2.2 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 981

Vlad Voiculescu ar putea reveni la Sănătate

Ioana Mihăilă (foto Facebook)

În cursul zilei de astăzi, actualul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, a fost întrebată despre șansele reale ale fostului ministru, Vlad Voiculescu, de a reveni în Ministerul Sănătății. Mai exact, într-un interviu acordat Hotnews.ro, ministrul a fost întrebat despre postul vacant de secretar de stat și dacă acesta ar putea, la un moment dat, să revină lui Vlad Voiculescu.

Ioana Mihăilă susține că Vlad Voiculescu nu și-ar fi manifestat intenția de reveni în Ministerul Sănătății

Conform declarațiilor ministrului, Vlad Voiculescu nu și-ar fi manifestat intenția, cel puțin nu până acum, de a reveni pe un nou post, cel de secretar de stat, în cadrul Ministerului Sănătății, însă nu exclude posibilitatea ca acesta să ajungă să fie, ulterior, numit. „Suntem încă în procesul de selecție și de a convinge oamenii să vină”, a declarat aceasta, adăugând despre Voiculescu următoarele: „cred că îl voi lăsa pe dumnealui să vină cu propunerea. Nu este vorba să mă sune. Cred că aștept ca Vlad să se decidă ce vrea să facă pe viitor și care este viitorul lui, implicarea lui în domeniul sănătății”, a declarat ministrul, potrivit sursei citate anterior.

Mai mult, Mihăilă a mai spus că în ultima perioadă ar fi vorbit cu Vlad Voiculescu, ultima dată chiar acum trei zile, amintind și de lucrurile pe care cei doi le au în comun: „aceleași principii, aceleași credințe, aceleași dorințe pentru sistemul de sănătate – evident că nu întrerup legăturile și evident că mă întâlnesc și vorbesc cu domnul Voiculescu”, a mai spus aceasta.

În declarațiile anterioare nu am exclus posibilitatea de a colabora într-o formă instituțională cu Vlad Voiculescu pe viitor. Despre cel de-al doilea post de secretar de stat: suntem încă în procesul de selecție și de a convinge oamenii să vină.

ioana Mihăilă, la interviurile HotNews LIVE

Primarul PSD din Limanu înmoaie tonul: „Nu am spus că are interzis”

Primarul PSD din Limanu înmoaie tonul: „Nu am spus că are interzis”

Foto: preluare Digi24

Dacă în cursul zilei de ieri, primarul PSD al comunei Limanu, cea de care aparține satul Vama Veche, îi recomanda premierului Cîțu să nu vină în cunoscuta stațiune turistică de pe litoral, pentru că nu e binevenit, insinuând că în Vama Veche e nevoie de invitație specială de la primărie, astăzi acesta înmoaie tonul, declarând, în realitate, nu i-ar fi interzis premierului să vină în stațiune, ci doar i-ar fi recomandat.

Primarul PSD al comunei Limanu: „Nu am spus că are interzis. A fost o recomandare. Pe turistul Cîţu îl invit oricând la Vama Veche, dar trebuie să ştie ce fac liberalii lui aici”

„Eu ce am avut de spus am spus, dacă dânsul politizează discuţia… A fost un semnal de alarmă cu privire la modul în care sunt alocaţi banii”, a mai spus Daniel Gheorghe Georgescu, cu toate că el este cel care a adus primul în discuție faptul că CJ Constanța (PNL) ar ocoli localitățile administrate de PSD, atunci când vine vorba despre acordarea de sume de bani.

Cîțu are interzis în Vama Veche: primarul PSD i-a recomandat „cu tot respectul” să nu calce „la el în sat”

Vama Veche e bună doar vara? Dacă iubeşte acest loc să îl sprijine. Nu înţeleg de ce un loc trebuie pedepsit doar pentru că este condus de un alt partid? Aceasta este România normală? Dacă iubeşte Vama Veche să ne şi ajute.

primarul PSD al comunei Limanu

Totul a început de la o declarație a premierului Florin Cîțu, în care acesta își manifesta intenția de a petrece, alături de prieteni, o noapte în Vama Veche. Imediat după acestă declarație, primarul reacționa și sublinia faptul că premierul nu ar fi binevenit în Vamă, de vreme ce nu și-a menifestat interesul și în ceea ce privește dezvoltarea localității.

Întrebat despre situația de ieri, Cîțu a declarat, aseară, la B1 TV, că premierul nu înseamnă Consiliu Județean. „În al doilea rând ar fi bine să ne uităm la gradul de colectare a taxelor şi aşa mai departe şi după aceea să discutăm. Dar, să condiţionezi vizita premierului de nişte bani de la buget, pare, aşa, foarte pesedistă chestia asta. Pe vremea pesediştilor se făcea să spui, îmi dai bani şi ai voie să vii aici”, a mai spus acesta.

Spor de antenă pentru angajații Senatului. 695 de angajați primesc 15% din salariul de bază

Foto: Iulia KELT

695 de angajați din cadrul Senatului primesc, în acest moment, spor de antenă, adică 15 % din salariul de bază. Motivul unui astfel de spor ar fi faptul că respectivii angajați ar fi expuși la câmpuri electromagnetice, produse de echipamentele respective. Câmpurile ar avea valori mult mai mari decât cele normale, informează Hotnews.ro.

Spor de antenă, să ajungă la toată lumea

Marea Britanie intră pe lista galbenă

Respectivul spor de antenă este acordat deoarece, la un moment dat, ar fi fost realizate măsurători care să calculeze valorile câmpurilor magnetice. Măsurătorile au fost realizare de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii (INCDPM) Alexandru Darabonț, mai scrie sursa citată anterior.

Ce spune Anca Dragu, președintele Senatului?

În luna februarie, președintele Senatului, Anca Dragu, declara că toți cei 695 de angajați ai Senatului primesc spor de antenă. Mai mult, aceasta a mai spus că nu este, în totalitate, de acord cu aceste sporuri, însă că nu are cum să modifice o lege în vigoare, dând asigurări că în viitor va analiza situația și va găsi o soluție, tot legală.

Potrivit Hotnews.ro, care a cerut Senatului un drept la replică actualizat, „sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare se acordă conform prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 917 din 20 decembrie 2017 (..), pe baza expertizei emisă de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii (INCDPM) Alexandru Darabonț.”

Marea Britanie intră pe lista galbenă

Foto: Pixabay.com

Marea Britanie a intrat, în mod oficial, în lista galbenă. Astfel, în hotărârea publicată de Guvern în cursul serii trecute, se menționează inclusiv că se va aplica scutirea de carantină în cazul celor care au trecut deja prin boală în urmă cu 15-90 de zile și au documente medicale pentru a dovedi asta. Scutirea de la carantină va fi, de asemenea, valabilă pentru copiii de sub trei ani, fără nicio clauză, în timp ce copiii cu vârste cuprinse între 3 ani și 16 ani vor trebui să prezinte un test COVID negativ. Cei care petrec mai puțin de trei zile pe teritoriul țării noastre beneficiază și ei de scurtire de la carantină.

Țările aflate, în momentul de față, în zona roșie

  • Maldive
  • Seychelles
  • Bahrain
  • Uruguay
  • Argentina
  • Costa Rica
  • Capul Verde
  • Trinidad si Tobago
  • Lituania
  • Paraguay
  • Columbia
  • Chile
  • Suedia
  • Nepal
  • Georgia
  • Brazilia
  • Letonia
  • Olanda
  • Suriname
  • Franța
  • Kuweit
  • India
  • Africa de Sud

Țările aflate în zona galbenă. Marea Britanie, printre ele

  • Cipru
  • Belgia
  • Bolivia
  • Slovenia
  • Grecia
  • Estonia
  • Danemarca
  • Sint Maarten
  • Andorra
  • Botswana
  • Malaysia
  • Puerto Rico
  • Mongolia
  • Croația
  • Guyana
  • Peru
  • Iran
  • Luxemburg
  • Emiratele Arabe Unite
  • Turcia
  • Belarus
  • Elveția
  • Timorul de Est
  • Sri Lanka
  • Canada
  • Oman
  • Bahamas
  • Marea Britanie

Documentul integral poate fi descărcat de aici.

Mai mult, în cursul serii trecute, Secretarul de Stat, Raed Arafat, a spus că Marea Britanie a fost inclusă pe lista galbenă în ciuda incidenței scăzute a cazurilor de COVID. Motivul este prezența tulpinii indiene, pe teritoriul acestei țări. Experții sunt de părere că această tulpină este extrem de contagioasă, astfel că au făcut o excepție de la regulă, în cazul Marii Britanii.

Marea Britanie instituie „poliția vacanțelor”

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea la copii: „Vorbim despre aceleași reacții adverse găsite și la cei de peste 16 ani”

Valeriu Gheorghiță (Facebook)

În scurt timp, vaccinul anti-Covid va putea fi administrat inclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, dat fiind că la finalul lunii Agenția Europeană a Medicamentului urmează să dea autorizare pentru acest segment de vârstă.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, spune că, din cercetările efectuate, vaccinul nu are alte reacții adverse la copii decât cele cunoscute până acum, iar administarea serului mai depinde în continuare de câteva formalități.

Pe 29 – 30 mai, Agenția Europeană a Medicamentului va emite autorizare pentru copiii cu vârste de 12 – 15 ani. Vorbim despre aceleași reacții adverse găsite și la cei de peste 16 ani. Nu s-a identificat nicio reacție adversă atipică. Comisia ia act de această recomandare, definește autorizarea, se traduce prospectul în limba română și putem administra vaccinul”, a declarat Valeriu Gheorghiță, citat de Aleph News.

Acesta a comentat și solicitarea șefului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) transmisă statelor de a dona dozele de vaccin în loc de a a trece la vaccinarea copiilor, sfat legat doar folosirea cu prioritate a numărului de doze pe care fiecare țară în parte le-a contractat.

Pentru regiunea Europei au fost contractate mai multe doze, încât putem asigura vaccinarea copiilor, dar putem să și donăm”, a explicat Gheorghiță.

Iar în România dozele par a fi mai mult decât suficiente, în condițiile în care în ultimul timp numărul românilor care se vaccinează a scăzut considerabil. O situație deloc îmbucurătoare, dat fiind că mai avem mult până când putem vorbi de o imunitate de grup. Ieri, potrivit datelor oficiale, România a ajuns la 4.232.837 de persoane vaccinate, dintre care 3.361.054 au făcut schema de imunizare completă.

Ținta de 10.4 milioane este echivalentă cu imunitatea de grup. Avem nevoie să diminuăm circulația virusului. În România, avem de 2-5 ori mai multe persoane care nu știu că au trecut prin boală. Când avem o rată de incidență de 1 la mie, rata raportată era de 6 la mie, aveam de 6 ori mai mulți decât cei raportați. 35% dintre persoanele care au trecut prin boală au fost și vaccinate”, a mai spus Valeriu Gheorghiță pentru sursa citată.

Orban, viitorul președinte al României?

Ludovic Orban
Ludovic Orban / Foto: Facebook

Cum premier nu i-a mai fost dat să fie, președintele liberalilor, Ludovic Orban, țintește spre următoarea funcție în stat, și-anume cea de președinte al țării. Cu toate că nu există nicio declarație oficială, în acest sens, Orban nu neagă o eventuală candidatură, ba din contră: o sugerează voalat.

Ludovic Orban este președintele PNL, așadar, în opinia acestuia, candidatura i se cuvine

„Până în 2024 avem un preşedinte al României, Klaus Iohannis, noi suntem în parteneriat cu preşedintele României”, a spus Ludovic Orban, întrebat despre o eventuală candidatură, adăugând că până în 2024 mai este timp pentru a lua decizii.

Sigur că odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al PNL am în calcul şi această eventualitate, că sunt un om serios care are o gândire strategică

Ludovic Orban, într-o conferință de presă susținută la Constanța

Ceea ce îi scapă actualului președinte al PNL din vedere este că până la o eventuală candidatură la prezidențiale, acesta are de trecut prin alegeri interne, pentru stabilirea viitoarei conduceri a PNL. În momentul de față, acesta este singurul candidat oficial, ce-i drept. Chiar și așa, eventualii viitori „rivali” nu sunt excluși.

Mai mult, nume sonore din PNL au declarat că au de gând să îl susțină pe Florin Cîțu pentru funcția de președinte al partidului, cu toate că premierul nu a confirmat o candidatură și nici eventualul post vizat. Unul dintre susținătorii lui Florin Cîțu este primarul Municipiului Cluj Napoca, Emil Boc.

Astfel, până la alegerile prezidențiale mai avem patru ani în care se pot întâmpla foarte multe. Dincolo de alegerile interne, Ludovic Orban va trebui să-și mențină reputația intactă până în 2024, astfel încât să-i convingă pe colegi să-l arunce în cursa electorală, din partea partidului.

Iar asta, în mod sigur, nu i-ar asigura fotoliul de președinte al țării, fiind nevoit, mai apoi, să-și impresioneze inclusiv votanții, capitolul la care Orban nu a stat prea bine, în ultima perioada.

Simonis, aproape sigur de reușita moțiunii PSD

Universitatea condusă de Tudorel Toader va derula proiecte de cercetare comune cu o universitate din Rusia

Sursa Foto: UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), al cărei rector este fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, are planuri mari.

După ce reprezentanții UAIC au participat la Forumul Internațional al Învățământului Pedagogic, organizat de Ministerul Științei și Învățământului Superior din Federația Rusă, unitatea de învățământ superior din Iași a anunțat că intenționează să încheie un parteneriat cu Universitatea Federală din Kazan. Parteneriatul, potrivit anunțului oficial – strecurat totuși printre rânduri – presupune derularea de proiecte de cercetare comune și înființarea unui lectorat de limbă română la Kazan.

Universitatea de stat din Kazan își are sediul în Kazan, Tatarstan, Rusia, și a fost fondată în 1804, evenimentul pe care l-a organizat în calitate de partener fiind la a VII-a ediție. UAIC și-a făcut simțită prezența în prima zi a evenimentului, fiind reprezentată de rectorul Tudorel Toader, prorectorul pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare Daniela Cojocaru, coordonatorul programului de masterat didactic Constantin Cucoș, directorul departamentului de învățământ preuniversitar Bogdan Constantin Neculau și Ludmila Bejenaru, din cadrul Facultății de Litere.

Forumul Internațional al Învățământului Pedagogic s-a desfășurat pe parcursul a două zile, până azi, și reunește peste 1.500 de participanți din 40 de țări.

Reprezentanții UAIC au participat online la seria de sesiuni speciale „Pregătirea profesorului-educator în secolul XXI”, alături de alte 18 universități.

Evenimentul reprezintă o platformă științifică pentru a prezenta, dezbate și promova cercetarea științifică în domeniul învățământului pedagogic.

În cadrul forumului au loc sesiuni plenare, întâlniri ale grupurilor de cercetare, sesiuni speciale ale universităților, mese rotunde, simpozioane, sesiuni de postere, prezentări de carte în format fizic, online sau hibrid”, se arată în comunicatul UAIC.

Vârsta de pensionare nu va crește – cel puțin nu acum

Foto: Facebook

Cu toate că, în ultima perioadă, declarațiile liderilor din coaliție, referitoare la vârsta de pensionare s-au contrazis una pe alta, premierul Florin Cîțu vine cu propria variantă. În timp ce Ludovic Orban și Dan Barna au declarat în mod voalat că ideea ar fi încă pe masă, Cîțu face front comun cu ministrul Muncii, Raluca Turcan și declară că, în momentul de față, nu se pune problema unei discuții oficiale, în acest sens.

Florin Cîțu, despre creșterea vârstei de pensionare: „Nu. Sunt mai multe soluţii şi nu avem nimic concret în acest moment”

Cu toate astea, premierul a mai spus că Guvernul analizează, în general, ceea ce se întâmplă și în alte țări. „Ideea pe care au speculat-o este aceea că se discută despre un obiectiv de a creşte speranţa de viaţă în România. Nu e nicio legătură, dar este un obiectiv foarte bun, important pentru noi. Înseamnă că vom fi mai sănătoşi, vom fi mai puternici, o societate mai puternică, mai sănătoasă. Sunt două obiective: eliminarea sărăciei şi de a creşte speranţa de viaţă în România”, a declarat Florin Cîțu, aseară, B1Tv, citat de Agerpres. La întrebarea referitoare la corelarea speranței de viață cu vârsta de pensionare, premierul a declarat că asta vom vedea atunci când vom face legea pensiilor. „Nu discută nimeni de aşa ceva acum„.

„Dacă nu facem nimic, în 15 ani sistemul de pensii colapsează”

Florin Cîţu a mai spus, de asemenea, că în momentul de față nu ar exista niciun scandal în legătură cu pensiile. „Eu am spus anul trecut că nu e bine să comentăm doar zvonuri şi doar ştiri care apar pe la colţuri. Rolul Opoziţiei este clar acela de a exagera, de a manipula, de a zbiera. În acest moment, există în coaliţie un grup de lucru care se ocupă de reforma pensiilor şi la Ministerul Muncii”, a mai spus premierul, dând asigurări că, la un moment dat, va exista o reformă a sistemului de pensii care are un obiectiv foarte clar, coform spuselor lui Cîțu.

…Nu doar de a recalcula pensiile în România, obiectivul este de a reaşeza sistemul de pensii să fie sustenabil şi peste 10, şi peste 15 ani. Aşa cum este astăzi, dacă nu facem nimic, în 15 ani colapsează

Florin Cîțu

Simonis, aproape sigur de reușita moțiunii PSD

Foto: Facebook

Potrivit deputatului social democrat, Alfred Simonis, conceptul de guvern de uniune naţională nu ar mai fi actualitate în momentul de față. „Dacă Guvernul va fi demis, cred că premierul ar trebui să vină de la PSD. Dar ştim foarte bine că preşedintele a încălcat Constituţia când a fost vorba de nominalizarea prim-ministrului”, a declarat Alfred Simonis, astăzi, într-o conferinţă de presă.

Simonis jubilează: „Dacă moţiunea va trece, înseamnă că aceste partide nu mai au majoritate, asta înseamnă ca s-a format o nouă majoritate, anti unui premier propus de PNL”

Mai mult, Alfred Simonis este de părere că, în cazul în care nu se va găsi o nouă formulă de premier, se poate ajunge la alegeri anticipate, cetățenii fiind, din nou, puși în postura în care să aleagă. Cu toate că, potrivit lui Simonis, aceștia ar fi ales deja la precedentele alegeri parlamentare, când PSD a depășit (cu puține procente) PNL.

Idee de text pentru invitație la nuntă, de la Arafat: „Vă rugăm să aduceți documentul care dovedește că ați fost vaccinat”

Alfred Simonis a pretins că ar fi purtat discuţii cu parlamentari din imediata apropiere a Guvernului, pentru susţinerea moţiunii de cenzură, și suprinză: unii dintre aceștia s-ar fi arătat dispuși să o voteze, declarându-se profund nemulțumiți de prestația actualului Executiv. „Discuţii sunt în permanenţă cu parlamentarii. Am discuţii în fiecare zi cu colegi din mai toate forţele politice. Guvernul acesta poate fi demis şi spun asta având informaţii de oameni extrem de supăraţi din PNL, USR şi chiar UDMR. Dacă va pica actualul guvern, prima opţiune este să numim premier de la PSD”, a mai spus Alfred Simonis.

Reamintim că PSD a anunțat că va depune o moțiune de cenzură pentru înlăturarea Guvernului condus de Florin Cîțu, în data de 14 iunie.

Idee de text pentru invitație la nuntă, de la Arafat: „Vă rugăm să aduceți documentul care dovedește că ați fost vaccinat”

Foto: Digi24

Deja este oficial că de la 1 iunie se mai relaxează din măsurile restrictive, inclusiv în ceea ce privește numărul de persoane care pot participa la un eveniment. Iar dacă persoanele participante sunt vaccinate, cu atât mai bine, pentru că dovada vaccinării ar putea asigura accesul mai multor invitați.

Potrivit Hotărârii de Guvern, numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.

Pe acest subiect a vorbit și Raed Arafat, care a explicat că e în sarcina organizatorului să să se asigure de faptul că invitații sunt vaccinați, dacă vrea să depășească numărul maxim de persoane. Secretarul de stat a dat ca exemplu o nuntă, unde organizatori sunt mirii.

La invitație trebuie să spună: vă rugăm să aduceți documentul care dovedește că ați fost vaccinat. Dacă cineva nu are documentul, organizatorul răspunde. Creșterea capacității la nunți, la săli de sport și la orice eveniment este decizia organizatorului.

Există un plafon până unde te duci fără să crești capacitatea, iar atunci te duci pe regulile generale – testare, vaccinare, trecere prin boală, dar dacă aduci oameni la capacitate maxină, atunci trebuie să te asiguri că toate persoanele au dovada vaccinării”, a spus Arafat, citat de Digi 24.

Ca regulă însă, nunțile, botezurile, mesele festive și parastasele pot fi organizate cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise, dacă incidența este sub 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

Arafat a mai atras atenția că vor fi făcute controale și că vor fi aplicate sancțiuni, dacă regulile nu sunt respectate, însă a asigurat că, în cazul în care un invitat prezintă un certificat de vaccinare fals, răspunderea îi aparține lui, nu organizatorilor.

Guvernul a anunțat noi relaxări, valabile de la 1 iunie

Florin Cîțu / foto: Facebook Guvernul României

Guvernul a stabilit astăzi, noile măsuri care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Astfel, activitățile culturale vor putea fi organizate în spații deschise cu cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Condiția este ca incidența COVID să fie mai mică 3 la mia de locuitori. La aceste activități pot participa doar persoanele vaccinate cu schemă completă, pentru care au trecut 10 zile de la rapel, au un test COVID negativ sau sunt între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale. Numărul participanților poate crește peste 1.000 dacă toți sunt vaccinați. Se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 6 persoane la 8 persoane. Nunțile, botezurile, mesele festive și parastasele pot fi organizate  cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise, dacă incidența este sub 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. 

Guvernul a decis: Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană

Guvernul a mai dispus, de asemenea:

  • Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Masca de protecție rămâne obligatorie. Numărul spectatorilor poate fi mai mare cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Locurile de joacă în spații închise se pot redeschide cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
  • Competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori atât în spații închise, cât și deschise, la capacitate de 25%, dacă incidența în localitate este sub 3 la mie.  Pot asista doar persoanele vaccinate, cele care au un test negativ și cele care au trecut prin boală în urmă cu cel mult 90 de zile. Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 sau prezintă rezultatul negativ al unui test COVID  șise vaccinează înaintea intrării în locația de desfășurare a evenimentului.
  • Sălile de sport și fitness pot funcționa cu 70% din capacitate dacă incidența este mai mică de 3 la mie,  cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. Dacă incidența este până în 4 la mie, capacitatea scade la 50%. Totuși, poate fi permis accesul mai multor persoane, dacă acestea sunt vaccinate. 
  • Se reia activitatea piscinelor închise, cu 70% din capacitate dacă incidența COVID este sub 3 la mie, a mai anunțat Guvernul.
  • Restaurantele pot funcționa cu capacitate până la 70% acolo incidența este sub 3 la mie, în intervalul orar 5,00-24,00. Capacitatea poate crește dacă toți clienții sunt complet vaccinați e cel puțin 10 zile. 
  • Gradul de ocupare al spațiilor de cazare din stațiunile de pe litoral poate crește de la 70% la 85%. Dacă toți turiștii sunt vaccinați, administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă.
  • Se redeschid barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Pot intra doar persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Creșterea gradului de ocupare crește la 70% din capacitatea maximă a spațiilor pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența este sub 3 la mie. 
  • Se pot organiza festivități pentru finalul de an școlar în spații deschise, cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, au un test COVID negativ sau au trecut prin boală într-un interval de cel mult 90 de zile. 
  • Masca de protecție poate fi eliminată la locul de muncă, în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie complet vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.
  • Activitatea la locul de muncă va fi realizată cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare al angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARSCoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și de numărul de angajații aflați în intervalul de 90 de zile de la data testului pozitiv, pentru salariații care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.
  • Pot intra în România fără carantină persoanele vaccinate, cei care au trecut prin boală în înterval de cel mult 90 de zile, cei cu test PCR negativ. Copiii până la 16 ani pot intra în baza unui test negativ. Străinii pot intra în România în scopuri turistice.

Guvernul a emis, de asemenea și un document: acesta poate fi descărcat AICI 

Masca nu va mai fi obligatorie în spațiile închise pentru cei vaccinați (surse)

Poliția Română atrage atenția asupra unei noi înșelătorii prin SMS: „Pachetul dumneavoastră este pe drum, urmăriți-l aici”

Foto: Pixabay.com

Poliția Română avertizează: a apărut un nou tip de înșelătorie, de data aceasta prin sms. Mai exact, în ultima perioadă, mai multe persoane au primit mesaje text de tipul „Pachetul dumneavoastră este pe drum, urmăriți-l aici”, urmat de un link al unui domeniu necunoscut.

Poliția Română atrage atenția tuturor utilizatorilor de smartphone să nu deschidă astfel de link-uri

Așadar, dacă din întâmplare ați primit un mesaje de acest fel, cea mai bună soluție este să le ștergeți de urgență. Sub nicio formă nu este indicat să accesați link-ul trimis prin mesaj, întrucât acesta se va deschide într-un site fals care va pretinde că aparține unui operator de curierat internațional, ca mai apoi utilizatorului să i se solicite descărcarea unei aplicații, sub pretextul primirii de informații în legătură cu presupusul colet care, firește, este inexistent. Numărul expeditorului poate fi atât din țară, cât și din afară.

În mod aproape sigur, imediat ce aplicația va fi instalată, va atrage după sine viruși care, ulterior, ar putea să faciliteze accesul infractorilor la conturile afiliate telefonului: adrese de e-mail, conturi de Facebook, parole și chiar usere și parole ale aplicațiilor bancare folosite.

Orban anunță că data viitoare va trebui să plătim pentru vaccinul anti-Covid

Pentru a evita alte noi tentative de fraudă ale infractorilor, redacția noastră vă sfătuiește să fiți precauți în ceea ce privește link-urile primite de la surse pe care nu le cunoașteți. Ele pot fi trimite prin sms, WhatsApp, e-mail sau chiar mesaj privat pe Facebook.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
57 %
5.1kmh
0 %
D
2 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...