Percheziții într-un dosar cu diplome și certificate false

221 de descinderi, 34 de județe și Capitală. Una dintre percheziții a fost făcută la o adresă greșită, Poliția Română a demarat o anchetă internă

Polițiștii de la transporturi, cu sprijinul altor forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat 221 de percheziții, în 34 de județe și în Bucureşti, la o grupare bănuită că ar fi  falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat. Peste 300 de astfel de documente au fost găsite în urma perchezițiilor.

 Potrivit Poliției Române, în 3 martie a.c., „acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare, care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat.”

De altfel, „în urma perchezițiilor, au fost descoperite 346 de înscrisuri, reprezentând diplome de studii, certificate de absolvire, certificate de calificare profesională, suplimente, foi matricole, traduceri legalizate, licențe de pescuit, autorizații de pescuit calcan și atestate, susceptibile a fi contrafăcute, precum și un revolver și 59 de cartușe cu bile metalice, deținut ilegal. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, se arată în comunicatul IGPR.

Control intern în cazul deschiderii greșite

În acest dosar s-a făcut o percheziție și la Clinceni, județul Ilfov, din păcate la o adresă greșită. Astfel, Poliția Română a anunțat, joi dimineață, că se fac verificări în acest caz.

„În ceea ce privește situația înregistrată în județul Ilfov, localitatea Clinceni, investigațiile premergătoare percheziției domiciliare au fost efectuate de către polițiștii de la Direcția Transporturi. Eu consider că s-a greșit de aceea specialiști din Direcția Control Intern vor face verificări și vor lua toate măsurile care se impun. Această acțiune spun foarte răspicat nu a avut la bază o documentare corectă, nu este vina celor care au executat misiunea, știți foarte bine că în astfel de situații se face o documentare înainte și nu este corect să dăm vina pe cei care au ajuns la fața locului, în situația în care documentarea nu a fost una corectă.”, a explicat Lucian Bode într-o conferință de presă de la Aeroportul Otopeni.

Aproape 200 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri

Articolul precedentCine-i trage preșul de sub picioare lui Dan Voiculescu?
Articolul următorIohannis îi cere ministrului Justiției explicații, cu privire la dosarul „10 august”, clasat de Tribunalul București