Dacă ai nervi și răbdare să te uiți la o ședință din Parlament, nici nu e greu să-ți dai seama de ce încrederea românilor în politicieni e din ce în ce mai scăzută.
Parlamentul, locul în care, teoretic, ar trebui să ”se pună țară la cale”, prin discuții, hotărâri și legi pentru cetățeni (votanți și nevotanți) a ajuns mai ceva ca un reality show.
Un circ. O sală de clasă de școală primară, din care doamna învățătoare a plecat pentru câteva minute.
Sigur, protagoniștii sunt îmbrăcați regulamentar, la costum și cravată, afișează ceasuri pompoase și au și carnet de conducere pentru mașini luxoase, dar când vine vorba să se manifeste, se dezbracă de caracter și pornesc la atac.
Cum arată, de fapt, o vizită în Parlament
De la veșnicul țipat la microfon (pentru că, altfel, cuvintele n-ar avea valoare, sau pentru că nu pot capta interesul publicului) la gesturi nu tocmai politicoase, de la acuze la huiduieli, de la râsete degeaba la bruiaje, de la scandări la pancarte, totul, dar absolut totul se regăsește în ceea ce ar trebui să fie ”organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României”.
Bine, tot aici mai găsim: parlamentari care dorm, extenuați să asculte ceea ce ar trebui să voteze; alții care lucrează dublu, poate chiar triplu, votând și pentru colegii obosiți sau plictisiți; unii care-și fac selfie-uri sau butonează fervent telefonul, tocmai când trebuiau să fie atenți, și câte și mai câte.
Ce mi se pare fascinant e capacitatea imensă a acestora de a divaga de la subiect. Plus talentele lirico-dramatice ale acestor stâlpi ai țării.
Să luăm, de exemplu, moțiunea simplă împotriva lui Năsui.
S-a numit ”O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”. Poezie pură, și altceva nimic! Nici nu mai contează ce scria în ea, se pare că, atât timp cât faci titlul cât mai frumos, că doar românul e născut poet, argumentele nici nu mai contează.
Dezbatere: securiștii și rudele lor
Teoretic, dezbaterea ar fi trebuit să se ducă în jurul competențelor lui Năsui în economie. Că ăla era subiectul. Evident, cu argumente pertinente, nu cu fraze acuzatoare, pline și ele de lirism, dar fără bază reală.
Ei, ceea ce trebuia să fie o discuție punctuală, bazată pe competențe și dovezi, a ajuns să fie despre securiști și rudele lor. Bine că n-au ajuns să discute și strămoșul cui făcea comerț cu turcii, în detrimentul lui Ștefan cel Mare. Dar nu e timpul pierdut.
Revenind la încredere. Ce încredere să ai în oameni care se ceartă ca la piață? Cărora le tremură mâna pe foaia de hârtie, în timp ce se chinuie, efectiv, să citească un text despre care se presupune că tot ei l-au scris? Care omit sau amână să dea legi cu adevărat importante, pentru că-s prea ocupați să-și pună bețe-n roate unul altuia? Care uită, cumva, că motivul pentru care au ajuns în Parlament a fost ăla de a lucra în folosul cetățenilor, nu pentru propriul buzunar/imagine? Care se jură că nu fură, dar care refuză sistematic să dea o hotărâre prin care să taie accesul la funcții publice celor care au furat?
În momentul de față, în Parlament e dezordine și indisciplină. Nimic nou
Când sunt trași de atenție, găsesc scuze pe bandă rulantă sau se acoperă între ei.
Partea bună cu tehnologia și transparența e că acum putem vedea și noi aceste lucruri.
Primordial înainte de a ajunge parlamentar și pentru a câștiga încrederea lumii, pe lângă dosar impecabil, capacități de redactare, redare și înțelegere a unui text, onestitate și cod moral, mi s-ar părea și un curs cu reguli de bun-simt. Plus unul de organizare.
Să nu se mai ajungă la circ în discuții și nici la ore întregi până să se ia o hotărâre, doar pentru că n-au știut (sau n-au fost lăsați) să-și organizeze și exprime ideile într-un mod civilizat.
