razvan cuc transporturi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a ameninţat cu rezilierea contractului pe frații Alexandru și Traian Horpos, patronii Straco Grup, antreprenorul care execută lucrările pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania.

Răzvan Cuc a declarat, marţi, pe tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania, că nu va tolera un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul şi statul român sunt un partener onest în relaţia cu constructorii.

„La cel de-al doilea lot pe care l-am vizitat pot să spun că sunt profund nemulţumit de modul în care s-a mobilizat constructorul, miercuri va veni la directorul Neaga antreprenorul de pe Cheţani – Câmpia Turzii pentru a avea o discuţie foarte aplicată. A avansat faţă de ultima vizită, dar mobilizarea pe care o văd în şantier este nesatisfăcătoare, nu o să tolerez un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul şi statul român sunt un partener onest în relaţia pe care o avem cu constructorii. Dacă nu se mobilizează, cu siguranţă vom trecem la etapa următoare, probabil reziliem contractul”, a spus Cuc.

Lotul din Autostrada Transilvania dintre Câmpia Turzii, judeţul Cluj – Cheţani, judeţul Mureş, are o lungime de aproape 16 km şi este executat de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL, având o valoare de peste 236 de milioane de lei. Ministrul Transporturilor a făcut marţi o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania pe tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii.

Articolul precedentCălin Popescu Tăriceanu îi ia apărarea ministrului Justiției: ” Nu cred că Toader nu a făcut treabă”
Articolul următorSocial democrații decid în CEx soarta lui Tudorel Toader. Oprișan: „Nu este membru al Partidului Social Democrat”