11.6 C
București
sâmbătă, 11 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 1256

Moțiunea PSD, citită în Parlament

Vot Parlament

PSD încearcă să îi convingă pe parlamentari că Guvernul Orban trebuie să plece, textul moțiunii de cenzură iniiat de formațiune și susținut de UDMR fiind deja citit la această oră în plenul reunit. Cel care dă citire documentului este deputatul PSD Daniel Suciu. Chiar dacă pentru a demite Guvernul Orban sunt necesare 233 de voturi, Marcel Ciolacu spune că mai au nevoie de un singur vot pentru ca moțiunea să treacă.

Potrivit Mediafax, moțiunea „Guvernul Orban/PNL- privatizarea democrației românești”, face vorbire de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi.

Pe de altă parte, liderul USR a anunțat că formațiunea nu a fost convinsă de faptul că Guvernul Orban trebuie să plece. „Nu votăm moţiunea de cenzură şi votul va fi la vedere. Este o decizie clară a USR”, a spus Dan Barna în Parlament, la finalul unei şedinţe a grupurilor USR.

Aproape 10 kilograme de droguri, ascunse în rezervorul unei mașini. Trei persoane au fost arestate

Trei bărbați au fost arestați preventiv ieri, în urma unei acțiuni desfășurate de DIICOT Iași, în mașina condusă de unul dintre inculpați fiind găsite aproape 10 kilograme de cannabis. Drogurile erau ascunse în rezervorul mașinii, iar inculpatul a fost oprit pe când încerca să treacă frontiera.

La data de 01.02.2020, după ce a primit de la inculpații T.C. și L.G. o cantitate de aproximativ 10 kg de cannabis, ambalată în 47 de pungi vidate cu greutatea de 200 de grame fiecare pungă, inculpatul N.I. a disimulat în rezervorul autoturismului personal și a transportat, cu intenția de a scoate fără drept drogurile din țară, prin punctul de frontieră Sculeni din județul Iași.

La data de 01.02.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au procedat la efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a inculpatului N.I., în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din România către Republica Moldova. Cu această ocazie în rezervorul autoturismului au fost descoperite 47 de pungi vidate conținând cantitatea de 9,5 kilograme de cannabis.

De asemenea, s-a procedat la prinderea în flagrant, pe raza municipiului Iași, a inculpaților T.C. și L.G., care se deplasau către Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului acestora a fost descoperit un aparat de vidat, precum și un cântar de precizie, care, în urma analizelor de laborator, s-a pus în evidență că prezintă urme de Tetrahidrocannabinol (THC), compus psihotrop biosintetizat de planta Cannabis”, au comunicat procurorii DIICOT.

Momentan, cei trei vor petrece o lună în arest, iar ancheta continuă. „Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând de la 02.02.2020 până la 02.03.2020, inclusiv, a inculpaților: 1. NENIȚĂ ION, cercetat pentru trafic de droguri de risc și tentativă la scoaterea din țară, fără drept, de droguri de risc; 2. TÎLTU CORIN, cercetat pentru trafic de droguri de risc; 3. LERNER GRIGORE, cercetat pentru trafic de droguri de risc. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaților”, se arată în încheierea instanței.

Victor Ponta ameninta Guvernul Orban cu o motiune de cenzura

Liderul ProRomania se pozitioneaza impotriva Guvernului Orban, insa nu cu referire la motiunea de cenzura depusa de PSD+UDMR, ci in legatura cu schimbarile care ar urma sa fie operate in sanatate. Victor Pota se aeară ingrijorat de planurile liberalilor si spera ca si alti deputati si senatori sa se alature demersului ProRomania.

Parlamentarii ProRomania vor incepe imediat dupa adoptarea OUG privind Sistemul de sanatate sa stranga semnaturi pentru o motiune de cenzura – si speram ca PSD, UDMR, ALDE si USR (care nu sunt complici cu Plus la acest jaf) sa ne sprijine!

Indiferent la revolta publica si la gravele probleme de neconstitutionalitate Guvernul va adopta Ordonanta de Urgenta prin care se privatizeaza banii dati de romani Sistemului de Sanatate (la initiativa Ministrului care “opereaza sâmbăta și duminica în loc să se ducă în vacanțe” Ludovic Orban dixit).

Este doar primul pas spre “privatizarea” Statului Roman/ vor urma scolile! In curand serviciile de sanatate si educatie din Romania vor produce bani pentru firmele straine – si vor da acces doar celor 10% dintre romani care au bani multi! Adica se va oficializa statutul de “colonie” cu regim de “jungla” al tarii noastre!

Trebuie sa aparam dreptul fundamental la sanatate al fiecarui roman prin orice mijloace! Si vom solicita imediat Avocatului Poporului sesizarea CCR !
Inteleg ca PSD si UDMR se lupta acum prin motiunea de cenzura pentru cei aproximativ 2000 de primari ai lor (cei mai multi oameni capabili si seriosi care se aleg insa si intr-un tur si in doua tururi)! E timpul insa sa folosim motiunea de cenzura pentru 20 de milioane de romani!
”, e de părere Ponta.

Tăriceanu, afectat de faptul că Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, și-a exprimat regretul că, de azi, Uniunea Europeană are o componentă în minus.

Ziua de 31 ianuarie 2020 va rămâne în istoria Europei ca o zi tristă. Pentru că este ziua în care intră în vigoarea Acordul prin care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. E un moment bun să reflectăm cum a început ceea ce eu consider a fi un dezastru. A început din dorința unui partid politic de a-și întări poziția politică provocând un referendum asupra apartenenței Marii Britanii la UE. Erau siguri că vor câștiga acest referendum în detrimentul altora care militau pentru ieșirea din Uniune. Ce nu au luat în calcul inițiatorii referendumului a fost că britanicii o să fie manipulați consistent pe rețelele sociale de către actori pe care doar îi bănuim. Manipulați sau nu, faptele rămân fapte: britanicii au votat pentru ieșirea din Uniune, iar acum ne aflăm în fața unui eveniment istoric ale cărui consecințe nu le putem încă anticipa.

Înțeleg pe deplin frustarea și chiar furia britanicilor pe birocrația de la Bruxelles, pentru că aceeași frustrare o avem și noi, și polonezii, cehii, letonii sau slovacii, dar mi-e greu să accept că ei, care erau cei ce păstrau echilibrul politic al Europei, au ales să părăsească Uniunea.

Respect decizia cetățenilor britanici, dar recunosc că am făcut parte din rândul celor care am sperat până în ultima clipă că această plecare nu va avea loc. M-am înșelat. Pe moment, Marea Britanie va părăsi spațiul comunitar.

Rămân în randul celor care își pun ultimele speranțe în cei peste 3,5 milioane de cetățeni ai UE, printre care și aproape o jumătate de million de români, care au ales să-și facă din Marea Britanie a doua casă. Ei sunt speranța noastră că flacăra Uniunii Europene va rămâne vie în Londra, Manchester sau Liverpool. Ei sunt garanția că peste 3,5 milioane de punți îi vor opri pe britanici să se insularizeze cu adevărat.

Politicienii vin și pleacă și am credința că nu va dura mult până când cei care au dus Marea Britanie în afara Uniunii vor regreta ce au făcut. Și poate că alți cetățeni ai Marii Britanii vor hotărî că locul lor este alături de prietenii și aliații lor din Uniunea Europeană. Și noi vom fi acolo, așteptându-i cu brațele deschise.

Așa că azi nu spunem „Goodbye!”, ci „See you later, Great Britain!””, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Marea Britanie nu se numără printre cele 6 țări fondatoare ai UE, însă era membră din ianuarie 1973, când a aderat alături de Irlanda și Danemarca. Când Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg au creat UE, Marea Britanie a preferat să își păstreze independența, însă ulterior a încercat să li se alăture, fără rezultat. De două ori, Franța s-a opus aderării Marii Britanii, în 1963 și 1967, deoarece se temea ca nu cumva să își piardă poziția dominantă.

Ministrul Lucrărilor Publice a fost la DNA, în vizită. „Mă pun la dispoziția DNA să fiu controlat, să fiu verificat, să fiu anchetat și așa mai departe”

În această dimineață, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a făcut un drum până la sediul procurorilor anticorupție, unde a stat aproximativ o oră. După cum avea să declare câteva minute mai târziu de la ieșirea din sediul DNA, nu îl chemase nimeni acolo, ci pur și simplu „s-a pus la dispoziție”.

Liberalul Ion Ștefan le-a spus jurnaliștilor de la Știri pe Surse de ce a luat decizia de a-și bea cafeaua la DNA. „Am fost la DNA așa cum am spus aseară la România TV, unde dl Dan Cristescu mă acuza că nu știu ce. Mă pun singur la dispoziția DNA să fiu controlat, să fiu verificat, să fiu anchetat și așa mai departe. …Dacă DNA dorește să ancheteze situația, eu renunț la imunitate, renunț la orice, nu am nimic de ascuns în această situație și nici în altele.

Nu am dat, nu am luat, nu particip la înțelegeri pe sub masă. Dacă o să mai fiu chemat la DNA, o să mai merg. Dacă începe o cercetare sunt pregătit să dau voie organelor de anchetă să cerceteze nebunia dlui Radu Cristescu”, a declarat ministrul pentru sursa citată.

Primarul și Capitala. Gabriela Firea promite că de mărțișor bucureștenii vor avea autobuz hybrid

Foto: Facebook

Gabriela Firea dă o bombă în exclusivitatea pe pagina sa de Facebook, anume că este pe drum primul autobuz hybrid, care va ajunge în București chiar de mărțișor. De ce este important? „Achiziția noilor autobuze hibrid – Mercedes-Benz Citaro Hybrid este un pas important în diminuarea poluării generate de traficul urban”, explică primarul Capitalei.

După prototip, în București vor mai ajunge alte zeci de astfel de autobuze, asigură primarul. Gabriela Firea nu uită să explice și de ce sunt atât de minunate aceste mijloace de transport, cu multe detalii legate de interior/ exterior.

Din luna mai, Primaria Municipiului Bucuresti va receptiona cate 20 de bucati pe luna, pana in luna noiembrie inclusiv, totalizand un numar de 130 de bucati. Valoarea totala a contactului este de aproximativ 50 de milioane de Euro cu TVA inclus.

Sistemul hibrid compact, adăugat versiunii de bază Mercedes Benz Citaro Euro 6, reprezintă o soluție sustenabilă, economică și fiabilă, astfel necesitând o mentenanță similară autobuzelor convenționale. În acest sens, garanția de care dispun autobuzele Mercedes-Benz Citaro Hybrid este de 8 ani şi 480.000, garanție de tip Full Warranty.

Tehnologia hibridă ce echipează aceste autobuze face ca motorul electric, dispus între motorul termic și transmisia automată, să funcționeze atât ca agregat de antrenare a roților cât și ca generator de energie atunci când autobuzul frânează, energie care este la rândul ei este stocată spre a fi folosită la punerea în mișcare a autovehiculului.

Astfel, energia generată din frânare, pierdută în cazul autobuzelor convenționale, este folosită acolo unde este nevoie de ea mai mult – la pornirile de pe loc constante, generate atât de plecările din stațiile S.T.B. cât și de traficul urban aglomerat. Această calitate conduce la o reducere semnificativă a noxelor emise cât și a consumului de carburant.

În scopul măririi aportului adus de tehnologia hibridă, au fost adăugate atât un sistem de virare tip „Intelligent eco steering”, care spre deosebire de un sistem de virare clasic folosește energie doar în momentele în care conducătorul autobuzului schimbă poziția volanului, precum și o punte motoare construită din materiale ușoare, silențioasă, cu zgomot de rulare redus, ce folosește pentru lubrifiere un mix de ulei mineral și sintetic pentru o mentenanță cât mai redusă.

Interiorul autobuzelor este modern, practic, dotat cu scaune tapițate și climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători, cu funcții speciale destinate persoanelor cu dizabilități, este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informațiilor în timp real despre călătorie pasagerilor, precum și furnizarea unor date importante despre starea de funcționare a autobuzului către Societatea de Transport București.

O atenție specială a fost acordată și postului de conducere al șoferului, acesta beneficiind de dotări de ultimă generație care îi cresc siguranța și confortul, respectiv îi reduc sursele de stres sau oboseală”, explică Gabriela Firea.

Florin Roman, despre moțiunea de cenzură a PSD: „Este un demers neserios”

Foto: Facebook

PSD s-a ținut de cuvânt și a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, demers susșinut și de UDMR. Moțiunea de cenzură se intutulează sugestiv „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești”, însă liberalii spun că demersul PSD+UDMR este unul neserios.

În moțiunea semnată de 208 parlamentari PSD și UDMR se arată, printre altele, că „Pentru PSD, viața oamenilor e sfântă. Pentru Guvernul Orban profitul privat este mai important decât viața oamenilor. …Cu fiecare angajare de răspundere, ordonanţă după ordonanţă, Guvernul PNL vrea să demonstreze tuturor că este groparul democraţiei româneşti! V-am avertizat public, în repetate rânduri, că există o linie roşie peste care nu se poate trece şi că modificarea legilor electorale cu atât de puţin timp înainte de alegeri este un abuz de democraţie”.

În grupul PNL nu este însă nicio grijă. Florin Roman, liderul deputaților PNL, a lăsat să se înțeleagă că moțiunea nu are fundament. „Am văzut textul moțiunii, din punctul nostru de vedere este un demers neserios, probabil această moțiune a fost scrisă de domnul Vasile, portarul de la sediul Partidului Social Democrat. E clar că e o moțiune scrisă pe genunchi.
Nu s-a stabilit calendarul, s-a luat decizia ca acest subiect să fie discutat luni, în cadrul Birourilor Permanente. Luni se va stabili și data votului pe moțiune
”, a spus Florin Roman, deputat PNL de Alba.

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru șantaj și pornografie infantilă. A șantajat o fetiță de 10 ani să îi trimită poze indecente

petrica paraschiv arestat

Un tânăr de 20 de ani este acuzat că a profitat de naivitatea unei puștoaice de doar 10 ani, pe care o cunoscuse prin intermediul unui joc on-line. Potrivit procurorilor, din decembrie anul trecut și până în urmă cu câteva zile, tânărul a făcut presiuni asupra minorei să îi trimită poze indecente.

Inculpatul A.N.B. i-a solicitat unei persoane vătămate minore, în vârstă de 10 ani, cunoscută prin intermediul unui joc on-line, să se fotografieze în ipostaze indecente și să-i trimită acestuia fotografiile. În momentul în care victima a refuzat să îi mai trimită inculpatului materialele solicitate, acesta a amenintat-o că va posta pe internet fotografiile pe care persoana vătămată i le trimisese anterior”, se detaliază într-un comunicat DIICOT.

Tot șantajul a luat sfârșit ieri, când procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea tânărului. Cu o zi înainte, anchetatorii au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Brașov, în urma căreia au fost ridicate două telefoane mobile. Ieri, instanța a dispus arestarea tânărului.

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Constanţa. Dispune arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.01.2020 şi până la data de 27.02.2020, inclusiv, a inculpatului ARON NICOLAE BENJAMIN, pentru participație improprie la pornografie infantilă și șantaj.

Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar sau pe cea a arestului la domiciliu. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”.

Primarul Capitalei a venit la ședință cu halat și cu mască pe față. Gabriela Firea se teme de viruși, însă nu de gripa sezonieră

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Gabriela Firea s-a întâlnit astăzi cu consilierii și cetățenii interesați de ședința Consiliului General, în cadrul căreia trebuiau discutate peste 60 de proiecte, într-o ținută mai „aparte”. Primarul general a explicat de la început că toți cei din grupul PSD din consiliul general al Capitalei au venit „blindați” cu măști și halate.

Primarul a spus că au fost raportate până acum în București 1.905 cazuri de cazuri de gripă sezonieră, însă a ținut să atragă atenția că pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică apar doar 92 la nivelul întregului municipiu. Gabriela Firea a spus că nu vrea să alarmeze populația, ci să arate doar adevărul și să tragă un semnal de alarmă, întrucât autoritățile nu trebuie să stea „cu mâinile în sân”. Însă nu de gripă și răceală se feresc social democrații din Primăria Capitalei.

Ne ferim de virușii guvernamentali: multe împrumuturi, puține alocații, puține pensii… îndatorăm țara pentru următorii 30 de ani. Succes!”, a spus primarul Gabriela Firea.

Polițist, mână în mână cu infractorii. A făcut presiuni asupra subordonaților pentru a rezolva dosarele penale

bancomat distrus
Foto: Facebook

Un polițist din județul Covasna a fost trimis în judecată recent pentru patru infracțiuni comise pe când conducea un post de poliție. Ancheta a demarat în urmă cu aproape doi ani, iar rechizitoriul a fost finalizat zilele trecute, când dosarul a fost trimis Judecătoriei Sfântu Gheorghe. Agentul de poliție este judecat pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu (3 acte materiale), fals intelectual (2 acte materiale) şi uz de fals.

În cauză s-a reţinut că, la data de 01.07.2018, polițistul, la momentul comiterii faptelor împuternicit la conducerea unui post de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna, a intervenit pe lângă doi dintre lucrătorii de poliţie din subordine, pentru a-i determina să nu îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv să nu se sesizeze cu privire săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier de către un localnic care fusese depistat în trafic în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice.

În ciuda intervenției, dosarul penal a fost înregistrat, însă, deși a fost repartizat pentru soluţionare altui lucrător de poliţie, inculpatul a efectuat acte de urmărire penală în context, contrar dispoziţiilor procedurale. În instrumentarea cauzei, procurorul a fost sprijinit de ofiţerii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna”, detaliază DGA.

Guvernul a numit peste 20 de subprefecți și un prefect

Guvernul României

Niciun județ fără schimbări în prefectură. Guvernul Orban continuă să își numească noi reprezentanți în teritoriu, în ședința de ieri fiind date zeci de astfel de hotărâri, majoritatea pentru numirea unor subprefecți. A fost numit un prefect, la Caraș-Severin, în persoana lui Cristian Gâfu. Totodată, aseară au fost date două hotărâri pentru încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect în acest județ de către Florența-Maria Albu, dar și pentru schimbarea componenței Instituției Prefectului din Olt, unde a încetat exercitarea funcției de subprefect de către Florin Dumitru.

Noi subprefecți au fost numiți la Alba – Ioana-Diane Rof, Arad – Sergiu-Adrian Paul, Bacău – Emil-Dragoș Dragu, Bihor – Horia-Laurențiu Carțiș, Bistrița-Năsăud – Eugen-Dicones Curteanu, București – Ioan-Marian Cioltan, Caraș-Severin – Elena-Adriana Sărăor și Ioan-Anton Paulescu, Călărași – Nicolae Dumitru, Cluj Irina Munteanu, Covasna – Cosmin Boricean, Dolj – Daniela Dobrin, Galați – Viorica David, Gorj – Virgil Drăgușin, Hunedoara – Dorel-Ovidiu Bretean, Ilfov – Anghel Enache, Olt – Nicolae Hristescu, Prahova – Constantin-George Brezoi, Suceava – Daiel Prorociuc și Laura Morar, Timiș – Mircea Băcală și Elena Popa, Vaslui – Dumitru Ciomagă, și Vrancea – Claudia-Lavinia Serafimciuc.

Bărbat de 64 de ani, prins pe când dădea mită unui polițist, în încercarea de a-și scăpa fiul de un dosar penal

subventii partide
indemnizație

A făcut orice pentru a-l face scăpat pe fiul său, însă a ajuns în cătușe pentru câteva ore, iar mai apoi a fost consemnat la domiciliu, într-un dosar în care este cercetat pentru dare de mită. Este cazul unui bărbat în vârstă de 64 de ani din județul Dolj, care a fost prins în urma unui flagrant duminică, pe când dădea 1.000 de lei unui ofiţer de poliţie, pentru a nu întocmi actele de constatare a unei infracţiuni săvârşită de fiul său.

În fapt, în jurul orei 00.30, echipajul de poliţie rutieră format dintr-un ofițer și doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul Poliţiei Rutiere, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, pe DN 6B, în comuna Goieşti, județul Dolj, un bărbat care conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind condus de către echipajul de poliţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice, iar tatăl acestuia, care a ajuns ulterior la spital, a promis ofițerului de poliție suma de 3.000 de lei şi bunuri constând în produse de origine animală pentru a nu constata infracţiunea săvârşită de fiul său, oferta fiind refuzată de polițist.

Ulterior, la sediul I.P.J. Dolj, unde conducătorul auto a fost condus în vederea întocmirii actelor de constatare a infracţiunii, tatăl acestuia a reiterat oferta și a oferit polițistului suma de 1.000 de lei, din cei 3.000 lei promişi. Și de această dată polițistul a refuzat categoric şi a anunţat şeful ierarhic, precum şi D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, continuând să întocmească actele de constatare a infracţiunii”, se arată într-un comunicat DGA.

După ce a fost organizat flagrantul, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au emis ordonanţă de reţinere a inculpatului pentru 24 de ore, iar în aceeași zi a fost a fost prezentat Tribunalului Dolj pentru a se dispune arestarea preventivă. Instanța a considerat că o măsură mai blândă este suficientă.

Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Parpanete Dumitru, pe o durată de 60 zile începând cu 26.01.2020 şi până la data de 25.03.2020, inclusiv.

Pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: -să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemat; -să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertă și sau organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; -să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuieşte, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat; -să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; -să nu comunice în mod direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Cristea Florin și Vechiliu Florin-Alin. Dispune punerea în libertate a inculpatului Parpanete Dumitru, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză”, se arată în încheierea tribunalului.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
11.6 ° C
12.7 °
11 °
57 %
5.7kmh
20 %
S
11 °
D
14 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
16 °

Ultimul articol

Șefa DGASPC Argeș, în mijlocul unui scandal legat de sinuciderea unui copil aflat în...

Cea care conduce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș, Tatiana Eftimie, a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție,...

CA București dă voie Realitatea PLUS să emită în continuare

Decizie în instanță în apărarea Realitatea PLUS, după ce Consiliul Național al Audiovizualului rămăsese neclintit în decizia de a-i retrage licența postului TV. Ieri, Curtea...

Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea șefilor din parchete, în lipsa avizului CSM

Șoc și groază pentru susținătorii președintelui Nicușor Dan, după ce acesta a semnat decretele pentru numirea șefilor din marile parchete, chiar fără avizul (consultativ)...