-0.7 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 185

Ponta, din nou la mâna Wizz Air: „Luați-vă jet privat ca Președintele nostru!”

Sursa: Facebook

Fostul premier Victor Ponta pare că are un adevărat ghinion în lunile caniculare, când vine vorba despre zborurile de vacanță.

Despre anularea sau întârzierea curselor aeriene, mai precis, dat fiind că Ponta a pățit un „necaz” în concediu, cu aceeași companie aeriană ale cărei servicii îl nemulțumiseră anul trecut, în luna iulie.

Ieri, Ponta descria pe Facebook ultimul inconvenient de care a avut parte, când zborul său a avut întârziere câteva ore, fără a fi avertizat în prealabil. Culmea, nemulțumirea acestuia are legătură cu Wizz Air, aceeași companie despre care Ponta scria și anul trecut, tot pe rețeaua de socializare.

La acel moment, liderul Pro România avertiza că va merge în instanță pentru tratamentul la care fusese supus în calitate de client care avea un zbor spre Londra, zbor care însă fusese anulat fără niciun anunț prealabil.

Anul acesta însă, Ponta a pățit-o în aeroportul din Italia, opinia acestuia fiind că Statul Român are o mare parte din vină:

Să vă mai explic o dată de ce își bate joc Wizz Air de toți românii – în caz că încă nu ați înțeles: pentru că le permite Statul Român și Compania Națională Tarom!

Studiu de caz: ca tot românul (amărât și neputincios) merg cu bagaje, bunice și copii obosiți rupți la Aeroport la Roma ca să plecăm spre casă. Nu mă miră că cei de la Wizz Air ne anunță doar în aeroport că avionul are întârziere peste 4 ore – ei știau de mult că avionul cu care trebuie să plecăm noi de la Roma nici măcar nu a plecat de la Londra spre București – oricum nu dau doi bani pe românii care stau în Otopeni de fazani și așteaptă, minim 5 ore să plece spre Roma!

Dar Wizz ne “arde cu perversiuni” pe noi, românii, pentru că Statul Român nu este în stare să spună „pentru fiecare aeronavă care întârzie mai mult de 2 ore Wizz dă biletele gratuit la toată lumea și amendă”!

Dar eu știu că Statul Român nu își protejează cetățenii – așa că încerc să merg cu altă Companie (de preferat TAROM)! Dar știți de ce azi nu am putut și am ajuns pe mâna lui Wizz? Pentru că la Roma, Capitala Italiei, în țara cu 2 milioane de români, azi nu a fost NICIUN zbor TAROM!!! Deși TAROM primește subvenții și sprijin din banii românilor (din Țară și din Diaspora) nu e interesat să pună zboruri spre țările cu cele mai mari comunități de români – ca să poată Wizz să își bată joc de noi fără să avem alternativă?

Credeți așa ceva? E o combinație de corupție – prostie – nesimțire! Și ce ? Nimanui nu-i mai pasă. Asta e România „lucrului bine făcut”!

Dacă nu vă place, luați-va jet privat ca Președintele nostru!”.

Marian Neacșu, oficial ministru interimar la Muncă

Marian Neașcu (foto HotNews)

Viceprim-ministrul Marian Neacșu este oficial de astăzi ministrul interimar la Muncă, după ce președintele Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru numirea sa în funcție.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a semnat însă mai întâi decretul „prin care se ia act de demisia domnului Marius-Constantin Budăi, ministrul muncii și solidarității sociale, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului”, după care cel „prin care se desemnează domnul Marian Neacșu, viceprim-ministru, ca ministru al muncii și solidarității sociale, interimar”.

De altfel, și pe site-ul Guvernului au fost deja operate modificări, social democratul fiind trecut nu doar ca viceprim-ministru, ci și ca ministrul muncii și solidarității sociale, interimar.

Actele semnate de Iohannis au fost de altfel publicate și în Monitorul Oficial – decretul cu numărul 1.018 – „pentru constatarea vacanței unei funcții de membru al Guvernului”, și decretul 1.019 – „pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”.

Ambele acte au câte un articol unic, și au la bază „propunerea prim-ministrului”. De altfel, ieri, înaintea ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu arăta că demisia colegului și subordonatului său Budăi – inclusiv pe linie de partid, este „un gest de onoare pentru care îi mulțumesc, și sunt convins că asta e reacția firească a unui decident politic în acestă criză. Este reacția firească în orice democrație consolidată a Europei”.

Marius Budăi a deținut portofoliul Muncii începând cu noiembrie 2021, el fiind membru în Guvernele Ciucă și Ciolacu, iar demisia sa a venit în contextul anchetei demarate în azilele de bătrâni din Ilfov.

Clinică oftalmologică din Capitală și medicii care o administrau, inculpați pentru trafic de organe

Sursa foto: pixabay.com

O clinică oftalmologică din Capitală, dar și medicii care se ocupau de administrarea acesteia, au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București pentru trafic de organe.

Potrivit anchetatorilor, faptele s-au derulat pe parcursul a 3 ani, începând cu 2019, în total cei doi medici introducând în țară sute de conee, deși nu aveau autorizare pentru acest lucru.

Într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București se arată că acuzațiile sunt de a introducerea sau scoaterea din țară de organe, țesuturi ori celule de origine umană fără autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant, în formă continuată – 109 acte materiale – și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată – 293 acte materiale.

Cei doi medici asociați trimiși în judecată la Judecătoria Sectorului 1 București au de altfel CV-uri impresionante. Astfel, pe site-ul clinicii se precizează că au fost efectuate „în ultimii 5 ani, aproximativ 200-250 de operații de cataractă pe lună, din 2006 – aproximativ 1.500 implante refractive, aproximativ 2.000 transplante de cornee, inclusiv transplante lamelare și prin tehnologia FemtoLaser, în ultimii ani, aproximativ 4.000 de operații de glaucom, reconstrucții de pol anterior după traumatisme, sute de operații combinate, pentru afecțiuni complexe ale polului anterior, aproximativ 5.000 de intervenții Laser pentru Cataractă secundară și Glaucom (capsulotomii, iridotomii, trabeculoplastii)”.

Însă cel puțin parte din acestea, spun procurorii, se realizau cu țesuturi aduse în țară fără a avea un aviz de la autoritatea competentă:

În rechizitoriu s-a reținut că, în perioada 2019 – 2022, în realizarea obiectului de activitate, în numele și în interesul clinicii oftalmologice, medicii asociați au introdus pe teritoriul României țesuturi de origine umană, respectiv 303 cornee, fără a deține autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant.

Legea Sănătății condiționează legalitatea importului de țesut uman de existența unei autorizații speciale pe care o poate emite doar Agenția Națională de Transplant, organism aflat în subordinea Ministerului Sănătății. Pentru nicio operațiune de import din cele 109 menționate în rechizitoriu, Agenția Națională de Transplant nu a emis autorizația specială în beneficiul clinicii oftalmologice.

Într-un număr de 293 de documente (formulare de import cornee), unul dintre medicii asociați a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că deține autorizația specială de import țesuturi de origine umană – cornee, în vederea producerii de consecințe juridice constând în importul de la Banca Fondazione Degli Occhi Del Veneto — Onlus (Italia) a țesuturilor de origine umană”.

Șase centre de servicii sociale din țară, închise definitiv; s-au descoperit 24 de centre care funcționau ilegal

Batrin
Batrin, Sursa foto: pixabay.com

Ministrul de Interne a prezentat astăzi primele date centralizate în urma controalelor efectuate la centrele sociale de îngrijire din țară.

În urmă cu câteva zile, premierul Marcel Ciolacu a solicitat demararea unor verificări și, potrivit datelor prezentate de ministrul Cătălin Predoiu, în țară sunt licențiate în acest moment 5.197 de servicii sociale, dintre care 2.812 în sistem public și 2.385 în sistem privat.

Până la acest moment, la nivelul municipiului București și al celor 41 de județe, echipele de control au evaluat 1.037 de unități, dar, suplimentar față de acestea, au fost descoperite fără licență și alte 24 de astfel de centre rezidențiale, care funcționau ilegal.

În urma controalelor, au fost dispuse 56 de măsuri complementare, respectiv 43 măsuri de suspendare, 7 de retragere a autorizației sanitare și 6 de închidere.

În total, 13 centre nu își mai desfășoară în acest moment activitatea. La fața locului au fost evaluate 13.044 de persoane rezidente, din care 144 de persoane au necesitat relocalizarea, aproximativ 1,1% din toate persoanele evaluate.

Au fost întocmite nouă dosare penale, din care cinci vizează infracțiuni contra persoanei și patru infracțiuni de natură economică. Au fost constatate și aplicate un număr de 3.640 de sancțiuni contravenționale, în valoare aproximativă de 10 milioane de lei. În acțiunile desfășurate au fost implicate, în medie zilnică, 1.259 de reprezentanți ai structurilor de control (…).

Toate aceste date vor fi comunicate publicității de către prefecturi, în plan local, dar și de către Ministerul Afacerilor Interne, în plan central. Și va fi făcută o nouă comunicare, completă, cu ocazia încheierii acțiunilor de control. Subliniez, aceste date sunt pentru primele zile de control.”, a arătat Predoiu, înaintea ședinței de Guvern de astăzi.

În ceea ce îl privește pe Ciolacu, acesta a promis că săptămâna viitoare, după finalizarea controalelor, vor fi puse „pe masă” „propuneri concrete de modificare structurală a modului în care trebuie să funcționeze acest sistem”.

Intenția mea este să solicit celor mai importanți actori din zona societății civile, ONG-urilor și asociațiilor, să îmi facă propuneri pentru viitoarea conducere a Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități. În această funcție, și nu numai, este nevoie de oameni pricepuți din zona asociațiilor non-guvernamentale, cu rezultate solide și experiență de lucru cu asemenea persoane din categoriile vulnerabile.

Este evident că și în această zonă sunt sute de ONG-uri și firme private care își fac treaba cu profesionalism și dedicare. Așa cum și la statul român sunt mii de funcționari cinstiți, valoroși, empatici, care găsesc întotdeauna atât soluții, cât și o vorbă de alinare pentru aceste categorii.

Tuturor acestora doresc să le mulțumesc din suflet și ei reprezintă speranța că putem schimba nedreptatea cu corectitudine și că împreună vom putea cerne de această dată răul, pentru a păstra binele și sistemul acolo unde funcționează”, a punctat premierul.

Ministrul Muncii și-a dat demisia. Ciolacu: „Este un gest de onoare pentru care îi mulțumesc”

Sursa: Guvernul României

Marius Budăi, ministru al Muncii, a demisionat în această dimineață din funcție.

Informația a fost confirmată de altfel de premierul Marcel Ciolacu – coleg și șef pe linie de partid cu Budăi, caracterizând demisia acestuia ca fiind „un gest de onoare”.

Înainte de ședința de Guvern de astăzi, premierul a arătat că Marius Budăi l-a anunțat despre decizia de a-și depune demisia.

Este un gest de onoare pentru care îi mulțumesc, și sunt convins că asta e reacția firească a unui decident politic în acestă criză. Este reacția firească în orice democrație consolidată a Europei”, a declarat Ciolacu.

Ales în Botoșani pe listele PSD, Budăi este din 2016 deputat, și deține portofoliul Muncii începând cu noiembrie 2021, după Raluca Turcan, el fiind membru în Guvernele Ciucă și Ciolacu. Marius Budăi a mai fost ministru al Muncii în 2018 – 2019 în cabinetul Dăncilă.

Deși a fost constant în funcție, demisia sa vine acum în contextul anchetei demarate în azilele de bătrâni din Ilfov.

CNN: România va începe pregătirea piloților ucraineni pe F-16 de luna viitoare

Sursa: CNN

Țara noastră face obiectul unui articol publicat de CNN, vizavi de pregătirea piloților ucraineni în România.

După cum titrează publicația, România va începe pregătirea piloților ucraineni pe aeronave de luptă F-16, posibil începând de luna viitoare, informația având la bază surse CNN.

Potrivit CNN, pentru antrenament a fost desemnată o bază aeriană în România, în condițiile în care țara noastră ar avea în prezent 16 avioane F-16, în timp ce alte 32 sunt așteptate să sosească din Norvegia până la sfârșitul anului viitor.

România are aproximativ zece instructori români calificați care au efectuat peste 2.000 de ore de zbor cu avionul. Trei sau patru din actuala escadrilă de F-16 a României ar putea fi folosite în orice moment în misiunea de antrenament. (…)

Durata programului de antrenament urmează să fie decisă, dar ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat marţi că speră că vor avea rezultate în termen de şase luni. (…)

Marți, la summitul NATO din Lituania, Reznikov a semnat un memorandum care descrie condițiile de pregătire pentru aeronavele de luptă cu 11 membri ai coaliției: Danemarca, Olanda, Belgia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Suedia și Regatul Unit”, mai arată în sursa citată.

Grevă în Belgia. Avertismentul Ministerului de Externe

Sursa: Facebook Ryanair

Ministerul Afacerilor Externe a emis astăzi o informare către cetățenii români care intenționează să călătorească cu avionul spre sau dinspre aeroportul Bruxelles-Charleroi din Belgia, dat fiind că există posibilitatea ca zborurile să fie perturbate.

Potrivit MAE, la finele săptămânii acesteia, în perioada 15 – 16 iulie 2023, va avea loc o grevă a piloților filialei Ryanair din Regatul Belgiei, ceea ce va determina perturbări ale zborurilor acestei companii.

Din acest motiv, arată MAE într-un comunicat, „pasagerii sunt rugați să urmărească pagina de Internet a aeroportului Charleroi și/ sau a companiei Ryanair pentru a se asigura că nu a fost anulată cursa programată”.

În cazul în care întâmpină dificultăți, mai precizeaă Ministerul de Externe, „cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +3223475338, +3223436935, +3223441658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României din Regatul Belgiei: +32497428663”.

Totodată, ministerul „recomandă consultarea paginilor de Internet http://bruxelles.mae.ro, https://www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”.

Amenzi de 581.200 de lei în cea de-a doua săptămână de controale a Comandamentului Sezon Estival 2023

Sursa: ANSVSA

Verificările Comandamentului Sezon Estival 2023 pe litoralul Mării Negre în a doua săptămână (03 – 09.07.2023) s-au lăsat din nou cu amenzi și alte sancțiuni aplicate agenților economici.

Vizați de inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival au fost cei care își desfășoară activitatea în zonele de interes turistic și care au unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare.

În total, au fost verificate 230 de unități din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia și Constanța, iar pentru abaterile descoperite au fost sancţionate contravenţional 55 de unități, cu amenzi în valoare de 581.200 de lei.

Totodată, în urma controalelor au fost confiscate și direcționate către unități de neutralizare produse alimentare în cantitate totală de 208 de kg, resprctiv carne de vită, carne de pui, pește, produse din pește și ouă.

În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorifcare a produselor alimentare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor. (…)

Vă reamintim că unităţile aflate în zonele de interes turistic sunt supravegheate şi verificate permanent de către inspectorii sanitari veterinari din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2023.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival 2023: 0786.577.007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcționa în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie”, a transmis ANSVSA într-un comunicat de presă.

Însă nu au fost aplicate doar amenzi, ci s-a încercat și cu „vorbă bună”. Astfel, ANSVSA precizează că „inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor i-au consiliat și instruit pe agenții economici care și-au desfăşurat activitatea în cadrul Festivalului Neversea, cu privire la respectarea condițiilor de igienă, de întreţinere a spațiilor de depozitare, de prelucrare a produselor alimentare și la aplicarea corectă a prevederilor legale privind trasabilitatea produselor”.

Zeci de percheziții în București și Ilfov

Zeci de percheziții în această dimineață, derulate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit anchetatorilor, sunt vizate mai multe imobile pe raza municipiului București și a județului Ilfov, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații, în legătură cu mai multe tunuri imobiliare.

În total, sunt efectuate 35 de percheziții domiciliare, acțiunile fiind întreprinse de polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice – DIC, DGPMB și IPJ Ilfov, care au beneficiat și de sprijinul lucrătorilor SIAS.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, începând cu anul 2018, pe raza municipiului București, un grup compus din peste 20 de persoane a dezvoltat un circuit imobiliar fraudulos, care a constat în efectuarea mai multor tranzacții de vânzare-cumpărare a unui număr de 28 de imobile–terenuri aflate în patrimoniul Primăriei Generale a Municipiului București, prin utilizarea unor hotărâri judecătorești falsificate, care atestau în mod nereal faptul că pretinșii proprietariai imobilelor dobândiseră imobilele în cauză în baza uzucapiunii de 30 de ani.

Ulterior, imobilele astfel întabulate în mod fraudulos erau vândute către mai mulți intermediari din cadrul grupului și apoi,mai departe, către alți cumpărători, pe două dintre aceste terenuri fiind edificate în prezent ansambluri rezidențiale – locuințe și spații comerciale”, au detaliat procurorii.

Potrivit Poliției Române, parte dintre actualii proprietari au fost chiar cumpărători de bună credință, care nu au avut la cunoștință ilegalitățile imobiliare.

Prin activitatea infracțională desfășurată, persoanele cercetate ar fi obținut venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.

La sediul Inspectoratului General al Poliției Române vor fi aduse 24 de persoane (18 persoane bănuite), în vederea realizării activităților specifice de urmărire penală si pentru dispunerea de măsuri corespunzătoare.

În cadrul activităților desfășurate, se urmărește și descoperirea de bunuri, în vederea luării măsurilor asigurătorii de recuperare a prejudiciului”, a transmis Poliția Română.

Adrian Năstase lasă să se înțeleagă că are acces la informații mai puțin cunoscute: „Vor urma arestări?”

Sursa foto: Mediafax
Sursa foto: Mediafax

După o perioadă în care nu a mai comentat (aproape) nimic vizavi de situația din țara noastră, justiție, politică, administrație sau economie, ex-premierul Adrian Năstase vine cu un articol în care lasă să se înțeleagă că are informații care nu sunt chiar accesibile publicului larg.

Scurta „incursiune” publicată pe blogul său are legătură cu fake-newsurile și modul în care acestea influențează opinia publică – mai ales în perspectiva campaniilor de dinaintea alegerilor de anul viitor, ba chiar ar putea avea legături și cu războiul din Ucraina.

Năstase scrie că în acest moment se fac anumite verificări dispuse de la nivel înalt, încă de la început în materialul de pe blog având o întrebare, oarecum retorică: „Vor urma arestări, în România, în lumea trolilor?”.

Pe scurt, autoritățile ar fi pe urma celor denumiți generic „troli”, urmând ca aceștia, odată deconspirați, să fie trași la răspundere. Aceasta în condițiile în care, potrivit lui Năstase, ar fi vorba despre „rețele (…) constituite la nivelul unor formațiuni politice sau organe de media”.

Din ce am aflat, se pare că la nivelul Ministerului de Interne și al serviciilor de informații s-a constituit un colectiv de monitorizare a rețelelor de troli ce au fost constituite la nivelul unor formațiuni politice sau organe de media, urmând ca organizatorii acestora să fie aduși în fața instanțelor.

Pare că fenomenul a căpătat o amploare deosebită, prin folosirea AI, iar utilizarea unor IP-uri din țară și din străinătate generează efecte semnificative ce pot distorsiona grav campaniile electorale ce vor urma în lunile viitoare. Această monitorizare este legată și de felul în care acești troli/ postaci (profesioniști sau plătiți) pot fi utilizați și de propaganda rusă în contextul războiului din Ucraina”, avertizează Adrian Năstase.

Președintele ANPC, despre zborurile anulate: „Autoritatea noastră din păcate este legată de mâini şi picioare”

Sursa: Facebook

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a explicat ceea ce poate face instituția pe care o conduce pentru a apăra drepturile cetățenilor care se trezesc că zborul pentru care au plătit este anulat din senin.

Discuția are loc în contextul în care, potrivit Observator, în ultima săptămână aproape 30 de curse au fost anulate şi mai bine de 350 de zboruri au fost amânate, având întârzieri chiar şi de cinci ore.

În mare parte este vorba despre cursele companiei WizzAir, dar sunt curse şi de la Tarom sau Lufthansa care sunt în aceeaşi situaţie. Explicațiile companiilor aeriene țin de întârzierea echipajelor de zbor, precum şi de probleme tehnice ale aeronavelor, iar președintele ANPC explică faptul că, în unele cazuri, nu se poate face nimic.

Dacă vorbim de zboruri anulate de către companii ce nu îşi desfăşoară activitatea comercială pe teritoriul României, cu siguranţă Autoritatea noastră din păcate este legată de mâini şi picioare, nu avem altă cale decât notificarea prin Centrul European al consumatorilor al acestor situaţii”, a declarat Horia Constantinescu, citat de B1 TV.

Cu toate acestea, pe viitor ar putea exista pârghii, a detaliat Horia Constantinescu, care a precizat că în Parlament există un proiect de act normativ și speră ca în toamnă acesta să devină lege, așa încât operatorii să fie obligați să aibă un reprezentant legal în țara noastră, pentru că în multe situaţii nu au niciun interlocutor.

Încă de anul trecut, într-o discuţie cu Comisia Europeană şi cu comisarul european pe justiţie şi protecţia consumatorului am arătat că este nevoie de o structură operativă europeană, alta decât în mod graţios să comunicăm de la unul la altul hârtii.

Cred că regulamentele europene ar trebui adaptate vremurilor pe care le trăim, din păcate din ce în ce mai puţini piloţi, din ce în ce mai puţin personal navigant, fac ca lucrurile să se complice din ce în ce mai mult”, e de părere Horia Constantinescu.

Mai multe azile de bătrâni, propuse pentru a fi închise în urma verificărilor dispuse de Ciolacu

Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Mai multe centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice au fost amendate, iar în câteva cazuri s-a propus chiar retragerea licenței de funcționare, în urma controalelor făcute din dispoziția premierului Marcel Ciolacu.

Duminică, premierul a anunțat că toate centrele rezidențiale pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități vor fi „verificate și reanalizate”, ieri fiind dispuse și primele măsuri.

Astfel, echipele Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) au aplicat sancțiuni în azile din Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Hunedoara şi Timiş, fie pentru că centrele respective nu aveau contracte cu specialişti care să asigure planuri individualizate de îngrijire pentru fiecare persoană internată, fie pentru că, anterior, inspectorii sociali descoperiseră nereguli, impuseseră termene pentru remedierea acestora, însă nu au fost respectate termenele dispuse pentru remediere.

Potrivit Știri pe Surse, a fost propusă retragerea licenţei de funcţionare pentru patru dintre căminele controlate – Centrul de îngrijire şi suport pentru persoane vârstnice „Karumba”, unde „din cauza gravităţii faptelor constatate, inspectorii sociali au apreciat că se încalcă drepturile fundamentale ale beneficiarilor, punându-se în pericol viaţa acestora”, Căminul pentru persoane vârstnice „Casa Divină”, în cazul acestuia survenind expirarea termenului de suspendare pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse la termenele stabilite, respectiv neremedierea neregulilor constatate, iar la Asociaţia „Acasă la Bunicii Noştri”- Căminul de bătrâni „Acasă la bunici” şi Căminul de bătrâni „Acasă la bunici” corp B serviciile sociale au fost desfiinţate ca urmare a rezilierii contractului de închiriere a imobilului în care îşi desfăşurau activitatea.

Conform aceleiași surse, Centrul de îngrijire şi suport pentru persoane vârstnice „Karumba” din Bucureşti a fost amendat cu 5.000 de lei aceeași sancțiune fiind aplicată și Căminului „Luxab din Capitală”.

Alte cămine de îngrijire a vârstnicilor au primit amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei – Căminul pentru bătrâni „Radar” din Constanţa, Căminul pentru persoane vârstnice „Casa Divină” Hunedoara, Căminul „Lummy House” din Ilfov, Căminul pentru persoane vârstnice „Maşloc” şi Azilul „Casa Fabian”, ambele din Timiş. O amendă mai mică, de 500 de lei, a fost aplicată Căminului pentru vârstnici „Maria” din Constanţa.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.7 ° C
1.1 °
-2.3 °
72 %
0.9kmh
0 %
mie
-1 °
J
3 °
vin
1 °
S
-0 °
D
-2 °

Ultimul articol

Sursa foto: Facebook - Armata Română

Fost ministru al Apărării reclamă „manevra abjectă de manipulare” a lui Radu Miruță

Cândva ministru al Apărării, acum portavoce a PSD, Mihai Fifor nu a putut să treacă pur și simplu peste declarațiile lui Radu Miruță, referitor...
Sursa foto: Pixabay

Bărbat din Caraș-Severin, arestat după ce a mușcat trei polițiști

Scandal aplanat cu greu de oamenii legii din județul Caraș-Severin, după ce un bărbat i-a agresat pe agenții solicitați să intervină la un incident,...

Adio „La Măruță”; Pro TV a anunțat încheierea colaborării cu realizatorul emisiunii

Cătălin Măruță nu va mai umple niciun segment orar printre emisiunile difuzate de Pro TV. Anunțul este oficial, fiind făcut ieri chiar de postul TV,...