9.8 C
București
luni, 6 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 1307

Fost ministru de Interne, achitat definitiv după o primă condamnare de 5 ani cu executare

Patru ani de procese și o sentință definitivă de achitare: fostul ministru de Interne Cristian David a fost achitat astăzi definitiv pentru trafic de influență. Fost senator de Vaslui în 2004-2008 și 2008-2012, și care a îndeplinit funcția de ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării aquis-ului comunitar (2004-2007) și ulterior pe cea de ministru al Internelor și Reformei Administrative, din 5 aprilie 2007, ca urmare a restructurării guvernamentale a cabinetului Tăriceanu. În iulie 2015, acesta a fost însă trimis în judecată pentru o intervenție de 500.000 de euro.

Toto timpul, Cristian David a susținut că procurorii anticorupție l-au acuzat degeaba, însă în decembrie 2017 a fost condamnat la 5 ani cu executare, judecătorii dispunând atunci și menținerea măsurilor asiguratorii și confiscarea sumei de 500.000 de euro de la acesta. În dosar au mai fost inculpați Valeriu-Roger Nițescu – condamnat inițial la 6 ani de închisoare, în timp ce fostul prefect de Buzău, Bîgiu Marian Cristinel a fost achitat pentru spălare de bani, ca și afaceristul Gheorghe Doloiu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului DOLOIU GHEORGHE, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor, și în stare de libertate, a inculpaţilor DAVID CRISTIAN, ministru al Internelor și Reformei Administrative (în perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, NIŢESCU VALERIU ROGER, şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:trafic de influenţă, spălarea banilor, complicitate la luare de mită, BÎGIU MARIAN CRISTINEL, prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor.

În calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul inculpatului Nițescu Valeriu Roger, inculpatul David Cristian a pretins, iar în luna februarie 2008, a primit suma de 500.000 de euro de la un denunţător, beneficiar al unor drepturi litigioase. Această sumă de bani a fost pretinsă și primită de inculpatul David Cristian pentru a-și exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. În acest sens, inculpatul David Cristian a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în această problemă.

În schimbul promisiunii de exercitare a influenței în scopul menționat mai sus, inculpatul Niţescu Valeriu Roger, în calitate de şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative a pretins și a primit de la aceeași persoană suma de 600.000 euro. Urmare a acestor „intervenții”, în perioada 2007 – 2008, cu ocazia discuţiilor purtate de către denunțător cu inculpatul Bîgiu Marian Cristinel, acesta din urmă i l-a prezentat pe inculpatul Doloiu Gheorghe ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza municipiului Buzău.
Aflând poziția terenului respectiv, inculpatul Bîgiu Cristinel i-a subliniat denunțătorului faptul că nu poate fi restituită suprafața respectivă pe vechiul amplasament, întrucât este vorba de “un teren foarte mare şi foarte valoros”. Ulterior, s-au reconstituit drepturile litigioase: 59.518 m.p. în centrul municipiului Buzău, chiar la drumul naţional, 14.085 m.p. în centrul municipiului Buzău, aproximativ în spatele terenului sus-menţionat, 6.397 m.p. tot în centrul municipiului Buzău, între cele două terenuri sus-menţionate, 70.000 m.p. la intrarea în municipiul Buzău dinspre Bucureşti, tot cu ieşire la drumul naţional.

Pentru “sprijinul oferit”, cu prilejul unei alte întâlniri, inculpatul Bîgiu Marian Cristinel a pretins de la denunțător suma de 1.000.000 euro, primind într-un final 700.000 euro, solicitare motivată de „locaţia terenurilor şi existenţa mai multor persoane decidente”, dispunând totodată ca transferul sumelor de bani, ce urmau a fi remise, să se realizeze prin intermediul conturilor persoanele ale inculpatului Doloiu Gheorghe. Acest lucru s-a și întâmplat ulterior, după ce Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 15 ha. Totodată, pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, au fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaților. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, se arăta în rechizitoriul DNA.

Violeta Alexandru este noul interimar al PNL București

Violeta Alexandru

Liberalii au votat pentru ca Violeta Alexandru să fie noul lider interimar al PNL București, aceasta fiind propunerea lui Victor Orban. Drept consecință, fostul ministru în cabinetul tehnocrat Dacian Cioloș a primit 21 de voturi de încredere, în timp ce doi liberali au votat împotrivă iar alți doi s-au abținut. De astăzi, Violeta Alexandru este cea care va propune șefii PNL de sectoare, aceasta promițând că va reconstrui filiala.

Sunt un om care înțelege ce înseamnă încrederea și înțeleg ce trebuie să fac cu acest mandat. Voi reconstrui o echipă la PNL București, o echipă care să valorizeze toți oamenii buni, toți oamenii care își doresc un oraș în care să ne facă plăcere tuturor să trăim. În mandatul meu va fi toleranță zero față de PSD și față de modul în care aceștia cheltuiesc banii publici”, a promis noul președinte interimar.

Violeta Alexandru a fost considerată de liderul PNL Orban ca „omul potrivit să producă schimbarea la față a organizației, o persoană care are capacitatea să recredibilizeze PNL”.

Ion Iliescu, din nou la spital. Ce spun cadrele medicale

ion iliescu spital

Ion Iliescu a avut din nou ajutorul cadrelor medicale, însă se pare că nu este vorba despre nimic grav. Potrivit Mediafax, fostul preşedinte al României a ajuns astăzi la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală doar pentru un control de rutină, iar reprezentanții unității au explicat care e situația.

Precizăm că domnul Ion Iliescu nu se află internat în SUU ELIAS”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Elias, citat de Mediafax.

Elena Udrea, trimisă din nou în judecată, alături de Dan Andronic

„Exilata” Elena Udrea a fost retrimisă în judecată alături de Dan Andronic, în dosarul pe care instanța a dispus anularea unor emailuri și îndepărtarea lor de la dosar. Udrea este acuzată de trafic de influență și spălare a banilor, iar Dan-Cătălin Andronic, „om de afaceri și jurnalist”, pentru mărturie mincinoasă.

Precizăm că, anterior, în etapa procesuală a camerei preliminare, prin încheierea din data de 11 februarie 2019, judecătorii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus anularea unor probe (emailuri) și îndepărtarea lor de la dosar. În consecință, procurorii anticorupție au solicitat restituirea cauzei în vederea readministrării probelor anulate, lucru pe care l-au și făcut în contextul efectuării unei percheziții informatice”, au comunicat procurorii anticorupție astăzi.

Cei doi fuseseră trimiși în judecată în 2017, când dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București. „În cursul anului 2011, inculpata Udrea Elena Gabriela a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 USD pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA. Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe. Cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștința că publicației îi „merge bine”; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a „verifica veridicitatea” informațiilor obținute”, se arăta în rechizitoriu.

Mircea Drăghici este oficial inculpat pentru delapidare

Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, are oficial calitatea de inculpat, după ce fusese anunțat pe 2 aprilie ca a fost pus sub urmărirea penală. Potrivit Mediafax, Drăghici s-a prezentat astăzi la DNA pentru a lua la cunoștință ce acuzații i se aduc.

Acesta este acuzat că și-a însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, bani pe care i-a folosit pentru plata unui contract de închiriere a unui imobil. „În exercitarea funcției de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.

Promisiunea de vânzare cumpărare dintre proprietarul imobilului și persoana din familia suspectului, dar și contractul de închiriere dintre același proprietar și formațiunea politică s-au încheiat in aceeași zi, 15.02.2018, pentru același imobil. Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani ( începând cu data de 01.03.2018 până la 01.03.2029), valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranșe de cel puțin 19.000 euro pe lună timp de 18 luni.

În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia suspectul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului”, se arăta în comunicatul DNA.

Procurorul general consideră că fetița din Baia de Aramă nu trebuie să părăsească țara

Anchete peste anchete și declarații acide în cazul fetiței din Baia de Aramă, luate de lângă familia asistentului maternal într-o procedură care ridică semne de întrebare. Procurorul general Bogdan Licu a declarat că se fac mai multe anchete legate de procurorul care a fost prezent la executarea silită, însă a subliniat că minora luată de familia adoptivă care locuiește în America nu ar trebui să părăsească țara.

Consider că minora nu trebuie să părăsească teritoriul țării până când nu vor garanții depline că aceasta se va face în condiții de siguranță fizică și mai ales psihică Încă de vineri după-amiază a fost constituit un dosar penal care are ca obiect cercetarea împrejurărilor ce au fost prezentate în mass media. La Parchetul Curții de Apel Craiova a ajuns o echipă, pentru a fi verificate absolut toate faptele care au condus la această situație nefericită”, a spus procurorul general Licu.

Darius Vâlcov obține o primă victorie în instanță: nu mai are nicio interdicție și poate pleca unde îi poftește inima

Darius Valcov sanctionat

Controlul judiciar dispus de DIICOT pe numele lui Darius Vâlcov în urmă cu câteva zile urmează să fie ridicat, Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis acțiunea prin care Vâlcov solicita revocarea măsurii, astfel încât acesta poate părăsi orașul Slatina, județul și chiar și țara, dacă va dori.

Vâlcov a fost plasat sub control judiciar într-un dosar în care DIICOT îl acuza de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, după ce acesta a postat pe pagina de Facebook protocolul SRI și Parchetul Înaltei Curți. „La data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”.

Postarea în cauză a inclus șase pagini din documentul mai sus menţionat, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi respectiv 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa secrete de stat, nivel secret”, comunicau oficial procurorii DIICOT.

S-a rupt lanțul de iubire în PNL. Deputatul Florin Roman îl atacă pe șeful de partid

Florin Roman, deputat PNL de Alba, a ieșit la atac chiar împotriva liderului partidului, Ludovic Orban. Roman și-a găsit canal de comunicare pe Facebook, unde a postat o fotografie cu Rareș Bogdan și comentariul „Când ai un singur “Number One” și tu vrei să joci finala cu rezervele, asta înseamnă că mergi la victorie? Prietenii știu de ce!”.

„Number one” este titulatura pe care Klaus Iohannis i-a atribuit-o jurnalistului Rareș Bogdan când a fost anunțată public lista candidaților la europarlamentare. În acest moment în partid există o tensiune între Ludovic Orban și Rareș Bogdan, în contextul în care acesta din urmă a impus anumite condiții înainte de a accepta să preia conducerea PNL București. După ce Orban a dat din colț în colț și a solicitat un termen pentru a veni cu o altă popunere, liberalii au început să aleagă una din tabere, iar Roman s-a plasat clar.

Ministrul Sănătății, din nou în „pelerinaj”. Ce spital a vizitat Sorin Pintea

Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București ar fi făcut astăzi obiectul verificărilor inopinante începute de Sorina Pintea în urmă cu câteva luni. Potrivit Știri pe Surse, ministrul Sănătății a verificat o secție exterioară unde sunt și pacienți bolnavi de tuberculoză.

Sursa citată scrie că Sorina Pintea a descoperit că pacienții aflați în sala de așteptare din vecinătatea Secției de Tuberculoză nu purtau mască, iar din secție lipseau mănușile și substanțele dezinfectante.

Mafia peștelui impropriu consumului, decapitată. 16 persoane reținute, zeci de tone de pește confiscat

Percheziții

Poliția Română a făcut publice cele mai recente date din dosarul transfrontalier al grupării care se ocupa cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului. Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL.

Primele acțiuni în cauză au demarat la mijlocul lunii mai: au fost efectuate 169 de percheziții domiciliare, dintre care 115 în România (în București și județele Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș, la care au participat și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania), 26 în Italia, 9 în Spania, 9 în Franța și 10 în Ungaria, la care au participat și polițiști români.

În urma investigațiilor desfășurate în cooperare cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, au fost reținuți 16 membri ai grupării, toți cetățeni români, aceștia urmând a fi prezentați Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă. Acuzațiile sunt de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, deținere/ transport/ comercializare de pește fără documente legale, fapte comise pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței, Ungariei, Portugaliei și României.

Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.).

Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.

Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.

Investigațiile comune s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.

Documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.”, comunică Poliția Română.

Condamnare cu suspendare pentru un deputat PNL

Înalta Curte a pronunțat o primă soluție în dosarul deputatului PNL Mihai Alexandru Voicu, trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru că și-a folosit influența pentru a primi foloase necuvenite. Deputatul a fost condamnat la trei de închisoare cu suspendare, însă soluția poate fi atacată. Aceeași pedeapsă a primit și Constantin Cosmin Enea (fost vicepresedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL și reprezentant al SC Coliseum SA), iar Dan Lucian Ștefan Mogoș ( fost secretar general al PNL Dolj) – 2 ani de inchisoare cu suspendare.

Aceeași instanță a dispus ca firma lui Enea să plătească 10.000 lei amendă penală. Înalta Curte a menținut sechestrul instituit de Direcția Națională Anticorupție, fiind dispusă confiscarea de la Mihai Voicu și Dan Mogos în solidar a 133.769 lei, iar de la Constantin Enea și Coliseum SA a 156.680 lei.

În decembrie 2017, cei trei inculpați au fost trimiși în judecată de DNA Craiova, împreună cu societatea reprezentată de unul dintre aceștia. „Mihai Alexandru Voicu MIHAI ALEXANDRU, la data faptei președinte al unei organizații județene de partid și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

Dan Lucian Ștefan Mogoș, la data faptei secretar general coordonator al aceleiași organizații județene de partid, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea defolosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

Constantin Cosmin Enea, la data faptei vicepreședinte al Biroului Permanent Teritorial al aceluiași partid politic și reprezentant al SC Coliseum SA, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, SC COLISEUM SA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de spălare de bani. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie – aprilie 2012, inculpatul Voicu Mihai Alexandru, în calitate de președinte al unei organizații județene de partid și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, beneficiind de ajutorul inculpatului Mogoș Dan Lucian Ștefan, și-a folosit influența și autoritatea determinate de funcțiile deținute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuții individuale.

Concret, „donațiile” respective condiționau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susținerea politică pentru ocuparea unei funcții de conducere într-o instituție publică. Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizației de partid au fost determinați să remită diverse sume de bani (între 5.000 – 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei.

Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiți la achiziționarea de materiale promoționale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012.
Din această sumă, în realitate au fost folosiți în scopul menționat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însușiți de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților SC Coliseum SA, Enea Constantin Cosmin și Voicu Mihai Alexandru”, se arăta într-un comunicat al DNA.

Sorina Pintea sesizează DIICOT în cazul atacurilor cibernetice asupra spitalelor. Ce unități au fost vizate

sorina pintea control

Ministrul Sănătății este îngrijorat de atacurile cibernetice asupra spitalelor, atacuri care au consecințe grave în sistem. Totodată, ministrul Sorina Pintea a dezvăluit ce unități spitalicești au fost vizate și a anunțat că va sesiza DIICOT. Nu ar fi pentru prima oară când se ajunge în această situație.

Avem informaţii că există atacuri cibernetice asupra unor cinci spitale din Bucureşti, unul fiind Spitalul „Victor Babeş”. Pe celelalte le identificăm. Am solicitat direcţiilor de sănătate publică din ţară să ne transmită dacă există spitale afectate. Incidente izolate au mai existat, când spitalele şi-au pierdut datele care au fost recuperate de informaticieni sau contra cost. Ultimul este spitalul din Huşi, care şi-a pierdut toate datele referitoare la pacienţi. Este sigur că voi face plângere la DIICOT”, a spus Sorina Pintea.

Aceasta a dezvăluit că spitalele s-au mai confruntat cu acest tip de atacuri. „Spitalul din Cluj a pierdut toate documentele referitoare la pacienţii aflaţi în spitale… În 2017 a avut loc un atac informatic la un spital din Maramureş, Sighetu Marmatiei, s-au identificat hackerii respectivi, erau din altă ţară, s-a plătit suma de 10.000 de euro”, a spus ministrul.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
9.8 ° C
10.6 °
8.8 °
79 %
2.7kmh
0 %
lun
23 °
mar
18 °
mie
14 °
J
7 °
vin
10 °

Ultimul articol

Cioloș este de astăzi consilier prezidențial

Dacian Cioloș devine din ce în ce mai apropiat de președintele României, care a decis să îl numească pe cabinetul său. Așa că astăzi ar...

Trei dintre exponatele tezaurului dacic furate din Olanda se întorc în țară

Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur, furate anul trecut dintr-un muzeu din Olanda se întorc în țară. Exponatele,...

Federația Sindicatelor Silva constestă reorganizarea Romsilva: „Dreptate în justiție, nu pe Facebook”

Federația Sindicatelor Silva solicită în instanță suspendarea măsurilor de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Ieri, Federația a introdus o cerere în acest...