Iohannis a anunțat, într-o declarație de presă, demararea proiectului „România Educată”

Cu toate că a fost nevoie de timp pentru punerea la punct a tuturor detaliilor proiectului care urmează să schimbe fața învățământului românesc, președintele a menționat că acum totul este gata, așadar, în curând, sume importante de bani vor fi alocate în scopul educației

Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a susținut, în cursul zilei de astăzi, o declarație de presă cu privire la situația actuală a țării noastre, în contextul proiectului său de suflet „România Educată”.

Klaus Iohannis: „Am apreciat deschiderea membrilor Parlamentului”

Citește și: Kelemen Hunor a luat foc, după fake news-ul lui Cioloș potrivit căruia PNRR-ul Ungariei ar urma să fie suspendat

Președintele Klaus Iohannis a spus că educația trebuie să fie baza noastră și să nu mai aibă culoare politică. „Au fost prea mulți ani lupte politice sterile care au afectat inclusiv educația. Nu mai putem continua așa”, a adăugat acesta, astăzi, la Palatul Cotroceni.

Mai mult, președintele a adăugat că parlamentul trebuie să fie un pilon central al sistemului de educație și că prin asta poate reda încrederea românilor în aleșii neamului.

„A durat mult implementarea pentru că am dori să iasă bine. Educația nu s-a aflat ani de zile în afara agendei politice”, a subliniat președintele, adăugând că ultimii ani ar fi fost ani electorali intenși, care și-au spus cuvântul.

Am apreciat totodată și larga participare a societății civile la consultările de astăzi.

Klaus Iohannis

„Încă odată le mulțumesc pentru implicare și consecvență. Consultările din aceste zile îmi dau încredere. Este momentul să trecem la implementarea proiectului „România Educată”, a completat președintele.

Șeful Statului a spus că una dintre priorități o reprezintă reducerea abandonului școlar. Mai mult, proiectul are în vedere construirea multor instituții de învățământ, formarea cadrelor didactice pentru învățământul online, însă și transformarea școlilor în instituții „verzi”.

România Educată, un proiect susținut de 3,6 miliarde de euro, primiți inclusiv prin PNRR

Președintele a mai spus că își dorește o educație axată pe individualism, raportată fiecărui elev, în parte. Cu alte cuvinte, educație personalizată fiecărui elev, indiferent de stadiul în care se află acesta. Eliminarea barierelor birocratice face, de asemenea, parte din planul de redresare al învățământului românesc.

„Pe scurt, eliminăm birocrația”, a spus președintele, adăugând că de acum, orice elev de liceu care își va dori schimbarea filierei de studiu, va putea să facă asta, în schimbul unui examen la disciplina respectivă. Se mizează, de asemenea, pe creșterea competențelor digitale.

„Structura sistemului de învățământ: menținem clasa pregătitoare și gimnaziul de la clasa a V-a la a VIII-a, menținem autonomia școlilor. Schimbări apar la tranzițiile între etapele educaționale. Ne dorim o mai mare flexibilitate. Deși Evaluarea Națională rămâne principalul instrument de repartizare, am propus ca pe întregul parcurs al semestrului al doilea, unitățile de învățământ și elevii care doresc pot organiza un examen suplimentar de admitere. ”, a mai spus Klaus Iohannis.

Articolul precedentKelemen Hunor a luat foc, după fake news-ul lui Cioloș potrivit căruia PNRR-ul Ungariei ar urma să fie suspendat
Articolul următorSingura sală multifuncțională pentru persoanele cu dizabilități va fi la Buzău
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.