-0.5 C
București
vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1124

Fostul ministru Daea povestește experiența sa Covid: „Virusul nu stă la semafor, să ne ferim noi de el prin respectarea regulilor”

Petre Daea, fost ministru al Agriculturii PSD până în cabinetul Dăncilă, s-a vindecat de Covid-19 chiar în ziua de Ajun, când a fost externat din spital. Acesta a ales să își povestească o parte din experiența sa ca pacient Covid, dând totodată cu nonșalanță detalii despre intervențiile care au fost făcute pentru a fi posibilă internarea sa. Petre Daea nu are o concluzie clară, probabil fiind mai ales fericit că poate petrece sărbătorile de iarnă alături de cei dragi.

Las lacrima bucuriei pe scările ieșirii din Spitalul Matei Balș.
În momentele grele descoperi caractere și prieteni.
Cu ochii suferinței priveam speranța revederii.
Am depășit momentul cu sprijinul cadrelor medicale, a căror lumină a ochilor, ce străbătea vizierele, îmi dădea posibilitatea să identific pe semenii noștri care au stat pavăză lângă patul bolnavilor.
Alături de doi camarazi mai tineri, de 32, respectiv 50 ani, am împărțit bucuria vindecării, devenind prieteni.
Cu gândul la binele nostru și al tuturor, mă întorc în lumea comunicării pe Facebook pentru a mulțumi celor care mi-ați fost alături în fel și chip.
Un supliment de respect și recunoștință pentru cei ce m-au ajutat să iau drumul spre spital: soția Camelia, colegii Ciolacu, Stănescu, profesorii Rafila și Cercel.
Ei m-au adus în spitalul Matei Balș, dându-mă pe mâna roboților umani, care prin oglinda vizierei ne dădeau speranța victoriei cu dușmanul nevăzut și din nefericire uneori bagatelizat.
Cu un echilibru și cu o acuratețe de apreciat, mass-media a făcut public acest episod de infectare a mea și a soției.
Le mulțumesc tuturor!
Împărtășind bucuria revederii și a comunicării vă îndemn să rămâneți vigilenți, să ne revedem sănătoși, să bem simbolic speranța binelui pentru fiecare.
Virusul nu stă la semafor, să ne ferim noi de el prin respectarea regulilor.
Vă urez sănătate, Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți!”, e mesajul fostului ministru.

Revelion fără restricții: Constanţa ar putea ieşi din carantină

Constanța ar putea reveni la normalitate: conform statisticilor făcute în cursul săptămânii trecute, incidența infectării cu noul coronavirus se află în scădere.

În acest context, datele urmează să fie transmise către Institutul de Sănătate Publică pentru a fi evaluate.

Cifrele duc la vești bune și optimism pentru locuitorii oraşului Constanţa, care ar putea petrece trecerea dintre ani fără restricţii.

De menționat este și faptul că Municipiul Constanţa este carantinat de peste o lună, iar data când orașul a intrat în carantină a fost pe 20 noiembrie. În acel moment incidența era de 9,35 de cazuri (la mia de locuitori). De atunci, a urcat mai multe săptămâni.

Veste bună înainte de Revelion! Constanţa ar putea ieşi din carantină

Deși ieșirea din carantină a fost stabilită pentru data de 1 ianuarie 2021, la ora 20.00, DSP Constanţa a făcut un anunț conform căruia va solicita Institutului Naţional de Sănătate Publică ridicarea carantinei, mai devreme de prima zi a anului 2021.

Indicele de îmbolnăviri a scăzut de la o valoare de peste 10 cazuri la mia de locuitori, la o valoare de 4,91 în acest moment. Astăzi vom afla dacă INSP va aviza pozitiv această solicitare a DSP Constanţa.

Ținând cont de statistici, Direcţia de Sănătate Publică solicită şi ridicarea carantinei pentru oraşul Ovidiu şi localitatea Grădina din judeţul Constanţa.

De ce Constanța este în carantină, iar Bucureștiul nu?

Revolta din barou: Solicitări către instanţă

Conform Antena 3, au existat numeroase solicitări către instanţă, iar una dintre solicitări a venit din partea unui avocat constănţean care a cerut instanţei să anuleze ordinul departamentului DGSU de la Bucureşti, ordinul lui Raed Arafat, prin care purtarea măştii să nu mai fie obligatorie în spaţii deschise. Curtea de Apel din Bucureşti a dat o solicitare pozitivă către avocatul constănţean, dar decizia nu este încă definitvă.

Ziarul de Investigații

Premierul Cîțu se gândește la salarii minime mai mari

Nici bine nu a intrat Florin Cîţu pe drumul Guvernului ca premier, că deja încep planurile. Potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Guvernului, Cîțu a luat-o azi și pe Raluca Turcan, ministrul Muncii, la o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, discuțiile fiind centrate pe tema creșterii salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru anul 2021. Concluzia este că s-ar vrea o creștere a salariului minim brut, însă urmează a se stabili ce și cum, dar mai ales cât… cândva.

La nivelul Guvernului vom decide creșterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ține cont de argumentele reprezentanților sindicatelor, ai patronatelor, precum și de contextul economic și social. Ne dorim să asigurăm o viață mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă și să protejăm inițiativa antreprenorială”, a subliniat prim-ministrul, în timp ce despre ministrul Muncii se precizează că ar avea trei scenarii în cap.

Guvernul are în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice”, se arată în comunicatul Guvernului, cu mențiunea că o hotărâre ar urma să fie adoptată în ședința Guvernului din 30 decembrie 2020.

Clanul Corduneanu cere taxă de protecție în monedă virtuală

Clanul Corduneanu s-a adaptat prezentului și cere taxă de protecție în monedă virtuală. Potrivit investigațiilor Poliției Iași, Bogdan Corduneanu, unul din membrii clanului mai sus menționat, împreună cu un alt individ de 21 ani, i-ar fi cerut taxă de protecție unui tânăr în vârsta de 21 de ani, la rândul lui, și nu oricum, ci în monedă virtuală. Pe larg, este vorba despre o cotă parte încasată de la victima a cărei prietene activa în domeniul videochatului.

„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că doi bărbaţi de 37, respectiv 21 de ani, ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi ar fi intimidat un alt tânăr de 21 de ani, pentru a le remite bani, respectiv echivalentul în monedă virtuală. Poliţiştii l-au depistat în flagrant delict pe tânărul de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei, după ce ar fi luat de la persoana vătămată 8.200 de lei”, a declara Poliţia din Iaşi, într-un comunicat.  

Astfel, în urma descinderii, Judecătoria din Iași a cerut arestarea preventivă pentru 30 zile a lui Bogdan Corduneanu, în timp ce partenerul său, Ionuț Cosmin Mihăianu, a primit arest la domiciliu.

Celui din urmă i s-a interzis să ia legătura cu partea vătămată, în persoana lui Alin Petru Luca, cât și cu prietena acestuia, practicantă de videochat, considerată martor cheie în investigația ce se află în curs.

Ziarul de Investigații

Redeschiderea școlilor rămâne o incertitudine

Redeschiderea școlilor ține doar de evoluția pandemiei de COVID-19, iar Sorin Cîmpeanu, noul ministru al Educației, a precizat că ”data de 11 ianuarie este data programată în structura anului școlar încă de acum câteva luni. Este data planificată pentru reluarea școlii după vacanța de iarnă.

Data de 8 februarie este data de începere a semestrului II”.

Anunțul reprezintă un impact major, atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Ministrul Educației a ținută să vină cu noi informații privind redeschiderea școlilor, informația ajungând în presă chiar în data de 27 decembrie, duminică.

Potrivit mesajului, instituțiile de învățământ ar putea fi redeschise în luna ianuarie sau, cel mai târziu, în luna februarie.

Ministerul Educației își dorește redeschiderea școlilor! Cîmpeanu anunță prioritățile: ‘Acolo ne vom concentra’

Atât Ministerul Educației cât și fiecare părinte responsabil pentru educația copilului său speră la o redeschidere cât mai rapidă, dar și cât mai sigură. Cu toate acestea, totul depinde de situația epidemiologică, de evoluția, stagnarea sau diminuarea cazurilor zilnice de infecții.

Sorin Cîmpeanu a ținut să precizeze că prioritare vor fi gărdinițele și învățământul primar, dar nu va fi neglijat învățământul gimnazial, liceal, universitar.

În ceea ce privește învățământul care a fost desfășurat on-line (sau, cursurile pentru care s-a încercat varianta on-line), Cîmpeanu recunoaște complicațiile apărute datorate accesului deficitar la tehnologie și la accesul la Internet.

Când spun că prioritizăm aceste trei categorii – grădiniță, învățământ primar, clasa a VIII-a, XII-a și școlile defavorizate, să le spunem în așa fel – mă refer nu numai la urgența deschiderii acestor școli, ci mă refer și la nevoie de acțiuni remediale, pentru a compensa cât se poate de mult, din timp, pierderile aferente aceste perioade”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Negocierile se vor purta cu mandatul pe masă

Redeschiderea școlilor rămâne, astfel, o incertitudine exact cum rămân incerte și reformele de care are nevoie sistemul educațional.

Se redeschid școlile și grădinițiele? Anunț de ultimă oră de la ministrul Educației. Pe ce dată elevii s-ar întoarce la ore

În ceea ce privește bugetul Ministerului Educației, Cîmpeanu promite transparență: negocierile se vor purta cu mandatul pe masă. Se insită pe ajutor financiar, ministrul luând în calcul chiar și o demisie dacă se va ajunge iarăși la ignorarea sistemului educațional.

Ziarul de Investigații

Misiune de salvare în Marea Chinei de Est în Ajunul Crăciunului, operată de români

Nava Monaco, condusă de comandantul român din Constanța Florin Negrău a participat la o misiune de salvare a echipajului unei nave chineze, în Ajunul Crăciunului, în jurul orei 15:15 (ora României). Potrivit comunicatului, inițial s-ar fi recepționat un semnal SOS trimis de Zhong Fu Sheng în care se solicita ajutor. Nava chineză formată din treisprezece marinari chinezi s-a scufundat la câteva minute de la sosirea ajutoarelor, cu toate că nu s-a înregistrat nicio pierdere umană, marinarii fiind găsiți în două bărci de salvare și ulterior preluați de nava Monaco.

Campania de vaccinare anti-Covid a ajuns și la Constanța

„La 15:15 (ora locală), echipajul navei Monaco, navă port-container, aflată sub pavilion Liberia a recepționat semnalul SOS al navei chineze Zhong Fu Sheng, aflată în pericol și a început operațiunea de căutare și salvare. La 15:40, ora locală, echipajul navei a găsit două bărci de salvare aflate în apropierea navei, care s-a scufundat nouă minute mai târziu. În cele două bărci de salvare se aflau 13 marinari, care au fost recuperați și urcați în siguranță la bordul navei Monaco. La ora 16.30, după doar o oră și 15 minute de la recepționarea mesajului SOS, nava Monaco a comunicat către Hong Kong MRCC, că toți cei 13 marinari se află în siguranță la bordul navei Monaco”, a declarat Ovidiu Cupșa, Ambasadorul Maritim IMO, potrivit CTNews.ro.

Ziarul de Investigație

Campania de vaccinare anti-Covid a ajuns și la Constanța

După ce, în cursul acestei dimineți, asistenta Mihaela Anghel a marcat începutul campaniei de vaccinare anti-Covid în România, procesul de vaccinare a continuat la alte zece spitale de boli infecțioase din țară, printre care și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanţa.

Primul medic din vaccinat anti-Covid din Constanța a fost prof.univ.dr. Sorin Rugină

Primul constanțean vaccinat a fost profesorul universitar doctor Sorin Rugină. După vaccinare, medicul din Constanța a declarat că există posibilitatea ca după administrarea vaccinului să apară simptome ușoare ca starea de oboseală, cefaleea sau reacții febrile. Cu toate astea, acesta a ținut să sublinieze că, dincolo de aceste mici neplăcere, cel mai important aspect în acest moment reprezintă imunizarea populației pentru ca, mai apoi să se revină la o viață normală, așa cum o știam înainte de pandemia de Coronavirus.

Medicii din Constanța își petrec sărbătorile la muncă

„Sunt posibile reacții, cefalee, stare de oboseală, febră. Reacțiile majore care au îngrozit populația se pare că pot apărea la revaccinare. Suntem pregătiți, nu am avut emoții acum, am avut emoții cu privire la pregătiri pentru că nu știam când vom începe, pentru a încerca să ne încadrăm în programul stabilit. E important cum ne valorificăm dozele, vaccinarea e simplă,virusul este de necontrolat. E un număr mare de decese, avem dovada că nu avem altă armă decât vaccinarea. Atunci trebuie să ne îndeplinim misiunea cu brio, comunitatea trebuie să aibă încredere pentru că nu facem decât o promovare profesională. Cei care au trecut prin experiența infectării trebuie să povestească și altora pentru a-i convinge să se imunizeze. Vom fi învingători. Nu am nicio reacție decât bucuria că m-am vaccinat și îngrijorarea că trebuie să coordonez această campanie. Lucrurile vor merge normal, cu personalul nostru bine pregătit și motivat să se vaccineze.”, a declarat medicul Sorin Rugină, pentru publicația locală din Constanța ReplicaOnline.ro.

Ziarul de Investigații

Medicii din Constanța își petrec sărbătorile la muncă

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au anunțat că unitatea spitalicească va funcționa normal pe parcursul sărbătorilor de iarnă, liniile de gardă funcționând normal în această perioadă, de asemenea. Astfel, nici de Crăciun, însă nici de Revelion nu va exista program special pentru medici, cei de gardă petrecând sărbătorile la muncă, în linia întâi a luptei împotriva Covid-19.

„Totodată, precizăm că timpul petrecut în UPU pentru pacienții suspecți de infecția cu noul coronavirus poate fi prelungit, având în vedere că în afară de investigațiile uzuale, se recoltează testul COVID și, automat, timpul se prelungește până la sosirea rezultatului, în funcție de care se decide mai departe spitalul sau secția în care pacientul urmează să fie internat, dacă situația o impune”, s-a menționat în declarație.

De asemenea, spitalul a mai anunțat că, pe lângă prezența constantă a medicilor la muncă de sărbători, se va asigura și necesarul de stocuri medicale, printre care medicamente și consumabile.

„Conducerea Spitalului Județean Constanța vă asigură că se iau toate măsurile pentru asigurarea unui act medical continuu și de calitate, stocurile de medicamente sunt în permanență actualizate și se depun toate eforturile pentru a fi protejați atât pacienții, cât și personalul angajat. În același timp, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă sfătuim să aveți în continuare răbdare și să respectați cu strictețe recomandările autorităților. Evitați aglomerațiile, renunțați la tradiționalele reuniuni de Crăciun, fiți cumpătați și nu ieșiți din casă decât dacă situația o impune”, au mai precizat sursele citate de CTNews.ro.

Pentru ca eforturile medicilor constănțeni să nu fie în zadar, aceștia recomandă populației să continue să respecte normale de distanțare fizică și să poarte masca sanitară de protecție.

Ziarul de Investigații

Turcan, despre salariul minim: „Cîţu a subliniat faptul că acesta trebuie să crească cel puţin raportat la rata inflaţiei”

Noul ministru al Muncii, Raluca Turcan a vorbit despre primele măsuri pe care intenționează să le ia, în calitatea proaspăt dobândită de înlocuitor al Violetei Alexandru. Astfel, ministrul Turcan a declarat că salariul minim se va majora, înr-un final, însă doar raportat la rata inflației, conform spuselor lui Florin Cîțu, actual premier, fost ministru de Finanțe.

„Sper ca într-adevăr să se simtă că am ajuns în punctul în care Guvernul colaborează cu Parlamentul, cu preşedintele României, în interes public. La capitolul urgenţe am discutat astăzi câteva chestiuni care ţin de răspunsul pe care trebuie să-l oferim în legătură cu salariul minim, cu indicele social de referinţă şi de asemenea de subiectul alocaţiilor. În privinţa salariului minim şi discuţia din cadrul Ministerului dar şi discuţia cu domnul prim-ministru Florin Cîţu a subliniat faptul că acesta trebuie să crească cel puţin raportat la rata inflaţiei. Aşadar, este un lucru pe care deja îl vom lansa în transparenţă, în dezbatere publică, astfel încât să legiferăm această decizie”, a afirmat Turcan.

În egală măsură, ministrul ales al Muncii Raluca Turcan a mai spus că s-ar fi luat în calcul creșterea indicelui social de referință, dar că acest lucru trebuie să se întâmple diferit față de cum s-a întâmplat până acum, „în scop electoral”.

Raluca Turcan promite: „De la 1 ianuarie, cu siguranţă alocaţiile vor creşte cu 20% şi, de asemenea, în momentul în care legea se reîntoarce la Parlament, vom definitiva cadrul legal al majorării alocaţiilor pentru copii”

Pentru că subiectul măririi pensiilor a fost unul dintre cele mai dezbătute subiecte din 2020, Turcan a adăugat că lucrul acesta se va întâmpla, punctând pe faptul că mărirea trebuie să se producă eșalonat și responsabil deopotrivă. Mai exact, se vorbește despre recalculare conform cu gradul de contribuție al cetățeanului.

„Am solicitat echipei Ministerului să-mi prezinte structura unei comisii pe care să o înfiinţăm de urgenţă, începând cu 28 decembrie, astfel încât să chemăm reprezentanţii mai multor ministere la masă şi să putem pune pe masă opiniei publice o soluţie care să asigure recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate. Vreau să facem un pas mare înainte pe acest subiect, care a fost pronunţat în diferite momente, din nefericire doar în cheie electorală şi cei mai afectaţi şi dezamăgiţi au fost pensionarii care au nevoie de redarea demnităţii. Şi ţin foarte mult la acest subiect, îl voi urmări cu precădere”, a mai spus Raluca Turcan.

Ziarul de Investigații

Mesajul de Crăciun al Primarului Sectorului 5: ”Ultimul sector va deveni primul”

Piedone speră să aducă Sectorul 5 pe linia de plutire, afirmând că  ”Ultimul Sector va deveni primul”. Nu doar de Crăciun, și nu doar pentru un mandat câștigat, Primăria Sectorului 5 încearcă să redefinească o parte de București care a reprezentat, pentru mulți ani, dezinteresul total al conducerii anterioare.

Mesajul de Crăciun ai Primăriei Sectorului 5 este un mesaj încurajator, un mesaj dedicat familiei și viitorului. Cristian Popescu Piedone se adresează, în primul rând, românilor și nu doar locuitorilor Sectorului 5.

Cu optimism, calm și multă speranță pentru un an mai bun, Piedone face o retrospectivă a anului 2020, a Bucureștiului afectat de coronavirus și a votului care și-a spus, până la urmă, cuvântul.

Sectorul 5 din București a fost considerat mulți ani ”ultimul Sector”. Ani de-a rândul, bucureștenii au trăit într-un sector al sărăciei, mizeriei, corupției și banilor ascunși.

În loc de răspunsuri, amenințări din partea Economat

Ultimul sector va deveni primul

”Dragi locuitori ai Sectorului 5, dragi prieteni, acum când cerurile sunt deschise și așteptăm cu toții Nașterea Domnului, în Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, vreau să vă urez Sărbători Fericite, sănătate – că-i mai bună decât toate și să vă promit că eu, Cristian Popescu Piedone, odată învestit cu încrederea dumneavoastră la alegerile locale voi face tot ce-mi stă în putință și posibil să vă fac o viață mai ușoară, mai frumoasă. Copiii dumneavoastră trebuie să se afle în siguranță. Trebuie să dezvoltăm acest sector, să aducem sectorul cum am spus, înainte ca dumneavoastră să mă votați, să putem să-l integrăm în București.

Este greu. Nu mă așteptam să găsesc anumite lucruri aici. Dar, împreună cu dumneavoastră, și cu sprijinul dumneavoastră, cu siguranță vom răzbi.

Vom răzbi și vom dovedi că ultimul sector va deveni primul!

Am trăit un an atipic, nemaintâlnit până acum. Dar românii au dat dovadă de solidaritate și, împreună, vom răzbi și cu acest virus. Să aveți grijă de dumneavoastră, să aveți grijă de familile dumneavoastră, iar acum, în seara de Crăciun, să fim cu toții lângă familiile noastre, să ne bucurăm de copiii și nepoții noștri și să ne gândim la viitor. La un viitor foarte bun, pe care Bunul Dumnezeu, dacă avem credință și speranță, ni-l va dărui.

La mulți ani tuturor! Dumnezeu să binecuvânteze România și pe noi toți!”, a fost mesajul de Crăciun al Primarului Cristian Popescu Piedone.

Ziarul de Investigații

Teodosie manipulează și instigă la ură: credința vindecă orice virus și te face nemuritor

ÎPS Teodosie
ÎPS Teodosie

Teodosie insultă, instigă la ură și manipulează. Printr-un mesaj manifest, ÎPS Teodosie susține faptul că sărbătoarea Crăciunului vindecă trupul, sufletul și asigură și viața de apoi.

Începe în forță și pare că-i pasă de cei bolnavi, de medici sau de faptul că anul 2020 poate fi înfrumusețat (câtuși de puțin) prin sărbătorirea Crăciunului.

Cel născut în Betleem este vântul cel preacurat, care suflă oxigen ceresc în plămânii vlăguiţi de suferinţă ai celor din spitale, oferindu-ne doctoria nemuririi, Mâna cea puternică, care ne smulge din întunericul morţii şi ne aduce înapoi la starea de nemuritori, oferind chiar puterea medicilor de a stărui în osteneala vindecării”, afirmă arhiepiscopul Tomisului.

O afirmație lesne iertătoare dacă am îmbina spiritualitatea cu medicina, fără să ne răzbunăm pe nici una dintre ele.

Ce nu este nici pe departe iertător este spiritual manipulator îmbrăcat în cuvinte blajine: puterea lui Isus poate vindeca orice virus și poate alunga teama de pandemie. Psihologie de carton.

Genocidul mântuirii

Ce nu știe ÎPS Teodosie: creștinismul este răspândit în lume, mai exact, avem de-a face cu 2,3 miliarde de creştini. Cu toate acestea, procentul celor care sunt ortodocși este infim. Mai mult de jumătate dintre ei sunt catolici sau fideli ai bisericilor orientale unite cu Roma.

De asemenea, Biserica Romano-Catolică constituie astăzi cea mai numeroasă confesiune aflată sub o conducere unică. Peste 1,3 miliarde  de catolici de pe tot globul recunosc autoritatea supremă a pontifului de la Roma.

Ce facem cu catolicii? În mântuim sau nu îi lăsăm pradă virusului pentru că nu acceptă ritul ortodox?

Marea schismă. Ce-i deosebește pe catolici şi ortodocşi

Tot creștini sunt și luteranii, calvinii, protestanții sau evangheliștii. Ce facem cu ei? Și cum rămâne cu budiștii sau musulmanii?

Ce nu înțelege ÎPS Teodosie: dacă Isus ar vindeca doar ortodocșii de coronavirus, pe planetă ar rămâne vreo 200 de milioane de oameni sănătoși, din aproximativ 7.8 miliarde câți suntem în prezent. Genocid?

Se simte prigonit, batjocorit și hărțuit. De ce? De norme și restricții. De faptul că ortodoxia nu a mai putut linge icoane, moaște și mâini de popă.

Arhiepiscopul Tomisului insistă pe faptul că respectiva prigonire a luat „diferite forme, mai subtile şi mai perfide”.

Teodosie: ”Fiarele răutăţii muşcă mereu din Trupul Bisericii”

Biserica lui Hristos îşi are cetăţenia în ceruri, iar domiciliul ei este în raiul iubirii lui Dumnezeu. Aici pe pământ suntem străini şi călători. Mereu oamenii lui Dumnezeu au suferit mânia şi furia ucigaşă a celor răi. Astăzi prigonirea Bisericii a luat diferite forme, mai subtile şi mai perfide. Sub pretextul izbăvirii de boală, Bisericile sunt închise, creştinii sunt intimidaţi, batjocoriţi, hărţuiţi. Creştinii nu mai sunt daţi la fiarele sălbatice, însă fiarele răutăţii muşcă mereu din Trupul Bisericii prin propagandă, răutate, acuze mincinoase, calomnie şi ură„, susţine arhiepiscopul Tomisului.

Probabil bisericile ar fi trebuit lăsate deschise în pandemie. Cu condiția ca unii capi să fie închiși și să răspundă în fața legii pentru ce debitează, pentru cât manipulează și pentru toată instigarea la ură.

O biserică goală, o biserică ce poate înțelege legea, o biserică fără adepți spălați pe creier, fără bani cerșiți și fără afaceri politice dosite atent – este doar un lăcaș de cult. Un loc care-și merită numele.

Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puţine iluzii, incapabil – prin meserie – să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, şiretenia, blândeţea prefăcută şi cinismul profund. Sunt cuvintele lui Emil Cioran, care, interesant, dar îl poate descrie pe Teodosie fără să-l cunoască.

2020 se întoarce la 1900. Și mai în urmă.

Ziarul de Investigații

Constanța începe vaccinarea pe data de 27 decembrie

În urmă cu o zi, incidența răspândirii COVID-19 în municipiul Constanța se afla în scădere, cifra fiind de 6.42/1.000 de locuitori pe municipiul și de 4,52/1.000 de locuitori la nivelul județului.

Un alt aspect optimist este faptul că județul Constanța va avea 36 de centre de vaccinare anti-COVID-19. Astfel, primele 155 de cadre medicale din cadrul Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se vor vaccina duminică, 27 decembrie.

România va primi în data de 27 decembrie 10.000 de doze de vaccin, iar parte din acestea va asigura imunizarea a 155 de cadre medicale din Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.

În schema iniţială, pentru etapele II şi III, la nivelul judeţului Constanţa a fost estimat un număr maxim de 36 de centre de vaccinare, dintre care 17 în municipiul Constanţa. În urma analizelor făcute de specialişti, este posibil ca numărul centrelor să se modifice. O situaţie finală a centrelor de vaccinare va fi comunicată ulterior”, a transmis Prefectura Constanţa.

Este vorba despre faza zero a campaniei de vaccinare în care sunt incluse 10 unităţi medicale din toată ţara: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş“, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“ Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi, Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Ruşdea” Baia Mare, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş“ Timişoara.

Constanța: vaccinare în 3 etape

Judeţul Constanţa va avea 36 de centre de vaccinare anti-COVID-19

Conform Adevărul, vaccinarea împotriva COVID-19 în România se va realiza în trei etape, în care vor fi imunizate grupele populaţionale, după cum urmează:

Etapa I – lucrătorii din domeniul sănătăţii şi social – sistem public şi privat (în judeţul Constanţa sunt incluse 6 spitale: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa, Spitalul Militar de Urgenţă ”Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Spitalul Municipal Medgidia şi Spitalul Municipal Mangalia);

Etapa a II-a – populaţia cu grad ridicat de risc, lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale;

Etapa a III-a – populaţia generală.

Ziarul de Investigații

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare
-0.5 ° C
1 °
-1.2 °
71 %
9.4kmh
0 %
vin
1 °
S
4 °
D
4 °
lun
4 °
mar
6 °

Ultimul articol

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...