-5.8 C
București
luni, 12 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1170

EXCLUSIV! PLAGIAT la USR! „Galațiul Metropolitan”, programul candidatului USR la Primăria Galați, e copiat după „Bucureștiul Metropolitan” al lui Băsescu!

Bogdan Rodeanu USR Galați
Bogdan Rodeanu USR Galați

La alegerile locale nu-i deloc complicat să faci o listă de promisiuni care să-i cucerească măcar pe cei mai naivi dintre alegători. Promiți asfaltarea străzilor secundare din cartiere, spații verzi între blocuri, mai multe autobuze și tramvaie, iluminat public la periferie, atragerea investițiilor, locuri de muncă, vetre de casă pentru tinerele familii, scăderea tarifelor serviciilor publice și „fonduri mai mari pentru cultură”, cu care evident că vei organiza popularele paranghelii pe bani publici după ce o să treacă și pandemia.

Cam asta e lista proiectelor „generice” cu care majoritatea candidaților la primării încearcă să dea marea lovitură. Dar această listă mai are nevoie și de un „ambalaj”, adică să fie prezentată ca un program strategic, cu un titlu care să sugereze viitorul prosper al comunității.

De la municipiul Galați la Galațiul Metropolitan

Gălățenii au posibilitatea ca pe 27 septembrie să voteze un candidat la primărie care le propune o strategie, ceea ce la Galați e o premieră absolută. Această strategie se numește „Galațiul Metropolitan”. Până acum, orașul de la Dunăre a avut doar titulatura de „municipiul Galați”, dublată de „fost centru industrial” și de fost locul 4 în ierarhia județelor contributoare la PIB. Ideea că ar putea deveni „metropolitan” e ca o ridicare în grad.

„Galațiul Metropolitan” este creația deputatului USR Bogdan Rodeanu, care e candidatul USR-PLUS pentru Primăria Galați, fiind susținut și de PNL. La Galați a fost parafat primul acord de asociere PNL-USR-PLUS aprobat de conducerea PNL, Rodeanu fiind susținut de liberali la primărie, iar USR și PLUS susținându-l pe liderul PNL Galați, senatorul George Stângă, la șefia CJ Galați. În proiectul său, candidatul USR-PLUS-PNL are idei cu final fericit, propunându-și ca la Galați „investitorii să fie atraşi, iar locuitorii să vadă că viitorul lor poate fi mai bun în oraşul pe care tinerii acum îl părăsesc”.

„Ce va oferi Galaţiul Metropolitan?”

Candidatul Bogdan Rodeanu și-a lansat campania și prin presa națională. Și-a prezentat programul și într-un interviu publicitar publicat de „News.ro”. Un capitol din interviu se intitulează chiar „Ce va oferi Galațiul Metropolitan” și îi vom reda textul integral: „Galaţiul Metropolitan va reprezenta fundaţia dezvoltării oraşului. Vom atrage fonduri europene şi vom dezvolta transportul metropolitan. Astfel, oamenii vor ajunge uşor la locul de muncă, la şcoală sau la medic. Vom atrage fonduri europene şi vom extinde reţeaua de utilităţi. Ne vom concentra pe reţeaua apă/canal şi vom dezvolta infrastructura de transport, educaţională sau medicală. Cu acest raţionament, vom atrage investitori şi vom încuraja investiţiile masive în Galaţi. Vom impune reguli clare în administraţie, astfel încât antreprenorul şi investitorul să se bucure de tot sprijinul administraţiei publice locale pentru a se dezvolta, pentru a angaja şi pentru a obţine profit mai mare. Mai mult decât atât, vom media relaţia dintre formatorii profesionali şi angajatori pentru a ne asigura că investitorii vor avea resursă umană pregătită, în timp ce oamenii trebuie să se vadă muncind în locuri de muncă bine plătite”

Fostul fotbalist Dorinel Munteanu joacă în echipa PMP pentru Primăria Galați

Ce câștigă gălățenii?

Prima promisiune concretă din strategia „Galațiul Metropolitan” este că vor fi atrase finanțări europene pentru dezvoltarea transportului metropolitan. Dar nu asta e marea problemă a Galațiului. Sunt 3-4 comune situate în apropierea orașului, respectiv Vânători  (1,5 km), Șendreni (12 km) Tulucești (15 km), dar legăturile lor cu Galațiul sunt asigurate de operatori maxi-taxi și până acum nu a cerut nimeni să fie un traseu de autobuz.

Extinderea rețelelor de apă-canal nu este o problemă a orașului, nici a Cartierului „Arcașilor”, în care gălățenii cu bani, politicieni, șefi de instituții, oameni de afaceri, s-au mutat în ultimii 15-20 ani și care au avut grijă să nu le lipsească exact utilitățile. Că țevile mâncate de rugină ar trebui înlocuite, e altă poveste, în niciun caz „extindere”. La infrastructura de transport ar mai fi nevoie de 50-60 de mijloace de transport, dar aici e vorba de bani, nu de strategie. La infrastructura educațională nu e nevoie de școli, dar la Galați e nevoie de creșe, deci de „infrastructură socială”. La infrastructura medicală nu ar fi probleme, pentru că în ultimii ani s-a investit în reabilitări de spitale și dotări. Investițiile în dotările din educație și sănătate trebuie să continue, dar nu neapărat „la excepțional”, cu ocazia „Galațiului Metropolitan”. Putem puncta promisiunile despre relațiile birocrați – mediul de afaceri sau despre relațiile dintre liceele tehnologice și angajatori, ca să nu se spună că nu avem bunăvoință.

Dacă tragem linie și calculăm ce câștigă gălățenii, „strategia” deputatului USR Bogdan Rodeanu nu aduce prea multe obiective concrete de dezvoltare „metropolitană” a Galațiului. De altfel, singura legătură dintre titlul „Galațiul Metropolitan” și conținutul strategiei e susținută în programul lui Rodeanu numai de atragerea unor finanțări europene pentru dezvoltarea inutilului „transportului metropolitan”. De fapt e o găselniță.

În campania electorală din 2016, Traian Băsescu lansa proiectul „Bucureștiul Metropolitan”

Ideea cu „Orașul Metropolitan” nu e nouă. Este chiar puțin prăfuită. La alegerile parlamentare din 2016, Traian Băsescu a candidat pentru un mandat de senator de București și și-a axat campania electorală pe un proiect cu care voia să câștige voturile bucureștenilor și pe care îl numea „Bucureștiul Metropolitan”. Pe 22 noiembrie 2016, Băsescu declara, tot pentru „News.ro”, că după ce va deveni senator unul dintre primele proiecte pe care le va propune va fi Legea Bucureştiului Metropolitan, denumită de el și „Bucureștiul Metropolitan”, care să rezolve problema traficului rutier din Capitală.

Bucureştiul are o problemă gigantică. Această problemă gigantică se numeşte traficul şi oricâte pasaje subterane am face la intersecţii, traficul va deveni tot mai sufocant în Bucureşti. Soluţia este <<Bucureştiul Metropolitan>>, adică includerea în Bucureşti a judeţului Ilfov, ceea ce va permite ca într-un timp stabilit de municipalitate toţi furnizorii de trafic major să se mute la periferia <<Bucureştiului Metropolitan>>”, declara Băsescu în interviul acordat „News.ro”.

Așadar, Traian Băsescu lansa proiectul „Bucureștiul Metropolitan”, pentru a rezolva problema traficului din Capitală prin înființarea unei zone metropolitane în jurul Bucureștiului și mutarea furnizorilor de aglomerări în trafic la periferia zonei metropolitane. Traficul din Capitală era degrevat prin apariția transportului metropolitan. Și nu era un proiect nou, ci de prin 2004: „Eu am proiectul de lege gata încă din timpul mandatului de primar general”, spunea Traian Băsescu.

Proiectul deputatului USR Bogdan Rodeanu, copiat după proiectul lui Băsescu

Oricât am vrea să găsim argumente, varianta unei simple coincidențe este exclusă. E imposibil să fie o coincidență că la patru ani după ce Traian Băsescu lansa proiectul „Bucureștiul Metropolitan” pentru dezvoltarea transportului metropolitan, deputatul USR de Galați, Bogdan Rodeanu să lanseze proiectul „Galațiul Metropolitan”, în care promite cam același lucru: „vom atrage fonduri europene şi vom dezvolta transportul metropolitan”. Diferă nuanțele, dar subiectul e același.

Alternativa la ipoteza coincidenței este plagiatul. E clar că deputatul USR a plagiat proiectul lui Băsescu pentru impactul electoral al titlului, dar în lipsă de inspirație și penurie de idei a preluat și povestea cu transportul metropolitan, care la Galați este inutilă.

Deputatul USR putea aborda proiectul Zonei Metropolitane Galați-Brăila, blocat de ani de zile

Deputatul Bogdan Rodeanu putea să își bazeze proiectul „Galațiul Metropolitan” prin găsirea unor soluții legislative pentru deblocarea proiectului  Zonei Metropolitane Galați-Brăila, care ar trebui să unească cele două orașe, despărțite de numai 15 km. În urmă cu 18 ani, prin HG 512/2002, Guvernul Năstase a transferat 1.000 ha situate în judeţul Brăila, din proprietatea ADS în proprietatea Consiliului Municipal Galaţi, pentru construirea Zonei Metropolitane Galați – Brăila.

Terenul de 1.000 ha este în județul Brăila, între malul Siretului și municipiul Brăila. Imediat a și început construirea primelor blocuri ANL, dar urmau să fie atribuite și mii de locuri de casă pentru gălățenii și brăilenii care voiau să își construiacă locuințe individuale.

În campania prezidențială din 2004, Adrian Năstase s-a bucurat de o primire triumfală la Galați, dar s-a confruntat cu furia liderilor PSD Brăila, supărați că nu îi consultase. Fostul șef al PSD și CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu a pornit un veritabil război împotriva Galațiului, interzicând instituțiilor din Brăila să elibereze autorizații pentru ridicarea construcțiilor cu adresă incertă: „municipiul Galați – județul Brăila”. De atunci nu s-a mai construit nimic.

În 2017, Guvernul condus de Mihai Tudose, liderul PSD Brăila, a dat în judecată Municipiul Galați, cerând retrocedarea unei suprafețe de 655 ha din cele 1.000 de hectare. Guvernul Tudose a dat curs unei cereri a CJ Brăila, care a aprobat în unanimitate o inițiativă a PNL Brăila, intitulată „Cartierul Şireteniei, recuperarea unui prejudiciu istoric”. În dosarul nr 44.707/3/2017, Guvernul României a pierdut la Curtea de Apel București. Dar Guvernul Orban continuă procesul, a făcut recurs și „Înalta Curte” a fixat un prim termen peste un an și jumătate: 6 aprilie 2022!

Proiectul „Galațiul Metropolitan” al deputatului USR Bogdan Rodeanu avea un titlu optim pentru găsirea unor soluții, inclusiv legislative, pentru constituirea Zonei Metropolitane Galați-Brăila sau Brăila-Galați, pentru ca acest proiect, care îl preocupa și pe Regele Carol I, să înceapă să fie pus în practică. Este un proiect ce poate fi continuat. Nu ar fi deloc complicat ca Primăria Galați să investească în inființarea rețelei stradale și a rețelelor de utilități pe o suprafață din „Zona Metropolitană” și să le fie atribuite loturi brăilenilor și gălățenilor care vor să își construiască o locuință individuală.

Ziarul de Investigații

Ciolacu: „Toată lumea este vinovată, mai puțin guvernul său”

Marcel Ciolacu

Vizibil deranjat de remarcile președintelui Klaus Iohannis în ultima sa conferință de presă, președintele PSD Marcel Ciolacu a reacționat fără să aștepte prea mult. Marcel Ciolacu este de părere că, de la o vreme, nu ar mai exista pentru președinte nimic altceva în afara de guvernul său și de PNL.

Ciolacu crede că Iohannis este președintele PNL

„Toată lumea este vinovată, mai puțin guvernul său. Nimeni nu știe cum se deschid școlile sau cum se vor desfășura alegerile.

Toată lumea s-a săturat de această placă. Cum să acuzi moțiunea că depune moțiune? Știu că deputatului de Arad i s-a promis un post de secretar de stat la Transporturi.

PSD a fost de vină pentru că s-a depus moțiunea de cenzură.

Președintele României a devenit președintele PNL-ului și la fiecare ieșire înjură partidul din opoziție”, a spus Marcel Ciolacu.

Cât despre reacția președintelui la comparația dintre moartea polițistului Bogdan Gigină și recentul accident în care a fost implicat ministrul Lucian Bode, același Marcel Ciolacu a declarat:

„Cum adică e greu să faci comparații între cazul ”Gigină” și ce a făcut Bode?! Trebuiau să moară oameni, domnule Iohannis?!  Ce înțeleg cetățenii de rând? Că dacă ești nesimțit, abuzezi de funcția publică avută, pui viața celorlalți în pericol, DAR EȘTI DE LA #PNL, ai protecție de la șeful statului?! Că, dacă ești ministru în #GUVERNULSĂU, poți să calci legea în picioare? Că, dacă ești REPREZENTANT AL #PARTIDULUISĂU poți să îți bați joc de cetățeni și să-i arunci în șanțuri?! Iohannis trebuia să facă un singur lucru de bun simț: să ceară #demisia urgentă a lui Bode! În schimb, atât a putut! Să recite aceeași placă ruginită cu PSD-ul. După giroscopul traseiștilor, Iohannis a dat-o-n bară și cu girofarul șmecherilor din guvernul Orban!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Replica vine în urma declarației președintelui Iohannis: „Cu greu pot fi comparate aceste două spețe, ne amintim cu tristețe de incidentul de acum câțiva ani, când un polițist a murit ântr-un accident. Din informațiile mele încă se cercetează, în acest ultim accident nu a fost vorba de nicio coloană, ministrul s-a deplasat cu mașina pusă la dispoziție absolut legal de SPP. Dacă în trafic s-a greșit, vom afla, sper repede, cine și de ce a greșit”, a spus Iohannis în conferința de presă de astăzi.

Ziarul de Investigații

Adrian Năstase crede că PSD are nevoie „de o strategie foarte spectaculoasă”

Fostul președinte al PSD Adrian Năstase critică voalat modul în care au acționat social democrații în ceea ce privește moțiunea de cenzură și crede că rezultatul ulterior va influența cu siguranță alegerile locale din această lună. Pe departe, Năstase lasă să se înțeleagă că întârzierea moțiunii ar fi fost intenționată, astfel încât să nu îi afecteze lui Marcel Ciolacu credibilitatea în fața social democraților până la votul prin care a fost ales președinte al PSD. Însă mai e o speranță pentru a liniști apele în PSD și a recâștiga încrederea oamenilor, inclusiv a celor nemulțumiți de prestația lui Ciolacu, crede Năstase. Anume, „o strategie foarte spectaculoasă”, însă fostul președinte al PSD nu pare prea convins că partidul va reveni pe culmile gloriei.

O moțiune amânată foarte mult. În final, depunerea ei a avut loc anterior Congresului PSD iar dezbaterea și votul ei au fost programate după. Amânarea votului, din lipsă de cvorum, nu mai poate influența Congresul – care a trecut – dar poate influența alegerile locale. Unele zone de nehotărâți și unii primari ar putea fi interesați de ofertele liberalilor.

Este destul de evident, la acest moment, PSD are destul de puțini aliați și nu reușește să negocieze cu succes pentru a-i obține. Au mai rămas trei săptămâni până la alegerile locale. Ar fi nevoie de o strategie foarte spectaculoasă a partidului pentru a depăși acest eșec în scurtul timp rămas.

Se va întâmpla oare acest lucru?”, se întreabă retoric Adrian Năstase.

Ciolacu mai vine cu o idee: bonus pentru profesori

Captură Video DC NEWS

Partidul Social Democrat și implicit președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, par a uita destul de repede eșecul moțiunii de cenzură și își reia ideile pe marginea alocărilor de bani. Chiar dacă PSD a arătat că nu prea mai are un cuvânt de spus în Parlament în fața liberalilor, Ciolacu încearcă să întoarcă situația și avertizează că, dacă într-adevăr premierul este susținut de o majoritate, ar trebui să acționeze cu totul altfel. Mai ales când vine vorba de bani.

PSD nu acceptă ca Guvernul PNL să își bată joc de profesori și pensionari!

De asta propunem acordarea unui bonus salarial pentru profesori și personalul școlar auxiliar, pentru că și ei sunt acum în linia întâi odată cu deschiderea școlilor, dar și respectarea legii în privința creșterii pensiilor.

Orban are majoritate în Parlament împreună cu aliații săi USR, PMP și UDMR. Să își asume respingerea acestor propuneri și să nu mai caute vinovați pentru că nu mai au nicio scuză. Sau aveți majoritate numai când vreți să rămâneți pe funcții?!”, se întreabă Ciolacu pe Facebook.

SURSE: În Sectorul 5, Florea face demersurile unei alianțe „pe sub masă” cu PNL-USR

Florea Daniel
Florea Daniel

Potrivit surselor noastre, în cursul zilei de ieri, actualul primar al Sectorului 5 Florea Daniel (PSD) pare să se fi întâlnit cu oameni de încredere pentru a începe demersurile unei alianțe „pe sub masă” cu Alianta PNL-USR. De vrea să reînvie neoficial Florea USL-ul? Pentru că, fostul primar de la sectorul 4, Cristian Popescu Piedone a crescut in sondaje, iar trendul se păstrează!

Miză mare pentru primăria Sectorului 5 și un „dușman” comun

O alianță OFICIALĂ între PSD și PNL pare un lucru greu de realizat în 2020, când electoratul este, după cum bine știm, împărțit în două. Astfel, o „înțelegere” pe sub masă poate fi o soluție pentru a strânge „soldații” împotriva unui candidat care pare să se fi ridicat din propria cenușă, revenind pe scena politică cu forțe proaspete. Cum Florea Daniel este conștient de faptul că nu a făcut nimic pentru sector, teama unui eșec la alegerile locale din 27 septembrie pare să-l fi împins să-și dorească un pact cu liberalii și useriștii de la S5. Dar, faptul că el a trimis soli de pace către PNL-USR Sector 5 nu înseamnă că va și obține o ântelegere cu aceștia. În momentul de față, Florea Daniel este în dizgrația propriului partid iar sponsorii casei nu-i mai răspund la telefon.

De ce „Piedone”?

În ultima perioadă, ascensiunea lui Cristian Popescu Piedone în sondaje a înregistrat cifre alarmante pentru orice contracandidat al său, cu atât mai mult pentru Florea, căruia Piedone i-a scos gunoiul de sub preș și i l-a pus strategic în poartă, acolo unde îl poate vedea orice alegător. Pe de altă parte, și candidatului PNL (susținut și de USR PLUS) Cristian Băcanu la primăria cinciului i se diminuează considerabil șansele de câștig. O alianță le-ar da celor doi, ultim menționați, impresia puterii împotriva celui mai popular candidat: Piedone.

Cu siguranță, în următoarea perioadă, ne putem aștepta să vedem războaie electorale duse și de-o parte, și de alta, împotriva lui Piedone, asezonate cu campanii de marketing foarte agresive.

Ce face Florea atunci când nu pune la cale alianțe pe sub mână?

Florea Daniel, primarul Sectorului 5 face ce știe să facă cel mai bine, mai exact ceea ce a învățat la „școala veche”, cea înființată neoficial în politica românească după Revoluție: împarte pomeni electorale. Dacă înainte, pomenile electorale erau definite prin pachete cu alimente și diferite obiecte brand-uite cu numele candidatului și sigla partidului, acum Florea face un pas în față, se adaptează vremurilor și oferă vouchere de 100 lei. De unde? Din banii contribuabilor.

Coadă la voucher 02 septembrie 2020:

Redacția noastră vă punea la dispoziție săptămâna trecută în exclusivitate mărturia telefonică a unei astfel de „tranzacții”, aflând că, în tărâmul lui Florea, un vot valoreaza 100 lei (în bonuri de masă).

Citește articolul aici: EXCLUSIV. Dovada mitei electorale dată de Florea Daniel

Ziarul de Investigații

Tăriceanu e convins că poliția colaborează cu interlopii doar de câteva luni

Călin Popescu Tăriceanu

Când nu își face campanie pentru Primăria Capitalei, Călin Popescu Tăriceanu mai aruncă un ochi peste noutățile apărute în presă despre alții, ocazie numai bună de critici. Azi, liderul ALDE a aflat că Liviu Vasilescu a demisionat din funcția de șef al Poliției Române și aprobă acest lucru ca fiind cea mai bună decizie, lăsând să se înțeleagă că scandalul în care omul legii a fost implicat are rădăcini recente, de câteva luni, și nu e nicidecum creația unui trecut din care inclusiv Tăriceanu a făcut parte. Face și o previziune Tăriceanu: anume că demisia lui Vasilescu este doar o rampă de lansare pentru un post mult mai bun.

Șeful Poliției Române și-a dat demisia! Târziu și doar la presiunea opiniei publice! Demisia lui este recunoașterea implicită a pactizării șefilor din Poliție cu liderii clanurilor de interlopi care ne terorizează orașele.

Este o palmă pe care nu merită să o primească zecile de mii de polițiști onești care își fac treaba în condiții dificile. Este o palmă pe care trebuie, în schimb, să o primească cei care au politizat totul, inclusiv Poliția, și au sacrificat siguranța noastră pentru voturi. Șefii poliției nu erau prieteni cu interlopii pe gratis sau nu le ofereau acestora protecție fără să aștepte ceva în schimb, iar aici recompensa era voturi pentru partidul de la guvernare.

Ar fi sănătos pentru democrație dacă șeful demisionar al Poliției ar da în vileag aceste aranjamente, dar cred că șefii lui îl vor tenta cu un post atât de călduț încât nu o va face. Să nu vă mire dacă Ludovic Orban îl va numi destul de repede consul general într-o țară frumoasă!”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Anisie spune că a elaborat un ordin de ministru prin care a stabilit modalitatea de distribuire a tabletelor

Pe ultima sută de metri, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie se declară dezamăgită de modul în care ONAC a realizat achiziția tabletelor destinate elevilor. Cu toate că școala începe în mai puțin de două săptămâni, din pricina „neconcordanțelor”, tabletele riscă să nu ajungă la timp la destinatari, cu toate că, cel puțin inițial, termenul de livrare către elevi era stabilit pentru data de 10 septembrie.

Monica Anisie: „O achiziție centralizată presupune mai multe riscuri”

„Sunt total dezamăgită de modul în care ONAC a realizat această achiziție. Ministerul Educației, încă din 7 mai, a pus la dispoziția ONAC tot ceea ce trebuia pentru ca această achiziție să se desfășoare normal. Ministerul a solicitat data de 10 septembrie pentru ca acele tablele să ajungă la elevi. Ceea ce s-a întâmplat, a condus la dorința de a fi cât mai rapid aproape de elevi și de a asigura cu echipamente electronice fiecare unitate de învățământ. (…)

Am elaborat un ordin de ministru, încă din iulie, prin care am stabilit modalitatea în care distribuim aceste tablete. Noi ne-am pregătit, iar ceea ce a făcut ONAC se vede astăzi, adică nu a reușit să ducă la bun sfârșit întreaga licitație, ci doar avem un singur câștigător, pentru trei loturi din nouă și încă procedura nu a fost încheiată. Suntem în perioada de contestație. Prin urmare, s-ar putea să nu fie declarat câștigător până la final operatorul economic care a câștigat inițial.

O achiziție centralizată presupune mai multe riscuri. Am luat decizia ca, la nivelul unităților de învățământ să se facă un necesar și să ajutăm școala să achiziționeze echipamentele de care are nevoie. Guvernul României a alocat 175 de milioane de euro, nu numai pentru echipamente electronice, ci și pentru echipamente sanitare”, a declarat ministrul Educației și Cercetării Monica Anisie, într-o conferinţă de presă, astăzi, pe tema începerii noului an şcolar.

Ziarul de Investigații

Moțiunea de cenzură, efect neașteptat: nu a picat Guvernul PNL, dar cad capete din PSD

PSD

Nici bine nu a fost instalat Marcel Ciolacu în fruntea PSD că partidul se clatină. E adevărat, cu Ciolacu interimar au tot existat disensiuni, însă acum eșecul moțiunii de cenzură de ieri este un motiv pentru critici pe față. Ciolacu a contracarat aseară și a amenințat că cei care au lipsit din Parlament vor fi debarcați din PSD, însă spiritele sunt încinse. În opinia unuia dintre cei mai aprigi contestatari, Codrin Ștefănescu, eșecul ar fi strict vina lui Ciolacu, fostul secretar al PSD încercând în acest fel să își apere colegii care, aproape la unison, au invocat motive de sănătate atunci când au fost întrebați de ce nu s-au prezentat pentru cvorum și vot.

Deci a fost un mare fâsss, Marcele! Și nu mai da vina pe cei câțiva colegi aflați în spitale sau carantinați ca suspecți de covid! Când pregătești o moțiune, și chiar vrei să treacă, negociezi! Aveai cel puțin 9-10 voturi de la minorități, cel puțin 8 voturi de la neafiliați plus PSD-iștii goniți de tine în ultimele luni. Să nu mai zic de UDMR-iștii care nu iubesc în ruptul capului acest guvern, dar nici de la “negociatorii” tăi nu au înțeles exact ce vrei! Sunteți slabi și vânduți, Marcele! Și se vede limpede ca lumina zilei! Ai vrut să ajungi un fel de Liviu Dragnea, dar nu ești nici umbra lui pe timp de noapte! Pentru că el nu ne-a pus niciodată într-o astfel de situație ridicolă! Și vorba lui Șerban Nicolae: e o mare și nescuzabilă rușine!”, i-a transmis Codrin Ștefănescu lui Ciolacu.

Cel mai probabil, fostul secretar al PSD făcea referire strictă la Carmen Dan și la Cătălin Rădulescu, care au și explicat aseară ce s-a întâmplat și care au fost la rândul lor vizați de amenințările lui Ciolacu. Mai mult, ieri, Biroul permanent al organizației municipale PSD Caracal s-a întrunit ieri în ședință statutară și a decis cu unanimitate de voturi, dintre cei prezenți, excluderea din partid a lui Dan Ciocan, membru în cadrul organizației. Nu a fost niciun secret privind motivele, comunicate public: „1.Absența de la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban;
2.Încercările repetate de a convinge, în sediul PSD Caracal, folosindu-se de calitatea sa de deputat, membri cu notorietate ai PSD să candideze pentru Consiliul Local Caracal, din partea formațiunii Pro România.

Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizației PSD Olt, organizație care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat și funcția de președinte al organizației Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizații din județ.

În situații dificile, mai mult ca niciodată, toți parlamentarii PSD ar fi trebuit să dea dovadă de solidaritate și unitate în lupta cu un guvern PNL, care ne-a izolat pe toate planurile: atât social, cât și economic. Este și mai grav, că lipsa sa de susținere se manifestă într-un context social extrem de greu, ignorând un demers care și-a propus să trimită acasă un guvern incompetent, care a dus țara în cea mai mare scădere economică din ultimii 26 de ani”.

Un alt social democrat care a lipsit din Parlament, deputatul PSD de Arad Adrian Todor, a explicat că se află în carantină: „În cei patru ani de activitate parlamentară, nu am lipsit la nicio moțiune, nu am încălcat niciodată disciplina de partid, nu am avut niciun vot sau vreo acțiune care să nu se încadreze în linia partidului. Sunt membru PSD de peste 20 de ani, iar dacă în această perioadă de timp nu am fost nici șantajabil, nici cumpărat de cei care au fost la putere de-a lungul anilor, nu voi fi nici de acum încolo. Nu fac parte din categoria parlamentarilor care s-au plimbat de la un partid la altul, care au plecat cu circ din PSD și s-au întors cu coada între picioare, în funcție de cum îi dicta interesul sau de cum i se comanda din anumite zone. Lipsa mea de la votul moțiunii are o poveste foarte simplă, pe care președintele Marcel Ciolacu o știe, i-am trimis documentele justificative, dar e mai ușor să cadă niște capete mărunte, decât să-și asume responsabilitatea eșecului cei care nu au putut sau nu au vrut să treacă această moțiune. În data de 28 august 2020, prin adresa nr. 1686, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad a emis o decizie de carantinare pe numele meu, pentru 14 zile, întrucât am fost contact direct al unei persoane confirmate pozitiv cu COVID-19! Conform legii pe care și eu am votat-o, alături de colegii din PSD, și deciziei DSP Arad, am obligația de a sta în carantină până în data de 10.09.2020. Asta spune negru pe alb decizia DSP. Ce să înțeleg, domnule președinte Marcel Ciolacu? Trebuia să încalc legea și să mă aleg cu un dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, să fiu prezent la parlament și poate să îmbolnăvesc câțiva colegi, în cazul în care sunt purtător al virusului? Cine respectă legea este dat afară din PSD, după cum ați anunțat chiar dumneavoastră astăzi sau e considerat trădător? Consider că mi-am făcut datoria de cetățean responsabil, atunci când am decis să respect legea, așa cum o voi face întotdeauna. Niciodată nu voi pune interesele politice mai presus de sănătatea publică și respectarea legii! Chiar cu riscul de a fi dat afară din partidul în care am muncit zi de zi, în ultimii 20 de ani. Niciodată nu voi pune interesele politice mai presus de sănătatea publică și respectarea legii!”.

Mită în Centrul Vechi al Capitalei. Un cetățean libanez a fost prins în flagrant

Un cetățean libanez a fost prins în flagrant în această dimineață în momentul în care încerca să mituiască agenții de poliție care erau deciși să dispună încetarea activității în cadrul localului din Centrul Vechi pe care acesta îl reprezenta. Totul s-a desfășurat rapid, promisiunea mitei a fost făcută cunoscută Direcției Generale Anticorupție, iar libanezul a fost dus la parchet imediat după flagrant. Ulterior, procurorul de caz a dispus cercetarea inculpatului, sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru dare de mită. r

Azi dimineață, 1 septembrie, în jurul orei 04.30, echipa formată din lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au prins în flagrant un cetățean libanez, reprezentant al unui salon din București, în timp ce dădea, cu titlu de mită, suma de 700 de lei unor agenți de poliție pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu.

În fapt, doi agenți de poliție din cadrul Secției de Poliție pentru Centrul Vechi – D.G.P.M.B., au sesizat la Direcția Generală Anticorupție faptul că bărbatul în cauză, care s-a prezentat drept managerul salonului, le-a oferit o sumă de bani cu scopul ca aceștia să nu ia măsurile legale împotriva sa (încetarea activității începând cu ora 24.00)”, se arată într-un comunicat al DGA.

Carmen Dan, șocată de atitudinea lui Marcel Ciolacu

carmen dan demisie

În cursul zilei de ieri, Carmen Dan reușea să-l dezamăgească peste măsură pe președintele PSD Marcel Ciolacu care, ulterior, amenința că va propune excluderea acesteia din partid, fiind de părere că „nu e nimeni bolnav”. Încercând să-și apere onoarea, Carmen Dan își susține cauza, aducând dovada faptului că mama acesteia a fost diagnosticată ca fiind infectată cu COVID-19, astfel că autoizolarea acesteia este impusă de lege.

buletinul de analize prezentat de Carmen Dan

„Toţi cei care trebuie să analizeze situaţia fiecărui parlamentar care astăzi au absentat vor ţine cont de prevederile legale. Cred că aş fi singurul membru de partid care ar fi exclus pentru că respectă legea. N-am făcut altceva decât ce dispune legea”, a declarat Carmen Dan, în direct la România TV.

Cât despre respectarea legii, Carmen Dan a declarat că a preferat să nu se prezinte în Parlament tocmai din acest motiv.

„Este un ordin de ministru care stabileşte care este conduita în astfel de situaţii, fiind contact direct cu o persoană testat pozitiv cu SARS-COV-2. E vorba despre mama mea.”, a declarat Dan.

„Cu mama m-am dus în Urgenţe la Spitalul Floreasca joi. După ce i s-a făcut triajul, i s-a făcut testul COVID. A venit rezultatul sâmbătă, din păcate pozitiv.”, a mai spus fostul ministru de Interne, Carmen Dan.

Ziarul de Investigații

Ponta, într-o luptă continuă și înconjurat de dușmani

Liderul Pro România nu încetează să asigure că formațiunea sa – și dumnealui implicit, luptă permanent împotriva nedreptăților și abuzurilor pe care le observă la PNL. E adevărat, doar de aproape 2 ani, de când există Pro România. Partidul a fost înființat în anul 2018 oficial, însă fusese lansat pe 29 mai 2017 de fostul premier Victor Ponta, fostul co-președinte ALDE Daniel Constantin și fostul prim-ministru interimar Sorin Cîmpeanu. Pe 20 februarie 2018, PRO România a primit personalitate juridică și a fost înscris în Registrul Partidelor Politice. Decizia de a înființa un nou partid a fost lui Victor Ponta, ajutat și de alți parlamentari PSD nemulțumiți, printre care și fostul premier Mihai Tudose. Care, din nou nemulțumit, s-a întors de unde plecase aproape imediat după ce câștigase un mandat de europerlamentar pe listele Pro România.

După eșecul moțiunii de cenzură de ieri, Victor Ponta vine cu o postare pe Facebook, de unde reiese printre rânduri că doar Pro România este un partid de încredere. Chiar dacă pune la colț PSD, Ponta lansează totuși un semnal că se poate oricând împăca cu formațiunea pe care a părăsit-o. „Noi, cei de la PRO România, ne-am luptat în fiecare zi cu Orban și PNL/ am votat și moțiunea de cenzură din Februarie și am fost singurii care am votat ÎMPOTRIVA investirii Guvernului Orban 2 în Martie/ azi am fost prezenți toți 24 să votăm moțiunea de cenzură/ chiar dacă unii au făcut azi BLAT și au chiulit din plen noi ne luptăm în continuare cu acest Guvern incompetent și corupt!

În acest timp PSD plătește bani grei ca să se lupte cu PRO România/ scoate în față mici șmenari și valutiști timișoreni care spun că pesediștii s-au “îmbolnăvit” azi și nu au venit la Parlament că “i-a demobilizat Ponta”/ iar PNL își bate joc de români în continuare exact cu sprijinul vânzătorilor și “conservelor” păstrate de Ciolacu în conducerea PSD – și cu banii de la Buget cheltuiți de PSD pentru propagandă împotriva PRO România (exact cum făcea și Dragnea în 2018 – 2019)!

Din păcate PSD a reușit să se mobilizeze doar la moțiunea prin care l-au dat jos pe Grindeanu/ sau când trebuie să voteze pentru un Guvern PNL (ca în Martie) sau legile stupide ale acestuia/ când e vorba de moțiunea contra PNL se “îmbolnăvesc” subit exact în numărul necesar.

Noi PRO România ne luptăm cu PNL /și PSD se luptă cu noi (ca le arătam oamenilor BLATUL lor penibil)! Poate înțeleg că această bătaie de joc la adresa electoratului de Stânga trebuie să înceteze/ poate înțeleg că trebuie să vină alături de noi în bătălii contra lui Orban și Iohannis! Dacă nu înțeleg o să le arate din nou la vot oamenii!!!”, este convins Victor Ponta.

Viorica Dăncilă nu poate vota, dar ar vrea

Fost premier al României și cea mai bună alegere a PSD pentru alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă nu mai este mare lucru ca influență în partid după ce a pierdut în fața lui Klaus Iohannis. Nici în cazul său social democrații nu s-au dezis și au procedat fix ca de fiecare dată când candidatul PSD a pierdut alegerile, adică au înlăturat-o direct, așa că Viorica Dăncilă a rămas doar umbra a ceea ce a fost odată. Cu toate acestea, de pe margine, Viorica Dăncilă își susține colegii și, din când în când, mai scrie și pe Facebook cam ce crede că ar trebui făcut.

Azi, firește, despre moțiune: „guvernul PNL trebuie să plece din funcție! Gestionarea COVID-19 a fost un eșec, economia s-a prăbușit (minus 12% în trimestrul al doilea!), nivelul de trai a scăzut, iar corupția a explodat! Dacă acest guvern mai rămâne în funcție, economia va fi complet ruinată, iar românii o vor duce din ce în ce mai rău.

Orice parlamentar responsabil are obligația să vină în Parlament și să voteze împotriva guvernului dezastruos Ludovic Orban. Sper că moțiunea de cenzură va trece, iar echipa eșecului de la Palatul Victoria va deveni istorie!”, este de părere cea care la un moment dat a fost chiar președinte al PSD.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-5.8 ° C
-5 °
-7.2 °
87 %
3.6kmh
20 %
lun
-4 °
mar
-2 °
mie
0 °
J
3 °
vin
1 °

Ultimul articol

Anchetă penală și disciplinară la Spitalul Județean Buzău, după moartea unui pacient

Anchetă pe toate planurile la Spitalul Județean de Urgență Buzău după ce, la începutul acestei săptămâni un tânăr de doar 25 de ani a...

Un notar, un executor judecătoresc și un avocat, acuzați de DNA Constanța că ar...

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au finalizat, luna trecută, un dosar în care sunt implicați un notar, un executor...

Ministerul Justiției a început să caute procuror general, plus șefi la DNA și DIICOT

Gata cu mandatele la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție şi ai Direcției de Investigare...