Declarațiile premierului Ludovic Orban referitoare la nerespectarea deciziei Curții Constituționale legate de carantină și izolare au stârnit indignarea liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta vrea nici mai mult nici mai puțin decât tragerea la răspundere penală a lui Orban, venind astfel în ajutorul CCR, al Curții Supreme și al Avocatului Poporului, pe care nu vrea să-i lase „singuri”, „pradă atacului unui partid care pare că și-a pierdut busola”. Orban, în acest context, este calificat a fi drept „un mic dictator”.
„Nu putem trece cu vederea derapajele în afara legii ale Primului Ministru Orban! Chiar dacă ocupă o funcție înaltă, el nu este mai presus de lege, dimpotrivă, trebuie să fie un exemplu în respectarea ei!
Recomandarea lui Orban către populație de a nu respecta deciziile CCR este o gravă încălcare a legii, a legii supreme, adică a Constituției. Această declarație nu este o scăpare, ci face parte din atacul concertat, fără rușine, al PNL-iștilor la justiție. Iar atacul lor la orice instituție care nu le cântă în strună nu trebuie să rămână fără răspuns. Așteptam o reacție mai hotărâtă a CSM-ului, cum aș fi așteptat măcar o ridicare de sprânceană din partea Comisiei Europene, dar pare că pentru aceste instituții ce le este interzis unora, le este permis altora.
Nu putem să-i lăsăm singuri pe judecătorii de la CCR, pe cei de la Înalta Curte sau pe Avocatul Poporului! Nu se poate să-i respectăm doar cu jumătate de normă și să-i lăsăm pradă atacului unui partid care pare că și-a pierdut busola și a uitat câți români s-au sacrificat în ultimii 70 de ani ca noi să ajungem la democrație! O democrație pe care ei o vor distrusă, în numele interesului de partid.
ALDE nu vrea să fie complice la nășirea unui mic dictator și, în consecință, va propune ca Parlamentul, în baza art.109, alin. 2, din Constituție privind răspunderea membrilor Guvernului, să inițieze o acțiune penală împotriva Primului Ministru Ludovic Orban pentru instigare la nerespectarea legilor. Articolul 368 din Codul Penal credem că este destul de clar: “(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă (..) . (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi (…)”
Nu Orban la pușcărie e scopul acestei acțiuni, ci să-i convingem pe guvernanți că există limite peste care nu se poate trece!”, atrage atenția Tăriceanu.
Opt autobuze hibrid din cele peste 100 achiziționate de Primăria Capitalei au intrat de astăzi „în pâine”. Mijloacele de transport moderne sunt cumpărate cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puțin poluante în transportul public local de persoane”, valoarea contractului fiind de 195.268.331,70 lei, fără TVA. Acest prim lot de noi vehicule vor tranzita zona centrală a Capitalei: Piaţa Romană, Calea Dorobanţi, Arcul de Triumf, Piaţa Presei, până la Complexul Comercial Băneasa.
„Premieră națională! Azi a intrat pe traseu, pe arterele din București, primul lot de autobuze hibrid Mercedes Citaro! Așa cum am promis, continuăm să modernizăm parcul auto STB cu autovehicule ultramoderne și nepoluante! Pe lângă cele 400 de autobuze Euro 6 aflate în trafic, începând de astăzi, 7 iulie 2020, primele opt autobuze hibrid Mercedes Citaro, din cele 130 achiziționate cu finanțare nerambursabilă, vor circula pe traseul liniei 131.
Autobuzele, ultramoderne, sunt prevăzute cu funcții special destinate persoanelor cu dizabilități, au instalație de climatizare, prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, precum și un sistem informatic performant care permite furnizarea informațiilor despre călătorie pasagerilor, în timp real.
• Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate pana în ianuarie 2021.
• Autobuzele au o capacitate de până la 100 de pasageri, 27 aşezați și 65 în picioare.
• Noile autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid au o garanție de tip Full Warranty, de 8 ani şi 480.000 de km”, a precizat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Aflați, o parte dintre ei, la guvernare, se pare că preocuparea politicienilor din județul Arad este să dea bine la întâlnirile cu Falcă și Vela, nicidecum transparența administrației locale sau județene.
Un prim exemplu vine chiar de la Iustin Cionca, președintele CJ Arad care, deși termenul de depunere și afișare a expirat de mai bine de 20 de zile (15 iunie 2020), nu are publicate nici acum pe site-ul Consiliului Județean Arad declarațiile de avere și de interese, fiind doar cele din anii anteriori și un mare CV care amintește de vremea comunistă sau de ofițerii nord coreeni care avea piepturile blindate cu medalii.
Nici prefectul Gheorghe Stoian nu are depuse declarațiile de avere și interese pe site, la termen, ci doar cele de anul trecut, de la venirea pe funcție, decembrie 2019! Din păcate, pentru că potrivit Legii 52/2003 și Legii 544/2001, prefectul are atribuțiile de verificare și control pentru UAT-uri și alte deconcentrate, în perioada stării de urgență prefectul fiind și șeful direct al deconcentratelor județene, fix el nu are declarațiile de avere și interese publicate pe site-ul Instituției.
Primarul Călin Bibarț
Și nici cu primarul Călin Bibarț lucrurile nu stau excepțional, dar este, totuși, singurul demnitar important din județ care are depuse declarațiile de avere și de interese pe anul 2020. Nu același lucru, însă, îl putem spune despre soția sa, Bibarț Cristina-Elena, directorul general al RA Zonei Libere Curtici Arad, care nu are postate pe site (www.zla.ro) decât declarațiile de avere și interese pe anul 2019.
Calin Bibart Foto Facebook
Primarul Călin Bibarț declară 4 terenuri intravilane, trei în Arad și unul în comuna Pantelimon, județul Ilfov; două case și un apartament în Arad, o Dacia Logan, bijuterii de 30.000 de euro și arme și alte acareturi de vântătoare de 10.000 de euro.
Are economii de aproximativ 14.000 de unități monetare în trei valute: lei, euro și dolari dar și credite de 151.000 de lei și aproximativ 22.000 de euro.
Din închirierea apartamentului primește anual peste 19.000 de lei.
Este primvicepreședinte al PNL Arad și membru în mai multe asociații de vânătoare și pescuit sportiv.
Primarul Petru Antal
Petru Antal Foto pecica.ro
Nici Petru Antal, primarul orașului Pecica (Aradul fiind unul dintre puținele județe cu un singur municipiu) nu este grăbit și interesat de transparență, de pe site-ul Primăriei Pecica lipsind declarațiile de avere și de interese pentru anul 2020. Ce să spunem, probabil că graba cu care se grăbesc la întâlnirile cu Falcă sau cu ministrul Vela, pe la Timișoara le ocupă tot timpul și ideea că acum ei sunt la putere i-or fi determinând să ignore transparența și comunicarea cu cetățenii, în spiritul și litera legii. Dar, din nefericire pentru unii dintre ei, pe 27 septembrie 2020 cetățenii vor decide și îi vor evalua!
„Cel mai negru scenariu, este acela că vom fi nevoiți să returnăm banii pe acest proiect, să intrăm în procedura de infringement”, spune șefa Agenției de Mediu Hunedoara, Georgeta Barabaș, despre situația la care s-a ajuns din cauză că în administrarea Depozitului de deșeuri Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Bârcea Mare firma Supercom SA București, a fostului senator PSD Ilie Ciuclea, refuză să respecte obligațiile din Autorizația Integrată de Mediu nr 2/2017.
Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Hunedoara” a fost implementat în baza unei finanțări europene de 55 milioane euro. Ciuclea a primit de la Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, fără licitație, administrarea depozitului de la Bârcea Mare și după ce și-a văzut „sacii în caruță” a început să facă legea în Hunedoara, administrând depozitul ca și cum ar fi construit din banii lui.
CJ Hunedoara s-a angajat în scris că va preluat gratuit la Bârcea Mare a deșeurile „istorice” de la Deva
În perioada construirii depozitului de la Bârcea Mare, când o mare parte din vechile gropi de gunoi au fost închise, autoritățile hunedorene au luat decizia ca deșeurile menajere din Deva și alte localități din județ să fie depozitate temporar pe o platformă situată la periferia Devei, pe strada Orizontului, urmând că după finalizarea lucrărilor aceste deșeuri să fie transferate la Bârcea. Depozitarea celor aproximativ 150.000 de tone de deșeuri „istorice” trebuia să se facă gratuit, fiind suportate numai costurile transportului de către municipalitatea din Deva.
La finalizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, proprietarul instalațiilor, CJ Hunedoara a înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Management al Deșeurilor (ADI – SIMD) care administrează sistemul. Din punct de vedere oficial, CJ Hunedoara a devenit „operatorul” depozitului CMID Bârcea Mare, pentru asta fiindu-i eliberată Autorizația Integrată de Mediu nr 2/15.05.2017, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara.
Obligația CJ Hunedoara de a prelua gratuit deșeurile „istorice” de la platforma de la Deva este menționată la pagina 19 a Autorizației Integrate de Mediu nr 2/2017, unde se precizează clar că în primul an de la punerea în funcțiune a depozitului vor fi aduse la Bârcea Mare deșeurile depozitate temporar la platformele de la Deva și Petroșani. „În primul an de funcționare cantitățile anuale de deșeuri intrate în depozit vor fi mai mari decât media anuală estimată, deoarece imediat după intrarea în funcțiune vor fi preluate cantitățile de deșeuri municipale stocate temporar la cele două facilități de stocare temporară de la Deva și Petroșani, conform angajamentelor asumate de către CJ Hunedoara prin adresele nr 15.819/23.11.2016, nr 16.451/07.12.2016, nr 17.323/23.12.2016”.
Așadar, autorizația fusese emisă în condițiile în care CJ Hunedoara, în calitate de operator al Depozitului de la Bârcea Mare se angajase în scris, deci și din punct de vedere juridic, că va prelua deșeurile depozitate temporar la Deva. Această operațiune trebuia realizată până la finalul lui 2019.
Firma lui Ciuclea a blocat depozitarea gratuită și vrea 80 lei pe tona de deșeuri „istorice”
Situația s-a complicat în momentul în care CJ Hunedoara, în calitate de titular al Autorizației de Mediu, a atribuit administrarea CMID Bârcea Mare unei firme specializate. Ar fi trebuit organizată o licitație, dar nu s-a întâmplat acest lucru. CJ Hunedoara a atribuit administrarea depozitului firmei Supercom SA București, a fostului senator PSD Ilie Ciuclea. La început lucrurile au mers bine și au fost transferate la Bârcea Mare aproximativ 70.000 de tone din deșeurile „istorice” de la Deva. În 2018 s-a făcut ultimul transport.
Ulterior transferul deșeurilor a fost blocat de Supercom, care a refuzat să mai primească gratuit deșeurile „istorice”, solicitând plata taxei pentru economia circulară, care de la 1 ianuarie este de 80 de lei pe tona de deșeuri. Miza e simplu de calculat, pentru că pe platfoma temporară de la periferia Devei au mai rămas aproximativ 80.000 de tone de deșeuri „istorice”, iar pentru această cantitate Supercom-ul lui Ciuclea ar încasa 6,4 milioane de lei. Adică 1,3 milioane euro.
La marginea Devei a rămas un focar de infecție, 80.000 de tone de deșeuri „istorice”
Pe platfoma temporară de la periferia Devei mai sunt aproximativ 80.000 de tone de deșeuri „istorice”, care sunt menționate în Autorizația Integrată de Mediu nr 207/25.11.2019, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului pentru Salubritatea SA Deva, care recuperează deșeuri reciclabile de pe platformă.
La pagina 6 a acestei autorizații se face referire la deșeurile „istorice” care trebuiau să ajungă la Bârcea Mare: „Pe amplasament există în continuare stocate temporar pe facilitatea de stocare temporară deșeurile municipale istorice care nu au fost transferate la CMID Bârcea Mare”. În continuare sunt precizate obligațiile Salubritate SA cu privire la transferarea la Bârcea Mare a tuturor deșeurilor de pe platforma de la Deva, chiar și „deșeurile istorice care nu provin de la UAT Deva”. Cele 80.000 de tone deșeuri de la marginea Devei, aflate într-o lentă degradare, sunt un focar de infecție.
Cum poate fi dezamorsată „bomba ecologică”, înainte să afle Bruxelles-ul?
Situația la care s-a ajuns este explozivă pentru autoritățile locale, pentru că existența unei bombe ecologice la marginea unui oraș cu 70.000 de locuitori nu va fi tolerată de Comisia Europeană, care ar putea declanșa infringementul. Anul trecut, în februarie, o delegație de la Bruxelles a fost în vizită la Deva pentru a monitoriza gestionarea deșeurilor. Deocamdată, datorită și pandemiei cu SARS–CoV–2 care a bulversat activitatea instituțională, cei de la Bruxelles nu știu că în 2019 nu s-a mai făcut niciun transport din cele 80.000 de tone de deșeuri „istorice”, dar va veni și momentul când vor afla cum stau lucrurile.
De aceea, rezolvarea situației este o prioritate zero. Dacă nu am lua în calcul cele 6,4 milioane de lei pretinse de Supercom-ul lui Ilie Ciuclea, costurile nu ar fi prea mari, impasul ar putea fi depășit ușor. Salubritate SA trebuie să suporte costurile transportului pentru aproximativ 22.000 de tone de deșeuri, iar Primăria Deva pentru alte 56.000 de tone. Dar Ciuclea nu cedează. „Totul depinde de operatorul de la CMID, care are în continuare pretenția să i se plătească tariful de depozitare pentru aceste deșeuri istorice”, explica recent Sergiu Mody, președintele CA-ului de la Salubritate SA Deva.
Președintele CJ Hunedoara susține interesele firmei lui Ciuclea, anulându-și propriile hotărâri
Ciuclea și-a impus embargo-ul cu nonșalanță pentru că are de partea sa CJ Hunedoara, condus de Mircea Bobora (PSD). Deși inițial se angajase că va depozita gratuit deșeurile „istorice” la Bârcea Mare, CJ-ul condus de Bobora a trecut de partea lui Ciuclea și chiar a anulat propriile hotărâri, pentru a nu deranja interesele Supercom SA.
În urmă cu doi ani, CJ Hunedoara a aprobat o hotărâre în care se specifica faptul că deșeurile „istorice” de la Deva vor fi depozitate gratuit la Bârcea Mare. După câteva luni, când Supercom SA blocase deja primirea deșeurilor în depozit, CJ Hunedoara a aprobat hotărârea nr 310/14.12.2018, prin care erau desființate toate gratuitățile pentru deșeurile istorice. „Culmea, a existat o Hotărâre de CJ, în care era specificat faptul că deșeurile vor fi primite la Bârcea cu titlu gratuit. Am aflat de la administratorul public al județului, Costel Avram, că acea Hotărâre a fost abrogată, anulată”, spune președintele CA al Salubritate SA Deva. În condițiile în care șeful CJ Hunedoara a anulat propriile decizii, probabil că nu prea mai este loc de discuții și cele două părți sunt pe poziții ireconciliabile.
Supercom-ul lui Ciuclea și CJ Hunedoara ar putea rămâne fără autorizația de mediu
În momentul în care CJ Hunedoara a atribuit Supercom SA administrarea depozitului de la Bârcea Mare, firma lui Ilie Ciuclea a preluat rolul de operator al depozitului în numele CJ, dar și toate obligațiile din Autorizația de Mediu nr 2/15.05.2017, dintre care una prevede primirea la Bârcea Mare a deșeurilor istorice de la Deva. Pentru embargoul pus acestor deșeuri începând din 2019, Ciuclea riscă destul de mult, ca Autorizația de Mediu nr 2/2017 să fie suspendată și Supercom SA să rămână fără obiectul muncii.
Recent, prin adresa nr 4.366/21.05.2020, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, a notificat Supercom SA București să facă dovada acceptării deșeurilor, în caz contrar fiindu-i suspendată autorizația.
Notificare APM
„În termen de 60 de zile de la data încetării stării de alertă (Supercom SA – n. red.) să facă dovada respectării condițiilor din AIM referitoare la acceptul transferului deșeurilor stocate temporar în Deva, prin depunerea contractului încheiat cu operatorul transportator angajat de Primăria Deva, deținătorul deșeurilor stocate temporar pe facilitatea din Deva, str. Orizontului.
În cazul nedepunerii documentelor solicitate în termenul legal, Autorizația Integrată de Mediu 2/2017 va fi suspendată conform art 17 din OUG 195/2005 prinvind protecția mediului, fără alte notificări”, se arată în notificarea către Supercom SA.
Dacă este suspendată Autorizația de Mediu nr 2/2017, situația devine destul de complicată și pentru șeful CJ Huneadoara, Mircea Bobora, pentru că s-ar putea trezi în plină campanie pentru alegeri locale, pe care PSD mizează mult, cu colectarea deșeurilor blocată în tot județul.
Depozitul construit pe banii UE a devenit moșia fostului senator PSD, care vrea profit
Dintre toate câte s-au spus despre acest caz, concluzia perfectă este cea a șefei Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaș.
„Operatorii au primit o infrastructură construită cu bani europeni pentru hunedoreni iar operatorul care a venit în zonă tratează ca și când ar fi investiția lui și trebuie să scoată profit”, declara, anul trecut, Georgeta Barabaș la televiziunea locală „Unu TV”. Problema este că acest profit se face din taxele plătite de hunedoreni și printr-o lungă serie de aranjamente și complicități, nu în litera și spiritul legii.
Europarlamentarul Rareș Bogdan amenință cu (aproape) o revoltă pentru a schimba situația din vama Kulata, singurul punct de frontieră dotat cu infrastructura tehnică pentru scanarea formularelor obligatorii pentru intrarea în Grecia. De câteva zile, aici sunt cozi interminabile, în ciuda asigurărilor date de Ministerul Afacerilor Externe că circulația se va desfășura fără aglomerări. A remarcat asta și Rareș Bogdan, care a anunțat că va discuta cu toți cei care îl vor lua în seamă pentru ca românii să fie tratați omenește. Ce nu spune sau nu știe Rareș Bogdan este că duminică, Grecia a anunțat închiderea frontierei pentru cetăţenii din Serbia până la 15 iulie, din cauza focarului de coronavirus din această ţară. Practic, se poate și mai rău.
„Am ajuns la Bruxelles și mă voi adresa chiar astăzi Comisiei Europene și voi cere să oprească tratamentul inuman la care sunt supuși românii la frontierele grecești! Cum este posibil așa ceva? Peste 500 de mii de români tranzitează anual granițele Greciei, iar turiștii noștri pe zona estivală sau culturală aduc acestei țări încasări de 1 miliard de euro în câteva luni! Coada în această dimineață a depășit 10 km și s-a înaintat și continuă să se înainteze extrem de greu la Vama KULATA, poarta de intrare în Elada lui Homer, Sofocle, Platon și Aristotel. Este inadmisibil să supui copii la testul COVID, să terorizezi oamenii, să-i sperii, să-i tratezi ca și când ar fi ciumați! Sa blochezi ore în șir 20 de copii sub 10 ani în avion sau într-un spațiu închis și impropriu pe Aeroporturile din Heraklion și Atena. Unde este libera circulație din UE? Este adevărat că doar românii sunt supuși testului COVID? Ce-i cu discriminarea asta? Voi adresa de asemenea o interpelare în cadrul celui mai mare Grup politic din PE. Mă aștept ca premierul Kyriakos Mitsotakis să ia măsuri, iar calvarul să înceteze, iar ambasadorul grec la București sa fie chemat în Centrala MAE pentru a da explicații. Românii NU sunt cetățeni de rang 2. Gata cu capul plecat, România trebuie să stea în Primul RÂND în Europa. Suntem o forță și umilința trebuie să înceteze pentru totdeauna”, e de părere europarlamentarul liberal.
Victor Ponta este din ce în ce mai supărat pe liberali pe măsură ce trece timpul și citește tot mai multe știri. Azi, dezamăgirea acestuia a pornit de la o știre potrivit căreia în țara noastră au crescut importurile la produse lactate, ouă și miere, în condițiile în care – spune Ponta – de nenumărate ori a venit cu idei bune pentru a ajuta economia. Însă degeaba ai idei bune, dacă nu e nimeni care să le pună în practică, pare să atragă atenția liderul Pro România.
„Ne-am rugat de 4 luni de Guvernul Orban să sprijine INDUSTRIA ALIMENTARĂ ROMÂNEASCĂ/ am făcut lege în Parlament pe care ei au atacat-o la CCR/ am organizat întâlniri și am tras semnale de alarmă alături de producători și de presă = DEGEABA!
Guvernul Orban are ca misiune să DISTRUGĂ Economia românească și producătorii români – ca să mâncăm doar mâncare din import (eventual produsă cu munca românilor trimiși de Guvernul Orban în alte țări iîn timpul Pandemiei de Covid19)!
Vedeți ceva NAȚIONAL la acest Guvern? Vedeți ceva LIBERAL?
Eu văd doar VÂNZĂTORII ROMÂNIEI – GROPARII ROMÂNIEI!”, atrage atenția Ponta.
Lucrări susținute în Sectorul 1 al Capitalei, pentru finalizarea locului de joacă amplasat în spatele Pieței Mureș. Chiar dacă încă sunt restricții în contextul pandemiei de coronavirus, primarul Daniel Tudorache vrea să fie sigur că micuții din zonă vor avea unde să se distreze în aer liber odată cu deschiderea locurilor de joacă, astfel că la finele acestei luni părculețul ar putea fi pus în funcțiune.
„Noul loc de joacă din spatele Pieței Mureș prinde contur! Aparatele de la locul de joacă au fost instalate, iar șapa terenului de baschet a fost turnată. Sper ca, până la sfârșitul acestei luni, vremea să ne permită să finalizăm amenajarea, iar restricțiile să fie ridicate, astfel încât toți copiii noștri (inclusiv cei din zona Chibrit) să se poată bucura de locurile de joacă”, scrie primarul Tudorache pe Facebook.
Sorin Brașoveanu este președintele Consiliului Județean Bacău, vine din mediul universitar și este un tip sportiv, se pare, pentru că merge pe jos la serviciu. Conform declarației de avere, acesta deține cinci terenuri (68.318 mp!), un apartament, două garaje și o casă de vacanță pe numele lui. (De ce ai avea două garaje dacă n-ai nicio mașină? O fi soția gospodină și pune multe murături!).
Sorin Brasoveanu
Brașoveanu declară că face parte din mai multe asociații și este vicepreședinte în organizația județeană PSD Bacău.
Timp de patru ani nu s-a aventurat la tranzacții imobiliare sau credite. Este de înțeles pentru că în tot acest timp i-a crescut salariul de două ori și jumătate, încasând peste 160.000 de lei de la CJ. Deși n-are mașină, și Brașoveanu este navetist, mai ia și 15.600 de lei de la Universitatea Petre Andrei din Iași. Cu ce o fi mergând, însă, de la Bacău la Iași, că mașină n-are, dar mai ales când, că și la CJ sigur este treabă multă de făcut!
Și soția este modestă, rămânând la același loc de muncă bine plătit și călduț din bugetul statului (Primăria Bacău) cu o creștere salarială de la 19.171 lei la 49.731 lei .
La interese, Brașoveanu este membru a mai multor asociații, inclusiv Consiliul Regional, este vicepreședinte al PSD Bacău dar și membru atât în Asociația Consilierilor juridici din România cât și în Camera Auditorilor sociali din România, omul având competențe, nu glumă! A absolvit Facultatea Tehnologiei construcției de mașini, este licențiat în drept, are un curs de convertire în asistență socială și este doctor în sociologie!
Din declarația de avere a soției, pe care o depune pe 19 mai 2020 (față de luna februarie 2020 când a depus-o președintele CJ) aflăm că în martie 2020 au vândut apartamentul proprietate către Stan Teodor Daniel cu suma de 49.000 de euro.
Ales deputat pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD în 2004-2008, acum reprezenta, până la numirea ca prefect, PNL în CJ Bacău.
Are un teren intravilan, o casă de locuit și două apartamente. Nu are încredere în sistemul pensiilor de stat și investește în pensii private unde adună deja peste jumătate de milion de lei noi. Are un împrumut pe 25 de ani de 367.622 lei.
Nu aleargă după funcții la partid și nu face parte din nicio asociație. Probabil de aici proasta situație financiară, el încasează 85.334 lei (din trei surse!), iar soția 89.644 lei, dar soția, trebuie spus, lucrează cu bani europeni chiar la Ministerul Fondurilor Europene (Și-o vizita nevasta, tot pe jos și până la București?). Pe prefect îl mai scoate o chirie de 2930 de euro pe care o ia anual din închirierea unuia dintre cele două apartamente.
Cosmin Necula, primarul Bacăului este un primar modest. Fost deputat între 2012-2016, Cosmin Necula locuiește în același apartament din 2009. Nu își administrează banii foarte bine și accesează credit după credit, de la imobiliar până la auto pentru a-și cumpăra un autoturism Skoda. Nu putem spune același lucru și despre soție: ea lucrează la Instituția Prefectului și reușește să economisească 20.000 euro. Acum, Cosmin Necula câștigă 164.268 lei din indemnizația de Primar și soția 60.971 lei.
Conform declarației de interese, nu are funcție în partid și este Secretar la Asociația „Inimi Deschise”.
Nicolae Gnatiuc, viceprimarul ajuns primar la Onești
Nicolae Gnatiuc Foto – Facebook
În 2012 ajunge viceprimar al orașului și în 2016 câștigă primăria. Nicolae Gnatiuc nu se grăbește să depună declarația de avere și interese, deși termenul era 15 iunie 2020. Asta deși pe site-ul Primăriei Onești scrie mare: ”declarații de avere și interese depuse în anul 2020” niciuna dintre declarațiile din acest tabel uriaș nu este depusă în anul 2020, nici de conducerea Primăriei, nici de consilierii locali sau funcționarii publici. Cel mai probabil timpul se scurge altfel la Onești…
Pe 3 iulie a avut loc o ședință fulger, la sediul Federației Armene de Fotbal, în care s-au discutat mai multe rezultate neverosimile, înregistrate în prima ligă armeană. Secretarul Federației, Arthur Azaryan, a prezentat un raport al Comisiei de Disciplină și Etică, din cadrul Federației, în care se arată implicarea mai multor echipe într-o mafie a pariurilor.
Jucători de la FC Yerevan
Azaryan spune că a anunțat organele de aplicare a legii, chiar și UEFA este la curent cu ceea ce se întâmplă în Armenia, prezentând materiale relevante, adunate de CDE, incriminatoare pentru echipele în cauză.
Secretarul Federației Armene de Fotbal,
Și vorbim de Aragats, de Lokomotiv Yerevan, de Torpedo Yerevan, Masis și FC Van, echipe care au înregistrat, în ultima perioadă, scoruri astronomice de 12-0, 1-8, 9-2, 0-7, 0-8 sau 2-8. De altfel, FC Erevan s-a și retras din competiție, încă din luna februarie a acestui an, din motive economice, dar această ieșire în decor n-o va scuti de sancțiunile ce urmează.
Președintele Federației Armene de Fotbal, Armen Melikbekjan
Și președintele Federației Armene de Fotbal, Armen Melikbekjan, a recunoscut că a primit dovezi clare de fraudă, de la organizații internaționale, mai ales că în această mafie a pariurilor sunt implicați și străini, cu pașapoarte rusești, ucrainene, letone și din Belarus. ”Toate dovezile vor fi transmise oamenilor legii din Armenia, ba chiar se preconizează să se înființeze și o echipă de experți, care să investigheze toate cazurile suspecte”, a mai spus Armen Melikbekjan, care a promis o și mai mare transparență, după alegerile care vor avea loc în decembrie, 2020.
Să mai spunem că fotbalul din Armenie, începând cu Premier League și continuând cu First League, se află în atenția și a unor case de pariuri din România.
Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. Una galbenă, în loc de roșie. Cam așa ar putea fi descriși unii membri PNL. Cu toate că în momentul picajului abrupt al lui Dragnea, venirea lor la guvernare a fost văzută cu ochi buni, cetățenii acordându-le circumstanțe atenuante, iată că, încet-încet se ajunge la situația în care PNL devine acea definiție a ipocriziei.
În timp ce oamenilor de rând le sunt recomandate și chiar impuse anumite reguli de distanțare socială, în sânul PNL se întâmplă diverse acțiuni care sfidează nu numai regulile bunului simț, ci și încrederea pe care aceștia au primit-o din partea votanților sătui de Dragnea și gașca lui de politruci.
În fotografia atașată în antetul articolui de față, îl putem vedea pe candidatul PNL la Primăria Dumbrăvița, Sorin Drăgoi. Desigur, în condiții normale, nepandemice, acțiunea dumnealui n-ar fi deranjat pe nimeni. Poate un pic pe contracandidați, însă așa-i în politică. În luna iulie a anului 2020, mai exact în pragul unui al doilea val de coronavirus, Drăgoi se îmbăiază electoral cu „populațiunea”, uitând de sfaturi, de distanțare socială și de amenzi. Cine să-l amendeze pe el, până la urmă?
Cu toate că Sorin Drăgoi nu este un personaj extrem de cunoscut politicii centrale, el activând îndeosebi pe plan local, sursele ne spun cum că acesta ar fi un apropiat al primarului Timișoarei, Nicolae Robu. Mai mult decât atât, la un moment dat, a ocupat funcția de city-manager în Municipiul Timișoara, fiind, în egală măsură și un om de afaceri destul de prosper, extrem de popular la el în urbe.
Răutăcioșii ar putea spune că de ceva timp prezența lui Rareș Bogdan în Partidul Național Liberal nu mai are prea mare priză la public, așa că liberalii aveau nevoie de un alt erou înregimentat în formațiunea politică, în persoana comisarului șef în rezervă Traian Berbeceanu. Fostul șef al BCCO Alba Iulia este de ceva timp apropiat al Guvernului PNL, după ce în decembrie a fost numit în funcția de șef de cabinet al ministrului Marcel Vela, însă doar cadrele MAI pot spune cât și cum i-a ajutat acesta. Una peste alta, după anunțul oficial făcut de PNL Deva, acolo unde Berbeceanu a semnat adeziunea, comisarul șef în rezervă a ținut să explice de ce a ales să fie membru de partid și ce va fi în continuare.
„De ce acum?
Pentru că, cred cu tărie, este momentul ca în viața tuturor partidelor să apară oameni noi, care până acum nu au mai fost implicați politic. Pentru că am hotărât să nu mai privesc de pe margine, să mă implic, să nu mai fiu nevoit să invoc eternul „în locul lor așa aș face”. Și nu în ultimul rând, pentru că am dreptul!
De ce PNL?
Pentru că mereu am avut simpatii liberale. Pentru că în organizațiile din județul meu sunt oameni minunați, dedicați comunităților locale, gospodari care deja au demonstrat că merită, cu prisosință, votul oamenilor. Pentru că în ultima perioadă de timp am avut șansa să cunosc lideri naționali, oameni valoroși, buni profesioniști, convingându-mă personal de bunele lor intenții. Pentru că, în condițiile unei guvernări pline de greutăți inimaginabile, am simțit grija față de cetățeni, preocuparea pentru sănătatea și siguranța acestora în detrimentul cumulului de capital electoral. Pentru că este partidul care poate să repornească România. Pentru că PNL!
Unde în PNL?
Jos, la talpă, în linia întâi. Voi fi un simplu membru de partid, fără să vizez vreo funcție de conducere. Nu mă interesează vreo candidatură personală, nu îmi doresc niciun loc pe vreo listă. Dar voi susține, cu toată puterea și priceperea, candidații desemnați, având convingerea că, împreună, avem șansa să schimbăm „culoarea” județului”, asigură Traian Berbeceanu.
Întrebarea care ne roade pe toți este aceea legată de o nouă posibilă stare de urgență. Ludovic Orban ne lămurește, fără să ne lămurească prea mult, însă. Întrebat dacă valul doi va veni peste România, acesta a zis:
„Haideți să fim cinstiți. Predicțiile care au fost făcute, inclusiv de specialiști, de epidemiologi, sunt niște predicții care nu au putut anticipa pentru că nu se cunoaște absolut orice despre acest virus. Ce se știe e că este un virus destul de… care suferă mutații, care are niște evoluții care, poate, nu pot fi anticipate. Noi ce am făcut? Noi am aplatizat curba de infectare. Asta am făcut. Din toate măsurile pe care le-am luat. Cu niște condiții de risc major pe care nu l-au avut alte țări. Gândiți-vă că România este o țară în care peste 4 milioane de români lucrează în alte țări, în special în Europa. Avem țări, Italia, Spania, în care sunt peste un milion de români care lucrează. În aceste țări a existat cel mai mare nivel de infectare. Nouă ne-au venit din aceste țări peste 1.7 milioane de români între 26 februarie și 1 iunie. O să vedem, revizuim datele până la perioada de 1 iulie.
Deci, la noi, riscul de import al cazurilor de COVID a fost un risc foarte mare, pe lângă transmiterea comunitară. Deci noi a trebuit să luăm aceste măsuri, și le-am luat, pentru a împiedica o creștere explozivă a numărului de cazuri care să ducă la depășirea capacității de tratare de către infrastructura de sănătate din România.”, a spus premierul Ludovic Orban.
Întrebat dacă starea urgență s-ar putea întoarce peste România, acesta a zis că planul Guvernului nu este acela de a mai aplica restricții, însă trebuie să fim conștienți de faptul că responsabilitatea aparține acum cetățenilor, cât și celor ce au afaceri.
„Obiectivul nostru este să nu mai venim cu nicio măsură de restricție. În măsura în care oamenii respectă regulile, în măsura în care oamenii respectă regulile, în măsura în care toți cei care au posibilitatea să se implice în respectarea regulilor, iar aici recunoscut deschis: noi nu putem să controlăm toate terasele, toate magazinele din România. Există o limită în capacitatea instituțiilor statului de a efectua controale. Sigur că acolo unde efectăm controale și găsim încălcări ale regulilor, aplicăm legea și aplicăm amenzi, dar, în mare măsură, respectarea regulilor depinde de patroni, de conducători de instituții, de cei care sunt implicați și aici fac un apel către toți, să aibă responsabilitate.”, a adăugat Ludovic Orban.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...
Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies