-3.8 C
București
joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 781

Cîțu vrea certificat verde, în Capitală și județul Ilfov

Foto: Ziarul de Iași
Foto: Ziarul de Iași

Premierul interimar Florin Cîțu a afirmat, după ședința de guvern de joi, că se ia în considerare introducerea certificatului verde (vaccinare sau trecere prin boală) ca o variantă de menținere deschisă a activităților economice în zona București – Ilfov. Afirmația lui Cîțu vine în contextul în care zona Capitalei nu poate fi carantinată, în ciuda incidenței foarte mari, cu aceeași ușurință ca o comunitate mică, având în vedere ca mare parte a populației din Ilfov lucrează în București.  De altfel, Cîțu a precizat că nu se ia în calcul acest lucru, „nu în acest moment. Și anul trecut a fost această discuție și nu a funcționat”, însă a menționat că se uită la alte măsuri care să împiedice răspândirea virusului.

„Un lucru pe care l-am discutat cu ministrul Sănătății este acela de a cere certificatul verde pentru toate activitățile economice în care intrăm în contact cu persoane. Dacă vrem să avem economia deschisă, ar ajuta foarte mult. Nu am discutat despre a reduce numărul orelor de funcționare în weekend pentru activități economice. A avea certificat verde pentru orice activitate economică e un pas important, ne gândim la acest lucru”, a declarat Florin Cîțu.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, premierul interimar a anunțat că proiectul de lege, inițiat de Ministerul Sănătății, privind obligativitatea certificatului digital UE privind COVID pentru personalul medical, pentru personalul din cadrul IGSU, pentru Inspectoratul General de Aviaţie şi pentru cel din laboratoarele medicale, a fost depus în Parlament.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiţii:

a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. Costul testelor va fi suportat de angajați, din fonduri proprii.

„Faţă de varianta care se afă în dezbatere publică din data de 27 septembrie pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, noua versiune prevede introducerea obligativităţii certificatului digital şi pentru Ministerul Sănătăţii şi unităţile subordonate, respectiv pentru reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi unităţile subordonate. Măsurile sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creştere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranţa pacienţilor, dar şi a personalului medical. Menţin afirmaţia că sistemul medical, prin excelenţă, se bazează pe ştiinţă, inovaţie şi tehnologie, în care un loc important îl deţin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Ministrul Sănătății: angajații din sănătate trebuie să se vaccineze sau să suporte testarea din propriul buzunar

Cresc prețurile la alimente, iar anul 2021 reprezintă un an al scumpirilor record

Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Alimentele au cunoscut majorări drastice, iar prețurile continuă să crească.

România se confruntă cu o avalanșă de scumpiri, anul 2021 fiind anul în care am plătit chiar și cu 15% mai mult pentru legume, fructe sau carne.

Au existat scumpiri în lanț și în ceea ce privește carburanții, gazele sau electricitatea. Cu toate acestea, principala grijă a românilor rămâne prețul pe care sunt nevoiți să-l plătească pentru coșul zilnic de cumpărături.

Jurnaliștii Digi24 au mers în magazin să afle cât îi costă pe oameni coșul zilnic.

Prețurile cresc, salariile stagnează. ”Suntem ai nimănui. Muncim de dimineață până seara, 15 ore, 20 de ore. Pentru nimic”

Suntem ai nimănui, eu așa consider. Ne simțim ai nimănui. Problema e că noi suntem tineri și muncim de dimineață până seara, 15 ore, 20 de ore și degeaba. Dar sunt bătrânii, copiii care nu știu ce timpuri vor prinde”, a declarat o persoană aflată în magazin.

În același context, echipa de jurnaliști a calculat prețul unui coș de cumpărături, stabilind multiple majorări.

– un kilogram de zahăr costă 3 lei, anul trecut era 2,5 lei;

– un litru de lapte costă 6 lei, cu 6% mai scump decât anul trecut;

– un litru de ulei costă 8,9 lei. Anul trecut, același produs costa 6,2.

Românii plătesc cu 14% mai mult pentru coșul de cumpărături

Adăugând și alte produse, printre care lactate și carne de porc, jurnaliștii au stabilit că românii plătesc aproximativ 90 de lei, doar pentru produse alimentare. De asemenea, valoarea coșului de cumpărături este cu 14% mai ridicată decât în anul 2020.

Dacă adăugăm creșterea prețului la energie electrică și gaze, dacă adăugăm și creșterea prețului la combustibil care crește prețul la transport pe kilometru, toate acestea reprezintă 8-10% în calculul prețului pentru un produs alimentar”, a precizat Dragoș Frumosu, Sindalimenta.

Conform consultanților economici, românii vor fi nevoiți să plătească din ce în ce mai mult pentru alimente. Mai mult, se estimează scumpiri alarmante, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.

Generaţia Z: tinerii născuți între 1995 și 2010 sunt mai conștienți de risipa alimentară

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Generația Z este formată din cei născuți între 1995 și 2010. Tinerii sunt cunoscuți ca succesorii celor numiti „millennials”, dar și cei care manifestă o mult mai mare grijă în fața problemelor legate de mediu.

Conform unui studiu recent, Generația Z este aceea care:

– alege să refolosească şi să recicleze ambalajele (55%);

– alege să colecteze selectiv gunoiul (30%);

– 61% dintre ei sunt de părere că, în decizia de cumpărare, foarte mult contează ca un brand să fie sustenabil.

Generația Z: tinerii care au adoptat un stil de viaţă prin care se asigură că şi ei contribuie la atenuarea problemelor climatice

În urma cercetării s-a observat că fetele sunt cele care au comportamente sustenabile mai pronunţate decât băieţii. Astfel, 53% dintre tinerele din România aleg să cumpere haine second hand (vs. 24% dintre băieţi). Mai mult, 46% refolosesc ambalajele de plastic (vs. 32%), iar 17% dintre ele reduc consumul de carne (vs. 9%).

Scopul unui brand sustenabil trece dincolo de a face bani. În loc să se concentreze doar asupra profiturilor, un brand sustenabil integrează cu succes problemele de mediu, economice şi sociale în operaţiunile sale de business. Iar aşteptările cumpărătorilor români, în special ale celor tineri, se îndreaptă puternic în această direcţie”, a precizat, Geanina Ioan, CEO Chilli Ideas.

Reciclare, grijă față de natură și combatarea risipei alimentare

De asemenea, aceasta a precizat că, înainte de a lua decizia de achiziţie, 6 din 10 tineri români vor să ştie dacă brandul de la care urmează să cumpere este sau nu sustenabil.

Mai mult, o bună parte dintre ei au adoptat un stil de viaţă prin care se asigură că şi ei contribuie la atenuarea problemelor climatice.

De exemplu, 39% refolosesc ambalajele din plastic. 70% merg pe jos. În plus, 57% dintre ei evită să arunce mâncarea şi să cumpere mai mult decât consumă. Toate acestea sunt direcţii de care brandurile trebuie să ţină cont. Este o tendinţă în creştere, e aici să rămână. Companiile nu trebuie decât să se alinieze”, a adăugat Geanina Ioan.

Conform Radio Eco Natura, studiul ”Insights PulseZ”, a fost realizat de agenţia de studii de piaţă IZI Data, în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani.

Ciolacu îl trimite pe Iohannis „printre români”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu face un apel la adresa președintelui Iohannis, pe care îl consideră rupt de realitate, cinic și lipsit de responsabilitate, „să coboare printre români, să le vadă suferința”, dar mai ales să își facă datotria și să găsească soluții pentru problemele românilor, sugerând totodată că soluția cea mai bună este organizarea de alegeri anticipate. De altfel, această variantă a fost intens adusă în discuție în ultima vreme, mai mult, pare să fie susținută nu doar de AUR (care ar vrea chiar și suspendarea șefului statului), ci și de USR, în cazul în care nu se poate forma un guvern funcțional.  

„România a ajuns captivă unei găști de iresponsabili, preocupați doar de funcții, bani și satisfacerea orgoliilor politice! Niciodată, în istoria modernă a României, ruptura dintre cei care conduc țara și populație nu a fost atât de mare.  Desemnarea, în batjocură!, a lui Cioloș când românii nu mai au loc – nu doar în spitale, dar și în cimitire! – arată cât de rupt de realitate, cât de cinic și cât de lipsit de responsabilitate este Iohannis! Aproape 400 de morți pe zi! După ce, în urmă cu trei luni, Iohannis spunea că a rezolvat pandemia. Dacă astăzi președintele ar fi față în față cu o familie care și-a pierdut un bunic, o mamă sau un copil, oare ce le-ar spune?? Tot că a învins pandemia??”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Acesta consideră că punctul în care a ajuns România este cu mult peste capacitatea de suportabilitate, ba chiar că a venit „momentul ca Iohannis să coboare printre români, să le vadă suferința, să le vadă lacrimile și, măcar în ultimul ceas, să ia o decizie corectă”, a mai scris Ciolacu, subliniind că un guvern de „specialiști apolitici, care să gestioneze pandemia și economia, până la organizarea alegerilor anticipate” este cea mai bună soluție.

„După atâta distrugere, e momentul să se apuce și să #construiască! Datoria președintelui este să găsească #soluții pentru probleme românilor: epidemia și veniturile care scad dramatic”, a concluzionat liderul social democrat.

Năsui și negocierile aflate în impas. „Țara trebuie guvernată”

Năsui și negocierile aflate în impas. „Țara trebuie guvernată”

Fostul ministrul al Economiei, Claudiu Năsui a afirmat la RFI că varianta unui guvern minoritar USR este „un scenariu plauzibil și foarte posibil”, în contextul în care discuțiile purtate de premierul desemnat cu liderii PNL și UDMR par să fie într-un mic impas. Cel puțin până vineri, când va avea loc o a doua întâlnire, „cu mandatele” pe masă, și care să degripeze motorul negocierilor. Astfel, dacă nu se va putea reface coaliția, așa cum afost ea gândită după alegerile din decembrie 2020, USR ar avea două opțiuni.  

„În primul rând, există și posibilitatea ca aceste negocieri să meargă, să funcționeze și să reușim să avem susținerea coaliției, singurei coaliții pe care o vedem fezabilă, anume PNL-USR-UDMR și în cazul în care această coaliție nu reușește să se pună de acord, singurul lucru responsabil pe care-l putem face și pe care-l vom face este să ne prezentăm în fața Parlamentului cu un Guvern, pentru că până la urmă, țara trebuie guvernată, suntem într-o perioadă grea”, a declarat Claudiu Năsui, la RFI.

Reamintim faptul că România se află într-o criză politică și guvernamentală din 1 septembrie, când premierul Florin Cîțu a decis demiterea lui Stelian Ion, de la Justiție, moment în care cei de la USR PLUS (la acea vreme) și-au anunțat retragerea politică a premierului, precum și depunerea unei moțiuni de cenzură, alături de parlamentarii AUR.

Contrele pe această temă, cine a declanșat criza, continuă și astăzi, fiecare dintre părți considerând-o pe cealaltă vinovată. Astfel, Florin Cîțu a afirmat că, în acest moment, este responsabilitatea lui Dacian Cioloș și a coaliției USR – PSD –AUR pentru ieșirea din criză, lucru pe care Năsui îl contestă. „Nu, domnul Florin Cîțu este cel care a generat toată această criză și care a reușit să demonstreze tuturor în opt luni de zile că nu înțelege ce înseamnă să fie un premier de coaliție. El a fost premierul unui singur partid și dacă stăm să ne gândim bine, nici măcar al unui singur partid, ci al unei părți dintr-un partid, a ignorat complet orice idee de reformă și placa asta, narațiunea aceasta cu USR-PSD-AUR în alianță este o minciună”, a spuis Năsui, adăugând că varianta unui guvern minoritar USR, propus în Parlament este „un scenariu plauzibil și foarte posibil”.


USR ia în calcul alegerile anticipate și se alătură celor de la PSD și AUR

Ce cumpără românii din piață: pește, conserve și medicamentele ”anti-Covid”

Captură video -Știrile Pro Tv
Captură video -Știrile Pro Tv

România se clasează pe locul 5 în lume la numărul de decese Covid, doar în ultima săptămână. Românii refuză să înțeleagă conceptul de criză sanitară, de grijă, de vaccin sau ideea că un gest ”basic” poate face diferența între ATI și viață.

S-ar spune că nu toți sunt primitivi. Nu toți. Doar că România deține o rată de sub 30% din populaţie vaccinată cu schema completă.

Se ajunge la generalizare, în contextul în care ne clasăm pe un ”fruntaș” penultim loc la vaccinare. Tot la generalizare se ajunge și pentru că spațiul carpato-danubiano-pontic a reușit performanța de a ”lupta” pentru a înregistra cel mai mare număr de decese, dacă se poate, la nivel mondial.

Generalizarea stă și în mândria dacică și ardoarea cu care românii încă tratează cancerul cu zarzavat sau încăpățânarea cu care militează împotriva unui banal test Papanicolaou.

Românii cumpără medicamente antivirale rusești, neautorizate, care ar trata coronavirusul. De unde? De la taraba din piață. De ce? Pentru că vaccinul e gratis.

Pe lista de cumpărături, printre țigări la negru și pește moldovenesc servit pe sub tejghea, și-a făcut apariția și ”tratamentul anti-covid”. Formula minune apare pe tarabele din Iași și Suceava.

Este plasat la loc de onoare, printre de nuci, pește, conserve și biscuiți. Prezintă încredere pentru că vine însoțit de încurajările vânzătoarei.

Românul nu se întreabă dacă persoana care îi oferă tratamentul are pregătire medicală. Românul e setat să cumpere, așa cum vânzătoarea e setată să vândă un medicament fără aprobări și autorizații adus, împreună cu peștele, din Republica Moldova și Ucraina. Că Basarabia-i pământ românesc.

Ce conține vaccinul? Orice încape în mintea românului. Și o cantitate mare de ignoranță și iraționalitate

Un antiviral produs de o companie din Rusia, deținută de un miliardar, a reușit să-i facă pe români să găsească calea, adevărul și viața.

Plătesc 100 de lei ca să lupte și cu virusul, dar și împotriva vaccinului. Victorie dublă.

Plătesc 100 de lei, dar se amuză când își amintesc cum proștii de americani înghițeau clor pentru a scăpa de coronavirus, undeva în 2020.

Plătesc 100 de lei, dar se plâng de minciunile pe care le vinde clasa politică.

Un medicament vândut la negru, care nu este aprobat niciunde în Uniunea Europeană, reușește ceea ce nu a reușit sistemul medical în aproape 2 ani: să-i confere încredere românului de rând.

Ortul popii se dă la ATI, la pachet cu un loc asigurat la subsol, în morga spitalului

Mulți români vor muri de Covid sau vor muri testând ”tratamentul anti-Covid”. Vor muri cei care au refuzat să se vaccineze, și vor muri și cei cărora li se refuză patul de la ATI, deși au bifat tot ceea ce era moral, rațional și civic: vaccinul. Vor muri de o moarte mai ”milostivă”, în timp ce sistemul Sanitar prioritizează prostia maselor.

Vaccinul nu costă și nici nu te face nemuritor. Dar nici cea mai bună strategie de marketing nu are. Unii abia mai respiră în spital pentru că nu au fost deplin satisfăcuți de reclama la Pfizer, Moderna sau AstraZeneca. Alții înghesuie tratamente rusești în plasa cu zarzavat, pește și țigări. Alegeri.

Alegeri personale și un inspector DSP care se face că nu vede: ”Eu știu că sunt folosite, dar nu oficial. Dacă omul își ia și folosește e problema lui, e pe responsabilitatea lui”, a declarat directorul DSP Iași.

DSP se face că nu vede, România se face că virusul nu există, iar locurile de la morgă ajung să se dea pe pile.

Din păcate, vaccinul, chiar și fără reclamă colorată, combate doar boala. Nu și prostia.

USR ia în calcul alegerile anticipate și se alătură celor de la PSD și AUR

USR PLUS

Încurcate sunt căile negocierilor politice, mai ales când miza este una mare. USR s-a putea alătura PSD și AUR în vederea alegerilor anticipate, dacă PNL și UDMR refuză refacerea coaliției de guvernare, iar varianta de guvern propusă de Dacian Cioloș nu va trece de Parlament, mai mult, dacă Iohannis îl va propune pe Cîțu ca premier.

Potrivit unor surse News.ro, miercuri seară în cadrul Biroului Național, liderii USR au decis strategia pentru perioada următoare, iar una dintre variante este cea a alegerilor anticipate, deși președintele Iohannos consideră ca inoportună o astfel de variantă.

De altfel, potrivit Antena 3, guvernul USR cu care s-ar putea prezenta Dacian Cioloș, în Parlament, dacă negocierile cu PNL și UDMR vor eșua, este următorul: Dan Barna – vicepremier și ministru de externe, Vlad Voiculescu / Ioana Mihăilă – Ministru al Sănătății, Cătălin Drulă – Ministrul Transporturilor, Cristian Ghinea – Ministrul fondurilor Europene, Cristina Prună – Ministrul Economiei/Energiei, Stelian Ion – Ministrul Justiției, Dragoș Pâslaru / Oana Țoiu – Ministrul Muncii, Claudiu Năsui / Anca Dragu – Ministrul Finanțelor, Ștefan Pălărie – Ministrul Educației, Dragoș Tudorache – Ministrul Administrației și Internelor, Ionuț Moșteanu – Ministrul Dezvoltării, Iulian Bulai – Ministrul Culturii, George Cățean – Ministrul Agriculturii.

„Pentru mine, în calitate de prim-ministru desemnat de preşedintele României, lucrurile sunt clare. Vom căuta să reformăm coaliţia cu PNL şi UDMR şi pentru asta fac tot ce este posibil pentru a negocia o formulă de guvernare cu preşedinţii celor două partide. Însă, în paralel cu această încercare de negociere, am luat câteva decizii pentru că avem un calendar clar şi scurt pentru a prezenta un guvern în Parlament şi asta se va întâmpla şi dacă ajungem la un acord, şi dacă nu. În aceste condiţii, Biroul Naţional al USR a decis să continue discuţiile cu foştii parteneri, în paralel cu redactarea unui program de guvernare şi propunerea unei liste de miniştri. Dorinţa noastră e refacerea coaliţiei, iar în cazul în care negocierile durează mai mult decât perioada formală sau eşuează e nevoie să oferim o soluţie funcţională pentru un nou guvern”, a declarat Dacian Cioloş, citat de Antena 3.

 În acest moment, alegerile anticipate sunt susținute doar de PSD și AUR, partide care au crescut foarte mult în sondaje, comparativ cu scorurile din decembrie 2020.

Potrivit Art 89 din Constituția României, Președintele României poate să dizolve Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.

Cioloș: „Partidul care își asumă guvernarea în următoarele luni oricum face un sacrificiu, pentru că va fi o perioadă foarte grea”

Percheziții la centrele de vaccinare din Prahova. Asistente medicale, aduse la audieri

Foto: Ro Vaccinare

UPDATE Surse apropiate anchetei susțin că perchezițiile au loc la cabinete medicale din localitățile Ploiești, Bușteni, Sinaia și Valea Călugărească

UPDATE IJP Prahova a anunțat că polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, efectuează 17 percheziții domiciliare, toate în județul Prahova, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid.

Activitatea vizează un centru de vaccinare și patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestor entități.

Faptele urmărite penal sunt de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals informatic și uz de fals.

Cu această ocazie vor fi puse in executare 35 de mandate de aducere emise pe numele suspectilor.

La activitatea menționată participă polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Prahova.



Peste 40 de persoane vor fi aduse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în urma unor percheziții făcute de procurori la mai multe centre de vaccinare din mediul rural.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova fac percheziţii, joi 14 octombrie, în mai multe localităţi din judeţ, într-un dosar privind certificate false de vaccinare. 

Există un dosar privind certificate de vaccinare false, eliberate în comuna prahoveană Ciorani, pe care procurorii îl instrumentează de mai multe luni. Conform surselor apropiate anchetei, o asistentă medicală ar fi folosit parafa unui medic pentru a elibera certificatele false de vaccinare anti COVID.  Peste o sută de persoane ar fi obținut în acest mod certificate verzi false.

Doar că, procurorii au descoperit că nu doar la Ciorani există această practică, ci și în alte centrele de vaccinare din mediul rural din Prahova. 

Pe lista suspecţilor care  vor fi aduși la audieri se află și mai multe asistente medicale, dar chiar și un medic.

Liderul minorităților, după întâlnirea cu Cioloș: „Ar trebui să conteze mult mai mult problemele reale, din lumea reală”

Varujan Pambuccian, liderul minorităților din Camera Deputaților, a explicat aseară pentru Agerpres cum vede situația politică și viitorul guvern, după întâlnirea cu liderii PNL, UDMR și USR PLUS, pusă „la cale” de Dacian Cioloș.

Acesta a caracterizat întâlnirea cam în aceeași termeni ca ceilalți lideri prezenți la sediul PNL, însă consideră că aceasta trebuia să aibă loc și a explicat că discuțiile au fost necesare, arătând că nu se poate concretiza nimic în termen atât de scurt.

Ceea ce a subliniat deputatul a fost că întâlnirea a fost una bună, comparativ cu experiența pe care o are din acest punct de vedere: „Nu a fost o discuţie rea, pentru că a fost într-un ton foarte echilibrat, calm”. Pambuccian, care este deputat de nu mai puțin de 25 de ani neîntrerupți grație voturilor obținute pe filiera minorităților naționale, a punctat că va asigura un echilibru în cadrul viitoarelor discuții.

Iar din ceea ce a declarat „la cald” reiese că personal nu crede într-un guvern minoritar, cum nu crede nici că ar fi facil de refăcut fosta coaliție de guvernare, caracterizat ca fiind „un lucru dificil, nu e imposibil, dar dificil”.

Potrivit acestuia, liderii partidelor ar putea ajunge în timp la un acord, însă pentru început trebuie lăsat trecutul în urmă, deoarece „ar trebui să conteze mult mai puţin persoanele, mult mai puţin grupările şi mult mai mult problemele reale, din lumea reală”.

S-a discutat şi despre trecut, ceea ce după părerea mea este absolut secundar, pentru că acum ce contează este viitorul şi mai ales ceea ce contează este viitorul imediat. Eu am insistat asupra necesităţii urgente de a aborda problemele reale, adică criza energetică, criza alimentară, care se prefigurează şi creşterea inflaţiei şi că, în condiţiile astea, toate lucrurile care ţin de trecut, de neînţelegeri, de tot felul de poziţii foarte colţuroase şi de chestiuni care sunt legate de persoane, pălesc.

(…) Am asistat la multe întâlniri de genul ăsta în viaţa mea şi asta a fost chiar o întâlnire relativ bună. Nu ştiu dacă va avea rezultate imediat, dar sper că va avea rezultate pe termen mediu, pentru că e important să ne concentrăm puţin şi pe lucrurile care contează pentru oamenii din jurul nostru.

Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament – un sprijin predictibil şi pe termen lung.


Eu cred că noi o să avem întotdeauna o atitudine de echilibru şi de construcţii, indiferent despre ce vorbim. (…) Sper să ajungem, prin iteraţii succesive, la o soluţie fericită. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lucrurile în cazul în care nu am ajunge la o asemenea soluţie, pentru că sunt un optimist incurabil”, a explicat deputatul pentru sursa citată.

Tătaru: „Vom trece un val patru cu foarte multe victime și vom aștepta un val cinci”

Nelu Tătaru (Digi 24)

Fostul ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru a făcut o previziune destul de sumbră cu privire la ceea ce se va întâmpla în următoarea perioadă, din punct de vedere sanitar, subliniind faptul că depinde de fiecare din români, în funcție de decizia pe care o iau, „dacă această pandemie se termină sau vom trece un val patru cu foarte multe victime și vom aștepta un val cinci”. Iar acest lucru vine în contextul în care România se află între primele locuri din lume la capitolul decese din cauza Covid, respectiv pe penyltimul din Europa în privința vaccinării.

„Societatea românească nu este o locomotivă electrică, la nivel de percepție încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. La noi campania de promovare s-a oprit la un moment dat, am crezut că lumea a înțeles și va fi o aglomerație la vaccinare cum nu s-a văzut. N-a fost așa. A fost un 2020 spre sfârșit în care toată lumea întreba „da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?”, liste de așteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele „nu treceți peste rând!”, vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat”, a declarat Tătaru, la Digi 24.

Actualul consilier al premierului pe probleme de sănătate a reamintit un lucru pe care l-a susținut încă de anul trecut, cu cel puțin patru valuri ale pandemiei. „O pandemie are un an jumătate-doi și ține 3-4 valuri. S-ar părea că noi vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri”, a mai spus oficialul, care a tras un semnal de alarmă în privința lecțiilor pe care românii nu au reușit să le învețe după primele trei valuri. „S-a terminat fiecare val în parte din care dacă n-am învățat câte ceva, să știm că n-o să fim pregătiți nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiți nici de valul trei, nici de valul patru. Vă asigur că dacă noi nu conștientizăm acum, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci”, a precizat Tătaru, adăugând că următorul val va fi pentru imunizare. „Prin vaccinare sau prin boală. Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare. Avem o populație receptivă de 50%, să zicem, nevaccinați și netrecuți prin boală. Acea populație este pepiniera din care se nasc cazuri și cazurile grave”, a explicat  Nelu Tătaru la Digi24.

De la începutul pandemiei, recordul absolut de cazuri a fost înregistrat marți, 12 octombrie, cu 16.743 de persoane infectate, în timp ce numărul celor decedați din cauza Covid a fost de 442 de persoane.  

Nelu Tătaru: „Această pandemie este foarte greu de controlat”

Cioloș: „Partidul care își asumă guvernarea în următoarele luni oricum face un sacrificiu, pentru că va fi o perioadă foarte grea”

Dacian Cioloș (captură video)

Premierul desemnat, Dacian Cioloș a afirmat că foștii parteneri de coaliție au cerut timp „pentru a vedea dacă partidele lor sunt de acord sau nu să reformăm coaliția”, iar termenul pe care l-a oferit este până vineri, pe considerentul că un eventual guvern susținut de Coaliție este cel mai bun lucru în acest moment. Totodată, Cioloș a precizat că nu se joacă cu mandatul primit de președintele Iohannis.

„Situația politică este instabilă, situația economică se degradează, situația medicală este dezastruoasă. Și, cu toate acestea, primesc întrebări peste întrebări despre jocurile politice care fascinează pe toată lumea în aceste momente. Nu cad pradă disonanței și am răbdare, pentru că în această perioadă trebuie ca cineva să aibă calmul necesar rezolvării unei crize”, a scris Cioloș, miercuri seară, pe pagina sa de Facebook.

Cioloș a subliniat, de asemenea, că nu cere nimănui sacrificii politice, dar că speră ca toți cei implicați să dea dovadă de maturitate pentru a înțelege că „soluțiile implică renunțare, poate o formă de sacrificiu, dar și diplomație. Avem un început de negociere și vă rog pe toți, cetățeni sau oameni de presă, analiști politic sau simpli pasionați de jocul politic, să înțelegeți că de rezultatul din aceste zile depinde viața multor cetățeni ai României. Am fost azi întrebat și dacă am impresia că aș putea fi un premier de sacrificiu. Răspunsul meu e simplu: da, oricine își va asuma guvernarea în următoarele săptămâni și luni va face un sacrificiu. Partidul care își asumă guvernarea în următoarele luni oricum face un sacrificiu, pentru că va fi o perioadă foarte grea”, a mai scris Cioloș, adăugând că un sacrificiu mai mare decât cel de a guverna în această perioadă, din punct de vedere politic, nu cred că există. „Nouă nu ne e teamă de acest lucru”, a concluzionat premierul desemnat.

Potrivit unor surse News.ro, în cazul în care PNL și UDMR vor refuza refacerea coaliției, USR a decis ca Dacian Cioloș să se prezinte în Parlament cu un guvern monocolor, USR. Mai mult decât atât, dacă acesta nu va trece testul votului, iar Iohannis îl va propune pe Cîțu, ca premier, USR să susțină ideea alegerilor anticipate. În acest moment, alegerile anticipate sunt susținute doar de PSD și AUR, partide care au crescut foarte mult în sondaje, comparativ cu scorurile din decembrie 2020.

Întâlnirea dintre Cioloș și liderii PNL și UDMR, fără rezultat

Ana Loredana Predescu: „Până în prezent autoritățile nu au comunicat cauzele incendiilor din spitalele din România”

Ana Loredana Predescu a adresat o interpelare lui Lucian Bode, ministru al Afacerilor Interne, pentru a cere explicații cu privire la securitatea la incendiu în spitalele din țară. Deputata PPU-SL a precizat că autoritățile nu au comunicat cauzele acestor incendii ce s-au soldat cu pierderea a 42 de vieți omenești. Mai mult decât atât, Predescu susține că nu s-au dat garanții că astfel de evenimente tragice nu se vor mai repeta.

Totodată, deputata Predescu, în Plenul Parlamentului, i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, conform legii nr. 307/2006, să-i răspundă, în scris, la câteva întrebări.

 „Dacă pentru clădirile la care funcționau la data producerii incendiilor secțiilor ATI Covid de la spitalul Județean Piatra Neamț, institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” și Spitalu de Boli infecțioase din Constanța au fost emise autorizații de securitate la incendiu sau avize.

În ce condiții și în baza căror documente sau constatări au fost emise documentele de autorizare pentru clădirile în care funcționau secțiile ATI din spitalele menționate mai sus. Dacă spațiile în care funcționau secțiile ATI erau dotate cu instalații de monitorizare a concentrației de oxigen în aerul ambiental, instalații de ventilare, instalații de dedectare a incendiilor”, a precizat Ana Loredana Predescu în Plenul Parlamentului.

În spitalele din România s-au produs 14 incendii, care au provocat decesele a 42 de pacienți

În aceeași ordine de idei, deputata PPU-SL a amintit că imediat după tragedia de la Piatra Neamț, Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență au efectuat controale în toate spitalele din România, dar nu au precizat care au fost principalele deficiențe constatate și dacă au fost rezolvate. De asemenea, ea a mai precizat că Raed Arafat împreună cu Dacian Cioloș au redus personalul care trebuia să verifice senzorii și instalațiile din secțiile de ATI de la 20 de persoane la maxim 5-6.

„Ce măsuri au fost adoptate la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru rezolvarea deficienților constate la aceste acțiuni de control și care nu au fost rezolvate în cadrul termenului de conformare stabilit de echipa care a efectuat controlul”, a conchis Predescu.  

În perioada 14 noiembrie 2020 și până în 1 octombrie 2021 au avut loc 14 incendii în spitalele din România în urma cărora 42 de români și-au pierdut viața.

Ana Loredana Predescu: „Aceasta era problema românilor!!! Siguranța comunității LGBT!”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-3.8 ° C
-2.9 °
-5 °
68 %
1kmh
0 %
J
1 °
vin
4 °
S
8 °
D
6 °
lun
4 °

Ultimul articol

Educația între improvizație politică și instabilitate legislativă. Anatomia unui declin sistemic (1990–2025)

Instabilitatea conducerii: o constantă postdecembristă În perioada 1990–2025, Ministerul Educației a fost condus de 28 de persoane distincte, care au cumulat 33 de mandate ministeriale,...
Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...