-0.8 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1253

Unde s-au dus primii bani de la Dezvoltare sub semnătura noului ministru

În Guvernul Orban se lucrează zi-lumină. Sau asta vor să dovedească noii miniștri, după ce cu câteva zile în urmă Ludovic Orban a atras atenția că nu a mai găsit pe nimeni în Guvern după ora 21.00. Așa se face că pe cel mai nou ministru al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației l-a apucat înserarea semnând ordine de plată. Momentan, din ce am văzut în lista beneficiarilor, nu ar fi chiar cine știe ce ajutor pentru lucrările din țară, dar suntem asigurați că există un plan.

Comunicarea oficială este că Ion Ștefan a semnat ieri 117 ordonanțări la plată, în valoare de peste 12,3 milioane de euro, pentru proiecte derulate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Sumele (din FEDR și cofinanțare din bugetul de stat) sunt destinate firmelor private, unităţilor administrativ-teritoriale (UAT), instituțiilor publice şi Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR), pentru decontarea cererilor de rambursare și de plată depuse la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).

Am spus că am ca prioritate să urgentăm și să fluidizăm depunerea cererilor de rambursare și de plată a tuturor facturilor restante pentru lucrările şi investiţiile făcute prin programele coordonate de minister, iar suma de 12,3 milioane de euro din POR reprezintă doar o primă tranşă. Plăţile vor continua şi în zilele următoare pentru că interesul nostru este să ajutăm beneficiarii să-şi continue şi să finalizeze investiţiile demarate.

Astfel, au fost aprobate ordonanțări pentru beneficiari din București, Deva, Oravița, Tăuții Măgherăuș, Argeș, Sinaia, Focșani, Bezdead, Făgăraș, Iași, Cisnădie, Piatra Neamț, Dolj, Oradea, Cluj-Napoca, Caracal, Reșița, Lungești, Mehedinți, Vrancea, Zalău, Bicaz, Buhuși, Miercurea Ciuc, Roșiorii de Vede, Bratovoești, Călan, Bistrița, Târgoviște, Luduș și Lungești”, se arată în comunicat.

Alertă! Ninel Peia a dispărut. Candidatul la prezidențiale se afla în Cluj

Ninel Peia, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale, este de negăsit. Acesta se afla în Cluj la o întâlnire electorală, iar de la ora 01.17 parcă a intrat în pământ. Atunci a fost văzut ultima dată pe camerele de supraveghere ale hotelului în care era cazat, în timp ce părăsea clădirea. De atunci nu se mai știe nimic de el, iar cei care au dat alerta sunt ofițerii SPP.

În această dupa amiaza, IPJ Cluj a fost sesizat de catre Serviciul de Protectie și Paza despre dispariția lui Ninel Peia, candidat la președinția României. Acesta s-a cazat ieri la un hotel de pe raza municipiului Cluj-Napoca iar în această dimineață nu a mai fost găsit și nici nu a mai răspuns la telefon.

În cauză se efectuează cercetări. Facem precizarea că persoana în cauză beneficia de serviciile de protecție si pază doar pe perioada activităților publice din cadrul campaniei electorale, el fiind vazut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopții, la ora 1.17 minute”, este comunicarea oficială a poliției din Cluj.

Ninel Peia este fost deputat, fiind ales pe liste în 2012 din partea Partidului Social Democrat. În martie 2016, candidatul de acum la alegerile prezidențiale a fost exclus din PSD, după o declarație controversată legată de vaccinuri, care i-ar fi îmbolnăvit pe mai mulți copii. Acum, Peia vine pe buletinul de vot cu sprijinul Partidului Neamului Românesc.

CNSAS dezvăluie cum semna notele către Securitate Viorel Cataramă, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale: „W”, „Voicu”, dar și „Viorel”

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat datele despre notele pe care Viorel Cataramă le scria Securității, în scopul informării asupra activității la firma la care lucra și a persoanelor cu care interacționa. CNSAS spune că Viorel Cataramă nu a fost lucrător sau colaborator al Securității, deoarece acesta nu denununța atitudini sau activități potrivnice regimului comunist. Și totuși, ce scria Cataramă în notele informative?

S-au identificat documente în care i-a fost atribuit de către ofițerii de Securitate numele conspirativ „Viorel”, cât și documente olografe, semnate de către domnul Cataramă Viorel atât cu numele real, cât și cu numele conspirative „W” și „Voicu”… Figurează în dosarul fond informativ, titular V.R.H.P, Domnia sa, economist la Întreprinderea de Comerț Exterior „Tehnoforestexport”, ulterior (în ianuarie 1987) reprezentant în România, prin intermediul Oficiului „Argus”, al firmei olandeze „Belco” – partener comercial al ICE „Tehnoforestexport”, figurează în dosar atât cu numele real, cât și în calitate de candidat la recrutare, în atenția unității centrale a Securității cu atribuții pe linia de comerț exterior”, se arată într-un comunicat al CNSAS.

Or tocmai aici era interesul: având relații de afaceri cu cetățeni străini, Viorel Cataramă informa din când în când ce se mai auzea. Nu că ar fi fost mare lucru dar, vorba aceea, gestul contează. Spre exemplu, candidatul la prezidențiale scria în septembrie 1985 despre patronul firmei și informațiile despre… mobilă pe care acesta le deținea „pe sub mână”. Totodată, „W” informa despre caracterul directorului general al firmei Belco și despre faptul că acesta călătorea foarte mult.„Cunoaște situația din țara noastră, nu pune întrebări tendențioase și nu face comentarii nefavorabile și răuvoitoare asupra politicii partidului și statului nostru”, scria Cataramă despre olandezul de 42 de ani.

A mai scris câteva note domnul Cataramă și referitor la vizitele reprezentanților companiei Belco din Belgia, dar și despre relațiile care se stabileau între diverse persoane. „Întotdeauna am urmărit ca activitatea mea… să se desfășoare în conformitate cu legile țării, conform calității mele de comunist”, scria Viorel Cataramă într-o declarație semnată în martie 1986 chiar cu numele său.
Materialul complet publicat de CNSAS, aici.

Polițist din Vaslui, arestat pentru luare de mită, șantaj și infracțiuni informatice. Omul legii făcea legea după cum dorea

subventii partide
indemnizație

Un agent de poliție din cadrul IJP Vaslui a fost încătușat chiar de colegii săi ieri, după ce fusese filat timp de câteva luni. În aprilie, la DIICOT Vaslui s-a pornit o anchetă, în urma unei sesizări din oficiu: existau indicii că un om al legii își bate joc de uniformă. Încă de atunci agentul era bănuit de luare de mită, dar și acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice. Însă între timp, s-a descoperit și că polițistul folosea informațiile pe care le accesa ilegal pentru șantaj.

Ieri, postul de poliție la care lucra agentul a fost percheziționat de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, sub coordonarea procurorului specializat din cadrul DIICOT. Însă percheziții s-au desfășurat și acasă la agentul de poliție, precum și la o altă persoană. În final, procurorul de caz a dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore, iar azi acesta a fost dus la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă.

Ca urmare a percheziţiilor desfăşurate, în baza probatoriului administrat în cauză de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.J.A. Vaslui, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale şi ulterior punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de agentul de poliţie, reţinându-se comiterea infracţiunilor de luare de mită, două infracțiuni de șantaj, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice.

În fapt, în anul 2019, în contextul organizării unor acţiuni poliţieneşti, agentul de poliţie a pretins şi primit o sumă de bani de la un agent economic care a făcut obiectul verificărilor. Totodată, în perioada 2017 – 2018, polițistul a accesat fără drept sisteme informatice protejate prin parole, transferând date şi informații confidenţiale pe un dispozitiv, pe care ulterior le-a folosit la şantajarea a două părţi vătămate în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale”, arată Direcția Generală Anticorupție.

Premierul Orban „a sărit” câteva preluări de mandat

Ludovic Orban a fost alături de miniștrii săi azi, după puteri. Programul prim-ministrului a fost destul de încărcat, astfel încât a reușit să îi susțină decât pe o parte dintre colegii săi care și-au preluat mandatele în cadrul conferințelor de presă.

Ludovic Orban a participat la preluarea mandatului de ministru al Muncii și Protecției Sociale de către Victoria Violeta Alexandru, cel al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor – Costel Alexe, al ministrului Educației și Cercetării – Cristina Monica Anisie, dar și al ministrului Sănătății – Victor Sebastian Costache.

În rest, miniștrii noului cabinet au avut-o alături pe viceprim-ministrul Raluca Turcan. Turcan i-a sprijinit pe Ion Ștefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, și pe Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

După importanță, ar fi de menționat că președintele Klaus Iohannis a participat marți la ceremoniile de preluarea mandatelor miniştrilor de Externe, Apărare, Justiţie şi Interne.

3,7 milioane euro pentru canalizarea constănțenilor

RAJA aleargă după bani europeni

Compania de apă RAJA S.A. Constanța a implementat Proiectul “Fazarea Proiectului Reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanța- Ialomița”. Contractul de finanțare are o valoare totală de 17.321.130,18 lei din care 10.965.655,78 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene. În cadrul programului au fost finanțate două Contracte de lucrări respectiv CL 1 Reabilitare și extindere colectoare Zona Centru (colectoare mari și rețea menajeră) Constanța- etapa a doua și CL 2 Stație de tratare Palas- Reabilitare linie nouă stație de tratare, localitatea Constanța. Au fost realizate următoarele investiții: reabilitarea a 686 metri din colectorul de pe bulevardul Aurel Vlaicu și reabilitarea stației de tratare a apei Palas. Investițiile au contribuit la îmbunătățirea infrastructurii în sectorul de apă și apă uzată spre beneficiul mediului și al populației. România riscă procedura de infringement din cauza faptului că nu au fost realizate procentele minime fixate de Uniunea Europeană în ceea ce privește accesul populației la serviciile de canalizate. Din acest punct de vedere compania RAJA a implementat cele mai multe proiecte europene de dezvoltare a rețelelor de apă și canalizare la nivel național.

Odată cu restructurarea Guvernului, cad și primele capete. Printre cei vizați – secretarii de stat

Guvernul României

Givernul Orban și-a intrat pe bune în pâine abia de astăzi, din momentul în care a fost pus în aplicare planul de restructurare al ministerelor. După publicarea în Monitorul Oficial al ordonanței emise pe această temă, noii miniștri vor putea face ce îi taie capul – adică vor guverna după programul promis. Una dintre măsurile anunțate a fost eliminarea funcționarilor publici de pe posturile care nu sunt de o importanță vitală.

Ionel Dancă, șeful cancelariei primului ministru, a subliniat că miniștrii au multe de analizat în această privință. Spre exemplu, la acest moment nu se poate spune cu exactitate cam câți miniștri secretari de stat sunt răsfirați prin toate ministerele. Dancă a spus însă că sunt „prea mulți”. Și, în orice moment ar putea urma tăieri în carne vie: „Imediat după publicarea ordonanţei de urgenţă privind restructurarea guvernului în Monitorul Oficial, lucru care se va întâmpla în decursul acestei zile, miniştrii au posibilitatea de a rechema, de a elibera din funcţie, de a face numiri – deci, imediat.

Fiecare titular de portofoliu poate şi trebuie să înceapă deja o evaluare a situaţiei în care se află instituţia respectivă. Auditul va avea în vedere nevoile stringente ale fiecărei instituţii publice afle în coordonarea miniştrilor. Aceasta este o primă etapă de audit. În momentul de faţă, este nevoie ca la fiecare minister să ştim exact ce s-a găsit, ce probleme stringente sunt şi în ce măsură structura respectivă a instituţiei publice răspunde nevoilor existente, că poate nu intreaga structură este necesară”, a spus șeful cancelariei.

PNL anunță că președintele Comisiei Europene a acceptat propunerea Adinei Vălean pentru funcția de comisar european din partea României

Pe repede înainte s-a desfășurat cea de-a patra încercare a României de a-și numi comisar european. E drept, acum avem un alt Guvern. Abia instalat, Guvernul Orban anunță că una dintre cele două propuneri trimise la Comisia Europeană a fost deja acceptată.

Adina Vălean, europarlamentar PNL, a fost acceptată miercuri după-amiază de președintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția de comisar european din partea României. Guvernul Ludovic Orban a transmis două propuneri de candidaţi pentru postul de comisar European. Al doilea nume avansat era cel al europarlamentarului Siegfried Mureșan. Ambii candidați au avut interviuri cu președintele ales și s-au descurcat bine. Președintele ales a decis ca Adina Vălean să preia portofoliul Transporturilor.

Fostul premier Viorica Dăncilă a făcut trei propuneri pentru postul de comisar european, dar toate au fost respinse. Rovana Plumb a fost respinsă pe 30 septembrie, de Comisia JURI, din cauza problemelor de integritate. Pe 8 octombrie, Dan Nica a fost respins de Ursula von der Leyen. După respingerea Rovanei Plumb și a lui Dan Nica, premierul demis Viorica Dăncilă l-a propus Victor Negrescu pentru funcția de comisar european, însă purtătorul de cuvânt al Executivului UE, Mina Andreeva, a anunțat că există la Comisia Europeană „dubii mari” referitoare la „legitimitatea” noii propuneri de comisar european transmisă de Dăncilă”, comunică PNL pe pagina de Facebook.

Cei șase candidați susținuți de partidele parlamentare la alegerile prezidențiale, invitați la dezbatere. Dăncilă se roagă de Iohannis de câteva săptămâni

Candidații la președinție sunt provocați la o dezbatere publică. Mănușa a fost aruncată de Radio Europa FM, care atrage atenția că dezbaterile electorale între candidații la Președinția României, înaintea primului tur de scrutin, sunt absente „cvasitotal”. Motiv pentru care postul de radio a anunțat că cei șase candidați susținuți de partidele parlamentare sunt așteptați la o întâlnire electorală organizată joi, 7 noiembrie, ora 20.30, la sediul din București, Șoseaua Pipera nr. 46-48, pentru o discuie față în față.

Candidații Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu și Kelemen Hunor sunt așteptați să își expună ideile, viziunea și intențiile față de România, să interacționeze între ei și să transmită astfel un mesaj de civilitate și de civilizație democratică, pe parcursul a două ore, moderate de jurnalistul Moise Guran.

Dezbaterea va avea loc indiferent de numărul celor care vor răspunde invitației noastre și va fi transmisă video-live pe radio și internet. În considerarea interesului public pentru acest eveniment, Europa FM acordă permisiunea de liberă preluare tuturor stațiilor tv, posturilor de radio și siteurilor de internet care vor dori să retransmită această dezbatere”, se arată în provocarea lansată.

Pe de altă parte, fostul premier pare mai mult decât nerăbdătoare să se afle față n față cu președintele în exercițiu. Chiar și azi, pe lângă atacurile deja obișnuite, de zi cu zi, Viorica Dăncilă i-a scris pe Facebook lui Klaus Iohannis, cu tag și tot ce trebuie:

Domnule Iohannis, când luați o pauză de la ședințele de Guvern în care nu puneți în transparență ordinea de zi, precum și de la declarații politice de la tribunele ministerelor care vor organiza alegerile în câteva zile, vă aștept la o dezbatere. Nu trebuie să duceți miniștrii de mână în fiecare dimineață la Palatul Victoria, ci să veniți să explicați românilor ce ați făcut în 5 ani de mandat și ce îi așteaptă, concret, cu Guvernul dumneavoastră în funcție. România așteaptă această dezbatere. Aveți curaj, domnule Iohannis!”.

Daniel Constantin în scandalul cu Pro România: „Îmi doresc ca acest proiect politic să continue și să aibă succes!”

După suspendarea din Pro România, ca urmare a votului acordat învestiturii Guvernului Orban, prim vicepreședintele Daniel Constantin afirmă că rămâne loial. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Daniel Constantin a asigurat că nu va spune nimic rău despre Victor Ponta.

I-am comunicat lui Victor telefonic că sunt un om de onoare și dacă partidul va considera că trebuie să îmi dau demisia din toate funcțiile, sunt absolut pregătit să o fac. Nu vreau să rupem Pro România. Fiindcă am fost printre cei care au fondat partidul, e normal și îmi doresc ca acest proiect politic să continue și să aibă succes. Dacă asta e decizia (respectiv, de a fi suspendat în partid), ne vom strânge mâinile bărbătește și vom continua separat.

Sunt prieten cu Victor de 10 ani și nu cred că o astfel de întâmplare va distruge această prietenie. Nu vreau să-i mai bulversăm pe colegii noștri din teritoriu. Trebuie să fie lăsați să se ocupe de campanie”, s-a citat singur politicianul.

Tranzacție din domeniul farmaceutic anulată, după ce Consiliul Concurenței primise notificare

Situație puțin ciudată în domeniul farmaceutic, unde se pregătea preluarea a zeci de farmacii de către Help Net. Consiliul Concurenței a autorizat operaţiunile prin care Help Net Farma SA trebuia să preia 33 de farmacii deținute de Proxi-Pharm SRL, Flora Farm SRL şi Tinos Farm SRL, însă între timp tranzacția a picat.

În cazul Proxi Pharm era vorba de 17 farmacii în judeţul Constanţa (12 în oraşul Constanța, 2 la Techirghiol, una la Năvodari, una la Negru Vodă și una în satul Moviliţa, comuna Topraisar), în timp ce pentru companiile Tinos Farm și Flora Farm – 16 farmacii, în municipiul București și în județul Ilfov. Help Net este membră a grupului german Phoenix, iar în România, Grupul Phoenix este prezent și pe piaţa comerţului, prin intermediul companiei Farmexim SA.

Consiliul Concurenței se pregătea să dea undă verde, însă „ulterior deciziei Autorității de Concurență”, Tinos Farm şi Flora Farm au anunțat că nu vor mai încheia tranzacția cu Help Net.

În urma evaluării efectelor concentrării economice, Consiliul Concurenţei a constatat că aceste tranzacţii nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Legislația în domeniu prevede posibilitatea că firmele pot notifica autoritatea de concurență și în cazul în care demonstrează intenția de a încheia o tranzacție, practică frecvent utilizată de către companii.
Conform legislației, tranzacțiile care trebuie autorizate de Consiliul Concurenței, se notifică înainte de punerea în aplicare (de a lua decizii în numele companiei achiziționate)
”, a comunicat Consiliul Concurenței.

Război pe față la Curtea de Apel Constanța! Dorința judecătorilor de a-l revoca din funcție pe președintele instanței, în atenția CSM

Consiliul Superior al Magistraturii va încerca joi să aplaneze conflictul dintre judecătorii de la Curtea de Apel Constanța și președintele instanței. Astfel, pe masa Secției pentru Judecători a CSM se află mai multe documente privind propunerea de revocare a judecătorului Marius Cristian Epure din funcţia de preşedinte al CA Constanţa. Propunerea aparține Adunării generale a judecătorilor din cadrul instanței de la malul mării, fiind vorba de un conflict care a luat amploare de câteva luni.

Totodată, aceeași Secție a CSM va analiza joi și „Raportul de control pentru verificarea modului de exercitare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea
responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale ale preşedintelui instanţei, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, precum şi a modului de exercitare a atribuţiilor de către Colegiul de conducere la Curtea de
Apel Constanţa”. O altă soluție va trebui să dea CSM și în ceea ce privește cererea de apărare a reputaţiei profesionale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară.

Judecătorul Epure Marius Cristian a fost numit preşedintele CA Constanța din ianuarie 2019, mandatul acestuia urmând a înceta în ianuarie 2022. Însă la Constanța au fost doar câteva luni de liniște. În luna martie, Adunarea Generală a Curţii de Apel Constanţa a transmis un comunicat în care îşi exprima dezacordul faţă de poziţia pe care şeful instanţei a avut-o în cazul protestelor magistraţilor, în condițiile în care Marius Cristian Epure cerea Secţiei pentru judecători a CSM să ia atitudine în privinţa protestelor magistraţilor. Printre judecătorii protestatari fuseseră chiar colegii domnului Epure.

Poziţia exprimată de către conducerea Curţii de Apel Constanţa în cuprinsul scrisorii adresate Consiliului Superior al Magistraturii de către preşedinţii şi vicepreşedinţii curţilor de apel din România la data de 10.03.2019 nu reprezintă voinţa colectivului de judecători ai Curţii de Apel Constanţa, această opinie fiind exprimată în afara unui mandat acordat în baza unei adunări generale sau a altor forme de consultare internă”, se arăta la vremea respectivă într-un comunicat al Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Constanţa.

Ulterior, pe 9 aprilie, aceeași Adunare Generală vota pentru revocarea judecătorului Marius Cristian Epure din funcţia de preşedinte al instanţei, cu 21 voturi pentru, 8 abțineri și 1 vot împotrivă. Totodată, colegii judecătorului Epure au mai solicitat suspendarea acestuia din funcție până la finalizarea procedurii de revocare din funcție – 18 voturi pentru, 2 abțineri și 10 voturi împotrivă.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-0.8 ° C
-0.1 °
-1.2 °
91 %
1.5kmh
100 %
S
2 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
2 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...