În Argeș se trăiește bine, pe bani mulți

Episodul 3 – Județul Argeș –

Prefectul de Argeș, cadru didactic universitar, reușește să facă efortul să depună la timp declarațiile de avere și de interese pentru anul 2020 din ele aflând informații extrem de interesante, semn că domnul prefect o duce bine, „pe picior mare” cum se spune în popor.

Emanuel Soare – Foto Facebook-

Emanuel Soare, în timpul mandatului de prefect, si-a vândut mare parte terenuri și case. Așa că acum este un biet amărăștean care a dat viața din Universitate pe viața din Prefectură. Omul are acum două terenuri intravilan și o casa de locuit și a achiziționat două mașini Suzuky.

Veniturile salariale i-au crescut, prefectul încasează 158.493 lei , soția 84.160 lei. Liliana Soare lucrează la stat, în mediul universitar, la Pitești iar prefectul nu-i trece și funcția avută în Universitate. Economiile familiei Soare s-au transformat în datorii având valoare de 132.000 de unități de monedă nespecificată (euro?). Cum nu specifică nici numele persoanei fizice de la care a împrumutat 32.000 de unități de monedă…

Citește și Politicienii din Alba sub presiunea Hava

Menționează în declarația de interese faptul că are calitate de membru în cadrul a două asociații profesionale pentru cadrele didactice. În trecut a fost membru PNL Argeș. Funcţia de prefect al judeţului Argeş a devenit vacantă pe 10 decembrie, când fostul ei titular, Emilian Dragnea, a fost eliberat din funcţie, fără ca Guvernul să desemneze un înlocuitor. La conducerea Instituţiei Prefectului Argeş a rămas subprefectul Adrian Bughiu. Iar la finele anului trecut președintele PNL Argeș, Aurel Miuțescu, spunea atunci că Emanuel Soare trebuie să mai îndeplinească o singură condiţie pentru a fi numit prefect, şi anume să obţină statutul de funcţionar public.

„În perioada imediat următoare, dânsul trebuie să-şi finalizeze toate operaţiunile de a intra în legalitate cu această candidatură şi pentru a putea să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a putea fi numit de către ministrul de Interne prefect al judeţului Argeş”, a spus preşedintele PNL Argeş citat de Agerpres. Dacă judecăm după declarația de avere (sau CV-ul său) a acutalului prefect acesta ori a fost numit ilegal, ori a ajuns funcționar public dar nu a mai trecut asta în declarația de avere, deși trebuia. Pentru că e un pic fals în declarații și merge în domeniul penalului…

Consiliul Județean Argeș

De profesie medic si cadru didactic, Constantin Dan Manu, în cei patru ani la șefia CJ Argeș a făcut mai multe tranzacții imobiliare. Este un familist convins și împarte toate bunurile cu soția. Au în proprietate opt parcele de teren (11.000 mp!), o casă de locuit , a reușit să economisească 138.000 lei și au rămas fără o casă de locuit și un autoturism. Probabil, de la o vârstă, mersul pe jos reprezintă mereu cea mai bună alternativă. Sau mașina de serviciu, cine știe!?

Indemnizația de președinte al CJ Arges îi adduce 164.268 lei, probabil mult prea mult față de timpul petrecut acolo căci omul nostru face și naveta (da, fără mașină!) de la Universitatea de stat la cea privată, de unde mai încasează 66.230 lei. Soția ia, tot de la stat (farmacista spitalului), 64.101 lei.

În organizația PSD Argeș declară simpla calitate de membru

Pentru că este farmacistă, soția președintelui Consiliului Județean depune și ea declarații de avere, declarație care nu este pe portalul ANI dar se regăsește pe site-ul spitalului. De acolo aflăm că, de fapt, familia Manu ar avea un autoturism Dacia, dar care nu apare în declarația de avere a președintelui CJ Argeș. O mai fi uitat omul, ocupat cu naveta între facultăți și serviciul de la funcția de bază…

Partea și mai proastă abia acum urmează. Maria Elena Manu declară că familia are ceva mai mulți bani puși deoparte decât apar în declarația soțului: 16.000 de lei într-un cont curent la Banca Transilvania, aproape 22.000 de lei pe un card de credit tot la Banca Transilvania dar și două conturi curente în euro, tot la Banca Transilvania, de aproximativ 33.000 de euro. Nu suflă o vorbă, însă, despre sumele declarate de președintele Consiliului Județean la BRD dar na, n-o fi știind femeia de ele…

Primăria Pitești

Primarul din Pitești, Ionica Constantin Cornel avansează din postul de viceprimar în 2016 si preia conducerea primăriei Pitești. Declară la început de mandat două terenuri, o casă de locuit, un garaj si un autoturism Audi A3 cumpărat în 2005.

Este un primar sărac economisind de-a lungul anilor 101,600 lei. Veniturile salariale din funcția de viceprimar erau pe atunci 42.600 lei, iar ale sotiei 51.050 lei.

La sfârșit de mandat, după patru ani, rămâne cu aceleași terenuri, casa și garaj. Își schimbă mașina cu o Skoda din 2008. Veniturile salariale cresc, indemnizația de primar este 190,212 lei , iar soția se angajează între timp la SC. Salubritate 2000 SA și încasează 77.427 lei. Depozitele bancare cresc, adunând la BCR aproape jumătate de milion de lei noi și un ”mărunțiș” de 10.061 euro.

Conform declarației de interese, primarul Ionică Gh. Constantin Cornel, este președinte al ADIA Pitești, președinte executiv al PSD Pitești și vicepreședinte al PSD Argeș. 

Primăria Mioveni

Ion Georgescu, este la șefia primăriei Mioveni din anul 2006 dar din 2008 are primul mandat întreg. Declara un apartament în Mioveni, un autoturism Daewoo, bijuterii în valoare de 6.000 euro, depozite bancare în valoare de 50.000 lei și este asociat al unei agenții de turism. Are și un credit bancar de 15.000 euro. In vremea aceea (anul 2008) Ion Georgescu era administrator și încasa 14.500 lei, soția gestionar 5.000 lei si una dintre fiice asociată a agenției încasa 5.000 lei. 

După trei mandate la Primăria Mioveni, conform ultimei declarații din 2020, edilul locuiește în același apartament, și-a cumpărat un autoturism Range Rover (în 2016), a mai vândut din bijuterii scăzând valoarea pana la aproximativ 3.000 euro.

Între timp a reușit să plătească creditul și să mai și economisească 58.000 lei. În continuare deține acțiuni la firma SC Turism Mioveni SRL (de la care declară doar venituri nu declară și firma în declarația de interese!), veniturile salariale sun din indemnizație, aproximativ 95.000 de lei, iar ale soției, tot de la firma de turism, de  23.400 lei .

Este membru în mai multe asociații, iar la nivelul partidului, PSD, deține funcția de membru în Consiliul National dar și președinte al organizației locale Mioveni.

Foto confidas.ro

Potrivit ”prietenilor” noștri de la Confidas soția primarului, deci o rudă de gradul I, deține acțiuni în două societăți comerciale, (SC Turism Mioveni SRL și Madi Super Toys SRL) deși nici una dintre acestea nu apar în declarația sa de interese iar despre venituri, în declarația de avere apar veniturile declarate doar de la prima societate, nu și de la a doua unde, potrivit Confidas, soția sa deține 50% din acțiuni dar este și administratorul firmei. Alte 50% dintre acțiuni le deține Georgescu Mădălina Filofteea.

Cu alte cuvinte, fie că sunt oameni de afaceri ori profesori universitari, principalii politicieni și demnitari din județul Argeș stau excelent cu banii, putem spune chiar și familiile lor, mai puțin, însă și cu transparența, uitând să declare la timp, transparent și fără lacune de unde le vin toți acești bani. Ca și cum i-ar fura, nu i-ar face cinstit…

Ziarul de Investigații

Articolul precedentUn groaznic scandal zguduie Germania – membrii unei rețele de pedofilie își dau sfaturi pe internet, inclusiv ce sedative să folosească pentru a ucide copii!
Articolul următorRegie proastă la CJ Hunedoara pentru a ascunde incompetența dezvăluită de Curtea de Conturi
Jurnalist de investigații din Banat, a avut numeroase colaborări atât cu presa locală, cât și cu cea centrală, dar și activități în mediul ONG. Corespondent Realitatea TV, autor a numeroase anchete în Adevărul, a semnat și pentru Express de Banat sau Puterea. Este jurnalist de investigații la Ziarul de Investigații și PressHub.