligatorie, garantată de stat, au ajuns să facă rate sau chiar refinanțări ale unor credite.

Studiul arată că 95 % dintre părinți au avut cheltuieli suplimentare, neprevăzute pentru școala copiilor în pandemie.

Costul total mediu al părinților pentru a susține educația este de 6.798 de lei, după însumarea cheltuielilor.

Echipamentele pentru educația exclusiv online au generat un cost mediu de 5.800 de lei pe familie.

Costul mediu pentru cei care accesează servicii de tip școală după școală a fost de aproximativ 4.200 de lei, o valoare dublă comparativ cu anul 2019.

Profesorii, lăsați de izbeliște

De asemenea, profesorii au făcut alte cheltuieli suplimentare.  Nimeni nu i-a întrebat, dacă au dispozitive de predare online.

Adela Colchigeanu, profesor de limbi străine,ne-a relatat că a trebuit să cumpere un telefon nou, să facă un abonament, pentru a preda online. Mulți dintre colegii ei au făcut la fel. Statul trimitea amenințări, sub formă de comunicări interne sau de presă, că profesorii vor fi amendați, dacă nu intră să predea online.

România are  52.233 de gospodării neracordate la reţeaua de curent electric. 28% dintre elevi și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online. Unul din cinci copii merge la culcare flămând, au transmis oficialii Salvați Copiii.

Astăzi, 14 iulie, memorandumul privind  „ România Educată” a fost aprobat de Guvern, iar derularea proiectului va lua startul în toamna acestui an.

Primarul din Ciorani rămâne în arest preventiv. 15 persoane, în arest la domiciliu

Marin Voicu este la al 6 lea mandat de primar


Marin Voicu, primarul comunei prahovene Ciorani, acuzat de fraudă electorală, rămâne în arest preventiv. Tot în arest preventiv rămâne și una dintre persoanele suspecte în dosarul Ciorani, angajată a primariei din comună.
Decizia aparține instanței Tribunalului Prahova, care a amânat de două ori pronunțarea sentinței. 
Pentru alte 14 persoane a fost înlocuită măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. 

Vă reamintim că Marin Voicu, primarul comunei Ciorani, este acuzat de fraudă electorală la alegerile locale din septembrie 2020. Aceeași acuzație le este adusă și altor 16 persoane, majoritatea angajați ai primăriei din localitate

Este pentru prima dată când un primar din România este acuzat și reţinut sub acuzația de fraudă electorală. Surse judiciare susțin că fraudarea votului nu a fost în favoarea primarului, care a fost votat masiv, aşa cum a reieşit la renumărarea voturilor.

Probele din dosar indică faptul că aproape patru sute de buletine de vot au fost alocate incorect liberalilor. Formaţiunea politică cea mai afectată a fost ALDE care a pierdut un loc în Consiliul Local Ciorani.

Memorandumul privind „România Educată”, aprobat de Guvern

Klaus Iohannis și Florin Cîțu (captură video)

Președintele Klaus Iohannis a participat la ședința e guvern de miercuri, la care Cabinetul Cîțu a aprobat proiectul „România Educată”, un proiect ce prevede o serie de modificări astfel încât sistemul de învățământ să fie schimbat în bine.

„Reforma acestuia este obligatorie dacă vrem ca generaţiile viitoare să beneficieze de educaţie de calitate şi de şanse reale pentru a fi competitivi pe o piaţă a muncii în continuă şi rapidă schimbare. România educată este un proiect cu legitimitate democratică, un proiect care se bazează pe cea mai amplă consultare naţională în domeniul educaţiei din perioada post-decembristă. Avem toate premisele pentru a prioritiza investiţiile în educaţie şi pentru a crea cadrul adecvat pentru reformele de care învăţământul românesc are atâta nevoie”, a declarat șeful statului înaintea acestei ședințe.

România Educată, proiect de țară

De partea cealaltă, premierul Florin Cîțu consideră că decizia pentru implentarea unui astfel de proiect, de țară, stă în mâinile actualilor guvernanți și mai mult, este de părere că România are nevoie de reformă, mai ales în domeniul educației. Totodată, prin acest proiect se poate reduce nu doar abandonul școlar, ajuns la cote alarmante (doar 41% dintre elvii care au intrat sistemul de învățământ în 2009 au promovat examenul de Bacalaureat), ci și inechitățile, și în acelați timp, elevii se pot adapta noilor tehnologii, prin investiții în învățământul dual.  

„Mă bucur că, în mandatul Guvernului pe care îl conduc, aprobăm acest memorandum pentru implementarea Proiectului amplu România Educată, proiect inițiat de dumneavoastră, domnule președinte. Este nevoie de reformă, mai ales în educație, pentru că reformând și moderninzând învățământul românesc, investim în viitor! Este un proiect de țară iar noi, cei care avem putere de decizie, avem datoria de a-l implementa! Datoria este a noastră, față de societate, față de elevi, față de studenți. Inclusiv față de angajatorii care au nevoie de oameni cu baze și cunoștințe solide. Iar pentru asta este nevoie de creșterea calității educației”, a declarat premierul Cîțu, adăugând că sunt necesare îmbunătățiri pentru fiecare elev, student sau profesor, „indiferent de mediul din care provine, adaptat la cerințele fiecăruia. Trebuie să reducem abandonul școlar, să reducem inechitățile, să ne adaptăm inovării tehnologiei, să investim în învățământul dual”.

10 pentru România Educată

Potrivit raportului România Educată, sunt stabilite zece deziderate pentru sistemul de educație: Educație de calitate pentru toți; Educație individualizată – diversitate; Autonomie și gândire critică; Responsabilitatea și integritatea sunt valori-cheie asumate și exersate; Modelul profesorului în formarea elevului este cel mai puternic instrument pedagogic; Pentru educație, se alocă resurse suficiente, în mod transparent și eficient; Școli sigure și sănătoase; Sistemul de educație românesc este atractiv și valorifică oportunitățile de colaborare internațională; Managementul educațional este unul profesionist și bazat pe responsabilitate; Colaborare și stabilitate pentru un sistem de educație rezilient.

Potrivit acestui proiect, structura învățământului preuniversitar rămâne, predominant, la fel ca în prezent: educația antepreșcolară (se adresează copiilor de 0-2/3 ani și se derulează în creșe și centre de zi); preșcolară (se adresează copiilor de 3-6 ani și se derulează în grădinițe); ciclul primar (pregătitoare – cls. a IV-a); ciclul secundar inferior (clasele V-VIII); ciclul secundar superior (clasele IX-XII).

Principala modificare adusă sistemului de educație vizează învățământul liceal, unde vor exista trei rute – teoretic, profesional și vocațional – cu aceeași durată (4 ani), absolvenții lor putând intra direct în examenul de bacalaureat. Rutele se bucură de un prestigiu comparabil, iar transferul/tranzițiile posibile între acestea se pot realiza anual, fiind axate pe competențele elevilor.

Potrivit documentului, tranziția către învățământul superior este condiționată de promovarea unui bacalaureat unitar care este condiție de acces și conferă tuturor celor care îl promovează nivelul 4 de calificare. Acesta măsoară competențele elevilor în domenii-cheie, capacitatea lor de comprehensiune a unui text, abilitatea de a aplica instrumente matematice și alte competențe-cheie asociate trunchiului comun. Este standardizat, comparabil între sesiuni și predictiv pentru capacitatea de a progresa într-un mediu academic.

Iohannis a anunțat, într-o declarație de presă, demararea proiectului „România Educată”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2 ° C
2.1 °
2 °
100 %
2.1kmh
100 %
S
7 °
D
9 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
6 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...