ion iliescu spital

Ion Iliescu a avut din nou ajutorul cadrelor medicale, însă se pare că nu este vorba despre nimic grav. Potrivit Mediafax, fostul preşedinte al României a ajuns astăzi la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală doar pentru un control de rutină, iar reprezentanții unității au explicat care e situația.

Precizăm că domnul Ion Iliescu nu se află internat în SUU ELIAS”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Elias, citat de Mediafax.

Articolul precedentElena Udrea, trimisă din nou în judecată, alături de Dan Andronic
Articolul următorVioleta Alexandru este noul interimar al PNL București