Anchete peste anchete și declarații acide în cazul fetiței din Baia de Aramă, luate de lângă familia asistentului maternal într-o procedură care ridică semne de întrebare. Procurorul general Bogdan Licu a declarat că se fac mai multe anchete legate de procurorul care a fost prezent la executarea silită, însă a subliniat că minora luată de familia adoptivă care locuiește în America nu ar trebui să părăsească țara.

Consider că minora nu trebuie să părăsească teritoriul țării până când nu vor garanții depline că aceasta se va face în condiții de siguranță fizică și mai ales psihică Încă de vineri după-amiază a fost constituit un dosar penal care are ca obiect cercetarea împrejurărilor ce au fost prezentate în mass media. La Parchetul Curții de Apel Craiova a ajuns o echipă, pentru a fi verificate absolut toate faptele care au condus la această situație nefericită”, a spus procurorul general Licu.

Articolul precedentInvestiții de milioane în apă
Articolul următorMircea Drăghici este oficial inculpat pentru delapidare