30.4 C
București
joi, 11 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 471

Începe vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-COVID

Foto: Pixabay.com

Începând de luni, 16 mai, se dă startul vaccinării cu a patra doză de vaccin anti-COVID. Conform unui anunț făcut de Ministerul Sănătății, serul folosit va fi Pfizer.

Românii de peste 18 ani pot face, începând din 16 mai, a patra doză de vaccin anti-Covid cu serul de la Pfizer BioNTech, a anunțat, astăzi, 11 mai, miercuri Ministerul Sănătății.

Vaccinarea cu a patra doză se face la cerere, la cabinetele medicilor de familie

Administrarea dozei a patra de vaccin Pfizer este posibilă doar pentru cei care au făcut primele trei doze cu un vaccind de tip ARN mesager (Pfizer sau Moderna), potrivit unui comunicat MS.

Vaccinarea cu doza a patra urmează recomandările EMA și ECDC și va începe din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie, mai arată comunicatul, conform Digi 24.

Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager

Important de menționat este faptul că vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.

De asemenea, este recomandată  efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.

Ministrul Apărării: ”Au fost depuse 1400 de dosare pentru posturile de rezervişti voluntari”

Foto: Mapn / Facebook
Foto: Mapn / Facebook

Ministrul Apărării a venit cu precizări în ceea ce privește rezerviștii voluntari, declarând că există o cerere din ce în ce mai mare pentru zona militară.

Vasile Dîncu, a declarat, pentru News.ro, că au fost depuse 1400 de dosare pentru postul de rezervist- voluntar. Procesul de depunere a venit în urma campaniei desfăşurate în primele luni ale acestui an.

Ministrul explică faptul că au fost deja optimizate veniturile celor care se înscriu la această categorie, dar că trebuie mult îmbunătăţit sistemul de salarizare în Armată, dând ca exemplu modul în care este acum plătit un militar profesionist, transmite News.ro, citat de G4 Media.

Trebuie îmbunătățite condiţiile de salarizare pentru zona militară

Am avut pentru zona de rezervişti voluntari, am avut 440 de locuri rămase de anul trecut şi am făcut o campanie în ianuarie-februarie de înscrieri, am avut 1400 de dosare, deci asta înseamnă că este o cerere din ce în ce mai mare pentru zona militară, sigur că trebuie să mai îmbunătăţim şi noi condiţiile de salarizare, dar le-am îmbunătăţit şi cred că asta a fost un succes”, a declarat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu: ”Un militar profesionist are echivalarea în sistemul civil 0 bază, adică muncitor necalificat, nu este normal să se întâmple asta”

Am văzut, de asemenea, am fost într-o mare unitate militară din teritoriu unde erau scoase la concurs vreo 20 de posturi şi aveau 80 de dosare, depuse, asta îmi spune că există o tendinţă de creştere, sigur că va trebui să lucrăm un pic la sistemul de salarizare pentru că, lumea nu ştie, din nefericire modul în care sunt plătiţi militarii este unul sub nivelul misiunii pe care o au. Vă dau un singur exemplu: un militar profesionist are echivalarea în sistemul civil 0 bază, adică muncitor necalificat, nu este normal să se întâmple asta. Încerc să schimbăm aceste lucruri refăcând sistemul de salarizare din Armată şi corelându-l cu adevărat cu sacrificiile care se cer unui militar”, a mai exiplicat ministrul.

Ministrul Apărării: ”Am optimizat condițiile legate de voluntari”

Vasile Dîncu a precizat că au fost optimizate veniturile pe care aceștia le primesc în perioada când nu se află în instrucţie sau cele din perioada de instrucţie.

În plus, se încearcă o adaptare la nivelul de aspiraţie al populaţiei. Conform declarațiilor, acesta este un lucru esenţial pentru a putea aduce resursă umană de calitate.

Pericol de poluare în Portul Constanța, după scufundarea unei barje încărcată cu cărbune din Rusia

Portul Constanța (CT 100)

Alertă de poluare în Portul Constanța, după ce o barjă încărcată cu 1.500 de tone cărbune din Rusia s-a scufundat. Comisarii Gărzii de Mediu au intrat în alertă din cauza riscului de poluare. Barja a fost încărcată cu aproape 1500 tone de cărbune, în dana 119 a portului Constanța. Nava a fost ulterior dusă la dana 99 pentru a se face parte din convoiul alcătuit din mai multe barje care urmau să plece spre Canalul Dunăre Marea Neagră. Barja a început să se scufunde chiar lângă cheu, sub privirile docherilor care au dat alarma. Deși muncitorii au încercat să scoată apa cu ajutorul pompelor, barja s-a scufundat.

Traficul naval nu a fost pericol

Deoarece incidentul s-a produs în imediata apropiere a danei, traficul naval nu a fost pus în pericol, au comunicat autoritățile portului Constanța. Momentan, sunt luate în calcul două ipoteze privitoare la producerea incidentului. Astfel, ori  încărcarea  mărfii a fost defectuoasă, ori a apărut o fisură care a făcut ca barja să ia apă și apoi să se scufunde.

Barja era din Germania și avea proprietar sârb. Cele 1.500 de tone de cărbune au fost aduse din Rusia și urmau să fie transportate  în Serbia. Muncitorii au montat un limitator pentru ca marfa să nu ajungă în mare. Deoarece deasupra apei au apărut urme de ulei, a fost sesizată Garda de Mediu. Autoritatea Navală Română a luat legătura cu armatorul pentru a scoate cărbunele și pentru a aduce barja pe linia de plutire.

Bulgaria va trece la euro de la 1 ianuarie 2024

Ajutoare sociale sau locuri de muncă subvenționate pentru românii care se întorc din străinătate

Diaspora
Diaspora. Sursa foto: impact.ro

Guvernul României vrea să le acorde facilități românilor care se întorc din străinătate. În acest scop, Executivul a lansat un program special destinat celor care decid să se întoarcă în țară. Românii vor beneficia de ajutoare sociale sau de locuri de muncă. Astfel, cei care se întorc acasă vor primi de la stat o sumă care reprezintă 50 la sută din salariu în momentul în care se angajează în România. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că românii care se întorc din străinătate vor primi de la stat 50 la sută din salariu la angajarea în România, dar suma acordată nu va depăşi 2.500 de lei.

„Măsura vizează segmentul de forţă de muncă tânără, dar şi pe cel care depăşeşte 50 de ani şi care se găsește în serioase situaţii de dificultate în a-şi găsi un loc de muncă”, a explicat Marius Budăi.

„O măsură activă, pe care Guvernul a susţinut-o la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, constă în acordarea angajaților a unei sume de maximum 50% din salariu, până la 2.500 de lei, pentru fiecare persoană angajată care se întoarce din străinătate și se angajează în țară.

Proiect separat pentru integrarea românilor care s-au întors în țară

Măsura se va aplica pe o perioadă de 12 luni, începând de la data angajării. Firma trebuie să mențină fiecare angajat pentru încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit sprijin de la stat.

„În funcţie de situaţie, vom avea programe de integrare a lor. Românii care s-au întors sunt din mai multe categorii, sunt muncitori sezonieri, de exemplu (…), oricine are o meserie. Normal că în planul de relansare economică de după revenirea la normalitate vom avea un proiect separat pentru integrarea românilor care s-au întors. Va exista o posibilitate pentru mulţi dintre cei care s-au întors, mai ales cei care au avut activităţi, în ţările în care au muncit, în domeniul agriculturii şi va fi o oportunitate. E un program pregătit la Ministerul Agriculturii, pe care urmează să-l lansăm, dedicat românilor care revin în ţară din diaspora. Cine nu va reuşi să-şi găsească un loc de muncă sau nu va vrea să-şi găsească un loc de muncă va beneficia pentru o perioadă de timp, că există legea venitului minim garantat (…), de ajutor social. Este şi asta o soluţie. Pentru ei nu e valabil şomajul tehnic. (…) Preferăm mai degrabă o integrare. Sunt şi oameni de afaceri care s-au întors (…), putem să le acordăm o formă de sprijin ca să-şi desfăşoare afacerile în România”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.

Descinderi în Târgoviște, la membrii clanului Ghenosu

Bulgaria va trece la euro de la 1 ianuarie 2024

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Ministrul bulgar al inovării şi creşterii, Daniel Lorer, a declarat că Bulgaria va introduce moneda euro la data de 1 ianuarie 2024. Ministrul bulgar al inovării şi creşterii a subliniat că nu există nicio dezbatere cu privire la data sau la decizia asupra a ceea ce trebuie făcut.

„1 ianuarie 2024 este data”, a explicat ministrul. Partenerii din coaliţia de guvernământ de la Sofia au căzut de acord asupra unui plan naţional pentru introducerea monedei euro. În cadrul consiliului de experţi extraordinar convocat de vicepremierul Asen Vasilev, s-a decis ca data introducerii monedei euro să rămână 1 ianuarie 2024, planul urmând să fie dezbătut în cadrul Parlamentului.

„Primul nostru pas este să cădem de acord asupra planului la nivelul consiliului de coaliţie, după care, presupun că va ajunge în parlament. Dar nu există nicio dezbatere despre dată. Acest lucru a fost acceptat de guvernul anterior, aşa că noi ne mişcăm după datele stabilite. În ceea ce priveşte modul în care avansăm, mesajul meu către Parlamentul bulgar şi în special către partenerii de coaliţie este să arătăm o mare responsabilitate pentru acest proces, astfel încât să se poată desfăşura cât mai repede posibil”, a declarat ministrul Daniel Lorer.

Bulgaria este una dintre cele mai sărace ţări ale Uniunii Europene

Timp de o lună de la adoptarea monedei europene, leva și euro vor circula concomitent, moneda națională urmând a fi retrasă treptat din circulație. România nu are o țintă stabilită privind intrarea în clubul statelor care folosesc moneda europeană. Bulgaria a fost admisă împreună cu Croaţia în anticamera euro încă din iulie 2020. Nu va exista nicio perioadă de tranziţie. Astfel, moneda naţională şi euro vor circula concomitent timp de o lună, leva urmând a fi retrasă din circulație la începutul lunii februarie 2024. Bulgarii vor putea schimba moneda națională la un curs fix de 1,95 leva pentru un euro. 19 state membre ale Uniunii Europene folosesc euro. Lituania este țara care s-a alăturat cel mai recent clubului Zonei euro, la 1 ianuarie 2015.

Descinderi în Târgoviște, la membrii clanului Ghenosu

Un bunic ucrainean își îngrijește nepotul rănit: ”Sunt sute de familii în situația asta. Pentru ce?”

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Un bunic din Ucraina a rămas să aibă grijă de nepotul său rănit.

Copilul, rămas orfan la vârsta de 5 ani, se află internat în spital.

Bărbatul poartă numele de Volodimir și se află într-un spital din Lviv, având grijă de nepotul său, Mișa

După cum relatează postul public de la Kiev, în data de 13 martie, familia lui Volodimir a fost prinsă într-un bombardament, în Snihurivka, oraș din regiunea Mikolaev, din sudul Ucrainei.

Deși civililor li s-a promis că vor fi evacuați, coloana a fost atacată de armata rusă.

În urma bombardamentului, mama copilului a murit, încercând să-și protejeze fiul

Conform sursei citate, băiatul a supraviețuit, însă are o leziune cerebrală, după ce a fost lovit de un fragment de schijă. Tatăl său a fost grav rănit, o rafală de gloanțe afectându-i picioarele.

Mișa a fost preluat de paramedici și internat la Spitalul Regional Mikolaev. Din păcate, și instituția medicală a fost bombardată, iar băiatul a fost transportat la Lviv.

Bunicul continuă să aibă grijă de băiatul rănit: ”Rușii sunt o armată barbară. Sunt sute de familii în situația asta. Pentru ce?”

Șeful secţiei de neurochirurgie de la spitalul din Lviv, Mihailo Lovha, a vorbit despre starea micuțului, citat de Libertatea: ”Mișa are fragmente reziduale de os și scurgeri de lichid, un risc ridicat. Copilul este sub tratament cu antibiotice puternice, încă n-a fost operat. În astfel de cazuri, trebuie mai întâi să vindeci zona rănită. Și apoi, a doua etapă, un implant”, a explicat şeful secţiei de neurochirurgie de la spitalul din Lvov, Mihailo Lovha.

Descinderi în Târgoviște, la membrii clanului Ghenosu

Clanul Ghenosu
Clanul Ghenosu. Sursa foto : Gindul

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, fac cinci 5 percheziții domiciliare, în municipiului Târgoviște. Perchezițiile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fapte prevăzute de Codul Penal. Printre persoanele vizate se află și Beniamin Durlă, zis „Beni”, din clanul Ghenosu.

„În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, efectuează 5 percheziții domiciliare, în municipiului Târgoviște.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fapte prevăzute de Codul Penal. La acțiune, polițiștii sunt sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și criminaliști.”, a transmis IGPR.

Florin Ghinea, zis Ghenosu este liderul unuia dintre cele mai violente clanuri din România

Clanul Ghenosu, unul dintre cele mai violente din România, are la activ toate infracțiunile din Codul Penal comise nu doar în România și în Germania, Marea Britanie, Irlanda. Liderul grupării, Florin Ghinea, zis Ghenosu a reușit să scape de mai multe ori de polițiști. În mai 2018, Florin Ghinea, zis Ghenosu a reușit să fugă cu puțîn timp înainte de declanșarea unei ample operațiuni împotriva clanurilor în cadrul căreia au fost făcute 238 de percheziții și au fost implicați 600 de procurori și polițiști. Avea să fie arestat câteva luni mai târziu, la Londra. El a fost adus în România, sub escortă, în 2020.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Marea Britanie, astăzi, 12 februarie, poliţiştii români au preluat, sub escortă, un bărbat de 46 de ani, pe numele căruia există un mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul București, pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani, complicitate la trafic de persoane, încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni și constituire de grup criminal organizat. Schimbul de date și informații a fost realizat prin Biroul Interpol”, potrivit IGPR.

Senatorii dezbat azi Legea offshore

Reclamații în lanț la CNA: Telespectatorii sunt deranjați de reclama la magazinele Jumbo

Foto: Facebook/Jumbo
Foto: Facebook/Jumbo

CNA a fost asaltat de reclamații în legătură cu reclama la magazinele Jumbo.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat reclama la magazinele Jumbo difuzată la tv, după ce forul audiovizualului a primit 12 reclamaţii de la telespectatori, anunță paginademedia.ro.

Membrii CNA au vizionat spotul şi au conisiderat că, deşi enervantă, reclama nu încălcă legislaţia audiovizuală

Nu ai ce să reproşezi. A fost o soluţie care pentru unii e enervantă, dar să ştiţi că şi copiii sunt enervanţi. Ar trebui întrebaţi copiii cum li se pare reclamă. Funcţia şi-o îndeplineşte spotul”, a precizat Mircea Toma, membru CNA.

Mai mulți telespectatori au reclamat spotul publicitar, invocând diverse motive: unii o consideră enervantă, în timp ce alții se tem pentru sănătate.

Una dintre reclamații: ”Va rog din suflet opriţi reclamă cu Jumbo. Deranjează foarte tare neurologic, ţineţi cont că sunt copii cu dereglări mintale care aud această reclamă, și sunt deranjaţi foarte mult!”

 ”Spotul publicitar Jumbo este o tortură psihică. Efectul este cel dorit, adică de a atrage atenția. ÎNSĂ!!!! este stigator la cer! Nu contează nici postul, nici ora la care e dată această reclamă. Ea trebuie eliminată. Un cuvânt repetat obsesiv, cu un debit, volum și tonalitate care te distruge psihic”, declară un telespectator.

 ”Reclamă agresivă şi agasantă la ”Jumbo”, repetându-se multiple ori, pe un ton agresiv, cuvântul ”Jumbo”! Va rog să interziceţi imediat această reclamă abuzivă şi deranjantă! Mulţumesc!”, se precizează într-o altă reclamație.

Reclama ”Jumbo: vă solicit respectuos să luati toate măsurile ce se impun pentru a nu o mai difuza pe nici un canal de televiziune. Această reclamă îmi provoacă stare de stres”, declară un alt telespectator deranjat de spotul publicitar.

Senatorii dezbat azi Legea offshore

Sursa foto: Pixibay

Senatul va dezbate, miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore care reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime. Potrivit legii, statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale. Comisiile pentru buget-finanţe şi pentru energie din Senat au dat, marţi, raport comun de admitere asupra Legii offshore privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, cu 17 voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

Virgil Popescu: Se va asigura securitatea în aprovizionare a ţării, în caz de criză energetică

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că prin modificarea actualei legi se vor debloca investiţiile din Marea Neagră, urmând să fie accelerate investiţiile în onshore-ul de adâncime.  De asemenea, se va asigura securitatea în aprovizionare a ţării, în cazul unei  crize energetice,  România putând deveni şi furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma.

Virgil Popescu a menţionat că, faţă de legea iniţială, impozitul pe venitul suplimentar a fost practic eliminat.

„Prezența lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/ lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În situaţia în care un titular este parte la un acord petrolier care se referă atât la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore sau are calitatea de titular atât al unui/ unor acord/ acorduri petrolier/ petroliere care se referă la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore, prevederile prezenței legi se aplică numai referitor la operaţiunile petroliere desfăşurate cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime”, prevede proiectul.

Actul normativ prevede o modificare a regimului de redevenţe şi a regimului fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare. În 2018 a fost votată o lege offshore care este în vigoare. Coaliţia de guvernare a depus această iniţiativă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offhsore va fi dezbătută, după votul Senatului, de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Eugen Tomac: „În societatea rusă s-au produs rupturi puternice”

Vasile Dîncu: România ar trebui să cumpere submarine pentru că Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult

Captură video/Youtube/Digi24
Captură video/Youtube/Digi24

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că România ar trebui să achiziţioneze submarine, deoarece Marea Neagră s-a aglomerat şi ”este plină de rechini”. Vasile Dîncu a explicat că este important ”să ai lucrul tău”.

”Pentru moment, fiind membri NATO, există o umbrelă care chiar funcţionează. Unii au spus că e bine, alţii au spus că nu e bine, să oprim de la zbor MIG-urile, MIG 21 Lancer. Au fost atâtea accidente, au fost 26 de accidente în ultimii 30 de ani. Au murit oameni şi încrederea în Armată a scăzut în acele momente. (…)Reuşim cu ajutorul şi al străinilor să avem un optim pentru apărare, însă este nevoie, cum spunem noi, ardelenii, să ai lucrul tău”, a declarat Vasile Dîncu.

Industria de apărare are ”două viteze”

Ministrul Apărării a subliniat importanţa faptului de a avea ”lucrul tău”. Vasile Dîncu a declarat că România are un singur submarin-şcoală. ”Delfino e singurul submarin-şcoală. Sperăm ca în viitor să şi producem în România submarine, dar deocamdată trebuie să achiziţionăm submarine pentru că Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult, este plină de ”rechini” şi este nevoie de asta”, a declarat Vasile Dîncu. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că industria de apărare are ”două viteze”, una în sectorul privat care s-a modernizat şi alta în sectorul de stat care a rămas ”la nivelul tranziţiei”. Vasile Dâncu a precizat că un program de înzestrare a Armatei ar dura şapte ani.

”Industria noastră de apărare are două viteze. Avem o industrie de apărare care s-a modernizat prin privatizare, prin firme importante din străinătate. Şi avem o industrie de apărare care a rămas cumva la nivelul tranziţiei, ca să spunem aşa, în care nu a mai fost modernizată tehnica, foarte mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă, nu mai avem specialişti şi avem încă foste întreprinderi de stat din domeniul armamentului care nu sunt la cel mai înalt nivel al performanţei”, a declarat Vasile Dîncu.

Eugen Tomac: „În societatea rusă s-au produs rupturi puternice

Eugen Tomac: „În societatea rusă s-au produs rupturi puternice”

Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac
Sursa foto: Facebook/ Eugen Tomac

Europarlamentarul Eugen Tomac a declarat, pentru B1 TV, că liderul de la Kremlin nu a reușit să își ducă planul la capăt, neașteptându-se din partea Ucrainei să lupte pentru apărarea teritoriului.

 „Nu cred că ăsta este Putin cel care a transmis mesajele de astăzi, pentru că el era obișnuit să anunțe doar victorii. Astăzi ( n.r duminică) am văzut un Putin destul de derutat, destul de hotărât pe linia aceasta, rezistăm, este miza noastră, a declarat Tomac, potrivit stiripersurse.ro.

Totodată, președintele PMP e mai afirmat că în discursul liderului de la Kremlin, în care a îndemant pe ruși să se lupte pentru patria mamă, s-a putut observa lipsa de încredere pe care o are într-o posibilă victorie împotriva Ucrainei.

Războiul președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina va deveni „mai imprevizibil”

„A spus în discurs, este patria voastră mamă, pentru ea ne batem. Faptul că a avut un alt proiect pentru această agresiune împotriva Ucrainei și că altceva se întâmplă se vede foarte limpede. Inclusiv din aceste ieșiri”, a afirmat europarlamentarul român.

De asemenea, Tomac a spus că sancțiunile impuse Rusiei au început să producă efecte, iar Putin „este împins” să recunoască faptul că sunt foarte multe victime de când a dat ordinul invadării Ucrainei.

„Aceste embargouri care sunt impuse din ce în ce mai vehement…80% din producția de energie, ceea ce importăm statele UE din Federația Rusă vin spre statele UE. În societatea rusă s-au produs rupturi puternice”, a afirmat Tomac.

Europarlamentarul a mai precizat că mașina de propagandă la care Kremlinul lucrează funcționează foarte bine, afirmând că populația din interiorul Rusiei este captivă și nu știe cu adevărat ce se întâmplă în Ucraina.

(…) Măsurile luate arată cât de disperată este administrația Putin în condițiile în care oamenii sunt mult mai atașați de Ucraina”, a concluzionat liderul PMP Eugen Tomac.

Reamintim că în ultimele 24 de ore, atacurile armatei rusești s-au concetrat în estul Ucrainei, auzindu-se numeroase explozii în regiunea Lugansk, unde se duc lupte pentru controlul a două localități.

Citește și articolul despre: Vladimir Putin, discurs de Ziua Victoriei: Am văzut cum SUA și minionii săi ne-au amenințat

Ard casele politicienilor. Poliția este în alertă, armata pe stradă

Sursa foto: Pixabay

Protestele masive din Sri Lanka au dus la demisia prim-ministrului, iar mulțimile de oameni au luat cu asalt reședința acestuia, care a fost evacuat în timpul nopții, fiind scos din casă printre focuri de armă și gaze lacrimogene.

În ciuda restricțiilor impuse de autorități, oamenii continuă protestele, iar în ultimele zile șapte persoane și-au pierdut viața, iar 200 au fost rănite. În urma protestelor masive, oamenii au distrus autobuze și mașini care le-au lăsat fumegând în stradă.

Totodată, 50 de case ale politicienilor au fost incendiate, iar manifestanții continuă să protesteze în fața casei prezidențiale, cerând demisia președintelui. Mulți politicieni s-au refugiat și și nu mai apar în public pentru a evita furia oamenilor, informează Digi24.

Ministrul pentru media din Sri Lanka: „Nu mai este deloc sigur, mai ales pentru politicienii de partea guvernului”

Sri Lanka se confruntă cu lipsa de bunuri esențiale, combustibil, medicamente și produse alimentare. Mai mult, au loc mai multe întreruperi de curent în fiecare zi, iar inflația a ajuns la o cotă record.

Guvernul a cerut ajutor din partea FMI, dar negocierile bat pasul pe loc, iar situația celor 22 de milioane de locuitori din Sri Lanka rămâne critică. Țara este condusă de familia Rajapaksa, frații președintelui au ocupat funcții în Guvern, iar nepotul său fiind ministrul Sportului.

Populația a ieșit în stradă din cauza creșterii uriașe a prețurilor la alimente, cu aproape 30% mai mult față de anul trecut. De asemenea, milioane de oameni din Sri Lanka au fost obligați să renunțe la mese.

Pe lângă problema cu aprovizionarea cu hrană, Sri Lanka întâmpină probleme privind combustibilul și medicamentele, iar penele de curent tot mai dese provoacă probleme serioase.

Reprezentanții Guvernului au anunțat că de vină  pentru toată această situație este pandemia de Covid-19, ce a „anihilat” sectorul turistic, principala sursă de venit a țării.

Cu toate acestea, mai mulți specialiști susțin că gestionarea dezastruoasă de către guvern a dus la această situație critică în care se află Sri Lanka.

Citește și articolul despre: Insecuritatea alimentară s-a dublat în ultimii ani. ONU: „Perspectivele de viitor nu sunt bune”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
30.4 ° C
30.5 °
30 °
44 %
2.2kmh
11 %
J
30 °
vin
19 °
S
22 °
D
27 °
lun
28 °

Ultimul articol

Locuințele unor români din Belfast, vandalizate în timpul unor proteste violente antimigrație

Incidente violente aseară în Belfast, capitala Irlandei de Nord, unde locuințele unor români au fost vandalizate. Conform Ministerului Afacerilor Externe (MAE), deși cetățenii români sunt...

Primarul și viceprimarul unei comune din Neamț, judecați pentru abuz, delapidare și fals

Procurorii au făcut „curățenie” într-o primărie din județul Neamț, trimițând în judecată primarul, dar și viceprimarul, pentru mai multe infracțiuni de corupție. Ba chiar primarul...

Nicușor Dan, supărat pe partidele politice: „Trebuie să aibă întâietate interesul țării”

Președintele Nicușor Dan a ieșit ieri în apărarea premierului pe care și-l dorește, după ce discuțiile cu partidele politice nu au dus la vreun...