0 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1087

Consiliul Concurenţei investighează 15 societăți, în legătură cu procedurile de achiziții publice

O procedură inițiată de Administraţia Străzilor Bucureşti în 2017 este sub lupa Consiliului Concurenței, existând informații că mai multe societăți implicate au realizat înțelegeri anticoncurențiale. Ancheta a fost demarată încă de la finele anului trecut, iar în prezent Consiliul Concurenței investighează nu mai puțin de 15 societăți, privind un posibil comportament anticoncurențial. Societățile au participat la procedura de achiziție publică „Proiectare şi execuţie semnalizare rutieră orizontală şi verticală pe străzile aflate în Municipiul Bucureşti”, iar Consiliul Concurenței avertizează că cine va fi găsit vinovat va plăti amenzi drastice.

Până acum, companiile vizate au fost obiectul unor inspecții inopinante autorizate de Curtea de Apel București, pentru a se stabili dacă într-adevăr la mijloc este vorba despre practici anticoncurențiale.

Concret, este vorba despre Anduna Servimob, Consitrans, Dual Man, Dumava Semnalizare, Eurocerad International, Euro Construct Trading 98, Gamida Euromark, Girod Semnalizare Rutieră, Komora, Lindor Ideal Construct, Marad Concept, Omnia Via Signa, Telor Invest, Tehnosmart Construct și Vesta Investment, totul plecând de la conexarea a două investigații cu același obiect.

Prima se referea la comportamentul companiilor Anduna Servimob, Dual Man, Eurocerad International, Komora, Lindor Ideal Construct, Marad Concept și Vesta Investment cel puțin în cadrul participării la procedura de achiziție publică având ca obiect „Proiectare şi execuţie semnalizare rutieră orizontală şi verticală pe străzile aflate în Municipiul Bucureşti”, inițiată de Administraţia Străzilor Bucureşti în 2017. Consiliul Concurenței are indicii că Anduna Servimob și Vesta Investment nu s-au concurat la proceduri de achiziție publică, organizate începând cu anul 2017, aspect ce ar putea sugera o posibilă intenție de împărțire a contractelor. În acest fel, companiile încearcă să îşi asigure câştigarea procedurilor de achiziţie publică în condiţii mai puţin competitive şi, implicit, cu costuri mai mari pentru clienţi.

Cea de a doua investigație, declanșată în urma unei plângeri formulate de compania Vesta Investment, viza o posibilă denaturare a concurenţei de către Consitrans, Dumava Semnalizare, Euro Construct Trading 98, Gamida Euromark, Girod Semnalizare Rutieră, Omnia Via Signa, Tehnosmart Construct și Telor Invest cu ocazia participării acestora la aceeași procedura de achiziție publică, inițiată de Administraţia Străzilor Bucureşti în 2017.

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile companiilor implicate, documentele ridicate aflându-se în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurii specifice de investigație. Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial, nereprezentând o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență în cadrul programului de clemență pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale acesteia”, se arată într-un comunicat.

Secyl Suliman, soția viceprimarului din Ovidiu, ajunge Subprefect al Constanței

Foto: Ziua de Constanța

Monitorul Oficial a publicat, în cursul zilei de astăzi, hotărârile prin care se semnalează încetarea exercitarii mandatelor temporare ale Prefectului și subprefecților Constanței. Pe lângă renumirea politică a lui Silviu Coșa, de data aceasta ca delegat al liberalilor constănțeni, au fost numiți și cei doi noi subprefecți, în persoana soției viceprimarului din Ovidiu (Suliman Sesnur), Secyl Suliman, și a lui Mihai Vîlcu, din partea USR PLUS, scrie FocusPress.ro.

Secyl Suliman, de la soție de viceprimar, la funcția de Subprefect al Constanței

Secyl Suliman, adusă în lumina reflectoarelor administrativ-politice de partidul UDTTMR, în baza protocolului cu PNL, este, totodată și soția viceprimarului de la Ovidiu. Mai mult decât atât, Suliman nu e străină de administrația locală, întrucât a ocupat (2019-prezent), în cadrul Primăriei orașului Ovidiu, funcția de șef serviciu Impozite și Taxe Locale.

Percheziții într-un dosar cu diplome și certificate false

Cu toate acestea, cariera acesteia nu a început aici, înainte de a fi șef peste Taxe și Impozite, ocupând funcția de coordonator și inspector superior în cadrul serviciului local mai devreme amintit, fiind, în egală măsură șef contabil, contabil și șef economist.

Astăzi, 4 martie 2021, la ora 14:30, în sala de ședințe a Instituției Prefectului a Județului Constanța, a avut loc în sistem de videoconferință, ceremonia de depunere a jurământului a reinstauratului Prefect, Silviu-Iulian Coșa, a noului Subprefect, Secyl Suliman și a celuilalt nou Subprefect, Mihai Vîlcu, anunță Ziua de Constanța.

Iohannis îi cere ministrului Justiției explicații, cu privire la dosarul „10 august”, clasat de Tribunalul București

Foto: presidency.ro

Joi, președintele Klaus Iohannis a transmis public o somație destinată ministrului Justiției, Stelian Ion. În mesajul său, postat pe Facebook, Iohannis îi cere ministrului explicații cu privire la situația dosarului „10 august”, cel clasat de Tribunalul București, în data de 2 martie a anului în curs, decizie care a stârnit un val de reproșuri venite din partea opiniei publice.

Klaus Iohannis este de părere că „românii au dreptul să știe”

„Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă.”, a transmis președintele Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

Judecătorii CSM și soluția din „Dosarul 10 august”: „Apel la decenţă şi moderaţie”

Reamintim că, în urmă cu două zile, Tribunalul București clasa dosarul „10 august”, respingând cererea inaintată de DIICOT. Ieri, 3 martie, câteva zeci de protestatari se strângeau în fața Ministerului Justiției pentru a picheta împotriva deciziei tribunalului, acuzând că justiția română ar fi pica, încă odată, testul corectitudinii, lăsându-i pe șefii Jandarmeriei să scape nepedepsiți pentru violențele din data de 10 august 2018, din Piața Victoriei.

„În data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, se menționa în comunicatul DIICOT.

Mai mult decât atât, în urma gazelor lacrimogene aplicate pe populația civilă, protestatarul Ilie Gâzea deceda la câteva zile după protestul din Piața Victoriei.

Percheziții într-un dosar cu diplome și certificate false

Foto IGPR

Polițiștii de la transporturi, cu sprijinul altor forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat 221 de percheziții, în 34 de județe și în Bucureşti, la o grupare bănuită că ar fi  falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat. Peste 300 de astfel de documente au fost găsite în urma perchezițiilor.

 Potrivit Poliției Române, în 3 martie a.c., „acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare, care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat.”

De altfel, „în urma perchezițiilor, au fost descoperite 346 de înscrisuri, reprezentând diplome de studii, certificate de absolvire, certificate de calificare profesională, suplimente, foi matricole, traduceri legalizate, licențe de pescuit, autorizații de pescuit calcan și atestate, susceptibile a fi contrafăcute, precum și un revolver și 59 de cartușe cu bile metalice, deținut ilegal. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, se arată în comunicatul IGPR.

Control intern în cazul deschiderii greșite

În acest dosar s-a făcut o percheziție și la Clinceni, județul Ilfov, din păcate la o adresă greșită. Astfel, Poliția Română a anunțat, joi dimineață, că se fac verificări în acest caz.

„În ceea ce privește situația înregistrată în județul Ilfov, localitatea Clinceni, investigațiile premergătoare percheziției domiciliare au fost efectuate de către polițiștii de la Direcția Transporturi. Eu consider că s-a greșit de aceea specialiști din Direcția Control Intern vor face verificări și vor lua toate măsurile care se impun. Această acțiune spun foarte răspicat nu a avut la bază o documentare corectă, nu este vina celor care au executat misiunea, știți foarte bine că în astfel de situații se face o documentare înainte și nu este corect să dăm vina pe cei care au ajuns la fața locului, în situația în care documentarea nu a fost una corectă.”, a explicat Lucian Bode într-o conferință de presă de la Aeroportul Otopeni.

Aproape 200 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri

Cine-i trage preșul de sub picioare lui Dan Voiculescu?

Paul Vasile Tomotaş / Foto: PPU-SL

Dan Voiculescu, omul din spatele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) sau pe scurt PPU-SL, pare să-și fi adus „dușmanul” în casă, direct din tabăra USR-istă. Și culmea e că deși Voiculescu nu e de azi-de ieri în politica românească, bașca mai are și-o vârstă care ar fi trebuit să-l mai învețe una-alta, se vede treaba că inclusiv experimentatului politician îi mai scapă anumite aspecte. N-ai fi zis că tocmai marele domn Voiculescu să pice în capcane politice, dar iată că se întâmplă!

Paul Vasile Tomotaş și lungul drum către succes, după ce-a bătut pe la mai multe porți

Paul Vasile Tomotaş ocupă, în acest moment, o funcție cheie în partidul lui Voiculescu, și-anume cea de secretar general al PPU-SL. În plus, același Tomotaș deține șefia filialei locale hunedorene (la această informație ne vom întoarce un pic mai încolo). Cum ar veni, hunedoreanul nostru pare să fi încălecat calul din sigla partidului, într-un timp scurt, doar câteva luni. Ce-l recomandă pe Tomotaș? Talentul, desigur. Cam același talent cu care cei de la USR Hunedoara nu s-au putut împăca, individul fiind un pic cam „prea bun” pentru „salvatorii #rezist ai României”.

Și dacă tot vorbim despre „talente”, pe surse, traseistul Tomotaș pare să fi prins curaj prin PPU-SL, astfel că, văzându-se „domnia sa” în funcții mari, face acum valuri în dreapta și-n stânga, în speranța că va reuși să-i tragă preșul de sub picioare lui Dan Voiculescu, fondatorul doctrinei umaniste.

Și-a pierdut Dan Voiculescu atenția distributivă?

Fie că-l placi sau nu pe Dan Voiculescu, n-ai cum să nu-i remarci calitatea care l-a făcut să reziste timp de atâția ani pe scena politicului românesc, fiind bănuit a fi „intrumentistul” multor politicienii mai noi sau mai vechi. Așadar, ce s-a întâmplat, oare, cu atenția distributivă a primului umanist a țării? Și mai mult decât atât, cum de nu observă aviditatea cu care actualul său secretar general își urmărește interesele?

Din istoria lui Tomotaș

Prin 2016, Paul Vasile Tomotaş nu era nici salvator USR și nici umanist PPU-SL. Pe vremea aia, la alegerile locale, se arunca în jocul candidaturilor din partea partidului lui Băsescu, cochetând cu ideea de a deveni primar al localității Simeria din partea PMP. Aproximativ patru ani mai târziu, cum-necum, făcea valuri în USR-ul care se lăuda că nu primește traseiști. Bravo, băieți! Vă țineți de principii, nu glumă!

Din USR pleca cu scandal, după ce reclama că banii partidului ar fi fost împinși în firma privată a unui membru.

Totul ca, prin 2020 să aterizeze la Voiculescu în poartă, unde candida la șefia Consiliului Județean Hunedoara, din partea PPU-SL. Și de-aici, Tomotaș a sărit „pe calul” lui Voiculescu, de pe șaua căruia pesemne că ar cam arunca cu dinamită înspre omul care i-a oferit o a treia șansă în viața politică.

Aproape 200 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi dimineață 190 de percheziții în 17 județe și Capitala, la persoane fizice, dar și la sedii de firme. Persoanele vizate sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de  evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, „acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în București și în județele Mureș, Botoșani, Iași, Suceava, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Sibiu, Teleorman și Vaslui.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite.

De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate”, se arată în comunicatul IGPR.

În activități ar fi fost angrenate unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

Prejudicii estimate, 380.000 de lei

Totodată, acțiunea vizează și aspecte privind achiziții publice de materiale sanitare din perioada stării de urgență. „Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat, până în acest moment, la 380.000 de lei. 5 mandate de aducere vor fi puse în executare.  Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La activitate participă și polițiști ai inspectoratelor din județele menționate”, se mai arată în comunicatul instituției.

 Garda de Mediu Argeș a oprit activitatea unei firme pentru poluarea râului Bascov

PNL a găsit la prefectul PLUS Alin Stoica o postare denigratoare la adresa lui Nicușor Dan

Sursa Foto: USR PLUS

Secretar general adjunct PNL București, Adrian Moraru, a semnalat aseară, cu atenție și îngrijorare, că prefectul câștigat și propus de PLUS pentru Primăria Capitalei are un „dinte” împotriva lui Nicușor Dan. Pe Facebook, Moraru face referire la o postare de pe pagina lui Alin Stoica, datată 4 decembrie 2020.

Poate nu e rău pentru unii care declară că sunt independenți, să se răzgândească. Poate își aduc aminte de ce au intrat în politică. Că se pare că au uitat, mai ales după ce și-au văzut visul împlinit. Eu cred că independentul care susține acum PNL va dispărea din viața politică după 4 ani”, opina Alin Stoica.

La acel moment, Alin Stoica nu îl numea pe Nicușor Dan, însă era clar că acea critică îi era adusă primarului general al Capitalei. De altfel, nici Adrian Moraru nu îl numește pe Alin Stoica, însă are postarea acestuia în ajutor:

Prefectul Berbeceanu a fost demis și a venit cineva care are zero experiență în administrație, a lucrat HR la o bancă.
Ok. Nicio pagubă. Să fie atent ce semnează că la pușcărie se intră nu doar dacă ești corupt ci și pentru că habar nu ai administrație și semnezi aiurea lucruri ilegale.

Ce vreau să remarc e că domnul îl iubește pe primarul Dreptei Unite ca sarea în ochi și el își dorește ca Nicușor Dan nu doar să nu mai fie ales ci și să dispară din politică.
În esență nici asta nu e o problemă, nu strică nițel check and balances la București.
Asta e viața. Toți vor o slujbă la stat. Pe la Apele Române, pe la Prefectură, fiecare pe unde primește repartizare. Csf ncsf
”.

Renate Weber: „Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare din celelalte”

Renate Weber (captură video)

Avocatul Poporului, Renate Weber a declarat, la TVR, că situația pensiilor speciale poate fi rezolvată „mâine”, dacă legiutoriii își doresc cu adevărat. Mai mult, aceasta consideră că o mare problemă este cea legată de vârsta la care beneficiarii de pensii speciale se pot pensiona.

„Pot s-o rezolve mâine, dacă vor, pentru că decizia 900 din 15 decembrie 2020 a Curţii Constituţionale este foarte categorică: singura categorie de profesionişti la care poţi găsi o susţinere în Constituţie sunt magistraţii… sunt şi cei de la Curtea Constituţională, dar toţi magistraţii. De ce? Pentru că numai cu referire la ei Constituţia vorbeşte de independenţă, vorbeşte de incompatibilităţi. Toate celelalte categorii…, inclusiv parlamentarii, că au fost tare supăraţi că nu am atacat la Curtea Constituţională tăierea pensiilor… Vai de mine, mi-au înroşit telefonul. Deci niciodată, eu de când sunt în funcţia asta, niciodată nu am primit telefoane câte am primit pentru pensiile parlamentarilor. Şi cei mai mulţi erau din PNL, credeţi-mă!”, a declarat Renate Weber, la TVR.

Încă Avocatul Poporului, Renate Weber a explicat că tocmai în baza deciziei CCR care arată că sunt constituţionale pensiile de serviciu ale magistraţilor, fiind singura categorie prevăzută de legea fundamental, nu a atacat la CCR eliminara pensiilor speciale ale foştilor deputaţi şi senatori.

„Deci, au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare din celelalte, pot să facă acest lucru fără probleme, peste tot, credeţi-mă!”, a adăugat Avocatul Poporului.

Petiția foștilor parlamentari

Renate Weber  a precizat că, în opinia sa, „problema cea mare” este legată de vârsta la care beneficiarii pensiilor de serviciu se pot pensiona. Prin Legea nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, articolele 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 au fost abrogate, astfel că de la data intrării în vigoare a legii încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.

De altfel, după votul din Parlament, cu privire la eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, „Asociația Foștilor Parlamentari” au făcut o petiție către Avocatul Poporului. „Potrivit Curții Constituționale o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”, se arată în răspunsul transmis de instituție.

Revocarea Avocatului, „cât mai repede posibil”

Potrivit preşedintelui PNL, Avocatul Poporului ar trebui schimbat „cât mai repede posibil”, având în vedere „atitudinea” Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie. Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează „pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor, şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament”.

Ciolacu și votul multiplu din Parlament: „Au existat cazuri şi de la PNL şi de la USR. O să venim cu o modificare la Regulament”

Marcel Ciolacu

După ce luni au apărut câteva filmări cu parlamentari care votau în locul colegilor amendamentele la Legea bugetului, președintele PSD Marcel Ciolacu promite că vor exista sancțiuni. Discuția cu Ciolacu a fost făcută în contextul în care chiar o colegă de partid a acestuia a fost surprinsă votând „la două mâini”, iar filmarea a fost făcută publică de parlamentarul USR PLUS Emanuel Ungureanu. Numele acesteia este Matilda Goleac, care în timpul votului a ajutat și cartela Laurei Cătălina Vicol-Ciorbă să fie funcțională.

Momentan, Ciolacu crede că soluția ar fi impunerea de sancțiuni. Mai întâi însă, firește că se va analiza cazul, însă în opinia sa la mijloc este o greșeală, în sensul că „forţarea acelor voturi a fost făcută gratuit, adică a fost un gest reflex care nu se impunea”.

Am văzut şi eu, a fost un caz … O să discutăm la grup despre acest lucru. Ştiţi foarte bine, se mai întâmplă astfel de lucruri, un coleg pleacă să îşi ia cafeaua… Trebuie să modificăm legea. Dar au existat cazuri şi de la PNL şi de la USR. Cum poate fi stopat acest lucru? Prin lege. Prin sancţiuni. O să venim cu o modificare la Regulamentul camerelor”, a spus liderul social-democrat la Digi24 miercuri seara, citat de Europa FM.

Nu doar PSD are parlamentari care votează la dublu, ci și AUR. Situația a fost semnalată în timpul aceleiași sesiuni de vot tot de un parlamentar USR PLUS, Irineu Darău, care a postat un filmuleț cu deputatul de Timiș Ciprian-Titi Stoica, în timp ce activa și cartela unui coleg „de bancă”, iar deputatul Filip Havârneanu a făcut public și că votul „la două mâini” a fost o îndeletnicire practicată de seniorul Lucian Fedorov (78 ani).

Judecătorii CSM și soluția din „Dosarul 10 august”: „Apel la decenţă şi moderaţie”

sursa foto: epoch-times-romania.com
Epoch Times

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii își apără într-o oarecare măsură colegul magistrat care a pronunțat ieri decizia definitivă privind respingerea cererii DIICOT de redeschidere a dosarului 10 august 2018. Prin intermediul unui comunicat de presă, secția arată că unele opinii exprimate pe acest subiect în spațiul public reprezintă un atac la adresa puterii judecătorești, referirea fiind clară la USR PLUS și „declaraţiile publice ale mai multor oameni politici”.

Unul dintre acești oameni politici este de altfel și premierul Florin Cîțu, care a declarat că este „dezamăgit” de soluție și că se va consulta pe ministrul Justiției pe această temă. „Nu ne vom opri să încercăm să vedem cum găsim soluții ca vinovații să plătească. Nu ne vom opri. Asta vom face. Am discutat ieri cu ministrul Justiției și vom merge înainte. Să vedem, mai sunt căi”, a spus premierul.

Pe de altă parte, USR PLUS reacționase ieri, pe facebook, la scurt timp după aflarea soluției Tribunalului București: „Înțelegem și respectăm faptul că decizia aparține în exclusivitate magistraților și sistemului de Justiție, dar nu putem să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, să ignorăm suferința victimelor, excesul de putere și alte numeroase întrebări legate de toate acele lucruri întâmplate în Piața Victoriei pe 10 august 2018. La fel ca în cazurile Mineriadei și Revoluției, trebuie să se facă lumină și în cazul 10 august. Altfel, avem doar un nou dosar închis fără să fi fost instrumentate toate probele și fără să fi fost audiați toți suspecții, martorii și victimele. Și mai avem încă o situație în care România ar putea fi condamnată la CEDO pentru că nu reușește să respecte drepturile cetățenilor ei”.

Din ceea ce transmite azi CSM, problema este de fapt modul în care sunt exprimate opiniile, considerându-se că „a fost depăşită orice limită admisibilă a libertăţii de exprimare, afirmaţiile menţionate în cuprinsul acestor poziţii având potenţial de a insufla ideea că o soluţie care nu răspunde aşteptărilor unui partid politic atacă democraţia”.

Secţia pentru judecători reiterează că statul democratic se fondează pe ordinea constituţională care exclude ingerinţa politică şi afectarea directă sau indirectă a independenţei judecătorilor chemaţi să aplice legea.

În acest context, Secţia constată că astfel de discursuri publice reprezintă un veritabil atac la adresa independenţei judecătorului şi, implicit, a puterii judecătoreşti în ansamblul său.

Fără a nega dreptul de a fi formulate critici legate de soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra modului în care se realizează acest lucru, chiar înainte ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, din perspectiva termenilor folosiţi şi a caracterului de ingerinţă politică manifestată în această situaţie.

Secția pentru judecători face, din nou, apel la decenţă şi moderaţie în exprimarea discursului public şi reaminteşte factorului politic că trebuie să dea dovadă de bună credinţă în dezbaterea publică, aliniindu-se standardelor europene în această materie”, se arată în comunicatul CSM.

CCR a decis: trecerea terenului de 46 de hectare de la Romexpo la Camera de Comerț este constituțională

CCR Foto: Facebook

CCR (Curtea Constituțională) a respins astăzi sesizarea înaintată de USR PLUS și UDMR, cu privire la legea prin care 46 de hectare de teren sunt trecute din proprietarea statului în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cu scopul de a fi folosite în scopul dezvoltării unui proiect imobiliar, scrie Agerpres.

CCR a amânat „verdictul” în repetate rânduri

După ce au amânat în repetate rânduri pronunțarea deciziei de caz, astăzi CCR a făcut „lumină” și a decis cine are dreptate și cine nu. Astfel, în urma deciziei, aflăm că nici USR PLUS și nici UDMR nu dețin adevărul absolut, în timp ce proiectul de lege care dă mână liberă construirii de noi imobile pe cele 46 de hectare este perfect constituțional – în opinia CCR, desigur.

Adrian Năstase: „Rareș Bogdan sau Dacian Cioloș spumegau la televiziuni împotriva pensiilor speciale, în timp ce ei vor beneficia de mii de euro”

Motivația deputatului USR PLUS Cristina Prună

„Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi ‘tunuri imobiliare’. Unul dintre terenurile care va intra sub incidenţa noii legi este localizat chiar pe Bulevardul Expoziţiei. Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea, aici, a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie. Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală”, declara deputatul Cristina Prună.

USR PLUS și UDMR semnala, astfel, că prin prezentul proiect de lege nu se face altceva decât să se încalce art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, ca urmare directă a nerespectării drepturilor de proprietate ale statului – înstrăinarea prin lege şi fără contraprestaţie, afectarea nelegală a patrimoniului statului.

Textul PLX nr. 452/2020 face referire la o serie de imobile care, deşi neidentificate exact de lege, sunt de notorietate a fi într-o zonă centrală a Capitalei. Or, valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului, dar şi economiei, fiind introduse în circuitul economic prin efectul legii în discuţie.

menţionau semnatarii sesizării

Chițac, despre proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul Ovidius Constanța”

Vergil Chițac / Foto: Facebook

Administrația constănțeană, condusă de primarul Vergil Chițac și-a propus, ca metodă de aducere a unităților de învățământ din Constanța în secolul XXI, creșterea eficienței energetice. Vorbim, în acest caz, de Liceul Ovidius, primul care va beneficia de noile măsuri menite să reducă consumul inutil de energie. Astfel, Chițac a menționat într-o conferință de presă că ideea de creștere a eficienței energetice pentru școlile din Constanța este una de interes, în momentul actual, adăugând că acum beneficiază inclusiv de finanțare.

Vergil Chițac a obținut 50 de noi contracte de finanțare de la ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

„Proiectele de reabilitare a unor grădinițe merg mai greu. Nu pot să vă spun despre ce grădinițe este vorba, pentru că sunt în derulare. S-a semnat la Ministerul Dezvoltării trei proiecte finanțabile pentru Constanța”, a declarat primarul Chițac, conform Ziua de Constanța.

„În aceste momente de pandemie, și elevii liceului Ovidius se află în scenariul II, adică sunt la școală elevii de  clasa a-VIII-a și a XII-a, care învață în tronsonul deja finalizat și dat în funcțiune. Este asigurată participarea loc. Ceilalți elevi lucrează online. Profesorii au condițiile de a transmite din școală.  Suntem prima școală în care se desfășoară un astfel de proiect, pe fonduri europene.”, a declarat directorul Liceului Ovidius, pentru Ziua de Constanța.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 50 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de 325.675.742,74 lei pentru Constanța, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

Sursă video: Replica Online

DNA face precizări cu privire la extinderea plajelor de pe litoralul Mării Negre

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Vergil Chițac a răspuns, de asemenea, și altor întrebări adresate de jurnaliștii prezenți. Una dintre probleme stringente fiind înghesuiala din parcările constănțene. De altfel, cu câteva zile în urmă, edilul lansa un apel destinat locuitorilor din Constanța, în care îi ruga pe aceștia să ia în calcul problema spațiului restrâns de parcare al orașului, atunci când își achiziționează un nou autoturism.

„O sa facem o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat cu regulamentul parcărilor. Cu ce am greșit noi că propunem un regulament făcut din 2019? O să vedem ce o sa fie acum în consultare. Situația este atât de complexă încă orice decizie am lua, vom nemulțumiți pe cineva. Oriunde am merge în Constanța ne aflam într-un bazar de mașini. Este interesant ca poți să inițiezi un referendum de demitere pentru o propunere.”, a declarat Vergil Chițac, pentru sursa menționată anterior.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0 °
-1 °
100 %
1.5kmh
40 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
7 °

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

Un secretar de stat, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și doi directori generali ai instituției sunt, oficial, inculpați într-un dosar privind...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...