-0.1 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 815

Rareș Bogdan știe cine l-ar fi trădat pe Cîțu

Rareș Bogdan și Florin Cîțu (preluare Antena 3)

Prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că știe cine l-a trădat pe Florin Cîțu, atunci când acele documente care atestă faptul că premierul ar fi fost închis în SUA, ar fi făcut înconjurul presei. Potrivit acestuia, trădarea a venit din interior.

Rareș Bogdan: „O spun cu durere şi o spun cu mâhnire şi ştiu că se uită foarte mulţi colegi de-ai mei, membri PNL”

Conform relatărilor lui Rareș Bogdan, respectivele date nu ar fi fost furnizate de niciun adversat politic, ci ele ar fi venit de unde nici nu te aștepți și anume din interior. „N-au fost date de adversarii noştri tradiţionali politici. Acele documente au plecat din interiorul PNL şi o spun cu o lacrimă în ochi. Dacă dădea PSD acele documente, puteam să înţeleg”, a spus Rareș Bogdan, aseară.

Mai mult, acesta a subliniat că situația îl întristează până la lacrimi, de vreme ce nu se aștepta la asemenea acte de trădare. „Dacă dădea chiar USR, puteam să înţeleg. Ele nu au fost date nici de USR PLUS, nici de AUR, nici de PSD. Au fost date din interiorul PNL. Le spun tuturor membrilor noştri de partid că acele atacuri mârşave împotriva lui Florin Cîțu au fost coordonate şi au pornit din interiorul PNL”, a mai spus Rareş Bogdan.

Citește și: AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”

Cîțu va merge în Parlament cu un proiect de lege privind obligativitatea vaccinării și testarea pe proprii bani

Florin Cîțu (captură video Digi 24)

Premierul Florin Cîțu a afirmat, la Digi 24, că nu vrea să impună restricții ca urmare a creșterii incidenței cazurilor de infectare cu Covid, dar se vede pus în situația de a impune obligativitatea vaccinării, respectiv testarea pe bani proprii, în cazul medicilor, a cadrelor didactice precum și a persoanelor din sectorul public care intră în contact cu persoanele fizice, motiv pentru care zilele următoare va merge în Parlament cu un proiect de lege pe această temă.

„Opțiunea mea este ca toată lumea să se vaccineze, de aceea am făcut toate eforturile pentru a avea și vaccin, și centre de vaccinare. Azi am depășit 10 milioane de doze folosite, dar totuși avem valul 4. Nu vreau să introducem iarăși restricții sau să închidem economia. Avem certificatul verde, prin care românii vor putea menține activitățile deschise, acolo persoanele vor putea să intre cu vaccin, test negativ sau că au trecut prin boală”, a declarat Florin Cîțu, la Digi 24.

Acesta a precizat ce se întâmplă în cazul celor din domeniul sanitar, în special al celor care refuză vaccinare. „Vaccinarea obligatorie o văd ca pe o ultimă variantă. (…) Încă nu mi s-a răspuns (n.r. cei din cadrul coaliției de guvernare) ce facem în cazul în care aceștia refuză. Sunt multe decizii în România cu amenzi, care, de multe ori, sunt ignorate. Ce facem dacă cineva refuză vaccinarea? Aici trebuie să găsim soluții.  Căci dacă trebuie să dăm afară sau să le suspendăm conractele, nu suntem în situația de a face acest lucru. Avem nevoie de fiecare medic”, a mai spus premierul.

Cât privește impunerea vaccinării obligatorii în rândul medicilor, respectiv al cadrelor didactice, premierul Cîțu a afirmat că zilele viitoare va fi stabilită. „Trebuie să mergem în Parlamentul României cu proiect de lege, nu poate să fie Ordonanță de Urgență. Ministerul de Justiție insistă că aceasta este varianta pe care trebuie să mergem. Iar în Parlament vom vedea dacă cei de la USR se vor rupe de cei de la AUR și vor merge pe aceste variante, atfel, dacă ei merg în continuare pe lângă AUR și susțin această campanie de anti-vaccinare va fi complicat”, a mai spus Florin Cîțu, cu privire la vaccinarea obligatorie și obligativitatea plății testului a celor care refuză vaccinarea. „Mă gândesc la personalul medical, la cadrele didactice, precum și alte persoane din sectorul public care intră în contact cu clienți, persoane fizice, precum și MApN sau MAI”, a concluzionat Florin Cîțu.

Sindicatul Europol avertizează. Polițiștii nu pot verifica certificatele verzi

Sindicatul Europol avertizează. Polițiștii nu pot verifica certificatele verzi

EVZ

Măsura de introducere a obligativității prezentării certificatului verde pentru participarea la diverse activități în localitățile cu o incidență de peste 3 cazuri de infectare la mia de locuitori le-a atras atenția reprezentanților Sindicatului Europol, care au afirmat că „polițiștii nu au în dotare telefoane mobile sau tablete cu sistem de operare Android, iar ospătarii, barmanii sau administratorii diverselor spații în care se desfășoară evenimente private nu au calitate de operatori de date cu caracter personal”, făcând referire la persoanele care trebuie să facă verificările acestor documente.

Totodată, aceștia susțin că potrivit legislației în vigoare, polițiștii nu vor putea să verifice certificatele digitale ale cetățenilor care se află în incinta unor terase, restaurante ori a unor instituții publice sau private în cadrul cărora sunt organizate diverse evenimente sportive sau cultural-artistice, deoarece orice persoană are obligația de a prezenta documentele care să-i ateste situația epidemiologică doar angajaților acestor unități pentru a le fi permis accesul în interior.

Certificatul verde atestă vaccinarea anti-Covid, testarea negativă Covid sau testul anti-corpi, de trecere prin boală, iar aplicația dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicații Google Play, mai mult, această aplicație nu înregistrează și nu stochează informații, ci doar verifică autenticitatea și validitatea certificatelor digitale UE privind COVID.

Premierul Florin Cîțu a declarat că măsura implementării obligativității prezentării acestui certificat verde este menit să mențină deschisă economia României, însă cei de la Europol consideră că declarațiile lui Cîțu sunt „pur populiste atâta timp cât un astfel de document poate fi folosit de orice persoană pentru a intra într-un restaurant sau pentru a participa la un spectacol, spre exemplu, fără a avea obligația prezentării inclusiv a actului de identitate pentru a se putea stabili efectiv dacă acesta este deținătorul de drept al certificatului care îi atestă situația epidemiologică, întrucât și în această situație doar operatorii de date cu caracter personal pot gestiona, prelucra sau stoca datele de identitate ale cetățenilor”.

Mai mult, în ciuda asigurărilor date de STS, cu privire la siguranța aplicației, reprezentanții Sindicatului Europol a ținut să sublinieze faptul că nu se vor poziționa față de cât de eficiente sau ineficiente sunt verificările efectuate prin intermediul acestei aplicații, „însă nu putem să nu atragem atenția atât cu privire la faptul că polițiștii din teritoriu nu au în dotare telefoane sau tablete de serviciu cu sistem de operare Android și nici nu pot fi obligați să-și utilizeze telefoanele personale în interesul instituției. Mai mult decât atât, la acest moment există riscul accesării ilegale a datelor cu caracter personal ale cetățenilor de către barmani, ospătari, ori angajați ai instituțiilor în cadrul cărora sunt organizate evenimente sportive sau cultural-artistice care nu sunt autorizate să prelucreze ori să gestioneze date cu caracter personal de către  Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal”, au mai transmis cei de la Sindicatul Europol.

STS a lansat aplicația de verificare a certificatului verde

Noile restricții ale Capitalei trebuie să mai aștepte

Prefectura București

Cu o rată de infectare ce se apropie cu pași repezi de pragul de 4 cazuri de infectare la mia de locuitori (mai exact de 3,65 la raportarea de joi), Bucureștiul pare încă departe de impunerea restricțiilor aferente evoluției epidemiologice din această vreme. Iar acest fapt se datorează și modificărilor pe care guvenanții le-au făcut, ridicând pragul la care se impune carantinarea de noapte (restricțiile de circulație pe timpul nopții) de la 4 la 6 cazuri la mia de locuitori.

„Suntem într-o situaţie în dinamică, totul este posibil, dar evident că autorităţile sunt flexibile, se vor adapta la noile realităţi epidemiologice”, a afirmat Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Municipiului București.

Aceasta a precizat că noua Hotărâre de Guvern a fost adoptată, dar că „are reverberaţii asupra unei eventuale reglementări la nivelul municipiului Bucureşti, motiv pentru care am hotărât să aşteptăm convocarea acestei şedinţe a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă până la publicarea în Monitorul Oficial al României a actului normativ adoptat de Guvern cu privire la situaţia epidemiologică”, a mai declarat Mariana Stancu-Țipișcă, subliniind că vineri va fi organizată ședința CMBSU, având în vedere că încă se încadrează în termenul de 48 de ore de la comunicarea ratei de infectare. „Probabil vom organiza mâine şedinţa CMBSU, pentru a se reglementa în detaliu măsurile care se impun, cu luarea în considerare şi a modificărilor normative care au fost aduse astăzi”, a mai adăugat reprezentanta Prefecturii București.

Hotărârea CNSU, publicată în Monitorul Oficial

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi, o hotărâre prin care sunt modificate măsurile restrictive aplicate în funcţie de incidenţa cazurilor de Covid din localităţi. Astfel, restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, în week-end, şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor se vor aplica după pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, iar copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test Covid pentru a participa la unele activităţi.

Totodată, persoanele vaccinate sunt exceptate de la interdicţia de deplasare în localităţile care au depăşit rata de infectare de 6 la mie, iar accesul în food-court-urile din mall va fi permis doar pentru cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală. Guvernul a aprobat hotărârea luată joi de CNSU, aceasta fiind deja publicată în Monitorul Oficial.

AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”

AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”

George Simion și Claudiu Târziu

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză PNL de blocarea țării, prin „paralizia instituțiilor statului”, mai mult, că organizarea „festivalului democrației” pare o acțiune evidentă „de dare de mită a candidatului la șefia PNL, Florin Cîțu”, și atrage atenția asupra încălcării Constituției de către președintele României, prin susținerea unui om politic la șefia unui partid.

„De câteva luni, o țară întreagă este blocată de Congresul PNL. Toate autoritățile sunt în stand-by, în așteptarea deznodământului de sâmbătă. Dar disperarea este atât de mare, încât Iohannis însuși a ajuns să dea declarații de susținere a candidatului Florin Cîțu și să anunțe că va fi prezent la eveniment, pentru a transmite un mesaj clar inclusiv de acolo. De cealaltă parte, Cîțu folosește resursele din bugetul public pentru a-și cumpăra voturile în văzul tuturor, fără nicio rușine. Guvernul i-a anunţat recent pe primari că vor primi bani suplimentari pentru proiecte şi salarii, neprevăzuţi în bugetul pe 2021, fix în preajma alegerilor interne din PNL. Totul trebuie să lucreze în favoarea lui Cîțu și pare că nimic altceva nu mai contează: Constituție, legi, bun simț”,a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.

Totodată, Claudiu Târziu afirmă că la PNL are loc nu un festival al democrației, ci „un festival al penalilor” și solitică DNA și altor organisme cu rol de investigare să „iasă din amorțeală, să se autosesizeze și să ancheteze posibilele fapte de corupție săvârșite de Florin Cîțu”. De altfel, Târziu nu ezită să îi facă o caracterizare premierului. „Cîțu are antecedente penale, este un fost pușcăriaș, iar conduita sa pare că nu s-a schimbat foarte mult de atunci”, asta în timp ce despre Klaus Iohannis spune că a încălcat cu bună-știință Constituția, mai mult, că o face „cu îndrăzneală, pentru că se bazează pe non-combatul PSD”, se mai arată în comunicatul celor de la AUR.

Pe de altă parte, și social democrații îi acuză pe liberali de organizarea ilegală a Congresului, în contextul în care Capitala se află în scenariul roșu, având o incidență de peste 3 cazuri de infectare Covid la mia de locuitori.  „PSD somează toate autoritățile responsabile cu verificarea și sancționarea încălcării restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei să aplice cu fermitate legea asupra modului în care va fi organizat Congresul PNL. Acest eveniment este unul eminamente politic, iar cei care încearcă să-l prezinte ca un spectacol cultural sfidează bunul simț și inteligența cetățenilor români care au fost responsabili și au respectat restricțiile”, au transmis reprezentanții social democraților.

Dan Tudorache (PSD) îi cere garanții lui Raed Arafat în cazul Congresului PNL

Flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Petea: 200 de euro pentru a scăpa de carantină

Parte din polițiștii de la punctele de trecere a frontierei pare că au găsit o metodă de a profita de situația pandemică din țară.

Așa ar reieși din informațiile puse la dispoziție de Direcția Generală Anticorupție, care astăzi a anunțat derularea unei acțiuni de amploare, care a inclus percheziții în județele Satu Mare și Maramureș, dar și un flagrant, în urma căruia un agent din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, Satu Mare, a fost prins pe când primea bani pentru a trece cu vederea măsura carantinării.

Ofițerii de poliție judiciară Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare, la delegarea și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au efectuat nu mai puțin de 9 percheziții domiciliare la mai multe imobile ale unor polițiști de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației – SPF Petea, precum și la alte persoane, dar și la imobile aparținând SPF Petea.

Cât despre polițistul de frontieră prins cu mită, DGA a comunicat că flagrantul a fost realizat chiar în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, agentul de poliție de frontieră primind suma de 200 de euro pentru ca unele persoane să nu fie introduse în carantină. Însă sumele percepute în general pentru aceasta de polițiștii bănuiți de corupție erau mai mici, se arată într-un comunicat.

Activitățile se desfășoară într-un dosar penal, în care s-a colaborat inclusiv cu autoritățile maghiare, privind comiterea mai multor infractiuni de corupție (luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită), dar și alte infracțiuni (fals informatic, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată), săvârșite de agenți de poliție de frontieră cu funcții de execuție, în legătură cu pretinderea și primirea, în mod direct sau prin intermediul conducătorilor auto ai unor mijloace de transport în regim international, a unor sume de bani, cuprinse între 50 și 100 de la euro, pentru neaplicarea măsurilor legale în cazul unor pasageri care se deplasează din țări ce impun măsura carantinării la intrarea pe teritoriul României”, a detaliat DGA.

Dacian Cioloș se uită lung spre Cotroceni

Dacian Cioloș

Europarlamentarul Dacian Cioloș, co-președintele USR PLUS, a câștigat primul tur al alegerilor interne, „primul vot după fuziune”, mai mult, acesta nu își va mai depune candidatura pentru șefia RENEW dacă va câștiga președinția USR PLUS. Totodată, Cioloș a afirmat că intenționează să își depună candidatura în cursa pentru Cotroceni.

„E un rezultat strâns, dar dincolo de rezultat mi se pare importantă prezența masivă la vot. Am fost plăcut suprins să văd mobilizarea. Este primul vot comun după fuziune și asta arată că membrii au încredere. Vreau să le mulțumesc pentru mobilizarea lor la vot. Competiția este deschisă și pentru mine este important că demonstrăm un proces democratic în USR PLUS, pentru că am avut ocazia să vedem ce înseamnă competiție la alte partide. Sper ca și pentru turul doi să rămânem în aceeași atmosferă. Important este ca după acest proces USR PLUS să iasă întărit, consolidat și să ne pregătim să putem livra din ce am promis din campania electorală”, a declarat Dacian Cioloș, în cadrul unei conferințe de presă.

Nu mai există membri USR și membri PLUS, ci doar colegi de partid.

Totodată, Cioloș a afirmat că nu s-a așteptat la acest rezultat și a subliniat faptul că scopul său principal pentru care a candidat la șefia USR PLUS este acela de a contribui la consolidarea partidului, iar acest vot i-a confirmat că nu mai există membri USR și membri PLUS, ci doar colegi de partid.

Cât privește perioada ce va veni după votul final pentru conducerea USR PLUS, dacă Dacian Cioloș va câștiga mandatul de lider al formațiunii, acesta nu va mai candida la șefia RENEW Europe, mai mult, se va concentra pe scena politică românească.

„În 2023 îmi voi depune mandatul pentru că cred că înainte de alegerile din 2024 este un moment bun pentru a face o evaluare. Și e nevoie ca președintele partidului să fie validat printr-un vot înaintea alegerilor”, a mai spus Cioloș, care a câștigat primul tur al alegerilor din USR PLUS cu 46%, în timp ce Dan Barna a obținut 43,9%.  

La începutul anului nu prea lua în calcul candidatura pentru Cotroceni, considerând că era cam devreme. „Așa cum stau lucrurile acum (n.r. februarie), da, îmi pun problema să candidez. Dar într-un an de zile, în doi ani de zile se poate întâmpla ceva cu mine, că percepția publică pozitivă e redusă foarte mult. Sau poate să crească altcineva, și eu sper să crească și alți colegi, care să aibă șanse mai mari. Deci decizia va fi luată atunci, la momentul respectiv de către partid. Pentru mine mai important decât să discut despre candidatura la prezidențiale este cât vom reuși să punem în aplicare programul ăsta de guvernare. Pentru că eu sunt conștient că dacă nu reușim, dacă ratăm cu programul ăsta de guvernare, nici nu are rost să mai pun problema asta”, a declarat într-un interviul acordat G4Media.

Dacian Cioloș câștigă primul tur al alegerilor interne USR PLUS

Dan Tudorache (PSD) îi cere garanții lui Raed Arafat în cazul Congresului PNL

Foto: Digi24

Deputatul Dan Tudorache (PSD) a trimis o adresă către șeful DSU, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, prin care i-a adus acestuia la cunoștiință faptul că organizarea Congresului PNL din 25 septembrie este o gravă încălcare a legislației României „privitor la combaterea pandemiei de Covid 19”, legislație la care Arafat este „coautor și un factor principal al aplicării ei”. Această adresă are data de înregistrare de astăzi, 23 septembrie 2021, când în București incidența de infectare este de 3,65 cazuri la mia de locuitori.

Tudorache i-a amintit lui Raed Arafat de faptul că Bucureștiul se află sub codul roșu, mai mult, că în contextul actual numărul de persoane care pot participa la evenimente a fost modificat în ața fel încât cei de la PNL să își poată organiza „festivalul democrației”. Totodată, i-a adresat și o serie de întrebări legate de acest eveniment, la care sunt așteptate 5.000 de persoane din țară. Astfel, Arafat este chestionat cu privire la garanțiile pe care le poate oferi acestor persoane, precum și celor din staff-ul de organizare (personal tehnic, administrativ, sanitar, supraveghetori), în legătură cu riscul la care se expun din cauza evoluției epidemiologice actuale, fiind întrebat, totodată, dacă își asumă această răspundere.

„Când o persoană se repatriază dintr-o țară aflată în cod portocaliu este obligată, conform legii, să intre în carantină. La congres vior veni în București, praș aflat în cod roșu, persoane din localități din zone cu cod verde și galben. Garantați dumneavoastră că vor intra în carantină când vor reveni la domiciliu? Și cine va răspunde de supravegherea respectării izolării?”, îl întreabă Tudorache pe secretarul de stat Raed Arafat.
Mai mult, fostul primar al Sectorului 1 își continuă „tirul” întrebărilor cu o altă cerință. „Garantați dumneavoastră, domnule Secrretar de Stat, că cetățenii Municipiului București care nu au nicio treabă cu PNL nu vor intra în contact și nu vor fi expuși riscului de a lua boala de la peneliștii veniți din zonele cu cod roșu?”, se mai arată în adresa publicată de deputat pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Tudorache se întreabă dacă aceștia nu vor duce ei boala în localitățile de domiciliu, dar mai ales, „cine și cum va fi tras la răspundere în caz că vor fi identificate contaminări ca urmare a participării la congres”.

Totodată, Arafat este întrebat dacă acest congres al liberalilor este mai important decât „sănătatea și viața românilor, așa cum erau pe vremuri congresele PCR”, precum și dacă prezența lui Klaus Iohannis „cauționează toate riscurile și minimalizează eventualel drame, precum în vremurile de tristă amintire cea a Președintelui Ceaușescu”.

Adresa lui Dan Tudorache are ca dată de înregistrare ziua de 23 septembrie 2021, când în București incidența de infectare este de 3,65 cazuri la mia de locuitori.

Citește și: Dacian Cioloș câștigă primul tur al alegerilor interne USR PLUS

Dacian Cioloș câștigă primul tur al alegerilor interne USR PLUS

Foto: Hotnews.ro

Dacian Cioloș, actualul copreședinte al USR PLUS, a câștigat primul tur al alegerilor interne menite să stabilească următorul lider al partidului. „Aș vrea să vă mulțumesc pentru voturile voastre, indiferent de persoana pe care ați ales să o votați pentru funcția de președinte al USR PLUS. Este impresionantă participarea și, prin numărul de membri care au votat, suntem un exemplu pentru ceea ce înseamnă să faci politică în România și ce înseamnă implicarea reală”, a scris Dacian Cioloș, imediat după aflarea rezultatelor.

Dacian Cioloș: „Este un exercițiu de democrație și implicare decent și onest pentru care meritați felicitări și mulțumiri”

Politicianul a menționat, de asemenea, că tot ce s-a întâmplat astăzi reprezintă o victorie a normalității modul în care s-au desfășurat votul și procesul electoral, „dar îmi doresc să nu ne mai bucurăm de normalitate de parcă ar fi o excepție. Rolul nostru în politică ar trebui să fie acela de a asigura normalitatea în fiecare zi, de a nu mai permite aventuri politice și excese, pariuri și riscuri nejustificate. De aceea nu vreau să cataloghez acest prim tur ca pe o victorie sau orice altceva care ar părea că e rezultatul unui război. Este o competiție fără miză personală, este o alegere pentru viitorul partidului nostru, un vot pentru un USR PLUS mai bun și mai capabil să ofere societății românești o șansă la o viață decență și normală, la prosperitate și bucurie”, a mai spus Dacian Cioloș, pe Facebook.

Mai mult, în spiritul democratic enunțat anterior, Dacian Cioloș le-a mulțumit contracandidaților săi, Dan Barna și Irineu Darău. „Nu îi consider contracandidați și concurenți, ci colegi, prieteni și parteneri pentru anii care vin, indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur. Singura mea rugăminte este să înțelegem că votul colegilor noștri, membrii USR PLUS, este dedicat schimbării în bine, principiilor pe care le-am asumat și dorinței de a munci mai mult și mai eficient. Cred că se poate mai bine și mai mult, iar noi suntem aici ca să ne ținem de cuvânt față de voi toți, cei cărora vă cerem votul în aceste alegeri. În ceea ce mă privește, consider că partidul are nevoie de doi ani de construcție intensă, la sfârșitul cărora să avem șanse reale la președinția României și la o majoritate care să poată schimba și reforma România”, a concluzionat Dacia Cioloș.

Citește și: Cîțu intenționează să separe vaccinații de nevaccinați. Se pregătește o nouă hotărâre de guvern

640.000 de români vor beneficia de investițiile POIM ale RAJA S.A.

După ce POIM va fi finalizat, conform RAJA S.A., gradul de conformare la prevederile directivelor europene va creşte de la 50,40% la 99,66% în ceea ce privește de alimentare cu apă şi de la 64,06% la 87,27% pentru sistemul de apă uzată, totalul populației care va beneficia de noile investiții fiind de peste 640.000 de locuitori.

Pornind de la Master Plan-urile județelor, Studiul de Fezabilitate al Proiectului a evidențiat necesitatea și soluțiile de extindere și modernizare a infrastructurii rețelelor de apă și apă uzată iar principalii indicatori sunt următorii:

În urma implementării programului, sistemul de alimentare cu apă va fi upgradat, după cum urmează: se va extinde și reabilita rețeaua cu apă (aproximativ 726 km), se vor construi și reabilita stații de tratare a apei (48 unități), se vor construi și reabilita stații de pompare a apei (46 unități), se vor construi și reabilita surse de apă (42 unități), se vor construi și reabilita rezevoare (45 unități), infiițarea a 14 dispecerate locale SCADA – apă.

Accentul va fi pus, de asemenea, și pe sistemul de canalizare: extindere și reabilitare rețea de canalizare: aproximativ 578 km, construcție și reabilitare stații de pompare apă uzată: 138 unități, construcție și reabilitare stații de epurare apă uzată: 6 unități, construcție instalație de valorificare nămol: 1 unități și dispecerate locale SCADA – canal: 17 cu întreg sistemul necesar, informează RAJA S.A.

Anxietatea anului 2021: guvernele nu fac suficient pentru a evita o catastrofă climatică

Foto: Avaaz
Foto: Avaaz

Ce este anxietatea climatică și care este legătura între nesiguranță și politică?

Membrii Avaaz tocmai au finanțat cel mai extins sondaj de opinie lansat vreodată pe tema anxietății climatice în rândul copiilor și al tinerilor.

Aceștia au intervievat 10.000 de persoane din 10 țări. În fiecare țară, studiul arată că anxietatea în ceea ce privește această criză planetară e foarte ridicată și nu vine doar din faptul că suntem martorii dezastrelor climatice, ci și că guvernele nu iau măsuri semnificative pentru a opri această criză.

Încă putem stagna schimbările climatice. Știm ce trebuie făcut și ce trebuie să facă guvernele. Dar e nevoie de voință politică curajoasă și de hotărâre și, până acum, în mod regretabil, exact astea lipsesc. Cu toate acestea, lucrurile se mișcă, există interes și încă mai este loc pentru speranță intensă și întemeiată”, au precizat autorii studiului

”Viitorul este înspăimântător”, iar guvernele au trădat încrederea tinerilor

Aproape jumătate dintre tinerii chestionați (45%) spun că anxietatea climatică le afectează viața de zi cu zi, modul în care se joacă, mănâncă, studiază și dorm.

– Peste șapte din zece (75%) consideră că ”viitorul este înspăimântător”, iar procentul sare la 81% la tinerii chestionați în Portugalia și 92% în Filipine.

– 58% mărturisesc că guvernele ”mă trădează pe mine și/sau generațiile viitoare”, în timp ce 64% spun că guvernele lor nu fac suficient pentru a evita o catastrofă climatică.

– Aproape patru din zece tineri (39%) ezită la ideea de a avea copii.

Aceste rezultate sunt înfricoșătoare, iar psihologii spun că nu afectează doar copiii. Anxietatea climatică este resimțită de oameni de toate vârstele, peste tot în lume.

Conform autorilor, concluziile acestui studiu ar putea juca și un rol cheie în litigiile climatice conduse de tineri, (cum e procesul referitor la climă, împotriva a 33 de guverne, la a cărui finanțare ajută și membrii Avaaz).

Ce este anxietatea climatică?

Anxietatea climatică reprezintă sentimentele de îngrijorare, frustrare, durere și chiar furie legate de realitatea crizei climatice și eșecul continuu al guvernelor de a răspunde cu urgența necesară.

Oamenii se simt trădați de lideri și speriați de viitor. Acestea sunt sentimente incomode și dificile, dar sunt un răspuns absolut normal și sănătos la distrugerea lumii naturale și la inacțiunea politică.

Nu vorbim despre „corectarea” sau „rezolvarea” anxietății noastre, ci despre a învăța să trăim cu ea. Este vorba de recunoașterea acelor sentimente și respectarea lor, astfel încât să putem acționa în criză. Mai mult, trebuie să îi responsabilizăm pe liderii noștri, fără a cădea în disperare sau negare.

Sentimentele noastre de anxietate provin adesea dintr-o iubire profundă, autentică pentru natură și planetă. Cum să nu ne simțim anxioși?! Nu sentimentele noastre sunt problema, ci realitatea crizei, combinată cu eșecul politic.

Dacă anxietatea climatică este un răspuns sănătos și natural, atunci cum trăim cu ea?

Climate Psychology Alliance (organizație preocupată de aspectele psihologice în contextul urgenței climatice) a oferit o serie de sfaturi care pot ajura la traversarea actualei crize.

– Amintește-ți că nu ești singur/ă. Există o mulțime de alți oameni la fel de anxioși ca tine, doar că nu se vorbește despre asta.

– Creează ocazii pentru a vorbi despre schimbările climatice, dar mai ales pentru sentimentele pe care ți le generează ție și celorlalți. Ascultă cum se simt tinerii și ia-le în serios sentimentele. Explică-le că sentimentele lor au sens și sunt semnal că le pasă. Tristețea și frustarea sunt normale în contextul de acum.

– Conștientizează că nu depinde totul de tine. Există o limită pentru ce poate face o singură persoană și, deși acțiunile individuale AU impact, aceasta este o responsabilitate colectivă. Sprijină tinerii să acționeze, oricât de mic ar fi impactul pentru tine. Avaaz este dovada că, atunci când ne unim suficient de mulți, putem face o diferență enormă!

– Fă tot posibilul pentru a avea grijă de tine,  fizic și emoțional. Pare evident, dar grija pentru lucrurile de bază ne poate ajuta să ne creștem rezistența și să rămânem ancorați. 

– Petrecerea timpului în natură poate fi de ajutor. Conectează-te cu natura și dă-ți voie să te bucuri de frumusețea ei. Dragostea noastră pentru natură ne poate inspira lupta pentru a proteja planeta.

Avaaz.org este o rețea pentru campanii internaționale cu peste 65 milioane de membri. Sunt oameni care luptă pentru a se asigura că deciziile globale reflectă viziunea şi valorile cetăţenilor lumii. („Avaaz” înseamnă, în multe limbi, „voce” sau „cântec”.)

Cîțu intenționează să separe vaccinații de nevaccinați. Se pregătește o nouă hotărâre de guvern

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Premierul Florin Cîțu a declarat, în cursul zilei de astăzi, că vor exista modificări în ceea ce privește situația testelor în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, aceștia nemaifiind obligați să se testeze, în localitățile unde incidența depășește 3 la mia de locuitori. Aceasta nu este, însă singura modificare pe care șeful Executivului o are în plan, intenționând să relaxeze restricțiile pentru cei care s-au vaccinat, sperând că, în acest fel, îi va convinge și pe sceptici să facă pasul, pentru a beneficia de același timp de „libertăți”.

Florin Cîțu: „Vom avea o şedinţă de Guvern la prânz pentru a adopta o hotărâre de Guvern care să modifice câteva dintre aceste măsuri”

Premierul a mai spus că, potrivit noii hotărâri de Guvern ce urmează a fi adoptată, nu se vor mai închide magazinele la ora 18:00, această măsură fiind instituită abia de la 6 la mia de locuitori. „Propunerea mea (și sper că așa a rămas) în zonele care sunt carantinate noaptea, cei care au certificat de vaccinare pot să iasă din casă”.

Florin Cîțu a ținut să menționeze că nu i se pare normal ca cei vaccinați să sufere aceleași restricții ca restul populației. „Am cerut ca hotărârea CNSU să includă această modificare”, a mai spus Cîțu.

Mai mult, Guvernul nu intenționează să închidă, din nou, economia, cei care au certificatul verde putând, în continuare, să beneficieze de serviciile restaurantelor, pub-urilor sau a sălilor de spectacole.

Citește și: Zi plină pentru PNL: se anunță protest în ziua congresului

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.1 ° C
0.6 °
-0.6 °
67 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °
vin
2 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...