petrica paraschiv arestat

Acuzații oficiale pe numele unui polițist din Ilfov, arestat preventiv de ceva vreme pentru fapte de corupție. Azi, Direcția Națională Anticorupție a comunicat că a fost finalizată ancheta în cazul lui Cornel Bleja, fost agent șef adjunct la Biroul Ordine Publică al Poliției orașului Măgurele, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, acesta urmând a fi judecat pentru trafic de influență și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Faptele comise de acesta au fost documentate pe parcursul anilor 2015 – 2020, perioadă în care agentul a solicitat constant bani pentru a rezolva anumite dosare penale.

În perioada 2015 – decembrie 2020, agentul de poliție Bleja Cornel ar fi pretins și primit de la mai multe persoane sume de bani, lăsând să se înțeleagă că va interveni la procurori ori la polițiști pentru a ameliora condițiile răspunderii penale ori contravenționale a unor rude ale celor dispuși să plătească banii ceruți.
Concret, în cursul anului 2015, agentul de poliție Bleja Cornel i-ar fi pretins 20.000 de euro din care ar fi primit 10.000 de euro, de la o persoană, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru schimbarea încadrării juridice și cercetarea în stare de libertate a fiilor acesteia, care se aflau în arest preventiv pentru tentativă la omor calificat.
În luna septembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel ar fi pretins de la alte două persoane sumele de 300 euro și 200 lei, pentru a interveni pe lângă polițiști din cadrul poliției rutiere I.P.J. Ilfov, astfel încât o contravenție ce fusese săvârșită de una dintre persoane să fie tratată mai blând, respectiv să nu i se ridice acesteia dreptul de a conduce, în condițiile în care fusese surprinsă circulând cu autoturismul cu o viteză de peste 160 km/h în localitate.
În perioada noiembrie-decembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel ar fi pretins 2.500 de euro de la două persoane, lăsând să creadă că are influență pe lângă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal în care acestea erau cercetate, respectiv obținerea unei soluții de condamnare cu suspendare și evitarea anulării permisului de conducere. La data de 3 decembrie 2020 inculpatul a și primit suma de 2.500 de euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În data de 08 decembrie 2020, inculpatul Bleja Cornel i-ar fi dat, fără drept, 90 de cartușe calibrul 12 mm unei persoane, muniție ce ar fi fost ridicată ulterior de ofițerii de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov de la domiciliul acelei persoane”, au detaliat procurorii anticorupție.

Polițistul va fi judecat la Tribunalul Ilfov, după ce la începutul lunii decembrie acesta fusese deja reținut pentru 24 de ore, inițial doar pentru cele trei infracțiuni de trafic de influență.

Articolul precedentMarius Budăi, ca fost ministru al Muncii, se pricepe la economie
Articolul următorRegizorul filmului „Colectiv” refuză distincția pe care Iohannis dorea să i-o ofere de Ziua Culturii: „Aștept cu nerăbdare orice dialog sau dezbatere publică din partea președintelui”