Procesul în care Elena Udrea este acuzată de luare de mită a luat sfârșit ieri, Curtea de Apel București amânând însă momentul sentinței până luna viitoare, după ce procurorii anticorupție au solicitat pedepse grele pentru inculpați. În cazul Elenei Udrea, procurorii au solicitat nu mai puțin de 12 ani de închisoare, ceea ce a făcut-o pe aceasta să compare pedepsele care sunt aplicate în România pentru infracțiuni ca omorul, violul, pedofilia sau traficul de droguri. Printre cei șase inculpați, în cauză este judecată și fiica lui Traian Băsescu – Ioana Băsescu. Totul are legătură cu modul de finanțare a campaniei electorale din anul 2009, însă Elena Udrea a ținut azi să explice de ce acuzațiile sunt nereale.

Câteva considerații despre termenul de ieri din dosarul în care sunt acuzată alături de Ioana Băsescu și alte 4 persoane. A fost ultimul termen, cel în care și procurorul și avocații au pus concluzii.
Prima considerație, acuzațiile se referă nu la campania electorală din 2009 de alegere a președintelui Traian Băsescu, asa cum greșit se spune, pentru că procurorii au amestecat intenționat lucrurile, ca să îl implice pe fostul Președinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL ȘI REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfășurat în aceeași perioadă cu alegerile prezidențiale.
Aici, întrebarea pe care am pus-o instanței, argumentat cu prevederile Constituției și ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzației, cu care s-au plătit panouri pe care era scris “Vino și tu la Referendum”????
A doua considerație este referitoare la pedepsele spre maximul prevăzut de lege, pe care procuroarea de ședință le-a propus în ceea ce mă privește pe mine, spre 12 ani!!!!!! Și pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!!
Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici măcar nu s-a plătit ceva pentru candidatul Traian Băsescu, ci s-au plătit panouri de informare cu privire la Referendum și cu îndemnul către cetățeni la a participa la votul pe acest subiect de interes național, pe care l-am arătat mai sus ca fiind tema consultării populare din 2009.
Și atunci, o întrebare pentru oamenii normali, care presupun că mai există în țara asta: cum să ceri pentru implicarea în susținerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de temă, pedepse mai mari decât pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????
Cred că dacă o omorâm pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA.
P.S. Dacă prin absurd, beneficiarul panourilor cu mesaj privind Referendumul ar fi Traian Băsescu, așa cum zic procurorii Bulancea și Kovesi, oare ea, care aștepta cu înfrigurare în sufrageria lui Oprea să câștige Traian Băsescu alegerile, ca să o mențină în funcția de Procuror General și apoi să o pună șefa DNA, nu e la fel de beneficiară?”, se întreabă retoric Elena Udrea.

Articolul precedentNăstase explică pandemia ca pe o limitare a drepturilor omului
Articolul următorAngajații Primăriei Sectorului 5, la raport