-1.9 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1116

Piedone: „Depozitele Economat Sector 5 SRL, un fel de grota lui Aladin”

Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone nu se lasă! Dintr-un mesaj video postat pe pagina sa oficială de socializare, aflăm că ieri s-a mai descoperit un depozit al Economat Sector 5 SRL, plin cu bunuri care se devalorizează pe zi ce trece, stând în depozite. Tablete, papetărie, bomboane expirate, sunt doar câteva dintre bunurile care zac în noua gaură neagră a Sectorului 5, cea pe care edilul promite să o închidă.

Piedone descoperă încă un depozit al Economat Sector 5 SRL plin de bunuri în valoare de zeci de milioane de lei

Depozitul Economat Sector 5 SRL, din Jilava

Potrivit primarului Piedone, în noul depozit s-ar afla zeci de mii de cutii de arhivare, mii de pachete de șervețele umede, mii de role de șervețele, sute de paleți cu baxuri de hârtie A4 și A3, produse de papetărie, sute de stickuri de memorie, 3.900 de tablete, mii de kilograme de săpun lichid, sute de combinezoane, mii de pachete cu măști și mănuși, 179 de pachete cu pixuri Montegrappa, agende și bomboane franțuzești expirate. „Stau să mă gândesc dacă nu cumva avem vreo fabrică de hârtie, pentru că în ultimele luni am găsit sute de mii de topuri de hârtie în depozitele societății, și nu numai.”, a declarat Piedone.

Cristian Popescu Piedone: „Nu știți încă ce înseamnă spiritul de echipă”

Risipa de bani trebuie oprită

Pentru că situația pare să se înrăutățească pe zi ce trece, noi și noi depozite fiind descoperite, primarul Cristian Popescu Piedone a spus că are intenția să le solicite consilierului local, Constantin Naciu, directorului interimar Economat, Gabriel Crețu și directorului Direcției de Control, Bogdan Dragomirescu, să întocmească un raport al bunurilor care, ulterior, să fie prezentat în consiliu în data de 28 ianuarie.

„E mult de muncă, e mult de săpat, dar nu ne speriem. Împreună o scoatem la capăt. Cetățenii Sectorului 5 pot afla adevărul direct de la sursă. V-am promis transparență și mă țin de cuvânt, așa cum am făcut-o și până acum. Este dreptul dumneavoastră, al cetățenilor din Sectorul 5, să știți ce au făcut foștii edili cu banul public! Nu ne oprim aici!”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.

Întreaga filmare poate fi vizionată accesând acest link.

Ziarul de Investigații

Iohannis consideră că la un moment dat fostul ministru Alexe ar trebui să facă un pas în spate

Ancheta este în toi în dosarul fostului ministru al Mediului – actual președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Săptămâna trecută, după ce toată lumea importantă și-a dat acordul ca Alexe să fie urmărit penal, procurorii anticorupție au anunțat oficial că au dispus începerea cercetărilor în ceea ce îl privește pe Alexe – pentru luare de mită și instigare la delapidare comise pe când se juca de-a ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, și a unei persoane fizice cu funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită și delapidare.

Ulterior, liniște și pace în tabăra liberală, dar și de la Costel Alexe. Abia săptămâna aceasta au început discuțiile privind fulminanta carieră politică viitoare a lui Alexe, iar unul dintre cei care au fost solicitați să își dea cu părerea a fost și președintele Klaus Iohannis. Până la urmă, vorbim despre un ministru din „Guvernul meu”, iar aseară, Iohannis a opinat că la un moment dat, în funcție de rezultatul anchetei demarate de procurori, Alexe ar putea fi nevoit să facă un pas în spate.

Am spus dintotdeauna că persoane urmărite penal sau penali nu au ce cauta în funcții publice. Nu știu dacă trebuia să discute PNL mai repede sau nu. Însă dacă domnul Alexe va fi cercetat penal, atunci cu siguranță eu m-aș aștepta cel puțin să se auto-suspende din funcțiile pe care le deține”, a fost opinia lui Iohannis.

Momentan doar se discută probabil în spații securizate, iar Alexe are grijă să își promoveze proiectele din CJ Iași și nicio vorbuliță despre acuzațiile oficiale. S-a întâmplat totuși ceva, dar nu cu Alexe. Potrivit Mediafax, Bogdan Grecu – directorul general al Combinatului Siderurgic Liberty Galați, și despre care se spune că ar fi implicat ca denunțător în dosarul lui Costel Alexe, a fost demis. Acesta este cel care i-ar fi dat fostului ministru Alexe drept mită 22 de tone de tablă. Grecu ocupa funcția din 2018.

Până una, alta, oficial rămâne ceea ce a comunicat Direcția Națională Anticorupție: „În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului. Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.
Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă
”.

Ministrul Justiţiei i-a trimis procurorului general cererea de UP a lui Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a trimis, miercuri, procurorului general cererea de urmărire penală (UP) a lui Călin Popescu Tăriceanu, asta după ce luni, DNA ceruse același lucru președintelui Iohannis.

 Astăzi, 13 ianuarie 2021, domnul Stelian Ion, ministrul Justiției, i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea de urmărire penală formulată de Președintele României, privindu-l pe domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, fost Prim-ministru, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcţia Naţională Anticorupţie

Comunicatul Ministerului de Justiție

Totodată se precizează că „cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Reamintim că luni, 11 ianuarie, DNA a cerut președintelui Iohannis să încuviințeze urmărirea penală pentru fostul premier, acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită în periada în care era prim-ministru.

Astăzi, președintele Klaus Iohannis a trimis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu şi a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la formularea acestei cereri.

Procurorii DNA îl suspectează pe Călin Popescu Tăriceanu de luare de mită. Acesta ar fi primit, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii din Austria, aproximativ 800.000 de dolari, sub pretextul plății anumitor servicii de consultanță.

„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, susţin procurorii DNA.

Ziarul de Investigații

Ciolacu: „Meritocrația promisă s-a transformat într-un joc al păcănelelor de partid!”

Șeful PSD Marcel Ciolacu a analizat situația veștilor bune și mai puțin bune de astăzi, așa că, într-un mesaj postat pe pagina sa oficială de socializare, acuză guvernarea PNL-USR-UDMR de incompentență, cu câteva exemple care să facă sumarul zilei derulate până acum, ca mai apoi să propună soluția unui buget alternativ, idee pe care acesta a mai aruncat-o, și cu altă ocazie, pe frontul de luptă.

Retrospectiva zilei, cu Marcel Ciolacu

„Școli închise. Fermierii și firmele românești lăsate de izbeliște. Salarii înghețate. Facturi mărite. Pensii reduse, deși CCR a reconfirmat astăzi ceea ce a spus în mod repetat anul trecut și anume că majorarea pensiilor cu 40% este constituțională”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Declarațiile liderului PSD Marcel Ciolacu vine imediat după ce Curtea Constituțională a României a decis că legea cu privire la majorarea pensiilor cu 40% este constituțională, punând astfel în dificultate Guvernul, cel care, prin reprezentanții săi, a declarat în repetate rânduri că bugetul nu se poate plia pe o astfel de creștere. Cu toate astea, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, la rândul ei, astăzi, că pensiile vor fi crescute în 2021, corelat cu rata inflației, cel puțin.

Amintind de cazul Violetei Vijulie, numită secretar de stat în cadrul Ministerului Educației prin tragere la sorți, Marcel Ciolacu subliniază o promisiune mai veche a coaliției de guvernare, din campania electorală.

„Dar guvernarea PeNeListo-USeRistă este preocupată doar de tragerea la sorți a funcțiilor, pentru a-și mulțumi clientela politică. Meritocrația promisă s-a transformat într-un joc al păcănelelor de partid!”, a mai spus Marcel Ciolacu.

„PSD va reprezenta alternativa”

Nu este prima oară când liderul social democraților afirmă că PSD ar fi reușit să gestioneze problemele țării mult mai bine. Ideea este reiterată și acum când, Ciolacu promite că partidul său va veni cu o alternativă de buget, una care să mulțumească pe toată lumea.

„Se plâng că nu au bani, dar niciun moment nu s-au gândit să găsească soluții. Pentru că ele există! PSD va prezenta alternativa sa de buget al României pentru a demonstra că bani pentru păstrarea nivelului de trai al românilor ar fi, dacă ei nu i-ar cheltui cu pilele și politrucii lor”, a continuat Ciolacu.

Ziarul de Investigații

Penitenciarul Poarta Albă: un agent a fost arestat pentru o mită de 1.100 de euro și un parfum

Un agent de penitenciar de la Poarta Albă a sfârșit ieri încătușat, după ce a fost prins cu un parfum și cu peste o mie de euro, primiți de la un deținut în schimbul favorului de a-i facilita acestuia obținerea unui telefon mobil și a unui parfum. Mita s-ar fi produs în luna decembrie – cunoscută drept luna cadourilor, iar ieri locuința agentului a fost percheziționată. Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul BAS, precum şi reţinerea acestuia pentru 24 de ore, pentru luare de mită şi introducerea în mod ilicit de telefoane mobile în penitenciar. Azi, anunță procurorul de caz, va fi formulată propunere de arestare preventivă la Tribunalul Constanţa.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 29 decembrie 2020, în urma pretinderii anterioare, inculpatul, agent de poliţie penitenciară la Penitenciarul Poarta Albă, ar fi primit de la o persoană suma de 1.100 de euro şi un parfum, în schimbul introducerii ilicite a unui telefon mobil şi a unui parfum în penitenciar şi remiterii acestor obiecte către un deţinut.

În cursul zilei curente au fost efectuate percheziţii atât la penitenciar cât şi la locuinţa inculpatului, ocazie cu care au fost găsite atât telefonul mobil introdus ilicit în penitenciar, cât şi cele două parfumuri şi suma de 5.500 de lei, bani obţinuţi de inculpat în urma schimbării valutei primite ca mită în lei.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil”, au comunicat procurorii.

Sebastian Bodu pleacă de la Cancelaria prim-ministrului

Florin Cîțu renunță la serviciile lui Sebastian Bodu, ieri fiind publicat în Monitorul Oficial un act prin care acesta se eliberează din funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Bodu a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban publicată în urmă cu un an tot în Monitorul Oficial, atribuțiile acestuia fiind pe linie financiar-fiscală.

Însă, probabil ca fost ministru doxat pe Finanțe, Cîțu a considerat că are nevoie de altcineva în echipa sa. Până la urmă, la vremuri noi și oamenii sunt noi.
După cum singur se prezintă în CV, Sebastian Valentin Bodu este jurist/ finanțist/ cadru didactic universitar/ autor. Însă numele său este asociat cel mai des ca fiind fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice. Bodu a deținut această funcție timp de doi ani, în perioada 2005-2007.

CNE Cernavodă va opri temporar activitatea Unității 1, pentru reparații

CNE Cernavoda

Conducerea Centralei Nucleare de la Cernavodă a anunțat, printr-un comunicat, că Unitatea 1 urmează să fie supusă anumitor reparații, astfel că, în noaptea dintre 15-16 ianuarie (vineri-sâmbătă), aceasta va fi închisă în mod controlat, pentru ca lucrările să poată fi executate în regim de maximă siguranță.

Defecțiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar

Potrivit aceluiași comunicat, la o ultimă analiză, s-ar fi constatat o serie de defecțiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al Unității 1. Defecțiunea aparută la circuitul tehnologic clasic al Unitații 1 și lucrările de remediere aferente nu au impact advers asupra securității nucleare, mediului, personalului sau populației, mai anunță reprezentanții CNE Cernavodă.

Startul reparațiilor Unitații 1 de la CNE Cernavodă va fi dat la miezul nopții

În data de 16 ianuarie 2021, începând cu ora 0:00, vor începe manevrele de reducere a puterii, în cadrul Unității 1 de la CNE Cernavodă. Conform celor declarate, atât reducerea puterii, cât și reparațiile ulterioare se vor derula controlat, conform procedurilor aplicabile în astfel de situații. Oprirea puterii este necesară pentru ca lucrările de reparație să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, având în vedere temperatura și presiunea mare a apei demineralizate (fluidul de lucru).

Ziarul de Investigații

Cristian Popescu Piedone: „Nu știți încă ce înseamnă spiritul de echipă”

Cristian Popescu Piedone / Foto: Facebook

În ședința operativă de miercuri, din cadrul Primăriei Sectorului 5, primarul Cristian Popescu Piedone a anunțat că vrea să știe exact cum funcționează instituția, după noua organigramă, iar până săptămâna viitoare aparatul de specialitate al primarului „va ști clar cine, cum și ce va coordona”, precum și „responsabilitatea cui este”. Tot atunci se va stabili care vor fi consilierii primarului, care „trebuie să fie ochiul și timpanul primarului în aparatul propriu și în cel descentralizat”.

Potrivit lui Piedone, fiecare dintre cei cinci consilieri vor avea responsabilități de supraveghere și de informare directă a edilului. De aemenea, directorii de specialitate vor da raportul de specialitate către primar, în timp ce consilierul va da, un alt raport, separat, cu ceea ce constată cu privire la o situație sau alta. „Le voi corobora și vă voi pune întrebările ulterioare, să văd dacă coincid cele două rapoarte, a consilierului meu personal și raportul pe care îl primesc săptămânal, de la directorii de specialitate”, a declarat Piedone.

Viceprimarii și city-managerul au condus ședința de miercuri

După această introducere, „frâiele” ședinței au fost luate de către cei doi viceprimari, respectiv city-managerul, care în urma prerogativelor au condus o parte din această „operativă”.

Printre subiectele abordate în ședință a fost și cu privire la Centrul Multifuncțional „Sf. Andrei” care va deveni centru de vaccinare împotriva Covid, măsurătorii pentru cele două-trei parcări, dar și problemele de la Poliția Locală, fiind făcută și prezentarea noului directorul administrativ din cadrul Primăriei

„Cu îngăduința primarului Piedone, vreau să profit de prezența colegului de la Poliția Locală, și aș dori să dezbatem problema acelor body-cam, ce au fost achiziționate acum un an de către Primăria Sectorului 5 și nu pot fi folosite. Menționez că ele trebuiau achiziționate în urma unui acord GDPR, care nu a fost făcut înaintea achiziționării, drept urmare, acest serviciu a fost blocat în depozitul Poliției Locale și nu poate fi folosit”, a precizat Iulian Cîrlogea, city manager. „Camerele la care face referire city managerul, fac parte dintr-un proiect demarat acum aproape doi ani de zile, și au fost achiționate 150 de body-cam-uri, care au  posibilitatea de a transmite în streaming live către dispeceratul PL și pot fi folosite în stand by peste 8 ore. Problema este că după ce s-a întocmit studiul de fezabilitate, s-a mers pe ideea că alte instituții îl folosesc”, a precizat reprezentantul Poliției Locale.

În această ședință a fost prezentat și directorul administrativ al primăriei, Bogdan Pintileasa. „Mă bucur să vă cunosc. Sunt doar de două zile în această funcție și deja am început să avem activitate în direcție administrativă. Am stabilit o procedură de lucru cu toți subalternii și am dori ca în cadrul clădirii să ne organizăm mai bine, în așa fel încât să nu mai avem un director la un etaj, iar ceilalți la alte etaje, pentru a avea o eficiență a timpului pe care îl petrecem aici”, a declarat Pintileasa.

Orice vom discuta la următoarele ședințe operative se transformă în dispoziții

Vizibil deranjat de atitudinea pe care cei aflați în această ședință au avut-o, primarul Piedone a precizat că de acum va întoarce foaia, iar orice discuție din „operative” se vor transforma în dispoziții scrise.

M-am pus și eu în pielea voastră (n.r. cât ședința a fost condusă de vice primari și manager, Piedone a stat în sală), sunteți o sursă inepuizabilă de inspirație pentru mine. Văd ce confortabil stați, simt că această ședință operativă vă apasă și vă ia și somnul, văd ce griji aveți, iar dacă nu sunteți întrebați e bine să taceți, nimeni nu are inițiativă. Dacă nu aveți o problemă în curtea voastră, se pare că e bine așa. Nu vă interesează. Nu știți încă ce înseamnă  spiritul de echipă. Nu știți că sunteți director la o Direcție, sunteți cu toți directori ai instituției Primăria Sectorului 5, și trebuie să vă ajutați. Știți ce eforturi bugetare se fac ca să vă luați salariile? Nu știți că vă doare la bască”, a spus Piedone, primarul Sectorului 5.

Acesta a precizat că toate discuțiile din viitoarele ședințe operative se vor transforma în dispoziții scrise, la care se va da socoteală.

„Se pare că vorba, pe dvs, vă adoarme. Și e adevărat. Vorbele se duc, le ia vântul, le uităm, dar ce este scris rămâne, de astăzi, orice comunicare între mine și dvs, inclusiv între mine și viceprimari, după discuțiile liber exprimate, se dă notă scrisă. De acum încolo, orice vom discuta la următoarele ședințe operative se transformă în dispoziții, pe care secretariatul tehnic le va duce la juridic, la secretar și le va pune în dispoziție sau notă internă și vor ajunge la dvs. Iar în următoarea ședință, veți răspunde”, a declarat Piedone.

Ședința Operativă din data de 13 ianuarie 2021, a Primăriei Sectorului 5, poate fi urmărită integral aici.

Ziarul de Investigații

În fața pandemiei nu contează religia

În lupta cu un virus care face ravagii în întreaga lume și pentru care nu contează religia, Muftiatul Cultului Musulman din România se alătură campaniei naționale de promovare a vaccinării împotriva Covid 19. Potrivit unui comunicat de presă al Muftiatului Cultului Musulman din România este salutată apariția vaccinurilor care pot duce la limitarea actualei pandemii, iar vaccinarea este considerat un act personal, gratuit și voluntar, mai mult, le este recomandat membrilor comunității musulmane să se informeze doar din surse oficiale.

Instituția îi informează pe membrii comunității musulmane din România că vaccinarea este un act asumat personal, gratuit și voluntar. Pentru o decizie cât mai bună, însă, în ceea ce privește oportunitatea vaccinării, Muftiatul Cultului Musulman din România îi îndeamnă pe toți membrii comunității în primul rând să se informeze din surse oficiale. În acest sens, pe platforma națională de informare www.vaccinare-covid.gov.ro se găsesc cele mai noi informații despre procesul de vaccinare, precum și o serie de răspunsuri la întrebări legate de vaccin, importanța și oportunitatea vaccinării. Informarea corectă și din surse oficiale asigură luarea unei decizii corecte, care va influența viața fiecăruia dintre noi

Muftiatul Cultului Musulman

Informarea din surse oficiale

În ceea ce îi privește pe membrii comunității care nu au acces la sursele de informare din mediul on-line, Muftiatul Cultului Musulman din România îi îndeamnă să apeleze la medicii de familie, aceștia fiind cei mai în măsură să îi sfătuiască.

„Este foarte important să manifeste încredere în știință și să acorde credit cercetătorilot din întreaga lume care, indiferent de religie sau etnie, și-au dat mână în aceste vremuri greu încercate pentru omenire și au trudit pentru găsirea cât mai rapidă a celei mai bune variante de vaccin pentru limitarea și poate chiar stoparea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Este important și să privim retrospectiv la toate crizele sanitare din decursul istoriei, să recunoaștem importanța vaccinărilor care au condus la gestionarea cu succes a altor epidemii/ pandemii și să conștientizăm faptul că decizia fiecăruia dintre noi, luată în cunoștință de cauză, are consecințe importante nu numai asupra sănătății noastre, ci și pentru cei din jurul nostru”, se mai arată în comunicatul Muftiatului Cultului Musulman din România.

De asemenea, comunității musulmane îi este recomandat să respecte măsurile impuse de autorități, pentru a putea trece cât mai curând de restricțiile generate de pandemie.

Reamintim că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”.

Ziarul de Investigații

Regizorul filmului „Colectiv” refuză distincția pe care Iohannis dorea să i-o ofere de Ziua Culturii: „Aștept cu nerăbdare orice dialog sau dezbatere publică din partea președintelui”

„Alexander Nanau, regizorul filmului „Colectiv”, care a ajuns să fie cunoscut și apreciat inclusiv peste hotare, a dezvăluit astăzi că se afla pe lista persoanelor care urmau să fie decorate de președintele Klaus Iohannis. Evenimentul urma să aibă loc de Ziua Culturii Naționale, însă Nanau scrie că a declinat oferta, considerând că acceptarea Medaliei „Meritul Cultural” ar fi o ipocrizie din partea sa. Cineastul explică și de ce: tot anul 2020 a însemnat pentru sectorul cultural lovitură după lovitură, artiștii sunt amenințați de faliment, iar autoritățile nu au făcut nimic pentru a le întinde o mână de ajutor.

Cred că este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României.
După aproape un an de eforturi și propuneri din partea tuturor sectoarelor culturale de a angaja statul Român în implementarea de mecanisme de susținere a culturii sever amenințate de faliment în timpul crizei COVID 19, reacția și intervenția concretă a statului Român la toate nivelurile instituționale a fost zero”, scrie Nanau pe Facebook, unde a publicat și răspunsul transmis Administrației Prezidențiale.

…nu pot accepta această distincție. Cred cu tărie că în acest timp de criză statul Român nu ar trebui să folosească ziua culturii pentru ceremonii și decorări simbolice, ci pentru anunțarea și implementarea unor soluții concrete de salvare a sectorului cultural, de mulți ani cel mai puternic ambasador al țării, dar și un sector economic extrem de important până la criza COVID 19. Până acum, propunerile de salvare a industriei culturale s-au făcut doar la nivel retoric, iar eu nu pot participa la această susținere simbolică a unui lucru esențial, cultura acestei țări.

Aștept cu nerăbdare orice dialog sau dezbatere publică din partea președintelui Klaus Iohannis, așa cum s-a întâmplat de exemplu în Franța, unde președintele Emmanuel Macron a avut dezbateri deschise pentru susținerea diferitelor scheme de ajutor pentru cultură care au fost implementate fără întârziere”, se arată în răspunsul transmis oficial de actor Administrației Prezidențiale.

Agent șef adjunct de la IPJ Ilfov, trimis în judecată în stare de arest pentru fapte de corupție

petrica paraschiv arestat

Acuzații oficiale pe numele unui polițist din Ilfov, arestat preventiv de ceva vreme pentru fapte de corupție. Azi, Direcția Națională Anticorupție a comunicat că a fost finalizată ancheta în cazul lui Cornel Bleja, fost agent șef adjunct la Biroul Ordine Publică al Poliției orașului Măgurele, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, acesta urmând a fi judecat pentru trafic de influență și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Faptele comise de acesta au fost documentate pe parcursul anilor 2015 – 2020, perioadă în care agentul a solicitat constant bani pentru a rezolva anumite dosare penale.

În perioada 2015 – decembrie 2020, agentul de poliție Bleja Cornel ar fi pretins și primit de la mai multe persoane sume de bani, lăsând să se înțeleagă că va interveni la procurori ori la polițiști pentru a ameliora condițiile răspunderii penale ori contravenționale a unor rude ale celor dispuși să plătească banii ceruți.
Concret, în cursul anului 2015, agentul de poliție Bleja Cornel i-ar fi pretins 20.000 de euro din care ar fi primit 10.000 de euro, de la o persoană, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru schimbarea încadrării juridice și cercetarea în stare de libertate a fiilor acesteia, care se aflau în arest preventiv pentru tentativă la omor calificat.
În luna septembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel ar fi pretins de la alte două persoane sumele de 300 euro și 200 lei, pentru a interveni pe lângă polițiști din cadrul poliției rutiere I.P.J. Ilfov, astfel încât o contravenție ce fusese săvârșită de una dintre persoane să fie tratată mai blând, respectiv să nu i se ridice acesteia dreptul de a conduce, în condițiile în care fusese surprinsă circulând cu autoturismul cu o viteză de peste 160 km/h în localitate.
În perioada noiembrie-decembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel ar fi pretins 2.500 de euro de la două persoane, lăsând să creadă că are influență pe lângă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal în care acestea erau cercetate, respectiv obținerea unei soluții de condamnare cu suspendare și evitarea anulării permisului de conducere. La data de 3 decembrie 2020 inculpatul a și primit suma de 2.500 de euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În data de 08 decembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel i-ar fi dat, fără drept, 90 de cartușe calibrul 12 mm unei persoane, muniție ce ar fi fost ridicată ulterior de ofițerii de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov de la domiciliul acelei persoane”, au detaliat procurorii anticorupție.

Polițistul va fi judecat la Tribunalul Ilfov, după ce la începutul lunii decembrie acesta fusese deja reținut pentru 24 de ore, inițial doar pentru cele trei infracțiuni de trafic de influență.

Marius Budăi, ca fost ministru al Muncii, se pricepe la economie

Marius Budăi, ministrul Muncii

Ministru al Economiei pentru o perioadă în Guvernul PSD, deputatul Marius Budăi vrea să arate că nu poate sta nici acum impasibil la problemele cu care se confruntă țara noastră. Nu critică sau analizează problemele din ministerul pe care se presupune că l-ar stăpâni, ci atrage atenția asupra faptului că actualul premier a dus în râpă economia țării. Într-un cuvânt, „Vasilică Florin Cîțu a ridicat minciuna la rang de virtute!”. Budăi are în sprijinul afirmațiilor sale raportul Comisiei Europene, despre care premierul Cîțu spunea zilele trecute că social democrații nu l-au înțeles pe deplin, întrucât aceștia nu știu a traduce din engleză în română.

Se pare că fantasticului Cîțu nu i s-a spus că minciuna are picioare scurte. Bine, poate i s-a spus, dar nu a reținut.

  • A mințit cu revenirea în „V” a economiei românești.
  • A mințit cu sprijinul acordat mediului de afaceri românesc.
  • A mințit cu promisiunile privind creșterea veniturilor cetățenilor români.
  • A mințit invocând cheltuielile din pandemie ca scuză pentru nerealizarea celor de mai sus.
    Dar, cum spuneam, minciuna are picioare scurte și Comisia Europeană, dar și Fondul Monetar Internațional arată că Guvernul Dreptei Unite nu poate invoca scuza pandemiei pentru eșecul economic.
    Comisia Europeană arată că Guvernul Dreptei Unite a alocat doar 1% din PIB pentru pandemie, iar FMI spune că România este ultima din UE la măsurile luate pentru sprijinirea mediului de afaceri, deși Cîțu a bătut toate recordurile la îndatorarea țării. Banii împrumutați nu s-au dus nici la pandemie, nici în investiții dar nici la alocații, pensii sau salarii.
    Prin urmare, Guvernul nu poate susține creșterile de venituri pentru populație pentru că nu a luat măsuri de susținere a economiei, ceea ce a dus la diminuarea drastică a veniturilor la bugetul de stat.
    Guvernul lui Cîțu este singurul vinovat pentru deprecierea veniturilor populației și pentru căderea economiei. Pandemia nu poate fi invocată drept scuză, atâta timp cât Guvernul a cheltuit doar 1% din PIB în această direcție”, e de părere social democratul.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1.9 ° C
-1.1 °
-2.9 °
92 %
3.6kmh
100 %
S
3 °
D
5 °
lun
5 °
mar
7 °
mie
0 °

Ultimul articol

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...