Foto: Facebook

PSD s-a ținut de cuvânt și a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, demers susșinut și de UDMR. Moțiunea de cenzură se intutulează sugestiv „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești”, însă liberalii spun că demersul PSD+UDMR este unul neserios.

În moțiunea semnată de 208 parlamentari PSD și UDMR se arată, printre altele, că „Pentru PSD, viața oamenilor e sfântă. Pentru Guvernul Orban profitul privat este mai important decât viața oamenilor. …Cu fiecare angajare de răspundere, ordonanţă după ordonanţă, Guvernul PNL vrea să demonstreze tuturor că este groparul democraţiei româneşti! V-am avertizat public, în repetate rânduri, că există o linie roşie peste care nu se poate trece şi că modificarea legilor electorale cu atât de puţin timp înainte de alegeri este un abuz de democraţie”.

În grupul PNL nu este însă nicio grijă. Florin Roman, liderul deputaților PNL, a lăsat să se înțeleagă că moțiunea nu are fundament. „Am văzut textul moțiunii, din punctul nostru de vedere este un demers neserios, probabil această moțiune a fost scrisă de domnul Vasile, portarul de la sediul Partidului Social Democrat. E clar că e o moțiune scrisă pe genunchi.
Nu s-a stabilit calendarul, s-a luat decizia ca acest subiect să fie discutat luni, în cadrul Birourilor Permanente. Luni se va stabili și data votului pe moțiune
”, a spus Florin Roman, deputat PNL de Alba.

Articolul precedentTânăr de 20 de ani, arestat pentru șantaj și pornografie infantilă. A șantajat o fetiță de 10 ani să îi trimită poze indecente
Articolul următorPrimarul și Capitala. Gabriela Firea promite că de mărțișor bucureștenii vor avea autobuz hybrid