-7.8 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 1125

George Simion nu face diferența între umor și instigare la nerespectarea legii

George Simion
George Simion / Foto: Facebook

Deja cunoscut pentru opiniile sale vocale, George Simion ia, de această dată, apărarea celor oropsiți de putere.

Oropsiții? Cei de la Vacanța Mare și programul lor de Revelion, de la TVR 1. Puterea? Iulian Bulai de la USR, care a cerut verificarea conducerii TVR 1, după acel program.
Lui Iulian Bulai i s-au alăturat și Dorina Rusu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, dar și Ministerul Sănătății.

Problema, pe scurt: în noaptea de Revelion, Vacanța Mare&co au râs. De conducere, de pandemie, de reguli. Umor și satiră, după spusele lor, bășcălie și instigare la nerespectarea legii, după spusele ”puterii”.

George Simion, atac FURIBUND împotriva lui Iulian Bulai: ‘Credeam că vremurile în care tovarășii pedepsesc artiștii pentru ironizarea tovărășului s-au terminat’

Aici intervine George Simion. Care face o paralelă între prezent și ”Epoca de Aur”, când nu puteai să râzi decât pe ascuns de Tovarășul și Tovarășa. În stilul caracteristic, aduce în discuție și umorul religios, pe care nu-l sancționează nimeni și pe care-l conduce ușurel spre ideea de discriminare; continuă cu alipirea USR=tovarăși și încheie susținând că PAUR e pro libertate de exprimare.

Ce e greu de înțeles pentru George Simion: există o diferență între umor/satiră și bătaie de joc

Ce nu spune George Simion e că există o diferență (destul de fină, ce-i drept) între umor/satiră și bătaie de joc. Sau instigare la nerespectarea legilor în vigoare, în context de pandemie.

Dacă ironizezi credința românilor, nu moare nimeni. În plus, ar trebui să știe domnul Simion că religia românilor nu e una singură, românii neavând religie de stat. Deci paralela dintre ”bătrânica credincioasă” și ”doamna cu hijab” nu-și are rostul, pentru că avem și români musulmani. Bătrânica credincioasă poate purta, foarte bine, hijab. Discuția despre discriminare e nulă și neavenită în situația de față.

”Deși partidul AUR nu este de acord cu ironizarea credinței românilor, acceptăm ca libertatea de exprimare nu trebuie îngrădită în niciun fel. Și totuși ne întrebăm: dacă în loc de bătrânica credincioasă – care poate fi mama sau bunica cuiva – era o doamnă cu hijab, se mai lăsa tăcerea?”, a spus reprezentantul PAUR.

Libertatea de exprimare presupune și să respecți legea

Dar, dacă iei în derâdere efortul autorităților (și al societății civile) de a ține sub control pandemia și dacă instigi la nerespectarea regulilor de protecție pe timp de pandemie da, e foarte posibil să moară oameni. Care s-au amuzat în noaptea de Revelion de cuvintele, gesturile, mimica din timpul emisiunii și care s-ar putea mâine să nu mai poarte mască, să nu mai respecte carantina, să spună că e libertate de exprimare să nu respecți legea.

”Miștoul deșănțat pe seama valorilor religioase ale unor cetățeni obișnuiți” și ” ironizarea șefului cel mare” n-au, din nou, nicio legătură. Nici măcar nu intru în discuții semantice despre inexistența sinonimiei.

Dorina Rusu, membru CNA: În noaptea de Revelion, televiziunea publică a dat un spectacol grotesc / Ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor

Emisiunea cu pricina nu încalcă regulile bunului simț pentru că îl ironizează pe Iohannis, Arafat sau Vela. Încalcă regulile bunului simț pentru că minimizează durerea celor care au pierdut pe cineva din cauza pandemiei, suferința celor care au rămas cu sechele, munca medicilor, sacrificiile oamenilor de rând, care au ales să stea departe de cei dragi, pentru a-i proteja, lupta comună pentru tratamente și vaccinuri. Nu îl ironizează pe Șeful cel mare, nici pe Tovarășul. Își bate joc, efectiv, de toți cei care au suferit în 2020.

De asta nu este vorba de libertatea de exprimare. Pentru că libertatea de exprimare e bună, e sublimă, e mirifică. Atât timp cât nu provoacă victime.

Foto

Ziarul de Investigații

Felicia Ovanesian este noul city-manager al Municipiului Constanța

Felicia Ovanesian

Felicia Ovanesian este, în mod oficial, noul city-manager al Municipiului Constanța. Pe larg, Ovanesian urmează să să coordoneze Direcţia de Urbanism, Achiziţii, Relaţii cu Agenţii Economici şi Serviciile Publice.

Cine este Felicia Ovanesian, noul city-manager al Municipiului Constanța?

Felicia Ovanesian este cunoscută constănțenilor în mod deosebit pentru activitatea sa din mediul online, cu emfază pe punctele de interes ale Asociației „Constanța Altfel”. De altfel, respectiva asociație a militat, într-un fel sau altul, direct sau indirect, în repetate rânduri, pentru actualul primar al Constanței, liberalul Vergil Chițac. În plus, Felicia Ovanesian a ocupat, timp de trei luni, funcția de consilier onorific al lui Chițac.

Avocat de meserie, Ovanesian s-a trezit în postura de a se autosuspenda di Baroul Constanța, pentru a nu intra în conflict cu actualele îndatoriri.

O mână spală pe alta

Cu toate că susținerea acesteia s-a îndreptat, de cele mai multe ori, către Chițac, istoricul politic al proaspătului city-manager se leagă de Partidul Mișcarea Populară, unde a ocupat funcția de președinte interimar al Organizației Municipale, în urma demisiei lui Mihai Gârțu. Ulterior, din cauza unor scandaluri interne generate de neînțelegerile cu Claudiu Palaz, Ovanesian a demisionat din PMP și s-a înscris în PNL, unde a putut să-și dezvolte susținerea pentru actualul primar constanțean liberal.

După scandalul de săptămâna trecută, Consiliul Local Constanţa aprobă bursele pentru elevi

Ziarul de Investigații

Fostul ministru al Mediului, urmărit penal. Costel Alexe este acuzat de luare de mită și instigare la delapidare

Procurorii anticorupție cer ridicarea imunității fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, acesta fiind anchetat pentru luare de mită și instigare la delapidare. Faptele anchetate de Direcția Națională Anticorupție au legătură cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, pe care Alexe ar fi urmat să le aloce unei societăți, în schimbul unor beneficii proprii. În prezent, Alexe este președinte al Consiliului Județean Iași, după ce a câștigat alegerile din septembrie.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.
Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”, au precizat procurorii DNA.

Prefectul de Buzău și-a dat demisia

Un nou an, un nou prefect în județul Buzău. Leonard Dimian a anunțat în această dimineață că își părăsește funcția, aparent nefiind forțat de nimeni. Din ce explică acesta pe Facebook – unde a făcut anunțul – demisia sa este „un gest de onoare”, ca urmare a faptului că Guvernul care l-a susținut nu mai este în funcție. De fapt, Dimian face referire la formațiunea care l-a susținut – PMP, partid care nici măcar nu a mai intrat în Parlament în acest mandat.

Pentru început, prefectul Dimian face referire în postarea sa la vremurile pe care le-a prins în cele câteva luni cât a deținut funcția, respectiv pandemia de coronavirus: „Eu am pășit în 2021 mai optimist, cu speranța că vom învinge pandemia de Coronavirus și ne vom putea relua obiceiurile care ne făceau fericiți. Pandemia de COVID-19 a fost provocarea mandatului meu de prefect al județului Buzău”. În vară, prefectul a fost unul dintre cazurile pozitive confirmate și, din ce scrie acum, autoritățile au reușit să țină „în frâu răspândirea bolii și, iată, că noul an găsește județul nostru într-un scenariu verde, dacă ne raportăm la numărul de îmbolnăviri/1000 locuitori”.
Vestea legată de demisie vine spre final: „Pe parcursul perioadei în care am deținut calitatea de subprefect, apoi de prefect, am fost tot timpul conștient că funcția este vremelnică.
Așa că astăzi am decis să îmi anunț oficial demisia din funcția de prefect al județului Buzău.
Este o demisie de onoare! Am înțeles să fac acest lucru după ce Guvernul care m-a susținut și care a susținut toate proiectele județului pe perioada în care eu am fost la conducerea Prefecturii a fost schimbat.
Este o experiență pe care o voi purta în suflet ca pe un dar!
Plec cu sentimentul datoriei împlinite!
A fost o onoare pentru mine să îmi servesc țara și pe buzoienii mei dragi!”.

Până să fie învestit prefect, Leonard Dimian a fost consilier superior la Direcția de Finanțe. În urma demisiei sale, atribuțiile vor fi preluate cel mai probabil de Vasile Alecu, unul din cei doi subprefecți.

Un „ultim drum” din Constanța, destul de costisitor

Un moment de viață nefericit pentru un grup de constănțeni s-a lăsat și cu amenzi din partea Poliției. Măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus nu țin cont de evenimentele prin care unii trec, fie că vorbim de botez sau înmormântare. De acest lucru s-au putut convinge, duminică, 15 persoane din Constanța care însoțeau un cortegiu funerar, dar care nu purtau masca de protecție.

Ca urmare a publicării pe o rețea de socializare a imaginilor de la acest eveniment, polițiștii din Constanța s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor de la fața locului au dat amenzi totale de 7.000 de lei. Printre cei sancționați s-a aflat și „organizatorul evenimentului”.

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la un cortegiu funerar care se deplasează pe raza municipiului Constanţa, precizam faptul că polițiști din cadrul Secției 5 s-au sesizat din oficiu, iar la fața locului au ajuns mai multe echipe de poliție și jandarmi constănțeni, precum și polițiști locali, care au îndrumat persoanele să respecte măsurile legale stabilite pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2

IPJ Constanța

Polițiștii au procedat la identificarea celor care nu s-au conformat  indicațiilor, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 7.000 de lei, dintre care una pentru organizatorul evenimentului, fiind vorba despre un bărbat de 45 de ani, și 14 pentru participanții care nu purtau mască de protecție, potrivit presei locale.

Ziarul de Investigații

Reprezentanții elevilor și școala amânată: ”Cu educația nu e de glumă!”

Reprezentanții elevilor cer reînceperea școlii în data de 11 ianuarie, redeschidere care ar trebui să fie aprobată în zonele unde rata de incidență este mică.

De asemenea, în ziua de luni, 4 ianuarie, Consiliul Național al Elevilor a făcut apel la Ministerul Educației ca decizia de redeschidere a școlilor să fie luată în funcţie de rata incidenţei la nivel local.

Cu alte cuvinte, este vorba despre o reînceperea a cursurilor doar în zonele în care numărul de infectări cu virusul este mic, sau stagnează. În aceste regiuni, unitățile de învățământ ar putea primi elevii din nou la cursuri de la data de 11 ianuarie.

Reprezentanții elevilor cer reînceperea școlii la 11 ianuarie în zonele unde rata de incidență este mică

La nivel de discuții și negocieri, Consiliul Național al Elevilor a cerut Ministerului Educației un plan în ceea ce privește organizarea examenelor naţionale. Este nevoie să fie luate în considerarea a mai multe scenarii, astfel încât acestea să se poată desfăşura în bune condiții.

Viitorul educației: examenele naționale

Reprezentanții elevilor au pus pe prim plan examenele naționale și faptul că mai multe localități din țară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori. Astfel, au solicitat Ministerului Educației să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităților de învățământ, în funcție de rata incidenței la nivel local, asigurând, în același timp, materialele sanitare necesare desfășurării cursurilor în siguranță.

”Este absolut imperioasă realizarea unei strategii fezabile de învățare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulți elevi le-au acumulat la începutul pandemiei și în perioada de învățare online din acest an școlar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit. În același timp, solicităm demararea discuțiilor privind organizarea examenelor naționale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranță”, se arată în comunicat.

”Cu educația nu e de glumă!”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

În cadrul audierilor din Comisiile de învățământ ale Parlamentului, Sorin Cîmpeanu, noul ministrul al educației, a anunțat că școala va reîncepe cât de repede ne va permite situația epidemiologică.

Structura anului școlar 2020-2021

Cu toate acestea, în urmă cu o lună, era publicată structura anului școlar 2020-2021, structură mai specială decât în alți ani, deoarece semestrul I nu se va mai încheia odată cu vacanța de iarnă, ca anul trecut, ci va dura până în februarie.

O altă noutate este că elevii vor avea două vacanțe de primăvară, întrucât Paștele Catolic și Paștele Ortodox cad la date destul de îndepărtate.

Când iau vacanță elevii? Structura anului școlar 2020-2021

Anul școlar 2020-2021 are 34 de săptămâni, după cum urmează:

Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021);

Semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021).

Ziarul de Investigații

Ciolacu numără „țepele” noului Guvern: „Au promis prosperitate, dar le oferă românilor doar austeritate!”

Azi e prima zi lucrătoare a anului 2021, iar președintele PSD Marcel Ciolacu nu vrea să piardă niciun moment pentru a taxa actualul Guvern Cîțu, învestit la finele lui 2020. Azi, Ciolacu a numărat „cinci țepe” alte Guvernului PNL-USRPLUS-UDMR, cei care au de păgubit fiind pensionarii, salariații, profesorii, IMM-urile și Justiția. Președintele PSD explică într-o postare pe Facebook și ceea ce vreau exact să zică.

În prima săptămână de guvernare, noua putere a dat deja cinci țepe uriașe românilor! După alegeri, tot ce era promisiune a devenit agresiune!
Guvernul Dreptei își bate joc de 5 milioane de pensionari
Anul trecut, PNL le dădea pensionarilor o majorare de doar 14% înaintea alegerilor și promitea că le va mări pensiile cu diferența până la 40% în 2021. Realitatea lui Cîțu este că pensiile NU vor crește decât din septembrie, cu un procent infim, care nu acoperă majorările de prețuri la alimente, medicamente și utilități. V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei sărăcește 5,5 milioane de salariați
Veniturile lucrătorilor din sectorul public îngheață în acest an. În sectorul privat, nici vorbă de promisiunea USR “Zero Taxe pe salariul minim”! Vor fi taxe, iar salariul minim crește cu doar 2 lei pe zi, sumă ce nu acoperă nici măcar măștile de protecție. Peste 1,4 milioane salariați sunt trimiși înapoi în sărăcie extremă, sunt lăsați să moară de foame. V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei umilește peste 215.000 profesori
În ultimul an, v-au spus permanent că vor fi crescute salariile profesorilor, că se va respecta legea și că sunt prevăzuți banii în buget. În august, minciuna a fost demascată: educația nu mai era o prioritate, majorările au fost amânate. Astăzi vin și vă spun că nici în 2021 salariile profesorilor nu vor crește. V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei condamnă IMM-urile și antreprenorii români
Au desființat Start-Up Nation, program de succes pentru mii de companii locale. În plus, de 6 luni, Guvernul promite granturi de investiții între 50.000 și 200.000 euro din fonduri europene pentru IMM-uri din industria alimentară, panificație, auto, energie și construcții. Niciun leu nu a ajuns până acum în conturile vreunei companii mici și mijlocii! V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei calcă în picioare Justiția
Au făcut referendum simultan cu prezidențialele din 2019 pentru ca legile justiției să nu mai poată fi schimbate prin OUG. Acum, chiar înainte de Revelion, pe șest, au dat OUG prin care modifică legile justiției! O adevărată hoție de voturi de la cei care au promis exact contrariul! V-au mințit, v-au păcălit! Guvernarea Țeparilor care mint, fură și taie venituri nu poate scoate România din criză! PNL și USR+ au promis prosperitate, dar le oferă românilor doar austeritate!”, avertizează Marcel Ciolacu.

Amânarea cu un an a creșterii pragului pentru TVA-ul de 5%

Guvernul a decis amânarea cu un an, până pe 1 ianuarie 2022, a creșterii pragului pentru TVA-ul de 5% de la circa 93.000 de euro în prezent, la 140.000 de euro. Decizia este luată ca urmare a impactului negativ pe care l-ar avea asupra bugetului, unul de 200 de milioane de lei anual.

„Potrivit prevederilor art. 291 alin. (3), lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, astfel cum au fost modoficare prin art. I pct. 160 din Legea nr. 296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2021, plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVD de 5% pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale se majorează de la 450.000 lei la 140.000 euro, echivalentul în lei fiind stabilit la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Impactul acestei măsuri asupra veniturilor din TVA este negativ și a fost estimat la -0,2 miliarde de lei pentru anului 2021”, se arată în nota de fundamentare a Ordonaței de Urgență.

Legea care prevedea majorarea la aproximativ 140.000 de euro a plafonului până la care se aplică o cota redusă de TVA de 5% la vânzarea de locuințe a fost publicată în Monitorul Oficial în noiembrie și urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

În urma modificării din luna noiembrie 2020 a Legii 291, „livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2 , exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 140.000 de euro (…) Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare”.

Această OUG va avea efect asupra locuințelor noi, ce fac parte din programul Noua Casă (din pilonul al II-a), pentru care avansul minim este de 15%. „Locuințe noi/consolidate nu mai vechi de 5 ani (semnarea documentelor de recepție la terminarea lucrărilor s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului) cu o valoare de achiziție cuprinsă între 70.001 euro și 140.000 euro, echivalent în lei”.

Măsura adoptată de Guvern loveşte puternic în singurul sector al pieţei imobiliare care nu a avut de suferit din cauza crizei provocate de pandemie – cel rezidenţial, potrivit Ziarului Financiar.

Ziarul de Investigații

Arafat nu crede în discriminare, iar vaccinarea rămâne facultativă

Nu este pentru prima dată când Ministerul Apărării Naționale din România încearcă să dezmintă știrile și informațiile apărute cu privire la vaccin, vaccinați și campania de vaccinare.

În luna decembrie, titlurile știrilor false și statusurile conspiraționiștilor de serviciu sunau în felul următor:

1. ”Vaccinarea va fi obligatorie”;

2. ”Campania de vaccinare împotriva COVID-19 este o acțiune militară, iar vaccinul, un medicament experimental testat pe populație”;

3. ”În România se va folosi un vaccin care nu este autorizat”.

Revenim: vaccinarea nu este obligatorie. Depinde de fiecare ce va alege, depinde de alegerea fiecăruia și depinde de ceea ce consideră fiecare că este benefic pentru propria sănătate și pentru sănătatea celor dragi.  Dacă vaccinarea nu este obligatorie, obligația fiecăruia din noi să se informeze rămâne o chestiune primară, o chestiune de bun simț. Este important să ne informăm și este important să ne informăm din surse sigure.

Toate detaliile referitoare la toate aceste știri false și clarificări sunt accesibile făcând un simplu click pe Platforma „Inforadar” – un portal al ştirilor corecte, dar şi un instrument de educare pentru fiecare dintre noi, în calitate de consumatori de informaţie, fie prin intermediul presei, fie direct din mediul online.

Arafat: În România nu vor fi discriminări față de cei care nu s-au vaccinat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, face eternele declarații și insistă asupra faptului că în România autorităţile nu s-au gândit să aplice discriminări şi reguli de restricţionare a persoanelor care nu se vaccinează, dar este posibil ca în anumite zone din străinătate, în care se aplică limitări mai stricte anti-COVID, să li se ceară cetăţenilor români să fie vaccinaţi pentru a se putea deplasa acolo.

Nu înseamnă (vaccinarea n.red) că îţi reiei normalitatea. E posibil să fie unele întruniri internaţionale care să îţi spună «poţi să vii dacă eşti vaccinat». E posibil, asta o să vedem. Ne aşteptăm să se întâmple şi asta. În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări şi nu vom aplica astfel de reguli, dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă nimeni, s-a desfăşurat numai online, e posibil să se spună că nu poţi să vii decât dacă eşti vaccinat”, a afirmat şeful DSU sâmbătă seara, la Antena 3.

Clar pentru unii, complicat pentru alții, Arafat face ceea ce a făcut de la apariția vaccinului în România: explică faptul că vaccinul este benefic, că pot exista forme ușoare ale infecției cu coronavirus, dar că nu se va mai ajunge la forme severe şi la sechele pulmonare și că nu va exista riscul ca alte organe să fie afectate pe perioade lungi sau chiar pe viaţă.

De asemenea, Raed Arafat a anunțat că se va vaccina cât de curând și că este posibilă și o creștere a numărului de îmbolnăviri în România, după perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Ziarul de Investigații

ÎPS Teodosie, încă o slujbă ce sfidează legile laice

Deși Constanța a ieșit de vineri seară din carantina în care s-a aflat pentru 42 de zile, măsurile restrictive în conformitate cu starea de alertă au rămas. Printre acestea se află cea cu privire la circulația pe timpul nopții, între orele 23.00 și 5.00.

Dar aceste lucruri nu îl împiedică pe Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie să își vadă liniștit de slujbele sale, chiar dacă ele nu respectă măsurile impuse de autorități.

Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Acatistul Sfântului Serafim de Sarov și Acatistul Învierii, de la ora 22.00, la Catedrala Arhiepiscopală. Apoi, duminică, 3 ianuarie, de la ora 8.40, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie tot la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.

ÎPS Teodosie a fost, din nou, în centrul unor controverse după ce a oficiat slujba Te Deum de Anul Nou la ora 23.15, în catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța. La slujbă au participat aproximativ o sută de credincioși, în condițiile în care circulația este interzisă după ora 23.00. Polițiștii au ajuns la fața locului.

„Cu privire la evenimentul religios desfăşurat la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Petru și Pavel, precizăm faptul că polițiștii și jandarmii constănțeni au acționat în zona respectivă, informând persoanele cu privire la legislația actuală în ceea ce privește deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum și obligativitatea purtării măștii de protecție în mod corespunzător”, a transmis IPJ Constanța, potrivit Mediafax.ro.

Ziarul de Investigații

ÎPS Teodosie, ignoranță în formă continuă

Constanța se află în carantină încă din 20 noiembrie, cu interzicerea circulației pe timp de noapte, între orele 23 și 5. În noaptea dintre ani, ÎPS Teodosie a arătat, încă o dată, că este mai presus decât orice lege laică, iar măsurile restrictive nu sunt pentru el. Astfel, la miezul nopții, Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie a ținut Slujba de Anul Nou, așa cum de altfel anunțase încă de joi seară. Iar asta contrar solicitărilor Patriarhiei Române, care precizase că această slujbă va începe mai devreme, imediat după Vecernie, pentru a se respecta restricțiile de circulație aflate în vigoare în timpul stării de alertă. La slujba de la catedrală au fost prezenți aproximativ 100 de oameni.

Ce zice Poliția

„Cu privire la evenimentul religios desfăşurat seara trecută, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Petru și Pavel, precizăm faptul că polițiștii și jandarmii constănțeni au acționat în zona respectivă, informând persoanele cu privire la legislația actuală în ceea ce privește deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum și obligativitatea purtării măștii de protecție în mod corespunzător”, transmite IPJ Constanța, potrivit Mediafax.

Astfel, polițiștii doar i-au informat pe oameni despre măsurile dispuse în actualul context epidemiologic.

Reamintim că scopul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, ci ca oamenii să conștientizeze riscurile la care se expun, dacă nu respectă normele legale în vigoare. Persoanele prezente au fost atenționate verbal, polițiștii amintindu-le despre necesitatea adoptării unui comportament responsabil

IPJ Constanța

Constanța iese azi din carantină

Din această seară, de la ora 20.00, municipiul Constanța iese din carantină, după ce rata incidenței a scăzut de la aproape 10 cazuri la mia de locuitori, cât era spre final de noiembrie, la 4,5 pe 31 decembrie 2020.  Potrivit Prefecturii Constanța, DSP a făcut o analiză de risc și a primit avizul INSP pentru ridicarea carantinei în municipiul Constanța. Reamintim că municpiul Constanța a intrat în carantină, pentru 14 zile, pe 20 noiembrie, iar de atunci a fost prelungică de mai multe ori din cauza menținerii ridicate a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

De altfel, la raportarea de pe 1 ianuarie 2021, în județul Constanța au fost confirmate 144 de noi cazuri, din cele 26.269 cazuri de la începutul pandemiei.

Ziarul de Investigații

Ciolacu face previziuni: ”2021 se anunță un an al austerității”

După un mesaj de Crăciun în care îndemna la solidaritate, bunătate și generozitate, Marcel Ciolacu revine în dulcele-i stil propriu, cu un mesaj de Revelion.

La o distanță de doar câteva zile, ideile s-au schimbat. Cum a trecut Crăciunul, a fost uitată și ideea de ”fii mai bun”.

Mesajul de Revelion al lui Marcel Ciolacu aduce mai mult a îndemn la luptă, declarație de război, zvâcnet de revoltă. Cumva cu iz de 1784. Sau 1907, dacă preferați. Dar, în nici un caz, cu parfum de 2021. Sau, măcar, secol 21.

În afara unui vag îndemn la implicare socială, nimic nu sună a urare de Revelion. Mai degrabă a discurs politic, pe care-l ții la tribună, atunci când vrei să mai obții niște voturi în plus. Sau să împiedici aprobarea unei legi.

Fără a pune exact degetul pe cine sunt acei ”ei” care ”au vrut” să ne subjuge, să ne închidă în case, să ne distrugă, Marcel Ciolacu amestecă politica cu pandemia, economia cu medicina, merele cu perele și, în mare, împarte totul între ”ei” și ”voi”.

Au vrut să subjuge România în 2020. Au vrut să dețină controlul total. Și pentru asta au fost în stare să meargă până acolo încât să se joace clandestin cu viețile voastre, pentru că n-au avut alt răspuns pentru a stopa pandemia.

Nu i-ați lăsat. Românii sunt adevărații eroi ai acestui an! Voi !!!

Voi sunteți cei care ați găsit soluții, atunci când statul v-a lăsat pe cont propriu! Iar apoi le-ați demonstrat prin vot că sunteți mai puternici ca ei.

De aceea, cea mai bună lecție a acestui an este că fiecare dintre noi poate face diferența și toți ar trebui să încercăm să schimbăm lucrurile care nu ne convin.”

După retrospectiva ”politică”, trece la un avertisment cel puțin redundant: o să fie greu în 2021! De parcă doar România a avut pandemie. De parcă doar la noi lumea s-a luptat cu restricții, pierderea locului de muncă, nesiguranța zilei de mâine.

De pe poziție de opoziție însă, e ușor și să dai avertismente și să arăți cu degetul.

Urarea lui Ciolacu, o retrospectivă sumbră a anului 2020

Interesantă mi se pare și alăturarea ”tăvălugul dreptei” la ”virus perfid”. Compară, oare, Ciolacu noua alianță guvernamentală cu un virus? Se referă la două lucruri diferite? E un dușman cu care trebuie să luptăm? Sunt mai mulți? Împotriva cui trebuie să ne ridicăm în 2021?

Dacă e vorba de politică, în 2021 nu sunt alegeri. Dacă e vorba de virus, nu e vina ”dreptei” că a făcut ravagii. Ce vrea să ne sugereze Ciolacu? Nu știm. Mister total.

”2020 a fost un an teribil. Iar 2021 se anunță un an al austerității, un an extrem de greu pentru milioane de familii!

De aceea vă îndemn să vă ridicați, să vă implicați și să vă faceți auzită vocea din nou!

Împreună, am reușit să oprim tăvălugul dreptei în 2020. Tot împreună, ne vom întoarce în 2021 să zdrobim definitiv coaliția pierzătorilor. Vom învinge acest virus perfid și ne vom lua viețile înapoi! Vom readuce prosperitatea, dreptatea și speranța!

Împreună, schimbăm România în 2021!”

De obicei, mesajele politicienilor de Revelion sunt fie neutre, fie pline de urări de bine, speranță pentru un an nou mai bun, lucruri tipice. Marcel Ciolacu a decis să fie diferit. Astfel a ieșit o urare multicoloră, presărată din abundență cu semne de exclamare. Atât de multicoloră, încât confuzia creată de ea va dura mult timp. Posibil tot anul 2021.

Ziarul de Investigații

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
-7.8 ° C
-6.7 °
-8.4 °
77 %
5.7kmh
75 %
D
-3 °
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
1 °
J
-3 °

Ultimul articol

„Marş la Moscova”, mesajul pentru care un bărbat a fost amendat, după protestul de...

Amendă aplicată ieri unui bărbat, care, în timpul protestului organizat de AUR, a proiectat cu laser pe o clădire mesajul „Marş la Moscova”. Pe acesta...

Social democrații din Iași, supărați pe premierul PNL Bolojan

Social democrații din Iași și-a exprimat astăzi nemulțumirea la adresa premierului PNL Ilie Bolojan, declinând astfel invitația la o întâlnire. Din ce explică într-un comunicat...

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...