Primarul Sectorului 1 asigură că nu se glumește atunci când este vorba despre sănătatea cetățenilor, în contextul pandemiei de coronavirus. Ieri, Daniel Tudorache a anunțat în cadrul unui interviu acordat Gândul Live, că Poliția Locală îi verifică de două ori pe zi pe bucureștenii aflați în izolare în Sectorul 1. Cei care nu sunt găsiți la domicilii sunt amendați, fiindu-le întocmit totodată și dosar penal.
„Poliția Locală are adresele celor din izolare și îi verifică de 2 ori pe zi. Le amendează când nu le găsește, poliția națională le face dosar penal. În prezent am primit ordonanța sâmbătă eu trebuie să identific toate persoanele peste 65 de ani, urmează să-mi dea această situație, am 52.000 persoane în Sectorul 1, să-i întreb de aparținător, pentru hrană, dacă nu trebuie să le asigur eu hrana prin cei din primărie.
Noi le dăm de mâncare și celor din carantină și celor din izolare. Acum ne mai vin 52.000 persoane peste 65 de ani pe care trebuie să le sprijinim să NU părăsească domiciliul”, a subliniat primarul Tudorache.
Autoritatea Navală Română a decis prelungirea din oficiu a actelor pentru personalul navigant român
Vești bune pentru marinarii români. După ce și- a suspedat activitatea cu publicul și sesiunile de brevetare a navigatorilor Autoritatea Navală Română a decis să prelungească, pe perioada stării de urgență, valabilitatea actelor personalului navigant. “În contextul intrării în vigoare, în data de 16.03.2020, a stării de urgență pe teritoriul României, prin decret prezidențial, instituită pentru a limita la maxim răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și având în vedere emiterea de către Organizația Internațională Maritimă a Circularei nr. 4204/Add.5 din 17.03.2020, prin care se solicită Statelor Membre adoptarea de măsuri urgente cu caracter excepțional cu privire la prelungirea certificatelor personalului navigant, Autoritatea Navală Română a realizat demersurile legale către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, necesare pentru asigurarea prelungirii valabilității documentelor deținute de către personalul navigant român a căror valabilitate expiră pe perioada în care acționează starea de urgență”, a comunicat ANR.
Coronavirusul a închis ANR- ul
Examenele, amânate până la toamnă
Prelungirea valabilității documentelor deținute de personalul navigant se va realiza după cum urmează: brevetele și certificatele de capacitate care expiră anterior datei de 1 iulie 2020 se prelungesc pentru o perioadă de 3 luni, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2020; certificatele medicale și carnetele de marinar care expiră anterior datei de 1 iulie 2020 se prelungesc pentru o perioadă de 3 luni, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2020; atestatele emise prin care se confirmă sau se recunoaște un brevet, certificat de capacitate, certificat de absolvire și certificat de radio-operator GMDSS care expiră anterior datei de 1 iulie 2020 se prelungesc pentru o perioadă de 3 luni dar nu mai târziu de 1 octombrie 2020; documentele de atestare (brevetele și certificatele de capacitate) pentru personalul navigant la bordul navelor de căi navigabile interioare care expiră anterior datei de 1 iulie 2020 se prelungesc pentru o perioadă de 3 luni, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2020; certificatele medicale și carnetele de serviciu care expiră anterior datei de 1 iulie 2020 se prelungesc pentru o perioadă de 3 luni, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2020; certificatele speciale emise personalului navigant la bordul navelor de căi navigabile interioare care expiră anterior datei de 1 iulie 2020 se prelungesc pentru o perioadă de 3 luni, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2020.
Gabriela Firea a anuntat ca, in perioada imediat urmatoare, la Spitalul Victor Babes va ajunge un aparat de dializa, dat fiind că pacientii bolnavi sunt cei mai expusi de coronavirus. Aceasta nu este singura aparatura medicala cumparata, a detaliat primarul general al Capitalei.
„Achizitionam de urgenta un aparat de dializa pentru Spitalul Victor Babes, care va fi utilizat in tratamentul pacientilor bolnavi de Covid-19 care dezvolta complicatii renale. Le multumesc consilierilor generali care au participat la aceasta sedinta organizata in plina pandemie, mai ales celor care sunt seniori dar si colegei noastre care este insarcinata.
In aceasta perioada, am mai achizitionat, tot pentru Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale Dr. Victor Babes , un aparat care permite o viteza mai mare de efectuare a analizelor de testare (un sistem de extractie automata de acizi nucleici).
Totodata, a fost finalizata achizitia pentru 2 aparate PCR de diagnosticare moleculara a infectiei COVID 19 iar Primaria Capitalei, prin ASSMB, deruleaza in regim de urgenta achizitii pentru materiale sanitare, echipamente de protectie si dezinfectanti, la solicitarea spitalelor aflate in administrare”, scrie primarul Gabriela Firea.
Călin Popescu Tăriceanu scrie astăzi că autoritățile au știut despre coronavirus și că ar fi încercat să țină sub preș adevărul.
„Nu-mi dă pace un gând! Oare conducătorii noștri au știut din timp de acest virus, dar nu au făcut nimic pentru a nu speria poporul și a câștiga niște alegeri anticipate pe care și le-au dorit cu atâta ardoare?
Să avem neșansa unor conducători atât de ticăloși încât să treacă sub tăcere acest pericol doar pentru a câștiga câteva locuri suplimentare în Parlament?
Să fie diplomații noștri atât de slab pregătiți încât, cei din zonele unde a început criza coronavirus, nu au informat Ministrul de Externe, Prim-Ministrul și Președintele României despre dezastrul din zonele în care ei erau?
Să fie atât de diletante serviciile noastre de informații încât să nu tragă în timp util semnale de alarmă către Președinte și Guvern?
Să nu mai aibă România nici un prieten care să-i tragă de mânecă și să le spună că situația e gravă și că e mai bine să se pregătească pentru vremuri grele decât să se joace de-a politica?
Dacă nici una dintre instituțiile mai sus menționate nu le-a spus nimic Președintelui și Guvernului României, înseamnă că îi plătim degeaba. Dar am mari semne de întrebare că ei nu au făcut-o.
Și dacă ei au făcut-o, înseamnă că în mod deliberat conducătorii noștri au ales să ignore pericolul, să ne împingă într-o criză politică majoră peste care a venit cu o viteză nemaiîntâlnită o criză medicală.
Pe scurt, domnii Iohannis și Orban i-au sacrificat pe români pentru ambițiile lor electorale. Acțiunea lor îmi amintește de comportamentul lui Băsescu din 2009 când ne-a spus tot timpul că nu e nici o criză, că ni se pare. Și după ce a fost reales ne-a dat lovitura de grație. Cam așa pare că se întâmplă și acum!
Dacă ei nu ar fi ascuns gravitatea crizei, probabil am fi putut să ne aprovizionăm din timp cu teste și am fi putut testa masiv pe toți cei veniți în țară, să-i vedem pe cei infectați, să-i izolăm, iar ceilalți oameni să-și vadă de treabă.
La aceste semne de întrebare trebuie ca Parlamentul să primească răspunsuri atunci când lucrurile se vor liniști: dacă domnii Iohannis și Orban au fost informați de către serviciile de informații și MAE despre acest pericol, și când s-au trimis aceste informări.
Cer public tuturor serviciilor de informații să pregătească și să pună la dispoziția comisiilor de control toate informările pe care le-au dat Președintelui și Guvernului.
În privința Ministerului de Externe, voi cere în comisia de politică externă a Senatului, din care fac parte, ca ministrul de Externe să ne prezinte informările pe care le-a făcut Guvernului și Președintelui.
Dacă domnii Iohannis și Orban au știut din timp de aceste lucruri, dar au minimalizat pericolul pentru a face alegeri anticipate, ei sunt principalii vinovați de faptul că doctorii și personalul medical, precum și ceilalți din linia întâi, au fost trimiși la luptă fără arme (măști, halate, mănuși, dezinfectant, etc). Și dacă așa au făcut, ei trebuie să fie primii care să fie anchetați de către procurori”, explică liderul ALDE.
Un medic ginecolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Fogolyan Kristoff din Sfîntul Gheorghe trebuie să dea explicații procurorilor în legătură cu iresponsabilitatea de care a dat dovadă în această perioadă de pandemie. Doctorul a fost plecat luna aceasta în Austria iar la întoarcere a mers la serviciu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în ciuda faptului că trebuia să se autoizoleze.
„În data de 22.03.2020 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe un dosar penal în care s-a dispus, în aceeaşi dată, începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Organele de cercetare au reţinut că un medic ginecolog din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Fogolyan Kristoff din mun. Sf. Gheorghe s-a aflat în cursul lunii martie 2020 în Austria şi, în data de 21.03.2020, a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19.
În urma verificărilor, s-a stabilt că Austria este inclusă în zonele de risc pentru care există obligaţia izolării la domiciliu la revenirea în ţară. În cauză, cercetările se efectuează de I.P.J. Covasna, Poliţia mun. Sf. Gheorghe sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe”, au comunicat procurorii.
Acțiunea iresponsabilă a medicului a dus la închiderea a trei secții ale spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe – ginecologie, neonatologie și nașteri, în timp ce 60 de persoane, pacienți și angajați ai unității medicale, au fost plasate în carantină. Conducerea spitalului a informat că rezultatele testelor efectuate pentru depistarea prezenței virusului COVID-19 în cazul celor 21 de medici aflați în carantină au ieșit negative.
Românii repatriați pe chetuiala statului: piscină, wireless și bar în carantină
Ultima tranșă de români repatriați din Italia se pot considera cei mai norocoși din diaspora. În timp ce majoritatea concetățenilor care muncesc afară au venit acasă și au suportat carantina pe cheltuiala lor, cei 1.500 de români care fac obiectul transporturilor umanitare cu destinația aeroportul Kogălniceanu beneficiază de confort maxim plătit de stat în perioada de carantină.
Guvernul nu are bani de măști pentru doctori, dar pentru pomeni electorale da
Viață de refugiat
Deși în stațiunea Mamaia funcționează o mulțime de unități de cazare de două și o stea, care ar fi fost mult mai potrivite pentru transformarea în spații de carantină, în primul rând pentru pentru că ar fi fost mult mai ieftin pentru statul român și implicit contribuabilul care suportă totul din buzunarul propriu, s- a ales soluția unui hotel de trei stele, modern și scump. Pe timp de vară un sejur de cinci zile aici costă aproape 3.000 de lei. Cu tot confortul asigurat:piscină (probabil acum închisă), internet, aer condiționat, în fine vă enumăr mai jos toate dotările chiar din oferta unității hoteliere pentru vara lui 2020. Acum așa- zișii săraci ai diasporei din Italia, care nu achitat niciun leuț la sistemul de asigurări sociale din România beneficiază de toate acestea gratis. Peste 300 de refugiați au fost cazați acum în Mamaia, păziți de jandarmi și alte servicii. Dacă ar fi să ne raportăm la un tarif mediu în extrasezon de de 2.000 de lei camera pentru cinci zile, rezultă că pentru fiecare familie de doi membri de regufiați statul achită doar pentru cazare 6.000 de lei. Fără mâncare restul cheltuielilor cu paza. Și chiar dacă acum nu sunt disponibile toate aceste facilități, oricum statul român s- a întrecut pe sine în asigurarea confortului maxim zilierilor repatriați la urgență din Italia. Și asta în condițiile în care personalul medical din toată România suferă de lipsa dotărilor minime pentru protecție.
Condiții de trei stele
Trai pe vătrai
“Hotel a fost renovat integral în anul 2011 și tot atunci a fost reclasificat la 3***. În prezent, spațiile din interiorul hotelului sunt amenajate modern, în culori calde și odihnitoare. Camerele sunt dotate cu instalație de climatizare, acces la internet wireless, mini- bar, televizor LCD, telefon. (…) Servciile de masa sunt asigurate în cele doua restaurante ale hotelului, cu o capacitate de 100 de locuri și o terasă cu vedere spre piscină și restaurant, cu o capacitate de 300 de locuri și deservit de o terasă spațioasă cu vedere spre mare. Hotelul este deschis tot timpul anului și asigură, pe lângă facilitatile de cazare și masă, dotări pentru organizarea diferitelor evenimente: săli de conferințe cu o capacitate de până la 200 de locuri dotate modern (video- proiector, flip- chart, sistem de sonorizare, ecrane de proiecție, aer conditionat și internet wireless). Dotări generale: 280 de camere duble, 26 apartamente”, se arată în prezentarea hotelului.
Prefectul de Constanța, susținătorul diasporei
Prefectul, frate cu repatriatul…
Autoritățile locale și județene nu au fost consultate în niciun fel la luarea deciziei de a umple litoralul cu refugiați suspecti de Covid- 19, însă acest lucru nu pare să fi deranjat deloc guvernarea liberală. Ba chiar Prefectul Constanței i- a dojenit pe cetățenii și politicienii care au protestat. “Este o obligație față de români, este obligația funcției, a ordinelor primite în starea de urgență, este obligația noastră, a tuturor, de a fi solidari pentru că doar împreună putem să ieșim din aceastăsituație. Politicieni iresponsabili au început să se lamenteze că românii, frații noștri, prietenii noștri, rudele noastre, nu ar trebui să beneficieze de asistența statului român, pentru că pun binele lor mai presus de binele tuturor. Același comportament de a cumpăra tot orezul, de a cumpăra tot spirtul al unor partide politice demonstrează încă o dată iresponsabilitate, lașitate, mojicie și instigă la învrăjbirea românilor împotriva românilor. Cetățenii români (repratriați, n.r.) vor intra automat în carantină instituționalizată, în teste, pentru a depista persoanele care suferă de coronavirus. Cei depistați pozitiv vor merge automat în facilitățile sanitare special pregătite pentru acest scenariu, ceilalți vor fi cazați timp de 14 zile așa cum prevede legea în izolare. Transportul fraților noștri se va face în condiții de izolare, iar mașinile cu care vor fi transportați vor intra într-un amplu proces de dezinfecție”, a declarat George-Sergiu Niculescu, prefect de Constanța.
Constănțenii trebuie să se descurce singuri
… dar repetent la sănătate
Probabil că reprezentantul guvernului în teritoriu habar nu are că unica facilitatea de primiri urgențe din Dobrogea, spitalul județean, dispune de puțin peste 40 de paturi la UPU, și alea pline la refuz. Locurile suplimentare create la județean pentru tratarea cazurilor grave de Covid- 19 nu au personal dedicat, lucru care va afecta restul activităților din spital. Bașca faptul că nu există aparatură suplimentară pentru asistența unui număr mare de cazuri grave. Dar poate acest domn prefect o să- i ia la el acasă pe “frații” care vor fi despistați pozitiv și să degreveze astfel activitatea medicilor de la județean.
S.C. MESTA MARMURĂ ȘI TRAVERTIN S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea capacității de producție în vederea realizării de noi produse în firma MESTA MARMURA ȘI TRAVERTIN S.R.L.”, cod MySMIS 110778, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.2.A. „Sprijinirea creării și extinderea capacitătilor avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”. Valoarea totală a proiectului este de 5.312.545,43 lei, din care 2.394.388,78 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 422.539,20 lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar 2.495.617,45 lei este contribuția beneficiarului. Obiectivul general al proiectului este creșterea productivitătii firmei MESTA MARMURĂ ȘI TRAVERTIN S.R.L. prin achiziția de echipamente și utilaje moderne, care să conducă la diversificarea produselor deja existențe și intrarea pe piață produselor ceramice. Durata de implementare a proiectului este de 41 luni: respectiv de la data 29.11.2016 până la data de 31.03.2020. Rezultatele obținute în perioada de implementare a proiectului: s-au achiziționat 8 echipamente de producție produse din ceramică, s-a obținut 1 certificat ISO 9001 și 1 certificare a procesului de producție, am participat la un târg internațional, s-a realizat o platformă de comerț electronic. Valoarea adaugată a proiectului constă astfel în impactul pe care firma îl va avea asupra sectorului de producție produse din ceramică, care nu este suficient dezvoltat și necesită investiții importante pentru a fi la nivelul standardelor europene. Informaţii suplimentare se pot obţine la: sediul social al firmei, Municipiul Constanța, Str. Aurel Vlaicu nr. 125, județul Constanța, sau la numărul de telefon 0737474747.
Nici bine nu s-a instaurat starea de urgență și au fost puse în aplicare măsurile prin decret prezidențial, că angajatorii au ridicat neputincioși din umeri și au pus pe liber sute de oameni. Chiar ministrul Muncii recunoaște că situația este gravă.
„Din datele pe care le avem la dispoziţie în Registrul electronic al evidenţei salariaţilor, REVISAL-ul aşa cum este cunoscut, evidenţa pe care o avem la nivelul acestei săptămâni ne arată un număr de 200.000 de contracte de muncă suspendate. Sigur este o situaţie gravă.
Ne-am pregătit cu o estimare undeva la 300.000 – 400.000 pentru această perioadă acoperită de decretul preşedintelui. Urmărim permanent evoluţia lucrurilor şi în mod evident vor urma noi decizii în funcţie de evoluţia lucrurilor”, a precizat ministrul Violeta Alexandru într-o intervenție la Digi24.
Un bărbat din București este cercetat într-un dosar de pornografie infantilă și șantaj, iar ieri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta era reţinut de ceva vreme în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
„La data de 18.03.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea pe o durată de 24 ore a inculpatului A.D.V., în vârstă de 27 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, în formă continuată şi şantaj.
În fapt s-a reținut că, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, inculpatul A.D.V., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat o minoră, în vârstă de 14 ani, din județul Sibiu, să producă și să transmită mai multe materiale cu caracter pornografic, prin intermediul unei rețele de socializare.
În momentul în care victima a refuzat să îi mai trimită inculpatului materialele solicitate, acesta a amenințat-o că va posta pe internet fotografiile pe care persoana vătămată i le-a trimis anterior. Cu ocazia efectuării unei percheziției domiciliare, la locuința inculpatului, situată pe raza municipiului București, au fost identificate și ridicate mai multe telefoane mobile și medii de stocare”, au comunicat procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Nazarcea Grup a început producția de măști și combinezoane reutilizabile pentru a da o mână de ajutor în combaterea coronavirusului, echipamentele urmând a fi direcționate în primul rând Complexului Multifuncțional Caraiman, Poliției Sectorului 1 și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Situația a devenit deja îngrijorătoare pentru că pe piață stocurile de astfel de produse sunt limitate sau chiar epuizate, în condițiile în care protejarea celor aflați în linia întâi este reprezentată de asigurarea tuturor materialelor și echipamentelor de protecție, necesare derulării, în condiții de siguranță, a activităților specifice. Producția la Nazarcea Grup deja a început, măștile fiind realizate din bumbac 100%, iar combinezoanele vor fi fabricate în funcție de specificul intervențiilor, respectiv pentru cele care au loc în interiorul clădirii, cât și pentru exterior. Fiind reutilizabile, de decontaminare și de spălare se va ocupa tot Nazarcea Grup.
Compania este cea mai mare întreprindere socială din țară și cel mai mare angajator de persoane cu dizabilități din Sector 1 București. Nazarcea Grup este o întreprindere socială dezvoltată de DGASPC Sector 1, unitate în subordinea Primăriei Sectorului 1, în anul 2011, prin intermediul mai multor proiecte cu finanțare nerambursabilă, scopul acestei inițiative fiind creșterea incluziunii socio-profesionale a persoanelor cu dizabilități, aflate în căutarea unui loc de muncă.
„Am participat la deschiderea unei linii noi de producție la Croitoria de la Unitatea Protejață Nazarcea Grup, care aparține de DGASPC Sector 1, unde producem combinezoane și măști de protecție. Aici se produc două tipuri de combinezoane: unul de microfibră de poliester – pentru cei care au intervenții în interiorul unei clădiri, și unul din poliester peliculizat – pentru cei care intervin în aer liber. Tot aici se realizează măști cu două straturi, din bumbac 100%.
Toate cele 3 produse sunt reutilizabile, adică se vor putea întoarce la Spălătoria Textilă de la Nazarcea, unde vor fi decontaminate și spălate la temperaturi înalte”, a explicat primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache.
Nazarcea Grup este cea mai mare unitate protejată autorizată din țară, care include 7 domenii, în care persoanele cu dizabilități pot lucra: spălătorie auto, brutărie, spălătorie textilă, croitorie, ceramică decorativă, neutralizarea și eliminarea deșeurilo infecțioase, cât și tipografie, se arată în pagina de prezentare a întreprinderii.
Consilierii locali din Sectorul 1 au fost convocați pentru astăzi la o ședință extraordinară de îndată, în cadrul căreia s-a discutat problema fondurilor care trebuie alocați pentru acțiuni cât mai eficiente în combaterea coronavirusului. Nu toți consilierii s-au prezentat însă – atrage atenția primarul Daniel Tudorache, iar câțiva chiar s-au opus proiectului de pe ordinea de zi.
„Pentru USR, politica de partid este mai importantă decât sănătatea oamenilor.
Nu există nicio altă explicație plauzibilă care să justifice votul de azi, din ședința extraordinară a Consiliului Local, în care s-au aprobat fondurile necesare acțiunilor pe care le întreprindem în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 și consecințelor acesteia!
Rectificarea bugetară pe care am solicitat-o a fost aprobată, dar nu și de următorii consilieri:
Cristina Munteanu (USR) – vot împotrivă; Oliver Păiuși (USR) – vot împotrivă; Manuel Vieru (USR) – abținere; Dorina Bănișor (USR) – absentă; Manuela Mureșan (USR) – absentă;”, scrie primarul Sectorului 1.
De menționat că în CL al Sectorului 1 sunt 8 membri ai USR (fostă Uniunea Salvați Bucureștiul).
Președintele țării a făcut un apel către românii din străinătate, iemdiat după videoconferința pe care a vavut-o cu prefecții și premierul Victor Orban. Klaus Iohannis a spus că, în cel mai fericit caz, dacă românii din străinătate reușesc să treacă de granițele altor state, aceștia nu vor petrece în niciun caz sărbătorile în familie, ci în carantină sau izolare.
„Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experți, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Și atunci ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni?
Românii din afara granițelor ne sunt dragi. Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea așteptări care pe urmă nu se împlinesc”, a spus președintele Iohannis.
Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur.
Aceasta a fost...
Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică
Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies