-2.7 C
București
vineri, 9 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 167

Prefectul Capitalei cere instanței anularea retrocedării Parcului IOR

Sursa: Facebook

Rareș Hopincă, prefectul Municipiului București, a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că instituția pe care o conduce solicită în instanță cer anularea retrocedării Parcului IOR.

La conferința de presă organizată la „firul ierbii” – respectiv în parc, a fost prezent inclusiv primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, care a subliniat că prefectul „răspunde apelului comunității Sectorului 3 pentru salvarea celor 12 ha ce au fost retrocedate în 2005 prin decizie de Primar General. Dreptatea este de partea noastră și am încredere că vom reuși să recuperăm acest teren, parte a Parcului IOR, ce nu trebuia niciodată retrocedat”.

Prefectul Municipiului București și primarul Negoiță au susținut conferința de presă comună chiar în zona retrocedată a Parcului IOR, explicând faptul că Dispozițiile de Primar General Nr. 4333/ 18.05.2005 și 4334/ 18.05.2005 au fost emise cu nerespectarea prevederilor legale aplicabile.

În anul în care au fost semnate dispozițiile la care se face referire, „pixul” de primar general era a lui Adriean Videanu. Membru PDL, inginerul/ om de afaceri a condus Primăria Capitalei din aprilie 2005 și până în iunie 2008.

În urma analizei celor două Dispoziții privind retrocedarea terenului din Parcul IOR, am decis să cer instanței anularea acestora și redarea terenului în domeniul public al Municipiului București. În opinia mea, există elemente vădite de nelegalitate în ceea ce privește întocmirea și aprobarea celor două Dispoziții.

Acest teren nu putea fi retrocedat niciodată și cer instanței să constate că retrocedarea a fost abuzivă. Terenul face parte dintr-o suprafață de 767 de hectare de teren arabil, rămase în proprietatea lui Ivan Grgueff după Reforma Agrară din 1921. Suprafața avea să fie expropriată în condițiile legii de Reformă Agrară Nr. 187 din 1945 – fiind teren arabil, de la cetățeanul menționat anterior și Elena Catacuzino, trecând astfel în proprietatea statului român. Fiind teren arabil, această parcelă nu putea fi retrocedată în baza Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ci trebuia, eventual, să facă obiectul unei cereri pe Legea Fondului Funciar Nr. 18 din 1991.

Mai mult decât atât, după intrarea în proprietatea statului român, terenul a fost amenajat ca parc și a fost în permanență parte a domeniului public al Municipiului București. Este evident că acest teren nu putea fi retrocedat în forma și pe baza procedurii aplicate la emiterea Dispozitiilor 4333 si 4334 din 2005”, se explică într-o postare a prefecturii.

Totodată, conform aceleiași surse, Rareș Hopincă a invitat grupurile de initiativă civică și organizațiile neguvernamentale interesate să facă cerere de intervenție în dosar, „dacă există elemente suplimentare care pot fi evidențiate instanței și care să ducă la revenirea terenului în domeniul public al Municipiului București”.

Primarul USR al municipiului Alba Iulia, mulțumiri către Marcel Ciolacu: „Pentru ca orașul să se dezvolte, este nevoie de bani”

Sursa: Facebook

Gabriel Pleșa, primarul USR al municipiului Alba Iulia, vrea să arate că banii nu au miros… sau culoare politică.

Banii de care are nevoie orașul pe care îl conduce pentru a se dezvolta, bani care, că vrem sau nu vrem, stau în „pixul” autorităților centrale.

Ieri, primarul din Alba Iulia a postat pe Facebook o fotografie cu premierul Marcel Ciolacu – președintele PSD, cu care lasă a se înțelege că a ajuns la un anumit acord atunci când vine vorba despre alocarea fondurilor de care are nevoie, administrativ vorbind.

Pleșa nu spune însă nimic clar referitor la proiectele sale politice, asigurând că „pe primul loc rămân albaiulienii și Alba Iulia”. De altfel, aceasta îi și transmite premierului social democrat Ciolacu, căruia nu uită să îi mulțumească „pentru deschiderea avută și pentru ajutorul promis”.

Prioritatea mea, în calitate de primar care și-a asumat scăderea în preferințele electoratului, odată cu deranjul creat de uriașul proiect de mobilitate urbană, este să duc la bun sfârșit ce-am început, fiindcă asta contează, nu politica.

Totuși, pentru că foarte mulți cunoscuți m-au întrebat, în ultima perioadă, dacă voi merge la un alt partid politic, după ce au auzit diverse zvonuri în spațiul public, vreau să lămuresc lucrurile. Subiectul, obiectul, mobilul, și orice termen doriți dumneavoastră, în aceeași ordine de idei, al oricărei discuții sau întâlniri avute de mine, prin prisma funcției, cu oricare decident și reprezentant al statului, indiferent de culoarea lui politică, a fost, este și va fi mereu Alba Iulia!

Doctrina mea este una singură: dezvoltarea orașului! Cu toate acestea, pentru ca orașul să se dezvolte, dincolo de voința și efortul administrației, este nevoie de bani. Bani din fonduri europene sau de la bugetul de stat, pe lângă cei din bugetul local.

Nu mi-a fost niciodată rușine să merg la București și să bat la ușile miniștrilor ori prim-miniștrilor, pentru a debloca proiecte sau pentru a obține finanțări, chiar dacă nu făceam parte din aceeași familie politică. Am făcut-o și o să o mai fac, ori de câte ori va fi nevoie, cu credința că ne reprezintă pe toți, că au interesul tuturor la inimă, că îi preocupă mai binele tuturor românilor, indiferent de zona în care locuiesc și de culoarea primarului care cere sprijin în numele lor.

Așa au stat lucrurile și săptămânile trecute, cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, cu care am discutat despre anumite proiecte locale, aflate în diferite stadii de implementare, proiecte în care avem nevoie de ajutor. Am discutat și despre ambițiile de dezvoltare ale comunității noastre și despre viziunea pe termen lung, pe care am pus-o la punct alături de echipa mea”, transmite primarul Pleșa.

Mama șoferului care a ucis doi tineri în stațiunea 2 Mai, eliberată din arest și plasată sub control judiciar

Sursa: Google maps

Fiul în spatele gratiilor, mama și tatăl sub control judiciar.

Aceasta a decis ieri Tribunalul Bucureşti în dosarul tânărului șofer care, aflat sub influenţa drogurilor la volan, care a omorât doi tineri în localitatea 2 Mai.

Mai bine spus, instanța a dispus eliberarea din arest a mamei şoferului de 19 ani şi cercetarea acesteia sub control judiciar, în condițiile în care atât tânărul, cât și părinții săi, sunt judecați în dosarul instrumentat de DIICOT. În paralel, șoferul mai are un dosar penal și legat de tragicul incident din 2 Mai.

Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei, cu privire la inculpata PASCU MIRUNA. Impune inculpatei să respecte pe durata măsurii preventive următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau in faţa căruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de supraveghere, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată;

Impune inculpatei ca pe durata măsurii preventive a controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanței de judecată; b) să nu comunice direct sau indirect cu inculpații P.M.V. și Pascu Claudiu Mihail, persoana vătămată L.R.I. și cu martorii, astfel cum sunt indicați în cuprinsul actului de sesizare.

Desemnează organul de poliţie în raza căruia locuiește în fapt inculpata, în vederea supravegherii respectării de către acesta a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei PASCU MIRUNA, la rămânerea definitivă a prezentei, dacă nu este arestată în altă cauză.

Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul PASCU CLAUDIU MIHAIL. Menţine măsura controlului judiciar față de inculpatul PASCU CLAUDIU MIHAIL, până la o noua verificare a măsurii preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a decis Tribunalul București.

Dacă tânărul șofer a fost arestat preventiv și este acuzat de consum şi trafic de droguri, mama acestuia răspunde pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar tatăl pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Concret, potrivit DIICOT, șoferul are drept capete de acuzare deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, în formă continuată (două acte materiale), trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri. Mama acestuia este judecată pentru influențarea declarațiilor și amenințare.

Cu privire la primul inculpat (arestat preventiv în altă cauză), s-a reținut că, în noaptea de 13/14.04.2023, în baza unei rezoluții infracționale unice, a deținut la domiciliul său din municipiul București, pentru consum propriu, mai multe comprimate de oxycodonă (drog de mare risc) și xanax (substanță activă-alprazolam – drog de risc), iar în noaptea de 18/19.08.2023, a fost depistat de organele de poliție pe raza localității Vama Veche, jud. Constanța deținând în autoturism pentru consum propriu droguri de risc (canabis și bromazepam).

În noaptea de 13/14.04.2023, inculpatul a pus la dispoziția mai multor persoane locuința sa din municipiul București pentru consumul ilicit de droguri, oferind la discreție persoanelor prezente oxycodonă (drog de mare risc), xanax (drog de risc) și metamfetamină (drog de mare risc).

Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe fondul unor probleme emoționale survenite într-un context familial, în perioada de minorat (13 ani), inculpatul a început să consume inițial droguri de risc, apoi droguri de mare risc, înconjurându-se de un anturaj compus din persoane de vârsta sa cu preocupări similare, dar și din persoane care îi furnizau o gamă variată de droguri (cannabis, cocaină,amfetamină,fentanyl și oxycodone). Consumul constant de droguri a marcat evoluția personală a inculpatului, care a dezvoltat un comportament de tip histrionic, favorizat și de accesul la o serie de resurse materiale peste media socială.

Acest cumul de factori a condus în final la comiterea infracțiunilor cercetate în prezenta cauză dar și a celor care formează obiectul dosarului instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, constând în aceea că în noaptea de 18/19.08.2023 inculpatul aflat sub influența drogurilor de risc și mare risc consumate anterior, a condus un autoturism pe raza localității 2 Mai, județul Constanța și a produs un accident rutier soldat cu moartea a două persoane.

Cu privire la inculpată, s-a reținut că prin intermediul unor mesaje (transmise prin telefon) a amenințat o persoana vătămată cu posibilitatea generării în mass-media a unei campanii de denigrare – cu referire directă la dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru participare la săvârșirea unei infracțiuni – amenințare care i-a creat persoanei vătămate o stare de temere profundă, scopul fiind acela de a o determina să poarte o discuție cu privire la aspectele cunoscute despre istoricul de consumator și distribuitor de droguri al fiului inculpatei.

Ulterior a exercitat, în mod explicit, asupra persoanei vătămate acte de constrângere morală și intimidare, speculând vârsta acesteia (minoră) și starea de vulnerabilitate în care se afla, pentru a o determina să nu dea declarație de martor în cauza în care fiul său avea calitatea de inculpat sau să facă declarații mincinoase în eventualitatea în care acceptă să fie audiată în calitate de martor.

Referitor la cel de al treilea inculpat, aflat sub măsura controlului judiciar, s-a reținut faptul că, la data de 14.09.2023, a deținut fără drept un număr de 73 cartușe de vânătoare, muniție letală, de proveniență industrială și supusă autorizării potrivit Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor preventive adoptate în cauză, precum și obligarea inculpaților la plata sumei de 45.000 lei cu titlul de cheltuielile judiciare avansate de stat”, detaliau procurorii.

Astăzi, protest al angajaților de la Poșta Română

Sursa: Facebook Blocul Național Sindical

Blocul Național Sindical informează că Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) începe astăzi un program de acțiuni de protest.

Concret, sindicaliștii vor organiza o serie de proteste, astăzi urmând a fi pichetat sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării timp de două ore, până la 12.00.

De altfel, pichetăile vor continua în toată perioada 09 – 13 octombrie 2023, zilnic, în intervalul orar 10.00 – 12.00. Potrivit sindicaliștilor, este nevoie de „implicarea urgentă a acționarului majoritar al Poștei Române în identificarea și implementarea de măsuri care să stopeze declinul Companiei și să conducă la începerea unui proces de dezvoltare sustenabilă a acesteia, cu efecte benefice și pentru siguranța și calitatea locurilor de muncă”.

Astfel, într-un comunicat de presă asumat de Comitetul Executiv SLPR, se arată că motivele protestelor țin de „lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant și nediscriminatoriu”, care „a condus la situația inacceptabilă de astăzi din Poșta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilități, experiență profesională”.

Alte probleme sunt:

Riscul uriaș ca, odată cu creșterea salariului minim pe economie, de la 01 ian. 2024, Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați;

Lipsa politicilor coerente de dezvoltare și sustenabilitate a Companiei Naționale Poșta Română amplifică pericolul pierderii de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite, mai ales în lipsa abordării rapide a unor noi linii de business;

Lipsa de transparență și predictibilitate în actul de management; salariații, în marea lor majoritate aflați la vârsta de peste 50 de ani, nu cunosc intențiile acționarului majoritar și managementului Poștei Române cu privire la viitorul Companiei pentru următorii 5-7 ani;

Lipsa dialogului social la nivelul Poștei Române sporește nemulțumirile și îngrijorările angajaților, mărind riscul declanșării de conflicte”.

Ponta, mesaj către români: „Nu mai votați cu ficatul, votați cu creierul”

Sursă foto: HotNews
Sursă foto: HotNews

Victor Ponta, fost premier PSD, consideră că ar cam fi timpul ca România să aibă din nou un președinte social democrat.

Invitat aseară la România TV, Ponta a vorbit despre mai multe subiecte de actualitate, inclusiv despre alegerile pe care vor avea românii de făcut în anul 2024, când se știe că vom vota inclusiv pentru alegerea unui nou președinte.

Și, chiar dacă a părăsit de ceva timp PSD, după candidatura ratată la prezidențiale în fața lui Klaus Iohannis, Victor Ponta crede că românii trebuie să voteze un președinte pentru țară, date fiind „regretele” multora vizavi de alegerea făcută în cazul lui Traian Băsescu sau a actualului șef al statului.

Numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale, Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă că acum, opțiunea este un președinte de la PSD. Până la momentul alegerilor însă, Ponta a subliniat că Iohannis ar putea părăsi actuala sa funcție pentru un post la NATO, variantă avansată de ceva timp. Și că, „în orice situația în care pleacă, președinte interimar devine Nicolae Ciucă”.

Eu sper și îmi doresc că am tot auzit povestea asta, în afară de Iliescu, Băsescu, Constantinescu, Iohannis sunt de dreapta. Poate de data asta alegem un președinte să nu mai plângem după.

Eu m-am săturat de oameni care vin la televizor și se plâng că sunt dezamăgiți că au votat cu Băsescu. Nu mai votați cu ficatul votați cu creierul”, a declarat Victor Ponta pentru sursa citată.

Flagrant pentru mită: șofer prins pe când oferea 500 de euro polițiștilor

Un șofer de 24 de ani a fost trimis în judecată pentru dare de mită, în Botoșani, după ce a fost prins în flagrant.

Operațiunea a avut loc luna trecută, când inculpatul a oferit până la 500 de euro mită polițiștilor, doar pentru a nu fi testat la spital, dat fiind că fusese prins băut și conducând cu viteză.

„Ghinionul” bărbatului a fost că agenții de poliție au filmat întreaga situație cu body-cam-ul din dotare, au refuzat categoric propunerea conducătorului auto și au sesizat lucrătorii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani.

În fapt, la data de 03.09.2023, în jurul orelor 03:00, ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul IPJ Botoșani despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani, au depistat și oprit un conducător auto pentru faptul că a

depășit viteza de deplasare pentru acel sector de drum, respectiv a fost surprins circulând cu viteza de 110 km/h în localitate. Fiind testat cu aparatul etilotest, acestuia i s-a stabilit o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.Conducătorul auto în vârstă de 24 de ani le-a promis celor doi angajați ai MAI suma de 100 de euro cu titlu de mită, iar apoi a dublat suma în scopul de a-i determina pe cei doi polițiști să nu întocmească dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În timp ce era condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea de probe biologice, conducătorul auto a oferit efectiv suma de 500 de euro celor doi agenți de poliție”, precizează DGA.

La distanță de o lună de la întâmplare, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în dosarul penal, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar, a inculpatului.

Potrivit acuzațiilor, acesta va fi judecat la Tribunalul Botoșani pentru dare de mită, dar și pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Președintele Iohannis pleacă în Portugalia astăzi

Sursa foto: g4media.ro

Agendă încărcată în acest weekend pentru șeful statului, care are programată o vizită în Portugalia.

Programul zilei de astăzi deja a început de la 10.30, ora României, iar pe seară la ora 22.00, tot a României, președintele României are o a doua întâlnire.

Potrivit agendei lui Klaus Iohannis, acesta va efectua între 6 – 9 octombrie 2023, o vizită de stat în Republica Portugheză, fiind invitat de omologul său, președintelui Marcelo Rebelo de Sousa.

Astăzi, la prima întâlnire Iohannis a fost invitat special la reuniunea aniversară a Grupului Arraiolos, găzduită de președintele Republicii Portugheze, despre care se arată că „marchează 20 de ani de la debutul acestei platforme informale de consultare la nivel prezidențial între 16 state ale Uniunii Europene”.

La reuniune au fost invitați totodată să participe președinții Germaniei – Frank-Walter Steinmeier, Bulgariei – Rumen Radev, Croației – Zoran Milanović, Sloveniei – Nataša Pirc Musar, Estoniei – Alar Karis, Finlandei – Sauli Niinistö, Greciei – Katerina Sakellaropoulou, Ungariei – Katalin Novák, Irlandei – Michael Higgins, Italiei – Sergio Mattarella, Letoniei – Edgars Rinkēvičs, Maltei – George Vella, și Poloniei – Andrzej Duda.

Sâmbătă, 7 octombrie, Președintele României va fi primit de Președintele Republicii Portugheze la Lisabona. Vizita de stat a Președintelui Klaus Iohannis în Portugalia are loc în contextul unui dialog bilateral intens, urmând vizitei Președintelui Marcelo Rebelo de Sousa în România, din decembrie 2022.

Între cele două țări are loc o coordonare strânsă în plan bilateral, în cadrul Uniunii Europene și al NATO, care s-a intensificat în contextul războiului din Ucraina. Domeniul apărării este una dintre componentele cheie ale cooperării bilaterale, cu scopul consolidării apărării aliate pe Flancul Estic al NATO, un rezultat al acestei cooperări fiind participarea Portugaliei cu un contingent de forțe terestre la brigada multinațională NATO din România, la Caracal”, precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Totodată, Iohannis se va întâlni și cu prim-ministrul Republicii Portugheze, António Costa, cu președintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, și membri ai Parlamentului. „De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalității Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas”, se mai arată în sursa citată.

100 de euro oferiți polițiștilor din Satu Mare pentru un permis de conducere

Sursa: 123rf.com

Un șofer s-a trezit cu probleme mult mai complicate decât ceea ce voia să rezolve atunci când le-a oferit bani polițiștilor care îl trăseseră pe dreapta, pentru a „închide ochii” la anumite contravenții rutiere.

S-a întâmplat chiar azi, când ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – SJA Satu Mare le-a fost cerut ajutorul de colegii lor din cadrul IPJ Satu Mare, arătând că au o înregistrare cu o persoane că le oferise o sumă de bani cu titlu de mită.

Din ce detalia echipajul de poliție rutieră, persoana în cauză fusese oprită în trafic pentru încălcarea unor reguli la regimul rutier și, după ce o informaseră că va fi sancționată, le-a oferit o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale.

Persoana în cauză, după ce a fost oprită în trafic de echipajul de poliție rutieră pentru încălcarea unor reguli la regimul rutier, a căror sancțiune complementară consta în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile, le-a oferit acestora suma de 50 de euro și, ulterior, a promis suma de 100 de euro pentru ca polițiștii să nu aplice măsurile contravenționale.

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto”, detaliază DGA.

Ulterior sesizării agenților de poliție, ofițerii SJA Satu Mare au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, iar în prezent cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru dare de mită.

Un deputat acuză: „Guvernul a crescut pe furiș pensiile speciale din MAI”

Guvernul României

Claudiu Năsui, deputat USR, acuză că Guvernul „a crescut pe furiș pensiile speciale din MAI”, „mișcarea” la care face referire acesta având loc în urmă cu aproape o lună.

Însă din datele pe care le prezintă Năsui, alocarea de fonduri nu a fost chiar „pe furiș”, dat fiind că o hotărâre în acest sens a și fost publicată în Monitorul Oficial.

Că a fost public totul reiese din chiar postarea deputatului USR, în care acesta explică faptul că este vorba despre hotărârea de guvern care poartă numărul 869/2023, prin care „domnul Ciolacu a dat dintr-un foc 73% din fondul de rezervă al guvernului pentru pensiile speciale de la MAI”.

Dată fiind această informație, Năsui atrage atenția că, de fapt, nici nu se dorește desființarea pensiilor speciale, mai ales că
suma e considerabilă, 500 de milioane de lei dintr-un fond de rezervă care era de 686 de milioane de lei. Adică 73% din fondul de rezervă al guvernului s-a dus direct pe pensii speciale”.

Deputatul USR a găsit, pe lângă hotărâre de guvern, și nota de fundamentare, documente pe care le-a încărcat pe Facebook.

Pretextul a fost că, citez:
„Având în vedere evoluția execuției bugetare pe anul 2023, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne se constată necesitatea asigurării fondurilor pentru achitarea unor obligații de plată a căror amânare ar conduce la afectarea drepturilor pentru anumite categorii de beneficiari”.

„Asistență socială” de la MAI, adică pensiile speciale. Ghiciți care sunt acele „anumite categorii de beneficiari”?
De fapt nu mai trebuie să ghiciți, îi știți deja. Sunt aceiași care cumulează pensia la 45 de ani cu salariul la stat, unde se reangajează imediat după ce „ies la pensie”.

Dar culmea știți care e? Ministrul de interne (PNL), domnul Predoiu, s-a gândit să ceară banii aceia chiar în perioada când prim-ministrul Ciolacul (PSD) ne vorbea de necesitatea creșterii taxelor și ne promitea că de data asta va tăia cheltuielile.

Fix în timpul ăsta tot el semna hotărârea de guvern pentru creșterea bugetului la pensii speciale. Ministrul finanțelor, domnul Boloș (tot PNL), care se vaită că nu doarme noaptea de grija bugetului, nu a avut insomnii la această HG. A semnat fără probleme. Pentru pensii speciale cumva se găsesc mereu bani.

Trăim în statul specialilor. Unii sunt speciali, alții sunt contribuabili. Să tot plătim taxe pentru ei”.

Cadou chiar de Ziua Educației: personalul din învățământ primește prima de carieră didactică și cea de carieră profesională

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

Premierul Marcel Ciolacu a ținut să menționeze astăzi, înaintea ședinței de Guvern, că promisiunile față de personalul dein sistemul de învățământ vor fi onorate.

Una dintre acestea, achitarea de prime, la care se face referire într-o hotărâre de guvern.

Fiindcă este Ziua Mondială a Educației, avem un proiect care confirmă că educația reprezintă o prioritate a guvernării. Alocăm din Fondul de rezervă banii necesari pentru ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să asigure personalului din educație voucherele educaționale.

Ne respectăm astfel promisiunea făcută sindicatelor. Este vorba de plata primei de carieră didactică, de 1.500 lei, și a primei de carieră profesională, de 500 lei”, a spus Ciolacu, înaintea ședinței.


Este vorba despre hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – de unde se vor face plățile.

Însă în primul rând, hotărârea face referire la suma de 110.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, „în vederea asigurării parțiale a necesarului de finanțare de la bugetul de stat pentru implementarea măsurii temporare ”Sprijin pentru România” prin acordarea tranșei din luna octombrie a sprijinului material sub forma tichetelor sociale pe suport electronic”.

Articolul al doilea din actul normativ are legătură cu sistemul de învățământ și, potrivit acestuia, bugetul Ministerului Investițiilor și
Proiectelor Europene pe anul 2023 va fi suplimentat cu suma de 90.000 mii lei, „în vederea asigurării necesarului de finanțare de la bugetul de stat pentru implementarea măsurii de susținere a activității didactice emise pe suport electronic potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din
fonduri externe nerambursabile
”.

După cum a menționat și premierul, suma pentru prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei și se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023, urmând a fi utilizată „în anul școlar/ universitar 2023 – 2024 precum și în anii școlari următori 2023/ 2024 până în anul școlar 2026/ 2027”.

CCR a decis: Bugetarii pot cumula pensia cu salariul

bani

Cumulul pensiei cu salariul nu este nicio problemă, a decis astăzi Curtea Constituțională a României.

Mai bine zis, CCR a considerat că dispoziţiile referitoare la interdicţia cumulului pensiei cu salariul contravin dreptului fundamental la muncă.

Analiza a fost pe dispozițiile articolelor 2-11 din Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, la obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.

Concluzia? „În ședința din data de 5 octombrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi”, a admis obiecția, constatând că articolele sunt neconstituționale.

Potrivit unui comunicat de presă, „dispozițiile criticate condiționează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare (…). Or, Curtea a reținut că excluderea sau limitarea unui drept/ libertăți fundamentale nu mai reflectă o chestiune de proporționalitate, ci una de eliminare a unei valori fundamentale în stat”.

În același timp, CCR mai precizează că „o condiționare a exercitării dreptului la muncă de neexercitarea dreptului la pensie echivalează cu excluderea unei categorii socio-economice de la posibilitatea de a ocupa o funcție în sectorul public, ceea ce este inadmisibil. Un drept fundamental sau exercitarea acestuia nu poate exclude beneficiul altui drept fundamental, de asemenea reglementat în Constituție, întrucât s-ar crea regimuri juridice paralele în funcție de drepturile aflate în discuție.

De asemenea, având în vedere că dreptul fundamental la pensie nu permite posibilitatea suspendării plății pensiei și nici pierderea cuantumului pensiei aferent perioadei de suspendare, Curtea a constatat că se încalcă și dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constituție”.

Primarul din Mioveni, reținut după un flagrant. Avocat: Nu se aștepta

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost reţinut ieri seară de procurorii anticorupție, în urma unui flagrant.

Georgescu este acuzat de trafic de influență, respectiv că ar fi solicitat bani pentru a intermedia o angajare la spital.

Potrivit Agepres, primarul Mioveniului ar fi fost prins în flagrant, în urma unui denunţ, în timp ce înapoia 10.000 de euro unui medic, sumă primită anterior „ca avans” din 30.000 de euro solicitați pentru a-i facilita angajarea la spitalul din Mioveni.

După mai multe ore de audieri, Ion Georgescu a fost reținut „pentru 24 de ore, în calitate de suspect”, a confirmat pentru sursa citată avocata primarului, Ingrid Alexandrescu.

Domnul primar este acuzat că ar fi solicitat suma de 30.000 de euro pentru a favoriza angajarea ca medic a denunţătorului, lucru pe care, în mod evident, domnul primar îl neagă şi cu siguranţă nu cred că s-a întâmplat aşa, (…) l-a chemat să restituie suma de 10.000 de euro domnului denunţător, pe care o luase cu titlu de împrumut în toamna anului trecut.

Domnul denunţător a ştiut de ce îl cheamă şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. (…) Domnul primar a fost foarte deschis, a dat declaraţii, a spus că nu este adevărat, se consideră nevinovat şi că nu se aştepta la o astfel de întâmplare”, a explicat avocata.

În vârstă de 63 de ani, Georgescu a fost viceprimar timp de un mandat, până în 2006, de când conduce Primăria Mioveni. În 2011 și 2013 – a primit diplome pentru „Cel mai bun primar de oraș din țară” acordate de către Revista de Administație Publică Locală din România.

Potrivit propriului CV, Ion Georgescu face parte din PSD din 1998, este vicepreședinte pe Argeș și președinte pe Mioveni. Sau cel puțin era, dat fiind că aseară, PSD Argeș a transmis, printr-un comunicat de presă, că Georgescu nu mai face parte din formațiunea politică:

Întrunit în ședință extraordinară, Biroul Permanent Județean al PSD Argeș a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni.

PSD condamnă ferm și se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate și va fi intransigent cu oricine le va încălca”, Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2.7 ° C
-2.2 °
-3 °
84 %
4.6kmh
0 %
vin
-1 °
S
3 °
D
-2 °
lun
0 °
mar
-2 °

Ultimul articol

Sindicatul Mureșul dorește să fie implicat în procesul de selecție a directorului general din...

Sindicatul Mureșul din Apele Române (SMAR) a făcut astăzi o solicitare referitoare la procedura de selecție a directorului general din Administrația Națională „Apele Române”. După...

Catedrala Națională se închide din nou

Se închid porțile Catedralei Naționale. Astăzi este ultima zi în care credincioșii mai pot vizita edificiul, începând de vineri Catedrala urmând să fie închisă, din...
Foto: Captură video

George Simion s-a decis: cheamă oamenii la proteste pe 15 ianuarie

După o tentativă abandonată de a strânge oamenii la proteste în acest început de an, George Simion a revenit și a decis. Liderul AUR a...