Sursa: Guvernul României

Măsuri dispuse de premierul Marcel Ciolacu ieri, în contextul descoperirilor făcute de anchetatori și de instituțiile de control în centrele pentru copii, bătrâni și persoane cu dizabilități.

Ieri, premierul Ciolacu a avut o întâlnire de lucru pe această temă cu Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, și reprezentanți ai ANSVSA, ANPC și Inspecției Sanitare de Stat, în urma căreia a dispus efectuarea unor verificări la nivel național.

Pe lângă măsurile dispuse, premierul a avertizat că cei răspunzători pentru ororile care au avut loc în aceste centre vor suporta consecințe, subliniind că nu are „nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei, iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru: avem de-a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem, un sistem corupt și inert”.

La fel ca și dumneavoastră, am văzut infractori, sunt peste tot în lume, asemenea ticăloși, asemenea cruzime, oameni dezumanizați total. Cred că nimeni nu era pregătit pentru așa ceva; la fel, să vedem funcționari publici complici care, în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloși”, a punctat premierul.

Marcel Ciolacu a precizat că, în urma întâlnirii, au fost stabilite liniile care trebuie urmate, în acest moment fiind vorba despre „trei priorități”:

În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități – de stat sau private – trebuie verificate și reanalizate toate autorizațiile. Termenul va fi unul foarte scurt – o săptămână, sub coordonarea prefecților.

În al doilea rând, solicit autorităților de drept toleranță zero față de grupurile infracționale care au jefuit aceste persoane total neajutorate. În afară de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat și bunurile, și casele, și pensiile. Complexitatea infracțiunilor este una care depășește imaginația noastră. Am stabilit cu ministrul Justiției ca soluționarea acestor cauze să fie o prioritate.

În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România, în primul rând către Biserica Ortodoxă, dar și către ONG-urile care activează în domeniul social: avem nevoie de implicarea dvs. pe tot ce ține de latura socială, asistență, în primul rând pentru persoanele vulnerabile.

Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat, repet, o dezumanizare totală a unor persoane pe care eu nu le pot spune și nu le pot numi „oameni”.

Ministerul Muncii, începând de luni, va sta de vorbă cu toți reprezentanții cultelor, cu Secretariatul Cultelor și, nu în ultimul rând, cu ONG-urile, pentru acorduri pentru implicarea în această activitate”.

Totodată, premierul a arătat că sistemul trebuie schimbat, deoarece „este nepermis să avem o mulțime de instituții de control care își pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul, de la autorizare, monitorizare și control; cine autorizează și care sunt condițiile de autorizare; cine monitorizează; ce monitorizează – intervale și proceduri clare; cine verifică și ce verifică.

De aceea, vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ, astfel încât să nu mai existe portițe pentru nimeni. Cine are de făcut o treabă să o facă, iar cine nu-și face treaba să răspundă, iar cine nu înțelege să-și facă treaba să plece acasă. Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent, cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim, de fapt, de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni și persoane cu dizabilități”.

Articolul precedentPrimarul Piedone: „Luni, 10 iulie, începem treaba și pe Ghidigeni”
Articolul următorParlamentarii se întâlnesc pentru a lua act de demisia șefului SRI