1.9 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1223

Ședință în vremea coronavirusului în Sectorul 1. Consilierii au aprobat achiziția de echipamente medicale

Consilierii din cadrul Primăriei Sector 1 s-au întâlnit astăzi pentru a analiza mai multe proiecte care vizează măsuri de sprijin pentru combaterea efectelor coronavirusului. Pe lângă acestea, consilierii locali au aprobat în unanimitate, numărul și cuantumul burselor de merit, de performanță, de studiu și burselor de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar, pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020, urmând ca în perioada următoare să fie repartizate sumele aferente către unitățile de învățământ.

În ceea ce privește achiziția de echipamente medicale pentru combaterea pandemiei de COVID-19, consilierii au căzut de acord că propunerile primarului Daniel Tudorache sunt întemeiate, astfel că toate au fost aprobate de Consiliul Local.

Este vorba despre o unitate mobilă CT, dotată cu soft specializat în detectarea infecțiilor cu coronavirus, care urmează a fi achiziționată la recomandarea Institutului Matei Balș, dar și dotarea cu echipamente absolut necesare a mai multe spitale aflate în administrarea Primăriei Sector 1.

Opt ventilatoare medicale vor merge la Secția ATI – Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, 20 la Secția ATI – Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, alte 20 ventilatoare la Secția ATI – Spitalul Clinic de Urgență “Elias”, plus încă două la Secția ATI – Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice.

Totodată, vor fi achiziționate 30 monitoare funcții vitale, 30 de injectomate, 30 de infuziomate, 20 lampi dezinfecție UV, 10 nebulizatoare și un aparat pentru dezinfecție UV – toate pentru Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Tot pentru Spitalul Clinic de Urgență Floreasca va fi achiziționat un aparat de testare Real Time PCR.

Pentru ATI – Spitalul Clinic de Urgență „Elias” vor fi achiziționate 10 paturi, o stație centrală + 10 monitoare funcții vitale și un ansamblu 4 injectomate + infuziomat grupate în sistem LINK.

Avertizare de la Gabriela Firea in problema poluarii Bucurestiului: „CSAT-ul trebuie sa intervina!”

Primarul general al Capitalei face un apel serios la Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, dupa ce azi in Bucuresti din nou au aparut probleme cu fumul incendiilor. Mai multi bucuresteni au reclamat inca de dimineata ca aerul este irespirabil, din cauza unui puternic miros de cauciuc sau de plastic ars. Gabriela Firea atrage atentia ca cei de la Ministerul Mediului nu isi fac treaba, in ciuda numeroaselor sesizari.

CSAT-ul trebuie sa intervina! Populatia este pusa in pericol! Am avut rabdare si am asteptat o explicatie verosimila din partea Guvernului, prin Ministerul Mediului! Nu am iesit imediat cu declaratii publice. Dar, in lipsa unor informari corecte si, mai ales, a unor masuri concrete pentru prevenirea unor astfel de “accidente” de poluare, care ne omoara incet dar sigur, ma vad nevoita sa apelez la cel mai important for care vegheaza siguranta cetatenilor.

Cum poti sa te numesti Minister al Mediului si ieri sa postezi pe FB, palid, fara nicio ingrijorare, ca e un incendiu de vegetatie prin Ilfov, pe la Peris, si sa nu trimiti controale si verificari drastrice in zona? Unde e ministrul? De ce nu e pe teren?? Iar azi vii nonsalant, tot pe FB, sa spui ca arde o fosta ferma de porci de la Peris. Care, iata, a poluat jumatate si Ilfov si aproape tot Bucurestiul!

Este strigator la cer! Se musamalizeaza ceva! Este cineva acoperit! Se intampla ceva necurat si Garda de mediu, care apartine de Ministerul Mediului, sigur stie si nu comunica cinstit cetatenilor!

Exact cum au mintit si cand a poluat extrem un CET, prin arderea pacurii. Intai au negat ca s-a ars vreun fir de pacura. Dupa ce am iesit public cu documente care atestau la milimetru cate tone de pacura s-au ars, in ce zile, si la ce ore, au fost nevoiti sa recunoasca.

Nu mai este suficienta doar demisia sau demiterea ministrului mediului!

Asta este mana criminala acoperita de guvern! Si trebuie luate masuri ferme in consecinta! Daca cetatenii din Bucuresti si din Ilfov se mai pot considerati aparati de institutiile statului.

Daca nu, punem toti mainile pe piept si asteptam apocaliptic sa ne ia. Eu refuz acest din urma scenariu!”, scrie primarul Firea.

Primăria Sectorului 1 ajută persoanele vârstnice. Cei care au nevoie de sprijin au la dispoziție și două numere de telefon

Sute de persoane în vârstă care locuiesc în Sectorul 1 sunt sprijinite de primărie, pentru a trece cu bine peste această perioadă de restricții și lipsuri. Primăria Sectorului 1 le pune la dispoziție pachete cu alimente, însă vârstnicii pot fi ajutați, indiferent de nevoile pe care le au. Pentru aceștia, primăria a pregătit două numere de telefon la care pot apela – pentru ajutor sau consiliere.

Încă 500 de persoane în vârstă au primit azi pachete cu alimente de bază.

Toți acești oameni au fost identificați prin munca celor de la Centrul de ajutor al persoanelor de peste 65 de ani, fără susținători, înființat în sediul Direcției de Mediu, din Piața Mureș.

Vă reamintesc:

Dacă sunteți pensionar și aveți nevoie de alimente de bază și produse de strictă necesitate, cereți AJUTOR la 031.433.76.77;

Dacă aveți nevoie de sfatul unui specialist care să vă ajute, atât cât se poate la telefon, sunați pentru CONSILIERE la 031.433.76.76”, a anunțat primarul Daniel Tudorache pe Facebook.

Lotul Arad, trimis în judecată. Ce politicieni sunt inculpați

sursă foto: DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au finalizat ancheta în dosarul parlamentarilor PSD Dorel Căprar, Florin Tripa şi Luminiţa Jivan și Ioan Chisăliţă, precum şi a mai mulţi şefi de la DRDP Timişoara, aceștia fiind trimişi în judecată în dosarul şpăgilor luate pentru PSD Arad.

Cap de afiș în dosar sunt Dorel Gheorghe Căprar – deputat în Parlamentul României și președinte al PSD Arad (acuzat de folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată și complicitate la luare de mită în formă continuată, Florin Dan Tripa – deputat în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizației județene PSD (pentru folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată și complicitate abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit), Ioan Narcis Chisăliță – senator în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al PSD (folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite) și Luminița Maria Jivan – deputat în Parlamentul României (folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite).

Cei de mai sus sunt judecați în stare de libertate, asemenea lui Ioan Iaromir Zamiska, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac 1, și Bogdan Andrei Munteanu, la data faptelor șef al Biroului Încasări Venturi din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara.

În continuare, sunt în stare de arest la domiciliu fostul șef al Agenției de Control și Încasare Nădlac II și vicepreședinte al PSD Arad – Cristian Horgea, și controlorul de trafic în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac II – Elisabeta Miuțescu.

Sub control judiciar vor fi judecați Ilie Cristian Ispravnic, fost director general regional al D.R.D.P. Timișoara, Cristian Dima – fost șef al Agenției de Control și Încasări Jimbolia, Andrei Mircea Lucaciu – fost șef la Departamentul Venituri din cadrul D.R.D.P. Timișoara, Patriciu Mirel Pascu – fost șef al Departamentului Juridic din cadrul D.R.D.P. Timișoara, și Vasile Alin Băețan – fost inginer în cadrul D.R.D.P. Timișoara.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

Având în vedere că, printre altele, în cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Arad ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora, cercetările în prezenta cauză s-au desfășurat pe două paliere, după cum urmează:

  1. protecția” oferită de persoanele cu funcții de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).
    Spre exemplu, pentru a oferi „protecție”, în perioada septembrie 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuțescu Elisabeta ar fi pretins și primit de la o persoană având funcția de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro.
    În aceeași manieră ar fi procedat și inculpatul Horgea Cristian, care, în intervalul 28.02.2019 – 13.11.2019, ar fi pretins și primit de la același martor sumele de 900 de euro și 250 de lei.
  2. modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid și cu remiterea unor sume de bani.
    Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpații Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian și Căprar Dorel Gheorghe și-ar fi folosit influența conferită de calitățile lor de persoane cu funcție de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcțiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timișoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi.
    De menționat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaților, urmând ca decizia finală să îi aparțină inculpatului Căprar Dorel Gheorghe.
    Existau și situații în care candidaților care aveau susținere politică să nu li se mai pretindă și remiterea unor sume de bani.
    Distinct de folosirea influenței politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 și 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro și 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp șef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro.
    În ceea ce-l privește pe inculpatul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins și acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remiși în mod direct la casieria organizației județene de partid.
    De asemenea, cercetările au mai stabilit că șefii din cadrul D.R.D.P Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută.
    Separat de aceste sume lunare, persoanele cu funcții de conducere susținute în acele funcții de partid ar fi avut obligația de a plăti și alte sume de bani, raportat la necesitățile de moment și solicitările persoanelor cu funcții de conducere din partid, identificându-se o asemenea situație când inculpatul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins și primit suma de 4.500 de lei de la inculpații Horgea Cristian, Lucaciu Mircea și inculpatul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegații din Japonia.
    Într-un context asemănător, inculpații Jivan Luminița Maria, Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin, Chisăliță Ioan Narcis, Horgea Cristian și Ispravnic Cristian Ilie, în calitate de persoane cu funcții de conducere în cadrul unui partid politic, și-ar fi folosit influența și autoritatea pentru numirea, cu încălcarea legii, a unor persoane în posturi de conducere și execuție din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatei Miuțescu Elisabeta.

Referitor la prejudiciul cauzat prin angajarea în mod nelegal a inculpatului Băețan Vasile Alin pe funcția de inginer în cadrul D.R.D.P. Timișoara, până la data emiterii rechizitoriului, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În aceeași manieră au procedat și organizațiile județene Arad și Caraș – Severin ale unui partid politic, cărora li s-a solicitat să precizeze dacă se constituie parte civilă, având în vedere că imaginea și credibilitatea acestora ar fi putut fi lezată prin activitatea infracțională descrisă mai sus.

Față de suspecții Ținte Raul și Lazarov Nicoleta a fost dispusă soluția clasării iar în cazul inculpatei Stoenescu Anca-Patricia s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor”, au detaliat procurorii anticorupție.

Interventie medicala in premiera la Spitalul Colentina. Pacientul suferea de infectie SARS-COV-2

Primarul general al Capitalei a tinut sa felicite cadrele medicale ale Spitalului Colentina, care au efectuat o interventie dificila si riscanta. Pacientul aflat pe masa de operatie era cu atat mai expus cu cat sufera si de infectie SARS-COV-2.

De Ziua Mondiala a Sanatatii, gandul meu se indreapta catre toate cadrele medicale : medici, asistenti, infirmiere, moase, brancardieri, dorindu-le din suflet multa sanatate, putere, energie pozitiva, sa fie aparati de pericole.

In aceasta perioada grea, de pandemie, cu-atat mai mult trebuie sa ne indreptam recunostinta catre acestia. Am vorbit despre eroii in alb de la Victor Babes si Matei Bals. Despre eroii copiilor de la Gomoiu. Despre toti cei care, zi de zi, salveaza pacienti in spitalele din Bucuresti si din tara.

Iata inca un exemplu de daruire si profesionalism (foto) : echipa medicala de la Spitalul Colentina, compusa din dr. Radu Bogdan Mateescu, dr. Theodor Voiosu, asist. Simona Negulescu (gastroenterologie) si medicii anestezisti dr. Mihaela Chiriac si dr. Denisa Grecu a facut, in premiera, o interventie de drenaj endoscopic al cailor biliare la un pacient suferind de infectie SARS-COV-2 si tumora pancreatica invaziva in calea biliara principala.

Echipa noastra este mandra ca poate oferi, in continuare, ingrijire medicala la cele mai inalte standarde de calitate, respectand indrumarile in vigoare pentru protectia pacientilor si a personalului medico-sanitar”, a scris Gabriela Firea.

Victor Ponta avertizeaza: „Stam blocati in case pentru ca nu suntem testati si pentru ca nu suntem in stare sa protejam personalul medical si spitalele!”

Liderul Pro Romania face o analiza a situatiei reale a crizei coronavirusului din tara noastra. Realitatea de dincolo de cifre, lasa sa se inteleaga Victor Ponta, este cu totul alta. Cazurile pozitive de COVID-19, raportate si mediatizate, sunt doar un varf al icebergului.

Ne furam singuri caciula/ acceptam sa fim mintiti si propagam minciuni! Si ne chinuim mai mult degeaba!

Romania a efectuat cu totul, in peste o luna , doar 40.000 de teste (unele persoane au fost testate de mai multe ori conform procedurii)/ 40.000 de teste la o populatie de 20 de milioane si la peste 500.000 de romani veniti din Europa – inseamna 0.2 %!!!

De la inceputul Pandemiei Guvernul Romaniei a pornit Strategia de minimalizare a efectelor Coronavirus/ ca sa pacalim lumea ca la noi e totul bine fata de altii – nu facem testari – nu raportam decesele corect – nu recunoastem focarele (Suceava, Arad samd) decat atunci cand nu mai pot fi ascunse ! Minciuna ca politica de stat – ca in vremea comunistilor!

SUA efectueaza 100.000 de testari pe zi/ Germania 80.000 zilnic/ Italia 40.000 si Spania 30.000 pe zi/ si acum incep sa se simta rezultatele !

Noi stam blocati in case – pentru ca nu suntem testati – si pentru ca nu suntem in stare sa protejam personalul medical si spitalele! De asta stam in case!”, atrage atenția Ponta.

Marinarii români, abandonați de Guvern

SLN solicită adoptarea de măsuri urgente pentru protecția românilor de la bordul navelor

Viață grea la bord

Sindicatul Liber al Navigatorilor și ITF România au solicitat pentru a doua oară cabinetului Orban emiterea unui act normativ care să garanteze protecția personalului navigant român în contextul pandemiei de coronavirus. “Sindicatul Liber al Navigatorilor si Federația Internațională a Transportatorilor cer autorităților din România implementarea de urgență a măsurilor stabilite de IMO după Adunarea G-20 : printr-o ordonanță militară să recunoască personalul navigant maritim (navigatori profesioniști și personal maritim), indiferent de cetățenie când sunt în jurisdicția lor, ca lucrători-cheie, care oferă un serviciu esențial. Să se acorde personalului navigant maritim (navigatorilor și personalului maritim), toate scutirile necesare și adecvate de la restricțiile naționale de deplasare sau de circulație, pentru a facilita ȋmbarcarea sau repatrierea acestora. Acest lucru înseamnă că navigatorii să se poată deplasa cu mijloace sigure (transport special numai pentru navigatori) de la aeroport la navă, de la navă la aeroport, sau de la aeroport la domiciliu fără a efectua carantina impusă persoanelor care vin din zone roșii, eventual cu izolare la domiciliu 14 zile pentru cei ce revin acasă din voiaj). Testarea COVID-19 obligatorie înainte de urcare la navă sau înainte de a pleca din țară pentru navigatorii români care pleacă la schimb de echipaj”, au comunicat SLN și ITF România.

Statul român nu dă doi bani pe navigatori

Lăsați în voia sorții

SLN mai solicită acceptarea documentelor de identitate oficiale ale navigatorilor, registrele de debarcare, certificate STCW, contracte de muncă pentru navigatori și scrisori de ȋmbarcare de la angajatorul maritim, ca dovadă cǎ este un navigator profesionist, acolo unde este necesar, în scopul efectuǎrii schimburilor de echipaj. “Dacă un navigator care trebuie să coboare de la o navă dintr-un port românesc și îi lipsește un document sau este expirat, oricare din documentele enumerate mai sus pot fi socotite ca act de identificare a navigatorului respectiv și acceptat pentru repatriere; permiterea navigatorilor profesioniști și personalului maritim să debarce de pe navele din port și să tranziteze teritoriul României ( un aeroport) în scopul schimburilor și repatrierii echipajului; implementarea protocoalelor adecvate de aprobare și screening pentru navigatorii care doresc să debarce de la nave în scopul schimburilor de echipaj și a repatrierii; furnizarea de informații navelor și echipajelor cu privire la măsurile de protecție de bază împotriva COVID-19 pe baza avizelor OMS”, a mai precizat ITF România. Primul demers în acest sens formulat de liderii navigatorilor români nu i-a impresionat pe guvernanți, așa că nu s-a luat niciomăsură.

Ministrul Boloș: „Uniunea Europeană va deconta sută la sută echipamentele medicale”

Miniștrii cabinetului Orban s-au întâlnit și astăzi în ședință de guvern, pentru a discuta mai multe proiectele legate de pandemia de coronavirus. Firește că nu a lipsit nici momentul în care miniștrii „au dat seama” în fața lui Ludovic Orban, în cadrul transmisiunii directe, fiecare dintre aceștia explicând ce la proiecte a lucrat și cum vor funcționa măsurile propuse.

De la Ministerul Fondurilor Europene vine astăzi o Ordonanță de Urgență deja anunțată, care privește sistemul medical, respectiv măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență.

Ministrul Ioan Marcel Boloș a ecplicat că Uniunea Europeană va da bani pentru echipamentele medicale și cele de protecție medicală, fiind adăugate la lista unităților care vor fi sprijinite și spitalele modulare și cele de campanie. Ministrul a asigurat că spitalele care se ocupă de pacienții cu COVID-19 pot achiziționa fără probleme tot ce le trebuie, cu încrederea că deconturile vor veni curând.

Fac un apel către cei implicați în achiziția de echipamente medicale, se pot achiziționa de către unitățile sanitare, urmând ca procesul de decontare din fonduri europene să se facă ulterior. Să nu aibă rețineri, fiindcă vom asigura la timp decontarea acestor cheltuieli. O veste bună este că, la propunerea noastră, Uniunea Europeană va deconta sută la sută echipamentele medicale. O altă veste bună este că s-a preluat propunerea de modificare a regulamentului flexibilitatea între fonduri”, a spus ministrul Boloș.

Ministrul a adăugat că tot din fonduri UE se va plăti stimulentul de risc medical, aici fiind inclus tot personalul care intră în contact cu pacienții cu COVID-19. Astfel, de acest stimulent vor beneficia atât medicii, cât și asistenții medicali, cei de la ambulanță, dar și partea de personal paramedical. Pentru sumele primite ca stimulent se va plăti doar 10% impozitul pe venit, a asigurat Boloș.

În această OUG se face vorbire și despre plata a 1.000 asistenți sociali și comunitari care vor sprijini persoanele de peste 65 de ani, prin servicii la domiciliu, inclusiv pe partea de administrare a tratamentelor medicale. Tot din bani europeni se vor achiziționa 170.000 pachete de igienă corporală destinate celor din carantină, copiilor de la casele de copii și persoanelor vârstnice din cămine, ca formă de protecție socială.

PSD o citează pe Gabriela Firea: „Cei de la guvern au copiat din proiectul de lege făcut de PSD în Parlament”

Primarul general al Capitalei analizează decizia Partidului Național Liberal de a ataca la CCR legea prin care Partidul Social Democrat tranșa amânarea ratelor la bănci. După ce informația a apărut în presă, Gabriela Firea a răbufnit și a postat pe contul său de socializare critici legate de atitudinea PNL. Postarea sa a fost preluată de colegii PSD, pe pagina oficială a formațiunii politice.

Gabriela Firea, primarul General al Capitalei: „Dovada vie că nu le pasă de oameni! Proba cinismului! În toata lumea s-au luat măsuri pentru protecția populației în fața crizei sociale și economice provocate de pandemia de coronavirus, numai la noi guvernul nu numai că nu are propriile inițiative benefice pentru cetățeni, dar le și blochează pe cele parlamentare, ale celorlalte partide: PSD, Pro România, ALDE, UDMR.

În normele de aplicare ale OUG privind amânarea plăților ratelor bancare, cei de la guvern au copiat din proiectul de lege făcut de PSD în Parlament.

Diferența majoră e că în OUG se percepe dobândă la dobândă, pe perioada amânării, în timp ce în proiectul PSD este doar un decalaj al calendarului de rambursare a creditului, fără costuri suplimentare.

Trageți dumneavoastră concluziile!””.

Ponta, catre Orban: „Am impresia ca “v-ati saturat” de toti romanii astia obraznici care va deranjeaza cu problemele lor!”

Liderul Pro Romania ii adreseaza un soi de scrisoare deschisa premierului in functie, pe tema ultimelor declaratii ale acestuia vizavi de propunerile „populiste” pe care le au toti cei din opozitie. Referirea este la legile adoptate de Parlament la initiativa PSD precum amanarea ratelor la banci si amanarea platii facturilor la utilitati, pe care Ludovic Orban nu le vede ca fiind oportune.

Stimate Domnule Lucovid Orban – stiti vorba romaneasca : “cand toti iti spun ca esti beat te duci sa te culci”? Nu vrei sa mergi inapoi la Vila Lac 1 si sa ne lasi sa ii ajutam pe oameni? Am impresia ca dvs “v-ati saturat” de toti romanii astia obraznici care va deranjeaza cu problemele lor!

Domnule Lucovid Orban! Legile adoptate vineri de Parlament privesc milioane de romani si sute de mii de firme mici si mijlocii roamanesti: facilitati la plata ratelor bancare, a contributiilor si taxelor catre stat, a utilitatilor (curent, gaze, gunoi, tv, internet)!

Nu toti romanii stau la Vila Lac 1 ca dvs Domnule Lucovid/ nu toti romanii semneza contracte de milioane de euro cu firme fantoma ca dvs/ nu toti romanii isi angajeaza pilele in functii bine platite la stat exact cand peste 1 milion de oameni sunt deja in somaj/ nu toti romanii iau salarii uriase, merg cu masini platite de stat si mananca la bufetul Guvernului pe degeaba ca dvs!

Mai bine zis, in afara de dvs si cativa baroni PNL, niciun roman nu isi permite asa ceva in criza! Stiu ca va doare in cot de restul oamenilor Domnule Lucovid/ dar un pic de jena nu strica – poate faceti totusi Alegeri Anticipate si trebuie sa ii prostiti din nou ca va luptati cu “ciuma rosie” (ca sa nu vada ca ii ucide “gripa galbena”)!

Pentru legile respective au votat PSD, USR, ProRomania, UDMR, Minoritatile, PML, ALDE si ceilalti deputati neafiliati! TOTI – cu exceptia bietilor deputati PNL care nu stiu nici acum de ce au votat contra (asa le-a spus Partidul)!

Stimate Domnule Lucovid Orban – stiti vorba romaneasca : “cand toti iti spun ca esti beat te duci sa te culci”? Nu vrei sa mergi inapoi la Vila Lac 1 si sa ne lasi sa ii ajutam pe oameni?”, intreaba retoric Victor Ponta.

Gabriela Firea: „Am aflat că sunt și alte persoane care au COVID-19 și sunt un pericol”

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Primarul Gabriela Firea explică de ce este nevoie de o testare cât mai mare la nivelul Bucureștiului, punând punctul pe „i”. Aceasta consideră că avem totuși puține cazuri confirmate cu COVID-19 deoarece sunt testări puține, motiv pentru care Primăria Capitalei s-a asigurat că săptămâna trecută vor veni teste la fiecare primărie de sector.

Deja la Institutul Matei Balș au ajuns câteva dintre testele comandate, a explicat primarul Capitalei pentru Digi24. Gabriela Firea nu s-a ferit să spună adevărul, anume că „Bucureștiul este pe locul 2 privind infecțiile de COVID-19, după Suceava”.

Întreaga atenție merge în direcția susținerii tuturor spitalelor și, în paralel, vrem să fim și în sprijinul populației. Dacă am sporit capacitatea de testare, am aflat că sunt și alte persoane care au COVID-19 și sunt un pericol pentru ceilalți din societate.

Avem mai multe întâlniri cu profesorul Steriu Cercel și cu primarii de sector pentru testarea bucureștenilor.

În câteva zile vor veni și testele comandate de primările de sector și primăria Capitalei. Testăm zilnic și cadrele medicale.

La Institutul Matei Balș au ajuns o parte dintre testele comandate. Ale noastre, ale administrației publice, nu au ajuns încă. Sunt teste certificate la nivel international”, a spus Gabriela Firea, citată de Știri pe Surse.

Codrin Ștefănescu, avertizare: „Încetați hărțuirea medicilor! Dați-le șansa să-și facă meseria așa cum știu ei”

Fostul secretar general al PSD critică anunțul lui Klaus Iohannis, referitor la recompensarea medicilor aflați în prima linie în lupta coronavirusului. Nu e o recompensă, avertizează Codrin Ștefănescu, nu în condițiile în care tot mai mulți medici din țară sunt anchetați în dosare penale în legătură cu activitatea lor din această perioadă.

A zis Iohannis că 500 de euro pe lună, pentru medicii aflați în linia întâi ,e un onorariu onorabil. Că Ludovic admite că e mega onorabil. Nu, nu este! Nici pe departe! Mai bine încetați hărțuirea medicilor! Închideți dosarele penale deschise pe numele lor! Un doctor anchetat se concentrează pe învinuirile care i se aduc, nu pe salvarea pacienților! Pentru că nu-i mai arde de asta!

Stopați abuzurile, anchetele și vânāăoarea lor! Cereți-le scuze public și anulați tot! Prin lege, ordonanță sau ce vreți voi. Încetați umilirea medicilor români! Dați-le șansa să-și facă meseria așa cum știu ei. Se aude, Ludovic?”, scrie în această dimineață Codrin Ștefănescu pe Facebook.

Posibil ca social democratul să vorbească din proprie experiență atunci când face referire la grijile legate dosare penale. În februarie, procurorii DIICOT din Caraş-Severin anunțau că au pus sub acuzare nu mai puțin de 16 persoane pentru mai multe infracţiuni, printre care şantaj şi abuz în serviciu. În dosar are calitate de suspect şi Codrin Ştefănescu, ancheta fiind legată de schimbările pe criterii politice în instituţii din judeţul Caraş-Severin.

Codrin Ștefănescu a fost cel care a admis că este suspect în dosar, după ce a fost la audieri. „Eu sunt suspectul care am venit în judeţ de două ori, o dată în ianuarie anul trecut, o dată cu constituirea unei echipe interimare de conducere a PSD Caraş-Severin, când am stat puţin timp, şi a doua oară în luna martie, când am venit împreună cu mai mulţi colegi din conducerea centrală a partidului şi mai mulţi miniştri şi am stat şase ore pentru a asista la alegerile judeţene de partid. Am fost să dau o declaraţie în calitate de fost secretar general al partidului. Sunt alături de colegii mei în această chestiune prin care trec”, spunea la acea vreme Codrin Ştefănescu.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
1.9 ° C
2.3 °
1.6 °
72 %
5.1kmh
0 %
lun
1 °
mar
4 °
mie
2 °
J
-1 °
vin
3 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...