-1 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1228

Directorul Aeroportului din Iași cere închiderea spațiului aerian al României!

Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iași, a făcut astăzi o conferință de presă pentru a atrage atenția asupra riscurilor enorme la care sunt expuși toți angajații din aeroporturi, dar și călătorii de bună credință. Astfel, a explicat Bulgariu, sunt români care nu declară că vin din zonele roșii și încearcă să se eschiveze. Pe scurt, directorul aeroportului a cerut autorităților române închiderea spațiului aerian al României.

Bulgariu a făcut precizarea că aceasta e o poziție personală, dar că în acest mod se reduce riscul de infestare. „Așa cum am văzut de-a lungul timpului, din partea pasagerilor nu avem cea mai bună activitate civică, de a recunoaște de unde vin, chiar dacă noi la Iași am avut un comportament corect în ceea ce privește respectarea măsurilor.

Nu am avut situații în care să intervină Jandarmeria, dar falsuri în declarații am avut mai multe și am avut persoane din zonă roșie, care au venit pe cont propriu cu mijloace de transport pe alte destinații și au venit pe aeroportul din Iași.

Sunt un risc fantastic de contaminare atât a pasagerilor care veneau din zone sigure, cât și a angajaților aeroportului și a celor din structurilor de sprijin de pe aeroport. Acest risc este la toate aeroporturile din România, indiferent câte măsuri de prevenție am lua, dacă o persoană nu conștientizează, există riscul să contamineze tot avionul, inclusiv lucrătorii din aeroporturi, ceea ce ne duce în imposibilitatea de a ne continua activitatea”, a spus Bulgariu.

Klaus Iohannis: „Singura propunere pe care am primit-o este Ludovic Orban”. Președintele este optimist să avem mâine guvern

Președintele Klaus Iohannis a ieșit public cu explicații legate de viitorul guvern, arătând că are încredere oarbă în cei care s-au ocupat până acum de destinele țării.

Singura propunere pe care am primit-o este Ludovic Orban și în consecință l-am desemnat pentru poziția de prim ministru. Am promisiuni de la toate partidele politice că se vor implica în Parlament pentru a se implica cu celeritate în toate procedurile parlamentare, pentru ca în cel mai scurt timp, posibil chiar mâine, să avem un vot pentru învestirea Guvernului Orban, în condiții speciale”, a spus Iohannis.

Deloc surprinzător: „Se gândește la o renominalizare din partea PNL, a lui Ludovic Orban”, relatează Tăriceanu o discuție cu Iohannis

Criză fără precedent în România. Pe lângă pandemia de coronavirus, Guvernul este în derivă, după ce premierul desemnat Florin Cîțu și-a depus mandatul ieri înainte de vot, iar azi, ca urmare a faptului că parlamentarul Virgil Chițac a fost confirmat cu coronavirus, atât el, cât și toți membrii Biroului politic național al PNL intră în izolare forțată.

Urmează o altă desemnare a unui premier și o creionare a unui posibil guvern, despre care a vorbit președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceau.

Acesta a avut o teleconferință cu președintele Klaus Iohannis privind formarea viitorului Guvern, iar ulterior a povestit câteva concluzii. „Am avut consultarea cu președintele Iohannis. Mi-a indicat că se gândește la o renominalizare din partea PNL, a lui Ludovic Orban, urmând să păstreze echipa, în mare, a guvernului actual. I-am spus că președintele și PNL împărtășesc această criză politică care se suprapune cu cea a coronavirusului, asta pentru că era responsabilitatea președintelui de a desemna un premier care să formeze un guvern”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

USR atrage atenția că ar trebui regândit sistemul de sănătate, în contextul pandemiei de coronavirus

Uniunea Salvați România a transmis astăzi că autritățile ar trebui să se gândească la modul serios la situația bolnavilor cronici, care au nevoie de medicații și, evident, sunt nevoiți să bată drumul până la medicii de familie, existând risc ridicat să ia contact cu persoane purtătoare de COVID-19 este ridicat.

În condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus, se impune ca autoritățile să ia, de urgență, măsuri pentru a nu se mai produce aglomerări la furnizorii de servicii medicale.

Este imperativ ca pacienții cronici să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la unitățile medicale pentru documente care să revalideze starea lor de sănătate.

Pacienții cronici, categorie vulnerabilă, nu mai trebuie să fie expuși prin folosirea mijloacelor de transport în comun și cozile îndelungate în sălile de așteptare.

Se impune, așadar, eliminarea protocoalelor care plimbă pacientul prin spitale, iar medicul de familie să îi poată prescrie medicamentele pentru boala cronică de care suferă.

De asemenea, se impune eliminarea utilizării cardului de sănătate, având în vedere disfuncționalitatea sistemului informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și faptul că respectivul card poate fi un vector de transmitere a infecției cu coronavirus”, arată USR într-un comunicat.

Guvernul Cîțu prinde „aripi”. Urmează votul decisiv

Azi este votul de învestitură pentru Guvernul Cîțu, programat de la ora 16.00, iar liderul deputaților PNL a ținut să asigure că PNL nu își va tăia singur craca. Florin Roman a făcut o declarație în Parlament atrăgând atenția că depinde doar de PNL dacă România va avea un guvern. Roman a arătat că liberalii vor vota la vedere pentru învestirea Guvernului Florin Cîțu, estimându-se că doar 5 parlamentari PNL vor fi absenți, motivat.

Roman a făcut și un apel la toate grupurile parlamentare, să voteze învestirea Guvernului, dat fiind că suntem în plină criză a coronavirusului și este nevoie de un Guvern legal.

În contextul votului de azi, deputatul UDMR Korodi Attila a declarat pentru STIRIPESURSE.RO că formațiunea maghiară vrea „stabilitate”.

Romania are nevoie de un guvern stabil. Intrebarea este daca PNL doreste prin guvernul Florin Cîțu sau dorește printr-o altă propunere să ofere stabilitate pentru perioada urmatoare, până la alegerile la termen. De principiu noi am dori foarte mult stabilitate, dar depinde și de PNL cum își proiectează perioada urmatoare”, a declarat sursei citate deputatul UDMR.

Spațiile de carantină din București, închise. Nu mai există locuri libere

Situație gravă în București în această criză a coronavirusului, în condițiile în care în țara noastră nu a ajuns la o criză adevărată. Cu 21 de confirmări pozitive a COVID-19, Bucureștiul a rămas fără locuri disponibile pentru carantină. Vicepremierul Capitalei, Adrian Bădulescu, a arătat că în acest moment nu mai au soluții pentru a asigura carantina celor întorși recent din țările declarate zone roșii.

Alaltăieri, Comitetul municipal pentru Situații Speciale de Urgență a solicitat Guvernului să fie alocate fonduri pentru noi centre de carantină, deoarece, la nivel instituțional, primăriile de sectori și primăria Capitalei a consumat locurile prevăzute de carantină. Nu am primit niciun răspuns de la Guvern. Ne aflăm în situația pentru contractarea acestor servicii. Din acest moment, nu mai avem capacitatea sa introducem în carantină instituțională pe nimeni. NU mai avem locuri pentru carantină”, a spus Adrian Bădulescu, la Digi24.

Ce se va întâmpla în Parlament mâine, la votul pentru Guvernul Cîțu? Un senator propune instalarea unui termoscanner

Mâine este ziua cea mare pentru Guvernul Cîțu, când deputații și senatorii ar trebui să voteze învestirea. Numai că între timp a venit criza coronavirusului și în România, iar una dintre măsurile dispuse a fost aceea de a fi interzise evenimentele din spațiile închise la care participă peste 100 de persoane. Or în Parlament se vor reuni câteva sute de persoane, așa că unii dintre aleși se cam tem.

Una dintre propunerile pentru siguranța celor care participă la votul de mâine îi aparține senatorului Cătălin Lucian Iliescu (PMP). Acesta a scris că trebuie ca la intrare să fie montat un termoscanner. Cu toate acestea, termoscannerul nu este infailibil, ci doar depistează o persoană cu febră.

Solicitare către Comandamentul Situațiilor de Urgență
Doresc să solicit un TERMOSCANNER pentru ședința de învestire a Guvernului Cîțu, din data de 12 martie anul curent. Ținând cont de ultimele reglementări ale Comandamentului Situațiilor de Urgență, în care sunt interzise adunări publice cu peste 100 persoane, este necesar montarea unui termoscanner pentru ședința de mâine.

Limitarea accesului în Palatul Parlamentului să se facă pe o singură intrare pentru parlamentari, personalul auxiliar și invitați. Sper că veți analiza cu celeritate această solicitare și veți da importanță acestui demers.

Senator Catalin Lucian Iliescu”, se arată în scrisoarea publicată și pe pagina de Facebook a acestuia.

Șase județe au prefecți și subprefecți noi

Guvernul României

Aseară, Guvernul a decis că este timpul schimbării în mai multe județe, așa că și-a numit alți reprezentanți în teritoriu. Nu mai puțin de 11 hotărâri au fost discutate, acestea urmând a fi publicate în Monitorul Oficial zilele acestea.

Prin hotărâri de guvern s-a decis o modificare la nivelul județului Botoșan, unde s-a dispus încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect de Valentin-Alexandru Colbu, precum și cea a funcției publice de subprefect al județului de Dan Nechifor. Acesta din urmă nu a rămas însă pe dinafară, fiind numit în aceeași ședință prefect al județului Botoșani. În Dâmbovița a fost numit subprefect al județului Chiru-Cătălin Cristea.

Guvernul a decis totodată încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii a funcției publice de prefect al județului Dolj de către domnul Dan-Narcis Purcărescu, în locul său fiind numit Nicușor Roșca. Tot aici a fost numită subprefect Anișoara Stănculescu.

La Maramureș, subprefect a fost numită Mihaela-Oana Oșanu, iar în Sălaj această funcție va fi exercitată de Romeo-Constantin Sârca. La Sibiu, Mircea-Dorin Crețu este noul subprefect, în timp ce subprefect a fost numită Sanda-Ligia Muntean.

Românii care au intrat azi noapte în țară, escortați în județele de domiciliu și puși în carantină

Ministrul de Interne a anunțat azi dimineață care au fost primele măsuri luate pentru a decongestiona punctele de frontieră. Azi noapte, zeci de coloane de mașini erau la intrarea în țară.

Imediat după ședința de guvern am constituit o Celulă de criză la Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu domnul Prim-Ministru Ludovic Orban, alți colegi din Guvern și inspectori generali ai unităților din minister, cu privire la aglomerațiile din punctele de trecere a frontierei din vestul României.

Înainte de miezul nopții am intrat în videoconferință cu prefecții din toate județele și municipiul București, cărora le-am transmis deciziile și măsurile rapide de aplicat pentru fluidizarea traficului din frontieră și în țară.

Astfel, s-au suplimentat medicii din punctele vamale și s-au evaluat epidemiologic toți cetățenii români și străini veniți din zonele cu focare de infecție cu COVID 19.

Pentru aceștia s-au organizat imediat convoaie de maxim 10 autoturisme, flancate de echipaje de poliție și jandarmerie care i-au escortat până în județele de domiciliu, unde au fost așteptați de prefecți și autorități pentru a fi introduși în centrele de carantină.

La ora 3.00, punctul de trecere a frontierei a fost liber!”, anunța Marcel Vela.

Victor Ponta este convins că și parlamentari ai PSD vor susține Guvernul Cîțu

Foto: Facebook

Previziuni pentru ziua de joi, votul decisiv pentru Guvernul Cîțu. Victor Ponta acuză în continuare PNL că se martirizează și își sabotează propriul guvern, în condițiile în care învestirea ar avea suficiente voturi pentru susținere.

Ticăloșia, minciuna și iresponsabilitatea PNL ating cote absurde și grotești!

De ce nu trece Guvernul “Cîțu” dacă nu votează PSD care are doar 200 de voturi? Celelalte grupuri politice au anunțat că votează PENTRU și au 265 de parlamentari (pentru Guvern este suficient 234)/ oricum cei mai mulți de la PSD vor vota și ei pentru!

PNL în acest moment își sabotează propriul Guvern – dar sabotează și România! Cred că trebuie băgați în carantină (sau la închisoare) toți acești peneliști care distrug țara pentru interesul lor de Partid!”, atrage atenția liderul Pro România.

Votul este joi la 16.00, însă președintele Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu, și vicepreședintele Senatului – Titus Corlățean i-au trimis, luni, o scrisoare premierului desemnat Florin Cîțu în care îi cer să schimbe cei șapte miniștri propuși care au primit avize negative în comisiile parlamentare de specialitate.

Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat. 450.000 mii lei pentru pregătirea unităților sanitare în vederea îngrijirii pacienților infectați cu COVID-19

În ședința de Guvern de astăzi se va discuta aprobarea suplimentării bugetului Ministerului Sănătății cu 450.000 mii lei pentru pregătirea unităților sanitare în vederea îngrijirii pacienților infectați cu
Coronavirus – COVID-19 precum și pentru optimizarea derulării acțiunilor prioritare necesare îngrijirii și acordării tratamentului pacienților critici, în acest context.

Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate pentru pregătirea unităților sanitare din România în vederea îngrijirii pacienților infectați cu Coronavirus – COVID-19 precum și pentru optimizarea derulării acțiunilor prioritare necesare îngrijirii și acordării tratamentului pacienților critici, în
acest context, în conformitate cu legislația aferentă modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare.

Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la sfârşitul anului 2020”, se arată în hotărârea de Guvern.

Consiliul Național de Integritate și-a schimbat componența

Senatul a decis săptămâna trecută cine va face parte pentru următorii patru ani din Consiliul Naţional de Integritate al Agenției Naționale de Integritate. CNI s-a și întrunit ieri într-o primă ședință, care a avut loc la sediul Senatului României, în baza Hotărârii Senatului privind convocarea Consiliului Național de Integritate 10 din data de 2 martie. Componența CNI a fost stabilită prin Hotărârea Senatului 9 din 2 martie care a și fost publicată în Monitorul Oficial al României.

CNI este sub control parlamentar exercitat de Senat, activitatea fiind nepermanentă.

Consiliul National de Integritate are următoarele atribuţii:
– propune Senatului numirea şi revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui Agenţiei;
– constată suspendarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui Agenţiei;
– aprobă prin hotărâre regulamentele de organizare şi funcţionare ale Consiliului, ale comisiilor Consiliului, precum şi norme interne de conduită;
– aprobă regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui Agenţiei, precum şi tematica de concurs şi componenţa comisiilor pentru organizarea concursului sau examenului, elaborarea subiectelor, corectarea lucrărilor şi soluţionarea contestaţiilor, adoptând hotărâri în acest sens;
– analizează informările şi rapoartele pe care le prezintă preşedintele Agenţiei referitoare la activitatea acesteia, trimestrial sau ori de câte ori sunt cerute de Consiliu, prin preşedintele acestuia;
– formulează recomandări referitoare la strategia şi activitatea Agenţiei de evaluare a averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor;
– analizează raportul anual de audit extern independent prevăzut la art. 33 „(1) Raportul de audit se întocmeşte în primele 3 luni ale anului şi cuprinde, în mod obligatoriu, recomandări privind modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale, organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor de către conducerea Agenţiei, precum şi recomandări privind necesitatea de reducere sau, după caz, de suplimentare a posturilor Agenţiei
. 2) În termen de maximum 5 zile de la primirea raportului de audit preşedintele Agenţiei procedează la comunicarea acestuia Consiliului Naţional de Integritate.”
– înaintează Senatului, anual şi ori de câte ori consideră necesar, un raport despre activitatea Agenţiei
”.

Cei 10 membri și-au intrat deja în pâine:

  1. Adrian Ionuţ ROŞOAGĂ – Grupul parlamentar PSD din Senat;
  2. Călin Bogdan GĂUREAN – Grupul parlamentar PNL din Senat;
  3. Luminița TULEAȘCĂ – Grupul parlamentar USR din Senat;
  4. Zsuzsánna PÉTER – Grupul parlamentar UDMR din Senat;
  5. Feodor CHIRILĂ – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor;
  6. Viorel MIRON – Asociaţia Oraşelor din România;
  7. Sergiu ŢÂRA – Asociaţia Comunelor din România;
  8. Cynthia Carmen DEACONESCU – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – înalţi funcţionari publici;
  9. Lilia MARIN – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – funcţionari publici;
  10. Costin MITICĂ – Organizaţiile societăţii civile.

Potrivit regulamentului, CNI și-a ales un președintele, pe Sergiu ȚÂRA, reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu dintre membri.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1 ° C
-1 °
-1 °
100 %
3.1kmh
100 %
S
1 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
2 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...