-1 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1232

Vosganian știe unde a greșit Orban: „Și-a căutat-o cu lumânarea”

Varujan Vosganian, în prezent membru ALDE și purtător de cuvânt al formațiunii politice, a emis aseară la un post TV o ipoteză legată de eșecul Guvernului/ Guvernelor Orban. Cândva colegi de partid și pentru un timp chiar aliați – în perioada moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, acum se pare că nu a mai rămas de negociat nimic. Vosganian este ferm convins că Ludovic Orban a făcut mișcări greșite care nu pot fi trecute de vederea.

Ludovic Orban și-a căutat-o cu lumânarea. El a avut un guvern învestit cu care putea să facă foarte multe lucruri, fără să irite grupurile parlamentare.

Și noi am făcut parte dintr-un Guvern de 18% și am guvernat doi ani pentru că am avut precauția să punem în dezbatere teme care să întrunească o majoritate. Repet, Ludovic Orban a intrat cu tot dinadinsul în teme despre care știa că majoritatea parlamentară este ostilă!”, a spus Varujan Vosganian.

Am putea să îl credem pe cuvânt, dat fiind că are experiență politică serioasă. Din 1990 nu a scăpat nicio ocazie de a intra în Parlament, fie ca deputat, fie ca senator, pe unde s-a putut. Varujan Vosganian are de altfel și multe partide în spate.

Prima dată a fost ales deputat în 1990, reprezentând Uniunea Armenilor din România până în 1992, formațiune din partea căreia a fost ales și până în 1996. În 1996 candidează pentru Senat din partea PAR – Partidul Alternativa României, în 2004 a intrat în Senat de pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD , continuă un nou mandat de senator în 2008, fiind ales pe listele PNL și rămâne fidel și în 2012, când obține un alt mandat pe aceleași liste. Anul 2015 îl prinde independent în Senat, iar în 2016 revine ca senator ALDE.

Iohannis se consultă azi cu partidele după ce Orban și-a depus mandatul. „Am putea avea o desemnare. Vă asigur că va fi o desemnare bună”

Președintele Klaus Iohannis începe azi o nouă serie de consultări cu partidele politice și grupurile parlamentare pentru a lua o decizie privind desemnarea unui nou premier. Primii chemați sunt cei de la PNL, de la ora 16:00, de la 16:30 sunt așteptați cei de la PSD, 17:00 – USR, 17:30 – UDMR, 18:00 – PMP, 18:30 – ALDE, 19:00 – Grupul parlamentar Pro Europa, și 19:30 – Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Aseară, Klaus Iohannis a reiterat că favoritul este Ludovic Orban. „Rămâne prima mea opțiune. Sunt foarte mulțumit de munca depusă de domnul Ludovic Orban în calitate de premier și apoi de premier interimar. Voi convoca consultări cu partidele parlamentare, dacă reușim să ne lămurim. Mai exact dacă reușesc eu să mă lămuresc de ceea ce este posibil, mâine am putea avea o desemnare. Vă asigur că va fi o desemnare bună”, declara președintele după anunțul privind decizia de depunere a mandatului de către Orban.


Ludovic Orban și-a depus mandatul de premier desemnat, în urma deciziei Curții Constituționale.

Adio blocuri construite haotic printre casele din Sectorul 1. PUZ-ul coordonator vine cu reguli stricte

Puțin mai lipsește până la avizarea Planului Urbanistic Zonal coordonator al Sectorului 1, care se dorește a fi o soluție eficientă pentru combaterea haosului imobiliar. Azi, despre construcțiile înalte amplasate lângă casele bucureștenilor din acest sector, în condițiile în care PUZ-ul Coordonator propune o serie de măsuri care să limiteze dezvoltarea haotică a blocurilor.

PUZ-ul coordonator se impune de ceva timp, dat fiind că până în acest moment se merge după reglementări depășite, elaborate atunci când existau alte nevoi și alte tendințe de dezvoltare, atât din punct de vedere al noilor investitori cât și al populației deja existente în zona.

Un cadru legislativ slab/neclar determină apariția construcțiilor ridicate fără o preocupare pentru confortul oamenilor, fără spații verzi și cu sacrificarea intimității vecinilor. Dacă investitorul are reglementări clare, bine stabilite de care să se folosească – nu va iniția un PUZ pentru un lot care este un mare consumator de resurse (timp/bani) prin care să reglementeze zona și care, de cele mai multe ori, nu ține cont de vecinătăți și de dezvoltarea în ansamblu a zonei, ci doar de statisfacerea nevoilor personale, la nivelul unei singure proprietăți.

În lipsa unor reglementări viabile o zona se dezvoltă haotic. Este nevoie să fie reduse la minim posibilitățile interpretărilor, să se limiteze/descurajeze elaborarea PUZ-urilor de lot prin eliminarea necesității acestora stabilind atât permisivități și cât și restricții la nivelul zonelor de locuințe. Nu poate fi interzisă categoric realizarea unor locuințe plurifamiliale dar apariția acestora poate fi utilizată în folosul comunității din zona prin condiționarea obținerii unor coeficienți urbanistici atractivi de realizarea unor dotări publice, spații verzi, parcări”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Va exista totuși înțelegere și eventual o derogare urbanistică doar pentru acei dezvoltatori imobiliari care investesc în egală măsură și în realizarea unor dotări publice și a unor spații verzi reale, de calitate.

Nici derogările urbanistice nu trebuie date la întâmplare și ele trebuie să încurajeze construirea reponsabila și sustenabilă. Potrivit noului PUZ al Sectorului 1, parcelele beneficiază de un spor de C.U.T. de 1,0 dacă se amenajează un spațiu verde de tip scuar sau parc, cu acces public nelimitat, în sensul Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, pe o suprafață de minim 35% din suprafața totală a terenului, în suprafață de minim 1.000 mp, cu condiția ca această suprafață de teren să fie dezmembrată și să se noteze în cartea funciară sarcina de a permite acces public nelimitat.

Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilitatea racordării de noi consumatori la rețelele existente de apă, la instalațiile de canalizare și de energie electrică. Mai mult, realizarea unei construcții noi pe terenuri cu suprafețe mai mici sau egale cu 1.000 mp va fi condiționată de amenajarea unui spațiu verde la sol cu suprafața de minim 20% din suprafața totală a parcelei aferentă proiectului.

Dacă se solicită autorizație pentru construcții noi pe suprafețe mai mari de 1.000 mp, aceasta va fi condiționată de amenajarea de spații verzi cu suprafața de cel puțin 30% din suprafața totală a parcelei aferentă proiectului, din care cel puțin 2/3 va fi la sol, iar restul de 1/3 va avea asigurată grosimea stratului vegetal de minim 60 cm, astfel încât să permită dezvoltarea vegetației de talia arbuștilor și condiții de drenare a excesului de umiditate”, comunică autoritățile din Sectorul 1.

În același timp, PUZ-ul coordonator mai are o prevedere strictă: autorizarea executării construcțiilor care necesită spații de parcare se emite numai dacă se asigură realizarea acestora. Cu atâtea restricții, există totuși și bonificații.

„În toate zonele funcționale, parcelele beneficiază de un spor de C.U.T. de maxim 1,0, dacă jumătate din acest spor de C.U.T. este consumat pentru amenajarea unor dotări de utilitate publică – de tip școală, grădiniță, after school, dispensar.

Parcelele de colț (…) beneficiază de un spor de înălțime de 2 niveluri și/sau de suplimentarea coeficientului de utilizare a terenului (C.U.T.) cu 0,5 față de cel reglementat pentru U.T.R.-ul respectiv, doar dacă parterul sau primul etaj al construcțiilor edificate pe parcelă este integral destinat cel puțin uneia din următoarele funcțiuni: comerciale, cultură, învățământ, sport, agrement. În cazul proiectelor în care se propune realizarea de parcări la nivelurile supraterane ale clădirilor, (…), se va aplica o majorare a indicelui C.U.T. egală cu suprafața construită desfășurată aferentă acestor parcări precum și o majorare a regimului de înălțime al clădirii, cu încă un nivel de maxim 3,00 m înălțime, clădirea rezultată beneficiind așadar de un spor de înălțime de 3,00 m fără a fi nevoie să se retragă suplimentar aferent celor 3,00 m astfel suplimentați”, se mai precizează în PUZ.

Nici înălțimea clădirilor care urmează a fi construite nu este lăsată la întâmplare, ci se calculează în funcție de profilul străzii din care se face accesul pe parcelă, de caracterul zonei, de retragerile laterale și posterioare pe care proiectantul le alege și în funcție de UTR-ul din care face parte lotul. Totodată, va depinde și de regimul de înălțime deja existent în zona, acesta neputând depăși caracterul zonei. În plus, autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general al zonei.

De asemenea, înălțimea clădirilor și distanțele dintre acestea sunt condiționate de respectarea concluziilor studiilor de însorire. Așadar, orice construcție nouă trebuie să se încadreze în Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119, Norme de igienă referitoare la zonele de locuit.

Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 1 1/2 ore la solstiţiul de iarnă, a încăperilor de locuit din clădire şi din locuinţele învecinate.În cazul în care proiectul de amplasare a clădirilor evidenţiază că distanţa dintre clădirile învecinate este mai mică sau cel puţîn egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, se va întocmi studiu de însorire, care să confirme respectarea prevederii mai sus menționate”, se precizează în PUZ.

Același document a luat în calcul și cât de dese pot fi clădirile, în condițiile în care construcțiile noi propuse trebuie să fie compatibile atât funcțional cât și estetic cu zona în care urmează a fi edificate.

Pentru păstrarea unei densități reduse a construcțiilor din zonele cu locuințe individuale coeficienții urbanistici principali vor fi adaptați la acesta nevoie păstrând un nivel redus al acestora.

Zona locuințelor individuale și colective mici:


P.O.T. maxim = 45%


C.U.T. maxim pentru înălțimi P+1 = 0,9 mp A.D.C./mp teren.


C.U.T. maxim pentru înălțimi P+1+M/2Retras = 1,3 mp A.D.C./mp teren”, prevede documentul.

Gabriela Firea explica de ce a renuntat la „Taxa oxigen”: „Ceea ce e mai grav, pana in acest moment, au fost inregistrate 431 de plangeri prealabile formulate de cetateni sau organizatii ”

Primarul Capitalei Gabriela Firea promite ca va continua „lupta antipoluare”, dupa ce astazi a anuntat public ca a decis sa renunte la Vinieta Oxigen. Pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea explica care au fost motivele care au stat la baza deciziei, detaliind totodată si ce masuri va lua ca Bucurestiul sa aiba un aer mai respirabil. Primarul Firea scrie ca a existat o presiune, „o reactie de respingere uriasa a unui proiect european, sanatos, eficient in lupta pentru un aer curat”.

Acum cateva zile am lansat catre bucuresteni intrebarea daca sa fie mentinuta sau nu vinieta ecologica, precum si restrictiile din zona centrala ZACA – cea mai afectata de poluare, pentru autoturismele intens poluante: non euro, euro 1, euro 2, euro 3.

Am primit zeci de mii de mesaje atat pe retelele de socializare, cat si pe adresa de e-mail a Primariei Capitalei, la Directia Transporturi, Directia de Mediu sau la Registratura in care ni se cerea renuntarea la aceasta taxa.

Numai pe retelele de socializare, din 60.000 de comentarii, 90% solicita anularea vinietei Oxigen, pe e-mail-ul oxigen@pmb.ro au fost primite circa 2.000 de mesaje, din care peste 85% sustin anularea taxei si au fost inregistrate peste 1.500 petitii, aproximativ 90% pronuntandu-se pentru anularea restrictiilor si a vinietei de poluare. Ceea ce e mai grav, pana in acest moment, au fost inregistrate 431 de plangeri prealabile formulate de cetateni sau organizatii care cer in instante anularea hotararii prin care s-a introdus vinieta antipoluare.

Am citit cu atentie toate opiniile trimise, fie ca a fost vorba de sustinerea acestei masuri, fie ca era vorba de ingrijorarile, temerile cetatenilor.

Concluzia este evidenta: Vinieta antipoluare este respinsa de majoritatea cetatenilor. Inainte de a promova acest proiect in fata Consiliului general, am realizat un sondaj de opinie. Acesta a relevat ca cei mai multi bucuresteni isi doresc masuri anti-congestie in trafic si anti-poluare, inclusiv anumite restrictii de circulatie pentru cei care polueaza, precum si plata unei viniete ecologice, pe principiul : poluatorul plateste.

Probabil, pe masura ce s-a apropiat 1 martie, data la care ar fi urmat sa intre in continuare amenzile, pentru cei care nu se conformau, unele opinii s-au modificat. Plus declaratiile politicianiste.

Ca Primar General ii reprezint si pe bucurestenii care m-au votat si pe cei care nu m-au votat. Respect opinia majoritatii covarsitoare a bucurestenilor si nu am cum sa le impun o masura cu care nu sunt confortabili.

Prin urmare, am decis anularea vinietei pentru masinile care polueaza, precum si renuntarea la restrictiile de trafic in zona ZACA.

Nici in mandatul urmator nu voi mai propune introducerea unei taxe de poluare.

Consider ca este apanajul Guvernului sa ia masuri anti-poluare pentru toate marile orase din tara, care sunt de asemenea poluate, astfel incat bucurestenii sa nu se mai simta discriminati. Este nevoie de politici nationale, de interzicerea intrarii in tara a masinilor foarte poluante”.

Proiectul Oxigen pentru Bucuresti, care include o serie de masuri clare de combatere a poluarii, va continua.

In primul rand, vom aloca un buget substantial, pentru a scoate autoturismele intens poluatoare din trafic, prin extinderea programului de eco-vouchere, pentru inceput de la 5.000, cat este aprobat, acum, pentru anul in curs, la 20.000 de eco-vouchere, din care proprietarii de masini non-euro, euro 1 si 2 sa-si poata achizitiona o masina prietenoasa cu mediul – Euro 6, sau electrocasnice.Vom pune totodata presiune publica legitima pe autoritatile centrale astfel incat centura ocolitoare a Capitalei, magistrala M5 – metroul Drumul Taberei si magistrala M6 – Gara de Nord – Aeroportul International Henri Coanda sa fie finalizate, sa se realizeze toate demersurile astfel incat sa se poata realiza Centura Verde a Capitalei (CNAIR) si vom solicita controale drastice la depozitele de deseuri care produc poluare.

Masuri anti-poluare implementate de Primaria Capitalei

  • Innoirea parcului auto al STB – pe langa cele 400 autobuze Euro 6 si 130 autobuze Hibride, dorim sa achizitionam 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 autobuze electrice – licitatii blocate
  • Construirea de parcari la intrarea in Capitala (Park&ride)
  • Amenajarea pistelor de biciclete. In ceea ce priveste implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a Capitalei, stadiul celor 4 trasee este urmatorul:
    Traseul 1: Piata Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – sos. Pipera –Piata Presei Libere – Sos. Kiseleff – Bd. Constantin Prezan; Lucrarile de infrastructura au fost finalizate pe tronsonul 1, adica de la Piata Victoriei pana la Soseaua Pipera, iar tronsonul 2 ( Piata Presei-Sos Kiseleff-Bd.Constantin Prezan) va fi scos la licitatie in perioada urmatoare.
    Contractul de lucrări pentru semnalizare orizontală aferenta tronsonului 1 a fost semnat în data de 12.11.2019, dupa o lunga perioada de contestatii. Lucrarile vor demara la inceputul lunii martie, executantul avand la dispoziție, prin contract, 2 luni pentru finalizarea lucrărilor.
    Traseul 2: Piata Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Sos. Stefan cel Mare – Sos. Mihai Bravu – pentru acest traseu (Piața Victoriei – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu), proiectul tehnic afost realizat si dupa obtinerea avizelor, se vor demara lucrarile.
    Traseul 3: Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – B.dul M.Kogălniceanu – Splaiul Independentei – se afla in executie. Primul tronson (de la intersectia Calea Victoriei cu Bdul Regina Elisabeta pana la Bdul Natiunile Unite) a fost finalizat si este deja practicabil.
    Traseul 4: Bd. Libertatii – Piata Constitutiei – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia – Stadionul National – suntem in faza de obtinere a autorizatiei de construire. Facem precizarea ca executia lucrarilor la aceste piste de biciclete se poate realiza numai etapizat, pe tronsoane, asa cum solicita Brigata Rutierii prin avizul pe care il emite.

Pentru proiectul privind „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului București” s-a semnat Conventia privind finanțarea proiectului, între Primăria Municipiului București și Ministerul Mediului, prin care PMB va primi finanțare în valoare de 44,5 milioane lei de la bugetul de stat, pentru construirea celor 4 piste de biciclete cuprinse în proiect.Verificarea santierelor (generatoare de poluare): Pana in prezent au fost verificate peste 237 de santiere si au fost aplicate amenzi de peste 76.000 euro.

Continuarea actiunilor de plantare.
Primaria Capitalei a plantat, impreuna cu Ambasada Lituaniei si primaria sectorului 4 o suta de stejari in Parcul Oraselul Copiilor, iar în toamna anului 2019 în Parcul Tineretului s-a organizat o campanie de plantare a 560 arbori din speciile stejar pedunculat, stejar roșu, frasin, arțar, tei. Din datele transmise de primariile de sector s-au plantat in compensare peste 12.000 de arbori
”, detaliază Gabriela Firea.

Sebastian Bodu se întoarce în viața politică: consilier la Cancelaria primului-ministru. Bodu, 2016: „Fiind într-o totală derivă, Partidul National Liberal a abandonat întregul București”

După aproape 4 ani de „curățenie” politică, critici și acuze, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu, primește o funcție importantă în Guvern. Ieri a fost publicat în Monitorul Oficial o decizie semnată de Ludovic Orban, prin care Bodu este numit consilier secretar de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, pentru domeniul financiar-fiscal.

Bodu a fost președinte al ANAF timp de 2 ani, până în 2007, când a fost eliberat din funcția cu rang de secretar de stat de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, pentru „inducerea în eroare a opiniei publice în legătură cu măsuri ale Guvernului, prin declarații de ordin politic”. Ulterior a lucrat ca avocat, partener la cabinetul de avocatură „Dănescu, Dănescu & Asociații” SCPA din București (fusese admis în barou încă din 1996, an în care devenise și cadru didactic universitar).

La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007 a fost ales ca deputat al României în Parlamentul European pe lista Partidului Democrat, mandat reînnoit în 2009. În 2014 se dezice de politică, pe fondul unor disensiuni cu conducerea Partidului Democrat Liberal și revine în avocatură, ca membru al Baroului București. Bodu a vrut în 2016 să candideze independent la Primăria Sectorului 6, însă i-a fost respinsă candidatura.

M-am înscris în cursa pentru Primăria sectorului 6. Nu doar pentru că am locuit în Drumul Taberei, ci și pentru că acest sector a fost abandonat de politicienii de toate culorile. Din păcate, realizăm astăzi că, fiind într-o totală derivă, Partidul National Liberal a abandonat întregul București. Știu, pentru alegătorii de dreapta e frustrant, e trist, e nemeritat.

Așadar vă astept alături de mine pe toți cei care sunteți dezamăgiți de PNL. Cred că, prin toate actiunile mele, nu am dezamăgit niciodată, nu am dat înapoi, nu am abandonat, astfel că nu am niciun motiv să dezamăgesc, să dau înapoi sau să abandonez acum, mai ales după o competiție uninominală în urma căreia aș fi investit cu cea mai mare formă încredere: cea individuală”, scria Bodu pe pagina sa de Facebook în aprilie 2016.

Ar mai fi de spus că Sebastian Bodu s-a arătat nu de puține ori dezamăgit de președintele Klaus Iohannis, pe care l-a criticat în dese rânduri. Critici și acuze a avut și la adresa altor politicieni PNL, inclusiv în ceea ce îl privește pe actualul său șef, Ludovic Orban.

1.500 de lei, prețul pentru a-și scăpa fiul de dosar penal. O femeie a fost pusă sub control judiciar

subventii partide
indemnizație

Un comisar din cadrul Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră a fost ademenit cu o sumă de bani pentru a-și convinge subordonații să închidă o anchetă demarată împotriva unui tânăr șofer. Persoana care a încercat să îl cumpere pe omul legii a fost chiar mama respectivului șofer, însă nu doar că nu a rezolvat dosarul penal al fiului, ci a fost prinsă în flagrant pe când îi remitea ofițerului 1.000 de lei, iar mai apoi a fost pusă sub control judiciar.

La data de 21 februarie, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov, în baza ordonanței de delegare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au prins în flagrant o persoană, imediat după ce a dat suma de 1.000 lei unui ofițer de poliție din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră pentru a interveni pe lângă lucrătorii din subordine ca să nu aplice măsurile legale ce se impuneau ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul circulației pe drumurile publice de către fiul său.

În fapt, la data de 21.02.2020, a fost înregistrat la DAMBJI, denunţul unui comisar de poliție prin care sesiza faptul că, în ziua anterioară, o femeie i-a remis suma de 500 lei pentru a-şi folosi influenţa şi a interveni pe lângă lucrătorii din subordine să nu-i rețină permisul fiului său, măsură obligatorie ca urmare a săvârșirii cu vinovăție a unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. În același timp, i-a promis că a doua zi, îi va mai remite o sumă de bani neprecizată, în același scop.

Astfel, la data de 21.02.2020, femeia a remis ofiţerului de poliţie şi suma de 1.000 lei, în scopul menţionat, ocazie cu care s-a realizat prinderea în flagrant.

În urma audierii, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus față de inculpată punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura preventivă a controlului judiciar pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență”, au comunicat cei de la DGA.

Curtea Constituțională îl „pică” pe Orban. Președintele țării trebuie să vină cu o altă propunere de premier

Foto: Facebook

Curtea Constituțională a decis că există un conflict de natură juridică între președintele țării și Parlament în ceea ce privește desemnarea premierului. Aceasta înseamnă că, în cel mai scurt timp, Klaus Iohannis ar trebui să vină cu o altă propunere de premier.

Cererile privind conflictul juridic de natură constituțională între Preşedintele României şi Parlamentul României, au fost trimise CCR de președintele Senatului şi de președintele Camerei Deputaților.

În şedinţa publică, în cadrul dezbaterilor, Curtea Constituțională, văzând obiectul cauzelor, a dispus conexarea acestora. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, a admis cu majoritate de voturi că „cererile formulate …și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituţională între Președintele României și Parlamentul României, în legătură cu desemnarea de către Președintele României a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.88 din 6 februarie 2020.

În realizarea atribuției prevăzute de art.103 alin.(1) din Constituție, Președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru. Curtea a constatat, în esență, în acord cu Decizia CCR nr.80/2014, că desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, președintelui Camerei Deputaţilor şi președintelui Senatului”, se arată în decizia CCR.

Nicușor Dan avertizează: „Municipiul București este total nepregătit să înfrunte acest pericol care face deja victime în Europa”

Viitorul candidat susținut de USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, vine pe Facebook cu o serie de sfaturi și avertizări vizavi de situația coronavirusului, care numai că nu „bate” la poarta României. Nicușor Dan explică contextul, anume că nu vrea să alarmeze, dar că este puțin probabil ca autoritățile să fie pregătite pentru a face față unei eventuale epidemii.

Candidatul a susținut chiar o conferință de presă împreună cu Ana Ciceală, consilier general USR și membru în Comisia de Sănătate.

Fără să fim alarmiști, trebuie să fim conștienți că Municipiul București este total nepregătit să înfrunte acest pericol care face deja victime în Europa. Vorbim de vieți omenești care trebuie protejate printr-o serie de măsuri pe care municipalitatea trebuie să le ia de urgență.

Este extrem de important, ca în termen de 3 zile, Primăria Capitalei să ne spună care este planul de gestiune a unei posibile epidemii cu coronavirus la nivel de București, pentru prevenție, triere, diagnostic, tratament, izolare, în timp real.

Acest plan trebuie agreat și parafat cu Comitetul intersectorial pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid 19 de la nivel național, Departamentul pentru Situații de Urgență, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, cu Prefectul Municipiului București, Direcțiile de Sănătate Publică”, scrie Nicușor Dan pe pagina sa, dând totodată și exemplul a 11 măsuri.

Pe Marcel Ciolacu îl îngrijorează coronavirusul: „Prioritatea PSD este acest pericol iminent care ne paște pe noi ca români”

Chiar dacă în țara noastră nu a fost înregistrat până acum niciun caz de coronavirus, social democrații iau în calcul propriile măsuri pentru a se feri de boală. Una dintre acestea ar fi amânarea Congresului programat pentru 29 februarie.

Prioritatea PSD este acest pericol iminent care ne paște pe noi ca români. E o decizie luată, în cazul în care nu există acest pericol și putem să nu punem în pericol membrii de partid, primarii, delegații de partid România se află în fața unui pericol iminent provocat de coronavirus. …

Cred că intrăm în altă etapă politică, e cazul ca toți politicienii să revină la agenda românilor, iar Guvernul să vină cu un plan de măsuri către cetățeni, explicat”, a spus Marcel Ciolacu, la finalul sedinței PSD de azi.

Dezvoltatorii imobiliari, obligați să amenajeze spații verzi și parcuri prin PUZ-ul coordonator al Sectorului 1

PUZ Sectorul 1

Gata cu construcțiile haotice la nivelul Sectorului 1 și cu lipsa spațiului verde. Planul Urbanistic Zonal coordonator al Sectorului 1 prevede reguli exprese pentru dezvoltatorii imobiliari.

Pe scurt, cine vrea să ridice „betoane”, trebuie să se preocupe în primul rând de crearea de spații verzi sau chiar parcuri – în funcție de suprafața pe care își propune să ridice construcția.

Autoritățile din Sectorul 1 știu foarte bine că spațiile verzi, pădurile și zonele de agrement sunt o componentă fundamentală în oraș, iar zonele urbane au nevoie de parcuri.

Mai mult verde, mai multă sănătate

Toate spațiile verzi desfășurate – parcuri și grădini urbane – pot oferi trasee sigure și prietenoase pentru mersul pe jos, ciclism sau alte activități de petrecut timpul liber în natură. Nu mai vorbim că este o soluție sigură pentru ameliorarea poluării în orașe.

De aceea, PUZ-ul Coordonator al Sectorului 1 are în vedere ameliorarea poluării prin creșterea suprafețelor de spațiu verde. Acest lucru este posibil datorită noilor reglementări.

Pe lângă investițiile făcute de Primăria Sector 1 destinate amenajării spațiilor verzi și a parcurilor, Regulamentului Local de Urbanism al Planului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 1 prevede faptul că

„Documentația care stă la baza emiterii autorizației de construire va conține obligația menținerii sau creării de spații verzi și plantate”.

Pentru a îndeplini toate obiectivele care au în vizor creșterea procentului de spațiu verde, dar și îmbunătățirea calității aerului în Sectorul 1, Regulamentul Local de Urbanism condiționează realizarea unei construcții noi prin Punctul 3, al Articolului 45 astfel:

„Realizarea unei construcții noi pe terenuri cu suprafețe mai mici sau egale cu 1.000 mp va fi condiționată de amenajarea unui spațiu verde la sol cu suprafața de minim 20% din suprafața totală a parcelei afectată proiectului”

dar și prin punctul 4 al aceluiași articol:

„Autorizarea de construcții noi pe suprafețe mai mari de 1.000 mp va fi condiționată de amenajarea de spații verzi cu suprafața de cel puțin 30% din suprafața totală a parcelei aferentă proiectului, din care cel puțin 2/3 va fi la sol, iar restul de 1/3 va avea asigurată grosimea stratului vegetal de minim 60 cm astfel încât să permită dezvoltarea vegetației de talia arbuștilor și condiții de drenare a excesului de umiditate

comunică Primăria Sectorului 1.

Nicio autorizație de construcție fără spații verzi incluse în proiect

Noile reglementări aduse de PUZ-ul Coordonator sunt cu atât mai necesare cu cât la nivelul Sectorului 1 a existat un dezechilibru între dezvoltarea urbană și asigurarea necesarului de spații verzi, din cauza dezvoltării urbane necontrolate și a lipsei unor reglementări coerente la nivelul orașului București și ale Sectoarelor acestuia. Și, dacă există dorință de a construi iar dezvoltatorii imobiliari sunt cei care pot oferi locuințe de calitate, acces la dotări, servicii publice și spații verzi, tot aceștia au sarcina de a aduce un plus de confort „verde”.

Mai mult verde

Regulamentul Local de Urbanism al PUZ-ului Coordonator Sector 1, prin punctul 8 al articolului 45 încurajează crearea de noi spații verzi, crearea a cât mai multor „insule răcoroase”, stimulând dezvoltatorii să investească conștient, în raport cu nevoile locuitorilor, după cum urmează: „În cazurile în care, din orice motive, nu este posibilă asigurarea spațiilor plantate prevăzute prin prezentul regulament la nivel de parcelă, solicitantul autorizației de construire poate opta pentru amenajarea unui spațiu verde plantat de minim 10% din suprafața totală a parcelei, la nivelul solului, iar restul de spațiu verde necesar va fi amenajat ca spațiu verde de tip scuar sau parc, cu acces public nelimitat, în sensul Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, pe o suprafața compactă de minim 400,00 mp, la o distanță de maxim 500,00 m măsurată în coordonate stereo de la parcela pe care se realizează investiția parcul (scuarul) amenajat.

Distanța maximă mai sus stabilită de 500,00 m poate fi depășită sub condiția ca parcul (scuarul) amenajat să fie pe teritoriul Sectorului 1 al Municipiului București și suprafața amenajată să fie dublul celei suplinite. Înaintea emiterii autorizației de construire, solicitantul va înscrie în cartea funciară a imobilului/imobilelor teren pe care se va amenaja spațiul verde, obligația menținerii și întreținerii ca spațiu verde, pe toată durata de existență a construcției”.

Verde, culoarea Sectorului 1

Vegetaţia are un rol vital şi în moderarea climatului urban. În oraşe, construcţiile şi suprafetele pavate sau betonate creează un climat urban specific, cu temperaturi mai ridicate şi o restricţie a circulaţiei aerului, ceea ce conduce la producerea aşa-numitului efect de „insulă de căldură”. În contrast cu acesta, vegetaţia, prin efectul de umbră şi de creştere a umidităţii aerului, contribuie la crearea unui mediu mai confortabil. De aici şi folosirea sintagmei „parcul – insulă răcoroasă”, în contrast cu „insula de căldură” urbană (Draft Green Space Strategy, Erewash Borough Council, 2007)”, mai comunică autoritățile Sectorului 1.

Procurorii vor cătușe pentru fostul prefect de Constanța care a accidentat mortal un bărbat. Instanța a dispus arestarea la domiciliu

Ioan Albu, fostul prefect de Constanța care a omorât un om într-un accident rutier, a fost arestat la domiciliu. Decizia a fost luată în urmă cu doar câteva momente, după ce procurorii au cerut arestarea preventivă a fostului reprezentant al Guvernului în Constanța.

Respinge propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia de arestare preventivă a inculpatului A. I. …dispune luarea faţă de inculpatul A. I., a măsurii arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, de la data de 21.02.2020 până la data de 21.03.2020, inclusiv. Constată că inculpatul nu a fost reţinut de către organele de urmărire penală.

Impune inculpatului A. I. obligaţia de a nu părăsi imobilul din…, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarea obligaţie: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”, se arată în minuta instanței.

Accidentul mortal a avut loc în urmă cu câteva zile, pe 16 februarie, în județul Constanța. Nu a existat niciun dubiu că Ion Albu, beat la volan, a intrat pe contrasens și a izbit din plin o altă mașină.

Inculpatul Albu Ioan, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, a condus pe drumurile publice din județul Constanţa un autoturism marca Range Rover, iar în timp ce circula dinspre localitatea Ciocîrlia de Sus către comuna Cobadin, la km. 231+600m, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot, care circula regulamentar din sens opus şi care era condus de numitul T.A. În urma accidentului, a rezultat decesul numitului T.A.”, comunicau procurorii.

Cine dorește să conducă PSD?

PSD

Câteva zile mai sunt până la anunțul oficial privind preluarea puterii în Partidul Social Democrat, care ar urma să fie adus la lumină după ședința BPN de lunea viitoare. Unele surse din PSD se așteaptă ca Marcel Ciolacu să anunțe că dorește să intre în cursă pentru a fi ales democratic președinte al partidului, însă sunt vehiculate și alte nume.

Potrivit Știri pe Surse, în PSD vor apărea două funcții de președinte executiv, care vor primi atribuții de la șeful formațiunii, 4 prim-vicepreședinți aleși pe domenii de activitate, și 8 vicepreședinți PSD alși pe criteriu regional.

Astfel, sursa citată menționează că Marcel Ciolacu are cele mai multe șanse de a câștiga un mandat de președinte, urmând a fi secondat de Paul Stănescu – secretar general. Cei doi președinți executivi ar putea fi Gabriela Firea și Sorin Grindeanu, în vreme ce un mandat de prim-vicepreședinte și-ar dori Claudiu Manda, Dragoș Benea și Radu Moldovan.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-1 ° C
-0.6 °
-2.7 °
80 %
2.7kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °
S
0 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...