6.2 C
București
vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1097

Orban reia amenințările la adresa Renatei Weber. Procedură de revocare a Avocatului Poporului

În câteva săptămâni se va discuta la subiect despre revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Sau cel puțin aceasta este promisiunea făcută ieri de Ludovic Orban, care reia astfel o temă din campania electorală. În ultimele luni, Avocatului Poporului i s-a reproșat că ar fi de fapt portavocea PSD și singurul său interes ar fi să îi apere pe social democrați.

Ieri, liderul PNL a anunțat că a fost demarată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului și că în două săptămâni va fi discutat în plen un raport pe care trebuie să îl întocmească Comisiile juridice.

Este o procedură care a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL, în legislatura trecută, dar nu a fost trimisă spre comisiile juridice. Birourile Permanente Reunite au refuzat să deruleze procedurile din legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare. La baza sesizării se află atât vechea sesizare a grupurilor parlamentare ale PNL, cât şi o sesizare depusă de colegul meu deputatul Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Cameră şi Senat ale USR-PLUS şi ale PNL.
Comisiile juridice au termen de două săptămâni să analizeze această solicitare și să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a avertizat Orban.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a spus marți seara că partidul va ataca la CCR o eventuală hotărâre de suspendare a Avocatului Poporului și că se va ajunge până acolo încât să fie sesizate și instituțiile europene.

Se împart funcțiile în Guvernul Cîțu: patru secretari de stat instalați azi oficial în fotolii

După o perioadă de respiro, ministerele își primesc cu brațele deschise noii secretari de stat, conform înțelegerilor dintre membrii coaliției de guvernare. Patru noi secretari de stat au fost numiți azi în funcții, însă nu este o noutate decât ca dată, nu ca persoane. Numirile fuseseră anunțate de ceva timp, azi au fost semnate actele de premierul Florin Cîțu, iar deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial.

Astfel, Violeta Vijulie a fost eliberată din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar în locul său a fost numit Liviu Mălureanu. Acesta din urmă este membru USR-PLUS și a candidat la alegerile locale la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, fără prea mare succes.

Cât despre Violeta Vijulie, aceasta conducea ANFP din octombrie, când a fost numită de funcție prin pixul premierului de atunci, Ludovic Orban. La începutul acestui an, Violeta Vijulie a confirmat că va fi schimbată din funcție, pentru că instituția a fost solicitată de USR-PLUS și a confirmat că va fi demnitar într-un alt minister.

O altă schimbare este la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, vrânceanul Ovidiu Burdușa fiind eliberat din funcție, în locul acestuia fiind numită secretar de stat Oana Ursache. Noul secretar de stat este originară din Gura Humorului, însă este stabilită de mulți ani în străinătate, și face parte din aripa PLUS. Oana Ursache este lector de limba română la Universitatea din Granada, în Spania.

Tot azi, în același număr al Monitorului Oficial, au fost publicate alte două numiri: Radu Călin Pop este secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar George Aurelian Cățean este secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Institutul Fundeni, vizat de o anchetă pentru decontarea ilegală de medicamente

Foto: Federația Sanitas

Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 fac percheziții la Institutul Fundeni din Capitală. Ancheta în curs vizează o posibilă decontare ilegală a unor medicamente destinate bolnavilor cronic tratați în cadrul spitalului, anunță Hotnews.ro. „Sunt vizate nereguli privind administrarea de medicamente către pacienți, în sensul că unii dintre ei figurau cu medicamente administrate, dar în realitate lucrurile nu ar sta chiar așa. Este vorba despre pacienți cu diferite afecțiuni de la Institutul Clinic Fundeni. Se ridică documente”, a declarat reprezentantul Parchetului, conform sursei citate anterior. În acest moment, anchetatorii verifică documente din spital.

Institutul Fundeni din Capitală, cel mai mare spital din România, vizat de suspiciunea de decontare ilegală a unor medicamente

Rodica Nițescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, a declarat pentru Hotnews.ro că s-a deschis un dosar în rem pentru infracțiunea de înșelăciune, fals intelectual și fraudă informatică, fapte care ar fi fost săvârșite în luna noiembrie a anului 2020, la spitalul menționat.

La Institutul Fundeni din Capitală, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, sunt tratați, de obciei, pacienți cu boli cronice, din categoria celor grave. Astfel, potrivit informațiilor, o serie de pacienți suferinzi de cancer ori boli vasculare ar fi primit doze de medicamente sub necesar, cele rămase intrând sub suspiciunea de a fi decontate ilegal unei terțe părți. „Astăzi în cadrul unei clinici din Institutul Clinic Fundeni este în curs de desfăşurare o acţiune a organelor de urmărire penală de pe lângă Judecătoria Sector 2. Acţiunea vizează o serie de verificări, realizate de organele de urmărire penală, verificări ce nu implică Institutul Clinic Fundeni”, a transmis conducerea spitalului, cu toate că, cel puțin inițial, nu nimeni nu a dorit să ofere vreun comentariu presei, legat de acest subiect.

Citește și: Epoca ”de aur” din 2020: copii desculți și spitale construite din donații

Ludovic Orban susține o analiză ”serioasă” a sporurilor acordate bugetarilor

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

În cursul zilei de azi, Ludovic Orban a declarat că reforma în ceea ce privește sporurile acordate bugetarilor va fi făcută printr-un proiect de lege la Ministerul Muncii.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a adăugat că este nevoie de o analiză serioasă a acestor sporuri și trebuie eliminate cele care se acordă în cazuri fără justificare și păstrate cele precum în domeniul medical.

Liderul PNL a explicat că, la instalarea Guvernului, când am prezentat proiectul de buget, am susținut ca sporul de condiții deosebite, care se acorda în proporție de 15%, să se acorde în sumă fixă.

Orban reamintește și faptul că reforma în domeniul sporurilor va fi făcută odată cu adoptarea legii salarizării.

Din punctul meu de vedere, trebuie o analiză foarte serioasă a acestor sporuri. Sunt niște sporuri care nu-și au justificare. Sporul de condiție vătămătoare, dacă este considerată radiația antenei sau radiația calcultaorului condiție vătămătoare, din punctul meu de vedere nu se poate acorda acest spor”, a declarat liderul PNL.

Revizuirea actelor normative de rang secundar

De asemnea, Ludovic Orban a mai precizat că, pe lângă revizuirea legislației, este necesară o revizuire a actelor normative de rang secundar, iar Parlamentul nu poate să abroge hotărâri de guvern sau ordine de ministru în care s-a hotărât ca să se acorde spor de condiții deosebite, de toxicitate pentru antenă pe bloc sau pentru calculator sau pentru praf sau alte condiții deosebite.

Acestea trebuie să facă parte dintr-un proiect de lege elaborat serios de Ministerul Muncii și care să fie făcut cu o consultare publică amplă și care să păstreze doar acele sporuri care au justificare.

Nu cred că în domeniul medical trebuie să fie afectat sporul de ATI sau sporurile pe care le au medicii infecționiști.

Sunt alte categorii de sporuri care pot fi anulate sau modificate în acordarea lor”, a explicat președintele Camerei Deputaților.

Salarii analizate, sporuri și procente

Mai mult, Ludovic Orban a afirmat că va fi de acord cu orice propunere venită din partea Guvernului de plafonare în ceea ce înseamnă sporuri la maxim 20% raportat la cheltuielile de personal ale operatorului principal de credite, raportat individual la fiecare salariat, fie raportat la salariul minim sau salariul mediu brut, ca să fie un procent în sumă fixă.

Dacă se va putea în legea bugetului de stat să fie introduse prevederi legate de sporuri, va fi introdus, dacă se va considera că nu este cazul să se introducă de Guvern, obiectivul nostru este ca proiectului bugetului de stat să fie adoptat de Parlament în forma pe care o vrea Guvernul.

Premierul are dreptul să emită o ordonanță privind sporurile, că oricum va fi dezbătută în Parlament.

Trebuie făcută o analiză foarte serioasă”, a concluzionat Ludovic Orban.

Tăierile drastice de sporuri

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a spus că România ar putea avea o nouă lege a salarizării peste un an și că aceasta trebuie să fie ”într-adevăr unitară”. De asemenea, unele sporuri, inclusiv cel pentru calculator și cel de confidențialitate, ar trebui eliminate, a mai precizat aceasta.

Conform spuselor ministrului Municii, vor fi analizate toate sporurile și se va avea în vedere că sunt categorii de bugetari care muncesc foarte mult sau care lucrează în condiții dificile, de aceea merită motivați.

Constanța: o femeie a murit după ce a sărit de la etaj, în urma unui incendiu

Foto: preluare Adevărul (original sursă martor)

O femeie a sărit, în cursul zilei de astăzi, de la etajul 6 al unui bloc din Constanța, după ce în apartamentul acesteia a izbucnit un incendiu de proporții, relatează Adevărul. Din păcate, la scurt timp după ce femeia s-a aruncat de la balconul apartamentului cuprins de flăcări direct pe asfalt, aceasta a decedat. Evenimentul este cu atât mai tragic cu cât victima s-a aruncat în văzul mulțimii strânse în jurul blocului unde a izbucnit incendiul. Inițial, aceasta a escaladat balconul locuinței sale, încercând să găsească o soluție pentru a se salva, ulterior sărind de la etaj, ca o ultimă opțiune care, din păcate, i-a fost fatală. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor, ajunse la fața locului, însă la scurt timp, după aproximativ o oră și jumătate, au fost nevoite să constante decesul femeii.

VIDEO – Incendiu la un apartament de pe Bulevardul Mamaia – Municipiul Constanța

Potrivit sursei citate, femeia de 57 ani din Constanța se afla singură în apartament în momentul în care a izbucnit deflaglația, soțul acesteia povestind că totul ar fi început de la o lumânare lăsată nesupravegheată în casă.

Incendiul a început în jurul orei 9:15, moment în care au fost alertate, de asemenea, și autoritățile. La fața locului au venit câteva autospeciale ale pompierilor ISU Constanța, care au stins focul cu ajutorul unor macarale pe care le-au montat până la etajul șașe al blocului situat în Bulevardul Mamaia, din Constanța (în zona Spitalului Militar), dar nu înainte ca femeia să cadă în gol. Circulația a fost, de asemenea, restricționată în zonă pentru a permite echipajelor de pompieri să-și desfășoare activitatea.

Fumul era vizibil de la depărtare, relatează martorii prezenți în zonă în momentul incendiului. Apartamentul celor doi soți a ars în întregime și a afectat tot blocul, provocând pagube inclusiv apartamentelor învecinate. Incendiul a fost oprit.

Citește și: Primăria Constanța, amendă de aproape 5 milioane de lei

Pronunțarea în procesul Elenei Udrea, din amânare în amânare

Curtea de Apel București a amânat, încă o dată, pronunțarea sentinței în dosarul ce o vizează pe Elena Udrea, dar și pe fiica fostului președinte Traian Băsescu, Ioana, care se află printre pârâți. Următorul termen este pentru data de 2 martie 2021.

Acesta este al doilea termen pentru procesul în care procurorii DNA au cerut pedepse grele pentru inculpați: 12 ani pentru Udrea, respectiv 15 ani pentru Ioana Băsescu.

De altfel, Elena Udrea a contestat, pe rețelele de socializare, pedepsele mari pe care le-au cerut procurorii DNA. „Cred că dacă o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA”, a scris pe inculpata, pe Facebook, după amânare.

Elena Udrea, în așteptarea sentinței: „Dacă o omoram pe Kovesi aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA”

„În baza art.391 alin.(2) C.proc.pen. amână pronunțarea la data de 02.03.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2021”, se arată în minuta de marți a magistratului de caz.

Prima amânare, cea a cauzei, a venit pe fondul indisponibilității Elenei Udrea, care a fost confirmată pozitiv Covid, chiar cu o zi înainte de termenul din 8 ianuarie.

Instigare la luare de mită și spălare de bani

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în 2017, pentru instigare la luare de mită și spălare a banilor, alături de alții.

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta la vremea respectivă DNA.

Primăria Constanța, amendă de aproape 5 milioane de lei

Primăria Constanța (sursă foto ziarul Amprenta)

Primăria Constanța a fost amendată cu aproape 5 milioane de lei pentru că în 2020 nu a respectat cerințele Uniunii Europene privind colectarea reciclarea deșeurilor, anunță Europa FM.

În anul 2020, procentul de reciclare al deșeurilor a fost unul infim, de numai 0,5%, acesta fiind de altfel motivul pentru care municipalitatea a fost sancționată.

Municipiul Constanța a fost amendat și plătește o amendă de 4,9 milioane de lei pentru că nu și-a atins ținta de reciclare.  În anul 2020 noi am dus la groapă 161 de mii de tone din care trebuia să reciclăm Știți cât am reciclat? 864 de tone

Primarul Vergil Chițac, la Europa FM

Administrația locală nu se află la prima astfel de amendă, după ce în urmă cu doi ani, în timpul mandatului lui Decebal Făgădău a fost plătită „ecotaxa” în valoare totală de 5 milioane de lei. „Taxa de salubritate plătită în mod direct de fiecare persoană fizică rămâne neschimbată. Pentru 2019 noi ne-am asumat că această taxă penalizatoare, dacă vreți, să o suportăm din bugetul local”, declara la acell moment Făgădău. Potrivit OUG 196/2005, actualizată, ecotaxa pentru anul 2020 a fost de 80 de lei pe tona de deșeuri nereciclate.

Primăria Constanța urmează să renegocieze contractul cu firma de salubritate pentru introducerea țintei de reciclare care în acest an este de pâna la 50%, urmând ca în 2022 să ajungă la 75%. Reprezentanți ai firmei de salubritate au declarat pentru Europa Fm că vor implementa colectarea selectivă în vederea reciclării deșeurilor.

Potrivit Primăriei Constanța, în 2019 au fost achiziționate și montate 284 de module supraterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor, care să suplimenteze containerele tip „igloo”.

Departe de tința de reciclare și la nivel național

Încă din februarie 2020, Ministerul Mediului avertiza faptul că suntem departe de atingerea țintei de reciclare și că vom fi penalizați. „Din păcate, nu vom atinge ţinta de 50% la sfârşitul anului. Nu reciclăm cât ne-am dori şi nu pentru că nu ar avea cine şi nu ar avea cum, ci pentru că nu prea avem ce. Problema noastră cea mai importantă astăzi este cum toate aceste deşeuri cu o valoare ridicată, în loc să le vedem la gropile de gunoi, ar trebui să ajungă la reciclatori. (…) Dacă nu atingem cotele asumate vom plăti penalizări până la remedierea situaţiei, iar costul va fi mai mare decât dacă am fi rezolvat problema”, a afirmat Costel Alexe, ministrul Mediului la acel moment.

Raluca Turcan știe ce sporuri ar trebui eliminate

Foto: Facebook Raluca Turcan

Ministrul Muncii vrea să arate că totuși ține cu bugetarii și anunță că nu vor fi tăieri drastice de sporuri, ci se va umbla doar acolo unde este cazul. Două exemple ar fi sporul de calculator și cel de confidențialitate, dar din câte a explicat Raluca Turcan la Realitatea.net, va mai dura un timp până la emiterea unui act normativ legat de salarizarea din sistemul bugetar.

Din ce a declarat ministrul, vor fi analizate toate sporurile și se va avea în vedere că sunt categorii de bugetari care muncesc foarte mult sau care lucrează în condiții dificile, de aceea merită motivați.

Spre exemplu, nu ar renunța la sporul de antenă, care ar putea fi acordat ca sumă fixă acolo unde într-adevăr „există un nivel de radiații sau expunere la radiații”, însă ministrul Turcan a explicat că nu vede rostul sporului de calculator, care „nici nu ar trebui să existe”, în vreme ce sporul pentru confidențialitate i se pare un non-sens.

Dacă lucrezi într-un domeniu care presupune confidențialitate, nu trebuie să fii răsplătit pentru faptul că respecți legea. S-a creat o grilă de creştere pentru salariile de bază şi o grilă de creştere pentru sporuri, multe dintre ele fiind plafonate într-un procent de 30 la sută din plafonul ordonatorului de credit. Dar, pe acest principiu relativ corect, au apărut excepţii şi unele categorii socio-profesionale au devansat toate etapele de creştere, atât pentru salariile de bază, cât şi pentru sporuri”, a spus Turcan pentru sursa citată, subliniind totodată că nu are în vedere să elimine sporurile acordate medicilor.

Ion Iliescu rămâne fără Institut. Undă verde desființării Institutului Revoluției Române

Desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de fostul președinte Ion Iliescu, a primit undă verde din partea senatorilor. După numeroase solicitări venite din partea adevăraților revoluționari, Institutul unde inclusiv Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu au funcții de conducere, urmează să își închidă porțile.

Ieri, în Senat, a fost adoptată inițiativa de desființare, fiind exprimate 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și nicio abținere.
Senatul este cameră decizională astfel încât legea merge la promulgare, după ce încă din decembrie 2019, Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanță de urgență pentru desființarea Institutului.

IRRD a fost înființat prin Legea nr. 556/2004, obiectul de activitate fiind analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor Revoluţiei, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acesteia. Însă, din ce se arăta în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, deși „activitatea instituției a fost finanțată de la bugetul de stat aproape în totalitate”, „evenimentele organizate au vizat propagarea în spațiul public a unor interpretări asupra Revoluției Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfășurate de organele de anchetă în Dosarul Revoluției”.

Ministrul Sănătății a aflat din gura lui Alexandru Rafila de ce trebuie să demisioneze

Alexandru Rafila (Captură video)

Azi a fost citită în Parlament moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătății, iar cel care a explicat de ce Vlad Voiculescu nu ar trebui să își continue mandatul a fost Alexandru Rafila. Dacă Voiculescu a opinat că social democrații lucrează la această moțiune simplă de dinainte de a fi ministru, deputatul Rafila a ținut să sublinieze că documentul semnat de peste 100 de parlamentari PSD are elemente și soluții concrete.

Pe scurt, în moțiunea intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor” ministrului sănătății i se reproșează incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare, dar și o proastă gestionare a pandemiei de coronavirus.

Am fost bucuros când domnul Voiculescu a fost nominalizat și am făcut public. Din păcate, am greșit. A făcut studii în străinătate, nu-i așa? Am crezut că va gestiona în mod responsabil pandemia, dar s-a prăbușit. Noi avem teste rapide pentru mai mult de un an, la modul în care se testează acum. Testarea în școli a elevilor și a cadrelor didactice nu se face. Asta va ascunde sub preș evoluția pandemiei. Îl rog să ne spună 10 măsuri concrete pe care le-a luat de când e ministru și să nu ne spună că ministerul evaluează, monitorizează, pentru că nu au niciun impact. Lipsa de asumare ucide!”, a spus Alexandru Rafila, citat de Știri pe Surse.

Hotel din Mamaia, somat să returneze banii aferenți unui sejur

Hotel Victoria (Mamaia) / Foto: site hotel

De la hotel, direct în sala de judecată.

Judecătoria Constanța s-a confruntat cu un proces cu care nu se confruntă chiar în fiecare zi. Cu toate că nemulțumirile turiștilor cu privire la serviciile oferite de hotelurile de pe litoral sunt, poate, la ordinea zilei, mai ales în sezonul estival, un proces în acest sens se întâmplă mai rar. Astfel, un turist nemulțumit de ceea ce a primit în schimbul banilor dați pe un sejur, a cerut să primească suma înapoi. Și nu oricum, ci în instanță.

Un turism a ajuns la hotel, doar ca să constate că serviciile nu sunt cele dorite

În 2019, turistul în cauză cumpăra un pachet de servicii la hotel, mai exact fiind vorba despre un apartament în regim all inclusive, în perioada 1-5 iulie 2019, în incinta Hotelului Victoria din Mamaia (Constanța) și plătea pe acesta aproximativ 3.800 lei, relatează Adevărul. Motivația apartamentului era explicată de faptul că, având doi copii, ambii sub trei ani, ar fi avut nevoie de spațiu suplimentar. De la sine înțeles că turistul își dorea condiții decente pentru familia sa, de asemenea.

Ajungând la locație, omul a constatat că denumirea de apartament era un pic exagerată, între camere neexistând uși care să atenueze eventualele zgomote făcute de copiii săi mici, așadar acesta a raportat nemulțumirea la recepție, unde i s-a comunicat faptul că nu se pot monta uși între camere și că nu ar exista o astfel de obligație din partea hotelului.

În plus, relatează fostul client al hotelului, nici băile nu ar fi fost renovate, din interiorul acestora emanând un miros destul de puternic de canalizare.

„La faţa locului nu se găseau jucării pentru copii, iar locul unde era amenajat presupusul loc de joacă pentru copii era total nepotrivit (pietre, pământ etc.), copiii riscând în orice moment să se accidenteze”, spune turistul care adaugă, de asemenea, că pe site-ul hotelului apărea un astfel de avantaj, neonorat ulterior.

Constanța, cu vederea spre mare

Ce părere au reprezentanții Hotelului Victoria, din județul Constanța

Reprezentanții Hotelului Victoria din Mamaia au declarat că, la rândul său, clientul ar fi dat dovadă de o atitudine necooperantă, majoritatea cerințelor transformate în nemulțumiri fiind rezultatul direct al comunicării cu doar o zi înainte de sosire. De asemenea, declară aceștia, omului i s-ar fi oferit o altă cameră pe care a refuzat-o însă, declarând că își dorește banii înapoi.

„Unitatea de cazare a fost construită şi amenajată în acord cu legislaţia şi standardele hoteliere în vigoare şi anterior încadrării hotelului în categoria hotelurilor de trei stele, imobilul a fost verificat pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor necesare obţinerii acestei calificări”, se apără reprezentanţii hotelului.

Hotelul va restitui suma aferentă sejurului

„În referire la spaţiul pentru picioare în dreptul vasului de toaletă, instanţa constată critica reclamantului întemeiată. Împrejurarea că baia are suprafaţa minimă prevăzută de dispoziţiile Ordinului nr. 65/2013, nu înlătură obligaţia pârâtei de a le amenaja astfel încât obiectele sanitare să poată fi utilizate în condiţii decente de consumatori”, spun judecătorii.

Cîțu: ”Oamenii nu înțeleg și nu știu să citească un buget”

Foto: captură Știrile Pro TV
Foto: captură Știrile Pro TV

Noi discuții despre buget, noi calcule și noi neînțelegeri: premierul insistă că sunt bani, dar, la fel de bine, există prea multe neînțelegeri.

De asemenea, Florin Cîțu menționează că bugetul Ministerului Sănătății pe 2021 este mai mare decât cel de anul trecut.

În urma informațiilor apărute în spațiul public, Florin Cîțu susține că realitatea arată diferit, iar domeniul sănătații nu duce lipsuri la capitolul financiar.

Buget pierdut, buget găsit, speculații și explicații

Șeful Guvernului susține că, de fapt, unii nu ar ști să facă anumite calcule și că există foarte mulți oameni în spațiul public care au impedimente la capitolul matematică.

Mai mult, Cîțu afirmă că există numeroase persoane care vorbesc în spațiul public fără să înțeleagă cum se face un buget, fără să știe cum se citește un buget, preferând dezinformarea.

Revoltat pe viteza cu care ar circula, în opinia sa, informațiile eronate, premierul a declarat că Ministerul Sănătății are 11,43 miliarde de lei buget, o sumă mult mai mare decât cea de anul trecut.

Nevoia de scandal: o constantă în politica românescă

Ministerul Sănătății are 11,43 miliarde de lei buget, mai mare decât anul trecut, un an special, cea mai mare criză de sănătate din ultima sută de ani. Și deci am alocat mai multe resurse într-un an în care nu o să avem aceeași situație. În plus, suntem cu aproape 2 miliarde mai mult decât în 2019, când era un an normal.

Deci, toate aceste discuții în spațiul public sunt ori pentru că oamenii nu înțeleg și nu știu să citească un buget ori vor să facă scandal și atât.” – a declarat premierul la sediul PNL.

Este vorba despre sumele care rămân efectiv la minister, după ce o parte din bani sunt transferaţi automat pentru concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
6.2 ° C
6.7 °
6 °
42 %
4.6kmh
0 %
vin
5 °
S
7 °
D
7 °
lun
5 °
mar
1 °

Ultimul articol

Educația între improvizație politică și instabilitate legislativă. Anatomia unui declin sistemic (1990–2025)

Instabilitatea conducerii: o constantă postdecembristă În perioada 1990–2025, Ministerul Educației a fost condus de 28 de persoane distincte, care au cumulat 33 de mandate ministeriale,...
Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...