3.7 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1168

Anisie spune că a elaborat un ordin de ministru prin care a stabilit modalitatea de distribuire a tabletelor

Pe ultima sută de metri, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie se declară dezamăgită de modul în care ONAC a realizat achiziția tabletelor destinate elevilor. Cu toate că școala începe în mai puțin de două săptămâni, din pricina „neconcordanțelor”, tabletele riscă să nu ajungă la timp la destinatari, cu toate că, cel puțin inițial, termenul de livrare către elevi era stabilit pentru data de 10 septembrie.

Monica Anisie: „O achiziție centralizată presupune mai multe riscuri”

„Sunt total dezamăgită de modul în care ONAC a realizat această achiziție. Ministerul Educației, încă din 7 mai, a pus la dispoziția ONAC tot ceea ce trebuia pentru ca această achiziție să se desfășoare normal. Ministerul a solicitat data de 10 septembrie pentru ca acele tablele să ajungă la elevi. Ceea ce s-a întâmplat, a condus la dorința de a fi cât mai rapid aproape de elevi și de a asigura cu echipamente electronice fiecare unitate de învățământ. (…)

Am elaborat un ordin de ministru, încă din iulie, prin care am stabilit modalitatea în care distribuim aceste tablete. Noi ne-am pregătit, iar ceea ce a făcut ONAC se vede astăzi, adică nu a reușit să ducă la bun sfârșit întreaga licitație, ci doar avem un singur câștigător, pentru trei loturi din nouă și încă procedura nu a fost încheiată. Suntem în perioada de contestație. Prin urmare, s-ar putea să nu fie declarat câștigător până la final operatorul economic care a câștigat inițial.

O achiziție centralizată presupune mai multe riscuri. Am luat decizia ca, la nivelul unităților de învățământ să se facă un necesar și să ajutăm școala să achiziționeze echipamentele de care are nevoie. Guvernul României a alocat 175 de milioane de euro, nu numai pentru echipamente electronice, ci și pentru echipamente sanitare”, a declarat ministrul Educației și Cercetării Monica Anisie, într-o conferinţă de presă, astăzi, pe tema începerii noului an şcolar.

Ziarul de Investigații

Moțiunea de cenzură, efect neașteptat: nu a picat Guvernul PNL, dar cad capete din PSD

PSD

Nici bine nu a fost instalat Marcel Ciolacu în fruntea PSD că partidul se clatină. E adevărat, cu Ciolacu interimar au tot existat disensiuni, însă acum eșecul moțiunii de cenzură de ieri este un motiv pentru critici pe față. Ciolacu a contracarat aseară și a amenințat că cei care au lipsit din Parlament vor fi debarcați din PSD, însă spiritele sunt încinse. În opinia unuia dintre cei mai aprigi contestatari, Codrin Ștefănescu, eșecul ar fi strict vina lui Ciolacu, fostul secretar al PSD încercând în acest fel să își apere colegii care, aproape la unison, au invocat motive de sănătate atunci când au fost întrebați de ce nu s-au prezentat pentru cvorum și vot.

Deci a fost un mare fâsss, Marcele! Și nu mai da vina pe cei câțiva colegi aflați în spitale sau carantinați ca suspecți de covid! Când pregătești o moțiune, și chiar vrei să treacă, negociezi! Aveai cel puțin 9-10 voturi de la minorități, cel puțin 8 voturi de la neafiliați plus PSD-iștii goniți de tine în ultimele luni. Să nu mai zic de UDMR-iștii care nu iubesc în ruptul capului acest guvern, dar nici de la “negociatorii” tăi nu au înțeles exact ce vrei! Sunteți slabi și vânduți, Marcele! Și se vede limpede ca lumina zilei! Ai vrut să ajungi un fel de Liviu Dragnea, dar nu ești nici umbra lui pe timp de noapte! Pentru că el nu ne-a pus niciodată într-o astfel de situație ridicolă! Și vorba lui Șerban Nicolae: e o mare și nescuzabilă rușine!”, i-a transmis Codrin Ștefănescu lui Ciolacu.

Cel mai probabil, fostul secretar al PSD făcea referire strictă la Carmen Dan și la Cătălin Rădulescu, care au și explicat aseară ce s-a întâmplat și care au fost la rândul lor vizați de amenințările lui Ciolacu. Mai mult, ieri, Biroul permanent al organizației municipale PSD Caracal s-a întrunit ieri în ședință statutară și a decis cu unanimitate de voturi, dintre cei prezenți, excluderea din partid a lui Dan Ciocan, membru în cadrul organizației. Nu a fost niciun secret privind motivele, comunicate public: „1.Absența de la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban;
2.Încercările repetate de a convinge, în sediul PSD Caracal, folosindu-se de calitatea sa de deputat, membri cu notorietate ai PSD să candideze pentru Consiliul Local Caracal, din partea formațiunii Pro România.

Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizației PSD Olt, organizație care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat și funcția de președinte al organizației Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizații din județ.

În situații dificile, mai mult ca niciodată, toți parlamentarii PSD ar fi trebuit să dea dovadă de solidaritate și unitate în lupta cu un guvern PNL, care ne-a izolat pe toate planurile: atât social, cât și economic. Este și mai grav, că lipsa sa de susținere se manifestă într-un context social extrem de greu, ignorând un demers care și-a propus să trimită acasă un guvern incompetent, care a dus țara în cea mai mare scădere economică din ultimii 26 de ani”.

Un alt social democrat care a lipsit din Parlament, deputatul PSD de Arad Adrian Todor, a explicat că se află în carantină: „În cei patru ani de activitate parlamentară, nu am lipsit la nicio moțiune, nu am încălcat niciodată disciplina de partid, nu am avut niciun vot sau vreo acțiune care să nu se încadreze în linia partidului. Sunt membru PSD de peste 20 de ani, iar dacă în această perioadă de timp nu am fost nici șantajabil, nici cumpărat de cei care au fost la putere de-a lungul anilor, nu voi fi nici de acum încolo. Nu fac parte din categoria parlamentarilor care s-au plimbat de la un partid la altul, care au plecat cu circ din PSD și s-au întors cu coada între picioare, în funcție de cum îi dicta interesul sau de cum i se comanda din anumite zone. Lipsa mea de la votul moțiunii are o poveste foarte simplă, pe care președintele Marcel Ciolacu o știe, i-am trimis documentele justificative, dar e mai ușor să cadă niște capete mărunte, decât să-și asume responsabilitatea eșecului cei care nu au putut sau nu au vrut să treacă această moțiune. În data de 28 august 2020, prin adresa nr. 1686, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad a emis o decizie de carantinare pe numele meu, pentru 14 zile, întrucât am fost contact direct al unei persoane confirmate pozitiv cu COVID-19! Conform legii pe care și eu am votat-o, alături de colegii din PSD, și deciziei DSP Arad, am obligația de a sta în carantină până în data de 10.09.2020. Asta spune negru pe alb decizia DSP. Ce să înțeleg, domnule președinte Marcel Ciolacu? Trebuia să încalc legea și să mă aleg cu un dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, să fiu prezent la parlament și poate să îmbolnăvesc câțiva colegi, în cazul în care sunt purtător al virusului? Cine respectă legea este dat afară din PSD, după cum ați anunțat chiar dumneavoastră astăzi sau e considerat trădător? Consider că mi-am făcut datoria de cetățean responsabil, atunci când am decis să respect legea, așa cum o voi face întotdeauna. Niciodată nu voi pune interesele politice mai presus de sănătatea publică și respectarea legii! Chiar cu riscul de a fi dat afară din partidul în care am muncit zi de zi, în ultimii 20 de ani. Niciodată nu voi pune interesele politice mai presus de sănătatea publică și respectarea legii!”.

Mită în Centrul Vechi al Capitalei. Un cetățean libanez a fost prins în flagrant

Un cetățean libanez a fost prins în flagrant în această dimineață în momentul în care încerca să mituiască agenții de poliție care erau deciși să dispună încetarea activității în cadrul localului din Centrul Vechi pe care acesta îl reprezenta. Totul s-a desfășurat rapid, promisiunea mitei a fost făcută cunoscută Direcției Generale Anticorupție, iar libanezul a fost dus la parchet imediat după flagrant. Ulterior, procurorul de caz a dispus cercetarea inculpatului, sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru dare de mită. r

Azi dimineață, 1 septembrie, în jurul orei 04.30, echipa formată din lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au prins în flagrant un cetățean libanez, reprezentant al unui salon din București, în timp ce dădea, cu titlu de mită, suma de 700 de lei unor agenți de poliție pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu.

În fapt, doi agenți de poliție din cadrul Secției de Poliție pentru Centrul Vechi – D.G.P.M.B., au sesizat la Direcția Generală Anticorupție faptul că bărbatul în cauză, care s-a prezentat drept managerul salonului, le-a oferit o sumă de bani cu scopul ca aceștia să nu ia măsurile legale împotriva sa (încetarea activității începând cu ora 24.00)”, se arată într-un comunicat al DGA.

Carmen Dan, șocată de atitudinea lui Marcel Ciolacu

carmen dan demisie

În cursul zilei de ieri, Carmen Dan reușea să-l dezamăgească peste măsură pe președintele PSD Marcel Ciolacu care, ulterior, amenința că va propune excluderea acesteia din partid, fiind de părere că „nu e nimeni bolnav”. Încercând să-și apere onoarea, Carmen Dan își susține cauza, aducând dovada faptului că mama acesteia a fost diagnosticată ca fiind infectată cu COVID-19, astfel că autoizolarea acesteia este impusă de lege.

buletinul de analize prezentat de Carmen Dan

„Toţi cei care trebuie să analizeze situaţia fiecărui parlamentar care astăzi au absentat vor ţine cont de prevederile legale. Cred că aş fi singurul membru de partid care ar fi exclus pentru că respectă legea. N-am făcut altceva decât ce dispune legea”, a declarat Carmen Dan, în direct la România TV.

Cât despre respectarea legii, Carmen Dan a declarat că a preferat să nu se prezinte în Parlament tocmai din acest motiv.

„Este un ordin de ministru care stabileşte care este conduita în astfel de situaţii, fiind contact direct cu o persoană testat pozitiv cu SARS-COV-2. E vorba despre mama mea.”, a declarat Dan.

„Cu mama m-am dus în Urgenţe la Spitalul Floreasca joi. După ce i s-a făcut triajul, i s-a făcut testul COVID. A venit rezultatul sâmbătă, din păcate pozitiv.”, a mai spus fostul ministru de Interne, Carmen Dan.

Ziarul de Investigații

Ponta, într-o luptă continuă și înconjurat de dușmani

Liderul Pro România nu încetează să asigure că formațiunea sa – și dumnealui implicit, luptă permanent împotriva nedreptăților și abuzurilor pe care le observă la PNL. E adevărat, doar de aproape 2 ani, de când există Pro România. Partidul a fost înființat în anul 2018 oficial, însă fusese lansat pe 29 mai 2017 de fostul premier Victor Ponta, fostul co-președinte ALDE Daniel Constantin și fostul prim-ministru interimar Sorin Cîmpeanu. Pe 20 februarie 2018, PRO România a primit personalitate juridică și a fost înscris în Registrul Partidelor Politice. Decizia de a înființa un nou partid a fost lui Victor Ponta, ajutat și de alți parlamentari PSD nemulțumiți, printre care și fostul premier Mihai Tudose. Care, din nou nemulțumit, s-a întors de unde plecase aproape imediat după ce câștigase un mandat de europerlamentar pe listele Pro România.

După eșecul moțiunii de cenzură de ieri, Victor Ponta vine cu o postare pe Facebook, de unde reiese printre rânduri că doar Pro România este un partid de încredere. Chiar dacă pune la colț PSD, Ponta lansează totuși un semnal că se poate oricând împăca cu formațiunea pe care a părăsit-o. „Noi, cei de la PRO România, ne-am luptat în fiecare zi cu Orban și PNL/ am votat și moțiunea de cenzură din Februarie și am fost singurii care am votat ÎMPOTRIVA investirii Guvernului Orban 2 în Martie/ azi am fost prezenți toți 24 să votăm moțiunea de cenzură/ chiar dacă unii au făcut azi BLAT și au chiulit din plen noi ne luptăm în continuare cu acest Guvern incompetent și corupt!

În acest timp PSD plătește bani grei ca să se lupte cu PRO România/ scoate în față mici șmenari și valutiști timișoreni care spun că pesediștii s-au “îmbolnăvit” azi și nu au venit la Parlament că “i-a demobilizat Ponta”/ iar PNL își bate joc de români în continuare exact cu sprijinul vânzătorilor și “conservelor” păstrate de Ciolacu în conducerea PSD – și cu banii de la Buget cheltuiți de PSD pentru propagandă împotriva PRO România (exact cum făcea și Dragnea în 2018 – 2019)!

Din păcate PSD a reușit să se mobilizeze doar la moțiunea prin care l-au dat jos pe Grindeanu/ sau când trebuie să voteze pentru un Guvern PNL (ca în Martie) sau legile stupide ale acestuia/ când e vorba de moțiunea contra PNL se “îmbolnăvesc” subit exact în numărul necesar.

Noi PRO România ne luptăm cu PNL /și PSD se luptă cu noi (ca le arătam oamenilor BLATUL lor penibil)! Poate înțeleg că această bătaie de joc la adresa electoratului de Stânga trebuie să înceteze/ poate înțeleg că trebuie să vină alături de noi în bătălii contra lui Orban și Iohannis! Dacă nu înțeleg o să le arate din nou la vot oamenii!!!”, este convins Victor Ponta.

Viorica Dăncilă nu poate vota, dar ar vrea

Fost premier al României și cea mai bună alegere a PSD pentru alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă nu mai este mare lucru ca influență în partid după ce a pierdut în fața lui Klaus Iohannis. Nici în cazul său social democrații nu s-au dezis și au procedat fix ca de fiecare dată când candidatul PSD a pierdut alegerile, adică au înlăturat-o direct, așa că Viorica Dăncilă a rămas doar umbra a ceea ce a fost odată. Cu toate acestea, de pe margine, Viorica Dăncilă își susține colegii și, din când în când, mai scrie și pe Facebook cam ce crede că ar trebui făcut.

Azi, firește, despre moțiune: „guvernul PNL trebuie să plece din funcție! Gestionarea COVID-19 a fost un eșec, economia s-a prăbușit (minus 12% în trimestrul al doilea!), nivelul de trai a scăzut, iar corupția a explodat! Dacă acest guvern mai rămâne în funcție, economia va fi complet ruinată, iar românii o vor duce din ce în ce mai rău.

Orice parlamentar responsabil are obligația să vină în Parlament și să voteze împotriva guvernului dezastruos Ludovic Orban. Sper că moțiunea de cenzură va trece, iar echipa eșecului de la Palatul Victoria va deveni istorie!”, este de părere cea care la un moment dat a fost chiar președinte al PSD.

Teodorovici, deloc surprinzător: „Voi vota PENTRU #moțiunea de cenzură‼️”

Deși probabil dezamăgit de voturile pe care le-a primit de la colegii săi pentru candidatura sa la șefia PSD, Eugen Orlando Teodorovici nu se dezice de social democrați. Nu în ceea ce privește modul în care s-a decis asupra votului la moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban. Teodorovici anunță ceea ce era totuși previzibil: „Voi vota PENTRU #moțiunea de cenzură‼️”. Fostul ministru al Finanțelor își explică totuși decizia, subliniind că personal nu a fost niciodată un fan al acestui Guvern PNL. O fi știind mai multe Eugen Teodorovici, dat fiind că în 2008 a fost candidat din partea PNL Vrancea la alegerile parlamentare, abia apoi descoperind că are vocație social democrată.

Așa cum am declarat de la bun început, acest guvern incompetent NU trebuia niciodată învestit și reînvestit! Și să ne amintim că eu am votat ÎMPOTRIVA învestirii guvernului Orban încă din 4 noiembrie 2019, apoi am votat PENTRU moțiunea de cenzură din februarie 2020 și, din nou, ÎMPOTRIVA reînvestirii, în 14 martie 2020!

Dacă moțiunea din februarie 2020 a trecut cu 261 de voturi, când trecuseră numai 3 luni de la instalarea așa-numitului “guvernul meu”, dar existau deja suficiente motive pentru #demiterea cabinetului Orban I, după un șir lung de bâlbâieli, crize și scandaluri ce au culminat cu adoptarea bugetului și modificarea legii privind alegerea primarilor prin angajarea răspunderii, precum și cu cele 25 de ordonanţe de urgență date cu o seară înainte de votul moțiunii, fără avizele necesare și în total dispreț față de Constituție și Parlament, ACUM, cu atât mai mult, după cele 10 luni de #dezastru economic și social, am așteptări de la TOȚI colegii mei din Parlament, de la toate partidele politice care au un dram de #responsabilitate, să voteze PENTRU moțiunea de cenzură de azi!

Pentru că este atât de „subțire” argumentul invocat de președintele Iohannis, de premierul PNL și chiar de către unii așa-ziși lideri politici, cum că nu e nevoie tocmai ACUM de o #schimbare a guvernului, în moment de criză sanitară și economică și … cu doar 3 luni înainte de alegerile parlamentare, pentru că, nu-i așa, ar aduce mai multă #instabilitate în țară⁉️ Pe principiul: dacă tot s-a înecat, ce rost are să ne grăbim să-l scoatem urgent din apă, că doar mai sunt 3 luni și vine înghețul, așa că mai poate aștepta acolo până la primăvară …!

Dar cine ne-a afundat în această criză sanitară și economică, oare? Întrebare retorică, desigur! Și în ritmul acesta, peste 3 luni, cu același guvern PNL incompetent, unde vom ajunge? Cu siguranță, eu nu sunt curios să aflu și sper că nici colegii mei parlamentari”, scrie Teodorovici pe Facebook.

Klaus Iohannis este de părere că PSD vrea încă o criză, una politică

iohannis referendum
Foto: presidency.ro

În ziua moțiunii de cenzură, președintele Klaus Iohannis a trimis un comunicat în care vorbește despre ceea ce se poate întâmpla, caz în care aceasta va trece. În opinia președintelui, social democrații nu fac altceva decât să adauge încă o criză celorlalte două deja existente: sanitară și economică, catalogând moțiunea drept un demers toxic menit să destabilizeze țara din punct de vedere politic, cu repercusiuni directe către sănătate și economie.

Klaus Iohannis: „PSD s-a remarcat doar prin acțiuni de permanentă sabotare a acestui efort național”

„În cea mai dificilă perioadă pentru România din ultimii 30 de ani, PSD se luptă nu pentru binele și sănătatea cetățenilor, ci pentru a pune mâna pe putere cu orice preț. Cinismul cu care acest partid rupt total de interesele românilor își urmărește unicul scop de a ajunge din nou la resursele publice demonstrează clar că PSD este fundamental corupt de dorința de putere și nu se poate reforma, indiferent cine îl conduce.

Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19. De altfel, în aceste luni dramatice pentru români, în care cetățenii și autoritățile au făcut front comun pentru limitarea răspândirii coronavirusului, PSD s-a remarcat doar prin acțiuni de permanentă sabotare a acestui efort național.

Ședință de Guvern încărcată pentru Orban

Este cu atât mai iresponsabilă depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD cu cât tocmai acest partid a fost la guvernare în ultimii ani și a risipit fără discernământ banii publici, lăsând România complet nepregătită în fața unei astfel de crize. Care sunt criticile aduse Guvernului Orban? Că a reușit ca, în ciuda dezastrului găsit în bugetul statului, să găsească resurse pentru a susține cât mai multe categorii economice și sociale să treacă mai ușor prin această perioadă critică? Sau faptul că și-a asumat cu toată răspunderea gestionarea uneia dintre cele mai grave crize medicale, care a generat efecte negative în toate domeniile?

Moțiunea de cenzură împotriva actualului guvern nu are, așadar, niciun temei real. Depunerea ei într-un moment în care numai de instabilitate politică nu avem nevoie, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare, este complet neavenită.

Fac un apel către toți parlamentarii, indiferent de partidul din care provin sau de orientarea politică: nu deveniți complici la un astfel de act iresponsabil! Miza politică sau electorală nu trebuie să prevaleze sub nicio formă obiectivului prioritar național de a proteja sănătatea publică. Îmi exprim speranța că parlamentarii României înțeleg gravitatea momentului pe care țara noastră îl traversează și nu se vor alătura demersului PSD.

Moțiunea de cenzură este un instrument democratic, dar a risca să suprapui o criză politică peste o criză sanitară fără precedent reprezintă dovada cinismului și populismului duse la extrem. PSD nu a avut și nu are soluții pentru români, PSD vrea să arunce țara în haos doar pentru a mai câștiga câteva voturi potențiale în perspectiva alegerilor care se apropie”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale, semnat de președintele Klaus Iohannis.

Ziarul de Investigații

Ședință de Guvern încărcată pentru Orban

Ședință de Guvern astăzi la Palatul Victoria – Printre altele, prim-ministrul Ludovic Orban a vorbit despre necesitatea urgentării planului pentru începerea școlii, somând-o pe Monica Anisie, ministrul Educației să vină cu un plan concret. Același îndemn a fost îndreptat și către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cel care ar trebui să lucreze „cot la cot” cu ministrul Educației în vederea punerii la punct a tututor detaliilor viitorului ordin.

Școala, pe repede înainte?

„Domnule Tătaru, doamna ministru Anisie rugămintea mea ar fi ca astăzi să fie finalizat ordinul comun pentru deschiderea școlilor. Dacă aveți puncte de vedere diferite, vă rog să discutați cu doamna vicepremier Turcan și să armonizăm, în așa fel încât mâine să publicăm ordinul.”, a spus Ludovic Orban.

Cultura va avea reguli noi

„Noi astăzi trebuie să adoptăm Hotărârea de Guvern prin care se modifică Hotărârea de Guvern prin care se schimbă starea de alertă pentru a include toate prevederile necesare pentru reluarea acestor activități în bune condiții. Imediat după adoptarea HG și publicarea în Monitorul Oficial pentru fiecare domeniu Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii vor trebui să emită în cursul zilei de astăzi ordinul comun privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate odată cu reluarea activității în domeniul culturii, iar Ministerul Sănătății și cu Ministerul Economiei vor trebui să emită ordinul privind măsurile de protecție sanitară care trebuie respectate în cadrul restaurantelor, cafenelelor. Aici am inclus un prag privitor la răspândirea virusului la nivel județean. Este vorba de 1,5 la mie cazuri cumulate în ultimele 14 zile”, a spus Ludovic Orban, în debutul ședinței de guvern.

Așa cum au declarat, de altfel, chiar de ieri liberalii, aceștia nu au de gând să participe astăzi la moțiunea de cenzură inițiată de social democrați.

„Astăzi, ne prezentăm la moțiunea de cenzură, chiar dacă este o procedură neconstituțională, ea se derulează și va trebui să fim la Parlament ca și Guvern. Sigur că poziția politică este foarte clară că noi nu participăm la această poțiune de cianură, dar ca Guvern va trebui să fim prezenți. La ora 14.00 vom fi prezenți la Parlament.”, a spus Ludovic Orban, în această ședință de guvern.

În cursul zilei de astăzi se va citi și vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ludovic Orban.

Ziarul de Investigații

Rareș Bogdan, categoric: „Hai să încetăm cu traseismul măcar în ultimul ceas”

Câteva ore ne mai despart până la votul din Parlament pe moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban și nu se putea să treacă momentul fără comentarii din partea principalilor actori politici. Unul dintre aceștia, europarlamentarul Rareș Bogdan, care nu pierde ocazia de a-și încuraja colegii liberali. Rareș Bogdan este convins că PNL este tot ceea ce a avut vreodată mai bun țara, astfel încât concluzia este că moțiunea nu ar avea nicio șansă, iar premier va rămâne un liberal. Una caldă și alta rece însă în „discursul” europarlamentarului, care este totuși printre puținii liberali care recunosc că traseismul este o problemă în acest moment în PNL.

Guvernul NU va cădea mâine. Fiți fără grijă. Ludovic Orban și Guvernul PNL continua și de mâine. Cu toate prerogativele intacte. PSD poate să se gândească, eventual, să facă o propunere de a intra la guvernare…… peste exact……… 4 ani și 3 luni. Până atunci Premierul îl va da PNL. Ca să nu avem discuții. Și încă ceva, hai să încetăm cu traseismul măcar în ultimul ceas. Ne-am făcut suficient de băcănie, de parcă nu am avea noi oameni suficient pricepuți, buni, foarte buni, excepționali, admirabili, dedicați comunităților din care fac parte și am fi nevoiți să luăm tot felul de personaje care astăzi vin la noi, pentru ca mâine să ne trădeze fără să clipească”, scrie Rareș Bogdan pe Facebook.

Afacerile cu iz penal ale viceprimarului Țigănuș, Sectorul 5: contracte de 10 milioane euro pentru un SRL de apartament

Marian Tiganus - Foto sector5.ro -
Marian Tiganus - Foto sector5.ro -

Consiliul Concurenței a decis că atribuirea contractelor de pază în Sectorul 5 a fost făcută fără respectarea legii

Localele care bat la ușă nu prea par să-i deranjeze pe edilii din Sectorul 5. Chiar dacă nu vor mai câștiga încă un mandat, și-au aranjat afacerile pentru următorii ani. Și le-au aranjat bine de tot dacă ar fi să ne luăm după viceprimarul Țigănuș. Fost milițian de frunte și anchetat pentru favorizarea clanului Cămătarilor, Marian Țigănuș și-a pregătit bine terenul dacă peste aproximativ trei săptămâni nu va mai fi votat de alegători.

Actualul viceprimar „sifonează” bine de tot banul public prin interpușii săi de la serviciul de pază. Cu binecuvântarea primarului Florea Daniel, o firmă obscură de aparatament a câștigat peste noapte serviciul de pază în unități de învățământ și parcuri. 10 milioane de euro vor ajunge în buzunarele apropiaților lui Țigănuș în următorii doi ani.

Jaf de 7 milioane euro în sectorul 5: reabilitarea grădinițelor, afacerea de casă a primarului Florea Daniel

Firma din spatele casei

Interesant este faptul că, dintr-o piață plină de companii de pază și oferte care mai de care mai avantajoase, Primăria Sectorului 5 a ales un SRL de apartament, fără angajați și nicio recomandare. La nivel național funcționează peste 1.200 de firme de pază, dar autoritatea locală a sectorului 5 a preferat să angajeze o companie proaspăt înființată, care nu a prezentat nicio garanție . În 2018 a fost publicat în SEAP anunțul pentru licitație deschisă.

Marian Țigănuș – Foto danielflorea5.wordpress.com –

S-a decis contactarea în două loturi la sector 5 respectiv , lotul 1-școli și grădinițe cu un număr de 110 posturi, respectiv un personal care totalizează 462 de posturi și lotul 2-parcuri cu un număr de 81 posturi reprezentând 340 agenți de pază. Contractul cadru este prevăzut pe o perioadă mai lungă de timp, urmând ca în fiecare an să fie semnat un contract subsecvent. Conform caietului de sarcini, trei companii puteau accede pentru calificări. Numai că la primul lot au fost descalificați toți participanții, în afara de firma Nicomar Scut SRL iar la lotul 2 au fost desemnate câștigătoare Sc Nicomar Scut și Magic Star.

Magic Star a participat numai la lotul 2, singura firmă având experiența de 10 ani, cu cifra de afaceri și a îndeplinit astfel toate cerințeme minime. Firma Nicomar a fost înființată în 2017 și a avut  activitate zero în 2018. Conform datelor de la Registrul Comerțului, firma a fost înființată în octombrie de Cliseru Daniel Ionuț și Cliseru Mariana Ruxandra, cu un capital social de 200 de lei și avea ca obiect de activitate principal “activități de protecție și gardă”. Administrator, pe perioadă nedeterminată, era Virgil Stoclasă. Toate părțile sociale ale firmei au fost cedate, în mai 2018, Constanței Vasile de 63 de ani, din Călărași. În datele contabile publicate de Ministerul de Finanțe, firma nu a avut nicio cifră de afaceri, nici în 2017, nici în 2018, și a înregistrat pierderi de 3.402 lei, în primul an și de 37.626 de lei în cel de-al doilea. Cum a fost posibil ca aceasta firmă să câștige, răspunsul îl știe cu siguranță viceprimarul din Sectorul 5, Marian Țigănuș. Sediul firmei se află amplasat spate în spate cu casa lui Țigănuș Marian, pe strada Condor din Sectorul 5. Nicomar vine și de la numele vicelui și rudelor, Nicoleta și Marian.

Concurența: să se reia procedura!

În acest caz există chiar și o adresă a Consiliului Concurenței  care spune clar ca trebuie refăcută procedura cu reofertare a prețului între semnatarele acordului cadru privind contractul de pază. Numai că nimeni din primărie nu a dus la îndeplinire această decizie. Oare de ce? Nu este prima dată când primarul Sectorului 5, Florea Daniel intră în atenția presei că a atribuit contracte deși firma câștigătoare nu a îndeplinea cerințele din caietul de sarcini. În iulie anul trecut , aceeași primărie dădea un contract de 54 de milioane de euro unei firme apropiate primarului Sectorului 5 pentru amenajarea parcurilor și locurilor de joacă din sector. După ce informații legate de înțelegere au ajuns în presă, autoritățile publice au reziliat înțelegerea fără să precizeze motivul real. În acest caz, procedura de atribuire este în curs de finalizare.

Ziarul de Investigații

USR, anchetați pentru instigarea la „traseism electoral”

captură ecran

Vă reamintim că în cursul lunii trecute, activiștii USR, susținuți de liderii USR au transmis pe anumite conturi de socializare un mesaj care ulterior s-a dovedit a fi destul de controversat. „Fă-ți viză de flotant sau buletin de București și votează unde contează! (…) Ai posibilitatea să îți faci viză chiar și în ziua votului”, era mesajul transmis la momentul respectiv de către cei de la USR, astfel îndemnându-i pe alegători să-și facă buletin de București ori viză de flotant, cu scopul de a vota USR la localele din Capitală. Respectivele mesaje erau destinate, în mod deosebit, eventualilor votanți din Sectoarele 1 și 4, ambele filiale locale ale USR postând un astfel de mesaj. Întrebați despre acest lucru, cei din USR au declarat că totul ar fi perfect legal.

USR Sector 1 face campanie electorală neloială și total ilegală

Răspunsul Poliției Sectorului 1, cu privire la îndemnul filialei USR

„Vă informăm că petiția dumneavoastră referitoare la faptul că la data de 24.07.2020 Organizația Sectorului 1 a partidului Uniunea Salvați România (USR) a adresat, prin intermediul paginii sale de pe platforma de socializare Facebook un îndemn tuturor persoanelor care ”locuiesc sau muncesc în Sectorul 1” să încalce legea, respectiv să solicite ”viză de flotant” în Sectorul 1, pe motivul participării la vot în Sectorul 1 pentru îndepărtarea administrației PSD, a fost înregistrată la unitatea noastră.
Având în vedere faptul că prin ambele acte de sesizare sunt reclamate aspecte de natură penală, respectiv săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, vă comunicăm că petiția a fost înregistrată în evidența dosarelor penale”, se arată în răspunsul oferit de Poliția Sectorului 1 la plângerile formulate de organizația PSD Sector 1.

Poliția Sectorului 1 a deschis un dosar de cercetare penală, la cererea PSD Sector 1.

Ziarul de Investigații

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
burniță de intensitate joasă
3.7 ° C
4.4 °
3.3 °
87 %
3.1kmh
100 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
8 °
J
3 °
vin
4 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...