23.1 C
București
luni, 22 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 1338

Klaus Iohannis despre schimbarea a trei miniștri, printre care și Tudorel Toader: „Prima impresia este că se vrea reluarea atacului pesedist asupra Justiției”

Președintele Klaus Iohannis a vorbit în urmă cu câteva momente despre schimbările care se preconizează în Guvernul Dăncilă, confirmând că a primit de la prim ministru noile propuneri. Iohannis s-a exprimat plastic, arătând că de fapt remanierea ar viza un atac mult mai clar asupra Justiției.

„Justiția din România e sub asaltul PSD de acum mai bine de doi ani. Ieri au fost trimise la Cotroceni propunerile de revocare și propunerile de noi miniștri. Primind acele scrisori mi-am pus întrebarea ce se dorește cu acea remaniere guvernamentală. De regulă, o remaniere se face pentru a face Guvernul mai eficient. Prima mea impresie e ca remanierea se face pentru ca lucrurile să meargă mai prost, așa ceva este inadmisibil. La începutul săptămânii viitoare voi avea o explicație pe ce probabil va trebui să se întâmple. I-am comunicat doamnei prim ministru că va primi un răspuns la începutul săptămînii viitoare.

Lucrurile încep să capete un contur trist. Am convocat un Referendum pentru a afla opinia românilor cu privire la asaltul asupra Justiției, PSD pregătește o remaniere care vrea să întărească asaltul asupra Justiției, iar acest lucru nu e de bun augur. Revocarea sau demisia unui ministru este constituțională. Dar nu pot să semnez niște acte fără a evalua urmările întregii remanieri guvernamentale. Prima impresia este că se vrea reluarea atacului pesedist asupra Justiției”, și-a explicat opinia președintele.

Ministrul Toader se mai gândește câteva ore dacă demisionează sau nu: „Doamna prim ministru după lege nu poate cere demisia. A cere e la imperativ”

scrisoare anti kovesi

Azi la Palatul Victoria ministrul încă în funcție Tudorel Toader a avut o întrevedere cu prim ministrul Viorica Dăncilă, referitor la mandatul său. Tudorel Toader a asigurat că a avut relații foarte bune cu toți prim ministrii României, însă a subliniat că încă nu a luat o decizie privind o eventuală demisie. Se mai gândește, chiar dacă dorința exprimată de Viorica Dăncilă a fost aceea ca dumnealui să plece de la minister.

Vă asigur că și după încetării ministeriatului relațiile vor fi aceleași, neafectate. Spuneam dimineață că aseară a rămas să ne revedem la 9.30 și să discutăm despre variantele de încetare a mandatului. Mi-a confirmat că aseară a dat drumul la adresele către președintele Republicii(!), undeva spre 21.00. Prin urmare, discuția a fost absolut corectă. A evocat nevoia de asigurare a continuității a activității la Minister. Eu v-am spus că nu pot închide biroul, să spun că am auzit că mă remaniază. Prin urmare, prima concluzie: voi rămâne la Minister până la momentul în care în  Monitorul Ofivcial apare nume, prenumele noului ministru, îl voi aștepta, îi voi preda sigiliul. Repet, și la gară. Adică la Iași.

În al doilea rând. Sunt două proceduri: solicitarea de revocare și demisia. Premierul e cel care face și desface Guvernul, cu excepția moțiunii de cenzură. Prim ministrul are cuvântul decisiv în remanierea unui ministru, chiar și în numirea lui. Punctul final este cel în care se publică în Monitorul Oficial numele, prenumele ministrului. Pe ce cale se ajunge mai repede și mai sigur? Aici apare relația dintre cei doi poli ai executivului – jumătate a președintelui și jumătate a Guvernului. Unde se ajunge mai repede? Sigure sunt amândouă. Am luat act de decizia doamnei prim ministru de a trimite la Cotroceni solicitarea de revocare. Sigur o voi respecta.

Doamna prim ministru mi-a cerut să iau în calcul și varianta demisiei. Sigur că varianta e mai sigură, președintele trebuie să ia act de demisie. Doamna prim ministru după lege nu poate cere demisia. A cere e la imperativ. Or demisia e o decizie personală. Voința dânsei am văzut-o, de a pune capat acestui „interimat”. Am asigurat-o că astăzi voi reflecta și până la sfârșitul programului voi da răspunsul. Juridic nu poți să îi ceri cuiva demisia, dar voința dânsei era aceea că îmi voi da demisia”, a spus ministrul Justiției.

PSD a decis: Codul Administrativ va fi adoptat de Guvern prin Ordonanță de Urgență

codul administrativ

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că în CEX al partidului s-a decis adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă a Codului Administrativ şi reorganizarea ministerelor, în termen de 45 de zile, „în aşa fel încât să fie mai puţină şefime în judeţe”.

„Codul Administrativ să se adopte prin Ordonanţă de Urgenţă într-o perioadă rezonabilă şi, pentru că s-a tot vorbit despre justificarea urgenţei pentru ordonanţele fantomă, dau acum doar trei motive pentru urgenţa unei ordonanţe pe Codul Administrativ. Este în Codul Administrativ o propunere, prevederea ca procedurile pentru atestarea domeniului public al localităţilor să fie mult simplificate. Acum durează între un an şi doi ani. Care este efectul? România pierde sute de milioane de euro pentru că autoriăţile locale nu îşi pot atesta domeniul public ca să depună proiecte pe fonduri europene”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a arătat că un al doilea argument îl reprezintă prevederea conform căreia din redevenţele primite de către stat de la firmele care fac exploatări de suprafaţă precum balastiere sau cariere, 80% vor rămâne la administraţiile locale. „Astăzi, vin camioane, încarcă balast, trec prin sate, se crapă casele oamenilor şi comunitatea nu are niciun câştig, doar neajunsuri. Asta înseamnă miliarde care nu ajuns la comunităţile locale şi orice zi de întârziere este un deserviciu pentru ei” a spus ţinut Dragnea. El a spus că viitorul Cod Amdinistrativ prevede, de asemenea, descentralizarea concursurilor pentru administraţia publică locală, „să nu mai stea cu lunile la Agenţia Funcţionarilor  Publici”.

BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare

alegeri europarlamentare 2019

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit miercuri seara, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletine de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai.

În şedinţa din 17 aprilie, Biroul Electoral Central a încheiat procesul-verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În cadrul şedinţei a fost încheiat şi procesul-verbal privind stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi al candidaţilor independenţi care participă la alegerile europarlamentare 2019.

Ordinea stabilită prin tragere la sorţi este următoarea:

Poziţia nr. 1 – Partidul Social Democrat

Poziţia nr. 2 – Alianţa electorală „Alianţa 2020 USR Plus”

Poziţia nr. 3 – Partidul PRO România

Poziţia nr. 4 – Uniunea Democrată Maghiară din România

Poziţia nr. 5 – Partidul Naţional Liberal

Poziţia nr. 6 – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE

Poziţia nr. 7 – Partidul PRODEMO

Poziţia nr. 8 – Partidul Mişcarea Populară

Poziţia nr. 9 – Partidul Socialist Român

Poziţia nr. 10 – Partidul Social Democrat Independent

Poziţia nr. 11 – Partidul România Unită

Poziţia nr. 12 – Uniunea Naţională pentru Progresul României

Poziţia nr. 13 – Blocul Unităţii Naţionale BUN

Poziţia nr.  14 – Gregoriana-Carmen Tudoran

Poziţia nr. 15 – George-Nicolae Simion

Poziţia nr. 16 – Peter Costea Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe pe 27 aprilie şi se încheie pe 25 mai, la ora 7,00.

Procurorul general Augustin Lazăr a depus la CSM o cerere de pensionare

augustin lazar pensionare

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a depus la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o cerere prin care solicită să iasă la pensie. Mandatul său se încheie pe 27 aprilie.

„Da, am depus cerere de pensionare la CSM. Mandatul se încheie pe 27 aprilie”, a declarat procurorul general.

Augustin Lazăr a fost numit în funcţie de către preşedintele Klaus Iohannis pe 28 aprilie 2016, la propunerea ministrului Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună. Pe 24 octombrie 2018, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că declanşează procedura privind revocarea sa din funcţie şi ulterior a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare în acest sens. Şeful statului a refuzat, însă, în repetate rânduri să dea curs cererii de revocare, afirmând că este mulţumit de activitatea lui Augustin Lazăr.

Augustin Lazăr şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de procuror general, el fiind însă respins, alături de ceilalţi trei candidaţi înscrişi, iar procedura a fost reluată. În ultima perioadă, Augustin Lazăr a fost acuzat că ar fi refuzat eliberarea înainte de termen a mai multor deţinuţi politici încarceraţi la Penitenciarul Aiud.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat însă că Instituţii de presă i-au pus etichete de natură să îl decredibilizeze şi a precizat că nu este ofiţer, subofţer, colaborator al fostei Securităţi sau al oricărui alt serviciu de informaţii. Întrebat dacă îşi va da demisia sau îşi va retrage candidatura pentru un nou mandat, Lazăr a spus: „Credeţi că ar fi în interesul societăţii? Care este rolul Ministerului Public şi rolul procurorului general? Nu este acela să reprezinte interesele societăţii? Eu ar trebui să reprezint interesele politice ale celor care vor să manevreze şi să exagereze în felul acesta? Nu ar fi în interesul societăţii şi de asemenea eu m-am înscris la această procedură nu să mă retrag, ci ştiind că am pornit nişte proiecte esenţiale pentru Ministerul Public şi am făcut nişte realizări pe care nu le-au făcut alţii înainte. N-ar fi bine ca aceste realizări să continue? N-ar fi bine ca proiectele, inclusiv rezolvarea marilor dosare şi aflarea adevărului, să fie scos la suprafaţă?”. În calitate de conducător al Ministerului Public, el a exprimat scuze instituţionale pentru practicile discutabile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar caracterizate printr-o componentă etică deficitară.

Tudorel Toader pierde sprijinul PSD

scrisoare anti kovesi

Membrii PSD au decis în urmă cu câteva momente că Tudorel Toader nu mai este potrivit pentru a deține portofoliul Justiției. Pe surse, cei mai mulți dintre social democrați au votat în CEx pentru retragerea sprijinului politic, singurul lider PSD care s-a opus acestei măsuri fiind Dumitru Buzatu.

Aceasta înseamnă că Tudorel Toader își pierde ministerul și, cel mai probabil, se va întoarce la catedră. Înlocuitorii săi la Justiție ar putea fi Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Robert Cazanciuc.

Disidentul Radu Filipescu pleacă din Grupul pentru Dialog Social. „Am considerat și sustinut că domnul Augustin Lazar nu a fost un torționar, dar totuși a avut un rol în funcția de tânar procuror care nu poate fi neglijat”

Radu Filipescu a anunțat oficial că părăsește Grupul pentru Dialog Social, unde este unul dintre membrii fondatori. Acesta a fost opozant și deținut politic al regimului dictatorial comunist, iar decizia sa de a părăsi GDS vine ca urmare a premiului acordat de Grup lui Augustin Lazăr.

Îmi pare rău, dar doresc să mă separ puțin de Grupul pentru Dialog Social, al cărui membru sunt de aproape 30 de ani. Îmi pare rău că nu am putut să fiu mai convingător în susținerea mea în cadrul dezbaterilor din GDS. Am considerat și susținut că domnul Augustin Lazar nu a fost un torționar, dar totuși a avut un rol în funcția de tânăr procuror care nu poate fi neglijat. Nu a fost un rol de decizie după părerea mea, în acele situații pentru deținuții politici deciziile fiind luate la București. Am susținut poziția nu foarte simplă de a nu se continua cu demersul de decernare a Premiului GDS către procurorul general Augustin Lazar. Ca urmare mă autosuspend din GDS. Cred că este importantă existența unei organizații de tipul GDS și poate în viitor voi solicita să revin”, scrie Radu Filipescu pe pagina sa de Facebook.

Social democrații decid în CEx soarta lui Tudorel Toader. Oprișan: „Nu este membru al Partidului Social Democrat”

Social democrații decid astăzi în ședința Comitetului Executiv referitor la modificarea componenței Guvernului Dăncilă. Vizat este ministrul Justiției, Tudorel Toader, care este și subiectul unei moțiuni de cenzură, amânată de mai multe ori până acum. Înainte de CEx, mai mulți lideri PSD din teritoriu, dar și miniștri, și-a exprimat opinia față de activitatea lui Tudorel Toader ca ministru al Justiției. Puțini sunt cei care au opinii pozitive, însă. Liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan, a ținut să sublinieze că acesta „nu este membru al Partidului Social Democrat”.

Părerea mea este că ce a decis Curtea Constituțională a României, pe constituționalitatea articolelor de lege din Codul de Procedură Penală și din Codul Penal, acestea trebuiau să intre în vigoare în 45 de zile. Nu au intrat, iar Ministerul Justiției și Guvernul aveau o imensă responsabilitate să pună în acord, datorită instrumentului ordonanță de urgență”, a opinat Marian Oprișan.

Răzvan Cuc îi amenință pe frații Horpos cu rezilierea contractului pentru Autostrada Transilvania

razvan cuc transporturi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a ameninţat cu rezilierea contractului pe frații Alexandru și Traian Horpos, patronii Straco Grup, antreprenorul care execută lucrările pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania.

Răzvan Cuc a declarat, marţi, pe tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, că nu va tolera un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul şi statul român sunt un partener onest în relaţia cu constructorii.

„La cel de-al doilea lot pe care l-am vizitat pot să spun că sunt profund nemulţumit de modul în care s-a mobilizat constructorul, miercuri va veni la directorul Neaga antreprenorul de pe Cheţani – Câmpia Turzii pentru a avea o discuţie foarte aplicată. A avansat faţă de ultima vizită, dar mobilizarea pe care o văd în şantier este nesatisfăcătoare, nu o să tolerez un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul şi statul român sunt un partener onest în relaţia pe care o avem cu constructorii. Dacă nu se mobilizează, cu siguranţă vom trecem la etapa următoare, probabil reziliem contractul”, a spus Cuc.

Lotul din Autostrada Transilvania dintre Câmpia Turzii, judeţul Cluj – Cheţani, judeţul Mureş, are o lungime de aproape 16 km şi este executat de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL, având o valoare de peste 236 de milioane de lei. Ministrul Transporturilor a făcut marţi o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania pe tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii.

Călin Popescu Tăriceanu îi ia apărarea ministrului Justiției: ” Nu cred că Toader nu a făcut treabă”

tudorel toader remaniere tariceanu huiduit

Călin Popescu Tăriceanu nu crede că Tudorel Toader nu a făcut treabă la Ministerul Justiţiei. Liderul ALDE a precizat că nu a discutat, la întâlnirea miercuri în Parlament, cu Liviu Dragnea despre posibila remaniere a lui Toader.

„Nu, n-am discutat despre chestinea aceasta. Toader nu face parte din ALDE. E pe un loc al PSD. Eu cred că Toader a avut nişte poziţii publice, nişte decizii importante pe care le-a luat care au contribuit la curăţarea justiţiei. Au fost oameni care l-au criticat cu sârg, cei din Opoziţie. Sunt oameni care l-au susţinut, printre care m-am numărat şi eu. Nu cred că Toader nu a făcut treabă. Nu a făcut destul, poate după unii. Dar întotdeauna dacă vrei să găseşti cuiva bube în cap, poţi găsi. Cred că moţiunea pică prost, pentru că eu nu aş vrea prin vot să dăm satisfacţie Opoziţiei. Nu ştiu dacă e invitată doamna Dăncilă în CEx să spună problemele sau domnul Toader”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marţi seară, la TVR 1.

Întrebat ce crede despre nemulţumirile din PSD la adresa lui Toader, liderul ALDE a răspuns: „Unele le înţeleg şi altele nu le înţeleg. Am avut un calendar în baza căruia spusesem că la 1 martie încheiem subiectul definitiv, dar a fost o lună jumate de întârziere. Azi Toader pare să nemulţumească pe toată lumea. Dacă va fi o decizie la nivelul premierului, sau CEx, nu stiu. Mâine (miercuri – n.red.) cel mai probabil va fi moţiunea simplă depusă pe Justiţie. Eu am spus că nu pot să votez să fac parte din această acţiune. Eu cred că ar fi un cadou prea frumos pentru Opoziţie”. Tăriceanu a adăugat că nu au fost discuţii în interiorul ALDE legate de o remaniere a miniştrilor partidului. „Nu, nu am discutat de remaniere. Remanierea va viza cei doi minişri pe lista PSD şi nu ştiu ce va decide Comitetul Executiv în PSD”, a conchis Tăriceanu.

Fotografia lui ”Cristi Ferrari”, pe site-ul Poliției Române, la secțiunea ”Urmăriri”

cristian rizea condamnat

Fotografia lui Cristian Rizea, zis ”Cristi Ferrari”, a fost postată pe site-ul Poliției Române, la secțiunea ”Urmăriri”, în condițiile în care fostul deputat a fost condamnat definitiv, în urmă cu o lună, de instanța supremă la patru ani și opt luni de închisoare.

Pe 19 martie 2019, la o zi după condamnare, Curtea de Apel București a emis mandat european de arestare pe numele fostului deputat Cristian Rizea, acesta fiind dat în urmărire internațională.

Pe 18 martie, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare pe fostul deputat Cristian Rizea. La ultimul termen, avocatul a spus că Rizea s-ar afla în SUA, la rude, deoarece ar avea probleme cu banii, Fostul deputat a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. „În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi”, precizau la acel moment procurorii într-un comunicat de presă.

Daniel Morar renunță la premiul GDS din 2011, ca o replică la premiul similar primit de Augustin Lazăr anul trecut. „Dânsul, personal, a rezistat. Însă Ministerul Public, statutul procurorilor, reputația acestora au devenit mai fragile ca oricând”

Actual judecător al Curții Constituționale, Daniel Morar a întocmit o scrisoare adresată Grupului pentru Dialog Social, prin care anunță că renunță la premiul primit în urmă cu aproape 8 ani. Daniel Morar a făcut acest gest ca o replică la premiul similar primit de procurorul general Augustin Lazăr anul trecut. În scrisoarea citată de g4media.ro, Daniel Morar își explică decizia de a renunța la această distincție.

Surprinderea mea a fost cât se poate de mare atunci când am aflat că premiul G.D.S. pe anul 2018 a fost acordat acestuia, în pofida faptului că activitatea dânsului a presupus volens nolens, prin actele întocmite în dosarul disidentului anticomunist Iulius Filip, cauționarea regimului represiv. Din câte ne dăm seama, domnul Augustin Lazăr nu a fost un torționar, însă nu este nici un inocent. …înțeleg, dintr-o luare de poziție publică a unui membru G.D.S., că premiul îi este acordat domnului Augustin Lazăr pentru faptul că „a rezistat” ca nimeni altul în aceste vremuri. Da, dânsul, personal, a rezistat. Însă Ministerul Public, statutul procurorilor, reputația acestora au devenit mai fragile ca oricând în urma exercitării mandatului său. …dacă dorim să evaluăm corect lucrurile, consider că esențială nu este „rezistența” personală a domnului Augustin Lazăr, ci efectele pe care le-a generat această „rezistență” asupra Ministerului Public”, se arată în sursa citată.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
23.1 ° C
23.3 °
22.8 °
60 %
2.7kmh
6 %
lun
32 °
mar
29 °
mie
29 °
J
29 °
vin
23 °

Ultimul articol

Fritz, declarat definitiv în conflict de interese, rămâne președinte al USR

Dominic Fritz, cu probleme definitive nu doar în ochii Agenției Naționale de Integritate, dar și fără dreptul de a mai fi primar, rămâne în...

Tabăra premierului PNL desemnat, în procese cu partidul

După o primă victorie repurtată înn instanță de tabăra premierului desemnat Adrian Veștea împotriva unor decizii luate de PNL, reclamanții continuă să conteste autoritatea...

Sorin Grindeanu: „Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea”

Poate nimeni nu s-ar fi așteptat, dar liderul PSD, Sorin Grindeanu, îl apreciază pe premierul desemnat Adrian Veștea. Cu toate acestea, Grindeanu afirmă că susținerea...